Monografia orașului Boldești-Scaieni, jud. Praova – de Cristian Petru Balan

decembrie 8 | Posted by Poezii, Literatura Romana | Eseu

CUVANT INAINTE

MOTTO:
Scrii un cuvant… cuvantul scris
e-un leac sau o otrava;
tu vei muri, dar tot ce-ai scris
ramane-n urma drum deschis
spre moarte sau spre paradis,
spre-ocara sau spre slava.
.

Dar nu uita!… Fii credincios
cu grija si cu teama,
sa lasi in urma, luminos,
un semn, un gand, un drum frumos,
caci pentru toate, neindoios,
odata vei da seama!

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt (1913-1960)

Poate ca cititorii acestei prefete se vor mira ca o lucrare monografica a unei localitati incepe cu un motto religios, ales din versurile scrise de unul din cei mai mari sfinti romani, Ioan Iacob Hozevitul, ale carui moaste (trupul intreg, gasit perfect, nealterat, ca si cand ar dormi) se afla depus intr-o racla de sticla, in manastirea cea mare a Sf. Gheorghe Hozevitul din Tara Sfanta nu de mult vizitata de mine. Dar acest sfant, care era si un stralucit poet crestin, ne indeamna clar sa lasam in urma cuvinte scrise care sa creeze `un drum deschis` si sa-i lumineze, prin insemnarile ce le facem acum si prin adevarul lor, pe cei de maine, care, cu siguranta, le vor citi cu interes dupa disparitia noastra. Indemnul sfantului Iacob Hozevitul este valabil pentru orice fel de scriere, mai ales pentru cele cu caracter istorico-documentar. Ideea versurilor citate este ca totdeauna, pentru ceea ce spunem in scris sau verbal, vom da odata socoteala in fata lui Dumnezeu, dar si in fata oamenilor.
Orice monografie a unei localitati este, oarecum, asemanatoare cu biografia unei persoane, caci si una si alta trebuie sa inceapa cu felul cum a aparut pe lume acea persoana fizica si acea localitate, apoi sa continue cu descrierea evolutiei lor in timp si spatiu, ducand amanuntele prezentarii pana la actualizari de ultima ora. Comparatia dintre viata unei persoane si viata unei asezari umane nu merge, totusi, decat pana la o anumita limita, deoarece comunitatea umana este mult mai complexa si are o existenta cu mult mai lunga decat viata unui singur om, descrierea monografica necesitand o multitudine de date istorice, geografice, sociale, politice, economice, cultural-artistice, date statistice si evaluari judicios estimate despre evolutia localitatii in viitor, toate informatiile trebuind, in general, bazate pe studii si cercetari arhivistice minutioase, pe documentatii solide si sigure la fata locului, niciuna din ele usor de facut. Desigur, nu dorim ca aceste remarci sa para cumva un preambul facil la lucrarea de fata si nici sa para un fel de scuza ieftina pentru provizoratul ei, deoarece intreaga redactare din paginile ce urmeaza nu s-a facut in tara, la locul vizat; nu s-a scris cu o multitudine de documente originale adunate pe o masa, cum ar fi fost necesar, ci ea s-a redactat departe de fruntariile patriei noastre, undeva in America. Iar acolo ne lipseau o multime de informatii precise si elemente fundamentale, necesare unei masive monografii, cum, de obicei, se obisnuieste in asemenea lucrari extrem de pretentioase. De aceea, cu greu am cutezat sa o intitulez monografie, caci mai de graba i-as fi zis minimonografie, care, la urma urmelor, este, de fapt, o schita monografica a unei localitati. In fond, monografia unei comunitati urbane trebuie sa devina istoria completa a acelei asezari, detaliile ei alcatuind o fila din istoria nationala, iar lucrarea de fata s-ar vrea o mica enciclopedie a localitatii Boldesti-Scaieni.
Nu incape indoiala ca, data fiind importanta economica speciala a orasul prahovean Boldesti-Scaieni*), el a meritat dintotdeauna o descriere ampla, exhaustiva, in genul celei alcatuita intre 1934-1937 de scriitorul Mihail Sevastos (1892-1967) pentru municipiul Ploiesti, monografia ploiesteana fiind o lucrare de referinta exceptionala, de cca 900 de pagini, unanim apreciata. De aceea a si fost reeditata in anul 2001. Nici nu cred ca putem fi chiar asa de optimisti si de naivi incat sa credem ca, in viitorul apropiat, orasul Boldesti-Scaieni va beneficia de o monografie atat de complexa si similara cu cea a lui Sevastos, dar, oricum, un studiu cat de cat acceptabil ar fi trebuit sa apara inca mai demult, tinand cont de faptul ca existau deja unele premise si date culese cu o asemenea nobila intentie. Cateva din aceste date – sa speram ca nu cele mai importante – au fost deja pierdute sau au disparut definitiv, odata cu persoanele care le detineau.
Pana la aparitia, in viitorul incert, a acelei lucrari mult asteptate, din cauza ca am vazut ca nimeni nu se apleaca sa scrie asa ceva, mi-am intrerupt, pentru o vreme, scrierile mele epice, lirice sau dramatice si am decis sa elaborez singur lucrarea monografica de fata, care, in baza libertatii de expresie si fara sa aiba un caracter strict oficial, se doreste a fi, nadajduim, un ajutor orientativ imediat si clar pentru cei interesati sa cunoasca aspectele generale ale acestei frumoase si bogate asezari de pe valea Teleajenului. In acest scop, in afara de documentatia personala culeasa de mine si de bibliografia mentionata la sfarsitul lucrarii, am folosit cateva informatii destul de valoroase si pertinente, primite din afara. Dar, dat fiind faptul ca, de la distanta unde s-a elaborat monografia (din Statele Unite), nu toate datele au putut fi riguros verificate, s-a ivit posibilitatea inevitabila sa existe si o anumita marja de relativitati si de aproximari subiective a celor consemnate in scris. Nu formulam aici o superficiala disculpa, dar este, credem, necesar sa subliniem acest lucru, spre a motiva anumite omisiuni neintentionate, spre a nu mai vorbi si de alte realitati nesigure si de nume, mai mult sau mai putin importante, care, spre regretul autorului, nici ele nu au putut fi deloc amintite. Pentru un atare inconvenient, ne cerem scuzele de rigoare, cu speranta ca eventualele erori din aceasta carte sa fie corectate in editiile viitoare.
De asemenea, caracterul aleatoriu, cu note de usor excurs nostalgic, didacticist si oarecum sentimental-evocatorii s-a putut, probabil, si el strecura, ca stil, printre paginile acestei carti care sunt convins ca nu ar fi putut aparea fara unele contributii cu importante informatii utile venite din afara. Din totalitatea lor, am ales pe cele care, pana la proba contrarie, ni s-au parut cele mai credibile. In acest sens, autorul multumeste cu multa caldura tuturor celor care ne-au oferit sprijinul lor dezinteresat, oferindu-ne aceste comunicari esentiale.
Astfel, capitolele care dezvolta datele despre Fabrica de mucava din Scaieni, dar si despre schela Boldesti si Fabrica de geamuri Scaieni, s-au bazat pe informatiile valoroase primite prin posta de la domnul prof. ing. Gheorghe Genel Costache, fost director al Intreprinderii de mucava Scaieni, caruia ii suntem foarte recunoscator. Aceleasi sincere multumiri le adresam urmatoarelor persoane, la fel de amabile, care au raspuns cu multa promptitudine solicitarilor noastre, oferindu-ne bogate note referentiale, cu valente istorico-documentare: d-lui primar al orasului, prof. Ion Dumitru, d-rei inv. Georgeta Suditu, studentei Camelia Voinea, doamnei bibliotecare Genuta Ilie, de la Biblioteca afiliata Casei de cultura orasenesti, doamnei ing. Constanta Tanase, fosta directoare a Grupului Scolar Industrial Boldesti-Scaieni, domnisoarei Gina Radu, doamnei ing. Violeta Cazacu, preotilor Simion Gigore, Octavian Parvu, Gheorghe Petre, domnului Stefan Ionescu, cantor la Biserica `Sfanta Maria`, domnului col. Petre Raduta, de la Politia comunitara oraseneasca, domnului arhitect Nicolae Moianu, domnului Ciungradi Silviu, fost primar al orasului, domnului Cornel Filostache, fost director al Clubului Boldesti, domnului prof. Silvestru Diaconescu, domnului prof. Valeriu Teodorescu, domnului inv. Emil Popescu si d-lui ing. Toma Calinescu care ne-a pus la dispozitie unele materiale bibliografice si fotografii originale. Nu in cele din urma, ii aduc sincere multumiri d-lui Valeriu Darie, pentru ca, la fotografiile mele personale, mi-a adaugat si din fotografii sale, deosebit de reusite. Toti cei solicitati sa ne ofere informatii sunt cetateni remarcabili si pe deplin onorabili ai orasului Boldesti-Scaieni.
In lucrare am folosit si citate din unele articole jurnalistice publicate de mine in Statele Unite, Canada, Germania, Australia sau in Romania. O mentiune speciala i se cuvine si editurii `Premier` din Ploiesti care s-a achitat cu rapiditate de imprimarea si editarea cartii de fata in conditii grafice deosebite.
In pofida caracterului oarecum succint – si poate subiectiv – al monografiei de fata, ne exprimam totusi increderea ca cititorii vor primi cu interes aceasta lucrare de necesar inceput istoriografic pentru localitatea in discutie.

Chicago / Glen Ellyn, SUA, 1 ian. 2007

Prof. Cristian Petru Balan
Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania,
Membru al Academiei Romano-Americane de Arte si Stiinte
(cristianbalan1@yahoo.com)

_____________________________________________________________

*) Scrierea numelui acestei localitati sub forma `Boldesti-Scaeni`, grafie tot mai uzitata oficial in ultimii ani, este completamente gresita, deoarece scriind `Scaieni`, fara `i`, se incalca in mod grosolan si abuziv normele elementare ortografice si ortoepice, in vigoare, ale limbii romane moderne (conform noului Dictionar DOOM al Academiei Romane, ed. Univers Enciclopedic, Buc., 2005), iar acest `i`, omis inconstient in varianta mai recent folosita, se aude perfect in pronuntare. Forma grafica arhaica (Scaeni) se folosea acum 100 de ani, fara `i`, dupa cum se scria chiar si numele orasului… `Ploesti`. Dar nu este deloc cazul sa revenim la formele grafice vechi, de acum un secol si mai bine, care, in prezent, sunt iesite definitiv din uz. Astazi scriem si pronuntam `Ploiesti` si `Scaieni`, cu `i`, deoarece limba romana este o limba fonetica, deoarece ambele substantive proprii sunt supuse, in grafiere, acelorasi reguli bine stabilite ale limbii romane moderne. Vedeti explicatii in plus si la capitolul al III-lea din acest studiu, unde se explica detaliat si originea numelui `Boldesti-Scaieni`.

CAPITOLUL I.
Istoricul localitatii: primele mentionari documentare

Prin anii 1976-1977 eram foarte des vizitat acasa la Scaieni de domnul Vasile Georgescu, un profesor in varsta, maruntel de stat, foarte simpatic si vorbaret, pasionat de colectionarea de documente vechi rare. Totdeauna venea insotit de o servieta plina doldora de carti si de reviste istorice sau de zapisuri originale sau in copii. Intr-o zi, vad ca scoate din servieta o fotocopie pe care mi-o arata zambind. `Domnule Balan, stii ce este aceasta?` si imi dadu fotografia in mana. Era poza unui document scris cu litere vechi chirilice. I-am marturisit sincer ca nu stiu ce este. `Ei bine, domnule Balan, acesta este copia dupa cel mai vechi document gasit ca pomeneste despre existenta localitatii dumitale. Cunosti alfabetul chirilic?` I-am raspuns ca il cunosc. `Atunci uite ca aici scrie si data de 15 ianuarie 1591 (7099) Mihai Viteazul intareste lui Ion Logofatul si fratilor lui cumparaturile facute la Scaieni `din dealul cu vii, pomet, paduri si altele`; iar la 14 aprilie 1591 iata o noua semnatura pusa pe un act de vanzare de ocini, provenit din cancelaria domnului Mihnea Turcitul, aflat in fruntea Tarii Romanesti intre anii 1577-1583; 1585-1891 (cel care, pentru a deveni domn in locul lui Petru Cercel, a platit cu mult aur Poarta Otomana, jefuind tara si trecand la mahomedanism, desi, in cele din urma turcii tot l-au mazilit)… In documentul semnat de Mihnea Turcitul este numele unui localnic, Calivit, din Scoiani, sud Saac, care nu poate fi altceva decat numele vechi al Scaieniului, aflat pe atunci in judetul disparut Saac, cu capitala la Bucov; iar `bukov`, pe slavoneste, inseamna `fag`, deci Scaienii se afla langa satul dintre fagi…`. Profesorul, muzeograful si arheologul ploiestean Octavian Onea (n. 11.02.1944 la Iasi), in cartea sa Comentarii si contributii la Dictionar(ul) istoric al judetului Prahova`, editura Pygmalion, Ploiesti, 2006, p.222, scrie urmatoarea explicatie extrem de interesanta: Sacuieni, targ, vama [=Scaieni; din Sacuiani, apoi Scauiani si, prin absorbtie, Scaiani. Primul care a pus semnul egalitatii intre Sacueni si Scaieni a fost generalul Fr. Guillaume de Bauer, Memoires historique et geographiques sur la Valachie, Frankfort et Leipsing, 1778, p. 129: Schajeni ou Secujeni`; apud Ion Jercan, Cetatea Teleajenului la Homoraciu, Ploesti, 2005, p.98] `.
Afirmatia regretatului profesor Georgescu, specialist in istorie, confirma perfect ceea ce mentiona, inca din 1902, `Marele Dictionar Geografic al Romaniei` (1898-1902), scos in cinci volume de Grigore G. Tocilescu, G.I. Lahovari si generalul C. I. Bratianu, unde autorii spuneau ca aceasta localitate este, intr-adevar, una dintre cele mai vechi comune din judetul Prahova. I-am replicat domnului Georgescu ca s-ar putea sa existe si alte documente, chiar cu mult mai vechi, despre Scaieni (spuneam aceasta gandindu-ma la un document sasesc ce pomenea de Scaieni inca de prin 1543-44, dar nu eram sigur de el). `S-ar putea, desigur; de asta sunt convins, dar deocamdata nu s-au gasit. Trebuie continuate cercetarile. Avem nevoie de cercetatori pasionati`, mi-a raspuns el. Si a existat un astfel de cercetator, venit la Ploiesti, tocmai din inima Basarabiei, din Chisinau. Este vorba de domnul profesor Mihai Apostol (n. 28 X 1929), om de o cuceritoare carisma si modestie. Am avut fericirea sa descopar o parte din minunatele studii ale acestui laborios si foarte talentat profesor – acum devenit ploiestean – un distins carturar si mare cunoscator al culturii prahovene, autorul, unanim apreciat, al multor studii valoroase, fundamentale, printre care si un masiv dictionar istoric care va ramane pentru posteritate o adevarata comoara si capodopera a genului. Din eforturile dumnealui a iesit acest exceptional `Dictionar istoric al judetului Prahova`, de 620 de pagini, publicat in 2004 de laboriosul si foarte talentatul profesor.
Ulterior, in vara anului 2006, l-am vizitat la locuinta sa din Ploiesti, unde, din dictionarul oferit, aveam sa aflu ca fotocopia prezentata mie de profesorul Vasile Georgescu nu era singura care vorbea despre Scaieni, deoarece patru ani mai tarziu, dupa mentiunea din primul document, si anume la 20 august 1585, acelasi Mihnea Turcitul dadea drept de castig de cauza pentru niste mosii, `din Scaiani` (numele arhaic al asezarii), in urma unei judecati, unui oarecare Ioan, nepotul preotului Caciulat (si acesta, probabil, tot din Scaieni). Profesorul Mihai Apostol a insirat apoi, in dictionarul sau, si alte cateva documente importante pe care domnia sa le-a gasit prin diferite publicatii ale Academiei Romane sau in varii surse, urmarind, cu extrema lui perseverenta si acuratete, numele localitatii Scaieni/Scaiani in fiecare vraf prafuit.
Iata-le aici, pe rand, alaturi de alte informatii din acelasi dictionar…
Vom incepe cu doua noi acte, semnate tot de ticalosul domn tradator Mircea, primul – intocmit intre lunile ianuarie 1590 si mai 1591 – prin care consfintea individului Patul (probabil Patrul, scris gresit) din Targsor o ocina, Scauianii lui Calivit, acelasi scaienar din primul document. Al doilea act este semnat de Mircea Turcitul, la data de 15 ianuarie 1591, si este o ratificare de terenuri in favoarea logofatului Ion din Targsor, mai exact – `un vad de moara in apa Teleajenului si un loc de casa la Scaiani`; apoi ocine si vii la Rogozesti, langa Targsor si Scaiani; de asemenea, alte mosii in Spatnic si Scaiani, vandute din cauza foametei sau de `napaste pentru o dajde la bir`, cum zice acel zapis. Se pare ca numitul logofat `Ion din Targsor` avea mare trecere pe langa domnitorii munteni, fiindca, in mod foarte ciudat, nu stim cum a facut el si cum s-a invartit ca, pentru a fi si mai sigur de perenitatea mosiilor dobandite, si-a mai intarit zapisul de mostenitor definitiv si cu iscaliturile domnitorilor Mihai Viteazul (la 4 iulie 1598) si a lui Nicolae Patrascu (la 11 iunie 1600).
Mentionez ca profesorul Apostol a gasit aceste documente, dupa indelungi cercetari, in colectia de `Documente privind Istoria Romaniei`, (DIR, sectiunea B, Tara Romaneasca, sec. al XVI-lea, vol. V, pp. 18, 422; vol. VI, pp. 3, 32 si 380, Editura Academiei Romane, Buc., 1950-1960), adaugand observatia: `Documentele sunt semnificative pentru ilustrarea actiunilor de acaparare a terenurilor taranilor mosneni de catre profitori, care cautau sa beneficieze de pe urma greutatilor prin care treceau acestia uneori` (Dictionarul istoric al judetului Prahova, pag. 51.) Conform scriptelor, primii profitori, apar a fi egumenii unor manastiri. Continuand cu aceeasi ravna rascolirea documentelor vechi, profesorul gaseste, in volumele cu titlul in limba latina `Documenta Romaniae Historica` (B. Tara Romaneasca, 11 vol., pp. 143-144, Ed. Acad. Rom., Buc., 1965-1988), un alt exemplar, din 28 dec. 1594-1599, ce constituie zapisul de vanzare al unui pogon de loc si jumatate de stanjen de ocina, tot la Scaiani, de catre un anume Constandin catre Nenciul calugarul. La 22 mai 1610, voievodul Radu Serban confirma unui Neagu din Targsor, ocina de la Gageni, cumparata cam odata cu niste terenuri din Scaiani si Calugareni. (Vezi DIR, XVII, vol.I., pp. 472-473).
Cu cat se dezvolta, de-a lungul secolelor, scriptologia din cancelariile si divanele domnesti, cu atat se inmultesc actele oficiale care pomenesc numele Scaieni, scris intr-o forma sau alta. Bunaoara, printre ele, s-au gasit alte zapisuri, primul din 25 mai 1629, despre vanzarea unei jumatati de pogon de vie la Scaiani, intervenita intre localnicul Radu si jupanul Sima, care mai face un contract de vanzare-cumparare si cu Radu Bradea, pentru alte doua pogoane de vie, tot la Scaiani, acesta fiind al doilea, iar al treilea inscris al lui jupan Sima este o vanzare petrecuta intre el si un anume Radu din Gontati (langa Blejoi), pentru o suma de 500 de aspri (DRH, XXII, pp. 533-534 si p.317). Intre 1 septembrie 1632-31 august 1633, s-a gasit o tranzactie de vanzare a trei pogoane de vie la Scaiani si a unui iaz de catre doua persoane, Posaca si Stana, catre un alt jupan, Neagu.
Pe vremea aceea, oamenii nu foloseau intre ei apelative ca astazi, de genul domnul, doamna, domnisoara, amice, prietene (domn i se spunea doar lui voda, domnitorului, si lui Dumnezeu)… Cel mai des se adresau intre ei (mai ales in acte) cu apelativele `jupan`, `jupaneasa`, iar in intimitate se adresau cu `nene` (`nana`, la feminin, in Transilvania), `tata`, `vecine`, `vecina`, `bade, `badita` sau isi spuneau direct, pe nume: Ioane, Petre Marie etc… Oficial, in scripte, se folosea mult termenul `jupan`, termen imprumutat din slavona. Astfel, niste jupani din Ploiesti zalogesc, la 6 martie 1640, trei `cedvarti` (ciozvarte) de vie in dealul Scaianilor, pentru 6 galbeni si jumatate, iar un oarecare jupan Neagu, tot din Ploiesti, vinde velcomisului Radu o jumatate de pogon de vie si o jumatate de stanjen de ocina, la Scaiani, pentru 10 ughi (galbeni unguresti). Acest document este important pentru ca din el aflam cum se numeau multi locuitori din vechiul Scaieni, care semneaza ca martori de vaza, cum era comisul Lepadat si Tudor Rosul `ot Scaiani`. In cel putin 30 de documente, aflam ca monahii de la manastirea Targsor s-au infiltrat cu o lacomie catusi de putin canonica, o sete de avere ce merita condamnata cu asprime, caci ei trebuia sa fie fiii lui Dumnezeu nu ai lui Mamona, si sa nu se arunce cu maini hulpave peste pamanturile bietilor localnici si sa-i spolieze an de an, mai ales ca ei abia traiau de azi pe maine. Multi au fost, in felul acesta, saraciti si adusi in sapa de lemn. Intimidati si pravoslavnici fiind, taranii se cam temeau de blestemul si de acatistele calugarilor. Totusi, unii mosneni scaienari, mai curajosi, nu au cedat cu una cu doua, ci s-au judecat vartos la Divan cu calugarii, cativa plangandu-se deschis chiar domnitorului de lacomia egumenilor, chiar daca, in sinea lor, dansii cam intuiau ca rareori li se va face dreptate. Dar de incercat, documentele dovedesc cu claritate ca au incercat… Asa a procedat un anume Ghica, cu sotia lui Maria si fiul lor, conform unui document din 13 ianuarie 1696; la fel si scaienarul Orhat, care, fortat de imprejurari, s-a lasat pacalit, declarand ca `m-am impacat cu sfintia sa neindurandu-se pentru saracia noastra, ne-au dat sfintia sa (doar) taleri 9…` La 7 iunie 1692, jupan Tudor din Scaiani, impreuna cu sotia sa Visa, au fost reclamati de monahi ca dumnealor nu vor sa-si vanda pamantul. Tudor este amenintat, la 1 august 1692, de domnitorul Constantin Brancoveanu, `boier vechi si domn crestin` (cum zice cantecul), cu executarea fortata. Atunci, neavand incotro, de frica, el cedeaza, fiindca domnul tarii, care cunostea bine `Scaianul`, nu glumea cand ii dadea un ultimatum final intr-un stil destul de ritos: `…au de vei vrea nici asa, nici asa, sa vii sa stai de fata ca sa vaz domnia mea cu ce cale tii tu acel pogon de vie; ca neviind, voi trimite domnia mea da te va aduce treapad`. Cam asa stateau lucrurile in tara noastra, inca de pe atunci…
In sec. al XVII-lea se pare ca unii mosneni din Scaieni saracisera in asa hal ca nu-si mai puteau plati deloc birul. Ca sa nu fie arestati, ei isi lasau pamanturile de izbeliste si dadeau bir cu fugitii ori se haiduceau. Asa a procedat birnicul Udrea. Fruntasii Scaianului din acele vremuri i-au achitat ei darile lui Udrea, prin actul de la 2 aprilie 1678, dar sa nu credeti ca au facut acest gest din filotimie sau din banii lor, caci ei au gasit alta solutie: i-au vandut imediat via fugarului Udrea manastirii Targsor, care de abia o astepta, si cu acesti bani l-au facut solvabil pe acest bajenar disparut fara urme. Actul de vanzare a fost semnat de popa Goicea ot Scaiani, Mircea Iuzbasa, Stan Sarbul, Vlad Postelnicu, Neagoe Scaianul si de altii, toti din Scaiani… La fel s-a intamplat si cu State, feciorul lui Ivancea din Targsor, caci la 20 februarie 1700, i-au fost vandute toate viile din Scaiani, dupa ce acesta isi luase lumea in cap sa scape de bir. Nu intelegem insa nicicum de ce, insasi o printesa, Maria, fiica fostului domn Antonie Voda din Popesti, prin actul de la 16 noiembrie 1677, cedeaza fara pretentii manastirii Targsor un pogon si jumatate de vie din dealul Scaianului. Este vorba, probabil, de o donatie facuta dint-o convingere mistica.
Interesant ni se pare faptul ca unii mosneni care acumulasera mai multe pamanturi in zona Scaienului tineau neaparat sa nu mai fie considerati tarani bogati, ci boieri – si inca `boieri de neam` -, titlu ceva mai nobil decat `simplu boier`. Numai domnul tarii le putea conferi un asemenea titlu de mare mandrie pentru un fost taran. Asa ceva se intampla destul de rar, mai mult in cazul cand fostul taran facuse ceva foarte util voievodului respectiv.
In colectia mea personala (vezi reproducerea in facsimil), printre cele 14 documente vechi ce le detin (v. si alte cateva facsimiluri), am si un asemenea act rarisim si foarte valoros, cu pecete domneasca aplicata pe `ceara`. El este un fel de diploma, datata din iunie 1847 si are semnatura originala a domnitorului Bibescu Voda – Gheorghe Bibescu (1802-1873), domn al Tarii Romanesti (1842-1848) – prin care respectivul scaienar, Dragomir Savu (Sava), un mosnean cu suficienta scoala pentru vremea aceea si ginerele lui Manolache Balaceanu (co-fondatorul falansterului de la Scaieni de la 1835, alaturi de Theodor Diamant), solicita lui voda titlul de `boier de neam`. Pentru merite deosebite, vedem ca domnitorul tarii i-l acorda, printr-un valoros act de innobilare, care este tiparit cu litere chirilice (doar partial, in scrierea numelui sau, s-a folosit alfabetul latin de tranzitie). Diploma de innobilare specifica urmatoarele:

NOI GEORGIE DIMITRIE BIBESKU
KU MILA LUI DUMNEZEU DOMN STAPANITOR A TOATA TARA
ROMANEASKA.

Dragomir Savu(,) volnic din oras (?!) Scaiani, judetul Prahova, atat din acturile ce a infatisat la Comisia de catagrafie a Periodicului al 3-lea (,) cat si din condicile Vistieriei din anul 1828 si 1831, dovedindu-si adevarata insusire de Boier de Neam, s-a trecut numele lui in Condica Statului inchipuita dupa Art. 80 din Regulamentul Organic. Tot dintr-o vreme i s-a dat la mana si aceasta diploma incredintata cu pecetia si subscrierea Domniei Noastre spre a i sluji drept aceeasi dovada si a se bucura de privelegiul de Boier de Neam.

ss/ Georgie Dimitrie Bibescu (iscalitura originala)

Anul 1847
Luna iunie
No.4297. L.S./ Locul sigiliului domnesc Seful Vistieriei Domnesti,
ss/indesc.

Seful Condicei Statului
ss/indesc.

Extrem de ciudat ni se pare faptul ca, in acest act de innobilare, transcris de mine, daca am putut bine descifra scrisul, vedem ca grefierul a caligrafiat si numit, pentru prima data in istoria localitatii (inca din 1847), ca Scaianiul este… oras(!), probabil o greseala, o misinterpretare, pe care as vrea sa o lamurim putin in paranteza ce urmeaza… (Litera `p`, in alfabetul de tranzitie, se citea cand `p`, cand `r`. Asa stand lucrurile, cuvantul `opam`, citit `opat`, vrea sa insemne `targ`, in limba arhaica romaneasca, unde, in alfabetul de tranzitie `m` este litera `t`. Dar daca il citim numai ca in slavona, litera `m`, scrisa rasturnat, este litera `s`, iar, in acest caz, cuvantul trebuie citit `oras`. Dat fiind insa faptul ca insusi cuvantul `opat` nu se poate descifra clar sau ca este scris gresit, deoarece corect ar fi trebuit scris `opid`=targ, confuzia, evident, persista!). Oricum, Scaienii devenise o localitate foarte cunoscuta in tara, caci pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino, tiparita la Padova, in 1700, figureaza, printre alte localitati ale tarii, si Scaienii, ca fiind o asezare vestita pentru vinurile excelente produse acolo, iar la 26 septembrie 1791, domnitorul Mihai Sutu dispunea ca la Scaieni sa-si aiba sediul un capitan cu 20 de poterasi, ceea ce astazi ar echivala cu un mare post de politie, chiar mai mare decat cel existent astazi in oras…

Cat priveste fostul catun aflat in prelungirea Scaieniului, Balaca, actualul cartier dinspre sud al orasului Boldesti-Scaieni, numele deriva fie din antroponimul `Balc` sau `Balea`, fie din comprimarea numelui Balaceanu, cum sustine cu tarie astazi acad. Constantin Balaceanu-Stolnici in cartea lui `Cele trei sageti` (Ed. Eminescu, Buc., 1990, pag. 187, apud Mihai Apostol, Dict. citat).
Profesorul meu de istorie de la Liceul I.L. Caragiale din Ploiesti, Nicolae Simache, in cartea `Contributii la istoricul oraselor Ploiesti si Targsor` (Pl., 1969, pp. 141-142), scrisa impreuna cu profesorul George Potra, demonstreaza insa ca satul Balaca se numea in trecut Valea Capusestilor, din cauza lui Draghici Capus, un adalmasar foarte bogat din partea locului care stapanea multe terenuri din zona si care semneaza un zapis, din 6 aprilie 1667, prin care se pertracteaza vanzarea unor vii ce `sunt pre stanjinii nostri de mosie care se trag pre langa funia Capuseasca.` Mai tarziu apar in acte si numele Balaca, intr-un inventar din 1802 al manastirii Targsor (`trei funioare de mosii, adica Balaca i Colacu da Piatra, i Boldestii din sud Saac…`). Peste trei decenii, intr-un catastih din 1830, se pomeneste din nou despre `viile de la Balaca, Colacu da Piatra si Boldesti… date in arenda`. `Dictionarul topografic si statistic al Romaniei`, elaborat de Dimitrie Frunzescu in 1872 (Tip. Statului, Buc., 1872) pomeneste din nou despre `Balaca, sat al comunei Scaieni, denumit in trecut Valea Capusarilor.` La fel il numeste si `Dictionarul geografic al judetului Prahova`: `sat al comunei Scaieni, plasa Podgoria, cu 268 locuitori`. (Tip. Viitorul, Targoviste. 1897, pag. 37), unde exista o biserica fondata de familia Cantacuzino, in 1797 si refacuta in 1848, de Grigore Filipescu. Cercetatorul Nicolae Stoicescu, in `Bibliografia localitatilor si monumentelor feudale din Romania` (vol. I, Ed. Mitrop. Olteniei, pag. 49; info. apud M. Apostol, Dict. citat), spune insa ca Biserica de la Balaca, cu hramul `Sf. Grigore Teologul`, era din lemn si a fost inaltata in 1793, deci cu patru ani mai de vreme.
O componenta a orasului Boldesti-Scaieni, amplasata pe dealul din estul orasului, in apropiere de satul Galmeia a comunei Plopu, este cartierul Seciu. Numele ii vine de la un deal defrisat cu pomi scorburosi, foarte vechi – copaci batrani si seci care au fost taiati. Nu exista nici un istoric al asezarii. In scripte, numele Seciu apare la 1 septembrie 1632, pe un zapis pentru biserica din Seciu, prin care o anume Stana vindea jupanului Neagu trei pogoane de vie la Scaiani (vezi DRH, XXIII, pp. 613-614, op. cit.). In aceeasi Bibliografie a lui N. Stoicescu se aminteste iarasi de Seciu, mai precis, despre Biserica `Sf. Treime` de acolo, ridicata inainte de 1737. Si Dictionarul din 1872, publicat de D. Frunzescu, citat de noi ceva mai sus (apud M. Apostol, Dict. citat), aminteste de Seciu, ca fiind un mic catun intr-o conglomeratie de cca 660 de locuitori, unde sunt inglobate alte catunele vecine: Piscul lui Juga Ursu, Piscul Subtire, Podul Lat si Valea Paraginilor (ce nume amarat!). La fel, Seciu mai este mentionat si de un `Dictionar Geografic al Judetului Prahova`, avand ca autori pe Paulina Bratescu, Ioan Moruzi si C. Alessandrescu (Tip. Viitorul, Targoviste, 1897). Acestea sunt cele mai vechi documente cunoscute pana acum despre Seciu, cartier despre care vom mai discuta si in alte pagini.
Daca despre Boldesti nu dispunem de prea multe documente vechi descoperite precum, cantitativ, s-au gasit despre Scaieni, in schimb, aceasta componenta a orasului are avantajul ca este mentionata cu multi ani inaintea Scaieniului, si anume, prima data intr-un registru sasesc din 1503, unde se aminteste despre `satele din Tara Romaneasca ce faceau comert cu Brasovul` (printre sate este pomenit si `Boldestii din judetul Saac`. Se pare ca o veche familie de boieri Boldescu exista inca din anii 1490-1500, caci numele Boldesti apare cam de pe atunci si se perpetueaza). A doua oara numele este mentionat intr-un zapis din 1546. Este posibil sa existe si despre Boldesti alte documente, chiar mai vechi, deocamdata nedescoperite si, deci, necunoscute. Dar atat cronicarul Radu Popescu, cat si `Letopisetul cantacuzinesc`, mentioneaza din nou numele Boldesti cand pomeneste despre disparitia tragica a unor boieri originari din aceasta localitate. Ambele cronici relateaza acelasi eveniment: Udriste Vistierul, insotit de alti boieri venetici, coboara din Transilvania, pe Valea Prahovei, insotiti de o mica oaste de mercenari, cu scopul sa-l inlature de la tron pe domnul Mircea Ciobanul. Ei ajung pana la Peris unde oastea lui Mircea ii infrange. Printre cei luati prizonieri este si Udrea Boldescu. Acesta va fi ucis in satul Oncesti, dupa care va fi ingropat in pronaosul bisericii de la Snagov. Dupa 23 de ani de la acest eveniment, in 1569, vor fi ucisi de Alexandru, fiul lui Mircea Ciobanu, si cei trei frati ramasi ai sai – Radu Stolnicul din Boldesti, Barbu si Cracea Boldescu – in acelasi stil medieval, de vendeta necrutatoare. Astfel au pierit cei patru frati Boldesti, de la mosia carora se trage numele micutului sat de mosneni. (Presupunerea ca numele localitatii s-ar trage de la `boldul` dealului alaturat este nefondata si caduca, precum fantezista si fortata este si cea a asezarii vecine, Scaieni, ca ar veni de la `scai` (Cirsium vulgare/Carduus kerneri/ Carduus nutans), desi acolo scaietii au fost si sunt o raritate.
Toti fratii omorati cu atata cruzime erau fiii postelnicului Dragomir Boldescu, decedat in 1545, si ai jupanesei Marga.
Din 1582 dateaza si un zapis prin care un anume Marin din Boldesti isi vindea cuiva ocina. Un alt document, din anul 1630, care pomeneste de aceasta asezare este un zapis semnat de mai multi martori boldesteni (`Tatul si Ionascu si Efrim, fiii lui Tatul, si Talpa si Micul Tabacul si Carstea Gelepul` – gelep=negustor de vite). Documentul este intarit de semnaturile acestor martori in fata domnitorului Leon Tomsa, fiind un act in favoarea unui oarecare Constandin care cumparase de la popa Manota, fiul lui Bobul din Boldesti o ocina de 900 de stanjeni pe care o platise cu 1400 aspri. Alte documente dateaza din 1649, o danie facuta lui Stoica Boldescu din Boldesti, facuta de Matei Basarab Voievod; o alta danie catre manastirea Seciu, din 1665, martor fiind Valcu Rosu ot Boldesti. Un alt document este despre Manastirea din Targsor, care in 1784, detinea ocini nu numai la Scaieni, dar si la Boldesti. Mai tarziu, apar acte doveditoare ca la Boldesti pacura tasnea din pamant afara si ca oamenii o foloseau la unsul carelor, la ars, la unsul oilor raioase pentru a le vindeca (in latineste, la oaie se zice `pecora` – si de aici numele de pacura). Existenta petrolului da nastere la dispute, cum este procesul fratilor Nastase si Matache, din anul 1836, contra a 12 boldesteni care le-ar fi furat pacura (v. Arh. Nat. Ph, Procese Trib. in dos. 853/6519/1836. Informatii apud M. Apostol, op. cit.).
Desi era legat de localitatea vecina Lipanesti, in 1838 Boldestiul apare atestat documentar ca o asezare bine inchegata. Aceasta intr-un document care precizeaza ca, in decembrie 1837, proprietarii orasului Ploiesti au venit la mosia Boldesti pentru a ruga pe clucerul Gh. Boldescu sa fie prezident al Maghistratului orasului. Respectivul clucer, care se pare ca avea un conac la Boldesti, se tragea din neamul postelnicului Dragomir Boldescu si era cunoscut ca un adevarat mecena pentru ploiesteni. In anul 1830 el inzestreaza aproape 100 de familii nevoiase cu locuri de case si ii ajuta la construirea locuintelor (de la gestul lui s-o fi inspirat si Gigi Becali?), iar in 1831, fondeaza spitalul ce-i poarta numele. Era primul spital din Ploiesti, pe care clucerul il da in supravegherea si administratia Eforiei Spitalelor Civile, la 11 iulie 1841. Ploiestenii il iubeau si l-au ales de mai multe ori primar. Ca om, clucerul Boldescu era un barbat placut la infatisare, inalt, cu tinuta demna, milos, foarte energic si intreprinzator – un adevarat parinte pentru toti. A murit in 1847.
Cand domnitorul Alexandru Ioan Cuza a pus bazele unei noi unitati administrative mai puternice, numite comune, atunci comunei Boldesti i se alatura Lipanestii, Sipotul sau Colacul de Piatra si Seciul. Mai tarziu, Lipanestiul cu Sipotul se despart de Boldesti devenind noua comuna Lipanestii de astazi.

CAPITOLUL II.
Cadrul geografic, climateric, peisagistic, arheologic si
botano-faunistic al orasului Boldesti-Scaieni

Orasul Boldesti-Scaieni, spre deosebire de Ploiesti, care este la 178 m altitudine, se afla situat intr-o zona colinara pitoreasca, la o altitudine de 250-300 m fata de nivelul marii, pe malul stang al vaii Teleajenului, avand o lungime de peste 11 km de la un capat la altul. Din punct de vedere geomorfologic, este zona de contact a Subcarpatilor de Curbura cu Campia Romana care are ca subdiviziune nordica bogata Campie piemontana a Ploiestilor, rezultata din acumularea pietrisurilor si nisipurilor glazurate cu cernoziom. Ele sunt aduse si depozitate de raul Prahova si afluentii sai. Stratul subteran este cunoscut sub numele de zona meopliocena care, geologic vorbind, este cuprinsa intre flisul paleogen in nord si platforma moiesica in sud. Miscarile neotectonice din zona au delimitat un perimetru care, in studiile specialistilor, este amintit sub numele de zona cutelor diaspire, dispuse liniar, in culise, care formeaza zone structurale majore, paralele cu lantul carpatic unde sunt cantonate pungi bogate de gaze, petrol si apa salina.
Punctul cel mai jos are altitudinea de 182-200 m, fiind, deci, o campie care este inclinata spre nord-sud. Partea nord-estica a acestei campii se leaga, prin cateva portiuni, de anticlinalul Boldesti, printr-o denivelare foarte evidenta (tapsan), iar prin alte portiuni se produc intranduri ale campiei pe vaile dealului. Punctul cel mai inalt il atinge varful dealului Harsa: 408 m (dupa alte masuratori 406 m). Asadar, numai in partea axiala, anclinalul atinge altitudinea de 406 m, punct situat in apropierea Cramei Seciu.
Hotarele de sud-est ale asezarii ating tangential paralela de 45o, ceea ce inseamna ca orasul se afla numai cu putin la nord de aceasta importanta paralela, inclusa totusi in marginea ariei lui. Coordonatele geografice sunt: latitudinea de 45o.0333 iar longitudinea: 26o.0333 (mai exact, 45o1, 48 N; 26o 1, 48 E). Relieful, cum spuneam, este predominant colinar (59%), prezentand fenomenul de asa numita inseuare, datorita prelungirii subvestice a anclinalului, cele doua parti fiind Dealul Seciului (care este partea masiva a acestui anclinal) si Dealul Bucovel. Numai 1% din suprafata are o altitudine de peste 400 m iar 20% din suprafata are o altitudine de cuprinsa intre 120-200, respectiv portiunea de campie si de lunca.
Boldesti-Scaieni se invecineaza cu sapte localitati: in partea de est cu comuna Plopu, la vest: cu comuna Paulesti; la nord: cu comuna Magurele; la sud: cu comuna Bucov; la sud-vest: cu comuna Blejoi: la nord-est: cu comuna Baltesti si la nord-vest: cu comuna Lipanesti si Gageni. In partea colinara din stanga Teleajenului se afla Dealul Pardalosul, iar de colina impadurita din partea dreapta orasul este despartit de raul Teleajen. Intre cele doua dealuri care flancheaza raul este o distanta de 4-5 km.
Suprafata localitatii, amplasata pe vaile Rogojina, Scarnava si Vanghele, este de 3338 ha, din care 2012 ha suprafata agricola. Langa rauri este o lunca de la Iazul Morilor, cu o latime variabila intre 1,5-2 km si cu o inclinare medie de 3-3,5 m pe km. Circa 706 ha sunt zone forestiere. Vreau sa mentionez aici ca datele oferite de primarie difera oarecum de cele din studiile geografice, specificand ca teritoriul administrativ al orasului are o suprafata de 3489 ha (230 ha agricol, 706 ha padure si 479 ha alte terenuri, impartite in trei cartiere: Boldesti, Scaieni, Balaca si o localitate componenta – Seciu). Cred ca precizarile oferite de biroul de cadastrare al orasului sunt cele mai corecte. In aria asezarii curg raurile Iazul, Scarnava si Balacuta, acesta din urma fiind mai mult un rau sec. Orasul este compus, asa cum am mentionat, din patru cartiere distincte: Boldesti si Scaieni (cartierele mari) si Balaca cu Seciu (cartierele mici, foste sate).
Am privit orasul din avion si am comparat imaginea si cu aceea de pe monitorul calculatoarelor, cu detaliile fotografiate din satelit. Se vede clar ca aceasta asezare prezinta o anumita regularitate, caracterizata printr-o forma alungita, comprimata de-a lungul liniei ferate Ploiesti-Valeni si de-a lungul unor cai principale, fara multe derivatii de strazi mici, cea mai lunga fiind Calea Unirii, care uneste Boldestiul cu Scaieniul; de asemenea, Soseaua Ploiesti-Valeni, oarecum paralela cu raul Teleajen. Scaieniul are ca strazi principale, Strada Bucovului, Strada Victoriei si Strada Padurii. Din ele deriva altele, mai scurte. Strada principala din Seciu are si ea o lungime considerabila. Densitatea cladirilor este mai mare in cartierul Balaca, in Seciu si in centrul Boldestiului. Din vederile aeriene se disting bine blocurile din acest cartier, construite cu mai mult echilibru arhitectonic, comparate cu cele cateva blocuri-cutii, mult mai modeste, din Scaieni, si aranjate destul de asimetric. Casele mai vechi ale locuitorilor sunt construite fie din paianta, fie din caramida, mai toate incadrandu-se in stilul vechi muntenesc. Spre deosebire de casele din Transilvania, in marea lor majoritate acoperite cu tigla, sau de casele din Moldova, acoperite cu sindrila ori de cele din nordul Dobrogei, acoperite cu stuf, cele mai multe cladiri din acest oras au acoperisuri de tabla zincata.
Majoritatea locuitorilor iubesc frumosul si planteaza flori decorative, placut odorizante, in gradinile si in curtile (de obicei mici) din fata locuintelor, in spate avand curtea utilitara, cu magazii, soproane, cotete (pentru pasari si porci), mici fanete si hambare. Cat despre grajduri si ocoluri pentru vite si oi, ele s-au imputinat considerabil in anii din urma si vor disparea cu totul, caci in orasele din Uniunea Europeana nu mai este voie sa se creasca animale si pasari de curte, decat daca se va face vreun amendament sau vreo exceptie speciala pentru Romania de la normele europene stabilite. Aceasta este, deocamdata, realitatea si va trebui sa ne conformam noilor legi. In schimb, in ultimii 30-40 de ani, s-au inmultit casele lucrate in stil orasenesc, dupa planuri alcatuite de arhitecti, iar in ultimii zece ani au aparut o multime de cladiri moderne, cu pereti de rigips, in stil occidental, construite cu mult gust, aparent copiate dupa modele din reviste straine, unele dorind sa para sau sa devina mici vile destul de somptuoase. Cresterea numarului lor se accelereaza de la un an la altul, mai ales cand miliardarii din judet si chiar din Capitala au cumparat terenuri pe dealul Seciului, cu frumoase pozitii de belevedere, locuri, intr-adevar, potrivite pentru vile, in ciuda faptului ca acolo se semnaleaza periodic alunecari imprevizibile de teren, fenomen semicarstic care, mai recent, a aparut chiar si in vatra de ses a localitatii, cauzand serioase pagube proprietarilor. Avand in vedere ca reteaua de canalizare publica s-a extins atat in Scaieni, Boldesti si Balaca (si ca sunt planuri sa se mai extinda), numarul caselor cu veceuri si bai moderne este in crestere (nu cunosc exact acest numar). Au aparut chiar si cateva case cu piscine, dar majoritatea gospodariilor au ramas totusi cu closete traditionale, medievale – `ca la tara` – latrine primitive, `ascunse` in fundul curtilor, ridicate peste gropi simple sau, in cel mai fericit caz, cu puturi absorbante care polueaza straturile freatice, ceea ce este foarte regretabil si nu corespunde nicicum standardelor unei tari admisa a se afilia Uniunii Europene. Toata batalia si sprijinul autoritatilor locale va trebui concentrata si la acest capitol, deoarece conducte cu apa si gaze exista cam pe toate strazile, altminteri pretentiile de oras modern nu vor mai putea fi luate serios in consideratie pentru viitorul apropiat. Cetatenii acestui oras vor trebui cu totii sprijiniti, cu ajutoare de stat, si chiar obligati, ca fiecare gospodarie sa faca eforturi de a avea bai si veceuri moderne intr-un viitor cat mai apropiat cu putinta.

*

Clima orasului nu mai pare nici ea, conform etichetarii vechi, ca ar fi de natura `temperat continentala`, cum, la modul general, s-a mentionat in unele lucrari despre clima Ploiestiului. Subliniez aici ca niciodata nu s-a scris ceva specific despre clima localitatii Boldesti-Scaieni. De aceea, voi incerca, pentru prima data, sa fac aici o succinta delimitare si caracterizare a climatului local, deoarece clima Ploiestiului, desi, in linii mari, aflandu-se pe aceleasi curbe izoterme, izogeoterme si izobare, se aseamana mult cu aceea din orasul lui vecin de la nord (cu o temperatura medie de 10o-11oC) nu este totusi identica (temp. medie fiind 9o-10oC in orasul analizat, in ultimii ani in crestere pana la 120C.). Curentii sunt mai puternici la Ploiesti datorita pozitionarii lui in camp deschis, pe cand Boldesti-Scaienii sta intr-o zona intercolinara de adapost, care confera anumite specificitati particulare, de microclimat colinar, cum ar fi ferirea orasului de curentii reci veniti iarna dinspre rasarit, deci un topoclimat de vale favorabil asezarilor umane. Particularitatile climatice locale se datoresc dispunerii in trepte a reliefului, pozitiei acelui culoar de vale a Teleajenului, versantii cu expunere solara sudica, sud-estica si chiar sud-vestica in zona despadurita, gradului de impadurire etc. Radiatia solara globala medie este de 123,5 kcal/cm2, depinzand de pozitia versantilor. Aceasta zona este supusa unei permanente miscari a aerului, producand turbulente si reducerea calmului atmosferic, dar prezenta culoarului Teleajenului ajuta la omogenizarea valorilor termice. Pe o mica portiune din sud-estul teritoriului se remarca topoclimatul de campie inalta; la fel in estul localitatii. Acest topoclimat prezinta specificitati si in ce priveste insolatia, evapotranspiratia, spulberarea stratului de zapada, durata inghetului, inversiuni de temperatura etc. Predominante aici sunt vanturile de N-E si S-E, cu o forta medie de 3,1 m/sec. Predominant iarna este crivatul, care bate dinspre nord-est spre sud-vest iar vara `fonul`, pe directia nord-sud, dar si brizele de la poalele dealurilor.
Precipitatiile medii sunt de 600-680 ml, cele mai mici in ianuarie, cea mai ploioasa, de obicei, fiind luna mai, iar mai recent iunie. Spatiul compartimentat pe valea Teleajenului, alcatuit din microdepresiuni si catene intercolinare despartitoare, creeaza o anumita varietate de nuante ce fac tranzitia intre climatele fierbinti vara (cu izoterme de 20o si 22oC ale lunii iulie) si cele viscoloase iarna ale campiei ploiestene (cu medii de 0o si de -2oC ale lunii ianuarie, sus, pe deal si -1-+10oC, jos, in vale), care continua, estompat, la nord, climatul din Campia Baraganlui, si climatul umed adus de curentii montani pe firul apei Teleajenului, vara, motiv pentru care, mai ales prin iunie-iulie, atunci cand este soare la Ploiesti, uneori in Boldesti-Scaieni ploua torential. Facand abstractie de exceptiile cu extreme (cele mai ridicate temperaturi fiind 39oC, inregistrata in verile anilor 1960 si 1973, iar cele mai scazute de -30oC la 21 ian. 1942), as putea spune ca in aceasta localitate, predominant, in ultimii 20 de ani, a fost un climat continental moderat, cu o umiditate medie de 68% si o presiune de 760,5 mm coloana de mercur, nicidecum un climat temperat continental.
Din pacate, la fel ca in toata Europa si ca pe tot globul, de aproximativ zece ani incoace, clima s-a modificat vizibil (un factor fiind, neindoios, si poluarea industriala a atmosferei, taierea cu salbaticie a padurilor), incat, exagerand faptele, multi romani spun cu convingere ca s-a ajuns acum la doua anotimpuri vizibile: vara si iarna (afirmatie cu care majoritatea meteorologilor nu sunt totusi de acord, inclinand, mai de graba, sa spuna ca, datorita defrisarilor salbatice, a efectului de sera si de subtiere a stratului calotar suprapolar de ozon – unde se afla 90% din tot ozonul din atmosfera -, anotimpurile anului mai degraba s-au `deplasat` oarecum – vara mai spre toamna; toamna – mai spre iarna…) Poluarea cu gazele de esapament automobilistic si subtierea stratului de ozon (O3), aflat la 10-15 km de sol, au contribuit si ele la modificarea climei, stratul de ozon fiind foarte protectiv impotriva radiatiilor ucigase ultraviolete de tip B (la Boldesti-Scaieni gradientul ultravioletelor este 3, deci moderat). In 2006 gaura de ozon de deasupra polului nord s-a largit mai mult ca oricand, spartura avand 29,5 km2, fata de 29,4 km2 in anul 2000, ea fiind atacata de substante de clor si clorofluorcarbonati din aerosoli si refrigeranti si ducand la topirea vizibila a ghetarilor. Daca mai amintim ca zilnic pe suprafata globului terestru se depoziteaza din atmosfera 17 milioane de tone de bioxid de carbon, vom intelege si mai bine ce tragedie ecologica posibila ne asteapta pentru generatiile viitoare.
Fenomenul inversiunilor de temperaturi si de poli magnetici terestri este inca in studiu. Ca atare, si in Boldesti-Scaieni, clima a devenit foarte labila, cu instabilitati frapante, cu amplitudini relativ mari, cu alternari contrastante (seceta-inundatii) si cu elemente noi, in ultima vreme semnalandu-se ierni neobisnuit de calde si secetoase, precum aceasta din ianuarie 2007 (16-18oC!), cu vanturi puternice, cu nori negri turbionari si furtuni salbatice, aparute brusc, asemanatoare uneori tornadelor ce pot produce serioase pagube, chiar si victime omenesti. Daca inainte prognoza vremii se putea face pe o perioada de peste doua saptamani, astazi este riscant sa fie facuta pe mai mult de 8-10 zile, caci apar surprizele imposibil de prevazut. Linistitor ramane totusi faptul ca, dupa aceste scurte rabufniri, deocamdata rare la noi, climatul revine cat de cat la normal, iar gradientul termic se echilibreaza si el oarecum. De aceea, inca putem spune ca Boldesti-Scaieniul, cu precipitatii, de obicei, satisfacatoare si cu o medie de 2000 de ore anuale insorite, are inca o clima relativ sanatoasa si benefica pentru cetatenii lui, desi nu stim daca va ramane macar asa. Am auzit chiar de un studiu (eu nu l-am vazut) care sustine ca, pentru cardiaci si astmatici, datorita climei lui, acest oras ar fi foarte recomandat… Nu pot sa confirm, nici sa infirm o asemenea asertiune, mai ales ca poluarea din acest oras, in loc sa scada, s-a agravat mult, datorita unei ferme porcine adapostita in aria lui, despre care voi vorbi in contextul acestui studiu.

*

Meritul principal al descoperirii primelor vestigii arheologice din orasul Boldesti-Scaieni il are, cred, profesorul Ion Dumitru, actualul primar al orasului. Pe vremea cand domnia sa era profesor de stiintele naturii la scoala din Seciu, un elev, Cristinoiu Vasile, prin anul 1973, i-a adus niste interesante statuete si cioburi de ceramica veche, ornate in relief, gasite pe un teren viran din apropierea scolii. Profesorul a realizat imediat ca este vorba de o descoperire importanta si, impreuna cu elevii, s-a apucat sa scormoneasca si dupa alte mostre. Asa a descoperit o multime de cioburi de vase ceramice pictate cu grafit, mici unelte de silex, mici figurine de lut si chiar urmele unui cuptor unde se crede ca ele au fost arse, apreciate de arheologi a fi din epoca neolitica (5500-900 i.d. Hr.). Am fost chemat si subsemnatul la fata locului si, la randul meu, am gasit si eu niste cioburi. Cu ele m-am infatisat la renumitul profesor de istorie, regretatul Nicolae Simache, pe atunci director al Muzeului de istorie al judetului Prahova. Domnul Simache mi-a multumit, mi-a cerut sa-i las dumnealui acele piese si m-a intrebat cine mai stie de acel loc. I-am raspuns ca profesorul Dumitru care a descoperit locul. M-a rugat sa nu mai spunem nimanui despre aceasta descoperire pana nu vine o echipa de arheologi trimisa de el. Alte urme s-au gasit pe teritoriul com. vecine Lipanesti, dar acestea erau din sec. II-IV d. Hr., confirmand studiile ca zona aceasta apartinuse unei asezari geto-dacice care se intindea de-a lungul traseului Giurgiu-Bucuresti-Targsor-Ardeal, cu ramificatia de pe valea Teleajenului, cea de la Bughea si Gura Vitioarei si cu intarituri pe dealurile inconjuratoare, printre care si faimoasa `Cetatea Teleajen`, arsa de Stefan cel Mare in incursiunile lui in Muntenia. (Precizam ca hidronimul Teleajen provine din slavona `telegi`=a cara, a transporta). Interesanta este afirmatia profesorului Octavian Onea, in cartea citata de noi, care, reluand opinia marelui istoric Constantin C. Giurescu, despre Cetatea Teleajenului scrie urmatoarele: Fiindca noi situam Targul Sacuienilor la Scaieni, cred ca cel mai aproape de adevar a fost Constantin C. Giurescu, Cetatea Teleajenului aflandu-se la Scaieni; fiecare din argumentele enumerate mai sus contribuind la luminarea acestui adevar.`
Despre fragmentele ceramice vazute, profesorul Simache a opinat ca apartin culturii gumelnita. Am ramas surprins sa-l aud, mai tarziu pe profesorul Dumitru, care dupa ce se consultase cu alti specialisti, le-a atribuit, la randul lui, aceleiasi perioade istorice. Cultura gumelnita, numita astfel dupa numele unei maguri, Gumelnita, din Oltenita, unde s-a descoperit o asezare tipica, este o cultura caracteristica unei protocivilizatii dezvoltata in epoca neoliticului tarziu (cca 2800-1900 i. de Hr.) Urmele ei se intind pe o arie mare de raspandire. Caracteristicile acestei culturi sunt: asezari pe boturi de deal, abundenta uneltelor de silex, aparitia unor unelte de cupru, vase pictate cu grafit etc. Membrii triburilor apartinand acestei culturi aveau o economie autarhica, bazata pe cultivarea plantelor iar mai tarziu pe cresterea animalelor. Asadar, vatra orasului Boldesti-Scaieni, aflata pe traseul unui important drum comercial spre Brasov, cu o mare vama la Valenii de Munte, a fost locuita cu sute si mii de ani inaintea civilizatiei de astazi. Ulterior, tot la Seciu, in punctul numit `La Pompieri`, s-au mai descoperit si alte urme de civilizatie pretracica (neolitic, Latene geto-dacic), mai exact, de tip Aldeni-Stoicani (sfarsitul mileniului al IV-lea inainte de Hristos).
Pe vremea cand eram elev prin clasele a III-a a IV-a, langa scoala veche de la Scaieni, am apucat sa ma joc de-a v-ati ascunselea cu alti copii de varsta mea, pitindu-ne prin ruinele si podul bisericii care avea o curte inconjurata de ziduri inalte. Biserica se afla cam vizavi de acea scoala si despre ea batranii spuneau ca era biserica lui Balaceanu, cu un mic cimitir alaturi (vezi reproducerea picturii facuta de arh. Nicolae Moianu). Se mai cunosteau destul de bine icoanele lucrate in fresca. In curtea bisericii se afla o cruce de piatra datand din anul 1710 care, ulterior, a fost mutata in fata bisericii de langa monumentul eroilor. In timpul transportului, crucea s-a spart si crapatura a fost lipita cu ciment, plomba acoperind o parte din inscriptia cu litere chirilice vechi. Nicolae Iorga, in vizitele lui pe la Scaieni, a descifrat aceasta inscriptie, a intrat in aceasta biserica, a fotografiat-o pe afara si pe dinauntru, descriind-o amanuntit in `Revista de istorie` pe anul 1936, intr-un articol pe care l-am citit atunci cand mi l-a adus profesorul Vasile Georgescu. Comunistii, in loc sa renoveze valoroasa biserica istorica, au demolat acele semi-ruini pretioase si pe locul unde a fost sfantul lacas s-a construit terenul de sport al scolii, sub asfaltul caruia se afla zeci de morminte ale vechilor scaienari, inclusiv o groapa comuna cu zeci de morti, aruncati unul peste altul, probabil de pe vremea `ciumei lui Caragea`. Langa groapa comuna era si mormantul unui profesor universitar, cu studii la Paris, al carui nume l-am uitat. Acum, peste groapa lui, copiii joaca fotbal…
Tot prin acei ani ai copilariei, imi amintesc ca-mi pasteam caprele si oile atat printre ruinele palatului lui Petre Balaceanu, descendent colateral al Brancovenilor, cat si pe langa ruinele pivnitelor de langa palat, locuri disparute astazi fara nici o urma…

*

Referindu-ne acum la flora si fauna localitatii, intinsa pe un substrat de soluri cernoziomice, la ses, cu aciditate inca ridicata, cu structura grauntoasa si continut moderat de humus in orizontul superior, dar cu caracteristicile tipice ale subetajului colinar subcarpatic, pe dealuri, reprezentat de solurile brune, pe acest fundal de suprafata, constatam ca vegetatia orasului Boldesti-Scaieni (la fel fauna) este tipica majoritatii tinuturilor deluroase din tara noastra. Haina vegetala a judetului Prahova, in care se include ambianta locala din acest oras, apartine zonei cu flora specifica central europeana. In curtile oamenilor putem gasi mici culturi de vita-de-vie (marile culturi sunt pe dealuri), apoi livezi de pomi fructiferi: meri, peri, ciresi, visini, caisi, piersici, zarzari, corcodusi (nume nefolosit de locuitorii din oras, caci ei la corcoduse le zic tot zarzare!), gutui, duzi (rareori mosmoni=Mespilus germanica), nuci (a fost o vreme cand nucii au fost masacrati), aluni si, bineinteles, copacul cel mai iubit si mai cultivat… prunul, de diferite specii. Prunul este predominant, caci din el, in mod traditional, aici se obtin unele din cele mai bune tuici din tara. Este si o vorba mai noua: `Tuica de Valeni, incepe din Boldesti-Scaieni…` Avand insa in vedere restrictionarile impuse de U.E. la fabricarea rachiului in alambicuri artizanale improvizate din gospodariile particulare, credem ca nici livezile de pruni nu vor mai avea un viitor prea stralucit…
Daca vorbim de speciile silvicole spontane, in aceasta zona se dezvolta etajul padurilor de foioase (nemoral) care coboara din munte pana in tinuturile deluroase, la 275 de metri, cat au media colinelor care circumdeaza localitatea. Prin componentele sale principale, ea constituie cea mai tipica formatiune forestiera central-europeana mezofila, adica relativ pretentioasa sub raport termic, ca umiditate si fertilitate a solurilor. Aici, in padurile masive de la Seciu si Scaieni, esentele predominante sunt: fagul (Fagus sylvatica, L.), stejarul (Quercus robur, L), paltinul (Acer psudoplatanus, L), artarul (Acer platanoides, L) si gorunul (Quercus petraea), cerul (Quercus cerris, L), toti acesti copaci, pe alocuri, in amestec chiar si cu salcami (Robinia pseudacacia, L.). Nu pot sa nu amintesc ca, la Scaieni, o mica padure de fagi deosebit de frumosi, aflata chiar in mijlocul localitatii, a fost completamente defrisata, cu 50 de ani in urma, cu aprobarea grabita a primarului comunist Ilie Gheorghe (poreclit de localnici Molea, caci dura o ora pana se iscalea) pentru ca spatiul respectiv sa fie destinat construirii unor blocuri (de pe str. Fagului, denumire care, doar ea, mai aminteste ca acolo a fost candva o padure de fagi). Despre acele constructii cuboide, improvizate in graba, s-a spus de la bun inceput ca uratenia lor exterioara s-a luat la intrecere cu zgarcenia de spatiu din interiorul apartamentelor. Oricum, distrugerea acelei paduri, a fost o mare greseala, deoarece arealul respectiv era destinat unui spatios si frumos parc natural, un posibil arboretum, iar zona de blocuri trebuia sa fie cea din spatele gradinii scolii din Scaieni.
Aici este cazul sa mai amintim ca cealalta padure de la Scaieni, din drumul spre Pleasa, care printr-o minune a supravietuit, pe timpul celui de al doilea razboi mondial, fusese sediul unei mari garnizoane germane, cu baraci ascunse sub coroanele copacilor. Ea devenise un mic orasel militar, un excelent punct de observatie situat la inaltime, de unde se putea coordona perfect apararea rafinariilor petrolifere din Ploiesti. Niciodata aviatia anglo-americana, in vasta ei misiunea de bombardament, numita Tidal Wave, care viza in primul rand distrugerea rafinariilor, nu a stiut de aceasta garnizoana secreta si bine camunflata, aliatii occidentali bombardand doar cazematele antiaeriene romano-germane de peste linie, cele din apropierea fabricii de hartie. Daca ocupantii germani ingrijeau aceasta padure foarte bine (aveau, fireste, tot interesul!), in zilele noastre ea a devenit lacasul unei stane de oi, pazita de caini periculosi, cu tarcuri murdare si cu mirosuri de balegar respingatoare, restul terenului forestier abundand in maldare pestilentiale de gunoaie si scarnavii, opera criminala a unor cetateni iresponsabili din preajma ei, care au umplut-o de sticle de plastic, de folii, de cutii si de o infinita mizerie menajera, ca sa nu mai spunem ca de acolo se taie si se fura copacii intr-o mare veselie! Ce este de facut? Sa lasam oare lucrurile asa pana la disparitia completa a padurii acesteia unde nimeni, niciodata nu a facut vreo incercare de reimpadurire? Cu ani in urma, acolo era o insula frumoasa de recreere unde, pe o scena, se desfasurau diverse si interesante programe artistice. Acuma… ce sa mai vorbim! Din fericire, marile paduri ale orasului, mai ferite de privirile omenesti, se afla in preajma cartierului Seciu. Ele sunt intinse pe zeci de hectare si s-au pastrat destul de bine.
Padurile de fag sunt umbroase, contribuie la microclimatul local si impiedica, in genere, raspandirea altor esente. De aceea, in marginea zonelor silvestre din aceasta localitate sunt, pe alocuri, prezente cordoane tipice de arbusti si tufisuri: alunul (Corylus avellana, L.), cornul (Cornus mas, L.), sangerul (Cornus sanguinea, L), socul (Sambucus nigra, L.), tufele de maces (Rosa canina, L), murul (Rubus nigra, L), catina (Hippophae rhamnoidas, L) s.a. In noul oras, au fost introdusi si cateva esente de arbori noi, semi-exotici, precum platanul (Platanus acerifolia) – exista trei platani uriasi in curtea strandului de la Boldesti, dar si altii mai mici -, catalpa (Catalpa bignonioides), arborele ginkgo (Ginkgo-biloba), un copac dioic, ramas aproape neschimbat din era tertiara pana azi, cu frunze bilobate, in forma de evantai si sicamorul-platan american (Platanus occidentalis), ultimii doi aclimatizati de mine, transplantati fiind din America la Scaieni.
In luncile si zavoaiele rauletelor locale intalnim salcii (Salix alba, L. si Salix babylonica, L.), rachite (Salyx fragilis, L.), tufe de catina, plopi/plute (diferite specii de Populus alba, nigra, tremula, L.), porumbari/porumbeli/poroambe (Prunus spinosa, L.) etc. In schimb, prin zonele de ses ale orasului, pe ambele flancuri ale caii ferate (pline acum de deseuri gunoiere, deversate pe furis, noaptea, de `prietenii naturii`!), prin fanetele si pasunile de pe izlazuri, vegetatia ierboasa este perena si tipica intregii Campii ploiestene. Exista si numeroase plante farmaceutice: musetel, coada soricelului, coada calului, patlagina, rostopasca, menta/isma, salvia, urzica s.a. Intre gara Scaieni si bariera apropiata, vechea administratie a CFR a plantat, paralele cu linia ferata, cca 20 de pini decorativi (Pinus silvestris/nigra, L); la fel, intre halta CFR Boldesti si gara Scaieni. In mod ciudat si in ciuda similitudinii numelui, la Scaieni am intalnit rareori… scaieti. (Dovada ca nu de la `scai` isi trage denumirea)!
De-a lungul strazii care uneste cele doua localitati ingeminate, pe Calea Unirii, dar si pe Str. Victoriei din Scaieni, apoi, partial, pe Str. Monumentului, au fost plantati o multime de tei din specia Tilia tomentosa, L. (teiul alb). De asemenea, in fata bisericii din Scaieni, pe Str. Primaverii, exista o scurta alee de castani (Aesculus hippocastanum, L.). Din pacate, aproape fiecare copac de pe Unirii si Victoriei a fost vandalizat de culegatorii de flori, care nu s-au multumit niciodata cu recoltarea partilor inflorescente. Acestia, in fiecare primavara, rup, fara nici o mila, crengi intregi, unii copaci uscandu-se din cauza aceasta, iar `ingrijitorii` lor, pentru a corecta rupturile de ramuri, au ciuntit si mai rau copacii afectati. Si de ce nu se iau deloc masuri contra unor asemenea acte de salbaticie grosiera?
Nu putem incheia aceasta paranteza despre estetic, inainte de a afirma ca este, totusi, foarte necesar sa continuam plantarea teilor din specia mentionata, dar si a altor arbori decorativi, dintre care nucii, brazii si castanii raman, neindoios, cei mai impozanti. Cat despre conifere, cu exceptia celor de pe langa calea ferata, ele sunt destul de rare in aceasta mica urbe, nefiind agreate, din cauza ca exista inca superstitia stupida si cumplit de retrograda, ca brazii, molizii, vezi Doamne, ar aduce ghinion celor care ii au in curte (unii spun la fel si despre salciile pletoase)… Dar daca ar fi sa ne luam dupa opiniile unor asemenea indivizi retrograzi, atunci locuitorii din Sinaia, Predeal, Busteni etc., ar trebui sa-si pustiasca toate curtile taind brazii aceia frumosi si zvelti care confera originalitatea si specificul acelor faimoase orase montane. Cand oare se vor civiliza odata si oamenii din aceasta categorie, invatand sa imbogateasca si mai mult natura si sa o respecte pe deplin, plantand arbori decorativi, copaci frumosi, impunatori si extrem de folositori? De fapt, fiecare om, pana moare, ar trebui sa planteze cel putin zece arbori in viata lui!
In zonele limitrofe ale orasului se fac, an de an, culturi cerealiere alternative, de plante agricole de baza, anuale – graul si porumbul, secara si orzul (mai rar ovazul si floarea soarelui). Asemenea semanaturi nu au lipsit, de fapt, niciodata de pe loturile rezervate numai si numai acestor recolte specifice. Cu exceptia a doi ani succesivi, la marginea de nord-est a cartierului Balaca, s-a incercat cultivarea unor largi loturi cu orez (Oryza sativa), planta semiacvatica, datorita faptului ca apa era adusa din iazul apropiat, dar cultura orezului, fiind destul de pretentioasa si fara randament economic, s-a renuntat la orezaria experimentala si s-a revenit la cultura cerealelor clasice. In mod surprinzator, dar explicabil, terenurile cultivate cu faneturi si trifoi, in sau canepa s-au restrans si ele, localnicii preocupandu-se indeosebi de mica sau marea gradina de langa casa, unde, printre altele, cultiva zarzavat – fasole, varza, ceapa, usturoi, marar, patrunjel, leustean, stevie, spanac, rosii, vinete, bame, mai recent, bobul (Vicia faba), deseori dovlecei, bostani, castraveti, pepeni, iar pe langa garduri – capsuni, zmeura etc.
Ar fi nedrept sa nu recunoastem ca in asemenea zone fertile, cu un cernoziom suficient de bun, nu ar fi fost destul de bine intretinute si administrate de fostele CAP-uri si IAS-uri. Uneori, de pe intinsul lor, acest tip de ferme colective obtineau productii record, comparativ cu anii zilelor noastre, cand, dupa Revolutia din decembrie ,89, o parte din terenurile parasite pot fi vazute, vara de vara, pline de tortel, pir, maracini, palamida si de alte balarii. Destule terenuri arabile, retrocedate proprietarilor in anii din urma, au fost lasate de acestia intr-o jalnica paragina si, drept consecinta, calitatea solului s-a degradat, ajungand si ea intr-o trista degringolada sau pur si simplu, dupa ploi masive, au devenit baltoace – un adevarat rai pentru broaste si preafericitii tantari… La fel de ingrijite erau inainte zecile de hectare de vie ale CAP-urilor si IAS-ului din Boldesti-Scaieni care, din pacate, preda statului cea mai mare parte a productiei anuale, colectivistii fiind totdeauna frustrati si nemultumiti pentru cantitatea mica de produse ce le revenea, dupa o munca aspra, la sfarsitul sezonului agricol. `Recompensele` primite nu le ajungeau. De aceea, pentru a-si compensa lipsa acelor produse, multi localnici cultivau in fata portilor, la strada, pe fasiile dintre sosea si gardul dinaintea casei, tufe de cartofi (Solanum tuberosum, L.), obicei care continua si astazi, desi, normal si estetic, acolo ar trebui plantate flori sau iarba decorativa, ca in tarile occidentale, caci pamant presupunem ca au acum cu totii, unii din abundenta. Si pentru ca specificul de baza al agriculturii din Boldesti-Scaieni ramane tot viticultura, datele statistice arata ca cca 65% din teritoriul agricol al orasului este cultivat cu frumoase si productive vii. Productia cea mai mare se obtine insa pe colinele dealurilor locale, pe versantii spre sud, datorita calitatii solului, a incidentei razelor solare si a feririi de curenti reci. Paralel cu speciile de vita de vie nealtoita (Vitis silvestris, L.), s-au inmultit loturile cu vita nobila (Vitis vinifera, L.), planta termofila, destul de pretentioasa si lesne atacata de mana daca nu este stropita de vreo cinci ori pe an (si la timp, dar niciodata imediat dupa ploi sau cu putin timp inaintea lor!). Romania are 100.000 ha de vii hibride, cea mai mare suprafata de acest gen din lume, ceea ce nu e bine. Soiurile hibride, pe care multi le cred autohtone, romanesti, de fapt sunt si ele aduse, chiar daca poarta denumiri de-ale noastre: capsunica, zaibar (fraga), cramposie, sasla, galbena (zghihara) s.a. Ele nici nu dau un vin de prea buna calitate, nici nu sunt vinuri rezistent in timp, si, din pacate, inca sunt predominante in acest oras, cu toate ca s-a cerut insistent ca soiul lor sa fie treptat abandonat. In anul 1863 a aparut filoxera, cauzata de o insecta. Aparuse mai intai in Franta, adusa din SUA, si s-a raspandit apoi si la noi (in 1877), pana i s-a gasit antidotul (el fusese descoperit in 1869): altoiul vitei nobile pe radacini de vita salbatica americana, rezistenta la atacul acestei insecte. Din fericire, viile de pe dealurile locale au inlocuit in buna parte soiurile de hibrizi cu vita nobila altoita: Teras, Isabelle, Lidia, Concord, Sasla (ceasla) napoleon, Muscat otonel (tamaioasa), Sasla muscat (struguri de masa) s.a. Din soiurile nobile ies vinuri nobile, foarte apreciate in tara si la export: feteasca regala, feteasca neagra, cramposie, gordin, mustoasa etc. La crama Seciu (numita acum `Casa Seciu`) exista pivnite largi cu o colectie completa de soiuri nobile, vechi si rare. Intr-o vizita pe care am facut-o la o ferma viticola din Noua Zeelanda am intrat intr-o crama de pe un deal ce semana cu aceasta crama de la Seciu, insa vinurile neozeelandeze sunt teribil de bune, rezultate din vita nobila ce nu cunoaste ce este aceea filoxera, caci ea inca nu a patruns in aceasta tara din emisfera australa.
Cu tristete, trebuie sa spunem ca in acest oras nu prea exista parcuri, caci simulacrul unui teren de jocuri recreative pentru copii, de la blocurile din Scaieni, este departe de a se numi parc, iar parcul de langa cluburile de la Boldesti, singurul care ar merita acest nume, este rareori ingrijit ca lumea si nu mai seamana aproape deloc cu cel care fusese atunci cand era nou. Mult mai bine arata insa spatiul inchis cu garduri inalte de langa cluburi. Este vorba despre curtea strandului, unde un particular a dat dovada de serioasa tragere de inima pentru a revigora acest spatiu, facandu-l asa cum fusese el pe cand apartinea Societatii Astra Romana.

*

Desi s-ar parea ca fauna este putin vizibila in peisajul boldesteano-scaienar si mai discontinua decat vegetatia, ea este totusi prezenta pretutindeni, daca nu prin animale mari, atunci prin nesfarsita lume a vietuitoarelor marunte (insecte, viermi, larve, melci, limacsi, paienjeni in majoritate neveninosi, fluturi de toate culorile etc.) care misuna pe pamant, in sol, in pajisti, pe sub pietre, pe sub scoarta copacilor, prin balti, prin iazuri, prin apa Teleajenului, prin aer etc. Unele sunt folositoare, altele daunatoare. Toate sunt de o mare varietate. La fel animalele mari, mamiferele din zona.
Personal, am studiat cu pasiune `lumea celor care nu cuvanta` – viata animalelor, insectelor si a pasarilor; am cutreierat singur, an de an, inca din copilarie, absolut toate padurile si campiile din imprejurimile acestei localitati, de pe ambele coline care flancheaza valea Teleajenului, fara exceptie, si am ajuns sa cunosc bine si sa recunosc o multime de pasari si animale. Aceasta pasiune o am si aici, in America, unde am reusit sa fiu documentat in detalii despre o multime de pasari si de animale locale, multe inexistente in Europa. Iubesc natura si respect creatia lui Dumnezeu, protejand-o oriunde ar fi. Cand am vizitat Noua Zeelanda, primul obiectiv nu a fost un muzeu, ci am intrat la o gradina zoologica, spre a cunoaste cum arata pasarea kiwi, iar in Australia am dragalasit cangurii, ursuletii coala si prietenoasa si galagioasa pasare kucabura (kookaburra) care te lasa sa o mangai si sa o hranesti din mana. Pentru ca in America avem casa intr-o padure, iepurii salbatici si caprioarele ne intra deseori in curte. Ceea ce m-a surprins este ca niciodata aceste animale de aici nu fug de mine si ma lasa sa ma apropii de ele la numai cativa pasi. La fel si multe din pasarile cerului care mai toate te accepta sa te apropii de ele sau iti mananca drept din mana! Nu o data, am avut probleme cu veveritele, cu racoonii (ratonii) si sconcsii, animalute care ne-au intrat nepoftite in casa (unde le-am si fotografiat)… Gastele canadiene si ratele salbatice ni se coboara pe-aici, uneori din zbor, in piscina din curte unde nu prea se sinchisesc de prezenta noastra. Pasarile au devenit foarte blande pentru ca, in aproape toate curtile americane, oamenii au instalat hranitoare si adapatoare unde sunt aprovizionate zilnic cu graunte si apa proaspata. Vara suntem vizitati deseori de colibri (pasarea musca), pasarele minuscule venite sa soarba nectarul florilor. Iar cand te plimbi primavara pe malurile lacurilor, trebuie sa fii atent sa nu calci pe bobocii cardurilor de gaste salbatice care ti se impleticesc printre picioare, caci pe aceste locuri gastele salbatice sunt chiar mai blande si mai domestice decat cele crescute prin curtile noastre din Romania. De unde aceasta blandete a lor? Ei bine, din cauza ca, simtindu-se protejate, lor le-a disparut instinctul de aparare. Le-a disparut frica de om, intrucat nimeni nu le face niciodata nici un rau, nimeni nu le vaneaza, ele devenind la fel de blande ca si pasarile din insula Galapagos de care se mira Darwin ca toate ti se aseaza pe cap si pe brate (fiindca zburatoarele de acolo nu mai vazusera niciodata oameni…) Oare la fel stau lucrurile si cu lumea necuvantatoarelor din Romania, unde, de exemplu, un fost prim-ministru si un bancher, cu suita lor de miliardari, au impuscat fara mila, la Balc (Bihor), doar intr-o singura zi, din iunie 2005, 185 de porci mistreti, adunati intr-un fel de tarc inconjurat cu garduri de sarma conectate la curent de 220 V si lipsiti de aparare? Desi presa i-a criticat, mai mult pe tonuri glumete (nu pe porcii ucisi, desigur), in anii 2006 si 2007 campania `mistretiadei` s-a repetat, si bravii exterminatori ai faunei nationale nu s-au lasat pana nu au spulberat fara mila alti 186 de mistreti (in 2006, cu unul in plus fata de anul precedent. Atunci, a fost impuscat din greseala si un gonaci, special adus de la Brasov), iar pe 14 ianuarie 2007, intr-o zi si jumatate, intr-o noua hecatomba, au fost ucisi 280 de mistreti, inclusiv scroafe cu purcei, existand sanse ca mistretiada sa aiba editii anuale… Ce placere macabra la acesti `vanatori-terminatori` care ar trebui sa se simta rusinati de ce-au facut ei in cruciadele antiporcine de pe plaiurile mioritice! Cata lasitate, cruzime si dispret fata de natura si de opinia cetatenilor indignati de nepasarea acestor macelari sangerosi, romani si straini, lacomi de trofee, care au navalit ca salbaticii cu armele in maini sa faca ravagii prin padurile tarii noastre si sa incalce orice regula deontologica din bransa cinegetica! Cred ca ar trebui bine studiat de medicii specialisti profilul psihologic al unor asemenea indivizi, deoarece parca au fost scapati cu totii din masina timpului. Ei trebuia sa traiasca nu astazi, ci acum 8-10.000 de ani, cand oamenii salbatici, iesiti din pesterile intunecoase, se vedeau nevoiti, intr-adevar, sa vaneze ca sa poata supravietui! Dar nici aceia nu omorau in masa animalele salbatice. Aici, in America, daca s-ar intampla o campanie cinegetica de o asa desantata amploare, cu atat de multe victime, intreaga mass-media ar exploda aruncand in aer toata trupa vanatoreasca, indiferent de functiile si de miliardele lor! Oare ce spun organizatiile de protectie a animalelor din Romania si oare de ce fug de rup pamantul pasarile si bietele animale salbatice de noi romanii secolului al XXI-lea, care probabil ca le parem ca niste monstri? Sigur ca se stie de ce…
Si pentru ca stiti bine cu totii sa-mi dati raspunsul corect, sa lasam atunci povestile tragice de acest gen si sa va spun ca, daca iubiti totusi natura, daca iubiti fauna romaneasca, pasarile, animalele, aveti ocazia sa le ocrotiti pretutindeni, mai cu seama in aceasta binecuvantata zona prahoveana unde abunda o multime de splendide reprezentante ale ei. Toate vietatile acestea le aveti pretutindeni: sunt prezente atat prin padurile orasului Boldesti-Scaieni, cat si in aria imediata, prin preajma caselor dumneavoastra, prin curti, pe acoperisuri, prin pomii de langa ferestre… Doar sa le cautati cu ochii. Protejati-le, iubiti-le! Poate ca intrarea in marea Uniune Europeana va mai imblanzi setea de recorduri cinegetice (de distrugere a faunei) dovedita in trecut de unii romani fara scrupule. Sa speram.
Intr-o padure din Seciu, am intalnit o splendoare de cerb, un exemplar mare, deosebit de impunator, cu niste coarne impresionante, nu prea sperios, iar alteori, intr-o excursie cu copiii, am gasit o caprioara ranita de braconieri care a murit in mainile noastre lasandu-ne pe toti cu ochii in lacrimi, ca in poezia lui Labis `Moartea caprioarei` (caz relatat si in ziarul `Flamura Prahovei`, de poetul Corneliu Serban). Da, padurile de aici adapostesc cerbi (Cervus elaphus carpathicus), adapostesc caprioare (Capreolus capreolus), mistreti (Suus scrofa, silvaticus), rasi (Lynx lynx), jderi (Martes artes), veverite (Scurus vulgaris fuscoater), iepuri (Lepus timidus), lupi (Canis lupus), vulpi (Vulpes vulpes), pisica salbatica (Felis sylvestris, L.), ariciul (Erinaceus europaeus), – nu s-a semnalat niciodata pe-aici vreun urs sau vreun bursuc. Cel putin, cat am stat in tara, eu n-am auzit de existenta lor, dar padurea de la Seciu, fiind foarte intinsa, n-ar fi exclus sa adaposteasca si aceste animale…
Pe la radacinile copacilor misuna diferite specii de reptile: serpi, soparle, gusteri. Va asigur ca, in zona noastra, nu exista reptile veninoase! Nu exista vipere! De aceea, cand vedeti gusterii, soparlele si serpii, nu va pripiti sa-i omorati, mai ales serpii, caci nu fac nimanui nici un rau si toate aceste reptile sunt folositoare, pentru ca distrug multi daunatori ai agriculturii. Chiar si lupii, animale frumoase si inteligente, al caror numar s-a diminuat mult in zona noastra, vor trebui protejati cu grija. Altminteri, Romania poate ajunge ca Anglia, unde toti lupii fusesera nimiciti, incat, la interventia organizatiilor pentru protectia naturii, guvernul britanic s-a vazut nevoit sa aprobe solicitarea aducerii unor exemplare din import. Amintesc, in treacat, ca, in secolul trecut, presa internationala a semnalat cel putin cinci cazuri, pe glob, cand lupoaicele, au gasit copii mici abandonati pe care i-a adoptat si i-a crescut cu grija alaptandu-i (si nu era vorba de legenda cu Romulus si Remus crescuti de lupoaica romana). Uneori animalele se dovedesc mai umane decat multi oameni, un motiv in plus pentru care ar trebui protejate si iubite mai mult…
Frumoasele paduri din jurul nostru, precum si toti arborii din oras, mai gazduiesc o multime variata de pasari sedentare ori migratoare: vrabia, stancuta, cioara de aratura, gaita, pitigoiul, mierla, grangurul, gugustiucul (aparut in stoluri venite din Asia Mica, prin anii 1942-45), turturica, cucul, graurul, presura, botgrosul, sturzul, ciocarlia, ciocarlanul motat, pitulicea, auselul, sfranciogul, caprimulgul, lipitoarea, sticletele, ciocanitoarea, prigoarea, prepelita (pitpalacul), capantortura, codrosul, drepneaua, codobatura, sitarul, ierunca, uliul, soimul, eretele, gaia, sorecarul, cotofana, cucuveaua, ciuful de padure, bufnita, pescarusii (ocazional, pe langa Teleajen) s.a. Din pacate, dropiile si corbii au fost distrusi, caci nici urma de ei pe taramurile noastre!
Extrem de frumoase sunt trilurile privighetorilor, care acopera toata zona de deal si subdeal din orasul acesta, cantand ziua si noaptea, prin vai si pe coline, intre inceputul lui mai si finele lui iunie, pana se termina perioada de ecloziune. De cateva ori, le-am inregistrat cantecele si am descoperit ca erau doua specii distincte de privighetori: Luscinia megarhynchos si Luscinia luscinia sau filomela, aceasta din urma mai putin sperioasa. Amandoua speciile au un repertoriu minunat, nedepasit de nici o alta pasare de pe glob. Singura pasare ce le poate imita destul de bine trilurile complexe este pasarea Mocking bird, din America, pe care am filmat-o cantand intr-un parc din orasul Tampa, din Florida, dar parca tot nu poate intrece privighetoarea de la noi! Cu multa bucurie asteptam sa auzim primavara cum aceste mici artiste inaripate dau concerte prin codrii din apropiere: privighetoarea, cucul, pupaza, grangurul, mierla, cinteza si multe altele. Fara glasul lor, primaverile ar fi, cu siguranta, mai triste si mai searbade. Cu exceptia mierlei, aceste primadone inaripate nu exista in America. Ce pacat!
In tunelul de pe dealul de langa biserica din Boldesti am descoperit o mare colonie de lilieci (Pipistrellus pipistrelus, L). In gradina scolii din Scaieni am gasit un soim ranit la o aripa pe care l-am tratat si cand a putut zbura, i-am dat drumul. Intr-o vara, pe camp, am dat peste o barza sezand ca pe cuib – si aceasta era ranita -, dar ea nu a mai putut fi salvata, murind in mainile mele; iar langa iazul din Scaieni am descoperit o lisita impuscata in picior careia i-am putut vindeca rana, eliberand-o in acelasi iaz, dupa cca sapte zile de tratament. De multe ori am avut impresia ca aceste fiinte gingase nu sunt indeajuns de cunoscute, de iubite si protejate de toata lumea, mai ales de unii copii. Scolile cred ca ar putea face acest serviciu, la orele de dirigentie, unde se pot aborda subiecte interesante legate de frumusetea si protectia naturii.
M-am bucurat insa cand am constatat ca locuitorii din orasul Boldesti-Scaieni dovedesc in fiecare an un adevarat cult si respect pentru randunele si lastuni – in special pentru randunele – deoarece toti le lasa sa-si construiasca cuiburile oriunde vor ele, sub stresinile caselor, pe verande, in grajduri, si nu le disturba nicicum scurtul lor sejur la noi. In mod surprinzator, am observat ca nu acelasi lucru se intampla cu randunelele din nordul Americii, care, spre deosebire de alte pasari, nu stiu de ce, nu sunt atat de apropiate fata de om, precum cele din Europa… Mult mai blande mi se par aici in Statele Unite micutele pasari colibri care, zbarnaind din aripi ca niste mini-elicoptere si stand pe loc in aer, cauta, ca fluturii, nectarul din floare in floare sau il sorb din vasele speciale cu sucuri pe care le atarnam pentru ele in crengile pomilor de langa ferestre.
Numarul randunelelor si al lastunilor scazuse ingrijorator pe plaiurile noastre prahovene. Aceasta, pana la aparitia asa numitei `gropi ecologice` de langa Teleajen, unitate nedorita si blestemata de localnici, unde se depoziteaza zilnic gunoaiele din tot judetul. De acolo au aparut in oras bejanii masive de sute de mii de muste si – culmea ironiei! – odata cu inmultirea mustelor, s-au inmultit brusc si numarul randunelelor, stiind ca mustele sunt hrana lor de baza… Este partea buna a unei parti rele sau, altfel spus, o consecinta pozitiva care confirma ca lantul trofic, cand este impulsionat de om, actioneaza spontan si in localitatea Boldesti-Scaieni!
Nu voi adauga nimic despre pestii din Teleajen, din rauletul Balacuta sau din iazurile inconjuratoare, deoarece nu prezinta nici un fel de importanta economica, fiind buni numai la antrenarea pescarilor amatori pentru a-si omori timpul cu undita care de cele mai multe ori iese goala din apa…

CAPITOLUL III.
Infiintarea orasului Boldesti-Scaieni.
Despre numele acestui oras

Infiintarea orasului Boldesti-Scaieni are o geneza speciala, o istorie aparte, deloc cunoscuta de locuitorii lui, in care vrand-nevrand, m-am trezit, de la inceput, implicat.
Citisem tot ce am gasit despre falansterul de la Scaieni si aflasem ca un utopist cu foarte multe intentii bune, Teodor Diamant (1810-1841), s-a luptat sa infiinteze acolo o societate agronomica egalitara, Falansterul de la Scaieni (initiat in 1835), care voia sa fie model pentru noua societate romaneasca. Voi trata acest subiect intr-un capitol special.
Acest tanar, pe care eu il indragisem, visa ca necunoscutul Scaieni sa devina un model pentru lumea intreaga. Il vedea ca pe un oras romanesc modern, deosebit de toate celelalte, eventual o noua capitala a tarii… Am fost foarte entuziasmat de ideea lui si, cu toate ca nimeni nu stia cum arata acest visator formidabil – caci nu i s-a gasit niciodata vreo fotografie -, m-am apucat imediat sa-i imaginez eu un portret, schitandu-l in mai multe variante, cam cum trebuia el sa arate, apoi, pricepandu-ma la sculptura, i-am facut si un bust dupa schitele mele. Dupa modelul primului bust, am mai turnat, prin copiere, inca unul si multa vreme busturile acestea au fost plimbate prin mai multe locuri: in hol la primarie, in incinta bibliotecii Casei de cultura, la Clubul Boldesti, la Scoala Scaieni… Pozele lor au aparut in cateva ziare si reviste din tara si strainatate, dar dupa plecarea mea din tara, busturile au disparut fara urma, ca si macheta casei lui Eminescu de la Ipotesti pe care o lucrasem pentru Scoala Scaieni.
Inspirat de ideea lui Diamant, si la fel de visator ca si el, m-am grabit sa-i scriu presedintelui tarii de atunci, dictatorului Nicolae Ceausescu, o scrisoare prin care ii propuneam sa aprobe infiintarea unei noi comunitati urbane, prin unirea dintre comunele Scaieni si Boldesti, sugerandu-i marelui sef ca noua localitate sa se numeasca `Orasul Diamant`. Zis si facut: scrisoarea, odata redactata, am trimis-o recomandata prin posta, fara sa am certitudinea ca Ceausescu o va citi vreodata personal sau ca imi va raspunde cumva, dar speram ca macar vreunul din preajma lui tot imi va da vreun raspuns sau altul… Dupa expedierea ei, au trecut vreo trei luni de tacere si imi cam luasem orice speranta ca il voi mai primi in vreun fel. Dar intr-o buna zi, ma trezesc pe neasteptate cu un telefon acasa, prin care eram chemat de urgenta la Comitetul regional de partid de la Ploiesti, solicitat pentru o audienta urgenta. Cand am sosit acolo, un tovaras, cam incruntat si cu ton dojenitor, m-a poftit in biroul sau avand un plic si o hartie in mana. Am uitat cine era acest sus-pus, in orice caz, cineva cu functie mare, care mi-a vorbit cam asa: `Cine esti dumneata, tovarase profesor, de indraznesti sa-i dai sfaturi tovarasului secretar general Nicolae Ceausescu ce sa faca si cum sa conduca tara?! Fiindca te-ai apucat sa-i scrii si sa-l sfatuiesti prosteste sa-ti aprobe infiintarea unui oras… Pai n-ai stiut pana acum ca orice propunere de genul acesta, inainte de a fi trimisa presedintelui tarii, mai intai trebuia sa treaca pe la noi, sa o aprobam daca merita inaintata sau nu?` Cam speriat, ca nu stiam ce vor sa faca astia cu mine, dupa o asa `crima` grava, mi-am cerut scuze si i-am marturisit sincer ca nu aveam cunostinta de aceasta procedura. `Ai insa norocul ca tovarasul presedinte a fost rabdator cu sfaturile ce i le-ai recomandat cu prea mare indrazneala si ti-a raspuns cu omenie ca a ordonat sa se tina cont de sugestia dumitale, dar ca nu este deloc de acord cu numele pe care i l-ai recomandat, adica cu acela de Orasul Diamant, ci eventualul oras, compus din doua comune, va trebui sa-si pastreze denumirile vechi… Si a mai spus ca nu va aparea nici un oras nou in tara, decat numai dupa ce se va trece in curand la o noua impartire administrativa a tarii noastre, cand regiunile si raioanele actuale vor fi inlocuite de judete… Asa ca sa ai rabdare pana atunci si daca-ti mai zbarnaie prin cap vreo idee de genul acesta, sa vii mai intai cu ea la mine si sa nu le mai adresezi direct tovarasului presedinte sau la comitetul central unde se primesc sute de scrisori pe zi…`
Scena aceasta se petrecea prin toamna anului 1966, iar doi ani mai tarziu, in iunie 1968, dupa noua impartire administrativa a tarii, prin Hotararea Consiliului de Ministri (HCM) numarul 1116, din iunie 1968, s-a infiintat noul oras Boldesti-Scaieni, alcatuit din contopirea comunelor Boldesti si Scaieni, la care se adaugau si satele Seciu si Balaca.
Nu am relatat acest amanunt cu pretentia ca, numai datorita mie s-ar fi infiintat acest oras, deoarece, fiind vorba de doua comune industrializate, chiar si fara sugestia mea ele puteau fi transformate oricand intr-o unitate urbana, dar am convingerea ca, pe undeva prin hartoagele de arhiva ale fostelor comitete raionale si regionale de partid trebuie sa mai existe raspunsul fostului dictator la propunerea facuta de mine.
Dupa infiintarea orasului, noul primar, ing. Aurica Marinescu, m-a invitat in biroul sau de la primarie si m-a rugat ca, in calitate de profesor de istorie si de romana, de cunoscator al ambelor localitati, sa incerc sa pun nume tuturor strazilor din oras. Mi-a dat sa iau cu mine o harta mare cu planul urbei celei noi si m-a rugat ca in termen de doua zile treaba sa fie gata. Ajuns acasa, am intins harta pe podea, m-am trantit pe burta peste schita strazilor si am inceput sa scriu cu creionul, atribuindu-le nume din ce in ce mai rasunatoare: Calea Unirii, Strada Victoriei, Str. Falansterului, Str. Mihai Eminescu, Str. Vasile Alecsandri, Str. Teodor Diamant, Str. Manolache Balaceanu, Str. Charles Fourier (mentorul lui Diamant), Str. Dimitrie Anghel (care locuise un timp la fratele sau din Scaieni), Str. Luceafarului, Str. Petrolistilor, Str. C-tin Brancusi, Str. George Enescu etc., etc. Pe la ora unu noaptea toate strazile fusesera botezate, apoi m-am apucat sa le bat la masina pe o lista, in ordine alfabetica. A doua zi, primaria a trimis lista mea la Bucuresti. Nu a trecut nici o luna si primarul ma anunta sa vin de urgenta la biroul lui, ca s-a intamplat ceva. `Ce-ai facut? Ca propunerile tale n-au fost bune. Ti le-au respins! Din toate numele puse de tine, numai patru ti-au fost acceptate: Calea Unirii, Str. Victoriei, Str. Petrolistilor si Str. Pacii. Imi pare rau, dar restul va trebui sa le refaci!` `Dar cine mi le-a respins?` am intrebat eu. `Inchipuieste-ti ca… tovarasa Ceausescu, in persoana! Ea se ocupa cu aprobarea denumirii de strazi din noile orase. Uite aici si o nota cu indrumari si sfaturi cum ar fi trebuit sa procedezi…` Nota specifica destul de clar, ca strazilor din orasele nou infiintate sa nu li se da nicicum nume de personalitati, ci numai denumiri inspirate din traditia locala, nume de plante si animale, nume de substantive comune s.a. Am luat din nou harta cu mine si a doua zi m-am prezentat cu ea la primarie, cu toate strazile rebotezate: Str. Petrolistilr, Primaverii, Industriei, Monumentului, Viilor, Ciresilor, Nucilor, Nisipurilor, Zorelelor, Aleea Clubului, Aleea Fabricii etc., etc. `Asta, da; cred ca va merge!` a opinat primarul. Si a mers, fiindca toate numele strazilor mi-au fost aprobate. Nu de mult, ziarul `Romania libera` din Capitala (nr. 5073, din 8 noiembrie 2006), la pag. 5, a scris: `Profesorul Cristian Petru Balan este cel care `a nasit` toate strazile din Boldesti-Scaieni.`
Va comunic mai jos toate denumirile strazilor din orasul Boldesti-Scaieni, in ordine alfabetica (in total, 84 de strazi): Aleea Clabucetului, Aleea Clubului, Aleea Fabricii, Strazile= Albinei, Armoniei, Atarnati, Balaca, Boldesti, Bucegi, Bucovului, Calea Petrolistilor, Calea Ploiesti, Calea Unirii, Strazile= Campiei, Cartier Seciu`, Ciresului, Cocorilor, Colinei, Coloniei, Crinilor, Crizantemelor, Dealul Frumos, Dealului, Distilariei, Fagului, Fagurilor, Falansterului, Fantanei, Fundatura Toamnei, Florilor, Galmeia, Garii, Ghioceilor, Gladiolei, Gloriei, Gradinilor, Industriei, Intrarea Balacuta, Intrarea Canalului, Intrarea Levantica, Intrarea Ograzii, Intrarea Pietii, Intrarea Pirului, Intrarea Serei, Intrarea Soarelui, Strazile= Izlazului, Izvoarelor, Liliacului, Livezilor, Ludu, Margaritarului, Monumentului, Morii, Strada Necunoscuta, Nisipurilor, Nordului, Noua, Nucilor, Ogoarelor, Pacii, Padurii, Panselei, Perilor, Petrolistilor, Podgoriei, Poduri, Poligonului, Primaverii, Prunilor, Seciului, Secuiului, Sondelor, Soseaua Ploiesti-Valeni, Strazile= Stadionului, Stejarului, Sticlari, Teleajenului, Trandafirilor, Unirii, Vestului, Victoriei, Viilor, Zorelelor, Zorilor. Nu cred ca am omis vreuna, iar daca se va construi vreo strada noua, va fi in grija altei/altor persoane sa ii gaseasca un nume.
Si, totusi, trebuie sa-mi fac aici o autocritica… De fapt, am comis o greseala foarte grava (si, din pacate, nimeni nu mi-a corectat-o): pur si simplu, am uitat sa dau nume de strazi in cartierul Seciu, cartier destul de mare si important, chiar daca l-am incadrat, la modul general, spunandu-i `Cartierul Seciu`! Cred ca va trebui sa-mi cer permisiunea sa mi se aprobe sa botez si acest cartier, dand si acolo nume de strazi, conform traditiilor locale, dupa ce ma voi consulta cu domnul primar si localnicii…
Peste niste ani, primul primar al noului oras, dl. ing. Aurica Marinescu, mi-a scris de mana o declaratie, semnata cu numele lui, prin care confirma faptul ca, pe timpul cat s-a aflat dansul la conducerea primariei orasului Boldesti-Scaieni, `Dl. Cristian Puiu Balan a stabilit nomenclatura stradala a orasului, dand denumire tuturor strazilor din oras`. (Vezi facsimilul dupa manuscrisul original). L-am intrebat de ce mi-a zis `Puiu`, deoarece acesta este un nume de alint, folosit doar in familie si intre prieteni. `Pe mine ma cheama Cristian Petru Balan!` `Lasa-l asa, caci asa te stie toata lumea`, mi-a raspuns el. Realitatea este ca imi place numele `Cristian` si niciodata nu mi-a placut sa-mi zica lumea `Puiu`, fiindca asa mi se spunea cand eram copil, dar se pare ca sunt condamnat sa nu scap cu una cu doua de acest diminutiv galinaceu care uneori ma deranjeaza…

*

De la neacceptarea unuia din numele meu, a sosit timpul sa trec la o alta neacceptare, mai stalcita: numele orasului! Ma zbat de cativa ani sa demonstrez, cu argumentele cele mai logice si stiintifice, ca revenirea la numele `Scaeni` este o greseala imensa pe care, continuand-o, ni s-ar putea imputa ca suntem analfabeti! Dar mai inainte de a apela la argumentele de baza, sa deschidem la pagina 707, noul Dictonar DOOM, Dictionarul Ortografic, Ortopeic si Morfologic al Limbii Romane, al Academiei Romane, editia a II-a revizuita si adaugita, Editura Univers Enciclopedic, Buc., 2005, care dicteaza normele obligatorii ale limbii romane literare, subliniez adjectivul `obligatorii`. As fi dorit ca la aceasta pagina sa existe substantivul propriu `Scaieni`, dar exista substantivul masculin `scaiecior`, un cuvant mai rar, insa destul de asemanator cu numele localitatii care ne intereseaza si care vedem ca este scris cu `i` la mijloc, nu `scaecior`, deoarece se respecta perfect normele ortografice de care vorbeam. `Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX)`, cel din editia a II-a, Ed. Univers enciclopedic, Buc., 1998, a lansat pentru prima oara acest exemplu din lexicul romanesc. La fel de convingatoare sunt exemplele lexicale oferite de cel mai actual si mai citat dictionar modern, aparut acum cateva luni, `Noul dictionar universal al limbii romane` (Ed. Litera International, Buc., 2006) care mai aduce si alte cuvinte asemanatoare: `scaier`, `scaios`, `scaisor`… Asa stand lucrurile, la regula scrierii cu `-ie-` inainte de consoane se incadreaza si alte denumiri geografice cu diftongi in `ie`: Bordeieni, Poieni, Secuieni, Ploiesti, Malaiesti, Negoiesti etc. Cine le scrie fara `ie` greseste! Fiindca DOOM-ul Academiei Romane precizeaza clar:
`La inceput de cuvant si de silaba dupa vocala, se scrie `e` sau `ie`, in functie de pronuntia literara si de etimologie` (Sublinierea Academiei, in Op. cit., pag. XLVI). Or, din punct de vedere literar, noi toti pronuntam clar vocala `i` in Sca-ieni, iar, etimologic vorbind, fie ca plecam de la fortat-presupusul etimon `scai`, fie de la mai sigurul `secui/sacui` (romani ardeleni alungati de secui si asezati pe aceste plaiuri prahovene), ambele substantive se termina in vocala `i` si acest `i` din radacina cuvantului trebuie pastrat in toate derivatele substantivului respectiv, conform regulei nr. 3, de la aceeasi pagina, care spune: `Se scrie `ie` si se pronunta `ie` in cuvinte din fondul vechi` (Op.cit., pag. XLVI). Iar cuvantul Scaieni am vazut ca apartine prin excelenta acestui fond istoric vechi, caci, in documentele citate anterior, numele vechi al localitatii, in absolut toate variantele, se scria si se pronunta numai cu `i`, care este vocala sau semivocala de baza in evolutia si componenta tuturor variantelor arhaice ale toponimului: Scoiani, Scaiani, Scauiani, Scauieni, pana s-a modernizat in Scaieni… Nici un text vechi din sec. al XVII-lea sau al XVIII-lea nu a scris vreodata `Scaeani` sau `Scaeni`, ci `Scaiani` si `Scaieni`! Forma `Scaeni` a aparut si s-a raspandit dupa anul 1902, dar atunci nu existau regulile ortografice si ortoepice la nivelul celor de astazi. (Oricum explicatia etimologica, nascuta din presupuneri nedocumentate, precum ca acest nume provine de la locurile pline de scaieti, nu rezista aceleia, mai sigure, care sustine ca numele vechi Scauieni ar proveni din Sacuieni, `secuienii` nefiind secui, ci acei transilvaneni bajenari proveniti, ca si cei din Maneciu-Ungureni, din zona Ardealului in Prahova.) Revenind insa la toponimiile de mai sus – Scoiani, Scaiani, Scauiani si Scauieni, va rog sa incercati a pronunta aceste patru nume inlocuind din fiecare varianta pe `i` de la mijloc cu vocala `e` si veti vedea ca nici unul nu se poate pronunta astfel! Gresesc eu cu ceva? Daca nu, atunci de ce atata indaratnicie perseverenta din partea celor care, cu o incapatanare de semidocti, scriu foarte, foarte gresit numele acestui oras, motivand, de obicei, ca asa l-au gasit scris pe harti, prin Monitorul Oficial, prin unele carti, ziare si dictionare, de parca toti care il folosesc acolo, transcriindu-l mecanic, ar fi lingvisti atoatestiutori si toti mai priceputi decat doctorii in filologie?! Eminescu si Caragiale le-ar spune cu indignare: puneti mana pe carte, ageamiilor! Nu stalciti limba romana si renuntati la lenea de a mai adauga o litera necesara in plus, acolo unde trebuie! Iar noi, desigur, tuturor acestora va trebui sa le explicam cu glas calm si limpede: oameni buni, noi astazi nu mai scriem ca acum 100 de ani, nu mai scriem Ploesti, Bucuresci, Scaeni!… Suntem intr-un nou mileniu si ar fi anacronic sa mai scriem ca in trecut, cand limba nu era evoluata; iar a imita, prin simple automatisme grafice, greseala altora care habar nu au de ortografierea corecta a limbii romane moderne, nu este nicidecum un argument stiintific si nu este nici macar o scuza inteligenta! Corectarea de la noi trebuie sa inceapa si restul alogenilor ni se va supune si, dupa modelul nostru, toti ne vor urma!
Iata pentru ce, in numele adevarului stiintific si al limbii romane literare corecte, cerem cu insistenta ca pe panourile care anunta intrarea in oras, pe firma primariei, pe stampile, pe toate actele oficiale, in carti, in toate dictionarele si in ziare sa se corecteze odata pentru totdeauna aceasta grava eroare si sa scriem corect romaneste, conform regulilor obligatorii si logice ale scrierii fonetice, decretate de forul superior al culturii din tara noastra, Academia Romana, deci: BOLDESTI-SCAIENI!
Nu putem incheia capitolul fara sa va amintesc ca mai exista alte doua localitati Scaieni, una in jud. Buzau si alta in Basarabia, iar locuitorii ei vad ca isi ortografiaza fara greseala acest substantiv propriu. Cand, in mod demonstrativ, am scris cele doua variante ale numelui, puse alaturat, si cand, aici in America, le-am pronuntat cu voce tare in fata vorbitorilor de limba engleza care nu stiu deloc romaneste, toti mi-au spus ca prima varianta suna foarte frumos in pronuntie, deoarece este asemanatoare cuvantului englezesc `sky` (pronuntat `scai`) si care inseamna `cer`, `Scaieni` sugerandu-le impresia ca ar fi vorba de niste fiinte ceresti…

CAPITOLUL IV.
Falansterul de la Scaieni
`Pastreaza-te, instruieste-te,
modereaza-te, traieste pentru semenii tai,
ca si ei sa traiasca pentru tine.`
Teodor Diamant
(Scrisoarea din 29 iunie 1835
catre prietenul sau, scriitorul Ion Ghica.)

In vara anului 1959, intr-o duminica, m-am trezit acasa, la Scaieni, cu vizita unui domn venit special de la Bucuresti spre a vedea localitatea unde fusese faimosul falanster al lui Teodor Diamant. Mi-a spus cine este si ce doreste, precizand ca eu am fost recomandat de primarul de atunci al comunei Scaieni, ca unul care as sti mai multe despre acest subiect, deoarece respectivul primar a marturisit sincer ca nu auzise nicum de asa ceva si ca nu stia care-i `povestea cu falansterul`. La drept vorbind, pe atunci, nici eu nu stiam prea multe despre acel ciudat experiment, deoarece eram un tanar student de 23 de ani si tot ce aflasem erau doar niste informatii generale care proveneau din cartea scriitorului Ioan Ghica `Scrisori catre Vasile Alecsandri`, precum si din ceea ce mai spicuisem prin `Monografia Ploiestiului` lui Mihai Sevastos. Nimic in plus. In schimb, cunosteam destul de bine urmele palatului care fusese al lui Petre Balaceanu (stranepotul lui Manolache Balaceanu, colaboratorul lui Diamant), caci pe-acolo, pe cand eram copil, imi pasteam caprele si oile; dar cunosteam si alte relicve aratate si mie de unii batrani din sat, urme destul de estompate, pe care, cu toata bunavointa, i le-am aratat vizitatorului interesat. Iar acesta nu era altul decat Ion Cojocaru, viitorul autor al fascinantei cartii `Falansterul de la Scaieni`, scrisa de el impreuna cu criticul Zigu Ornea (1930-2001) si publicata in 1966 la Editura Politica din Bucuresti. Tot ce ii povesteam domnului Cojocaru, acesta nota de zor intr-un carnet, iar cand a plecat, mi-a multumit, m-a imbratisat si mi-a dat asigurarea ca va pomeni si despre mine in cartea lui, deoarece… `suum cuique`, mi-a precizat el de doua ori in latineste, inainte de a se desparti de mine. I-am apreciat gestul recunoscator si inteligenta, dar nu prea am inteles ce voia sa-mi spuna in limba stramosilor nostri… Mai tarziu, dupa ce am studiat aceasta limba la facultate, ulterior predand-o si in scoala, am aflat ca `suum cuique` insemna `fiecaruia sa i se dea ceea ce i se cuvine`, o maxima formulata de legislatorul roman Ulpianus. In 1966 am primit cartea celor doi autori chiar din mana domnului Zigu Ornea care mi-a oferit si un autograf pe pagina de garda a acestei interesante lucrari, atunci cand a venit sa faca lansarea ei la caminul cultural din Scaieni. Curios, am citit-o cu nerabdare de la un cap la altul si… nici o pomeneala de promisiunea cu `suum cuique` facuta mie. Dar nu-i nimic, cartea a fost bine conceputa, si ramane pana astazi cel mai complet si documentat studiu despre falansterul de la Scaieni, chiar daca se conformeaza cerintelor politice de atunci, exagerand activitatea si importanta acelui experiment efemer, si nu aveam dreptul sa ma supar pe cei doi harnici autori. Ei nu au putut-o redacta altfel si va trebui, in contextul acelor vremuri, sa le acordam circumstante atenuante pentru opiniile lor. Numai ca, din pacate, descoperirile ulterioare au dat nastere la niste polemici contradictorii care mergeau de la exaltarea experimentului facut de Diamant si Balaceanu pana la negarea completa a existentei acelui falanster. Asa stand lucrurile, la urma urmelor, m-am intrebat care o fi adevarul? A existat sau n-a existat acel falanster? A existat, dar nu in parametrii descrisi de cei doi autori si infatisati cu exces de romantism socialist-revolutionar, in lumina canoanelor `epocii de aur`. Iata, de fapt, cum au stat, in realitate, lucrurile…
In fond, pentru ca prin anii saizeci era la moda protocronismul national, cei doi autori voiau sa demonstreze ca un tanar vizionar si patriot roman, pe nume Theodor Diamant (1810-1841), facuse un prim pas romanesc spre o societate comunista, printr-o efemera incercare practica, realizata la Scaieni, inaintea experimentului rusesc din 1917, desi modelul lui Diamant nu era nici Comuna (comunista) din Paris, de la 1871, nici `Manifestul Partidului Comunist` al lui Karl Marx (aparut in 1848), ci ideile si operele filosofice ale socialistului utopic francez Charles Fourier (1772-1837), pe care il cunoscuse personal in Franta, asistand la prelegerile lui si citindu-i operele: `Teoria celor patru miscari si a destinelor generale` (1808), Tratat despre asociatia domestica si agricola` (1822) si `Noua lume industriala si societara` (1829). Nu ar fi lipsit de importanta sa vedem cum il percepea Friedrich Engels pe socialistul utopic francez Clarles Fourier pe care il admira pentru ca `manuia dialectica cu aceeasi maestrie ca si contemporanul sau Hegel si a prevazut just unele trasaturi ale viitoarei societati comuniste: absenta antagonismelor sociale, transformarea muncii intr-o societate vitala, dezvoltarea multilaterala a personalitatii umane, concordanta dintre interesele individuale si cele colective.` (In paranteza fie spus, poate ca Engels nu citise cu prea multa atentie cartile lui Fourier, ci doar le frunzarise, deoarece ar fi aflat ca Fourier afirma cu toata seriozitatea si naivitatea ca fourierismul lui va ajunge la o asa mare dezvoltare tehnica in viitorul indepartat, incat savantii falansterieni vor putea transforma toate marile si oceanele in mari si oceane de limonada, asta pentru ca el iubea foarte mult dulciurile, motiv pentru care cativa cunoscuti de-ai lui l-au declarat nebun.) Oricum, el nu era singurul care lansa idei utopiste. In teorie, ideile formulate de acesti teoreticieni proto si procomunisti, frizau, initial, un egalitarism si un liberalism dezirabil si, in aparente, rezonabil, fezabil. Acesta, cand a putut fi materializat prin revolutii armate, s-a fundamentat, ulterior, pe un colectivism exacerbat si exclusivist, fara urme de privatism si de libertati reale. Nu a trebuit sa treaca prea mult timp pentru a se vedea ca intregul esafodaj al invataturii lor fusese imbracat in numeroase sofisme seducatoare, doar la suprafata stralucitoare si doar in cartile scrise de ei realiste, caci odata puse in practica, toate s-au dovedit a fi nu numai perisabile, dar, prin exacerbari politice dictatoriale, chiar foarte periculoase, distructive si criminale, datorita impunerii lor cu forta si prin crearea unei aparaturi paramilitare de coercitie sangeroasa care sa le mentina artificial durata si supravietuirea in avantajul unei noi super-clase dominante, ridicata din drojdia proletariatului. Exact acest lucru nu l-a putut prevedea nici Fourier, nici Marx, nici Engels, nici Lenin (ba Lenin se zice ca notase undeva ca se teme oarecum de `burghezia proletara`), pentru ca nici unul din acestia nu au tinut seama de individualismul firii umane, de instinctul lui natural de arivism, de egoismul si setea individului de spatiu si de proprietate privata (pe care numai o profunda educatie religioasa o poate frana si anihila – iar susnumitii corifei materialisti negau din principiu fortele spirituale divine, cu totii fiind atei furibunzi), dar se pare ca tocmai tanarul nostru Diamant a ajuns repede la o concluzie realista si, dupa ce a infiintat o mica celula agraro-industriala proto-comunista, un fel de c.a.p. in miniatura, dupa ce voia sa o probeze si in alta parte, s-a convins, in scurt timp, de zadarnicia teoriilor de acest gen, fiindca viata practica i-a dezvaluit contrariul… Odata convins de contrastul dintre teorie si practica, el s-a retras cu discretie si s-a concentrat spre alte treburi. Totusi, nu putem face abstractie de aceasta premiera romaneasca absoluta, de experimentul lui juvenil si cu totul inedit pentru Europa de rasarit, initiat cu mult entuziasm si curaj, la Scaieni, si nici de ideile lui benevolente notate in scris. De aceea, se merita a vorbi mai pe larg de acest experiment mai mult sau mai putin naiv. Asadar, cine a fost visatorul Teodor (Theodor/Tudorache) Diamant, ce voia acest iluminist simpatizat si sprijinit de Ion Heliade-Radulescu, de Eufrosin Poteca si ce anume a intreprins el concret prin aceste locuri?
Asa cum spun autorii cartii `Falansterul de la Scaieni`, Ion Cojocaru si Zigu Ornea, `se stiu putine lucruri despre copilaria si tineretea lui Diamant. Sub semnul indoielii a stat pana acum pana si data si locul nasterii sale.` (Op. cit., p. 44, Ed. politica, Buc., 1966). Un document din Arhivele statului atesta ca Diamant s-a nascut la Bucuresti in 1810. Tatal sau se numea Iamandache Mehtupciu, zis Diamandi, cu functiunea de vtori vistier, iar mama sa Anastasia. Iamandache reusise sa incropeasca o mica avere, printre care o mosioara la Pociovaliste. Scriitorul Ion Ghica, in `Scrisori catre Vasile Alecsandri` spune ca batranul Diamandi avea doi copii: Barbu si Teodor/Tudorache (Theodor). Barbu fusese cam putin inzestrat de la natura, traind in limitele inferioare ale normalitatii intelectuale, care i-au produs destule necazuri fratelui sau Teodor, un tanar exceptional inzestrat. Acesta `era – noteaza Ghica – om de frunte, inteligent, muncitor, staruitor si plin de devotament`. (Ion Ghica, Opere, vol. I, Buc., ESPLA, 1956, p. 238). Dupa frecventarea unei scoli grecesti, Teodor a urmat cursurile scolii de la Sf. Sava, unde a fost cel dintai. Stralucea la matematici superioare, la fizica si filosofie iar, pe langa latina si greaca veche, vorbea fluent franceza, germana, italiana si elina. Voia, probabil, sa se pregateasca pentru o cariera didactica si, cu o bursa obtinuta de la Asezamintele mitropolitului Dositei Filiti, din 1828, a plecat la studii la scoala de cadeti din Munchen unde se perfectioneaza in calcul diferential si integral. In 1830, nu se stie cu ce ajutoare financiare, ajunge sa studieze patru ani la Universitatea din Paris, specializandu-se in studii agronomice si in cele de economie politica si sociala, dar se pare ca nu a obtinut vreo diploma de absolvire a vreunei facultati, deoarece nu s-a gasit asa ceva prin arhive. In 1834 se reintoarce in tara, unde, dupa cautari si peregrinari, se hotaraste pentru profesiunea istovitoare de inginer hotarnic, obtinand o diploma in acest scop.
Perioada sederii la Paris a fost hotaratoare pentru existenta lui, pentru gandirea si activitatile lui practice viitoare. Pe vremea aceea, tineretul francez era destul de atras de ideile filosofice ale celor trei mari socialisti utopici ai vremii, englezul Robert Owen (1771-1858) si doi francezi, Saint-Simon (1760-1825) si Charles Fourier (1772-1837). Daca ideile britanicului Owen nu-l atrageau prea mult, mai ales dupa insuccesul acestuia de a infiinta in SUA si Anglia niste colonii comuniste, in schimb teoriile saint-simoniste si fourieriste i-au placut. Initial, il captivasera iluziile lui Claude Henri de Rouvroy, conte de Saint-Simon, care sustinea ca socialismul se va putea instaura cu ajutorul claselor avute (bancherii si industriasii), ajutate de muncitori, iar Ion Ghica chiar sustine ca tanarul roman ar fi fost membru marcant al acestei grupari, dar nu avem nici o dovada scrisa care sa confirme o asemenea afiliatie. Cert este insa faptul ca Theodor Diamant a imbratisat, in final, cu toata convingerea, ideile speculative ale lui Fourier cu care se imprietenise, frecventandu-i toate prelegerile si raspandindu-i-le, la raspantiile principalelor strazi din Paris, prin discursuri laudative in fata publicului francez. Mai mult decat atat: ideile fourieriste au fost laudate de Diamant si romanilor, prin paginile ziarului `Curierul romanesc`, prin lucrarea `Scrieri economice`, apoi printr-o brosura, tiparita la Paris in aprilie 1833, `Aux amis de la liberte, de la justice et de l#ordre` (Catre prietenii libertatii, dreptatii si ordinei). Ca un post-scriptum al acestei brosuri, autorul lanseaza urmatoarea invitatie: `Persoanele care ar dori sa asiste la conferintele ce au loc la mine acasa si al carui obiect este de a examina procedeele care pot sa faca atragatoare productia, sunt rugate sa-mi comunice dorinta lor. Aceasta brosura se imparte gratuit, intre orele amiezii si ora 4, la locuinta autorului din Rue de Mauthurins-St. Jacques, nr. 18`.
Inca din primele pagini ale brosurii, autorul se intreaba retoric: `Ce este, deci, de facut pentru a da celor ce nu au FARA A LUA de la cei ce au?`. Dupa ce critica teoriile utopice ale lui Robert Owen si Saint-Simon, explica superioritatea propunerilor lui Charles Fourier: `El a urmat cai cu totul diferite; metoda sa, departe de a ataca spiritul de proprietate, tinde sa-l raspandeasca chiar in popor prin regimul actionar (…) El nu spune, ca adeptii lui Saint-Simon: aduceti-va averea voastra; el spune: nu incredintati nimanui averea voastra, administrati voi insiva prin alesii vostri, asezarea de experiment societar, ramaneti in credinta parintilor vostri!` .
Diamant cere prietenilor libertatii, dreptatii si ordinelor publice sa se organizeze intr-un cadru complet, reunindu-se `intr-o masa de subscrieri indestulatoare pentru a opera in cadru complet, adunand 18 pana la 1900 de persoane din trei clase: bogata, mijlocie si saraca…` Aceasta celula social-economica primara a fost numita de Fourier falanster (la fel se numea si cladirea sediului central al falansterului). Neologismul respectiv a fost inventat chiar de Fourier, din combinatia substantivelor `falax=falanga` (formatie militara din Grecia antica alcatuita din soldati pedestri inarmati cu lanci) si `monastere` (manastire). Iar in conceptia francezului, gruparea trebuia sa fie organizata pe teritoriul unei donatii (care, ad-libitum, ramanea insa donatorului, daca acesta ar fi optat pentru asa ceva). Numarul membrilor celulei trebuia sa cuprinda intre 1500-2000 de persoane, cu pregatiri culturale si profesionale diferite. Astfel, falansterul se impartea in serii si grupe (falange), potrivit inclinatiilor diferitelor persoane, spre anumite genuri de activitate. Intr-o serie urmau sa intre 20-24 de grupe, fiecare grupa avand 7-9 persoane. Dreptul la munca era asigurat fiecarui membru/membra, potrivit aptitudinilor si inclinatiilor lui/ei. Atat Fourier cat si Diamant considerau ca, intrand si iesind liber din grupe si serii, fiecare asociat putea sa-si dezvolte multilateral aptitudinile si inclinatiile. Munca devenea in felul acesta o placere, o necesitate fiziologica pentru toti membrii societatii, iar contradictia dintre munca fizica si intelectuala, dintre oras si sat disparea. Veniturile urmau sa se imparta dupa calitatea muncii (5/12) si dupa talent (3/12). Preconizand atragerea celor avuti la infaptuirea acestei noi organizari sociale si cointeresarea lor, atat Fourier cat si Diamant prevedeau ca falansterul trebuie sa asigure, pentru capitalul investit, un venit fara munca de 4/12 din venitul ei total. Edificiul central al acestui complex social era si el numit tot falanster. In incheierea manifestului sau, lansat la Paris in ziua de 25 aprilie 1833, Diamant incheia cu o fraza plina de incredere si de bun augur: `In interesul umanitatii, fie ca experimentarea sa devina desavarsita vara aceasta!` Era insa un optimism bazat pe o prea mare graba si pe prea multe himere.
Au fost peste 40 de incercari practice, pe teren, de organizarea unor falanstere experimentale (prima, intre 1833-1835, intr-o comuna nu departe de Paris – Conde-sur-Vesgres, a doua din lume – la Scaieni, fiind si ultima experienta de acest fel realizata in timpul vietii marelui utopist Fourier. De altfel, francezul le-a dezavuat pe amandoua si, din motive mai putin clare, nu le-a sprijinit). Cum era de asteptat, toate au esuat. Acestea din urma s-au experimentat atat in Africa, dar cele mai multe in America si au fost infiintate dupa 1840, deci dupa Scaieni. Iata cateva din grupul celor din Statele Unite: Farm Phalanx din Boston, Wisconsin Phalanx, North American Phalanx din New Jersey, Texas Phalanx s.a.
Prioritar, pentru Diamant, era sa inceapa cat mai repede un experiment romanesc si sa gaseasca un mosier bogat dispus sa-i puna la dispozitie terenul necesar pentru infiintarea unui falanster dupa retetele lui Fourier. De aceea, el s-a intors in tara la inceputul anului 1834, cam pe 7/19 aprilie. Pe tronul Tarii Romanesti venise de curand Al. Ghica (1834-1842), in care Diamant isi imagina un om cu vederi progresiste, deschis unor reforme. Tanarul nostru, de abia intors de la Paris, ii adreseaza, increzator, domnitorului Ghica si generalului rus Pavel Dimitrievici Kiseleff (1788-1872), presedintele plenipotentiar al divanurilor Tarilor Romanesti, scrisori prin care le solicita slujbe potrivite studiilor sale, dar nu a primit nici un raspuns. Prin `Curierul romanesc` al lui Heliade Radulescu, lanseaza atunci apeluri catre boierii patrioti explicand ce mari foloase le-ar aduce introducerea sistemului falansterian. In urma acestor apeluri, cateva promisiuni vagi incepuse sa primeasca, dar nimeni nu se grabea sa-l sprijine concret. Un raspuns incurajator va gasi insa la un boier, Manolache Balaceanu, pe care il cunostea mai demult. Intre timp, obtine autorizatia legala de `inginer hotarnic`, fiind foarte solicitat in procesul de masurare a multor terenuri agricole.
Emanoil (Manolache) Balaceanu, de numele caruia este de asemenea legata intemeierea falansteului, locuia in Scaieni, unde avea o mosie apreciabila, pe langa alte trei proprietati mai mici: Tecuciul, din jud. Teleorman, Balaciul si Tutaneasa. Se nascuse in 1807 (era deci cu doi ani mai in varsta decat Diamant) si nu era o personalitate de valoarea acestuia, desi se pare ca avea ceva cultura. Printre altele, s-a remarcat ca o fire destul de voluntara, dar capricioasa, colerica si catusi de putin submisiva, dispretuind canoanele si rigorile conventionale. Pe vremea aparitiei lui Diamant la Scaieni, Balaceanu se despartise de sotia sa, Elenca, fiica clucerului Dimitrie Stefanescu, o `cucoana cumsecade`, de salon, lasand-o cu un copil (Lucretia) si preferand sa legalizeze o noua casatorie cu Stancuta Constandineasca, o tiganca focoasa, fosta roaba pe mosia sa, care-i face opt prunci. Familia si greutatile familiale, cu timpul, se maresc. Boierul avea multe datorii. Avea un sir de procese si incurcaturi financiare, cu acuze de grave escrocherii, aproape nesolvabile, traind, daca e sa ne luam dupa plangerile lui, de vor fi fost sincere, intr-o continua penurie jenanta, in care se afla datorita ipotecilor ce-i grevau serios bunurile mostenite, punandu-i-se nu o data la indoiala chiar si cinstea personala pe care, prin jalbe la ocarmuire, se straduia sa o afiseze. Insasi mosia Scaienilor era amenintata cu confiscarea, fiind pusa sub sechestru. Dar, in pofida acestor incarcaturi negative, Manolache s-a remarcat initial, cel putin in aparente, ca un tanar generos, prieten cu amicii inginerului hotarnic, apoi cu insusi `Tudorache` Diamant. Se pare ca, la randul sau, cunostea destul de bine ideile fourieriste, mai ales dupa ce noul lui prieten, abia venit din Franta, ii explicase detaliat avantajele sistemului falansterian. Fara sa tergiverseze, Balaceanu si-a dat consimtamantul si i-a pus la dispozitie mosia sa din Scaieni pentru un asa promitator experiment. Unii cercetatori afirma ca a facut acest gest nu atat dintr-o spontana generozitate, ci mai mult din instinctive porniri mercantile, interesat fiind, de fapt, sa scape de amenintarile cu ipotecarea mosiei sau gandindu-se la niste castiguri materiale imediate si la echilibrarea bugetului financiar care devenise atat de anemic, in ciuda faptului ca avea talentul sa scoata bani si din piatra seaca. Putem crede acest lucru daca tinem cont ca boierul Manolache nu a comis un act de pura filantropie cedand gratuit mosia de la Scaieni (cum facuse, de exemplu, la Conde-sur-Vesgre, in Franta, nobilul Baudet-Dulary), ci a arendat-o falansterului, si inca pe un pret nu tocmai modest. Oricum, faurit din umbre si lumini, partile lui tenebroase nu anuleaza intru totul bunele intentii ale lui Manolache Balaceanu care, daca vrem sa facem generoase concesii, ramane ca un mic mecena in istoria societatii romanesti din sec. al XIX-lea.
Sa urmarim, in continuare, cum s-a intemeiat si cum s-a terminat falansterul…
Localitatea Scaieni, cu 68 de familii in 1831, era situata in judetul Saac sau Sacuieni, desfiintat la 1 ianuarie 1845, fiind mai mare decat judetele vecine Prahova si Buzau, luate la un loc. Scaieniul era situat pe vechiul `drum al sarii`, pozitia aducandu-i ceva venituri de tranzit. Balaceanu era considerat ca proprietar al unei mosii care producea un venit anual mediu, avand o valoare de 14.000 de galbeni in 1873. In acel an, acolo erau 20 de pogoane de porumb, 60 pogoane de faneata, livezi cu 600 de pruni, 10 pogoane de grau si 30 de pogoane de vie, muncite de 46 de clacasi, zece familii de robi tigani (32 de membri: parintii si copiii lor). In Scaieni existau si 12 mosneni (tarani liberi, cu pamantul lor). Falansterul nu a inceput brusc, ca urmare a vreunui `decret`… El s-a construit lent. Mai intai s-a infiintat un `pansion`, o scoala gratuita unde primele lectii le preda insusi Diamant. Copiii, incepand de la 5 ani, educati in forme mixte, trebuia sa alterneze educatia prin munca cu cea prin invatatura, ocupandu-se de muncile mai usoare. Fondatorul a mai adus acolo 15-16 nou veniti, in 1835, carora li se spunea `soti`. Si copiii lor veneau la pension. Au urmat un alt roi de invitati, aproape 20 de noi membri, in 1836, dintre care cei mai multi `soti` erau straini de Scaieni. Cel care-i recrutase, Teodor Diamant, nu a copiat dogmatic standardele falansteriene ale lui Fourier ci le-a adaptat la conditiile locale din tara noastra si a cerut lui Balaceanu sa obtina autorizatie legala pentru functionarea lui, inscriindu-l sub numele de `Societatea agronomica si manufacturiera`. In orice caz, printre primii falansterieni au fost tiganii de pe mosie, declarati, in premiera valahica absoluta, liberi si egali in drepturi cu toti romanii. De aceea, unii critici mai rautaciosi ai falansterului diamantin au numit acest prim act de slobozenie `mica tiganiada`, inspirati, probabil dupa opera `Tiganiada` (vol. I: 1875, vol. II: 1877), a lui Ion Budai-Deleanu (1760-1820).
Cand scriitorul Ion Ghica a plecat la Paris, Diamant l-a rugat sa-i inmaneze arhitectului Mauritze scrisoarea caruia ii cerea favoarea sa schiteze proiectul cladirii centrale a falansterului, dupa modelul celui de la Conde. Proiectul trebuia sa fie trimis de la Paris la Scaieni prin N. Kretzulescu. Fourier se pare ca s-a bucurat, initial, de ceea ce face elevul sau la Scaieni; ulterior a ramas totusi indiferent, temandu-se ca Europa de est, cu caracteristici tipic feudale, nu poate indeplini toate conditiile economice necesare pentru concretizarea teoriilor lui (si, in parte, avea dreptate). Dupa recrutarea primului roi de colonisti, s-a incheiat un contract, partile fiind Manolache Balaceanu, pe de o parte, in calitate de co-fondator, praporcic (sublocotenent), pitar (responsabil cu aprovizionarea cu grane si paine a unui teritoriu) si director (Stancuta, sotia, era loctiitoarea lui) si grupul colonistilor – socotiti arendasi, pe de alta parte… Din pacate, nu s-a pastrat acest contract, dar s-a gasit un dosar care arata ca Ion Balaceanu, fratele lui Manolache, capatase o tripla insarcinare: `secretar, comisioner si advocat al fermei agronomice si manufacturiere de la Scaieni` si… poet, in timpul liber. Contractul prevedea ca Manolache Balaceanu arendeaza mosia pe 5 ani, cu un pret de 1200 galbeni anual, deci 6000 de galbeni in total, depunand, pentru inceput, un fel de fond de rulment al coloniei. In pofida marilor eforturi facute, Diamant nu a putut recruta mai mult de 80 de `soti agronomi`.
Divanul judetului Saac si `Departamentul trebilor din launtru` de la Bucuresti, dupa cateva luni, au cerut informatii detaliate despre evolutia societatii agrare industriale condusa de Balaceanu. In plus, mai solicitau si o lista cu membrii falansterului care li se parea o organizatie cam ciudata si oarecum suspecta, mai ales ca tiganii fusesera declarati liberi, fara incunostiintarea autoritatilor, ca boierii mancau laolalta cu gloata saracilor, ca existau dormitoare comune, mese comune, ca noua colonie se ghida dupa alte legi decat legile tarii (8 ore de lucru, 8 ore de studiu, 8 ore de odihna), ca sistemul de repartitie parea prea egalitar, ca la pension nu se studia deloc religia (inlocuita cu muzica si lectii de dans!), ca intre cele trei liste trimise la oranduire existau unele contradictii si discrepante care pareau si ele suspecte s.a.m.d.
La 20 sept. 1836 tabelul `sotilor agronomi` numara 53 de membri, din care 32 de sex masculin si 21 de sex feminin, minorii fiind predominanti. Majoritatea erau scaienari de origine (28 de soti); din Bucuresti erau 21 de `soti`; cate unul din Pitesti, Focsani, jud. Mehedinti si jud. Gorj. Nici unul din Ploiesti. Din punct de vedere al starii materiale, `sotii agronomi` participau la comunitatea falansteriana atat cu capitaluri proprii, cat si cu bani. De asemenea, `sotii` participau cu munca si talentul personal (lucratori, profesori, muzicanti). Pe terenul falansterului se aflau: moara de plute de pe Str. Morii de astazi, hanul `din sat`, hanul `de la Movila`, de pe Str. Bucovului de astazi, si `Hanul cel mare`, cu brutarie si curte de dejugat boii, situat pe Sos. Ploiesti-Valeni de astazi, in locul unde este acum intreprinderea `Artema Plast`. Pe langa mori existau carciumi. La 20 sept. 1836, meseriile celor 53 de membri ai falansterului erau urmatoarele: 17 agricultori, 1 fierar, 4 croitori, 1 pantofar, 1 bucatar, 4 secretari de cancelarie (`scriitori`), 1 director de studii, 4 profesori, 7 elevi, 7 eleve, 1 mentora la pension si 3 ingrijitoare la pension. Exista si o `fabrica` de plase de prins peste, avand… un singur lucrator. Alte `intreprinderi` nu existau decat in maretele planuri ale fondatorului, asa incat falansterul nu avea nicidecum un caracter autarhic, precum se crezuse, desi colonistii traiau mai mult din propriile produse pe care le vindeau si in afara teritoriului, dovada unele acte de vanzare-cumparare gasite prin arhive.
Daca, la inceput, Diamant fusese inima si sufletul falansterului, la putina vreme dupa intemeierea lui, el a trecut printr-o rapida perioada de slabire a interesului pentru organizatia pe care a creat-o, ajungand pana la o distantare de ea aproape totala. Numai in primele luni ale anului 1835, conform documentelor de arhiva, se stie ca inginerul activase acolo concret. (Atunci, in primele luni, treburile falansterului se pare ca, intr-adevar, au mers bine sau binisor, desi intr-o scrisoare reprodusa de noi mai jos, `sotii` de vaza ai acelei societati declara ca programul a fost respectat in acest ritm doar… `vreo luna` si inca nici atunci in toate promisiunile fundamentate, `ci numai in unele din ele` – ceea ce membrilor le-a redus mult din entuziasm, si nu numai lor, atunci, dar chiar si noua, astazi, care, iata, ne-am laudat prea mult cu acest falanster ce incepuse, inca din fasa, sa devina fantomatic).
Adevarul este ca, pe ultimele liste ale membrilor acelei `Societati agronomice si manufacturiere` numele lui Diamant nici nu mai apare deloc, mai ales in cele din anul 1836. Imediat dupa plecarea lui, situatia s-a deteriorat brusc. Comportamentul ciudat al lui Balaceanu ar putea fi, desigur, una din cauzele departarii lui Diamant de opera ce-o initiase. In aceasta privinta opiniile cercetatorilor difera. Unii spun ca prietenia dintre cei doi ar fi continuat, totusi, chiar daca inginerul nu mai colabora cu pitarul Manolache; altii spun ca, dimpotriva, intre cei doi ar fi existat divergente si certuri serioase care i-au dus pana la procese in tribunal sau la o ruptura definitiva. Nimic imposibil. Sunt, totusi, numai niste presupuneri, deoarece, pana in prezent, in arhive, nu s-au gasit documente convingatoare care sa confirme sau sa infirme aceste supozitii. Cert este ca activitatile societatii falansteriene intrasera intr-o degringolada evidenta si ca nu mai semanau cu cele din primele luni de la infiintare. Diamant, chiar daca a rupt-o cu Scaienii, nu a parasit insa niciodata convingerile sale fourieriste, ca dovada ca, intr-un memoriu din 1841, adresat Consiliului administrativ al Moldovei, cere sa fie ajutat sa infiinteze un nou falanster cu colonisti rromi, undeva pe langa Iasi, cerere care, dupa cum era de asteptat, a ramas si ea fara nici un raspuns. Acest lucru ne determina sa dam o anumita crezare opiniilor ca intre cei doi incetase orice legatura.
Ramas singur la carma micii sale societati falansteriene, Balaceanu facea cam ce voia acolo, incat, dupa mai putin de opt luni de la infiintare, regulile de aur fourieriste, recomandate staruitor de Diamant, nici nu mai erau respectate (daca vor fi fost respectate vreodata pe deplin!). Se evita chiar si denumirea de falanster, ea fiind inlocuita fie cu numele de ferma agricola, fie cu aceea de societate agricola manufacturiera. Nu se mai respecta nici timpul de odihna al `sotilor` membri, acestia muncind – dupa cum spuneau ei – `prin sila` si excesiv, pentru bani putini sau pentru nimic, chiar si duminica. De aceea, nemultumirile si plangerile acestora nu au intarziat sa apara; apoi s-au inmultit. Spre a nu intra in conflict direct cu ei, directorul `sotietatii`, Manolache Balaceanu, evita sa dea ochi cu nemultumitii si cu autoritatile, fiind tot mai rar vazut prin Scaieni, toata responsabilitatea fiind lasata pe mana sotiei sale, tiganca Stancuta Constandineasca, `inlocuitoarea de director` a fermei, o fiinta, pare-se, destul de descurcareata si autoritara, ca si sotul ei. Asa stand lucrurile, zece din cei mai de seama soti agronomi dau de graba jalba direct catre Alexandru Ghica, domnul Tarii Romanesti, invinuind de mare inselaciune pe Emanoil Balaceanu si chiar pe Theodor Diamant pe care… `nici nu l-au vazutara pe-acolo!`… Asemenea plangeri, cu folosirea unor cuvinte aspre de dojana si frustrare, mai fusesera inaintate si ocarmuirii de la Bucov a judetului Saac, care nu-l putuse gasi pe cel reclamat, acesta fiind totdeauna disparut. Citez, in intregime, lunga jalba, extrem de importanta si revelatorie, intocmita intr-un stil patetic, a celor zece falansterieni de frunte, din ziua de 9 decembrie 1836, adresata domnitorului Ghica, respectand limba veche a originalului de atunci, din care reiese foarte limpede si fara urme de indoiala, ca promisiunile si realizarile falansteriene ale lui Diamant si Balaceanu nu au existat in realitate decat mai mult pe hartie, deoarece `in locul veacului de aur`, ei au ajuns la `veacul cel mai intunecat; in locul raiului pamantesc` promis, au ajuns `mai rau decat pacatosii din iad`, Balaceanu fiind `cel mai inselator, mai viclean si mai despot`, intrucat a introdus si o cenzura severa in corespondenta `sotilor` care se plangeau ca `n-avem voie (nici) d-a scri ceva tainic pe la parinti, rude sau protectorii nostri (…) caci ni le citea si dedeam straf, lucru cu totul despot`. (Citate luate din textul de mai jos.) Aceasta scrisoare a unor oameni profund inselati in sperantele lor, pusa alaturi de alte documente asemanatoare, poate fi considerata un document fundamental care subliniaza ca tristetea si disperarea celor ce ajunsesera sa traiasca intr-un fel de lagar este un adevar incontestabil, menit sa diminueze mult mitul atat de laudat al falansterului fourierist de la Scaieni (v. doc. original din Arhivele Statului, Bucuresti, Agia Bucuresti. nr. arh. 7233/1836, f. 41 si 52, copie):

Prea-Inaltate Doamne, Prea-Plecata Jalba

Noi, cei ceia ce cu numire am fostara soti agronomi si manofacturieri la Scaieni, mosia d-lui prapo(r)cic Manoil Balaceanu, facem urmatoarele noastre aratari catre Maria Voastra ca, lasandu-ne unii scoalele, altii stapanii si altii alt enteresuri si facand contracturi cu d-lui, intarite prin comisie, pentru o sotietate de cinci ani, intr-acest chip: a ni sa da de catre d. Teodor Diamandi matematica, economia sotiala, limba frantozeasca si alte stiinte; a lucra orice fabrica, agricultura; a ni sa da lacas, hrana, imbracaminte; a ni sa da mosia Scaienii noua ca la niste tovarti; de a face orice printr-a noastra bunavoie, iar nu prin sila (subl. noastra!), si chiar din gura d-lui (T. D., n.a) ne spunea atatea fagaduieli, incat socotim ca cei mai scumpi sa insela de punea bani si cei mai intelepti saraci de facea ceea ce am facutara, ca afara de cele ce este in contracturi ne spune ca are peste 500.000 lei impartiti pa vite, paduri, mosii si alte negutatorii, impreuna si cu voia stapanirii. Ne fagaduia ca vom gasi veacul de aur, raiul pamantesc si castigul cel mai mare, placerile lumii, slobozenia care este cea mai placuta tutulor si altele multe. (Subl. noastra.)
Care aceste toate s-au urmat vreo luna, nu dupa cum scrie; nici toate, ci numai unele din ele. (Subl. ns.) Iar in cele dupa urma ajunseram ca de sila sa ne facem cei mai sfinti; pentru ca, in loc de lectiile d. Teodor Diamant, zicem ca nici nu l-am vazutara (subl. ns.) si nici ca sa pomenesc pe la noi acele invataturi; ca in loc de iconomia sotiala am invatatara ca un sfert de paine sa-l iconomisim o zi sau doua; in loc de matematica, a numara cele opt ceasuri pa zi care era de lucru spre dare de mancare; in loc de limba frantozeasca este numai pentru cei incepatori; in loc de fabrica, a-i curati padurea de maracini, buturugi si alte nesufrite lucruri; in loc de agricultura, a-i sapa puturi, santuri, gropi; in loc de lacas, ca niste vinovati la arest; in loc de hrana, ajuseram cu toti unindu-ne supt comanda unia si astfel scoteam; in loc de imbracaminte si incaltaminte, fiestecare scria p-acasa de ni sa trimitea; in loc de arenda mosii Scaieni, am vazutara ca este secvestruita; in loc de a face orice printr-a noastra bunavoire, vedeam ca cu sila ne punea si, care nu lucra opt ceasuri pa zi, nu i se da de mancare. Si ce mancare: mai rea decat a unui sarac taran, care el este invatat, iar noi nu. Iar pentru cele ce ne punea si ne fagaduia, am vazutara ca este cel mai inselator, mai viclean si mai despot: (subl. ns.) ca in loc de negutatoriile, vedeam ca in curte n-are mai mult decat vreo cativa boi, vaci, oi si capre. care si acelea sunt ale tiganilor. In locul veacului de aur, veacul cel mai intunecat; in locul raiului pamantesc, mai rau decat pacatosii in iad, care ei sunt morti, iar noi vii. In locul placerilor lumii. ticalosiile omenirii; ca ne punea da-i faceam caraula ziua si noaptea cate doua ceasuri desculti, dezbracati, prin ger, ploaie, si alte reguli ale d-lui, care nici tiganii nu putea sa le sufere. In loc de slobozenie, vedeam ca n-avem voie d-a scri ceva tainic pe la parinti, rude sau protectorii nostri (subl. ns.) caci ni le citea si dedeam straf, lucru cu totul despot`. Care neputand a suferi ne-am cerusara contracturile si ravasurile de drum si, nedandu-ni-le, am facutara cunoscut cinstitii ocarmuiri a judetului Saac spre jalba a ni sa da slobozenie spre venire la Bucuresti spre cautarea drepturilor noastre cu d-lui, care ni s-au si dat.
De aceea, plecati ne rugam Inaltimii Voastre ca, slobozindu-ni-sa contracturile si ravasurile da drum, facandu-i-sa secfestru banii ce prisosesc, in tribunal, pentru despagubire pierderea de vreme, a hainelor si a incaltamintelor fiestecarui; si suntem prea incredintati ca ni sa va implini aceasta rugaciune, stralucindu-ne adesea innaintea ochilor bunatatea sentementurile cele nobile ce Dumnezeu ti le-a insuflat cu cea mai mare putere sfanta.

1836, dechemvrie 9

Si suntem prea plecati si supusi slugi ai Inaltimii Voastre:

Toma Constandin Caton, Ioan Constandin, Gheorghe Mihalovici, Costache Constandin, Petre Popescu, Gheorghe Carjanovschi, Costache Papadonat, N. Erbaru, Costache Anastasiu, Manoil Popovici.

Domnitorul da ordin sa se cerceteze cazul, caci mai primise o jalba similara si de la un alt grup care parasisera foarte nemultumiti colonia, dar si Balaceanu gaseste cuvinte mestesugite sa se apere de invinuiri si sa se planga de neloialitatea colaboratorilor, de abuzurile si ilegalitatile savarsite de judecatoria Sacuieni, pentru ca ii pusese `sechestru nepravilnic`, pentru ca nu i-a dat niciodata adeverinte de hartiile primite etc., etc. El ajunsese la numeroase certuri cu injurii si procese nu numai cu inamicul lui de-o viata, Tudor Zaplan, in favoarea caruia se facuse sechestrul, dar si cu propriul sau frate, Ion Balaceanu. Domnitorul Ghica il cunostea insa bine de-acuma pe pitarul si praporcicul Balaceanu, din numeroasele reclamatii venite contra lui. Mai auzise si de plangerea lui Sava Radulescu adresata Agiei (politei) din jud. Saac din 25 iulie 1829, prin care acesta il reclama pe Balaceanu ca-l injurase, ca-l tavalise pe jos calcandu-l cu calul. `Striga – acuza Sava – ca este hotarat sa ma omoare` si ca a trecut peste el cu inca doua slugi calari, aruncandu-l in cele din urma intr-un iaz unde a stat gol-golut pe o ploaie cu furtuna o noapte intreaga. Cert este ca Alexandru Ghica voda nu-l avea deloc la inima pe pitar, dar cel mai mult era deranjat de existenta societatii agronomice de la Scaieni, fiind decis sa o lichideze fara urme, chiar daca ea nu mai exista decat doar cu numele.
Scriitorul Ion Ghica ne povesteste ca, din ordin domnesc, Diamant si Balaceanu au fost arestati si trimisi in surghiun si ca, dupa un timp, au fost eliberati. De data aceasta ceea ce descrie vechiul prieten al lui Diamant sunt niste zvonuri fara temei, luate din informatii de a treia mana, deoarece nu exista absolut nici un document care sa arate ca inginerul ar fi fost vreodata arestat si surghiunit. Din motivele aratate mai sus, el a inceput sa se desprinda treptat, treptat, inca din 1835, de falansterul pe care il crease cu atata entuziasm, iar in 1836 il gasim peste masura de implicat si de solicitat cu indeletnicirile hotarnice, care ii ofereau totusi un castig sigur, dar care impuneau dese, obositoare si continui deplasari pe teren, prin cinci-sase judete, multe facute fie calare, fie pe jos. Se stie ca tanarul inginer era o fire foarte dinamica si intreprinzatoare, dar cu un trup fragil.
Cu certitudine, pentru activitatea sa de la falanster, Diamant nu a fost nici judecat, nici arestat si nici surghiunit. El lucrase mai mult pentru binele si folosul multimii si de aceea lui nu i se poate nega deloc patriotismul si sacrificiul dezinteresat. Todeauna, pe cand era sanatos, era inconjurat de admiratori, datorita firii sale carismatice si a cunostintelor sale enciclopedice. Totusi, viata aceea trepidanta, suprasolicitarile zilnice si drumurile lungi si obositoare l-au slabit foarte mult iar sanatatea i se subrezise vizibil. Pentru a-si putea mentine existenta, trebuia sa munceasca excesiv, netinand cont de conditiile vremii. De altfel, de pe urma unei astfel de deplasari prin ploaie, va contracta o tuberculoza galopanta si boala il va rapune foarte tanar, la numai 32 de ani, in ziua de 13 sau 15 august 1841, el murind departe de prieteni, in saracie si aproape uitat. Va fi inmormantat la un cimitir din Campina, din clementa unor necunoscuti, dar la fel ca Mozart, Balcescu ori poetul maghiar Petofi Sandor, nu se stie deloc unde ii este mormantul.
Nici Manolache Balaceanu nu a avut o soarta mai buna. Hartuit de atatea procese, traind intr-o continua tensiune, el trebuia mereu sa se infatiseze cu explicatii scrise sau verbale in fata autoritatilor, nu atat din cauza fostei lui functii de director al coloniei ori a ideilor fourieriste pe care, dupa plecarea lui Diamant, oricum le abandonase, ci pentru desele conflicte avute cu fostii `soti agronomi` ori cu Tudor Zaplan, cu Obsteasca epitropie, cu fratele sau Ion, motive pentru care Agia de la Bucov l-a arestat. Balaceanu, intr-adevar, din porunca domnitorului, a fost trimis in surghiun la o manastire, dar nu la Margineni, cum spune I, Ghica, ci la Vierosu, intre 1841-1842. Acolo mai mult s-a odihnit, avand dreptul sa fie vizitat de familie. Asa ca nu a fost tratat ca un criminal si nu i s-au ridicat functiile de sublocotenent si de pitar, dar cand s-a intors in libertate, se simtea deja slabit, caci sanatatea i se deteriorase rapid, foarte probabil, din pricina aceleiasi boli ca si a lui Diamant… De aceea, presimtind ce va urma, el se grabeste sa-si intocmeasca un testament explicit, care ne surprinde cat de generos a putut sa devina, oferind cu larghete daruri in bani si terenuri, pentru prea iubita-i sotie, pentru soacra-sa si numerosilor lui urmasi, pentru rude, prieteni, printre care si unii tigani saraci, carora le imparte o multime de bunuri din restul averii ce-i mai ramasese dupa sechestru. Prin aceste danii testamentare, praporgicul lasa impresia ca a vrut sa-si mai ispaseasca parca din pacatele lumesti, metamorfozandu-se intr-un milostiv si bun crestin. Din ele deducem ca Balaceanu mai putea fi socotit totusi un boier destul de instarit.
Inca de la inceputul primaverii anului 1842, boala inaintase rapid si pitarul se simtea extrem de slabit. Pe 10 sau 11 aprilie, insotit de un ajutor, alertat de starea-i agravata, da cu sareta o fuga pana la un doctor din Ploiesti, iar acolo, la cabinetul medicului, inceteaza din viata in ziua de 12 aprilie 1842, la nici un an de la disparitia lui Teodor Diamant. Subocarmuitorul Podeanu, plasa Podgoria, trimite de graba urmatorul anunt catre ocarmuirea Saac: `Ieri, miercuri la 15 aprilie 1842, alesii satului Scaieni m-au intampinat cu raportul lor prin care face cunoscut ca d. pitar Manolache Balaceanu, proprietarul mosii, ce sa afla cu lacuinta in satul pomenit (…) a incetat din viata, inmormantandu-l la schitul Ghighiu` (cum ceruse in testament). Ca si mentorul sau Diamant, fostul director al coloniei, Manolache Balaceanu, s-a stins la o varsta foarte tanara, numele ramanandu-i pentru eternitate legat de experimentul acela social la care, cu urcusuri si coborasuri, participase.
Soarta falansterului fusese insa dinainte pecetluita. La 4 decembrie 1836, primul grup de 10 `soti agronomi`, (pe cand Balaceanu fusese, cu o zi inainte, poprit temporar la sediul agiei din Bucov), au parasit falansterul. Nu dupa mult timp, directorul este eliberat, probabil pe o cautiune bine platita, si cand s-a intors, a constatat ca dezertase si al doilea grup de fosti falansterieni (cam pe 17 sau 30 decembrie). Dar exista informatii scrise ca inca din a doua jumatate a lunii noiembrie, dorobantii si functionarii civili ai subocarmuirii Podgoria s-au aflat continuu la Scaieni, pentru a-i convinge pe colonisti sa renunte la activitatile lor de acolo. Practic, ei au supravegheat lichidarea treptata a coloniei si au depus eforturi, mai cu vorba buna, mai cu amenintari si cu forta, pentru a-i convinge pe colonisti sa plece. Si au reusit, desi nu plecau toti odata, ci pe rand, pe masura ce isi lichidau obligatiile. Astfel falansterul a fost ocupat zilnic, sosind si alte intariri care nu s-au retras pana ce ultimii colonisti nu s-au intors la localitatile de unde au fost adusi. Totdeauna militarii au raportat ca `sotii` erau supusi si ascultatori. Nicaieri rapoartele subocarmuirii sau ocarmuirii judetene nu pomenesc despre nesupuneri indarjite, despre manifestari ostile de rezistenta armata. In toata colonia nu existau decat sase flinte primitive si numai cativa barbati care stiau sa le foloseasca. Asa ca informatiile obtinute de Stefan Greceanu, dupa aproape 14 ani de la dizolvarea falanstrului, care consemneaza ca in vizita facuta de el la Scaieni in 1849, auzise zvonul ca falansterienii ar fi rezistat eroic cu armele in maini `sa-si apere colonia de furia dorobantilor`, sunt pur si simplu niste speculatii fanteziste, menite sa exalte gloria revolutionara a bietilor falansteristi, spre a ne aparea ca bravi romani si mari patrioti! Poate ar fi fost frumos daca ar fi fost astfel, dar rigorile cercetarii stiintifice ne spun clar ca o asa minune nu s-a intamplat nicidecum in realitate…
Falansterul de la Scaieni ramane, totusi, o pagina inedita, originala si destul de interesanta in istoria tarii noastre, iar Teodor Diamant primul socialist roman. Este adevarat ca falansterul acesta a fost fortat sa-si inceteze activitatea inainte de a se implini acolo toate planurile idilice ale marelui nostru visator fourierist, neindoios un suflet altruist, un patriot cinstit si plin de multa noblete, dar precum afirmam mai la inceput, toate aceste experimente lipsite de un crez pios, de un ghidaj spiritual divin, sunt si vor fi oriunde sortite unui esec sigur. Toate au parut ca niste boboci frumosi de trandafiri, ucisi de ger inainte de a apuca sa infloreasca… Evident, falansterul de la Scaieni era o grupare in care nu se practica religia, fara sa o putem acuza totusi de ateism. Lipsite insa de orice binecuvantare, bunele intentii ale speciei umane s-au dovedit din nou ca nu puteau evolua altfel. In asemenea situatii discordia nu se lasa prea mult asteptata. Chiar in cele aproape 20 de luni de existenta fragila a micii celule comunitare de la Scaieni, in sanul ei, aparusera deja mari sau mici frecusuri, mari sau mici nedreptati si neintelegeri, puzderie de reclamatii scrise sau verbale facute la ocarmuirea locala. Aparuse lupta pentru putere intre micii si marii lideri, (Diamant a trebuit sa plece), ducand la evoluarea treptata a autocratiei lui Balaceanu, pana ce colonia, conform marturiei membrilor ei, capatase aliura unui mic si odios lagar de concentrare si demonstrand in mic ceea ce, in mare, au demonstrat toate autocratiile despotice ale tuturor statelor comuniste din lume, fara exceptie. Aceasta este lectia oferita de faimosul experiment de la Scaieni despre care indraznesc sa spun ca a insemnat mai mult decat o furtuna intr-un pahar cu apa..

STATUILE LUI DIAMANT SI FILMUL ARTISTIC DESPRE FALANSTER

Asemenea evenimente istorice, pe cat de inedite si originale, pe atat de nebuloase, nu puteau sa nu ispiteasca si sa nu inspire pe creatorii de arta din tara noastra, mai ales ca prin incertitudinea unor fapte si amanunte exacte, ele lasau destul loc liber fabulatiilor si speculatiilor `revolutionare`. Mai era nevoie doar de recrutarea unor forte creatoare. Si ele s-au gasit, incepand cu mine insumi…
Figura tanarului Teodor Diamant m-a atras fara sa ma fascineze excesiv, dar m-a determinat sa incerc eu primul a-i reconstitui tridimensional chipul (vezi poza bustului respectiv pe care mi-a reprodus-o si revista `Magazin istoric` Nr. 2, febr. 1985, la pag. 25). Nu se cunoaste absolut nici o fotografie sau portret al acestui mare utopist roman. Dar mi-am imaginat mai multe ipostaze ale fizionomiei lui, schitandu-le pe hartie si in final m-am oprit la una care gandeam ca trebuie sa semene cat de cat cu eroul care a fost si, ca atare, i-am sculptat primul bust (ulterior, copiind si o dublura dupa el). De la `reconstituirea` mea s-au inspirat doi foarte talentati sculptori ploiesteni, Ecaterina Tudorache si Stefan Macovei, atunci cand au lucrat o macheta in ipsos, mai mare, de cca 1,50 m inaltime. Aceasta macheta le-a servit ca model celor doi sculptori, dornici sa creeze o statuie impunatoare a lui Diamant, de aprox. 4 m, iar cel mai spatios loc pentru modelarea ei din lut (prima faza inainte de a o transfera in ipsos) a fost o hala de la fabrica de sticla `Prahova` din Ploiesti. Acolo artistii m-au chemat si pe mine ca sa modelam statuia impreuna si am urcat cu ei pe o schela speciala, ajutandu-i pe cei doi maestri sa termine impunatorul proiect. Cand lucrarea a fost gata, se zice ca tovul Dumitru Popescu, zis `dumnezeu`, care se canonea cu `aprobarili` aflate atunci pe mana lui de mare mahar al c.c. al p.c.r., si care raspundea de cultura, fiindca se prefacea ca nu prea avea habar de falanster, ar fi refuzat aprobarea fondurilor pentru statuie, maraind cam in acest fel: `Pai ce le trebuie la aia de la Scaieni o statuie de bronz atat de mare si de costisitoare pentru Diamantul lor?` Si, in consecinta, frumosul efort al sculptorilor a fost zadarnic… Doamna Tudorache, `tanti Tity`, cum ii ziceam noi, cu lacrimi in ochi mi-a spus ca uriasa statuie, la care s-a muncit zile intregi, a trebuit distrusa. Munca zadarnica! S-a obtinut in schimb aprobarea pentru o varianta mai mica, din piatra. In acest scop, macheta a fost dusa ca model la pietrarii de la Manastirea Ciolanu, Buzau, unde era o tabara de sculptura. Acolo mesterii pietrari au copiat-o cu mult talent pe cea din ipsos, lucrand o replica a ei mare, sculptata in piatra alba de calcar, dupa care statuia respectiva a fost adusa si instalata in curtea Casei de cultura din orasul Boldesti-Scaieni.
O evocare mai impresionanta decat statuia lui Teodor Diamant avea sa fie insa un film artistic despre el si despre experimentul lui de la Scaieni, in care tanarul inginer putea fi vazut in… `carne si oase`. Filmul a fost realizat in studiourile de la Buftea, in anul 1979, dupa un scenariu scris de redactorul sef-adjunct al ziarului oficial al c.c. al p.c.r., `Scanteia`, poetul Nicolae Dragos (n. 1938, pseudonimul lui Nicolae Racanel), impreuna cu Florian Avramescu si Nicolae Dragan – scenografia: Ladislau Lobancz si M. Demetriade; muzica Hary Maiorovici; montajul Viorica Petrovici si sub regia lui Savel Stiopul (n. 1926, la Cluj-Napoca), unul din cei mai harnici si talentati regizori si actori romani din acei ani, daca socotim cele 19 filme regizate de el (Proprietarii de stele, Muschetarii in vacanta, Ultimele zile ale verii, Agentul straniu, Ultima noapte a copilariei, Anotimpuri, Aproape de soare, Bucuresti, oras inflorit, Flacaul si focul, Cu fata spre public s.a.). N. Dragos si colegii lui au creat un scenariu plat, care respecta in mod tipic `realismul socialist`, infatisandu-ni-l pe Diamant ca pe tanarul Lenin care explica taranilor din Scaieni necesitatea unei agriculturi colective, trebuind sa-i lamureasca despre implicarea lor in aceasta colectivitate in care vor domni egalitatea, fericirea etc., si sa-i combata pe cei ce nu-i intelegeau ideile. Savel Stiopu a imbogatit cu elemente noi scenariul literar atunci cand l-a transpus in scenariu regizoral, imprimandu-i filmului un anumit dinamism. Desigur, conflictul dintre Diamant, ajutat de Balaceanu, pe de o parte, si autoritatile militare feudale, pe de alta parte, trebuia scos cu pregnanta in prim plan, totul accelerandu-se si convergand spre o apriga lupta armata finala, dar inegala ca forte, dintre dorobanti si tovarasii din ferma independenta, cu jertfe din partea patriotilor scaienari care sangereaza si mor pentru libertate, aparandu-si mica lor republica falansteriana, totul terminandu-se cu arestarea lui Diamant si a lui Balaceanu, doi mari eroi revolutionari – si asa mai departe… Fireste ca filmul divagheaza aiurea pe aceasta tema patriotarda fantezista, care are prea putin de a face cu realitatea istorica, dar spectatorul are norocul sa vada maestria regizorului si jocul impecabil al unor actori de mare elita: Liviu Ciulei, Adrian Pintea (in rolul lui Diamant), George Mihaita, Mihai Malaimare, Corneliu Revent, Elena Albu, Romulus Margineanu, Eniko Szilagy, Julieta Szonyi, Andrei Finti si Fabian Gavriliu, filmati de operatorul Ion Anton.
Premiera productiei a avut loc in sala mare a Clubului din Boldesti, care era arhiplina, si proiectia a durat 161 de minute intr-o atmosfera deosebit de festiva, in vara anului 1980. La sfarsitul proiectiei, publicul i-a aplaudat in picioare pe realizatorii acestei pelicule. Regizorul, scenaristii, operatorul si toti actorii au fost invitati pe scena unde au primit laude si multe buchete de flori. Primarul le-a tinut un scurt discurs laudativ si am fost invitat si eu sa iau cuvantul, dar in loc de vreo cuvantare, le-am citit poemul `Teodor Diamant`, scris in graba, cu o zi inainte, care a fost aplaudat de toti actorii. Il voi reproduce si eu aici, ceva mai jos. Dupa premiera, regizorul Savel Stiopul si operatorul Ion Anton, un tanar foarte simpatic, au fost poftiti la mine acasa, la masa, iar dupa masa domnul Stiopul m-a rugat sa merg cu dumnealor si sa le arat locurile unde au fost cladirile falansterului. La intoarcere, regizorul m-a intrebat daca doresc sa-mi spun parerea sincera despre filmul lui. Cred ca nu am fost prea sincer cand am declarat cu emfaza ca filmul mi-a placut… muult de tot si ca a fost foaarte bun… `Dar, totusi, totusi, cu ce nu ati fost de acord din toata munca mea? Ce considerati ca ar mai fi trebuit sa fac?` – a insistat regizorul, banuind ca, oricum, as avea oarecari rezerve. Desigur, aveam mai multe, dar imi amintesc ca i-am raspuns cam asa: `In primul rand nu am fost de acord cu faptul ca filmarile nu au fost facute la Scaieni si cu faptul ca dl. Anton a abuzat de filmari foarte scurte, care durau numai cateva secunde pe ecran, spectatorul neavand suficient timp sa-si fixeze bine imaginile, secventele accelerate putand astfel sa-l oboseasca… In rest, filmul mi-a placut; a fost OK!` Au ras amandoi si nu mi-au dat dreptate, in schimb si-au exprimat parerea de rau ca studiourile de la Buftea nu le-au oferit suficiente mijloace de transport sa se poata deplasa la Scaieni. Mai aproape (si mai ieftin) le-a venit localitatea Ciocanesti-Ilfov. Acolo s-au facut toate filmarile exterioare pentru filmul `Falansterul`… `Daca ati sti, domnule Balan, cate am patimit eu pentru filmul asta, zau ca mi-ati plange de mila! In primul rand, mai toate scenele mi-au fost cenzurate… Din 2 ore si 40 de minute, cat trebuia sa aiba toata pelicula, mi-au fost taiate cele mai interesante secvente, asa ca ceea ce ati vazut pe ecran este doar ce a mai ramas dupa cenzura, fiindca, la proiectie, se afla langa mine tovarasul… (si mi-a spus un nume pe care l-am uitat) de la Ministerul de Interne, care mereu se plangea ca… `vedeti, filmul are – asa si pe dincolo – prea multe aluzii politice, cu dublu inteles, ca intotdeauna trebuie sa fim mai circumspecti in cinematografia de astazi…`
Dupa acea explicatie justificativa, am inteles mai bine pentru ce criticii de film i-au acordat `Falansterului` numai doua stele si jumatate si nu cinci, dupa cum ar fi dorit domnul Stiopul… Poate ca astazi ar trebui cautate rolele cu secventele eliminate si, daca nu au fost distruse, sa se faca un nou montaj, fiindca acest al treilea film al domniei sale, in ordinea lucrarii, a fost meritoriu si, daca nu intampina acele ciopartiri si piedici stupide, am putea revedea `Falansterul`, declarandu-l, poate, foarte bun, precum majoritatea filmelor maestrului Savel Stiopul.
In sfarsit, ca sa termin cu povestea falansterului de la Scaieni, iata aici poemul `Teodor Diamant`, pe care l-am citit la premiera filmului, din vara anului 1980, cu versuri de ocazie, naive, festiviste, destul de conventionale – caci, date fiind imprejurarile politice, nici nu cred ca s-ar fi putut altfel. Aceste versuri, fireste, erau scrise in spiritul epocii de-atunci:

TEODOR DIAMANT

Tu, ce-n vremuri de restriste si-asupriri revoltatoare
Ai simtit durerea gloatei planuind a ei salvare,
Visator al libertatii, al egalitatii sfinte,
Luptator pentru dreptate, pentru telul ei fierbinte,
Intre file de istorii, glorios acum pasesti,
Prima raza socialista peste plaiuri romanesti,
Caci necazurilor vremii le-ai opus o jertfa vie,
Chiar daca se stinse visul ca oricare utopie…
`N-ar putea fi libertate, disciplina sau dreptate
Fara grija pentru oameni si putina demnitate!`
Astfel tu scriai in cartea `Catre-amicii libertatii`,
Unde ai chemat norodul sus, pe culmile cetatii,
Ca sa-ti sprijine Comuna Libertatii din Scaieni,
Intinzand modelu-acesta peste-a tarii largi poieni
Si-ndemnand pe Balaceanu sa renunte-a fi boier,
L-ai convins cu mic, cu mare sa claditi un Falanster…
Cuib de vise glorioase, roade mandre de-nfratire,
Unde munca ta primeste cea mai dreapta rasplatire!
Unde robul de-alta data este liber si ferice,
Unde studiul si cultura pot pe toti ca sa-i ridice…
– Hai, veniti – le-ai zis multimii – sa schimbam a noastra viata!
Si-ai pornit marea schimbare si-am ajuns cei mai din fata:
Fiecare traiam liberi, mandri, beti de fericire,
Fiecare-aveam de toate, visul deveni-mplinire…
Asta nu placu acelor de la stramba carmuiala
Care pentru orice bine iti cereau dur socoteala;
Si-au pornit sa te intrebe cu ce drept faci tu dreptate?
Cu ce drept aduni multimea de prin targuri, de prin sate,
Sa le dai o lege noua peste capul stapanirii?
Tu le-ai spus ca-n locul urii, ii inveti legea iubirii.
Ii inveti pe toti romanii arta de cooperare…
Dar raspunsul lor fu aprig: te-au trimis in deportare!
Tu ai invatat o tara cum sa iasa din cenuse,
Ei, ca unica rasplata, ti-au legat la maini catuse.
Trupul tau firav de munca n-a putut sa mai reziste
Si te-ai stins plin de durere inecat in lacrimi triste…
Iata insa ca, prin veacuri, trupul ti-a crescut gigant,
Iara numele ti-e Fulger, Sabie si DIAMANT!

CAPITOLUL V.
Localitatile Boldesti si Scaieni in timpul
celor doua razboaie mondiale

La fel ca mai toate localitatile din Romania, si aceste asezari au cunoscut consecintele dezastruoase ale celor doua razboaie mondiale. Localitatile au fost jefuite de trupele straine care au trecut pe-acolo, ocupantii cerand sau luand cu forta in primul rand vin, tuica si produse alimentare de baza, fara a maltrata insa grav pe locuitori. Asa au facut, pe rand, in primul razboi, nemtii si austro-ungarii iar, mai tarziu, in al doilea conflict mondial, rusii. Acestia din urma au fost, se stie, ceva mai brutali, dar nu avem date ca s-ar fi semnalat victime dintre cetatenii acestor asezari si nici jafuri ori furturi masive de animale, ca in alte locuri. Localnicii de pe aceste meleaguri au fost ceva mai norocosi, caci nu s-au semnalat femei violate sau vreo persoana care sa fie ucisa de ocupanti. Dimpotriva, se zice ca un ostas german (altii spun ca era vorba de un rus), care ar fi incercat sa deschida focul asupra unor localnici, ar fi fost impuscat, in curtea bisericii vechi, de un cetatean din Scaieni, aflat pe atunci in serviciul militar, un soldat fruntas, Alexandrescu-Toie… Despre alte acte de bravada nici ca am mai auzit.
Batranii spun ca nemtii, care erau adapostiti in baracile de la unitatea militara de la padurea Scaieni, pana in clipa retragerii, au avut un comportament foarte civilizat fata de localnici, cele mai avantajate fiind unele fete (astazi babe, in cazul ca mai traiesc), dar care, pe atunci, au primit cadouri frumoase de la ofiterii si soldatii germani cu care se imprietenisera. Un asemenea cadou a fost si o fetita, coproductie romano-germana, care mai traieste si astazi in acest oras, aratand ca o doamna bine, desi au trecut niste ani buni peste viata ei…
In graba retragerii lor, soldatii germani, pe masura ce sovieticii inaintau vijelios pe frontul Iasi-Chisinau, cand au parasit `oraselul` din padure, au lasat acolo tot ce nu puteau sa care, asa ca unii cetateni (nu toti, desigur!) au beneficiat din plin de pleasca de `cadouri` gasite gratis, jefuind tot ce au putut zari in jurul lor: piese de mobilier militar, paturi, cearsafuri, piese de vesela, tacamuri, unele lazi cu conserve, biciclete, tevi metalice, mica uzina producatoare de curent electric, colaci de sarma, materiale de constructie, unelte agricole si de atelier etc., totul la repezeala incat, dupa cateva zile, nu a mai ramas acolo absolut nici o scandura din faimoasele baraci, absolut nici o urma… Romanii nostri s-au dovedit, intr-adevar, foarte strangatori si, cum s-ar spune, s-au autorecompensat din plin pentru anii de ocupatie nedorita. Putini localnici au beneficiat insa de pe urma acestei retrageri nocturne, in primul rand cei din apropiere, iar cand restul consatenilor au aflat vestea plecarii nemtilor, au venit si ei gramada sa ia cate ceva de pe-acolo, dar… prea tarziu si fireste ca nu au mai gasit nimic… Cam asa se intampla uneori in razboaie.
Daca in Primul razboi mondial (1916-198) zonele industriale de aici erau de abia la inceputul formarii lor si ceva mai ferite de ochii agresorilor, neexistand puncte strategice demne de luat in seama si care sa atraga in mod special atentia fortelor militare inamice, (numarul locuintelor era si el insignificativ), daca materialiceste asezarile de aici au pierdut mai putin, in schimb, in aceasta conflagratie localitatile Boldesti, Scaieni, Seciu si Balaca au suferit unele din pierderile umane cele mai mari – mai exact, aici s-au inregistrat multi militari cazuti pe campul de lupta. Au existat, deci, multi eroi (vezi, la capitolul despre monumente, numele lor), numarul acestora fiind destul de mare (si cam tot atat de multi raniti), daca stam sa-l raportam la numarul mic al populatiei locale din acei ani (cam 1990 locuitori, cat era totalul populatiei acestor mici sate de atunci, luate impreuna). In primul razboi mondial nu s-au semnalat, deci, distrugeri de cladiri in nici una din localitatile mentionate.
In schimb, in cel de al doilea Razboi mondial, bombele aviatiei anglo-americane au atins de cateva ori si aceasta zona, toate cazand in Scaieni, nici una in Boldesti. Bombardierele americane B-29 nu urmareau intreprinderile industriale civile (fabrica de geamuri si de mucava), ci numai obiectivele militare si petroliere. Spre ele s-au lansat cateva bombe, care au atins statia de dezbenzinare si rezervoarele de petrol din apropiere. Doar una singura – o bomba incendiara – a cazut pe casa familiei Petrescu (zisa si Fasolica), de pe strada Distilariei, fara sa o distruga complet si fara sa faca victime. O alta bomba a cazut in gol, pe Strada monumentului, la o distanta de vreo 40 m in fata monumentului eroilor, chiar in mijlocul strazii, unde a facut o groapa mare. Aceasta bomba a socat mult constructia marii biserici din apropiere, deja zguduita bine si de cutremurul din 1940. Restul bombelor au cazut pe campul din spatele fabricii de mucava, cateva atingand cazematele betonate ale artileriei germane antiaeriene, fara sa le distruga insa. De asemenea, o bomba a afectat putin si rambleul caii ferate Ploiesti-Valeni (CFPV) pe care, cand sunau alarmele, erau plimbate cateva vagoane-platforma blindate, apartinand nemtilor si avand montate pe ele afeturi mobile de tunuri antiaeriene. Poate ca distrugerile ar fi fost chiar mai mari, daca Scaieniul nu ar fi fost bine acoperit cu o intinsa si densa patura de ceata artificiala lansata din containere speciale, cu rol de a proteja toate punctele strategice. De aceea, aviatia americana nu a putut distinge de sus aceasta zona de interes secundar, totusi, (zona prioritara fiind, de fapt, rafinariile din Ploiesti, care alimentau masina de razboi nazista, obiective la fel de bine invaluite in ceata ori impanzita de baloane captive, motiv pentru care aviatia aliata s-a vazut nevoita sa aplice tactica bombardarii `in covor`, – exagerat spus `la metru patrat` – toate bombele fiind lansate orbeste, deci `pe ghicite`, ceea ce a produs imense pagube civile, cu distrugeri in centrul orasului si cu multe victime umane, afectate grav, printre altele, fiind cladirea `Liceului Sfintii Petru si Pavel – L.P.P.)`, Halele centrale, casele din jur etc). Cazul, care facea parte din operatia americana Tidal Wave, decisa de Pentagon, se va repeta aidoma si la bombardarea rafinariilor si a orasului Campina.
Cred ca nu ar fi rau sa inchei acest capitol cu o mica istorioara…
Era in ziua de marti 21 iulie 1998, cand ex-presedintele Romaniei Emil Constantinescu a vizitat America, fiind invitat si in metropola Chicago, unde primaria orasului i-a oferit o frumoasa masa de gala la care au participat numerosi oameni de afacere si veterani de razboi americani. Dupa prezentarea facuta de primarul orasului, a vorbit presedintele roman, urmat de mai multi invitati oficiali. Ma aflam si eu printre ceilalti invitati. Uriasa sala a receptiei era plina de mese rotunde, cu diferite gustari alese si bauturi, fiecare masa avand cate opt invitati. La masa noastra, doar eu si sotia mea Dorina eram romani, celelalte sase persoane fiind americani. In dreapta mea statea un domn in varsta de vreo 85 de ani, cu care am intrat in vorba. `Esti american de origine romana?` m-a intrebat el. `Da, sunt roman-american`, i-am raspuns. `Si de unde esti?` `Din Ploiesti, dar nu cred ca ai auzit vreodata de acest oras`, am continuat eu discutia. Batranul a inceput sa rada. `He, he, he! Cum sa nu aud, cand eu v-am bombardat orasul… Eram pilot pe vremea aceea, si am aruncat zeci de tone de bombe la Ploiesti. Chiar eu am fotografiat cum bombele noastre au atins rafinaria Vega… Totul se vedea a fi numai fum si flacari, acolo, jos… Pe unde erai tu atunci? Te nascusesti?` `Da, ma nascusem; eram mic, dar tin bine minte bombardamentul vostru din 1 august 1943, i-am raspuns, caci eram si eu pe-acolo, pe undeva, pe jos, nu prea departe de locurile in flacari…` `E-hei, facu mosul de langa mine. Ce interesant! Dar sa stii ca ai fost foarte norocos, baiete, ca daca te-atingeam, n-ai mai fi stat acum la masa cu mine…` `Si tu ai fost norocos, i-am replicat eu la fel de bine dispus, ca daca noi te-atingeam cu sutele de tunuri de jos, n-ai mai fi stat nici tu acum la masa cu mine`. (In engleza, oamenii vorbesc intre ei cu `tu`, indiferent de varsta.)
Batranul a ras din nou, m-a strans prieteneste de mana privindu-ma cu simpatie si mi-a spus: `Ai dreptate, my friend, razboaiele sunt ceva cumplit, iar atunci, in raidul de-asupra Ploiestiului, sa stii ca am pierdut o multime de colegi si de prieteni apropiati de-ai mei, fiindca artileria germano-romana ne-a distrus multe avioane, chiar din primul raid. A fost o pierdere reciproca, o pierdere grozava. Haide-acum sa ciocnim un pahar impreuna, sa uitam ce-a fost atunci si sa inchinam pentru fratia si pacea dintre oameni…` Si dupa ce a ciocnit paharul cu mine, si-a sters emotionat o lacrima cu servetelul de pe masa, dovada cu mosul nu avea nici o batista la el, caci americanii nu poarta niciodata batiste prin buzunarele lor.

CAPITOLUL VI.
Populatia orasului Boldesti-Scaieni. Politia locala
Ca orice oras aparut mai tanar pe harta tarii noastre, orasul Boldesti-Scaieni se prezinta cu o populatie relativ mica, avand in vedere ca in Romania exista cateva comune largi, cu un numar de locuitori chiar mai mare decat acest oras prahovean. `Dictionarul enciclopedic ilustrat` din 1999 (Ed. Cartier, 1999) nici nu mentioneaza Boldestiul, ci abia pomeneste fugitiv despre falansterul din Scaieni, nume scris insa corect. `Micul dictionar enciclopedic-MDE` (Ed. Enciclopedica si Ed. Univers Enciclopedic, Buc., 2005) repara greseala primului dictionar si ii consacra noului oras un numar de sase randuri. De aici am aflat si numarul total al locuitorilor acestei localitati: 11.272, in anul 2004.
Mergand inapoi pe scara anilor si adunand cifrele demografice din ambele orase – situatia, per total – se prezinta cam in felul urmator: in 1838 – dupa hrisoavele de-atunci: un efectiv de aproape 200 de familii; in 1890 – 1900 locuitori; 1910 – 2022 locuitori; 1960 – 8558 locuitori; 1965 – 8980 locuitori; in 1970 – 8988 locuitori; 1975 – 9816 locuitori; 1980 – 10.207 locuitori; la recensamantul populatiei din 2002 (voi da mai jos rezultatul detaliat) – 11.491 locuitori; iar in 2004, nu stiu de ce, apar mai putini cetateni: 11.272 (conform aceluiasi MDE, citat mai sus), cu un spor de nativitate destul de mic: 3,5%. Ori este vorba de o greseala, ori populatia este in scadere… Avand in vedere ca am folosit cifrele oficiale, mi-am pus o intrebare fireasca: unde au disparut 219 oameni in numai doi ani? Cam multi pentru un oras mic! Dupa cum se vede, cresterile in timp sunt relativ lente, dar de fiecare data numarul persoanelor de sex feminin depasea cu putin pe cel de sex masculin. La fel, varsta medie feminina, 72,65 ani, comparativ cu cea masculina – 65,19 ani (cam mica pentru `sexul tare`, desi eu nu sunt de acord ca de vina, cum spun unii, ar fi colesterolul, iar altii alcoolul, caci, in realitate, 70% din longevitatea ti-o confera zestrea genetica si numai 30% stilul de viata). Mi-as permite sa divaghez putin pe aceasta tema a longevitatii in tara noastra…
In general, durata medie de viata in Romania a scazut usor pana in 1997, apoi, intre 1988-1990, a inceput sa creasca. Din 1997, aceasta durata a crescut cu 2,5 la barbati si cu 1,6 la femei. Dar, din pacate, si mortalitatea a crescut la varstele mature active: intre 34-60 ani, la barbati, si 45-54 ani, la femei. Alarmanta a devenit insa mortalitatea infantila din ultimii ani – prima cauza fiind bolile respiratorii – ea ajungand la 17 la mie, ceea ce plaseaza Romania in categoria tarilor din lumea a treia. Cresterea duratei de viata, combinata cu scaderea natalitatii, duce implicit la imbatranirea demografica. Consecinta? Deteriorarea structurii pe varste a populatiei, cresterea numarului de batrani care vor trebui sustinuti de persoanele active, totul pe fondul unei insuficiente asigurari sociale, cu pensii destul de limitate in tara noastra, neputandu-ne compara cu nici unul din statele Uniunii Europene.
In 2006 nu dispunem deloc de date statistice, dar avand in vedere ca numarul elevilor din primele clase elementare ale scolilor de pe raza orasului este in stagnare sau chiar in scadere, se pare ca cifra demografica reala se invarte cam in jurul aceluiasi numar final comunicat in 2002. Din informatii neverificate, acum ar exista un numar de cca 100 de locuitori din Boldesti-Scaieni care au parasit tara fie definitiv, fie temporar, in cautarea unor locuri de munca `mai propice`, in tarile occidentale. La nivel de tara, migratia pur si simplu a explodat! Astfel, avem persoane cu varste sub 40 de ani (cateva au si peste aceasta varsta), plecate din acest oras, si care lucreaza in prezent in Italia, Spania, Portugalia, Franta, Germania, Austria, Israel, Anglia, Siria si chiar prin regiunile petrolifere ale Kazahstanului. Numarul lor este in crestere anuala, deoarece, din pacate, visul tineretului de azi a devenit emigrarea in alte tari, unde spera sa traiasca o viata mai decenta, cu un castig mai bun, ceea ce, in realitate, nu se intampla totdeauna conform frumoaselor sperante initiale. Este stiut ca situatia nu este specifica doar acestei localitati, ea inscriindu-se in contextul general al dinamicii demografice din Romania contemporana, fiind determinata de cauze economice, sociale, politice interne si chiar internationale. Pasirea in Uniunea Europeana va facilita, desigur, acest proces si probabil ca il va accelera si il va incuraja, consecinta fiind micsorarea treptata a indicelui demografic national.
Nu stau sa analizez aici nici una din cauze, fiindca despre ele se discuta zilnic prin mass-media din tara care ne alerteaza in mod serios ca numarul casatoriilor si al noilor nascuti s-a redus ingrijorator in ultimii ani, ceea ce inseamna ca, din punct de vedere demografic, in viitor, suntem panditi de fenomenul imbatranirii populatiei si al cresterii numarului de pensionari. Daca lucrurile vor continua asa, atunci, poate deveni adevarat ca peste 50 de ani, Romania va ajunge sa aiba cca 15-16 milioane de locuitori, fenomen ce ar putea avea consecinte economice destul de neplacute. Acest lucru s-ar reflecta si asupra indicelui demografic local, in sensul ca si orasul acesta isi va reduce populatia la jumatate sau chiar mai mult, in aceeasi perioada de timp. Exista, in plus, pericolul ca golul lasat de plecare tineretului prin alte parti ale lumii sa fie umplut, treptat-treptat, de alogenii veniti din Orientul Mijlociu, din Asia si Africa, multi fiind de religie islamica, caci numarul acestora vedem ca deja este in crestere amenintatoare in intreaga Europa, iar Romania nu face, desigur, exceptie. De asemenea, este in crestere si numarul locuitorilor de etnie rroma din Boldesti-Scaieni (unde exista acum cca 550 de rromi care totusi se excepteaza de la `regula` scaderii numarului de nou-nascuti romani. N.a.: Dupa alte informatii, numarul tiganilor din localitatea in discutie pare ceva mai mare, dar unii dintre ei au insistat sa fie inregistrati ca romani de catre comisiile de recensamant, iar recenzorii le-au respectat optiunea).
Problema cea mai serioasa a locuitorilor din acest oras este insa micsorarea numarului de locuri de munca, in contextul privatizarii si al reducerii serviciilor de la fostele mari intreprinderi locale. Nu detin date statistice despre numarul somerilor si al celor trecuti `in disponibilitate` (pe termene limitate) de Intreprinderea de geamuri Scaieni ori de la Intreprinderea de mucava, de fapt o noua forma, voalata, de concediere definitiva…
Daca in secolele trecute, pana la finele secolului al XIX-lea, principala ocupatie a locuitorilor localitatilor Boldesti, Scaieni, Seciu si Balaca era in exclusivitate agricultura/viticultura si cresterea vitelor, dupa 1880 incepe concesiunea masiva a terenurilor petrolifere din zona, de catre societatile `Astra Romana`, `Steaua Romana` si `Romano-Americana`. Cand a inceput extractia petrolifera, multi barbati din aceste comune si sate au devenit muncitori petrolisti, sondori, mecanici, sudori, strungari, instalatori, electricieni, soferi pentru masinile de transport greu, fierari-betonisti, montatori de sonde (primele sonde avand turle de lemn), iar dupa construirea celorlalte intreprinderi, mai mult de jumatate din locuitorii de aici lucrau in aceste intreprinderi.
Totdeauna s-a simtit in acest oras nevoia de mai multi mecanici auto, de instalatori tehnico-sanitari, de specialisti in deservirea populatiei prin servicii publice, dar si de apicultori, zidari, tamplari, croitori, cizmari, dogari si frizeri. De aceea, locuitorii apelau si apeleaza inca la cei din zonele invecinate pe care ii gasesc fie prin recomandari venite de la terte persoane, fie din cartea de telefoane, din sectia de la `Pagini aurii`. Dar nici astazi serviciile utilitare locale nu satisfac cerintele populatiei si nici nu sunt suficiente numeric. Desi se zice ca intrarea in U.E. va spulbera cam 70% din firmele mici si mijlocii, multi ar dori, totusi, sa existe un atelier de reparatii auto sau de aparate electronice, nu indivizi neautorizati, pescuiti de ocazie, care sa fie solicitati la astfel de interventii. Unii vizitatori intreaba de o curatatorie chimica, altii de un serviciu local de taximetrie (se pare ca, totusi, vom avea in curand acest serviciu deservit de 5 taxiuri), alte persoane intreaba de o librarie papetarie ori de un modern salon de coafura si cosmetica. Dupa aproape patru decenii de urbanizare, nici vorba de asa ceva Tot mai multi vizitatori cauta adesea un hotel, care sa-i gazduiasca peste noapte, dar in acest oras el nu exista, chiar daca la Casa Seciu se gasesc niste camere de dormit cu pret inaccesibil pentru muritorii de rand. S-a comis de asemenea o mare greseala ca spitalul local, care facea destul de bine fata problemelor de sanatate ale localnicilor, a fost in mod nejustificat desfiintat si inlocuit cu o casa de batrani care nu era o prioritate absolut necesara pentru cel mai mic oras din judet.
Dupa 1940, numarul celor cuprinsi in munca industriala s-a marit, deoarece boldestenii si scaienarii au inceput sa faca naveta si spre intreprinderile petrolifere din Ploiesti, spre uzina de la Plopeni si sondele de la Harsa, Pleasa si Baicoi. In anii dictaturii comuniste, exploatarea petrolului s-a intensificat iar numarul celor cuprinsi in aceasta industrie a crescut. Paralel, a crescut si numarul femeilor angajate ca functionare pe la birourile schelei Boldesti, la birourile fermelor agricole, in toate intreprinderile locale si in CFR. In orice caz, raportat la totalul populatiei, numarul intelectualilor era inca destul de mic, socotindu-i pe cei cativa invatatori, profesori, contabili, medici, ingineri petrolisti, asistenti medicali, zootehnisti, ofiteri de diferite grade, elevi in cursurile superioare, studenti si, daca vreti, restul functionarilor. Initial, ei erau putini. Acest numar a evoluat insa in mod considerabil spre sfarsitul secolului al XX-lea si la inceputul secolului nostru, cand au aparut profesii si servicii cu profiluri noi, ocupate acum de specialisti in constructii, arhitecti, telefonisti, computeristi, electronisti, programatori, specialisti designeri, specialisti in mecanica fina, in televiziunea cu cablu etc., majoritatea fiind persoane foarte tinere.
Daca, la recensamantul din 2002, totalul populatiei din Boldesti-Scaieni a fost de 11.491 locuitori, nu este rau sa comparam aceasta cifra (recensamantul din acelasi an), cu numarul de locuitori din toate celelalte orase ale judetului Prahova, judetul cu cele mai multe asezari urbane din tara. Le prezint in ordinea descrescanda: Campina=38.202 loc; Baicoi=19.869; Breaza=17.949; Mizil=15.532; Valeni de Munte=13.276; Comarnic=13.254; Sinaia=11.918; Urlati=11.798; Boldesti-Scaieni=11.491 de locuitori.
Iata, in sfarsit, aici, mai jos, toate datele demografice obtinute in urma recensamantului din 2002, dupa structura etnica, dupa limba materna si dupa religie:

ETNIA

Nr.

PROCENTAJ (%)

romani

10922

95,05

maghiari

10

0,09

rromi

550

2,07

rusi

1

0,01

armeni

2

0,02

turci

2

0,02

greci

1

0,01

italieni

1

0,01

alte etnii

2

0,02

Total

11491

LIMBA MATERNA

Nr.

PROCENTAJ (%)

romana

11476

99,87

maghiara

7

0,06

rusa

1

0,01

armeni

2

0,02

turca

2

0,02

STRUCTURA DUPA RELIGIE:

Nr.

PROCENTAJ (%)
ortodoxa

11112

96,7
romano-catolica

22

0,1
reformata

3

0,0
penticostala

71

0,6
greco-catolica

7

0,0
baptista

7

0,0
adventista de ziua a saptea

29

0,2
musulmana

2

0,0
crestina dupa Evanghelie

200

1,7
evanghelica

22

0,1
evanghelica de confesiune augustana

6

0,0
altele

2

0,0
fara religie

6

0,0
atei

2

0,0

Mentionam ca in fisele de recensamant nu au fost inregistrate persoanele aflate atunci in tranzit, cetatenii care apartin de alte localitati si care fac naveta avand servicii in Boldesti-Scaieni ori militarii in termen de la importanta unitate de pompieri a orasului.
Asadar, in aceasta localitate, spre deosebire de alte orase din tara, nu exista ucrainieni, germani, tatari, sarbi, slovaci, bulgari, croati, evrei, cehi, polonezi, chinezi sau ceangai. De asemenea, in Boldesti-Scaieni, spre deosebire de municipiul Ploiesti, constatam ca nu au patruns deloc noile culte de provenienta americana, `Martorii lui Iehova` (iehovistii) si nici cei din Biserica lui Iisus Hristos a Sfintilor din Zilele de pe urma (mormonii), in ciuda propagandei lor asidue in care aceste culte marginale au investit multi bani pentru a face noi prozeliti. Boldestenii si scaienarii nu au putut fi prinsi in plasa lor care, in ultimii ani, a fost aruncata prin cam toate colturile tarii noastre. Rezistenta localnicilor se datoreaza si meritului bisericilor istorice, ale celor ortodoxe si catolice, coroborat cu cel al bisericilor protestante si neoprotestante care activeaza in deplina libertate si egalitate pe aria acestei asezari stravechi, indemnand oamenii sa vina la Dumnezeu.
Revazand datele ultimului recensamant, constatam ca din cei inregistrati in categoria persoanelor religioase, un numar de 11487 cetateni declara ca ei cred cu totii in Dumnezeu, ca sunt buni crestini, apartinand religiilor ortodoxe, catolice, protestante si neoprotestante. In baza spiritului ecumenic, sa ne bucuram sincer daca este asa si daca dovedesc ca, intr-adevar, ei sunt buni crestini! Diminuarea actelor infractionale din oras poate proba cu destula certitudine o asemenea realitate. De atari probleme se ocupa, in primul rand, POLITIA, subordonata Ministerului Administratiei si Internelor.
Dupa Revolutia din 1989 s-au infiintat doua feluri de politii pe teritoriul tarii: politia oraseneasca si cea comunitara. Prima este subordonata Inspectoratului Judetean de Politie, iar cea de a doua – Politia comunitara – este un compartiment in cadrul aparatului de specialitate al primariilor orasenesti. Ea a fost infiintata la 1 mai 2005 si este subordonata direct primarului, prof. Ion Dumitru, si are aceeasi adresa cu primaria. Seful acestui serviciu in orasul Boldesti-Scaieni este col. Petre Raduta, comisar sef, avand subordonati 10 angajati de politie comunitara. Atributiile acestei politii ii confera dreptul de control pe linie de ordine publica, cum ar fi protectia mediului, curatenia orasului, ajutorarea persoanelor amenintate etc. Ea poate, de pilda, aplica sanctiuni contraventionale in cazuri de nerespectarea protectiei mediului. Politia oraseneasca, in schimb, are atributii mai largi: evidenta populatiei, siguranta publica, stari conflictuale, controlul circulatiei, asistenta imediata in caz de accidente de transport, dreptul de a aplica amenzi si de ridicarea carnetelor de sofer, pentru nerespectarea vitezei legale a conducatorilor auto (serviciu facilitat si de dotarea recenta cu un automobil nou de politie, dotat cu aparatura necesara, care patruleaza frecvent pe toata suprafata orasului). Comisarul sef al Politiei orasenesti – locata pe str. Gloriei nr. 5 – este Emil Dumitrescu, ajutat de ofiteri agenti, de subinspectori, de comisia de proximitate, de serviciul de evidenta persoane (de care raspunde cel mai vechi functionar al politiei din acest oras, Tache Gheorghe) s.a., toate aceste structuri noi fiind copiate dupa actualele structuri ale Uniunii Europene la care ne-am aliniat si in acest domeniu al protectiei cetatenilor. In 2006 erau 15 asemenea functionari publici, dar acest numar nu ramane intoteauna fix. Politia oraseneasca detine, de asemenea, dreptul de control si de retinere a persoanelor suspecte si trimiterea lor rapida in instanta, in situatii de incalcari grave ale normelor civice etc. Din fericire, pana acum, pe teritoriul orasului Boldesti-Scaieni nu a fost inregistrat decat un numar redus de incidente grave (o crima – cand cetateanul Tanau Pavel a fost ucis intr-un conflict cu ciobanii din Seciu -, cateva accidente, unele scandaluri familiale sau pe la carciumi, ultragii, furturi, evaziuni fiscale), in orice caz, mai putine numeric decat in celelalte orase ale judetului Prahova, o situatie, credem, laudabila care se explica si datorita intercolaborarii dintre politia oraseneasca si cea comunitara (cum ar fi patrulele mixte formate din agentii ambelor politii).
O problema alertanta pentru acest oras este viteza excesiva a masinilor, mai cu seama pe strada Bucovului (chiar prin fata sediului politiei) unde autovehiculele trec cu peste 70 km/h. In zona barierei de langa gara ar trebui puse fie semnale de STOP, fie semne de reducere a vitezei, precum si o zebra de reducere a pietonilor.
CAPITOLUL VII.
Cultura in orasul Boldesti-Scaieni

MUZEUL ORASULUI

Este un muzeu in devenire, aflat langa Scoala nr. 1 cl. I-VIII din Boldesti. Va avea exponate din istoria orasului si din istoria petrolului.

SCOLILE ORASULUI

Am vazut, din capitolele precedente, ca a existat o veche si frumoasa traditie de culturalizare in istoria localitatilor ingeminate care, inca din secolele trecute, nu au dus lipsa de mici unitati scolare. Profesorul Gheorghe Parnuta, unul din cei mai harnici autori romani de monografii, care a avut amabilitatea sa-mi ofere in 1976, cu autograf, un studiu de peste 360 pag., intitulat `Rucar – monografie sociologica`, in care ma indemna sa-i iau exemplul sau personal si sa scriu o monografie a orasului Boldesti-Scaieni, domnia sa, in `Istoria invatamantului din Tara Romaneasca`, noteaza ca, in primavara anului 1582, la Boldesti, functiona o scoala condusa de dascalul Arion care, la randul lui, invatase carte pe langa scoala manastirii Menedic (Vintila Voda) – Buzau. (Op. cit. pag. 36, Ed. did. si pedagogica, Buc., 1971), Se banuieste ca si la Valea Capusestilor, viitorul catun Balaca, intre 1797-1840, pe langa biserica satului, fondata de familia Cantacuzino, ar fi existat un dascal care preda scrisul si cititul slovelor pentru copiii lui Grigore Filipescu si ai unor mosneni din sat. Acelasi lucru il facea si dascalul bisericii `Sf. Treime` din Seciu, ridicata inainte de 1737, dar documentele cele mai sigure si mai complexe sunt cele ale scolii din Scaieni infiintata de Teodor Diamant in cadrul falansterului sau. Capitolele programei lui scolare surprind prin amplitudinea si modernitatea lor cvasirevolutionara pentru acele timpuri, motiv pentru care voi insista mai pe larg pentru prezentarea acestei scoli, avand in vedere ca, cel putin ca plan teoretic de invatamant, ea era superioara tuturor scolilor de pe teritoriile romanesti existente atunci.
Am aratat, de asemenea, ca, in organizarea falansterului conceput de harnicul inginer, educatia si instructia ocupau un loc prioritar, dupa cum reiese si din articolele publicate de el in `Curierul romanesc`. Aceste principii, privind organizarea invatamantului pe cai noi, au stat la baza procesului de instruire in comunitatea asociationista de la Scaieni care avea un cadru bine fundamentat de desfasurare, neintalnit in nici o alta scoala din Tara Romaneasca, unde activitatea instructiva era armonios combinata cu cea practica. Asadar, faimosul `pansion` al lui Diamant, infiintat in 1835, functiona ca un nou tip de scoala rurala, care, pe langa unele elemente inovative inedite, am inteles ca avea un profil predominant industrial-agricol, caruia directorul Balaceanu voia sa-i dea o mare extindere pentru anii viitori. In acest scop, sunt aduse acolo elemente cu o anumita pregatire intelectuala, oficiind cu numele de profesori care, la propunerea lui Diamant, introdusesera sistemul `invataturii imprumutate` si anume metoda lancasteriana (a instruirii reciproce intre scolari), elevii urmand sa capete cunostinte generale de economie politica si `sotiala`; teoria si practica agricola; teoria si practica `militareasca`; matematica si ingineria (`inginerlacul`!); limba franceza; muzica (vocala si instrumentala); desenul; jocurile. Este un program semiacademic ambitios, asemanator scolilor gimnaziale pariziene, educatia scolara incepand de la varsta frageda de 4 ani, (de ex., sunt mentionati doi copilasi, baietelul Aurelian Manoil, care are 4 anisori, si o fetita Herselia Manoleasca, de 5 ani). Elevii sunt inscrisi contra unei minime contributii banesti. Programa didactica, evident fourierista, asigura cerintele planului de invatamant la urmatoarele obiecte: limba romana, aritmetica, limba franceza, desen, caligrafie, muzica etc. La inceput, in cele trei clase ale scolii erau 14 elevi, numarul redus de copii permitandu-le cadrelor didactice sa se ocupe separat de fiecare elev in parte.
In cadrul pensionului se afla si o clasa de fete, unde invata si Lucretia, fiica lui Balaceanu din prima casatorie. Boranescu, delegatul ocarmuirii judetului Saac, in raportul sau catre Vornicia din launtru a Tarii Romanesti, dupa vizita din 14 septembrie 1836 la scoala falansterului, conchide ca seriozitatea invataturii in pension este incontestabila. Teodor Diamant a participat ca profesor numai in primele luni, dupa care trece la alte coordonari si, in final, dispare misterios din activitatea falansterului. In lipsa inginerului, care se angajase sa predea economia sociala, matematica si franceza, la Scaieni au predat alti patru profesori, dupa cum urmeaza: 1) Ioan Vretos: limba romana (clasa I), limba franceza (clasa I) si muzica vocala. 2) Nicolae Marcu Diila: aritmetica, limba franceza (clasa a II-a) si mentor la pension. 3) Costache Serbanescu: geografia, catehismul si secretar al societatii. 4) Toma Constandin: desenul, caligrafia romana si caligrafia franceza (care difera de cea romana prin frecventele semne duble pentru un acelasi sunet). Daca elevii preferau un obiect mai mult decat altul, atunci profesorii decideau sa-i incurajeze in acea preferinta, nu sa-l forteze pe elev sa invete ceea ce lui nu-i place… Orele de invatatura alternau cu activitatile practice: gradinarit, o anumita meserie (croitoria, brodatul, impletitul, legatul cartilor, de ex.) iar elevii cei mai indemanatici instruiau si pe ceilalti.
Exemplul scolii falansteriene de la Scaieni era, in felul lui, nu numai nou, dar si unic pe tara, intrucat in acele clase copiii romanilor stateau in banci cu copiii de tigani, fiind invatati sa se respecte si sa se iubeasca unii pe altii, ceea ce era un act esentialmente democratic si umanitar pentru acea perioada. De altfel, despre scoala de la Scaieni se auzise in toata tara, mai ales in cercurile intelectuale si a fost citata, pentru rezultatele ei pozitive, in publicatiile vremii, precum revistele `Curierul romanesc` si `Muzeul National`. Pentru ca la acea scoala se studia si muzica, in fiecare zi copiii erau vazuti si auziti cantand si jucand (probabil dansuri nationale), ceea ce crea totdeauna o atmosfera vesela, festiva si de destindere linistitoare.
Datorita lui Teodor Diamant putem spune ca orasul Boldesti-Scaieni a primit o traditie incurajatoare, demna de urmat, un impuls nobil si un model educational armonios, deschizand o pagina de aur in istoria invatamantului romanesc, cu care localnicii zilelor noastre vor trebui totdeauna sa se mandreasca. In aceasta privinta, orice s-ar spune, nu se poate contesta faptul ca dascalii de astazi din acest oras nu s-ar fi conformat intru totul acestui deziderat. De aceea, in randurile ce urmeaza, vom vedea ca urmasii lui Diamant, de ieri si de astazi, l-au continuat in mod onorabil si creativ, fiind vorba de un domeniu fundamental si vital educatiei nationale.
Pasii urmatori, pe masura ce numarul locuitorilor din aceste localitati crestea, a fost grija autoritatilor locale de a construi scoli in fiecare sector si de a recruta populatie scolara dupa niste recensaminte repetate. La inceput, scolile aveau numai primele patru clase. Acele clase erau obligatorii pentru toti. Reformele ulterioare ale invatamantului de la inceputul secolului al XX-lea au introdus treptat invatamantul obligatoriu de sapte clase, apoi de opt clase, atat la Boldesti, cat si la Scaieni, apoi si la Seciu.
Ca multi fosti colegi de la scolile acestui oras, si eu am trecut pe la toate din ele, incepand cu scoala din Seciu, apoi cu cea din Boldesti si sfarsind cu cea din Scaieni. Poate nu as fi ajuns niciodata sa predau in invatamantul universitar american – la `Truman College` si la `Berlitz University`, ambele din Chicago – daca nu aveam experienta scolilor romanesti din Seciu, Boldesti si Scaieni! Pentru ca le-am cunoscut bine pe toate trei, sa urmarim, pe rand, evolutia din aceste scoli si sa incepem cu scolile de la Boldesti…

SCOALA DIN BOLDESTI

Din documentele gasite pana acum, aflam ca la Boldesti o scoala publica isi incepe activitatea prin 1838, unde functiona ca invatator Anghel Popescu. Acolo veneau ca elevi copiii din Seciu sau din Scaieni (eu presupun ca fostii elevi ai lui Teodor Diamant, dupa ce falansterul a fost desfiintat cu doi ani mai inainte, in 1836. Copiii din Balaca erau repartizati la scoala din Pleasa). In 1944-48, se construieste la Boldesti o scoala noua, dupa planurile arhitectului ploiestean Mihai (Misu) Radulescu, cel care proiectase si cladirea scolii din Scaieni. Cladirile celor doua scoli semanau foarte mult, dar nu erau identice, cea de la Scaieni fiind imaginea din oglinda (adica inversata) a scolii din Boldesti. Cutremurul din 1977 le-a avariat pe amandoua, numai ca in timp ce cladirea scolii din Scaieni a fost complet demolata, spre a elibera terenul pentru noul local, cladirea vechii scoli de la Boldesti a ramas in picioare, parasita si pustie, in asteptarea vreunui cumparator. Acolo functionase, cu patru decenii in urma, nu numai scoala generala, dar si liceul. Boldestiul mai avea o alta scoala mai mica, cea `dinspre tiganie`, pentru clasele I-IV (aceasta s-a desfiintat), si o cladire mai mare, pe str. Podgoriei nr. 8-12, langa care, cu cativa ani in urma, s-a adaugat o cladire etajata impunatoare, o scoala frumoasa si moderna, construita dupa planurile talentatului arhitect si pictor Nicolae Moianu, originar din Scaieni. Astazi astazi dl. Moianu are domiciliu dublu, in Ploiesti si in Seciu. Daca prin anii 50 elevii de ciclul doi din Boldesti veneau sa invete la Scaieni, acum lucrurile s-au cam inversat…
La ora actuala, `Scoala nr. 1 cu cl. I-VIII din Boldesti-Scaieni` este cea mai mare scoala din oras. In anul scolar 2006/2007 ea era frecventata de un numar de 715 elevi, avand 14 clase de invatamant primar (jumatate din efectiv), 13 de gimnaziu si 42 de cadre didactice (din 28 de profesori, 22 sunt titulari), unele c.d. avand gradele I si II. Directoarea acestei scoli este profesoara de chimie Petcu Ioana.
Reproduc mai jos toate cadrele didactice din anul sc. 2006/07, cand s-a redactat cartea de fata, si incep cu personalul de la clasele I-IV, institutori si invatatori, in ordinea claselor:
I A: inst. Stroe-Bibescu Camelia
I B: inv. Sancescu Gheorghe
I C: inv. Posea Tatiana
II A: inst. Bilciurescu Florina
II B: inst. Jercan Angelica
II C: inst. Licu Vera
II D: inst. Sava Oana
III A: inv. Vasile Silvia
III B: inst. Dinu Daniela Elena
III C: inv. Adet Gabriela
IV A: inv. Georgeta Suditu
IV B: inv. Tudor Lucica
IV C: inv. Constantin Olga Georgeta
IV D: inst. Neagu Ana

Profesori:

Limba romana: Enache Larisa, Manzala Iuliana, Necula Ofelia, Nita Angela
Matematica: Bilciurescu Ion, Diaconescu Steliana, Iancu Valentina (director adjunct), Stan Fabiola
Geografie: Manolache Cristian, Tatu Dumitru
Chimie: Petcu Ioana (director)
Fizica: Stanescu Daniela, Simionescu Leon
Informatica: Ianculescu Madalina
Franceza: Stan Anca, Brinzea Madalina
Engleza: Toma Mirela, Popa Irina, Popa Cristina
Latina: Enache Larisa
Istorie: Alionte Constanta, Bucur Diana, Panaete Cristina
Cultura civica si consiliere: Nica Raluca
Ed. fizica si sport: Radu Petre, Tudor Gheorghe
Ed. muzicala: Carcioiu Martya
Biologie: Radu Victoria, Coman Carmen
Ed. plastica: Olaru Mioara
Religie: Soare Alina, Dobre Florentina
Ed. tehnologica: Teodorescu Junona.

Maestrul mecanic al scolii este Ciulei Florin.

GRADINITELE DIN BOLDESTI

Prima, Gradinita cu Program Normal nr. 1, se afla pe Calea Unirii, in lacasul fostei scoli, `dinspre tiganie`, iar a doua, Gradinita nr. 4, pe str. Podgoriei nr. 4. Ambele gradinite continua activitatea gradinitelor vechi unde educatoare erau Catalin si Adriana Nastase. Prima gradinita s-a schimbat de la o adresa la alta, pe aceeasi strada, Calea Unirii, de la numarul 116, unde adresa era comuna cu cea a scolii primare de acolo, fiind gazduita intr-o sala de clasa, apoi de acolo s-a mutat la nr. 60 si iarasi a revenit la nr. 116.
Gradinita are doua grupe: grupa mica-mijlocie, 20 de copii (educatoare: Petrescu Rozalia), si grupa mare-pregatitoare, cu 25 de copii (educatoare Grosu Elena si Popescu Ioana Andreea).
Gradinita nr. 4 are ca directoare pe ed. Ciocardaru Gabriela, in subordonarea careia se afla patru alte educatoare: Brujban Valeria, Dumitrescu Elena, Ivascu Daniela si Savulescu Luminita.
Toate cele sase gradinite din oras au fost modernizate recent si arondate la gradinita nr. 4, avand ferestre termopane, apa calda, centrale termice proprii, mobilier nou si grupuri sanitare in interior.
Nu putem incheia descrierea scolilor din Boldesti fara a detalia, cu sincera acribie, o necesara retrospectiva asupra unei foarte valoroase generatii de cadre didactice boldestene, invatatori si profesori, iesiti la pensie, care au facut mare cinste acestei localitati, educand sute si sute de copii, deveniti la maturitate cetateni valorosi, totdeauna mandri ca au avut asemenea dascali. Cei care au parcurs aceasta scoala sau care au studiat la liceul seral din Boldesti, ajunsi acum la a doua tinerete sau respectabili pensionari, isi vor aminti cu multa stima de bravii lor invatatori si profesori (cei trecuti in nefiinta au inaintea numelui o cruciulita), dupa cum urmeaza: inv. +Nichita Constantin (director de scoala elementara din 1945 pana in 1959), inv. +Catalin Anton, inv. +Danila Ion, inv. si prof. de l. rusa +Danila Larisa, inv. +Seiciu Ecaterina, inv. +Iordache Maria, +inv. Farcas Minerva, +inv. Tanasescu Floarea, inv. Diaconescu Constanta, inv. Ionescu Mandruta, inv. Dinu Maria, prof. de biologie-chimie +Ionescu Constanta (directoare adjuncta intre 1961-65), prof. geogr. Diaconescu Silvestru (director intre anii 1959-60 si 1961-65), prof. mat. Arcanu Dumitru (director 1966-1976), prof. mat. Arcanu Vasilica, prof. mat. Ionescu Mioara, prof. mat. Petu Cristina, prof. l. romana Leonties Viorica, prof. l. romana Draga si sotul ei Dorohoi, prof. l. romana Parvulescu Constanta, prof. l. romana Popa Azisa, prof. biologie Munteanu-Draghini Margareta, prof. biologie Hanganu Maria, prof. ist. Radulescu Georgeta, prof. istorie Filote Eugenia, prof. ist. +Emilia Dinca, prof. geogr. Vasile Mircea, prof. sport. Arieseanu Ion, prof. sport Valimareanu Nicolae, prof. l. romana-istorie Balan Cristian Petru.
Ne bucuram sa auzim ca si noua echipa boldesteana de cadre didactice se arata la fel de devotata nobilei cauze educationale a tinerii generatii studioase din Boldesti. Sa urmarim, in continuare, cum se prezinta scolile din sectorul vecin…

SCOLILE DIN SCAIENI

In fosta comuna Scaieni, in anul 1861 apare in documente ca era o scolita improvizata care functiona intr-o casa particulara, neavand nimic comun cu pretentioasa scoala-pension din cadrul falansterului, disparuta in 1836. La aceasta scolita era invatator Iancu Gheorghe. Peste trei ani, in 1864, se va construi un local de scoala. Presupun ca se afla cam tot pe locul actualei scoli din Scaieni. Aici, de data aceasta, veneau si copiii din Balaca.
Mai spre zilele noastre, in 1956, existau doua scoli: una in satul Balaca, infiintata in 1932, unde functiona cu patru clase, aflata sub directia invatatorului Ion Frecauteanu, care a urmat inv. Nicolae Nedelcu, apoi a inv. Vasilescu Constantin (care, din 1956, pe cat a putut, a modernizat localul) si scoala din Scaieni, tot cu patru clase, cea zidita in 1864. Neavand cladire proprie, scoala de la Balaca functiona intr-un local particular. Cat priveste scoala de la Scaieni, cea din 1864, ea s-a mai largit, adaugandu-se si o locuinta pentru director. Din nenorocire, aceasta constructie a fost complet daramata de cutremurul din 1940, pe vremea cand era director (intre 1928-1945) invatatorul Tanase Nicolae, un dascal gospodar, foarte laudat mai ales pentru initiativa de a infiinta o gradina a scolii super-model. Inaintea lui, invatator la scoala din Scaieni a fost Dumitru Mihailescu, bunicul invatatorului Emil Popescu. Batranul Mihailescu a fos mutat abuziv de boierul Petre Balaceanu la o scoala dintr-un sat din Baragan spre a-si aduce in locul lui o rubedenie. In locul scolii avariate, pe baza planurilor arhitectului Misu Radulescu, dupa cutremur, s-a inceput un nou local care a fost definitivat intre anii 1944-1948. In curtea scolii a fost construita locuinta directorului, avand doua odaite, o prispa, grajd si sopron in spate. In 1945 aceasta scoala se gasea sub directia profesorului de romana Tanase I. Balan, pana ce dansul a iesit la pensie, in 1963, cand a fost numit ca director prof. de limba rusa Platon Gotonoga.
Prin reforma din 1948, scoala de la Scaieni devine de 7 ani, primind in clasa a V-a elevi din comunele Scaieni, Boldesti, Seciu si Pleasa, unde nu existau decat scoli cu ciclu elementar. In anul 1949 se infiinteaza clasele a 6-a si a 7-a, atingand un numar total de 280 de elevi, la care predau 16 cadre didactice. Acea scoala era inzestrata cu material didactic suficient si incadrata cu cadre didactice corespunzatoare. In anul 1960 s-au mai construit doua sali de clasa, prin contributia voluntara a localnicilor. Tot prin asemenea contributii, in anii urmatori, s-au mai adaugat inca trei sali de clasa.
In cele doua scoli existente, invatau inainte numai 200 de elevi. In 1962 insa numarul copiilor de la aceasta unitate scolara s-a dublat, ajungand la 425, iar in anul 1967 numarul elevilor care frecventau scoala de la Scaieni a atins apogeul, ajungand la 480 de elevi, reflectand, intr-un fel, cresterea nivelului cultural-material al satenilor din fosta comuna Scaieni. Fireste, la aproape o jumatate de mie de elevi, insasi numarul cadrelor didactice a trebuit, de asemenea, marit. Daca in trecut erau numai 7 cadre didactice, in 1962 s-a ajuns la 18, iar in 1967 la 22 de invatatori si profesori, sub directia prof. Tanase Balan, cand aceasta scoala a devenit una dintre institutiile de invatamant rural cu numarul cel mai mare de elevi, din judetul Prahova. Astfel putem spune ca s-a implinit visul lui Teodor Diamant, care dorea ca la Scaieni sa existe o asemenea scoala mare. Din pacate, dupa acea perioada de varf, numarul elevilor a inceput sa scada, treptat, treptat, ajungandu-se astazi la 315 scolari (in 2007)…
Seismul din 4 martie 1977 a zguduit puternic structurile cladirii. Neexistand fonduri pentru constructia unui nou local, s-a procedat la repararea superficiala a cladirii, intarind-o cu bare de otel si cu console de fier exterioare, dar ele nu au servit la nimic, deoarece constructia, la care arhitectul Grecu mai adaugase cinci sali de clasa, a suferit alte mari slabiri de structura la un alt puternic cutremur, cel din 1986, apoi si la cel din 1990, cand cladirea `consolidata` la suprafata devenise total nefolosibila. Cu toate acestea, intr-o parte a ei, tot se mai invata, intrucat clasele anexe, construite de p.f.l. in curtea scolii, langa un WC primitiv, nu puteau cuprinde pe toti elevii. Autoritatile, in lipsa acuta de bani, se decisesera sa faca o alta noua reparatie, dar pentru ca, dupa Revolutie, tara mea, din care eu fusesem silit sa emigrez ilegal in Austria, apoi in America, devenise libera, am luat de graba primul avion si am sosit de la Chicago la Scaieni unde am fotografiat si filmat cladirea in intregime subrezita. In noua mea calitate, de ziarist american si de corespondent al posturilor de radio `Vocea Americii` si `Europa Libera`, de crainic la un post de televiziune din Chicago, am facut reportaje speciale despre acest subiect, am publicat un articol de-al meu, insotit de fotografii cu cladirea afectata, prezentand clasele cu peretii crapati si tavanurile sparte, intr-un ziar american de mare tiraj, in care insistam asupra faptului ca a continua sa fie folosita aceasta cladire subreda, ce se poate prabusi oricand peste copii si peste cadrele didactice, chiar la un seism de gradul 3,5 R, echivaleaza cu o crima strigatoare la cer, de care se vor face grav vinovati atat responsabilii locali cat si cei de la minister, inclusiv ministrul educatiei insusi; si am amenintat ca voi difuza filmul pe unul din canalele mari TV americane. (Anexez faximilul cu acest articol.) O scrisoare detaliata am trimis-o presedintelui tarii de atunci, Ion Iliescu, alta guvernului si alta Ministerului Educatiei, d-lui ministru Marga. Eram sigur ca daca mesajul-protest al meu nu ii va speria de tot pe liderii din tara, tot ii va impresiona in vreun fel si ca ei vor da ascultare acestui puternic semnal de alarma venit din America. In plus, el a mai avut darul sa intareasca plangerile parintilor si ale cadrelor didactice adresate anterior Ministerului Invatamantului in acelasi scop. In scrisoarea mea si in articol, am cerut ca scoala veche sa fie imediat demolata si inlocuita cu o cladire avand schelet metalic, o constructie moderna anti-seismica. Am sunat din America la telefon pe cei de la minister care cunosteau de acuma articolul meu.
Din fericire, mi s-a raspuns incurajator, ca s-a tinut cont de materialul critic ce l-am publicat in presa americana si ca prima cladire de scoala antiseismica din Romania va fi inceputa in curand la Scaieni, ea fiind tot prima inclusa in Proiectul de reabilitare al scolilor – program finantat de Banca Mondiala, inclusiv cu sprijinul Consiliului Local Boldesti-Scaieni. Poate ca par lipsit de modestie ca amintesc acest amanunt aici, dar nu puteam sa tac, fiindca era scoala unde invatasem eu ca elev si unde slujisem ca profesor si eram foarte indignat ca pana atunci nimeni din cei sus-pusi nu se sinchisise nici macar sa dea un raspuns. Pe de alta parte, profitam de mass-media americana din spatele meu, care imi dadea un anumit curaj si autoritate, ea fiind oricand dispusa a difuza filmul ce-l facusem. De aceea nu puteam sa raman pasiv si sa nu accelerez aceasta urgenta care, fara asemenea presiuni din afara, stiam ca ar fi fost construita cu un an, doi sau cu mai multi ani mai tarziu. Constructia scolii s-a demarat insa imediat si in februarie 2003, elevii scolii de la Scaieni s-au mutat intr-un local nou, cu pereti exteriori metalici, o cladire frumoasa (eu o visam chiar si mai frumoasa!) si moderna, cu incalzire centrala, dotata de minister cu toate facilitatile necesare, inclusiv cu multe calculatoare. Ea a fost proiectata de arhitectul ploiestean Nita Savu care a fost destul de inspirat. Cladirea va rezista la cutremure de gr. 7,5 R, dar nu la eventualele tornade care, de la o vreme, se cam ratacesc si prin Romania. Si, totusi, o mare nemultumire inca a ramas, iar pentru ea nu mai pot apela din nou la Ministerul Educatiei, caci este o doleanta cu totul fezabila local: gardul din spatele scolii… Din cei aprox. 200 m de gard vechi au mai ramas cca 20 m, pentru ca restul scandurilor s-au furat, iar curtea a ramas practic fara gard, aratand cumplit de dezolata. Acolo va fi nevoie in curand de un gard nou, frumos si rezistent, daca se poate, confectionat tot din metal, precum imprejmuirea solida de la fatada noii institutii. Fiindca nu numai fatada trebuie sa fie frumoasa, ci si spatele scolii. Altminteri ea arata ca o pereche de pantaloni noi si eleganti, calcati frumos, la dunga, in fata, dar rupti si decupati complet in spate, lasand sa se vada o goliciune rusinoasa…
Noul local de scoala, cu un etaj, contine opt sali de clasa, un hol mare luminos, aparatura moderna de incalzire centrala (in spatiul special de la demisol), grup sanitar cu veceuri moderne, un laborator de fizica-chimie, un cabinet de limbi straine, spatii suficiente pentru biblioteca, arhiva, cancelaria spatioasa a cadrelor didactice, biroul secretariatului si cabinetul pentru director. Actuala conducere a scolii mi-a multumit pentru acest sprijin si totdeauna cand vin in tara de unde am plecat cu peste 20 de ani in urma, sunt bine primit acolo. Iar eu vizitez cu emotie si placere aceasta frumoasa si ingrijita constructie, de existenta careia ma bucur sincer, chiar daca cineva, vreodata, va face abstractie sau va nega interventiile mele din afara pentru existenta ei, ceea ce, desigur, nu ma deranjeaza, fiindca sunt sigur ca oricare ar fi fost in locul meu ar fi procedat la fel.
In prezent (in 2007), scoala de la Scaieni (care poarta numele de `Scoala nr. 2 cu clasele I-VIII, Boldesti-Scaieni`), str. Colinei nr. 40, are un total de 315 elevi, repartizati in 16 clase: opt pentru clasele I-IV – toate paralele – si opt pentru clasele V-VIII, deservite de peste 20 de cadre didactice. Mai exact, sunt 8 invatatori si 13 profesori titulari, 4 profesori suplinitori.
Directorul scolii este, din 2001 pana in prezent, un tanar harnic, bun organizator si respectat de colegii lui, prof. de matematica Leonard Cotac. De asemenea secretara scolii, Daniela Bica. Inaintea directorului Cotac, functia de director au mai avut-o profesorii: Balan Tanase (01.09.1945-01.09.1963; Gotonoga Platon (01.09.1963-01.07.1980); Pantelimonescu Silviu Paul (01.07.1980-01.02.1990); Apostu Steliana (01.02.1990-01.09.1991); Dinu Maria (01.09.1991-01.09.1999); Diaconescu Steliana (01.09.1999-01.09.2001); Grigorescu Elena (01.09.2001-01.12.2001); Cotac Leonard (01.12.2001-pana in prezent: 2007).
Iata numele invatatorilor de la cl. I-IV, care predau in anul scolar 2006-2007:
Dinica Lelia (inv. supl. la cl. I), Pase Ramona (inv. supl. la cl. I), Dan Manuela (inv. supl. la cl. a II-a), Manea Florica (inv. tit. la cl. a II-a), Enescu Veronica (inv. tit. la cl. a III-a), Vasilescu Maria (inv. tit. la cl. a III-a), Chivu Luciana (inv. supl. la cl. a IV-a) si Serban Diana (inv. supl. la cl. a IV-a).
In anul scolar 2006/2007, anul editarii acestei carti, predau urmatorii profesori:
Dinu Ion (l. romana), Tobos Magdalena (l. romana), Cotac Leonard (matematica), Pantelimonescu Silviu Paul (matematica), Diaconescu Steliana (matematica), Grigorescu Elena (l. franceza), Manolescu Ana (l. engleza), Panaete Cristina (istorie), Doroftei Floare (chimie), Soare Alina (religie), Ciuca Laura (biologie), Manolache Cristina (geografie), Tudor Gheorghe (ed. fizica), Olaru Mioara (pens. supl. desen), Carcioiu Marta (pens. supl. muzica), Teodorescu Junona (educatie tehnologica).
O munca deosebit de responsabila, deloc usoara, dar desfasurata cu devotiune si cu inalt profesionism, o depune d-ra secretara a scolii Bica Daniela, apreciata de toti ceilalti fosti directori si de cel prezent, cinci la numar.
Daca este sa vorbim de corpul tehnic, scoala are un specialist fochist: David Florica; patru ingrijitoare: Puiu Victoria, Ilie Lenuta, Sava Aurica si Draghici Marioara (la sc. Balaca); doi paznici de noapte: Tomescu Mihai si Dima Grigore.
In Scaieni se afla si trei GRADINITE: `Gradinita nr. 2` (cu 54 de copii prescolari, avand ca educatoare pe Popa Adriana si Toma Ana); `Gradinita nr. 3` (la Balaca, cu 45 de copii, incadrata cu educatoarele Bucuroiu Claudia si Dumitru Camelia) si `Gradinita nr. 5` (in cladirea cresei, cu 30 de copii, educatoare fiind Patrascu Elena si Voica Cristina).
O traditie frumoasa, incetatenita de ani de zile la scoala din Scaieni, este minunatul obicei de a sarbatori pe fiecare cadru didactic atunci cand iese la pensie, toti colegii organizandu-i o zi festiva, cu discursuri emotionante, care se lasa deseori cu lacrimi, cu multe flori si cu o bogata masa romaneasca traditionala, urmata de muzica si dans, ceea ce, cu siguranta, va ramane intiparit nu numai in amintirea sarbatoritilor, dar si a tuturor cadrelor didactice participante, ca un original si impresionant eveniment, o adevarata sarbatoare de suflet. Este un nobil gest de recunoastere colectiva, pe deplin meritat, a unei munci la catedra plina de multa daruire si sacrificiu, desfasurata de-a lungul unui lung sir de ani, de cadrele didactice respective. Cu aceasta ocazie s-a putut vedea cat de mult au fost apreciati si iubiti colegii care, dupa ce si-au facut pe deplin datoria de dascali, pleaca in… concedii de odihna nelimitate. Asa au fost sarbatoriti, pe rand, invatatorii Vasilescu Titel, Stan Ioana, Vasilescu Georgeta, Popescu Emil Petre, Popescu Eugenia, precum si profesorii Apostu Steliana, Ionita Elena, Pita Claudia, Tanasescu Florica si Dinu Maria, toti acestia fiind deosebit de apreciati, ca niste cadre didactice de exceptie, atat de fostii elevi, de parintii lor, de fostii colegi, cat si de toti locuitorii orasului Boldesti-Scaieni care, tot prin traditie, poarta o deosebita stima tuturor cadrelor didactice, indiferent daca sunt in activitate sau iesite la pensie.
Trebuie sa marturisesc cititorilor acestei carti ca si subsemnatul, la randul meu, am fost onorat de colegii mei de la Scoala Scaieni, cu o asemenea sarbatorire emotionanta, pentru care am fost invitat, in 1999, sa vin special din America si pentru care le multumesc inca o data pe aceasta cale. In plus, eu am avut avantajul si fericirea de a mai fi fost inca o data sarbatorit si de colegii mei americani, in Statele Unite, in 2003, atunci cand, si acolo, am iesit la alta pensie, organizandu-mi-se o festivitate asemanatoare cu cea din Romania…
Cu tristete, ma vad obligat sa precizez ca unele foste cadre didactice din listele ce urmeaza, au trecut in lumea de dincolo, lasand o frumoasa amintire atat in inimile fostilor elevi cat si ale colegilor din aceeasi institutie. Spre a-i cunoaste care sunt, in dreptul numelui lor, am trecut o micuta cruciulita… De aceea, un capitol cu totul special in istoricul scolii de la Scaieni, ar merita, in continuare, sa fie adaugat aici, spre a aminti generatiilor care vin, ca si aceasta scoala a avut norocul sa se bucure de o serie superior calificata de invatatori si profesori de elita, carora fostilor copii de atunci, astazi oameni maturi, le-a fost de un imens folos in viata, deoarece o notabila parte a acestor fosti elevi au ajuns oameni de mare valoare in tara noastra: medici, ingineri, profesori, profesori universitari, ofiteri superiori, lideri politici, oameni de arta si cultura, scriitori etc. Ei sunt rezultatul stradaniei unor invatatori ca: +Damian Ion, +Tanase Nicolae, preot inv. +Ioan Vlaiculescu, +Nica, +Tanase Balan, +Margareta Balan, +Nedelcu Nicolae, +Adriana Filcescu, +Brandabur Ecaterina, Popescu Maria, Constanta Diaconescu, +Iulia Dinescu, +Brezeanu Elvira, Minea Florica, Miroiu Florica, Suditu Georgeta, Stefan Ioana, Cerchizan Marieta, Voicu Elena, +Stoica Veronica si a unor profesori ca +Nicolae Rotaru (desi cu studii juridice, un excelent profesor de matematica), +Letitia Axente (l. romana), +Dubeanu Marta (geografie), Victoria Simionescu (istorie, geografie), Florica Florescu-Saghy (fizica, chimie, biologie), +Lidia Bagrov (l. rusa, emigrata din Rusia sovietica in Romania de frica bolsevicilor), Adam-Nica Vasilica (supl., ed. fizica), toti acestia fiindu-mi si mie profesori, apoi alti profesori: +Leon Lavric (l. rusa), Paunescu Aurora (l. rusa), Parvulescu Constanta (l. romana), +Gotonoga Platon (l. rusa, fost director al scolii), Carpin Dumitru (matematica), Popisteanu Nicolae (matematica), Diaconescu Silvestru (geografie si director intre anii 1979-1980), Vasiliu Aura (l. romana), Tanase Natalia (st. naturii), Catrinoiu Silvia (geografie), +Georgescu Galina (matematica), +Bobe Nicolae (istorie), Matei Paul (istorie), Stroescu Petre (istorie), Melchior Dumitru (chimie), +Juncu Maria (franceza), Gaspar Remus (matematica), Popescu Maria (istorie), Dumitru Constanta (matematica), Dumitrescu Ana (l. romana), Stan Fabiola (matematica), Marinescu Veronica (biologie), Ionescu Doina (chimie), Ionita Elena (ed. fizica), Codescu Tudorina (istorie), Pita Claudia (biologie), +Tanasescu Constantin (rusa, romana), +Dinca Emilia (chimie), +Casieru Valeria (franceza).
La urma, deocamdata fara cruciulita, pot sa ma adaug si pe mine, Cristian Petru Balan (romana, franceza si latina), dupa ce, la cererea mea de transfer, am revenit la Scaieni de la Ploiesti, unde fusesem numit director la Scoala generala nr. 3 (1966-1971) apoi profesor titular la Scoala nr. 17 cu cl. I-X din acelasi municipiu.
O prestigioasa munca au depus-o, in urma cu patru decenii, secretarii scolii de atunci: Cucu Florin, Pavel Elisabeta si Darie Elena.
Sa trecem acum in revista…

SCOALA DE LA SECIU

Am vazut ca localitatea Seciu, care de cateva ori a incercat fara succes sa devina comuna independenta (nu indeplinea nr. de locuitori ceruti), avea, pe langa biserica `Sf. Treime`, ridicata inainte de 1737, un dascal care invata pe cativa copilasi sa scrie si sa citeasca, ceea ce nu echivala nicicum cu o scoala. Documentele din arhiva arata insa ca scoala propriu zisa a inceput sa existe acolo in anul 1906, dar cladirea s-a construit in 1910. De atunci pana in 1960 nu au existat decat doua sali de clasa. De o scoala noua nu se poate vorbi pana in 1964, cand se construieste un local cu patru sali de clasa (pentru clasele I-IV).
In 1960, eu, impreuna cu prof. Munteanu Margareta, am fost numiti primii profesori la Seciu (eu predam matematica, romana si sportul, iar d-ra Munteanu biologia si alte obiecte), cu noi a inceput sa se fundamenteze, pentru prima data, ciclul gimnazial, cu clasa a V-a, pe acele meleaguri. Amandoi veneam pe jos, din directii diferite, urcand, cativa ani la rand, un deal noroios, abrupt, care era, de fapt, un suis extenuant si deloc placut, lung de patru km – pe ploi, arsita, viscol sau ger. Dar aveam doua mari avantaje: acest soi de alpinism ne crease o excelenta conditie fizica si… eram foarte tineri.
Fiindca nu mai exista deloc spatiu pentru clasa a V-a in cladirea scolii primare, am fost gazduiti, un an de zile, in micuta casa parohiala de langa biserica satului, intr-o odaie modesta, unde lucram cu vreo 16 copii. Parintii ne-au ajutat sa caram din padure, cu boii lui mos Duta, un copac lung, pe care, prin cioplire si fasonare, l-am transformat intr-un stalp ce sustinea sarmele de curent electric si astfel `scolita` a fost electrificata. In 1986 s-a dat in folosinta scoala noua, avand cinci sali de clasa, cancelarie, biblioteca, magazie s.a., la care, in 1991 s-au facut reparatii capitale. In 2006 s-au primit investitii noi pentru un grup sanitar in incinta cladirii, introducandu-se, in incinta cladirii, apa curenta, inclusiv apa calda. De asemenea s-a procurat mobilier didactic nou in toate clasele (banci, dulapuri, masute, scaune). Au fost inlocuite ferestrele vechi cu ferestre noi, tip termopan, pentru etansarea claselor si reducerea consumului de combustibil in timpul iernii. In prezent se definitiveaza lucrarile la incalzirea centrala. La inceput, numarul copiilor a crescut, mai ales in prolifica perioada a `ceauseilor`, dar dupa aceea, cifrele s-au tot micsorat, incat existenta acestei scoli a inceput sa fie deja pusa sub semnul intrebarii, dat fiind ca de la 240 elevi, cati erau prin anii 1978-82, cand se ajunsese la doua generatii cu clase paralele, la ora actuala scoala Seciu mai are doar 95 de elevi (40 la clasele I-IV si 55 la clasele V-VIII).
La clasele primare fusese director invatatorul +Danila Ion care preda impreuna cu invatatoarea + Avramescu si inv. Teodorescu Lucica. In 1960 a fost numit ca director prof. de biologie Pop Simion, venit de la Reghin. El a fost director pana la pensionare, in 1972. Dupa pensionarea dumnealui, de la Boldesti a primit functia de director, din 1972 pana in 1980, prof. de biologie Dumitru Ion, actualul primar al orasului, care a pus scoala la punct, intervenind cat s-a putut pentru imbogatirea inventarului ei si in vederea infrumusetarii scolii. In 1980 (pana in 1985), vine ca director prof. de geografie Diaconescu Silvestru, care continua dotarea scolii, iar de la data de 1 mai 1986 pana in prezent (2007), este numit director prof. de matematica Valeriu Teodorescu care, de asemenea, s-a dovedit acolo un foarte bun gospodar, in ciuda multor dificultati carora a trebuit sa le faca cu greu fata. Intre timp si numarul cadrelor didactice crescuse. Intr-un fel, scoala Seciu devenise, chiar de la debut, poarta de intrare (si de stagiatura) pentru cadrele didactice care voiau sa ocupe mai tarziu catedre la scolile din Boldesti sau Scaieni… Pe acolo au trecut inv. Danila Ion, inv. Popescu Emil, prof. de matematica Arcanu Valeria, prof. Munteanu-Draghini Margareta, prof. Dumitru Ion, subsemnatul, prof. de matematica Mandrila Elisabeta, apoi prof. de l. romana Vaida Gavril cu sotia dumnealui Vaida Maria, care era invatatoare, si altii (c. did. temporare, netitulare).
In prezent, la Scoala cu clasele I-VIII de la Seciu mai sunt doar 13 cadre didactice, dupa cum urmeaza… (Dar mai intai trebuie sa amintesc ca, dat fiind scaderea numarului de copii, la ciclul intai, din anii 1986-1992, ramasesera doar trei posturi de invatatori, ceea ce a impus sa se lucreze cu clase simultane). Cum numarul copiilor a continuat sa scada, din anul 1992 pana astazi, s-a ajuns la numai doua posturi de invatatori, titulari fiind Isbasoiu Adriana (cu clasele simultane I si a III-a) si Dumitru Victor (cu cl. simultane a II-a si a IV-a). Deci, in prezent, aceasta scoala a ramas cu numai doi invatatori.
Profesorii de la scoala Seciu, in anul scolar 2006/2007, sunt: Isbasoiu Georgeta (l. romana), Branzea Madalina (l. franceza), Lupu Daniela (l. engleza), Ciuca Laura (biologie), Manolache Cristian (geografie), Tudor Otilia (istorie), Teodorescu Valeriu (matematica), Teodorescu Margareta (ed. fizica si ed. muzicala), Teodorescu Junona (ed. tehnologica), Stefanescu Laurentiu (religie).

GRADINITA DE LA SECIU

In afara de aceasta scoala, copiii prescolari din Seciu frecventeaza cu totii gradinita de acolo, destul de bine dotata. Aceasta gradinita, care functioneaza in cladirea fostului camin cultural local, unde este gazduit si dispensarul teritorial, avea inainte doua grupe, dar in prezent a ramas numai cu o singura grupa, de 24 de copii. Directoare si educatoare este o proaspata absolventa a Liceului pedagogic din Ploiesti, Ion Damaris, care face zilnic naveta cu autobuzul, venind din Ploiestiori. (Educatoare-directoare dintre anii 1968-2000, Dutu Viorica, fosta mea eleva, s-a pensionat din anul 2000). Dar si numarul prescolarilor a scazut intr-o proportie alarmanta!
Daca populatia scolara va scadea in acelasi ritm, scoala de la Seciu va ajunge de unde a plecat: cu unul sau doua grupuri mici de copii invatand intr-o odaie de patru pereti. Dar cine stie, poate ca tinerii casatoriti se vor razgandi si vor face, intre timp, niste eforturi fizice mai mari, sa mai schimbe ceva… Altminteri, fara copii, portile deschise ale frumoasei scoli din Seciu asteapta de geaba, iar cadrele didactice vor intra in somaj sau vor merge sa culeaga capsuni in Spania…

GRUPUL SCOLAR INDUSTRIA STICLEI BOLDESTI-SCAIENI

Este cunoscut si sub numele vechi de `Liceul Boldesti-Scaieni` (str. Bucovului nr. 6) care, la randul lui, are un bogat si fructuos istoric. Prin Ordinul 367 al Ministerului Educatiei si Cercetarii din 28 iunie 1962 s-a infiintat aceasta scoala ai carei absolventi urmau sa devina samotori si operatori in fabricarea geamului. Institutia demarase numai cu doua sali de clasa si o biblioteca iar elevii din afara localitatii aveau asigurata cazarea gratuita. In toamna anului 1962 se deschide oficial Grupul Scolar Materiale de Constructie care avea un numar de 60 de elevi, in majoritate copiii muncitorilor Fabricii de Geamuri Scaieni. Corpul profesoral era format in vremea aceea din: directorul scolii – prof. de matematica Enescu Ion, prof. de romana Balan Tanase, maistri instructori Stanciu Ion si Ionita C-tin, la care se adauga si trei ingineri din fabrica: Brebeanu Elena, Burt Vladimir si Gheorghe Gheorghe.
In primavara anului 1963 s-a deschis santierul pentru o noua cladire a scolii. Sunt create doua clase – si anume una cu profilul `lacatus mecanic de intretinere` si cea de a doua cu profilul `reparatii in industria geamurilor si electricieni pentru instalatii electrice`. Paralel, se infiinteaza si o clasa de maistri-operatori in industria materialelor de constructie (curs seral), deoarece era nevoie urgenta de asemenea cadre la fabrica.
In anul 1964 se numeste in functia de director adjunct doamna inginer Brebeanu Elena. In 1965 existau 7 sali de clasa, un camin scolar cu 260 de locuri de cazare, biblioteca, birouri, laboratoare, cancelarie. In acelasi an, scoala a dat si prima promotie de absolventi, in meseria de operatori in fabricarea si prelucrarea geamului. Anul urmator, 1966, gratie eforturilor regretatului profesor de educatie fizica Pop Emil, s-a amenajat si un frumos teren de sport. La finele anului 1971, ca nou director al Grupului Scolar a fost numit ing. Vasiliu Traian. In anul 1972, Grupul Scolar a primit titulatura de Liceu Industrial cu profil chimie, avandu-i la conducere pe Vasiliu Traian, ca director si pe Brebeanu Elena ca director adjunct.
In anul 1976 Liceul Industrial si-a schimbat din nou titulatura in Grup Scolar pentru industria materialelor de constructii, titulatura care a fost mentinuta pana in 1990, cand a devenit Grupul Scolar Industria Sticlei Boldesti-Scaieni. Speram sa fie ultima schimbare de titluri.
Va prezentam mai jos conducerea liceului/gr. sc. intre anii 1972-2007:
– 1972-1982: Vasiliu Traian – director; Brebeanu Elena – director adjunct.
– 1982-1983: Bodan Aurelia – director; Alexandru Gheorghe – dir. adjunct.
– 1983-1986: Micu Silvia – director; Bidulescu Constantin – director adjunct.
– 1986-1997: Necula Gheorghe – director; Bidulescu Constantin – dir. adjunct.
– 1997-1999: Necula Gheorghe – director; Tanase Constanta – director adjunct.
– 1999-2004: Tanase Constanta – director; Necula Gheorghe – director adjunct,
– 2004-2007: Tanase Constanta – director; Simionescu Lucian – director adjunct.
In anul scolar 2006-2007, Grupul Scolar Industria Sticlei Boldesti-Scaieni, scolarizeaza un numar de 650 de elevi care invata in 20 de clase, cu urmatoarele profile: electrotehnica, ecologie si protectia mediului, mecanica si materiale de constructie.
Scoala are in dotare 8 sali de clasa, 4 laboratoare (fizica, chimie, informatica si electrotehnica); un atelier mecanico-electric, un internat scolar cu 100 de locuri, o cantina scolara cu 200 de locuri, o sala de sport si o bogata biblioteca, cu 30.000 de volume. Din cauza cutremurelor din anii 1989-1990, corpul de cladire cu ateliere scoala si laboratoare s-a deteriorat vizibil si, avand spatiu insuficient, in toamna anului 2006, s-a demarat constructia unui nou corp de cladire cu 6 sali de clasa, termenul de predare la cheie fiind octombrie 2007.
In prezent, numarul de profesori este de 22; ingineri-7, maistri-5. Norme profesori in anul scolar 2006-2007: 38,5. Conform traditiei, scoala a beneficiat de munca asidua a multor cadre didactice care au depus un efort sustinut pentru educarea tinerilor. Din vechea generatie, amintim (cei decedati au o cruciulita inainte): +Enescu Ion (prof. mat.), +Vasiliu Traian (ing. sticlar), +Pop Emil (prof. sport), +Micu Silvia (prof. mat.), Brebeanu Elena (ing. sticlar), Bodan Aurelia (ing. sticlar), Gheorghe Gheorghe (ing. sticlar si textilist), Horia Luciana (prof. l. rom.), Samoila Doina (ing. tehn.), Parvulescu Constanta (prof. l. rom.), Balan Cristian Petru (prof. l. engleza), Dumitru Elisabeta (prof. biol.).
Actuala generatie:
Necula Gheorghe (prof. fiz.), Bidulescu Constantin (prof. mat.), Tanase Constanta (ing. sticlar), Sandu Cristina (consilier educativ), Anton Mariana (prof. franceza-romana).

SCOALA MILITARA DE SUBOFITERI POMPIERI `PAUL ZAGANESCU`
BOLDESTI-SCAIENI

Putini locuitori ai orasului Boldesti-Scaieni stiu ca pe aria localitatii lor, undeva, departe, pe malul stang al Teleajenului, pe strada Poligonului nr. 2, exista o mare scoala care functioneaza ca institutie de invatamant postliceal, cu durata de 2 ani, cursuri de zi, avand regim de colegiu tehnic militar. Este o mica, dar serioasa, `academie militara` care formeaza maistri militari auto, servanti pompieri, specialisti in servicii logistice, cu grad de subofiteri pompieri.
Aceasta institutie este subordonata direct Inspectoratului General al Corpului Pompierilor Militari si pregateste maistri si subofiteri militari in specialitatea auto pentru toate structurile Ministerului Afacerilor de Interne. Numele i s-a dat de la bravul erou roman Paul Zaganescu, vestitul luptator din Dealul Spirii care a comandat armata de pompieri impotriva unei unitati militare turcesti venita sa inabuse revolutia bucurestenilor de la 1848.
Scoala este excelent dotata cu tot materialul didactic necesar, cu laboratoare, masini, pompe, arme si motoare moderne, avand un poligon adecvat pentru excercitii, unde cei mai buni specialisti in bransa pompieristica din tara, ofiteri superiori, predau studentilor cursuri de un inalt nivel tehnic. Lectiile se desfasoara in clase si pe teren si au un complex caracter tehnico-practic. Comanda scolii este exercitata in prezent de dl. colonel Ion Ungureanu. Scoala este foarte solicitata de multi candidati care au absolvit liceul, dar admiterea se face pe baza de concursuri anuale sustinute pe un numar limitat de locuri. Sunt concursuri destul de pretentioase. La concursul din anul acesta scolar au fost repartizate 100 de locuri pentru subofiterii pompieri si 25 de locuri pentru maistri militari auto (la 5 aug. 2006). Avand in vedere ca, dupa absolvire, remunerarea este deosebit de convenabila, indiferent de locul repartitiei, nu se primesc decat candidatii care pot indeplini cumulativ o serie de conditii cum ar fi: sa aiba varsta pana la 25 de ani, si inaltimea de minimum 1,70 m; sa nu fi avut niciodata in liceu nota la purtare sub 8; sa fie foarte sanatosi, apti medical, din punct de vedere fizic si psihologic, sa nu prezinte semne particulare evidente; sa nu apartina nici unui partid politic; sotia sa nu aiba cetatenie straina sau sa fie apatrida etc.
Examenul de admitere se desfasoara in doua etape:
Etapa I – eliminatorie – cuprinde testarea psihologica; examinarea medicala; verificarea aptitudinilor fizice (alergare 50 m plat, flotari, sarituri in lungime de pe loc, alergari de rezistenta pe 1000 m plat s.a.).
Etapa a II-a: sustinerea lucrarilor scrise (pentru subofiteri pompieri – la matematica un test grila, la algebra si geometrie; la fizica, tot test grila, din mecanica, fizica moleculara si termodinamica, electricitate si magnetism. Pentru maistri militari auto – la matematica un test grila, din algebra, geometrie, trigonometrie; la fizica, text pe grila, din mecanica, fizica moleculara si termodinamica, electricitate si magnetism.)
Bineinteles ca participa numai candidatii care au promovat etapa intai. Pe parcursul celor doi ani de studii, cazarea, scolarizarea, asistenta medicala, transportul – toate acestea sunt gratuite, iar studentii beneficiaza de o solda lunara si alte beneficii. Inca din anul intai, toti studentii capata carnete de conducere auto, categoria B si C.
La absolvire, gradatii primesc o diploma cu care, daca doresc, pot continua studiile militare pentru a deveni ofiteri, iar repartitia este asigurata pe baza mediilor socotite in ordine descrescanda. Pentru informatii suplimentare, scoala poate fi sunata la tel: 0244/12.21.50.
CLUBURI, CAMINE CULTURALE, CASE DE CULTURA

Atat Boldestii cat si Scaienii, de-a lungul deceniilor, au avut o indelungata traditie culturala, desfasurata in frumoase si solide cladiri speciale. Desi erau localitati separate, echipele artistice de la Boldesti sustineau frumoase programe artistice la Scaieni, iar artistii amatori din Scaieni sustineau la fel de frumoase programe artistice la Boldesti. Din acest punct de vedere, era o adevarata intrecere intre aceste doua localitati si deseori nu stiai pe care din ele sa le admiri mai mult. Nici Seciu nu se lasa mai prejos, caci si acolo exista un camin cultural unde exista o frumoasa activitate, din care nu lipseau numeroase serate de dans. Va rog sa retineti amanuntul ca vorbesc de o perioada trecuta, asadar, din secolul trecut, dar pe care, eu o cunosc destul de bine, in primul rand ca martorul ocular care le urmaream indeaproape pe amandoua, desi eram copil pe vremea aceea. Desigur, acum 55-60 de ani, schela Boldesti, care se afla in apogeul productiei, avea posibilitati materiale destul de mari, iar Clubul de acolo devenise un centru cultural nu numai local, dar incepuse sa fie cunoscut in toata tara. Nici Caminul cultural de la Scaieni, desi nu dispunea de fonduri de la vreo societate petrolifera, nu se lasa mai prejos.
Sa incercam sa evocam, deci, pe rand, din fapte concrete sau din amintiri, activitatea acestor doua dinamice (pe atunci, nu astazi!) foruri culturale locale si sa incepem cu…
CLUBUL BOLDESTI

Clubul Schelei Boldesti a fost un produs al societatii S.C. Astra Romana S.A. care, la randul ei, este fiica societatii petrolifere anglo-olandeze Royal Dutch Shell, infiintata la Londra in anul 1907 iar astazi cu sedii la Londra si Haga, numindu-se simplu Shell.
In anul 1880, intreprinzatorul industrias roman Ioan Niculescu Bazar, a infiintat, la Ploiesti, rafinaria Astra Romana S. A., altfel spus, o bransa romaneasca a lui Royal Dutch, cu capital strain. In 1936 existau 16 rafinarii in Ploiesti si astfel orasul acesta a devenit primul oras petrolifer al Europei, rafinaria Astra fiind, ca si astazi, cea mai mare din toate distilariile petrochimice de acolo. Ea se consolidase mult, pentru ca a inglobat societatile petrolifere mai mici Sospero, Xenia si Venus. Ceva mai inainte, societatea Astra Romana cumparase terenuri petrolifere pe actuala raza a orasului Boldesti-Scaieni unde, dupa planurile unor arhitecti romani si straini, s-a construit un nucleu al unui proiectat centru petrolifer – importantul sediu al Schelei Boldesti. Acolo, pe actuala Alee a Clubului din Boldesti, s-au ridicat frumoase si rezistente case, tip microvile, in stil occidental, cladiri foarte moderne pentru vremea aceea, plus doua mici colonii, de asemenea cu case tip, ambele la Scaieni, pe strada Zorilor (astazi inclusa in sectorul Boldesti) si pe strada Distilariei, cele de pe Zorilor fiind mult mai elegante. Toate erau destinate ca locuinte pentru inginerii si functionarii schelei. Pentru a le face viata si mai placuta salariatilor, in anul 1938, societatea Astra le-a construit un frumos club, in curtea caruia au plantat esente rare de arbori, au adaugat un strand mic pentru copii si altul mare, pentru adulti si inotatori, doua terenuri de tenis, unul de voley si, alaturat, un mare teren de fotbal. Cladirea clubului adapostea o frumoasa sala pentru proiectii cinematografice, avand o scena pentru spectacole, sali de repetitie, la etaj o biblioteca, servicii sanitare, garderoba, o sala de popice, o sala de ping-pong, subsoluri cu instalatii de incalzire centrala. Considerandu-se ca sala mica a clubului nu mai putea face fata tuturor solicitarilor, dupa anul 1950, s-a mai construit o cladire a unui nou club, mult mai mare, cu o scena moderna care era bine venita. Acest club este inconjurat de un mic parc, candva plin de flori diverse si bine ingrijit, avand in mijloc un havuz cu apa tasnind din niste avionase `cu reactie` in miscare rotitoare, proiectate de inginerul Barboni (avioanele au zburat astazi la ceruri…)
Aceste doua constructii – in special Clubul mic – au constituit baza materiala sau mai bine zis motorul, fundalul si inima tuturor activitatilor culturale ale Boldestiului, de-a lungul a catorva zeci de ani, de spatiul lor slujindu-se atat programele culturale ale schelei Boldesti, cat si propaganda comunista dirijata de culturnici. Existand o asemenea baza materiala, la cluburi aveau loc dese spectacolo artistice, prezentate fie de artistii locali fie de artistii invitati din tara; se tineau serbari scolare, sedinte, conferinte, baluri, nunti, filme etc. In unele seri de vara, pe iarba din curtea clubului, pe terasa si spatiul liber de langa strand, in noptile cu luna plina si cu lumina stinsa, langa gratarele cu mititei si langa mesele cu bere, canta o romantica orchestra, in timp ce zeci de tineri dansau cuminti tangouri, pana peste miezul noptii. Asa se organizau pe atunci acele originale baluri, sustinute afara, sub cerul liber. Pe vremea cand nu aparusera inca televizoarele, in Boldesti si Scaieni nu existau alte distractii, dar la clubul mic din Boldesti se puteau vedea filmele cele mai noi care deseori rulau inaintea premierelor din cinematografele ploiestene. Pe cand eram copil, acolo am vazut cele mai bune filme americane, franceze, italiene si, fireste, cele mai multe, sovietice, fiindca asa era atunci. Pe scena clubului mare au dat spectacol numeroase ansambluri vestite din tara, precum orchestra Radio, cu participarea unor solisti vestiti, ca Maria Tanase sau Maria Lataretu, iar alta data Ansamblul Armatei, un cor militar de 80 de persoane, dirijat de col. Dinu Stelian. Imi amintesc si de o mare orchestra si cor studentesc american din seria `Ambasadorii prieteniei`, unde subsemnatul am tradus in engleza discursul primarului Aurica Marinescu. Tot de neuitat este si activitatea tehnica a inginerului Barbone si mai ales aceea a inginerului Corneliu Axente, de la schela Boldesti, care era si scriitor, autorul unui roman de aventuri turistice si al unei piese de teatru despre petrolistii boldesteni, `Lumina din adancuri`, prezentata la Club si la Teatrul de Stat din Ploiesti. El scrisese si `Imnul Boldestiului`, care pomenea si de Scaieni, niste versuri simple, usor de memorat, cantate pe celebra melodie germana `Lili Marlene` (sau `Lanterna`), compusa de Norbert Schultze in 1938, preferata soldatilor germani si americani pe timpul celui de-al doilea razboi mondial, caci fusese lansata de actrita americana de origine germana Marlene Dietrich (dar, din celebrele versuri germane ale poetului Hans Leip: `Vor der Kaserne/Vor den grossen Tor/ Stad eine Lanterne/ Und steht sie noch davor…` autorul a localizat-o in romaneste, pentru boldesteni si scaienari, cu totul altfel), din care eu mai retin doar prima strofa: `Undeva departe,/ Aproape de Ploiesti,/ E-o localitate/ Numita Boldesti!/ Si-n viata nu-i mai bine/ Sa traiesti/ Ca la Scaieni/ Si la Boldesti! – etc…` Insa pe atunci toti boldestenii o stiau.
Cea mai stralucita perioada a clubului s-a datorat activitatii unui artist deosebit de talentat si devotat culturii boldestene, profesorul si compozitorul Ion Cucu Banateanu, fiul unui mecanic, autorul piesei simfonice `Fiat lux!`. Intre anii 1952-1966, acest talentat muzician, odata venit la Boldesti din Turnu Magurele, unde se nascuse, si fost profesor de muzica la Alexandria, numai in cateva luni, a infiintat o mare fanfara si o mica orchestra simfonica alcatuita din 14 instrumentisti. Nu stiu prin ce metode miraculoase, acest minunat profesor, care umbla tot timpul in mana cu o cutie speciala construita pentru cele doua nedespartite viori ale lui, a putut sa invete pe tinerii recrutati de dumnealui in orchestre, mai toti habar neavand inainte de muzica, nu stiu cum – zic – ca, in mai putin de un an de zile, toti elevii domnului Cucu Banateanu stiau sa cante foarte bine la instrumentele acelea noi si stralucitoare comandate de el la Bucuresti si platite cu bani grei de schela. Aproape zilnic se putea auzi fanfara (mai toti din fanfara erau simpli muncitori!) rasunand puternic, in ritmuri de mars, urmarita de carduri de copii si de lumea curioasa iesita pe la porti! Vibrau toate geamurile caselor pe langa care trecea voioasa banda cu alamuri stralucind in soare! Ea canta pe strada, pe deal, la sediul Societatii Steaua Romana din Scaieni, la serbari si chiar si la unele inmormantari. Atmosfera Boldestiului era mereu plina de muzica… Neuitati raman pianistul polonez emigrant Pasuk, trompetistul Puiu Paun (Virgil Paunescu); la fel, interpretul la tuba si la bombardonul lui urias de alama, Nae Tomescu sau tobosarul orchestrei, Jean Pandele, care batea sa sparga toba, el fiind si un talentat acordeonist… Cand profesorul Banateanu a fost solicitat de Casa Centrala a Armatei din Capitala ca instructor al cercului de muzica militara, marea activitate muzicala a clubului Boldesti a incetat. Clubul Boldesti a avut mare noroc cu achizitionarea acestui profesor inimos. Si cand te gandesti ca, pe cand slujea ca militar in primul razboi mondial (in noaptea de 12 nov. 1918), Cucu Banateanu era gata sa fie impuscat cu pistolul, pe malul Dunarii, de un ofiter francez care-l crezuse spion! Dupa ce studentul in muzica i-a vorbit ofiterului in franceza – si el muzician -, amandoi s-au imprietenit si au ramas prieteni pana la sfarsitul vietii.
Directorii clubului care au urmat la Boldesti au cautat, pe cat le-a stat in putinta, sa mentina in ritm dinamic activitatea clubului, au invitat artisti de seama din tara, au organizat cercuri de studii, s-au straduit sa mentina vie flacara culturii locale si stim ca, in buna parte, au reusit, desi nu totdeauna conditiile erau propice, existand anumite planificari rigide si obligatorii si un control sever al oricarei activitati culturale careia i se trasa un anumit plan de indeplinit; i se imprima de sus un caracter propagandistic standardizat si axat pe principiile gaunoase ale `educatiei culturale socialiste`. In ciuda acestui control riguros, uneori au fost strecurate la club si cateva filme americane interzise in tara, inregistrate pe primele videocasete si prezentate la un videorecorder de prof. de muzica ploiestean Leonida Brezeanu in fata unui public avid de noutati artistice si tehnice. Este si meritul conducerii clubului de atunci, al directorilor, care prin subterfugii inteligente, s-au dovedit a fi destul de nonconformisti.
Mentionam numele acestor directori care, in ciuda presiunilor ce veneau de la forurile superioare, s-au achitat cu brio de responsabilitatea lor cetateneasca, interpretand in spirit mai pragmatic ordinele si conferindu-le adesea un specific local destul de liberal: Sandru Ion, Gheorghiu Nicolae, Ionel (Popa) Costache, Titi Iosif si Corneliu Filostache, ultimul conducand clubul douazeci de ani (1973-93) – perioada in care institutia s-a impus si s-a mandrit cu armonioasele ei coruri, cu tarafe de muzica populara, cu solisti talentati, cu brigazi artistice, cu o biblioteca de peste 62.000 de volume, cu o echipa de teatru si de dansuri populare s.a., realizari cu care nu o data s-au distins la concursurile locale si judetene. Chiar si astazi, multi isi amintesc cu zambetul pe buze, de scenetele si textele comice lansate cu mult umor de artisii locali deveniti populari, Ciuca si Mihaila… Imi amintesc si acuma o haioasa butada lansata de unul dintre ei: `Viata este scurta, oameni buni, si pentru ca noi n-o putem lungi, haideti s-o facem lata!`
Am fi dorit ca si in zilele noastre sa mai existe, macar pe sfert, cate ceva din faimoasa activitate a Clubului de la Boldesti, dar, cu exceptia unor seri de discoteca – ceea ce nu echivaleaza 100% cu notiunea de cultura – Boldestiul traieste mai mult cu aceste nostalgice, frumoase si apuse amintiri.
Daca Clubul mic, mai recent, a avut totusi norocul sa revina putin la viata, desi interioarele modificate nu mai slujesc scopului prioritar cu care demarase initial, curtea strandului, unde a aparut si un mic bar, precum si terenurile de sport, lasa impresia ca sunt din nou acceptabil de ingrijite si incapute pe maini bune. Ca si inainte, s-ar putea organiza acolo concursuri de inot cu premii, o echipa reprezentativa de tenis si de voley, fiindca amatori se gasesc imediat. (Plusurile acestea nu ne impiedica sa intelegem pentru ce oare micutul strand destinat copiilor a fost desfiintat.)
Cu totul tragica a devenit insa soarta clubului nou. Cand l-am vazut ultima data, in vara anului 2006, el avea geamurile sparte, avea obloane grele de fier cu multe lacate la usi; peretii exteriori au devenit veceuri publice iar inauntru canta, intr-adevar, cucuvelele… Pacat de ultimele dotari, cu scaune noi, plusate, facute de schela, peste care, cand ploua afara, le ploua… inauntru! Dar, de la schela, clubul trecuse in grija primariei apoi, pentru ca primaria nu avea bani sa-l refaca, iar a trecut la schela, apoi iar la primarie si, in ultima vreme, datorita litigiului dintre cele doua foste stapane, clubul nou a ramas o cladire parasita si pustie in care predomina mirosul de mucegai si putreziciune. Spatiul abandonat a devenit un jalnic adapost pentru lilieci si cucuvele, degradandu-se pe zi ce trece si facandu-l sa para mai vechi decat vechiul club. Oare a cui o fi vina ca a ajuns in acest hal? De aici, din America, nu pot sa dau nici un raspuns la aceasta intrebare, decat sa traiesc cu speranta ca, cine stie, poate, poate va veni si pentru clubul nou o zi buna de renastere, fiindca altminteri se demoleaza singur. Si ar fi pacat.

CASA DE CULTURA SCAIENI

Candva rivala dar si prietena Clubului Boldesti, cu care uneori colabora si facea fructuoase schimburi de experienta, si Casa de cultura Scaieni (str. Bucovului nr. 5) are o istorioara a ei speciala. Sa incercam a o reconstitui…
Proiectata in 1939 de acelasi harnic arhitect Misu Radulescu, care transpusese de pe planseta pe teren schita scolilor vechi din Scaieni si Boldesti, Casa de cultura din Scaieni s-a nascut cu un alt nume. La inceput i se spunea Caminul cultural Scaieni. El a fost botezat de doua ori: intai a capatat numele de Caminul cultural `Constantin Brancoveanu`, dar cum comunistii auzisera ca acesta fusese `boier vechi si domn crestin` si cum analfabetia lor habar nu aveau de istorie, au cerut sa i se schimbe numele in Caminul cultural `Horia, Closca si Crisan`. Parea o firma cu nume mai revolutionar… Dar numele acesta, fiind si el prea lung, nimeni nu-i zicea asa si, in cativa ani, denumirea a fost definitiv uitata. Cu peste doua decenii in urma, eu propusesem sa i se spuna `Casa de cultura `Mihai Eminescu`, motiv pentru care am si pictat chipul poetului national pe frontispiciul cladirii, insa vad ca astazi nimeni nu-i mai zice nici casa de cultura, nici camin cultural, nici club si, la drept vorbind, nici nu prea se mai sinchiseste nimeni sa mai intre in acea cladire – ca ce sa faca acolo, in sala aceea goala, de altfel, foarte frumos modernizata in anii trecuti, unde nu se intampla totusi mai nimic, fiindca sta mai mult inchisa? Pacat de noul acoperis de tabla zincata ce l-a inlocuit pe cel de tigla sparta, pacat de scaunele acelea noi, tapisate, de un bleu imaculat, pe care rareori a stat cineva! Nu mai vezi acolo filme, baluri, nu mai vezi localnicii intrand zilnic, ca alta data, pe usile cladirii, decat doar copiii si unele persoanele mature care, de fapt, merg doar la biblioteca, singura institutie care o duce acolo bine-mersi, datorita harnicei bibliotecare sefe care stie cum sa-si atraga cititorii. Inainte, la Scaieni, la camin, aveau loc saptamanal, hore, filme, spectacole de teatru, conferinte, nunti, mult frecventatele baluri – ah! vestitele baluri de la Scaieni – terminate adesea cu batai de pomina, starnite de balacenii cutitari, batai ca-n filme, sangeroase si spectaculoase, intre doi flacai, pentru vreo codana care ii privea cu indiferenta pe-amandoi pentru ca ea iubea pe un al treilea s.a.m.d… E-hei, ce vremuri pline de viata mai erau! In zilele noastre e pace. E liniste… Pustiu… Acum doar o data la cativa ani, in perioadele electorale, sala mare a institutiei mai prinde oleaca viata, cand este folosita ca sediu de votare. Oamenii voteaza, pleaca – si cam atat. Nu stiu pe cine sa dau vina ca se intampla asa ceva si, tot gandindu-ma si gandindu-ma, banuiesc ca am gasit vinovatul principal: televizorul! Da, televizorul sau televiziunea – cea pe cablu, pe antene, cea nationala, multinationala, internationala, cea de pe sateliti, de pe etc… Ea a distrus casele de cultura, cluburile, cinematografele, fiindca, avand numeroase tentacule tentante, cu canale multiple, este foarte puternic informativa si foarte diversa, infiltrandu-se clipa de clipa pe sub pielea si pe sub pleoapele noastre – oriunde! Ce mai: ea se face ca te informeaza la minut, ca te culturalizeaza, intrand in casa la tine, in casa la mine, la prieteni, si o gasesti peste tot – la oras, la tara, la munte, la deal si la vale – unde iti serveste, tehnicolor, totul la nas: filme de aventuri, filme lacrimogene, cu telenovele, stiri senzationale de ultima ora, sport, politicieni corupti, lideri de partide in conflicte interminabile, scandaluri faimoase, `cine cu cine`, fete frumoase, manelute nationale` rromanesti, dansatoare la bara, cu fundurile semi-goale, vibrand pe sticla monitoarelor TV etc., etc., pana-ti face capul plin, de te ameteste, dar cand iesi afara in lume – si dai de greutatile diurne, uiti deodata totul si simti ca ai sufletul gol… Era sa strig: jos televiziunea! dar… sa fim seriosi, fiindca cine mai poate trai astazi fara ea, cand eu insumi am organizat, aici in America, pentru cativa ani de zile, programe de TV? Poate ca glumesc si exagerez un pic cand acuz televiziunea romana si din toata lumea cu putina malitie, insa tot nu am gasit adevaratii vinovatii fiindca, in general, caminele culturale si casele de cultura de astazi, din toata tara, nu mai sunt luate cu asalt ca ieri… Cine stie? Or fi si ele pe cale de disparitie, conform unor legi istorice necunoscute, precum au disparut vatasiile, parcalabiile, medelniceriile si hatmaniile… Doamne fereste, ca in locul lor sa nu apara vreun `The Romanian Maneles Club` sau chiar Ministerul National al Manelelor! Din aceasta cauza nici nu indraznesc sa invinuiesc pe cineva si incerc sa va propun a ne intoarce inca putin, cu niste ani in urma, pentru a va povesti si altceva ceva despre acest Camin cultural de la Scaieni…
In camerele de la etaj ale caminului cultural, cu intrare pe la balcon, locuia familia femeii de serviciu de la aceasta institutie, Fati Floarea, cu sotul ei, nea Lisandru Fati, un ardelean in varsta, care era pasionat de politica anticomunista ca si mine, un elev in clasa a VII-a la scoala din comuna. In fiecare seara, nea Lisandru ma chema sa mergem amandoi in cabina de proiectie unde se afla aparatul de radio al caminului, scula rara pe vremurile acelea, caci nu oricine isi permitea sa aiba radio in casa si nici dumnealui nu avea cu cine sa discute politica… In plus, nea Lisandru nu prea stia sa prinda posturile de radio `Vocea Americii` si `BBC Londra`, apeland la mine. Pe la orele 19, seara de seara, ne intalneam tainic amandoi in cabina, langa aparatul de proiectie, unde cand lipsea operatorul Mielu Soroiu, eu proiectam filmele si schimbam rolele. Dupa ce intram, rasuceam de doua ori cheia in usa, de frica sa nu ne surprinda cineva ca ascultam clandestin pe imperialisti, iar Nea Lisandru isi aprindea tacticos o tigara, ne asezam amandoi in jurul mesei pe care se afla aparatul, butonam nitelus, si deodata, din difuzoare rasuna vocea frumoasa a Emanuelei Cerbu: `America vorbeste Romaniei!` Si imediat incepea extraordinar de frumosul mars american `O, Columbia The Gem of The Ocean`, folosit ca semnal de incepere a emisiunilor in limba romana, fost candva, pentru scurt timp, si State Anthem, Imnul de Stat al SUA. Mi se infiora de emotie pielea pe mine si-mi dadeau lacrimile cand auzeam acest cantec armonios si impunator, dupa care vocea continua: `Transmitem stirile…` Amandoi asteptam cu sufletul la gura vestea cea mare `cu debarcatul parasutistilor americani in Romania`… `Ii zace bine, frate, ii zace bine… Chiar ase-i!` – aproba batranelul de langa mine seria de critici la adresa regimului comunist al lui Gheorghiu Dej. Vorbea soptind misterios, cu urechile lipite de difuzorul lasat in surdina. `Cand om scapa de estia?` – ma intreba cateodata deznadajduit, fara sa stim a fixa vreo data apropiata, spre a ne da vreun raspuns. Subsemnatul, nici nu banuiam pe-atunci ca voi ajunge sa transmit si eu stiri de la microfonul acestui iubit post de radio din Washington. `Ce zici, Puiule, vin americanii au ba in ast an?` – ma intreba nea Lisandru, plin de mari sperante. `Vin, nene Lisandre, cum sa nu vina, ca o sa-i faca praf pe rusi cu bomba aia atomica a lor daca mai fura din Romania` – ii raspundeam eu cu naivitate si cu mare incredere in zeii de peste ocean care nici nu stiau daca Romania este o tara sau o marca de masini. Dar au venit pe naiba, c-a trebuit sa vin eu la ei… In schimb, peste cateva zile, a venit, neinvitat, un tovaras de la Secu si l-a cautat pe nea Lisandru acasa (el era plecat la serviciu), unde a gasit-o singura pe Flory, fetita lui cea mare, de vreo 12-13 ani, pe care a intrebat-o daca taica-su asculta la aparatul de radio. Flory i-a raspuns cu toata naivitatea de copil apolitic: `Sigur ca asculta… De ce sa n-asculte?` `Si ce asculta, papusico? Radio Moscova, Radio Bucuresti, muzica, da?` `A, nu, nu… Tata asculta numai Vocea Americii si Londra, iaca aici la radio de la caminul nostru… Ca de vreo doua ori am ascultat si eu, fiindca americanii aia vorbesc bine romaneste…` Apoi i-a completat ca mai este totdeauna si un copil cu el (adica eu). Tipul i-a multumit zambind si a plecat satisfacut. Nu stiu cine a fost anchetatorul acela, dar se pare ca nu era un om chiar rau, fiindca l-a chemat pe tatal fetei, s-a legitimat si a reprodus ce a marturisit fetita lui din naivitate sau din prostie, l-a rugat sa nu mai asculte, ca nu-i voie asa ceva si i-a cerut aparatul. A doua zi, cand l-a adus inapoi, condensatorul mobil a fost blocat numai pe radio Bucuresti si nu se mai puteau asculta alte posturi de radio. Insa operatorul Mielu Soroiu a deblocat cu dibacie condensatorul si noi ne-am reluat meseria de pasionati ascultatori-amatori, plini de aceleasi vagi sperante nobile, si de mari comentatori politicieni, cu discutii asemanatoare cu ale eroilor lui Marin Preda din Poiana lui Ioacan, la care participa si Ilie Moromete.
Tot asa, prin anii 60, dupa ce, cu cateva saptamani inainte, aparusera pe-acolo cativa cantareti de muzica populara de la Radiodifuziune, primiti cu aclamatii, iata ca, intr-o duminica, numai ce vine, cu alai mare, din Capitala, in doua autobuze, la acel camin si o aleasa trupa de cantareti de seama de la Opera de stat din Bucuresti – soprane, basi, baritoni, toti numai un zambet – insotiti de o miniorchestra simfonica si incep, pe rand, sa se produca pe scena, in fata unei sali arhipline de tarani colectivisti si de lucratori de la IAS, adusi cu sila direct de la sapa, pentru culturalizare, ca sa li se prezinte in premiera pentru urechile lor, neinvatate cu muzica `grea`, arii din opere celebre: Verdi, Glinka, Ceaikovski, Ravel, Massenet s.a. A fost o unica experienta pentru bietii nostri solisti de opera… Nici n-au inceput bine sa solfegieze ariile lor, ca fiecare era imitat de unii din sala cu behaituri de oi, cu mugete de boi si deseori era intrerupt. Cand o soprana cu un bust voluminos si-a inaltat glasul in cascade cristaline, coborandu-le lungi si in trepte cu tremolo, toti radeau; cativa imitau nechezatul iepelor iar unul a strigat tare: `niiiee, boaa-laa! Huo, la paaie!` Altul striga: `zi-ne, fa, si-o doina!` iar catre cei din orchestra: `cantati-ne, bai fratilor, si-o sarba, d-aia de-a noastra, taraneasca!` Sala, in loc sa-i potoleasca pe badaranii prost-crescuti, murea de ras si ii incuraja aplaudandu-i (desigur, nu pe artisti)… Spectacolul, care abia incepuse de vreo douazeci de minute, s-a intrerupt brusc, in mare rumoare si cu un total fiasco pentru bietii oaspeti, care probabil ca sperasera mult in vreo susanea copioasa in provincie… Toti cantaretii au coborat indignati de pe scena (careva din ei chiar a protestat cu voce tare) si au plecat umiliti, unii cu lacrimi in ochi. Iar fostii spectatori i-au huiduit pana s-au urcat in autobuze si au plecat acasa la Bucuresti cu coada intre picioare. A urmat o ancheta de doua zile, pentru aceasta mare rusine, dar nimeni nu i-a gasit vreodata pe acei vinovati anonimi, spunandu-se ca indivizii cu pricina nu erau scaienari. Cam asa arata educatia socialista a unor indivizi din acele vremuri…
Drept urmare, in urma reclamatiilor primite, conducerea caminului a fost imediat schimbata si ca director al institutiei a fost numit prof. de romana Tanase Balan care a condus caminul cultural timp de peste doua decenii, lucrand zilnic la camin, dupa orele de scoala, pana seara tarziu. Atunci a luat fiinta un mare cor mixt, pe patru voci, un alt cor de fete, ambele instruite si dirijate de acelasi profesor; doua echipe de teatru, o echipa de dansuri nationale, o asa numita `brigada de agitatie` si de recitatori. S-au prezentat cu succes piese de teatru, cu protagonisti din comuna, in care excelau actorii amatori: Cornel Tanase (tatal marii artiste de film Carmen Tanase), surorile Tanta si Nuta Mihailescu, fratii Titus si Coca Beuca, viitorul inginer Gheorghe Gheorghe care era si acordeonistul echipelor de dans, Puiu Popa, Mielu Soroiu, Vasile Craciun, Lenuta Matei, Elena Stoicescu, George Moroianu, viitorul primar al orasului si altii. Echipele de coruri si dansuri au participat la concursuri pe judet si au ocupat de fiecare data locul intai. Pentru ca acest camin a fost dat ca exemplu in presa centrala, ambasadorul Uniunii Sovietice la Bucuresti Rodion Dumbadze, insotit de toti membrii ambasadei lui, au venit la spectacolul special oferit de `zilele prieteniei cu Uniunea Sovietica`, la care au participat redactorii sefi de la ziarele Scanteia si Romania libera, insotiti de o echipa de cineasti de la jurnalul de actualitati a studiourilor cinematografice `Alexandru Sahia` din Bucuresti. Pionierii le-au oferit flori. Intr-o sala decorata festiv, cu steaguri rosii si tricolore, plina de multa lume (si de securisti in civil), – de data aceasta era o audienta foarte disciplinata si receptiva -, a urmat un maret spectacol de gala, deschis cu imnurile de stat ale celor doua `tari surori`. S-a cantat `Katiusa`, s-a dansat `Calusarii`, apoi `Kazaciok`, in costume rusesti, chiar si un dans tiganesc, `Ca la usa cortului`, cu simularea unei batai intre doua tabere de `tigani` danstori care foloseau copiii mici ca `proiectile` unii contra altora; in fine, un dans comic de imens succes, la care lumea aplauda entuziasmata. A fost ceva original. Totul era filmat, iar jurnalul cu activitatea acestui camin a rulat zile intregi la toate cinematografele din tara. Atunci Caminul cultural `Horia, Closca si Crisan` din Scaieni a fost laudat si ras-laudat; a primit zeci de elogii si diplome, fiind dat ca model. Drept rasplata, multi ani, dupa aceea, echipele artistice ale caminului cultural de la Scaieni au beneficiat de transport absolut gratuit cu camioane (rareori cu autobuze) in tot judetul, unde isi prezenta frumosul si bogatul lor repertoriu.
In timpul razboiului, am amintit ca in sediul acestui camin cultural se adapostise conducerea prefecturii judetene iar in perioada cand scoala de la Scaieni era in constructie, doua din incaperile institutiei au servit, cativa ani la rand, ca sali de clasa, iar alta salita ca oficiu postal. Pana sa se aduca aparate de proiectie la cabina cinematografica, un inginer vecin cu aceasta institutie, regretatul Paul Svistovici-Simionescu, a binevoit sa ne proiecteze, cu aparatul lui personal, cateva filme rusesti care ne-au delectat mult pe noi copiii: comedia `Toata lumea rade, canta si danseaza` (Vesioliie rebiata), `Printesa mofturoasa`, `Primavara`, `Balaurul` (Krasivaia Vassilisa), `Copiii capitanului Grant` s.a. Pentru majoritatea dintre noi acelea erau primele filme pe care le vedeam vreodata in viata noastra. Dar si pentru cei mari era o delectare, mai ales cand doi indragostiti se sarutau pe ecran. Atunci mai toti tinerii din sala isi tuguiau buzele, imitand si amplificand cu mari intensificari sonore sunetul intim al sarutarilor eroilor de pe ecran, scene foarte pudice, care nu durau mai mult de 2-3 secunde. Dar in sala imitatiile acustice se prelungeau pana la aproape un minut…
Dupa iesirea prof. Tanase Balan la pensie, director al Casei de cultura a fost numit Gheorghe Tudor, care a continuat cu mult succes activitatea institutiei, mentinandu-i faima de care se bucura.
Si ca sa inchei istorioara de fata, amintesc amanuntul ca pe scena acestui camin cultural si-a facut debutul marea interpreta Irina Loghin care, pe atunci, era o frumoasa fetiscana angajata la Fabrica de geamuri Scaieni.

BIBLIOTECA DE PE LANGA CASA DE CULTURA SCAIENI

Ca si Clubul de la Boldesti, caminul cultural Scaieni, ulterior rebotezat `Casa de cultura Scaieni`, a gazduit de-a lungul anilor, o frumoasa si bogata biblioteca. De fapt, ea a continuat activitatea Bibliotecii Comunale Scaieni, incepand cu anul 1968, cand a luat fiinta orasul. Atunci era bibliotecara Valeria Paraschivescu, in prezent pensionara, dupa care a fost numita Eugenia Ilie (n. 20.06.1954 la Teisani, Prahova), sora poetului Corneliu Serban, acum bibliotecara-sefa, ajutata temporar de Andreea Cristina Calin (care este si inginer energetician) si de Iulia Starceanu. Doamna Eugenia Ilie este mama a doua fete studioase si realizate profesional: Ilie (Rada) Andreea, (n. 24.02.1979), absolventa a Facultatii de Matematica, Universitatea Bucuresti, in prezent studenta in Canda la Departamentul de matematica al Universitatii Carolina; Ilie (Bednarovschin) Angela-Georgiana (n. 13.09.1981), licentiata a Facultatii de Litere Bucuresti, sectia romano-franceza, cu masterat in Comunicari si relatii publice, Universitatea Bucuresti, redactor sef la Editura RAO, International Publishing Company. In anul 2007 biblioteca are un fond de carte de 20.800 de volume si trei periodice la care este abonata. Numarul curent de utilizatori activi este de 1550, cifra marindu-se in fiecare luna.
In afara de serviciile oferite publicului – imprumuturi, actiuni specifice, pe teren, de popularizarea a cartii si a bibliotecii – biblioteca, la initiativa doamnei Ilie, intre 1978-1981, s-a infiintat un prim cenaclu literar, la care participau elevele Daniela Zeca (viitoarea directoare TVR Cultural), Daniela Matei, Cornelia Stan si prof. Cristian Petru Balan. Dupa vreo 15 ani, la data de 21 oct. 1995, a infiintat un al doilea Cenaclu Literar, mult mai productiv, cu nume englezesc: `Satelit String` (string=pe romaneste `instrument cu coarde/coarda/struna/sfoara` satelitului). Ciudatul nume se datoreaza faptului ca unii dintre membrii fondatori erau deja membri ai cenaclului bucurestean `String`… Existenta acestui cerc literar destul de activ este atestata si de un site pe Internet al cenaclurilor din Romania, la adresa: http://memebers.tripod.com/-quasaris/cntact/dreapta.htm.
In perioada 1995-2004, cele mai reusite creatii literare ale membrilor cenaclului au fost publicate in Fazinul `Satelit String`, editat de Biblioteca. Numerele contin proza scurta si poezie, si au aparut cu sprijinul Fundatiei Pentru Tineret Bucuresti. Numeroase teste aparute in acest fanzin au fost republicate in reviste literare centrale, precum `Magazin`, `Anticipatia`, `Cronica Romana`, `ArtPanorama` s.a., in volume de poezie sau proza, cu titlurile: `Turnurile Gemene` – proza, de Robert David; `O zona-zoster pentru ingeri` – poezie, de Silviu Nicolae si `Prezenta aripei` – antologie de texte, de Angela Ilie (5 poezii). Este o activitate a bibliotecii care merita toate laudele, mai ales ca fanzinul respectiv, `Satelit String`, este mentionat in dictionarul de proza stiintifico-fantastica numit `Dictionar SF`, aparut la Editura Nemira, in decembrie 1999, care are ca autor pe Dan Mihai Pavelescu. Vezi:

http://www.nemira.ro/dictionare/sf.asp?cautare=&categ=7.

CASA DE COPII ORFANI DIN SCAIENI

Pentru cei care vor cauta adresa acestui orfelinat, va spun de la bun inceput ca el nu mai exista, dar, la timpul acela, a fost o foarte frumoasa si altruista initiativa, venita din sufletul unui descendent al lui Mihail Kogalnceanu, un anume Sergiu Kogalniceanu care, prin testament, ca un nou Mecena, si-a donat toata averea si casa pentru a fi daruite unei case de copii orfani ce trebuia sa poarte numele `Elena Doamna`, sotia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Nu stiu daca aceasta Casa de copii de la Scaieni a purtat sau nu vreodata acest nume. Ea a fost fondata in vara anului 1945, adunand copii orfani intre 7-15 ani din toata tara, indeosebi din Moldova lovita de marea seceta. Cand familia mea s-a mutat de la Ceptura de Jos (Prahova) la Scaieni, in toamna anului 1945, un copil orfan din Ceptura, Dancescu, s-a rugat sa-l luam cu noi si sa-l ducem la orfelinatul respectiv. Parintii mei i-au indeplinit dorinta si lui Dancescu i-a placut foarte mult noul lui domiciliu si anturaj.
Efectivul maxim de copii inscrisi a fost de 52, in anul 1947, cu totii frecventand Scoala generala de la Scaieni. Primul administrator al acestei Case a fost Ion Munteanu, care a decedat de curand la Scaieni in varsta de 101 ani. Director al orfelinatului a fost viitorul profesor Silviu Diaconescu, despre care am mai vorbit la capitolul despre scoli. Domnia sa a facut tot posibilul ca toti copiii veniti acolo sa se simta bine, ca intr-o noua familie, intervenind pe langa autoritati sa li se ofere imbracaminte si hrana buna, lenjerie, asistenta medicala si o echipa de personal adecvat: bucatari, spalatorese, ingrijitori si educatori. Dintre acei copii unii erau foarte dotati din punct de vedere intelectual si au ajuns departe, precum fratii Lozneanu si fratii Tames, cu totii ofiteri cu grade inalte in fosta securitate.
Imi amintesc bine de acest orfelinat pentru ca mergeam acolo deseori sa ma joc cu unii dintre copii. Ei dispuneau de dormitoare luminoase si curate, de o sala de studiu, cu mese si banci, de o cantina, toate aflate in interiorul unui fost mare conac boieresc (cladirea exista si astazi, pe str. Viilor la nr. 44), lacas situat pe un deal, inconjurat de cateva pogoane de vii cu vita nobila si cu livezi de pomi fructiferi. Acolo copiii prestau si mici activitati agricole.
Pe vremea aceea venise ordin sa fie distruse toate cuiburile de ciori, despre care se spunea cu sunt `mari daunatori ai culturilor agricole`, ca `de-aia n-au oamenii ce sa manance`, si, drept urmare, acesti copii au fost folositi ca primii `vanatori` care se catarau prin copaci, de unde tranteau la pamant toate cuiburile ciorilor, cu pui si cu oua cu tot. Unul dintre copii, mai milos, si-a pitit in san un pui de cioara care mai avea putin pana sa zboare si l-a crescut in taina mai bine de un an de zile. Mi l-a dat si mie in mana spunand ca i-a pus numele mamei lui decedate, Coca. Pe Coca o iubea foarte mult si pasarea, devenita foarte blanda, ii raspundea cu aceeasi dragoste. O arunca in sus, zbura si se amesteca cu alte ciori, dar cand o striga `Cocaa!`, cioara se desprindea de card si cobora imediat pe bratele sale. Nu stiu ce s-a intamplat cu Cocuta lui, dar de atunci iubesc si eu ciorile, caci am vazut cat de mult se pot atasa fata de noi oamenii…
De asemenea, imi amintesc cum, in drum spre scoala, acei copii insirati in coloane, mergeau totdeauna pe drum, disciplinati, cantand destul de frumos, fel de fel de cantece, in majoritate, traduse din limba rusa, melodii pe care eu le stiu de la ei si acum, precum era vesela compozitie a lui Mihail Leontievici Starokadomsky `Drumetii veseli`: `…Hai la drum! Hai la drum!/ Haideti sa pornim acum!/ Luam si cocoselul,/ Merge si catelul,/ Papagalul, maimutica,/ Dar sa nu uitam pisica!/ Dar… sa nu uitam pisica…` De fiecare data cand coloana, formata din acesti copilasi orfani, trecea spre scoala cantand sau cand ei se intorceau de la scoala, mereu numai cantand si cantand, femeile ieseau pe la porti si privindu-i isi stergeau lacrimile de la ochi de mila lor sau le dadeau cate ceva, dar copiii refuzau, caci era interzis sa cerseasca sau sa primeasca ceva de la oamenii din sat.
In noiembrie 1955, orfelinatul a fost desfiintat iar copiii au fost mutati la un alt orfelinat mai mare, la Buzau. In anii urmatori, cladirea fostei Case de copii a devenit sediul Intreprinderii de Stat, IAS Boldesti iar in prezent locuinta particulara.
BISERICILE DIN ORASUL BOLDESTI-SCAIENI

In Romania, marea majoritate a populatiei este de religie ortodoxa (86,7%, din totalul populatiei de 18.806.428, conf. recensamantului din 2002), iar in Boldesti-Scaieni: 96,7%, la o populatie de 11112 locuitori, conform aceluiasi recensamant. In acest oras sunt trei biserici ortodoxe si trei neoprotestante. Sa le prezentam pe rand:
BISERICA `SF. ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL` DIN BOLDESTI

Pana in anul 1949, a mai fost o biserica veche in Boldesti, declarata monument istoric, pictata de vestitul zugrav de icoane Parvu Mutu si cercetata de Nicolae Iorga. Din pacate, ea a fost foarte grav avariata de cutremurul din 1940, iar seismul din 1977 a anihilat-o complet. Imi amintesc ca, aflata chiar langa scoala veche din Boldesti, unde functionam ca profesor, deseori, in recreatii, veneam si priveam cu atentie zidurile cu acele picturi destul de sterse si scrijelate, dar nu stiam ca fusesera pictate de Parvu Mutu.
In anul 1938 se incepuse construirea unei noi biserici, dupa planurile arhitectului Ioan Socolescu. Ea avea o turla centrala si doua turle mai mici in fata. Din cauza razboiului, lucrarile au fost intrerupte si reluate in anul 1946, din initiativa preotului Ioan Popescu si a preotului foarte popular, Constantin Bercaru, pe baza unui plan al arhitectilor Mihai (Misu) Radulescu si Vasile Grecu. Peste unsprezece ani, in 1949, biserica aceasta a fost sfintita de Prea Fericitul Patriarh Justinian Marina, dar se pare ca terenul foarte labil de la poalele dealului care se termina sus, la Seciu, – insasi masivitatea acelui deal este saltata prin trepidatii de undele seismice – devenind un factor care amplifica vibratiile teluriene locale pana la 8 grade pe scara Rihter, motiv pentru care, la marele cutremur din 4 martie 1977, si aceasta biserica a fost totalmente distrusa. Asadar, era stringenta nevoie de un alt proiect si trebuia de urgenta inceput un alt nou lacas.
Sub indrumarea harnicului preot Octavian Parvu, apreciat si sprijinit de enoriasi, s-a intocmit un deviz pentru o noua biserica. In anul 1984, dupa mari insistente, s-a primit aprobarea de constructie a unei noi biserici care a fost terminata in 1992, inclusiv pictura care a fost executata de pictorul Marian Roncelli, in stil neobizantin. In 1994, in luna mai, ziua 22, lacasul a fost tarnosit de Prea Fericitul Parinte Teoctist Arapasu, impreuna cu I.P.S. John, Arhiepiscop al minoritarei Biserici Ortodoxe a Finlandei si cu I.P.S. Mihaita al Targovistei, asistat de protoiereul Ilie T. Vasile si de un numar mare de preoti. Fondurile pentru lucrare au fost suportate de enoriasii parohiei, precum si de ajutoare importante venite din partea Sfintei Arhiepiscopii a Bucurestilor.
Deasupra intrarii in pronaos si a unor usi duble, frumos sculptate, pe o placa de marmora, se afla pisania bisericii care consemneaza acest eveniment in urmatoarele cuvinte:
`Cu vrerea Tatalui, cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh,
a fost construita biserica cu hramul Sf. Arh. Mihail si Gavril, intre
anii 1985-1990, in locul altei biserici care a fost complet distrusa de
cutremurul din 1977. Aceasta biserica
a fost cladita cu ajutorul enoriasilor,
cu donatiile Sfintei Arhiepiscopii, prin staruinta consiliului parohial
si a preotului PIRVU OCTAVIAN.
Pictura a fost executata de MARIAN RONDELLI.
Tarnosirea bisericii a fost savarsita de
P.F. PARINTE TEOCTIST,
in fruntea unui sobor de preoti condus de
P.C. PREOT ILIE T. VASILE,
in ziua de 22 mai 1994.
Binecuvanteaza, Doamne, pe cei ce trec pragul Casei Tale!
Donata de
AUREL IONESCU SI NELI DASCALESCU
din Ploiesti`.

La 22 mai 1994, am fost cu sotia mea Dorina Balan la serviciul religios de sfintire a bisericii, fiind invitat, ca ziarist american, de parintele secretar al Patriarhiei sa particip la marele pranz al invitatilor de onoare care a avut loc la Casa Seciu si sa stau de voba cu P.F. Patriarh Teoctist, care mi-a oferit o lucrare teologica publicata de P.F. Sa in acel an. La randul meu, i-am oferit cartea pe care-o scrisesem cu un an inainte, `Viata lui Iisus in secvente cronologice`, aparuta in America, la Editura `Holy Cross` din San Francisco, in 1993. P.F. Patriarh mi l-a prezentat pe P.S. John, Arhiepiscop al Kareliei si Finlandei, din orasul Kuopio, Finlanda, care mi-a declarat ca iubeste America si cunoaste bine metropola langa care locuiesc, Chicago.
In convorbirea mea cu P.F. Teoctist i-am relatat convorbirea pe care o avusesem in 1981 cu predecesorul lui, P.F. Patriarh Justin, in parcul Patriarhiei din Capitala, despre necesitatea republicarii trilogiei `Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu` (Viata lui Iisus), scrisa de un prieten al meu, scriitorul aroman Sterie Diamandi (1897-1981). P.F Justin, care-mi citise inainte in ziarul `Tribuna` din Sibiu necrologul scris de mine pentru prof. Sterie Diamandi, imi spusese ca autorul cartii ii fusese diriginte la liceul din Roman si ca ma ajuta sa reeditez eu exceptionala-i trilogie cristologica, in acest scop trimitandu-ma sa iau imediat legatura cu P.S. Arhiepiscop Valeriu Anania, pe atunci director al BOR. Parintele Anania, care este scriitor si erudit teolog, traducator al Bibliei, m-a sfatuit sa am rabdare, ca s-ar putea sa o reeditam in curand… Aceste amanunte i le-am etalat atunci P.F. Sale Teoctist care m-a asigurat ca este intru totul de acord cu propunerea mea. Totusi, incercarile mele de a reeditat trilogia lui Diamandi au mai intampinat cateva piedici birocratice si nici acum nu am putut-o reedita, cum ma rugase cu limba de moarte distinsul si regretatul autor aroman. De aici, din America, nu este deloc simplu sa rezolvi unele probleme care pot fi finalizate numai printr-o prezenta continua acolo, la fata locului.

BISERICA `ADORMIREA MAICII DOMNULUI` DIN SCAIENI

Prima biserica solida in Scaieni, devenita parohie, a luat fiinta in 1864, purtand hramul `Adormirea Maicii Domnului`, apoi `Sfantul Nicolae si Sfantul Spiridon`. Am mai vorbit despre ea la capitolul despre scoala Scaieni. Documentele pastrate ne arata insa ca in Scaieni au mai existat inainte si alte trei biserici: una din barne, zidita din initiativa domnitorul Constantin Brancoveanu, arsa in 1715; alta din caramida, ridicata de familia lui Balaceanu, aflata pe mosia Scaieni si daruita falansterului. Iar a treia a fost distrusa de cutremurul din 1882 si rezidita de Balaceanu, dar din nou distrusa de cutremurul din 10 noiembrie 1940. Batranii imi povesteau ca de sub biserica lui Balaceanu pana la conacul lui, ar fi existat un tunel secret care apoi se continua pe sub deal, pana sus, la cavoul unde ii fusese depus sarcofagul, mutat ulterior la un cimitir din Bucuresti. Pe cand eram copil, imi pasteam oitele pe langa acel cavou, astazi disparut, si tot cautam cu alti copii vestitul tunel, dar nu am dat niciodata de urmele lui.
Noua biserica, `Adormirea Maicii Domnului`, a fost inceputa in 1936, cu bani oferiti de Schela Boldesti si de primaria condusa de Ilie Raspop, primarul comunei. Constructia, proiectata de arhitectul Toma Socolescu, constructorul halelor si a catedralei din Ploiesti, a durat trei ani, intre 1936-38, si s-a ridicat pe un loc de improprietarire capatat in 1923. Este o constructie masiva, larga, spatioasa, cu o fundatie puternica si pe un soclu inalt, dar cu ziduri nu prea bine consolidate. (Vezi fotografia inedita, din 1938, a acestei bisericii, cu echipa constructorilor ei.) Sfantul lacas era acoperit cu tigla si la ridicarea lui au contribuit si cetatenii din fosta comuna Scaieni. Oricum, cutremurul din 1940 a apucat-o intreaga. Cam din acea perioada dureaza si casa parohiala de pe strada Colinei.
Inainte biserica aceasta avea numai doua turle: una inalta, in spate, si, pare-se, mai grea decat puteau zidurile sa suporte masivitatea ei, apoi turla cubica din fata, de pe pronaos, care servea si de clopotnita, de asemenea larga si masiva, asa cum o proiectase arhitectul Socolescu, cel care a facut si schita pentru capela cimitirului. Ca exterior, noua biserica aparea frumoasa si impunatoare, cum pe la sate nu gasesti alta asemanatoare. La cutremur insa, intreaga constructie, dar mai cu seama turlele (cel mai mult turla din spate) s-au subrezit mult, iar primarul de atunci, Manzala, a opinat ca exista pericolul ca turla cea inalta sa cada peste oameni si, fara sa se priceapa la constructii, in anul 1941, din propria-i initiativa, a adus un tractor de la schela, a legat niste lanturi de turla si a tras-o jos. In cadere, turla a stricat naosul, mai mult decat stricase cutremurul insusi. Pe atunci, preot paroh era Ioan Vlaiculescu care il sfatuise pe primar sa gaseasca alta solutie de demolare, dar Manzala nu l-a ascultat. Preotul Ioan Vlaiculescu (n. 17.05.1889, in comuna Opariti, Prahova, m. 9.09.1957 la Bucuresti, inmormantat la cimitirul Sf. Vineri` din Capitala) a slujit atat la Scaieni cat si la Balaca intre 1913-1952, fiind si invatator, pana a iesit la pensie. Sf. sa, cu ajutorul enoriasilor, a construit si casa parorhiala in 1934.
Dupa ce parintele Vlaiculescu s-a pensionat, in 1952 a fost numit ca preot paroh parintele Babi Gh. Vlad (Vladimir), basarabean de origine, venit de la Chitorani, Prahova. Cu banii de la enoriasi si de la stat, parintele Babi reface acoperisul, dupa un nou plan, adaugand doua turle mai mici si mai usoare, in fata (de 36 m inaltime, nu de 46 m, cat fusese cea veche, initial). Ambele turlisoare aveau acum un schelet de lemn. La fel turla din spate, scurtata si ea si lucrata tot din materiale usoare. Acum biserica a capatat trei turle. Constructia, evident, a suferit estetic, disparandu-i acel echilibru arhitectonic pe care-l avusese la inceput. S-a mers, desigur, pe partea economica, totul depinzand de fondurile insuficiente, si pe necesitatile utilitare, pe urgenta pragmatica de a fi data cat mai repede in folosinta. Sa nu uitam ca fosta conducere comunista era ostila bisericii si nu voia sa sprijine lacasele de cult. La finele anului 1951, partial, renovarea era gata. A urmat un sir de ani de reparari treptate, intre 1952-1959, cand s-a inlocuit acoperisul greu de tigla cu unul mai usor, de tabla zincata. Intre anii 1960-65, a fost tencuita exterior. Gazele si lumina s-au introdus abia in 1974. In interior nu s-a apucat a fi pictata, ca provizorat, folosindu-se icoanele adaugate pe pereti si vechea catapeteasma. Icoanele actuale sunt valoroase si provin de la trei biserici vechi (2 icoane pe lemn si 6 icoane mari, de la biserica cu picturi in fresca de la 1796). Cele mai pretioase sunt doua icoane pe lemn, pictate in 1855 de zugravul Afanasir care a lucrat inainte cu marele Nicolae Grigorescu, reprezentandu-i pe Iisus si pe Fecioara Maria. Au existat opinii ca acolo este mai mult mana lui Grigorescu decat a ucenicului sau, caci stilul este grigorescian. Ele sunt inregistrate la patrimoniu.
Biserica a avut si pretioase carti de cult care, din pacate, au fost cerute si trimise la Manastirea Sinaia, caci a fost impusa aceasta solicitare. Poate ca ar fi trebuit sa se insiste pentru pastrarea lor la Scaieni.
Ceea ce s-a reparat cu multa migala si cu mari sacrificii financiare a avut de suferit din nou la cutremurul din 4 martie 1977. De asemenea, la cutremurul din 30 aug. 1986 si la cel din mai 1990, de fiecare data trebuind luate de la capat noi si noi reparatii, in anii 1986, 1987, 1988, 1990, pentru ca orasul se afla intr-o zona seismica destul de activa. La ultimele cutremure, biserica s-a ales cu alte noi fisuri, unele de o periculoasa profunzime.
In anul 1993, preotul paroh Vlad Babi s-a pensionat (la fel dascalita, sora Maria Leuca). Parintele Babi avusese talentati cantori la strana, precum regretatii Dragoi Ioan, Parianu Vasile si Darie Chiril, fostul diriginte al postei din Scaieni.
Din 1993, noul preot paroh este Constantin Banu care, in 1995, a intervenit pentru un nou deviz de reparatii si consolidare, in valoare, estimativa, de 600 de milioane lei vechi. Un sprijin deosebit primeste preotul acestei biserici de la dascalul Stefan Ionescu si de la consiliul parohial (epitrop fiind Costache Anghel, ajutat de consilieri ca Zarnea Ion, vecinul bisericii, Predescu Costache s.a.).
Inca din 1996 pana azi, in 2007, contractul, semnat in 2004, trebuia terminat in vara anului 2007. In prezent, lucrarile, profitand de iarna primavarateca, continua, refacandu-se destul de bine frontonul bisericii. Costul intregii lucrari s-a ridicat la 3 miliarde si jumatate de lei vechi, estimativ, suma care, mai mult ca sigur ca nu este totusi suficienta. Desi s-au obtinut o parte din fondurile necesare, ar mai trebui cel putin inca un miliard si jumatate de lei vechi, pentru consolidare, dar trebuie spus ca mai sunt necesari bani pentru noul mobilier, pentru incalzirea centrala, pentru gard si, in special, pentru splendida catapeteasma de stejar sculptat, aflata acum in lucru la un mare mester din Nehoiu, Buzau, catapeteasma care costa 600 de milioane de lei, din care totusi s-au achitat mai mult de jumatate.
Pana ce Sf. biserica va fi reparata complet, serviciile religioase au loc in capela cimitirului de la Scaieni.

BISERICA `SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA` DIN BALACA

La Valea Capusestilor sau Valea Capusanilor, cum se numea inainte Balaca, exista o biserica a satului, fondata de familia Cantacuzino, in 1797, si refacuta, in 1840, de Grigore Filipescu (vezi. Dimitrie Frunzescu, `Dict. topografic si statistic al Romaniei`, Tip. Statului, Buc., 1972; `Dict. geogr. al jud. Prahova`, Tipogr. Viitorul, Targoviste, 1897, p. 37).
O stire mai completa ne-o ofera Nicolae Stoicescu, in `Bibliografia localitatilor si monumentelor feudale din Romania`, vol. I., Ed. Mitrop. Oltenia, 1971, p. 49; (toate inf. apud `Dict. ist. al jud. PH.`, de Mihai Apostol, op. cit.). Profesorul Stoicescu specifica faptul ca acea biserica era chiar mai veche, adica din anul 1793, ca avea hramul `Sf. Grigore Teologul` si ca era din lemn, atat ea cat si clopotnita. Se pare ca aceasta biserica a durat un timp, dupa renovarea ei din 1850, pana in 1914, cand, fiind in stare de ruina, a trebuit inhisa.
In 1927 s-a ridicat o biserica de caramida si varghii de stejar, invelita cu tabla – actuala `Sfintii Imparati`. La 22 noiembrie 1936, preotul Ioan Vlaiculescu a tarnosit-o, incluzand-o in parohia bisericii de la Scaieni unde `Sf. Imparati` devine filiala, cu cele 8 ha de teren care, pana astazi, nu s-au mai restituit la Balaca. Clopotnita ei veche a trebuit demolata si construita alta, din caramida, in dreptul intrarii la biserica.
Din biserica veche se pastreaza pana in prezent: Sf. masa din altar (aflata in incinta micului Monument al eroilor din parohia Balaca); o icoana de la 1850, cu `Nasterea Domnului`; Crucea Rastignirii, din aceeasi perioada; Cazania din 1892, vol. I; Mineiul pe luna octombrie 1892 si Apostolul pe anul 1899 (ambele la Tipografia Cartilor Bisericesti, Buc.); carti de Te-Deumuri pe anul 1879; toartele Cristelnitei de arama din 1863 si un anafornic, datand din 1850. Sunt obiecte de valoare care trebuie in continuare bine conservate. Mai putem mentiona faptul ca in 1975 biserica `Sf. Imparati` devine, pentru un an de zile, pana in 1976, filiala la biserica din Blejoi unde preot slujitor este Nicolae Marinescu. Insa din 1976, aceasta biserica din Balaca devine parohie de sine statatoare.
Ultimii preoti din satul Balaca au fost: Ioan Vlaiculescu, Vasile Cazacu, Vladimir Babi, Alexandru Ionescu, iar de la 1 ianuarie 1975, pana astazi, in 2007, parintele paroh Simion Grigore. De obicei, bisericile care depind de alte biserici nu au mare putere de initiativa locala, dar dupa ce `Sf. Imparati` a devenit parohie, parintele Simion, foarte iubit si sprijinit de parohieni, s-a pus serios pe treaba si fosta biserica anexa, saracuta cum era, a reusit sa devina un puternic centru religios local. Lacasul insusi si-a schimbat repede infatisarea. Mai intai preotul a facut o solida si eleganta imprejmuire a curtii parohiale, cu un gard lung de 350 m. In 1977 a construit o moderna casa parohiala, avand toate facilitatile. In 1979 Sf. sa face reparatii capitale la cladirea damagiata de cutremurul din 1977, iar in ziua de 21 mai 1985, biserica este resfintita de catre Vasile Targovisteanu, trimis de patriarhul Justin Moisescu. Cutremurele din 1986 si 1990 avariaza iarasi grav cladirea, facand necesara o alta reparatie totala, intre anii 1999-2003, cu picturi noi, in fresca, realizate de pictorul Marian Rondelli, din Bucuresti, acelasi maestru care pictase si biserica din Boldesti. Atunci s-a adus si mobilier nou. Costul a fost, desigur, mare, iar sponsori au fost Primaria orasului, care a oferit 62 de milioane si Prefectura Prahova 100 milioane. De asemenea, Schela Boldesti, Fabrica de Mucava, Astra Romana si enoriasii. Cum se obisnuieste dupa asemenea renovari, trebuia sa se faca o noua resfintire a bisericii. Aceasta a avut loc in ziua de 4 iunie 2006, de catre P.S. Sebastian Ilfoveanu, episcop-vicar al Sf. Arhiepiscopii a Bucurestilor si un sobor de preoti. Am fost de fata la acest eveniment. Intrucat, cu acea ocazie, am putut sta de vorba cu mai multi enoriasi de la Balaca, acestia m-au rugat sa consemnez cateva date despre preotul lor, mentionand ca ar merita chiar mai multe laude. O pot face, pe scurt, aici:
Preotul Grigore Simion s-a nascut la 4 martie 1946, la Campenii de Videle, jud. Teleorman, fost Vlasca. Intre 1961-66 a urmat Seminarul Teologic la Bucuresti, iar intre 1966-1970, Facultatea de Teologie din Capitala, imediat dupa absolvire fiind numit preot paroh in com. Carbunesti din jud. Prahova, protoieria Valenii de Munte, protopop fiind acolo P.C. Ilie T. Vasile. `Minunatii enoriasii balaceni`, cum ii defineste preotul paroh, mi-au confirmat ca parintele Simion a avut in permanenta sprijinul familiei, mai ales in momentele cand sanatatea ii era amenintata. Sf. sa crede ca fara preoteasa Mariana-Georgeta, fara fiii lor Lacramioara si Justinian si fara poporeni, nu ar fi realizat ceea ce fiecare vizitator poate admira. Cu toate acestea, la parohia `Sf. Imparati` din Balaca, mi se spune ca au mai ramas inca multe lucruri frumoase de facut. Sa ramanem optimisti.

BISERICA `SFANTA TREIME` DIN SECIU

In toponomastica Tarii Romanesti numele Seciu apare de pe la 1567, mentionat de DERS (`Dictionarul Elementelor Romanesti din doc. slavo-romane`, publ. de Edit. Academiei Romane in 1981). Cine urca la Crama de la Seciu – vestita Casa Seciu – n-ar face rau daca ar mai merge cateva sute de metri, sa vada bisericuta de acolo, zidita pe culmea cea mai inalta a Dealului Frums, intr-o pozitie pitoreasca. Profesorul N. Stoicescu, in `Bibliografia` sa (I, vol. 2), amintita de noi mai inainte, ne informeaza ca biserica `Sf. Treime`, a fost ridicata prin sec. al XVIII-lea, dar inainte de 1737, si ca a fost daramata de marele seism din 26 oct. 1802 si refacuta in 1808, sub forma de nava, cu turla de lemn deasupra pridvorului deschis. Datorita vechimii ei, biserica a fost declarata `monument de arhitectura` (cuprinsa in `Lista monumentelor` din 1956 la nr. 2436 -arhitectura), impreuna cu Casa Rusescu de la nr. 67 din Seciu, inaltata prin 1829.
Despre vechimea bisericii ne vorbeste si pisania asezata in pridvorul bisericii, in care se arata ca lacasul in forma actuala a fost terminat la 2 iunie 1808, de catre egumenul manastirii Margineni, vornicul Kir Ioachim Margineanul. Textul pisaniei este urmatorul:
`Acest titlu a fost la usa bisericii de cand s-au ridicat de la marele cutremur, acum gasindu-se de cuviinta sa se stremute in fata de afara in 1862, iunie 16. Aceasta sfanta si Dumnezeiasca biserica ce se praznuieste sub hramul Sfintei Treime, leat 1802 octombrie 14, daramandu-se pana jos de marele cutremur, s-au ridicat din te(melie) in zilele prea inaltatului Domn Io Constantin Alexandru Ipsilante Vvd si ale Prea Sfintiei Sale Parintelui Mitropolit al Ungro-Vlahiei (fara nume), de osardie cu silinta si cu cheltuiala Parintelui Arhimandrit si egumen, Kir Ioachim Margineanu – 1808, Iunie 8.`
Avand in vedere proportiile reduse ale acestui monument, lipsa boltilor si a turlei, care a fost adaugata mai tarziu din scandura, credem ca zidirea din temelie de catre egumenul Ioachim se reduce la o restaurare generala a bisericii pe fostele ziduri si exact pe aceeasi temelie. Am avea serioase banuieli ca aceasta biserica a fost un schit al puternicii manastiri Vornicul Margineanul, care poseda numeroase vii pe dealul acela si din soborul careia probabil ca facea parte si ctitorul.
In anul 1862 biserica a fost restaurata si zugravita, sub pastorirea preotului Iordache Vladescu, sprijinit de contributia enoriasilor si a unui proprietar de vii, Ion Ghita, care a donat mobilierul si icoanele praznicare ce se pastreaza si acum. Deoarece numarul locuitorilor crescuse, cu ocazia acelor reparatii, bisericuta a trebuit largita prin zidirea arcadelor pronaosului si suprimarea zidului despartitor dintre pronaos si naos, castigandu-se in lungime cca 4 m. O noua reparatie s-a efectuat in 1926.
In 1928, fiind ruinata cu totul si sortita distrugerii, s-a infaptuit o reparatie generala, demolandu-se acoperisul si zidaria pana deasupra ferestrelor; s-au consolidat zidurile, s-a facut un nou acoperis, invelit cu tabla galvanizata si, la recomandarea Comisiei Monumentelor Istorice, s-au degajat arcadele pridvorului de zidaria facuta in anul 1862, s-a refacut zidul despartitor intre pridvor si naos, caci avea mare rol in consolidare, redandu-i forma initiala din 1808.
Marele seism din noiembrie 1940 a adus din nou mari stricaciuni, indeosebi la arcadele pridvorului si la zidul naosului dinspre sud. Ele au fost insa reparate intre 1942-43, impreuna cu zidurile si tencuielele cazute atunci. Lacasul dispune de instalatie electrica si de gaze.
Cladirea bisericii de astazi pare modesta, dar, fiind din caramida presata, pe soclu tot de caramida presata, este mai solida decat inainte si mai bine proportionata, cu forma initiala de nava, fara abside laterale, avand o lungime de 18 metri si o latime de 6 metri. Inaltimea pana la acoperis este de 6 m. In interior nu are bolti; plafonul vechi de scandura a fost inlocuit cu altul din sipca tencuita, care a fost pictata in tempera, in 1955, de pictorul C-tin Calinescu, cel care a restaurat si picturile lui Nicolae Grigorescu de la manastirea Zamfira. Pe jos, lacasul este pardosit cu dale de piatra cioplita. Cu exceptia a doua Icoane Imparatesti, reprezentand pe Mantuitorul Iisus Hristos Arhiereu si Sfanta Fecioara cu pruncul, donate in 1808 de ctitorul bisericii Ioachim Margineanul si pictate de Fotache Zugravul, alte picturi mai deosebite nu exista. In schimb, se pastreaza niste carti de cult valoroase, precum o Evanghelie in limba romana, tiparita la Snagov de catre mitropolitul Antim Ivireanul si un numar de carti de ritual din sec. al XVIII-lea si al XIX-lea.
In prezent, biserica este pastorita cu multa osardie si dragoste de Dumnezeu si de oameni de catre parintele paroh Gheorghe Petre, nepotul celebrei Maria Petre, fecioara cea sfanta de la Parepa, careia, in ziua de 29 august 1935, i s-a aratat Dumnezeu intr-o mare minune, la care a asistat toata comunitatea de atunci, minune care s-a repetat si la inmormantarea ei, cand, afara, deasupra cortegiului mortuar, format din sute de oameni si al soborului de preoti, pe cerul senin, in miezul zilei, a aparut, pentru minute intregi, o uriasa cruce de lumina a carei imagine a fost transmisa in direct de televiziunea romana, minune ce i-a facut pana si pe atei sa ingenunche infiorati (v. mari vizitatori in acest oras, la sfarsitul cartii).
Inaintea preotului Gheorghe Petre, a slujit cu mare vrednicie si cinste, ca preot paroh, parintele Stelian Dinescu, de asemenea, respectat si iubit de toti locuitorii din Seciu, pana in ultimele clipe ale vietii sale cand, plecand la cele vesnice, Sf. sa a fost plans de intreaga comunitate.

BISERICILE CRESTINE DUPA EVANGHELIE

In orasul Boldesti-Scaieni, conform recensamantului din anul 2002, in afara de cei 11112 ortodocsi (96,7%), mai exista si un numar de cca 200 crestini evanghelisti (1,7%), care s-au organizat in biserici specifice (case de rugaciuni). In tara, Cultul Crestin dupa Evanghelie avea un total de 49.963 de credinciosi in 1992 (0,2%), fiind un cult minoritar. Aceste biserici au insa un statut legal de functionare, inca din anul 1948, mai precis, din 11 ianuarie 1948. Intrucat exista destul de multa confuzie in cultura religioasa a multor persoane despre romanii crestini care nu frecventeaza bisericile ortodoxe sau catolice, denumiti simplu `pocaiti`, desigur un termen folosit mai mult in sens pejorativ, voi cauta, in randurile ce urmeaza, sa aduc cateva simple precizari pe care le consider strict necesare pentru cunostintele generale ale fiecaruia. Sa urmarim pe indelete firul faptelor istorice spre afla cum s-a ajuns la asemenea biserici…
La inceput, nu exista decat o singura biserica crestina – biserica primara – dar o data cu aparitia Imperiului Bizantin al imparatului Constantin cel Mare, aparusera doi episcopi, unul la Roma si altul la Constantinopole – unul vorbea latina, altul greaca. Biblia incepuse sa fie interpretata diferit in cele doua jumatati ale fostului Imperiu Roman. Scanteia discordiei a fost pornita de la intrebarea: de la cine emana Duhul Sfant? Teologii din Roma raspundeau ca atat de la Tatal, cat si de la Fiul (in latina – filioque, cuvant care se traduce: de la Fiul). De la cuvantul `filioque` , de la aceasta mica scanteie, a pornit un adevarat razboi de invinuiri reciproce, fiindca bizantinii din Constantinopole sustineau ca Sfantul Duh provine numai `de la Tatal prin Fiul`, si nu de la amandoi odata, ci in primul rand de la Dumnezeu, fiindca asa spune si Biblia. Atunci Papa Leon al IX-lea, pe numele real Bruno Hugonis (1049-1054), trimite, pe la inceputul lui ianuarie 1054, la Constantinopole o delegatie papala in frunte cu Humbert, un cardinal german nervos si infumurat, care-i ura pe `cainii de greci`, dupa cum ii numea el, sa discute cu Mihail Cerularie, Patriarhul Bizantului, problema lui `filioque`. In ciuda faptului ca Humbert a fost primit cu toate onorurile cuvenite, daca a vazut ca teologii greci si Cerularie nu vor sa cedeze, cardinalul Humbert compune din capul lui un act de excomunicare (blestem cu anatemizare si nerecunoastere definitiva) a Patriarhului bizantin si a Bisericii de rasarit si in ziua de 16 iulie 1054, il tranteste pe Sfanta Masa din Biserica Sfanta Sofia. In plus, in excomunicarea lui, Humbert il invinuia pe Cerularie ca nu vrea sa-l recunoasca pe papa, drept `primus inter pares`= primul intre egali… Patriarhul cere cu calmitate sa se discute aceasta problema in comun, fara nervi, la mica intelegere, in cadrul unui fel de congres bisericesc, numit Sinod. Catolicii nu vor sa participe, refuzand categoric sa vina la Sinod.
Atunci, la 24 iulie 1054, Patriarhul Constantinopolui convoaca unilateral Sf. Sinod unde, la randul lor, dintr-un condei, excomunica si el pe toti: pe cardinalul Humbert, pe delegatia romana, pe papa Leon al IX-lea si intreaga Biserica romana… Acest act de excomunicare reciproca poarta numele de Marea Schisma. In urma acestei rupturi, au aparut doua mari biserici: biserica occidentala, care si-a zis catolica, adica universala, biserica a lumii intregi, si biserica ortodoxa, adica neschimbata in idei, biserica de dreapta credinta. Deseori catolicii sustineau ca ei sunt adevaratii ortodocsi, iar ortodocsii ca ei pot fi considerati adevaratii catolici… Dar, fireste, sunt mai multe puncte de vedere teologice care ii despart, pe care nu le voi analiza aici. E drept ca s-au facut cateva incercari laudabile de a se reuni cele doua biserici, dupa regretabilul `divort`, la cea mai importanta si mai recenta intalnire dintre ele reusindu-se ca excomunicararile reciproce sa fie definitiv anulate, dar rupturile totusi nu s-au sudat. Mai sunt multe de reparat… (Impacarea si colaborarea dintre toate bisericile crestine se numeste ecumenism, iar miscarea ecumenica este activa, in ciuda faptului ca fiecare biserica sustine ca numai credinta ei este cea adevarata, idee care este o piedica mare in fata ecumenismului. Biserica ortodoxa romana sprijina ecumenismul. Recent, am aflat ca exista o Asociatie Ecumenica a Bisericilor din Romania, numita AIDROM, cu sediul la Bucuresti. In fapt, propavaduirea Evangheliei este o obligatie pentru toate cultele, indiferent de denominatiune!)
In cadrul bisericii catolice au aparut proteste contra multor practici catolice (indulgente, inchizitie, bule papale, taxe mari, garzi militare preotesti etc.), cel mai vehement fiind al preotului catolic german Martin Luther (1483-1546), care era si profesor de teologie la Universitatea Wittenberg (1513), era, de asemenea, traducatorul Bibliei din latina in germana (1534) si parintele limbii germane moderne. In anul 1517, el a afisat pe usa Bisericii Catolice apartinand Castelului din Wittenberg (catedrala catolica din oras) cele 95 de teze antipapale care au dat nastere la o noua religie crestina, numita religie protestanta, fiindca protesta impotriva multor precepte catolice, comparandu-l defavorabil pe papa de la Vatican cu Iisus Hristos: papa purta coroana de aur, Iisus coroana de spini, papa se lafaia in palate bogate, Iisus ducea o viata de om simplu si sarac s.a.m.d. Imediat, Vaticanul il excomunica si il cheama pe Luther la Roma sa fie judecat si ars pe rug. Germanii fac zid de fier in jurul profesorului si majoritatea germanilor renunta la catolicism imbratisand noua religie protestanta. Asa s-a nascut biserica luterana. Luter declanseaza o puternica miscare anticatolica de masa, iar cele 95 de teze marcheaza inceputul Reformei, devenita miscare social-politica si teologica intinsa pe tot veacul al XVI-lea. Dar si Luther a fost criticat, la randul lui, de o noua miscare reformista, de data mai recenta, majoritatea reprezentantilor ei provenind din neoliberalii protestanti sau chiar catolici din Statele Unite sau Anglia. Acestia au afirmat ca Luther insusi nu a mers pana la capat cu eliminarea greselilor catolicismului, ca a fost prea bland cu catolicii. Ei s-au angajat sa faca acest lucru si sa desavarseasca ceea ce Luther nu a terminat de facut. Asa a aparut neoprotestantismul care cere ca religiile istorice crestine (ortodoxia si catolicismul, chiar si luteranismul) sa se debaraseze total de balastul dogmelor si al traditiilor nefolositoare, unele fiind de esenta pagana, si sa se revina la crestinismul primar de pe timpul apostolilor si al lui Iisus; sa nu se mai ia in considerare Sfanta Fecioara, caci ea nu este decat `Maria` si nu este sfanta, precum nici sfintii nu sunt sfinti, ci niste oameni mai credinciosi; sa nu ne mai rugam la ei, caci ei nu pot intermedia intre oamenii planetei si Dumnezeu, decat numai Iisus este singurul mijlocitor; sa nu se mai ia in consideratie alta carte decat numai Biblia care trebuie explicata amanuntit tuturor oamenilor, capitol cu capitol, in orice biserica, accentul punandu-se pe studiul Noului Testament, pe cele patru evanghelii. De aceea neoprotestantii isi zic ca sunt adevarate culte evanghelice – evanghelisti.
Cele mai raspandite culte evanghelice din Romania sunt: baptistii, penticostalii, crestinii dupa evanghelie si adventistii. Exista multi factori comuni, dar si unele diferente intre ele. Exista si multe asemanari cu bisericile istorice, ortodoxa si catolica, dar si diferente. Omul de rand, care nu stie prea bine sa deosebeasca o religie crestina de alta, le spune tuturor acestora: `pocaiti`, (desi, in realitate, poti fi cu adevarat pocait, nu numai daca esti protestant sau neoprotestant, ci chiar si ortodox ori catolic, cu conditia sa respecti intru totul poruncile lui Dumnezeu).
In Boldesti-Scaieni sunt cca 200 de crestini dupa evanghelie. La mine in America ei nu se numesc asa, ci Plymouth Brethren (Fratii din Plymouth), fiindca aceasta religie neoprotestanta s-a nascut in orasul Plymouth, Anglia, in anul 1830, lansata de John Nelson Darby (1800-1882), un predicator notabil care si-a raspandit noua lui religie in Franta, Anglia, Germania, Elvetia si in Statele Unite. In Romania cultul evanghelic a fost adus din Elvetia de Grigorie Constantinescu, tara unde el a stat patru ani. In timpul primului razboi mondial, la Iasi, Constantinescu intemeiaza prima casa de rugaciuni evanghelista, dupa care se muta la Bucuresti unde da numele cultului `Crestini dupa evanghelie`. Cartea lui `Memoriu sau scurta expunere a doctrinei Crestinilor dupa Evanghelie` s-a raspandit in toata tara si numarul membrilor acestei biserici a crescut. Doctrina lor evanghelica sustine ca exista un singur botez (la maturitate), patru judecati dumnezeiesti (in cer, pentru cei curati sufleteste; a celor in viata, la a doua venire in viata a Domnului, cand va incepe mileniul si cand se vor desparti oile de capre; o judecata a pacatosilor, la finele mileniului; a ingerilor tradatori). La a doua venire, va fi o adevarata inviere din morti, cand toti iudeii se vor converti la crestinism s.a.m.d. Ei nu au ierarhii religioase si oricine crede ca poate exprima cuvantul lui Dumnezeu poate fi predicator. In orasul nostru sunt trei biserici de acest fel:
1) BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE NR. 1, cu sediul in Balaca, str. Panselei nr. 5, intr-un local care a suferit trei modificari ale constructiei, ultima fiind cea din 1977, dupa cutremur. Primii membri ai acestei biserici au fost: Toma Cobzaru si Antonescu Gheorghe. In anul 1957 erau 74 de membri si prieteni simpatizanti, iar din anul 1997 numarul membrilor s-a dublat. In prezent, adunarea are 90 de membri, 20 de tineri si 40 de copii. La orele de religie de la Scoala Scaieni, profesoara de religie pentru elevii evanghelisti este d-ra Vasile Cezarina.
2) BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE NR. 2, cu sediul in Boldesti, in spatele haltei CFR, pe str. Nucilor. Casa de rugaciuni a fost construita in 1989 si are statut de functionare din anul 1991. Numarul total al membrilor este de 50 de credinciosi, dintre care 10 sunt copii.
3) BISERICA CRESTINA DUPA EVANGHELIE NR. 3, cu sediul in Boldesti, in zona `Nisipurilor`, str. Lalelelor, – numita `a fratilor rromi`, tot cu vreo 40 de membri. Pastor: Viorel Oprisan. Nu detin prea multe amanunte despre ea.

CIMITIRELE

Exista patru mari cimitire in acest oras – la Boldesti, Scaieni, Balaca si Seciu -, cu un numar de aprox. 1800 de morminte, considerand numarul de cruci, dar numarul decedatilor inmormantati in ele este cu mult mai mare si destul de greu de stabilit, pentru motivul ca acelasi mormant a fost uneori folosit de mai multi membri ai familiei, de-a lungul anilor. In general, cimitirele sunt bine ingrijite, desigur cu unele exceptii, daca ne referim la fiecare mormant in parte. In ultimii ani, multe familii fac eforturi deosebite si isi construiesc mici cavouri betonate, cu cruci de marmora, ceea ce da un aspect civilizat acestor spatii cu locuri de veci. In Boldesti-Scaieni exista un cult al mortilor si un respect pentru aminitirea celor dragi plecati dintre noi. Atunci cand este sambata mortilor, noaptea, aproape toate mrmintele sunt luminate cu candele si lumanari. In cadrul cimitirelor exista si spatii rezervate persoanelor decedate apartinand cultelor neoprotestante.

CASA SECIU

Cine calatoreste pe soseaua Ploiesti-Valeni, dar si pe alte sosele din preajma Ploiestiului, va avea ocazia sa citeasca, prin anumite locuri de pe marginea drumului, o inscriptie mare, cu sageti indicatoare, pe care scrie DRUMUL VINULUI. Daca te iei dupa aceste indicatoare, ajungi cu siguranta la asa numita Casa Seciu, cunoscuta inainte si sub denumirea de Crama Seciu. Proiectata in 1965 aproape de cota 400 de arhitectul Ion Bocianu, aceasta splendida si masiva constructie care este o fericita imbinare a celui mai traditional stil romanesc de cula boiereasca, de moderna pivnicerie si de vila occidentala terasata, cu saloane, impresioneaza nu numai prin pozitia ei pitoreasca `la cumpana de dealuri`, inconjurata de vii nobile, de unde se poate vedea toata valea Teleajenului, tot orasul Boldesti-Scaieni, larga panorama a campiilor muntene submontane si Masivul muntilor Caraiman (numai daca este timp frumos) cu crucea din varful lor, dar si intregul municipiu Ploiesti. Deosebit de inspiratul arhitect Boceanu a lasat in urma o adevarata capodopera arhitectonica care merita a fi cunoscuta de toti romanii.
Casa Seciu a fost construita intre 1970-75, pe locul unei crame mai vechi apartinand boierului Ratiu, apoi Intreprinderii Agricole de Stat IAS Valea Calugareasca, si a devenit unul din principalele puncte turistice ale Romaniei, tinut aproape ca un loc secret de marii potentati comunisti de la carma tarii, care pe-aici isi aveau raiul ascuns unde chefuiau si se destrabalau zile si nopti fara sa-i stie nimeni, dar abia dupa Revolutie Crama Seciu, cu nume schimbat, a inceput sa fie cunoscuta ca un important punct turistic caruia i se fac frumoase reclame. Actuala Casa Seciu este astazi recomandata intregii lumi spre a-i cunoaste splendorile, iar strainii coboara de acolo entuziasmati, uluiti si ametiti…
Inainte vreme, numai cu interventii serioase puteai sa ai acces la interioarele ei. `Boborul` de rand era proscris. Fiind localnic si avand fosti elevi care lucrau pe-acolo, cand si cand, puteam sa o vizitez `pe sest`, de unul singur. Intr-o zi insa, am cerut sa mi se aprobe vizitarea ei cu elevii de la o clasa unde eram diriginte. Mi s-a aprobat, insa cu conditia sa vedem numai curtea exterioara care adapostea si o mica gradina zoologica (printre altele, cu fazani si caprioare pentru sacrificiu) si, pentru cateva minute, doar sala mare, apoi am iesit in parcul din fata. Dupa vizita, le-am spus copiilor sa ma astepte putin afara, langa fantana arteziana, fiindca eu aveam nevoie de o urgenta. M-am intors si am urcat in varful picioarelor niste scari in cautarea toaletelor. Ajuns sus, am auzit muzica si veselie in dreptul unei camere unde, curios fiind, am deschis binisor usa fara sa mai ciocan… Ce credeti ca am vazut inauntru? O sfanta orgie cu fete frumoase goale-pusca saltand in bratele unor `tovarasi` in varsta, si acestia pe jumatate dezbracati, care mai tarziu am aflat ca erau membri ai CC, prim-secretari de partid, ministri etc. Am vrut sa inchid incetisor usa la loc, insa unul din ei m-a vazut si a strigat cu voce impleticita: `Ce vrea asta? De ce n-ati zavorat usa, bre?` `Este tovarasul profesor care-a pictat pe camin tabloul admirat de dumneavoastra` – i-a raspuns o cadana blonda si a sarit din bratele lui langa mine, la usa. Ea m-a tras de mana inauntru si mi-a soptit: `Astia sunt beti morti si asculta de noi facand tot ce le spunem… Haide, stati putin cu noi!` `Hai, toasu… ia loc si tu.. aici lana mine, ca avem mancare cacalau si sa-mi spui dac-ai mai baut vodata vinuri d-astea…` Desigur, am refuzat, dar nu m-au lasat sa ies pana n-am gustat dintr-un pahar de-al lor, dupa care tipul m-a pupat si m-a pus pe liber.` Nu era nicidecum un vin fenomenal, insa ma grabeam, stiind ca ma asteapta copiii afara. Cand am iesit, surpriza! Jumatate de clasa urcase tiptil dupa mine si au vazut si ei, prin scurtele deschizaturi ale usii, crampeie din scena fierbinte dinauntru… Elevele mele radeau pe infundate cu mana la gura, iar pe un coleg de-al lor l-am auzit soptindu-i celui de langa el: `Mamaa, ce tate avea gacica de dupa usa!…` Fireste, ca i-am intrebat de ce-au venit dupa mine. `Pai aveam si noi nevoie de un veceu si ne-am luat dupa dumneavoastra` – mi-a raspuns o eleva. `Dar cine erau aia dinauntru, dom diriginte?` – m-a intrebat o colega de-a ei, facand pe naiva. I-a raspuns in locul meu unul din colegii ei de clasa: `Pai cine sa fie, fa desteapto? Tovarasii care ne conduc tara!` `Eu cred ca ai dreptate` – i-am confirmat si eu opinia, fara sa insist prea mult pe acest subiect cam delicat. `Asa-i, dom profesor, a intervenit un alt baiat, fiindca tata a facut pe-aici niste reparatii si ne-a spus ca astia urca la crama in fiecare saptamana de la Bucuresti si se imbata ca porcii`.
Din acest raspuns se vede ca regimul super-comunist ascutise destul de bine spiritul critic pana si la nivelul mintii copiilor. `Vad ca voi stiti mai multe decat mine – le-am raspuns eu – dar uitati ca veceurile nu sunt la etaj, ci aici la parter…`
Vreau sa va asigur ca scena descrisa si reconstituita aici cu destula acuratete nu este nicicum o poveste plasmuita, ci vazuta aievea, caci asemenea amanunte nu se uita usor, iar locurile proscrise la care atunci aveau acces gratuit numai grangurii de la partid, au devenit acum publice, desigur contra-cost, fiindca acest complex turistic, Casa Seciu, conteaza in zilele noastre ca un mare restaurant de lux, al carui proprietar este dl. Gruia, cu o impresionanta oferta gastronomica, de 400 de locuri (dar cu posibilitati de extindere la 600 de locuri), fiind compartimentat in patru saloane, si dispunand de 30 de locuri de cazare. Aici au loc mereu diverse festivitati: intalniri oficiale cu sefi de state, cu ambasadori, oameni de stiinta si arta de peste hotare. Aici se tin nunti, botezeuri, onomastice, aniversari, intalniri de promotie, revelioane etc. Numeroase tarafuri faimoase canta la Casa Seciu. Aproape saptamanal cerul de deasupra cramei este luminat noaptea de focuri feerice de artificii, iar cu bubuiturile lor s-a obisnuit acum toata comunitatea din vale fara sa se mai sperie de ele nici macar cainii din jur, alta data terifiati de exploziile policrome. Multe tranzactii comerciale internationale si aranjamente intre firmele romanesti si straine, care cu o zi-doua inainte pareau imposibile, fiindca strainii se codeau, manifestand multiple ezitari, conditionari sau chiar serioase retineri, neputand fi nicicum semnate si rezolvate la Bucuresti, dupa faimoasele degustari stropite cu licorile derutante de pe-aici, si-au gasit repede dezlegarea tuturor limbilor si aprobarea cea mai simpla si mai rapida, fara a mai fi nevoie de noi tergiversari diplomatice… Pe la Seciu a trecut o lista intreaga de mari personalitati, pe care vi le voi aminti la finalul acestei carti.
Exista, in acest complex, saloane cu specific vanatoresc-pescaresc, cu expuneri de trofee si de blanuri de animale salbatice intinse pe pereti si cu vanat naturalizat; exista un salon clasic, terase acoperite ori terase libere, de vara, sub forma unei elegante galerii lungi, deschise spre partea de vest si sud-est, cu salon de degustare si crama de vinificatie cu o vasta colectie de vinuri: Riesling, Feteasca Alba, Feteasca Neagra, Cabernet, Saugvinon Blanc, Pinot Gris etc., vinuri produse de SC ROVIT SA, Valea Calugareasca, dar si cu vinuri si lichioruri de import, crama fiind dependenta de aceasta societate. Societatea ROVIT S.A. Valea Calugareasca exporta vinuri romanesti pana aici la mine in America, umpland magazinele de bauturi cu vinuri romanesti. ROVIT exploateaza o suprafata de 800 ha luata in arenda de la proprietari individuali, parte din ei din Boldesti, Scaieni si Seciu, suprafata cultivata numai cu vita de vie nobila, 117 ha livada intensiva de mar si prun, toate acestea organizate pe 12 ferme si un combinat de vinificatie. La viile apartinand Casei Seciu, experienta dobandita de-a lungul anilor, impletita cu cercetarea, a permis stabilirea unei structuri de soiuri corespunzatoare cerintelor din anul 2007. Astfel, soirile pentru vinuri rosii (Cabernet Saugvinon, Merlot, Feteasca Neagra si Pinot Noir) ocupa 38% din suprafata plantata cu vita de vie, cele pentru vinuri albe 51% (Riesling, Feteasca Alba, Saugvinon si Pinot Gris) iar soiurile pentru masa 11%. (Nota: precizez ca ambele denumiri de `Saugvinon` si `Sauvignon` sunt corecte, conf. dict. de oenologie.) La subsolul cramei se efectueaza intreaga gama tehnologica – vinificarea primara, fermentarea, separarea si asamblarea vinurilor in partiz, invechirea si imbutelierea lor. Anual se pot prelucra pana in 5000 t de struguri. La Valea se realizeaza 35.000 hl vin (socotind si pe cel de la crama Seciu) din care 10.000 hl sunt destinate exportului.
Ceea ce confera un plus de frumusete in ochii tuturor vizitatorilor acestei faimoase Case Seciu este, fara indoiala, prezenta minunatelor sculpturi in lemn existente acolo. Inca de la intrare, ele te intampina, pornind de la veranda si de la stalpii de lemn de afara, de pe marginea scarilor, realizati in stil rustic, pana la decoratiunile interioare, din hol si din sala mare, toate lucrate pe teme cinegetice. Autorii lor sunt Vasile Chiva, mare mester lemnar din comuna Alunis si fiul sau Petre Chiva, stabilit in Scaieni. Cunosc bine familia Chiva, deoarece la fratele regretatului Vasile Chiva am stat eu in gazda pe vremea cand functionam ca profesor in com. Bertea, Prahova. Voi reveni cu alte amanunte despre aceste splendide sculpturi la capitolul de mai jos, `Opere de arta din Boldesti-Scaieni`.
Intr-un articol publicat de mine cu patruzeci de ani in urma intr-o revista din Bucuresti si intitulat `Ploiestiul in anul 2000`, scriam ca drumul lung si obositor pe care il fac oamenii din Boldesti si Scaieni, care urca aproape o ora de mers pe jos pana sus la crama Seciu, va fi strabatut in numai cateva minute gratie unor viitoare telecabine… Iata ca nu s-a realizat aceasta doleanta. Oare va trebui sa-l scriu din nou si, decaland timpul, sa inlocuiesc anul 2000 cu 2050? Zau ca l-as face, dar daca nici atunci…
Pe cat este de frumos complexul Casa Seciu, pe atat de vulnerabila s-a dovedit a fi intreaga lui cladire, si asta nu neaparat din cauza cutremurelor, fiindca ea a facut relativ cu succes fata marilor seisme din 1977, 1989 si 1990. Constructia are insa un inamic tot atat de temut ca si seismele, daca nu cumva chiar mai insidios. Ma refer la alunecarea de teren. Dealul Seciului, cu toate casele de pe el, a devenit, in genere, proverbial din acest punct de vedere. Desigur, nici cladirea cramei nu a scapat de aceasta amenintare. Cu peste treizeci de ani in urma, dupa niste ploi interminabile, constructia incepuse sa dea semne ca ar vrea sa o ieie binisor din loc, la vale… Imediat s-au adus experti si s-au inceput prospectiuni serioase de salvare, dispunandu-se injectarea, sub presiune, de cimenturi speciale, sub fundamentul vestic si protejarea intregii fundatiei labile cu o centura adanca, dar vizibila si la suprafata, de beton armat, care a oprit aceasta alunecare periculoasa. Ea este si va fi in continuare monitorizata si masurata an de an, pentru a se putea preveni si interveni la timp, in caz ca va fi iarasi nevoie, cu noi consolidari la adancime, spre a se evita orice surpriza nedorita care, desigur, ar putea avea consecinte negative incalculabile daca s-ar materializa. Sa speram insa ca nu se va petrece niciodata un asemenea eveniment prejudicios care depinde mai mult de mana lui Dumnezeu decat de mana omului. Nimeni nu doreste sa i se intample vreun dezastru acestei frumoase cladiri de pe raza localitatii, deoarece complexul turistic Casa Seciu a fost si este mandria orasului Boldesti-Scaieni.

LUCRARI DE ARTA DIN ORASUL BOLDESTI-SCAIENI

Spre deosebire de celelalte orase din judetul Prahova, Boldesti-Scaieni nu se prea poate lauda cu niste opere marete de arta pe care sa le gasesti in vreun dictionar de arta romanesc sau international. Am amintit mai sus de sculpturile in lemn ale mesterilor Vasile Chiva si fiul sau Petre Chiva, facute la Casa Seciu, unde Petre chiar si acum este angajat intr-o serie de noi lucrari. Sculpturile lor au fost executate intre anii 1969-70-75 in lemn de stejar si, cum spuneam, sunt facute pe tematica cinegetice (de vanatoare) infatisand destul de bine forme de vulturi, veverite, caprioare si berbeci. Tot dumnealor, in crama de jos, au sculptat frumos butoaiele de 10 si 50 de decalitri, cu ornamente de frunze de vita si ciorchini de strugure. Reliefurile sculptate au fost acoperite cu un strat conservant lucios si se pastreaza destul de bine pana astazi.
In Scaieni exista doi frati gemeni, pictori de biserici, iconari greu de egalat, cu lucrari deosebit de frumoase, fratii Emil si Ionut Stoica, ale caror picturi in fresca vor ramane sa fie admirate pentru zeci de generatii in numeroase biserici pe care acesti pictori cu maini de aur le-au pictat prin alte localitati, insa nu in bisericile locale.
In bisericile din Boldesti si Balaca sunt picturile in stil neobizantin, executate in fresca de pictorul Marian Rondelli, cu siluete hieratice similare, iar la biserica din Seciu cele doua Icoane Imparatesti (Iisus si Fecioara cu Pruncul), pictate de Fotache Zugravul a caror importanta este mai mult istorica decat artistica. La fel, pictura din 1955 restaurata de pictorul C. Calinescu, cel care a restaurat si pictura lui Nicolae Grigorescu de la Manastirea Zamfira. Despre ele am mai vorbit in paginile precedente. La Scaieni am aratat ca destul de pretioase sunt cele doua icoane, Iisus si Fecioara cu Pruncul, pictate in 1855 de Afanasir, ucenicul lui Nicolae Grigorescu.
Tot la capitolul lucrari de arta as mai putea aminti casa inginerului Toma Calinescu (str. Monumentului nr. 1), casa invatatorului Emil Popescu, cladire candva etajata inainte de cutremurul din 1940 (str. Armoniei nr. 1), ambele executate de arhitectul Toma Socolescu, autorul Bisericii din Scaieni, a Halelor Centrale din Ploiesti si a Catedralei Sf. Ioan din acelasi municipiu. Arhitectul Moianu a considerat ca foarte valoros a fost si originalul complex de cladiri din Boldesti de langa halta CFR, de pe str. Petrolistilor, o lucrare de elita a arhitectului Misu Radulescu, care, in loc sa fie renovata, a fost demolata fara pic de discernamant, din intiativa unor capete stupide si nepricepute la valorile culturale autentice ale tarii noastre. Ca si dumnealui, consider acest gest o adevarata crima. Dar nu despre arhitectura vreau sa va vorbesc acum ci despre monumente sculpturale din oras si despre cateva picturi aflate pe teritoriul acestei asezari.

MONUMENTUL EROILOR DIN SCAIENI (1916-1919)

Se afla la jumatatea strazii Monumentului si a fost ridicat acolo in anul 1939 de primaria fostei comune Scaieni care, ca toate primariile din tara, primise de la guvern recomandarea ca toti eroii cazuti pentru apararea patriei sa fie cinstiti prin ridicarea unor monumente ad-hoc. Fondurile au fost oferite de prefectura judeteana si de la fosta perceptura locala. Pentru infaptuirea acestei lucrari, s-a apelat la unul din cei mai cunoscuti autori specializati in astfel de monumente militare, sculptorul Ion Iordanescu din Bucuresti. Cu prima varianta a monumentului (vezi fotografia), primaria locala nu a fost de acord, preferandu-se varianta a doua, mai ieftina, care prezinta un soldat turnat in bronz, stand in picioare, cu arma tinuta strans in ambele maini, aflat in pozitie de repaos si avand o privirea mandra, directionata putin spre un orizont ridicat. Deasupra statuii, pe coloana, sub picioarele vulturului, sunt scrisi anii Primului Razboi Mondial: 1916-1910. Sub statuie scrie: EROILOR DIN SCAIENI, PATRIA RECUNOSCATOARE. Mentionez ca baioneta de bronz de la pusca i-a fost furata si nu a mai fost inlocuita. Probabil ca hotul avea nevoie de ea sa-si faca harakiri…
Intregul monument este inconjurat de o gradinita rotunda, destinata pentru flori, cu un diametru de 4,5 m, circumrondata de un soclu de ciment pe care se afla montat un solid grilaj metalic, cu o poarta de acces, tot metalica, in spatiul gradinii, unde distingem soclul de la baza monumentului cu cele patru trepte in retragere descrescenda piramidala. Ostasul apare rasucit putin spre stanga, postat pe un soclu crem de marmora, inalt, continuat in spate de o coloana ce se ingusteaza, lucrata din acelasi material, avand 4 m lungime, in varful careia se afla un vultur, cu aripile desfacute, simbolul vitejiei. La picioarele ostasului a fost depusa o casca militara, asezata pe tricolor si pe o ramura de stejar, compozitie turnata din ciment. Culorile tricolorului le-am adaugat eu cu peste trei decenii in urma si se pastreaza intacte. De asemenea, am intarit cu vopsea neagra toate literele sapate in marmora, deoarece vopseaua originala disparuse complet si se citeau foarte greu numele eroilor. Sub picioarele statuii sta scris cu litere mari: EROILOR DIN SCAIENI, COMUNA RECUNOSCATOARE, iar sub casca militara, am adaugat eu numele sculptorului: I. IORDANESCU, pentru a se sti autorul lucrarii. Pe laturile din dreapta si stanga soldatului sunt scrisi vitejii eroi din Scaieni cazuti in primul razboi mondial. Sa citim numele acestor eroi…

Cei inscrisi pe latura din dreapta statuii:
EROII DIN SCAIENI MORTI IN RAZBOIUL DIN 1916-1919:

Nicolae Stelian caporal Nastase Constantin soldat
Paraginaru Vasile soldat Grigore Stefan `
Ioan Ioan ` Costache Ioan `
Dumitru Gheorghe ` Anghel Ioan `
Tomescu Nicolae ` Dinescu Toma `
Stan Tudor ` Georgescu Toma `
Ilie Constantin ` Iliescu Ioan `
Pleasca Iancu ` Tomescu Gheorghe `
Ilie Tanase ` Mihailescu Ioan `

Cei inscrisi pe latura din stanga statuii:
EROII DIN SCAIENI MORTI IN RAZBOIUL DIN 1916-1919:

Ionita Dumitrache caporal Gheorghe Andronic soldat
Stan Gheorghe soldat Nita Gheorghe `
Dumitrache Dumitru ` Dobre Nicolae `
Darie Constantin ` Sbrancea Dumitru `
Andrei Nicolae ` Nicolae Dumitru `
Oprea Constantin ` Andrei Ioan `
Dutu Ion ` Dumitrescu I. Petre `
Ion Radu ` Mihailescu Constantin `
Nastase Alex. ` Gheorghe Anghel `
Anghel Niculae `

Pana sa se inaugureze Monumentul Eroilor din Boldesti, de Ziua Eroilor, in dreptul acestui monument, aveau loc solemne parazi militare, slujbe religioase pentru pomenirea acestor bravi fii ai comunei si ai Tarii noastre. Erau frumoase si impresionante programe artistice adecvate comemorarilor respective. (Vezi foto.) Ca mai toate celelalte facilitati si merite uitate, dar avute candva de sectorul Scaieni, si aceasta frumoasa sarbatorire s-a mutat la Boldesti, pentru ca, la fel ca in restul prioritatilor, vorba banatenilor: `Boldestiul este fruncea!` – in timp ce Scaienii a devenit anexa vitregita a localitatii componente. O dovada in plus se poate constata si de Ziua Eroilor, cand oricine vede ca abia daca mai pridideste cineva sa adauge la acest vechi monument o coronita anemica de flori, celelalte zeci de coroane mergand `dincolo`…
Despre autorul acestui frumos monument, sculptorul Ioan Iordanescu, nu va pot spune prea multe, decat ca l-am cunoscut pe fratele lui si pe nepoata sa, Mioara Parianu, nascuta Iordanescu, care a locuit in Scaieni, fiind casatorita cu ing. Alexandru Parianu care locuia pe str. Pacii nr. 10. De la dumnealor am obtinut fotografiile cu autorul sculpturii pe care le public aici ca documente absolut inedite. Astfel stim ca Ioan (Mielu) Iordanescu s-a nascut la Bucuresti, la 18 iulie 1881, fiind cel mai mare din cei sapte frati – trei baieti si patru fete – fiul unui feroviar care a avut ambitia ca toti copiii lui sa studieze. Liceul l-a urmat la Bucuresti, iar studiile de arta le-a facut la Paris si Neapole, in Italia. A luptat pe front in primul razboi mondial, experienta care l-a decis sa abordeze cu pasiune subiecte glorioase, cu tematica militara, specializandu-se in monumente de acest gen. Cand s-a intors din razboi, a participat la cateva galerii expozitionale de sculptura, unde, datorita aprecierilor, a primit multe comenzi. Pentru cativa ani, a fost presedintele Sindicatului Artelor Frumoase, pare-se, infiintat chiar de el, si, conform unor alte informatii, neconfirmate, pentru scurt timp, a devenit chiar presedintele Uniunii Artistilor Plastici din Romania si directorul unei reviste de arta la care colabora si prietenul lui, marele Constantin Brancusi! Prietenia cu Brancusi este ceva sigur. Fiind o fire modesta, nu ii placea sa noteze sau sa comunice prea multe date asupra persoanei proprii si poate de aceea nu se cunosc suficiente informatii biografice despre acest minunat artist. Sculptorul a decedat in Capitala, a doua zi de Craciun, la 26 decembrie 1950 (informatia cu anul 1949 se pare a fi gresita). Pana astazi, el ramane, cred, cel mai mare sculptor de monumente militare din tara, autor al monumentelor eroilor din Ramnicul Valcea si Azuga, al monumentului inchinat lui Costache Negri, din Piata Regala, Galati s.a., lucrari pe care le-am vazut cat de frumoase si impunatoare sunt, dar si al altor monumente, printre care si acesta din Scaieni. Credem ca biografia sculptorului i s-ar putea, cu siguranta, reconstitui cu suficiente alte amanunte inedite si mai credem ca artistul ar merita un album cu toate impresionantele sale sculpturi. Probabil ca in arhivele U. A. P. de la Bucuresti sa existe si alte detalii biografice care sa ne ajute in astfel de reconstituiri.
Curios este faptul ca despre acest original artist, de la moartea lui, nu s-a publicat nimic altceva decat, in anul 2000, o scurta informatie a lui Virgiliu Teodorescu, in revista Muzeului National de Istorie din Bucuresti, ceea ce ne surprinde, avand in vedere ca Iordanescu era un sculptor de mare talent si chiar fost presedinte al Uniunii Artistilor Plastici din acea perioada. Cu prilejul publicarii cartii de fata, iata ca ofer criticilor de arta interesati o asemenea nobila invitatie, pentru a aborda un subiect inedit de cercetare care ar contribui, fireste, la imbogatirea cu noi pagini a Istoriei artelor plastice din Romania.

MONUMENTUL EROILOR DIN BOLDESTI

Despre aceasta lucrare, ridicata de curand in plin centru orasului, in fata primariei, stim mai multe, mai ales ca este executata dupa proiectul fostului profesor de desen de la scolile din Scaieni si Boldesti, George Dumitru, un tanar si talentat sculptor ploiestean. Indiferent daca monumentul din Boldesti place sau nu unora sau altora dintre privitorii lui, am fost totusi indignat sa constat ca pe placile lui de marmora alba, in afara de bravii eroi ai fostei comune Boldesti, alaturi de acesti mari viteji, nu s-a omis sa fie neaparat trecute si numele unor consilieri, nelipsind nici unul, dar tocmai cel mai important nume – adica al autorului monumentului – a fost omis! Rareori se intampla o asa colosala greseala. Numele sculptorului George Dumitru lipseste cu desavarsire!
Pe vremea cand ma aflam in tara, in acel loc planuiam sa lucrez eu un monument dedicat petrolistilor care sa fie reprezentat de doi sondori lucrand la `masa Rotary` de la gura sondei, dar se pare ca ideea de a plasa acolo un monument al eroilor este chiar mai bine venita. Am vazut macheta monumentului inca din atelierul sculptorului si aceea nu diferea prea mult de lucrarea de pe teren. Unii locuitori ai orasului opineaza ca monumentul este prea mare si ca estompeaza perspectiva pietii, dar cei mai multi s-au obisnuit deja cu amplasamentul lui acolo si il gasesc bine venit.
Acest Monument al eroilor boldesteni a fost propus sa fie ridicat din initiativa fostului primar Vasile Enache si a lui Cristu Vlasceanu, fost director al Directiei de Patrimoniu din oras. El a fost lucrat in intregime din marmora alba de Ruschita si din placi aplicate (unele deja s-au dezlipit!). Ca prezentare, este o solida piesa geometrica nonfigurativa, avand trei elemente distincte: 1. Platforma cea mare, pe care se poate urca pe cele sase trepte; 2. Fundamentul rotund, ce sustine un mare suport cuboidal al celor patru placi largi de marmora: trei cu inscriptii de nume de eroi pe ele si cea de a patra – placa frontala – cu versuri inchinate eroilor, scrise de poetul ploiestean Nichita Stanescu; 3. Coloana verticala prismatica, cu muchii fasonate, de pe fundament, inalta de peste 6 m. In varful coloanei, usor taiat descendent spre vest, exista un modelaj in forma de trefla, perceput astfel numai daca este privit de sus, din pozitie perpendiculara, cum ar fi dintr-un elicopter… Cruci propriu-zise sunt cele patru, de culoare neagra, aplicate pe laturile de la baza coloanei. Partea din spate a fundamentului este marginita de un parapet de marmora, terminat abrupt, fara accesari de coborare. In fata celor sase trepte este o alee pavata cu dale albe. Pe placa frontala din dreptul scarilor este scris cu litere metalice aurii: CINSTIRE EROILOR DIN BOLDESTI-SCAIENI (lipseste semnul exclamarii care, oricum, trebuia pus). La mijlocul placii sunt versurile marelui Nichita Stanescu:
`Nu-l uitati pe cel cazut in razboi,
Strigati-l din cand in cand pe nume,
Ca si cand ar fi viu printre noi
…si atunci el va surade in lume.`
Nichita Stanescu

Pe latura fundamentului, dinspre stanga privitorului, se afla inscriptia cu consilierii. Ea ar putea fi aplicata in alta parte si nu direct pe monument. In fiecare an, de Ziua Eroilor, in jurul monumentului, au loc festivitati solemne, cu invitati de onoare, cu discursuri comemorative, cu scurte programe artistice, cu parade militare in ritm de fanfara, organizate de primaria orasului, cu ocazia carora se depun numeroase coroane de flori pe platforma lui. Intregul monument este inconjurat de o mica gradina verde, cu floricele multicolore, marginita de o larga bordura ovala, vopsita totdeauna bicolor (alb-rosu), pentru atentionarea vehiculelor care trebuie sa faca sens giratoriu in jurul acestui mare amplasament central.
Pe laturile medii ale monumentului sunt amintiti un numar de 109 de eroi, grupati pe cele trei placi, pe razboaie si pe localitati, dupa cum urmeaza (toate titlurile mari sunt scrise cu litere de metal aurii):

EROII CAZUTI IN RAZBOIUL DIN 1916-1919 BOLDESTI-SECIU

Serg. Balanescu Gh. Ion Sold. Marin Nastase Sold. Savu Gheorghe
Cap. Dinu Gheorghe Sold. Matei Petr Sold. Simion Dumitru
Cap. Stroe Ion Sold. Mainea Nasse Sold. Stan Dumitru
Sold. Balanescu Pricopie Sold. Mainea Stelia Sold. Tabara Stelian
Sold. Bilciurescu Ion Sold. Moise Constantin Sold. Tatu Chivu
Sold. Bilciurescu Stan Sold. Moraru Alecu Sold. Toma Nastase
Sold. Dumitru Tudor Sold. Nae Gheorghe Sold. Toma Vasile
Sold. Iancu Gheorghe Sold. Nita Ion Sold. Tanasescu Ion
Sold. Ilie Constantin Sold. Oprea Alexandru Sold. Tudoran Vasile
Sold. Ion Constantin Sold. Papuse Ion Sold. Vasile Vasile
Sold. Ion Gheorghe (1) Sold. Papuse S. Petre Sold. Vasilescu Constantin
Sold. Ion Gheorghe (2) Sold. Parvu Alexandru Sold. Vasilescu Zaharia
Sold. Ionita Savu Sold. Prica Nicolae Sold. Visan Gheorghe
Sold. Manea Tanase Sold. Rotaru Eftimie Sold. Vlad Stefan
Sold. Manolache Gheorghe Sold. Sandulescu Stelian Sold. Zabet Constntin
Sold. Marin Grigore Sold. Savu Iancu Sold. Dodan Anton-Lazar

EROII CAZUTI IN RAZBOIUL DIN 1941-1945 BOLDESTI-SECIU

Cap. Popescu I. Ion
Srg. Furtuna Stelian Sold. Ioftor Constantin Sold. Samoila Gheorghe
Frt. Carcioiu Stan Sold. Ionita Gheorghe Sold. Stroe Petre
Sold. Barbu Gheorghe Sold. Ionita Ioan Sold. Stroe Tanase
Sold. Barla Ioan Sold. Manea Barbu Sold. Toma Petre
Sold. Balanescu Petre Sold. Manea Ion Sold. Tanasescu Stelian
Sold. Bociu Gheorghe Sold. Manolache Ion Sold. Tanau Ioan
Sold. Bratu Florea Sold. Maceasa Tudor Sold. Tanau Gheorghe
Sold. Constantin Vasile Sold. Marin Gheorghe Sold. Tuica Constantin
Sold. Dinescu Gh. Ion Sold. Nicolae Ion Sold. Vasile Gheorghe
Sold. Dinu Neculai Sold. Petricioiu Constantin Sold. Vasilescu Vasile
Sold. Dragomir Iacob Sold. Pita Alexandru Sold. Vianu D. Constantin
Sold. Gavrila Zevedei Sold. Pita Dumitru Sold. Vlad Tudor

EROII CAZUTI IN RAZBOIUL 1941-1945 SCAIENI BALACA

Slt. Constantin I. D. Darie Lt. Stanescu Atanase
Frt. Moraru Vasile Sold. Bocioaca C. Ion
Cap. Moraru I. Gheorghe Sold. Darie I. D. Constantin
Cap. Neagu E. Nicolae Sold. Diaconu Ion
Sold. Ceapa Marin Sold. Dogaru Nicolae
Sold. Georgescu Nicolae Sold. Ghinea Dumitru
Sold. Guta Nicolae Sold. Iancu Gheorghe Lazar
Sold. Iancu Gheorghe Sold. Sburlea Vasile
Sold. Stefan Vasile Sold. Soare N. Gheorghe
Sold. Tanase Stefan Sold. Starceanu N. I. Ioan
Sold. Tomescu Gheorghe Sold. Starceanu T. M. Radu
Frt. Ionita Gheorghe Sold. Stefan D. I. Tanase
Sold. Tomescu N. Gheorghe Sold. Visan Constantin

In total, in orasul Boldesti-Scaieni, in ambele razboaie mondiale, socotindu-i si pe eroii notati pe Monumentul de la Scaieni, rezulta ca au fost 172 de eroi cazuti pentru patrie. Dumnezeu sa-i aiba in paza Lui!
STATUIA LUI TEODOR DIAMANT

Am oferit destule amanunte despre aceasta statuie atunci cand am vorbit despre Falansterul de la Scaieni. Autorii lucrarii sunt Ecaterina Tudorache si Stefan Macovei, iar finisarile au fost realizate de pietrarii de la tabara de sculptura din localitatea Magura, Buzau. Macheta lucrarii, inspirata dupa bustul realizat de Cristian Petru Balan, cu chipul reconstituit al lui Teodor Diamant, se afla acum la Biblioteca de la Casa de Cultura Scaieni. Monumentul este amplasat in curtea Casei de cultura, pe strada Bucovului nr. 3, in spatele garii Scaieni.
Pe o platforma lunga de 4,5 m se afla un soclu de marmora inalt de 2,20 m care sustine statuia de 2,40 m a tanarului Diamant avand o mica pelerina pe spate si papion la gat. Lucrarea este realizata in calcar dens, folosit la tabara de sculptura de la Magura. Tanarul inginer sta in picioare si are capul intors spre partea stanga. In pumnul drept tine strans un sul cu manuscrisul sau `Catre amicii libertatii` (cu planul falansterului) iar mana stanga are palma intinsa asezata pe o carte deschisa pusa pe o masuta-suport, cu franjuri, carte ce nu poate fi alta decat opera lui Charles Fourier din care s-a inspirat. Identica, in privinta detaliilor de compozite, era si statuia mare de cca 4,5-5 m, care urma a fi turnata in bronz, dar cu fonduri respinse brutal de slugoiul lui Ceausescu, Dumitru Popescu, cel ce, cu multa aroganta, isi zicea `dumnezeu`, atitudine de care nu s-a lepadat nici atunci cand, la Revolutie, a ajuns dupa gratii… Pe soclul statuii este o placa metalica pe care scrie:
TEODOR DIAMANT,
INTEMEIETORUL
FALANSTERULUI
DE LA SCAIENI
(1835-1836)
In 1966, cand s-au implinit 130 de ani de la intemeierea falansterului, s-a fixat o alta placa de maromora, comemorativa, pe fatada Casei de cultura, in dreapta portretului actual al lui Eminescu. Dupa Revolutie, intr-un exces de zel, nefondat din punct de vedere al adevarului istoric, placa aceea a fost scoasa fara rost, desi nu avea absolut nimic comunist in mesajul ei… Daca ar fi avut un asemenea continut, eu as fi fost primul care as fi cerut scoaterea ei. Insa persoanele care nu cunosc istorie, nu trebuie sa se grabeasca a lua masuri decizionale pripite care frizeaza mai mult decat stupiditate. Asadar, consider ca acea inscriptie ar trebui repusa imediat in locul unde a fost. Iata care era continutul ei:
IN ACEASTA COMUNA A FIINTAT, INTRE ANII 1835-1836,
SOCIETATEA AGRONOMICA SI MANUFACTURIERA
FALANSTEUL DE LA SCAIENI, CREATIA INGINERULUI
TEODOR DIAMANT (1810-1841), INCERCARE DE EXPERI-
MENTARE A CONCEPTIEI SOCIALIST-UTOPICE.
Dar sa revenim la statuia lui Teodor Diamant… In spatele ei, se afla un fundal masiv si inalt, usor curbat, de calcar cioplit, cam de aceeasi lungime cu soclul, pe care sunt infatisate scene dinamice intr-un basorelief amintind basoreliefurile antice greco-romane si reprezentand activitatea membrilor falansterieni: scene de munca agraro-industriala, de arta, de invatatura etc.
Luata in ansamblu, aceasta este o lucrare destul de frumoasa, care se incadreaza perfect in micutul parc verde unde a fost asezata, conferindu-i multa eleganta si personalitate. Cu tristete va spun ca niciodata nu i s-au pus jerbe de flori la picioarele statuii lui Diamant, desi opinez ca junele visator ar fi meritat aceasta atentie din partea autoritatilor sau a localnicilor, fie macar si pentru motivul ca le-au scos pentru totdeauna numele Scaieniului din anonimat.

STATUIA `RUPATORUL DE GEAM`

Autorul ei este profesorul Cristian Petru Balan, iar statuia este o lucrare realizata in stil modern, confectionata din otel inox si amplasata in curtea Intreprinderii de Geamuri Scaieni (I.G.S.), in dreptul Portii nr. 1, poarta principala. Asa se numea, simplu – I.G.S. – aceasta intreprindere din industria sticlei romanesti, candva cea mai mare intreprindere cu acest profil din tara. Lucrarea `Rupatorul de geam` a costat atunci o suma destul de mare de bani, costul ei fiind platit din bugetul fabricii. In calitate de autor al lucrarii, imi permit sa evoc putin istoricul genezei ei…
In primavara anului 1981 am fost invitat de directorul din acea perioada al Fabricii de Geamuri din Scaieni, dl. ing. Constantin Olteanu, in biroul dumnealui, unde mi s-a facut tentanta propunere de a lucra o statuie care sa reprezinte simbolic activitatea principala a lucratorilor din acea intreprindere. `Domnule profesor, mi s-a confesat atunci directorul fabricii. Nu demult m-am intors dintr-o vizita facuta in Franta la o intreprindere din industria sticlei, precum fabrica noastra de la Scaieni, si acolo, la intrare, am vazut statuia unui muncitor care se afla in procesul de fabricare a unui borcan sau a unei sticle, sufland intr-o teava metalica – asa cum stiti ca se sufla si se modeleaza sticla topita, foarte maleabila si foarte fierbinte… Ei bine, ceva in genul asta as vrea sa avem si noi…` `Sunt perfect de acord cu propunerea dumneavoastra si o accept cu placere, i-am raspuns eu directorului, numai ca la aceasta fabrica stiu ca nu se mai lucreaza sticle, damigene si borcane cam de mult timp. Poate va trebui sa ne gandim la o scena de munca mai reprezentativa pentru tehnologia de astazi.` `Daca este asa, mi-a raspuns directorul Olteanu, atunci haideti sa mergem impreuna amandoi prin sectiile fabricii si sa alegem ceva care sa va placa…` Si am pornit imediat sa cutreieram sectie dupa sectie. Am pornit de la sectia amestec de materie prima, la atelierele mecanice, la cuptoare etc. Privirea mi s-a oprit, la sectia `geam tras`, asupra unui muncitor cu manusi de azbest in maini care, imediat ce iesea foaia uriasa de geam, inca rosie, din masina de tras geam pe verticala, dupa ce dispozitivul automat de taiere cu diamant la varf, alerga ca o suveica de la o latura la alta, la baza placii fierbinti, lucratorul (`rupatorul de geam`), care astepta in picioare sa ajunga placa uriasa in dreptul lui, o apuca zdravan de sus, cu bratele deschise si o zgaltaia o data scurt, apoi ii dadea drumul sa cada liber pe banda rulanta cea lunga, iar acest convaier o purta incet, la distanta, pana la sectia de asamblare. Priveam cu uimire cum foaia aceea uriasa de sticla, odata rupta si usor impinsa, cadea lin, ca o parasuta, pe convaierul moale si nu se spargea, desi din 40-50 de asemenea caderi, unele se mai spargeau totusi. Acestea, desigur, mergeau imediat la retopit. `Gata, dom director: am ales! – m-am decis eu. Voi incerca sa transpun acest moment de lucru intr-o sculptura moderna…`
Odata ajuns acasa, m-am apucat sa fac niste schite. Apoi, din bucati de carton, folosind o foarfeca si pelicanol, am procedat exact ca maistrii croitori, pana am asamblat o mica statuieta, de marimea unei carti, pe care, dupa ce am vopsit-o in bronz argintiu, i-am dus-o directorului. A privit-o curios, a aprobat-o cu un zambet si mi-a spus sa-mi continui lucrarea, fiindca ma va plati. I-am raspuns ca vreau sa o fac gratis, ca daca este vorba de bani, atunci eu n-o mai lucrez. A fost de acord. In zilele urmatoare, m-am dus la fabrica de mucava din orasul nostru, de unde am cumparat niste postere mari de carton din care, in cateva zile, am croit exact modelul mare al statuii actuale din inox. La atelierul de tinchigerie al fabricii au fost alesi cinci dintre mesterii cei mai buni de acolo, cu care m-am inteles perfect cum sa transpunem tiparele mele de carton (brate lungi, cap, trup, picioare lungi) in placi groase de otel inox, taiate dupa modelul meu, care apoi au fost sudate si slefuite in fata mea, mesterii urmand pas cu pas toate sfaturile primite, dupa cum si eu urmam sfaturile lor.
Asa s-a nascut acest `Rupator de geam` – o statuie moderna, o silueta zvelta de metal, cu o casca de otel pe cap, cu centura la mijloc, stralucind ca oglinda in razele soarelui, o lucrare inalta de peste trei metri, care, grea fiind, a trebuit transportata cu macaraua si montata pe marele postament de beton de la Poarta 1. Pe acelasi postament, incrustat cu pietre late de rau, am cerut sa se monteze si o masina de tras geam, exact cum era aceea din fabrica, iar din masina respectiva sa iasa o folie uriasa de geam care, dupa ce a fost adusa cu grija din depozit, a fost prinsa intre mainile `Rupatorului`. Pentru ca lucrarea a placut tuturor salariatilor intreprinderii, dl. director Olteanu a comandat niste placi metalice spre a fi atasate cu inscriptii pe postament. Pe una din ele (pe cea din latura dreapta a privitorului), era scris numele meu si al membrilor echipei care m-au ajutat sa o ridicam, dupa cum urmeaza:

RUPATORUL DE GEAM
AUTOR: PROF. CRISTIAN PETRU BALAN

ACEASTA STATUIE A FOST EXECUTATA
IN ATELIERELE I.G.S. IN ANUL 1981
DE ECHIPA FORMATA DIN:

PETRE ILIE MAISTRU
C-TIN STANCU SEF ECHIPA
ION ZAMFIR TINICHIGIU
ION MOLDOVAN TINICHIGIU
ION OBIELOIU SUDOR

Pe placa din fata este notat un frumos text compus de inginerul Constantin Olteanu, directorul de atunci al I.G.S.:

NOBLETEA, REZULTATA DIN ABNEGATIE, EFORT SI RISC,
SE IDENTIFICA CU PROFESIA DE RUPATOR, MOTIV PENTRU
CARE O RESPECTAM SI O OMAGIEM.

Dupa inaugurarea statuii, am facut o fotografie (anexata aici) in care directorul si cu mine ne aflam la mijloc, inconjurati de trei din echipa de lucru. Asa s-a implinit dorinta directorului C. Olteanu si, dupa douazeci si sase de ani, inca mai exista acel `Rupator de geam`, din otel inoxidabil, astazi acoperit de tufisuri si de cracile unor arbori, incat de abia se mai vede.
Dupa `fuga` mea din tara in America, tovarasii de atunci, pentru ca pe mine nu puteau sa se razbune direct, s-au razbunat cumplit pe operele mele, incepand cu cele doua busturi `Teodor Diamant`, pe care le-au facut bucati, apoi si pe bietul meu `Rupator`. Dar pe acesta, fiind din otel greu, nu au putut sa-l distruga. In schimb, geamul dintre bratele lui a fost si el facut tandari, iar numele meu a fost razuit cu ura de pe placa unde era scris. Si asa razuit a ramas pana astazi, fara ca nimeni sa intervina pentru… repunerea lui in drepturi. Iata de ce, in aceasta carte, incerc sa cer cu insistenta nu numai ca placuta cu numele meu sters sa fie refacuta cum a fost conceputa (adaugandu-i-se si numele directorului C-tin Olteanu pe ea, caci dumnealui a fost cel care a initiat-o), dar, pentru ca fabrica a trecut intr-un regim nou de proprietate, aceasta statuie, doresc sa fie demontata si scoasa din locul unde se afla acum dosita dupa copaci si mutata, la un loc vizibil, in parcul din fata fabricii, pe un soclu mai inalt, in apropiere si cu fata la calea ferata, remontandu-i-se si geamul spart care se afla intre bratele modelului de otel, deoarece peste 90% din locuitorii orasului nici nu stiu de existenta statuii. Este dorinta mea expresa pe care o las cu limba de moarte comunitatii, pentru ca aceasta lucrare este facuta cadou nu numai fabricii dar si tuturor cetatenilor din orasul Boldesti-Scaien, tarii intregi.

LUPOAICA ROMANA DE LA SCAIENI
(`LUPA CAPITOLINA` CU ROMULUS SI REMUS)

Putin stiu ca celebrul simbol al Romei, vestita lupoaica alaptand pe copiii legendari Romulus si Remus, existenta la Muzeul Pallazo dei Conservatori de pe Capitoliul din capitala Italiei, a avut o copie identica si la Scaieni, expusa intr-un loc public. De fapt, lupoaica originala era o sculptura de bronz etrusca datand din anii 500-480 i.d.Hr., iar gemenii au fost adaugati (lucrati) mai mult ca sigur de sculptorul si pictorul italian Antonio del Pollaiuolo (1432-1498), sa fie in rezonanta cu legenda intemeierii Romei… Aceasta statuie mai are replici asemanatoare la Bucuresti, in Piata Romana, la Timisoara in piata Operei si la Cluj, in centru, precum si in alte tari. Dar eu tineam neaparat sa existe una si in localitatea noastra; si pentru ca o asemenea copie, adusa din Italia, cum sunt cele din orasele amintite, costa cateva zeci de mii de dolari una, am decis sa o sculptez eu gratis si nu numai ca am realizat-o la aceeasi scara cu originalul, dar am si expus-o in public in locul de unde putea fi vazuta cel mai bine de mii si mii de oameni (vezi fotografia). Acest loc era peronul garii din Scaieni pe unde treceau zilnic numeroase trenuri pline de calatori si navetisti. Ei au vazut-o acolo timp de aproape doi ani.
Cel mai vizibil si mai ferit spatiu pentru postarea statuii `Lupa capitolina` era o coloana inalta de 10 m din fata pergolei de caramida de pe peronul garii. Cand a fost gata, m-am rugat de multi sa ma ajute sa o urc acolo sus, dar nimeni nu ma ajuta, iar statuia era grea de peste 200 kg si de abia patru oameni o puteau transporta. Adevarul este ca am comis un abuz instaland o lucrare de arta fara sa cer vreo aprobare. Stiam insa ca nu voi obtine niciodata asa ceva, in acelasi timp fiind sigur ca odata instalata, nimeni nu o va mai putea da jos din pozitia unde o catarasem. In plus, eu sunt omul surprizelor si voiam sa fac locuitorilor o frumoasa surpriza… Asa s-a si intamplat, iar ajutorul a venit de la cine nici nu ma asteptam. Aceasta persoana a fost un militian de la postul de militie din Scaieni, regretatul serg. maj. Gheorghe Barjoveanu, un moldovean sufletist, care raspundea si de circulatia auto pe teritoriu. El mi-a adus de nu stiu unde o macara cu brat lung si trei oameni sa ma ajute. Platforma de metal a sculpturii, lucrata la IFLGS ca si scheletul lupoaicei, a fost legata de bratul macaralei iar eu, catarat pe o scara inalta, o asteptam sus. Cand grupul statuar a ajuns in dreptul meu, am rasucit cu ambele maini platforma agatata cu cabluri de otel, rotind-o pana s-a potrivit pe capatul plat al coloanei, incat dupa retragerea cablurilor si a macaralei, lupoaica parca fusese pusa acolo de cand lumea… Arata superb si era prea frumoasa spre a supravietui si a se lua la intrecere cu surorile ei din Roma, Bucuresti, Timisoara sau Cluj! Multe lucruri frumoase sunt perisabile… Dar pentru ca erau doua coloane, lucrasem si pentru cealalta coloana ceva specific CFR-ului, si anume un vultur mare, majestuos, cu aripile desfacute – Vulturul Feroviarilor – stand pe o roata de tren (acesta a fost si motivul pentru care seful garii mi-a aprobat postarea celor doua sculpturi acolo.) Am fost anuntat ca cineva de la televiziune le filmase. Si eu le-am filmat cu un aparat de amatori de 8 mm, dar nu am facut decat doua poze cu lupoaica si nici una cu frumosul vultur. Deoarece stiu ca si alte persoane au fotografiat aceste doua sculpturi, m-as bucura sa-mi trimita cineva si mie o copie.
Tot dragalasul de Gheorghita Barjoveanu m-a ajutat, cu aceeasi macara, sa instalez o alta sculptura – un inger de aproape o jumatate de tona – sus pe acoperisul capelei de la cimitirul din Scaieni. Voi vorbi imediat si despre aceasta sculptura la care tineam foarte mult. Dar… n-a fost sa fie, fiindca nu este dupa cum vrea omul, ci dupa cum vrea Domnul. Cutremurul din 4 martie 1977 le-a nimicit intr-o clipa pe toate trei! Ambele coloane s-au rupt de la baza si ambele sculpturi s-au fragmentat in bucati. Chiar atunci, la ora 21,27, peronul garii era plin de navetisti si s-ar fi putut intampla o nenorocire. Cei care se aflau prin apropierea coloanelor cazute, au luat piesele gasite. Unul capul lupoaicei, altul pe Romulus, altul pe Remus… Mie imi ramasese doar capul ingerului, dar si acela a disparut, iar la cateva minute dupa cutremur, lumea venea pe rand la poarta mea sa-mi dea in serie vestile triste, care sunau ca niste condoleante, unele spuse chiar pe un ton mucalit, caci romanii nostri stiu sa faca haz de necaz in orice situatie: `Domnule profesor, ne pare rau, dar trebuie sa va spunem ca lupoaica dumneavoastra s-a sinucis la cutremur`… Sau: `Vulturul ce l-ati sculptat la gara a fost ajutat de cutremur sa-si ia zborul la ceruri…` `Ingerul de la cimitir a cazut la doi metri de o baba, care si acuma se inchina si isi scuipa in san ca a scapat…` Ce puteam face? Le raspundeam prin aceeasi intrebare: `A cazut vreo statuie de-a mea pe cineva?` Toti raspundeau ca nu: `Ei, atunci este bine, fiindca altminteri as fi avut vietile unor oameni pe constiinta… Caci statui – slava Domnului! Sa fim noi sanatosi, c-o sa facem altele…` Dar vorba vine, intrucat adevarul este ca nu am mai putut face altele de aceeasi anvergura, deoarece nici fondurile, nici conditiile nu-mi mai permiteau asa ceva, spre a nu mai aminti de faptul intempestiv ca o conducta urata si uriasa bareaza, la inaltime, prin fata capelei, exact locul unde as putea repune un alt inger in locul celui pierdut.
In fond, unde si cum le lucram eu pe toate?
La capatul autobuzului local, care facea cursa Blejoi-Boldesti, in punctul `grajdurile comunale`, la locul de intoarcere de la grajduri, in tiganie, era o fabrica de teracota si la acea fabrica ma imprietenisem cu fratii Badea Nicolae (da, pe amandoi fratii ii chema Nicolae!), responsabilii fabricii, care faceau zilnic naveta tocmai de la Peris. Ei mi-au permis sa folosesc spatiul lor – si le multumesc si acum daca mai traiesc… Acolo aveam materia prima – pamant de teracota cat pofteam, caolin de cea mai buna calitate si un ditamai cuptorul (subteran) in care incapea o sarja de pana la peste 1000 de placi pentru sobele de teracota… Eu lucram zilnic, cot la cot cu `pamantarii` care, vazandu-ma sculptand, incepusera sa ma indrageasca si-mi admirau munca. Dupa orele de curs de la scoala, dadeam fuga la fabrica, de obicei cu autobuzul, dar uneori si cu bicicleta si astfel imbinam munca intelectuala de la catedra cu cea fizica din atelier.
Lupoaica am construit-o pe un schelet gros de otel, imbracat in caolin. De cateva ori a trebuit, ca mesterul Manole, sa reiau lucrarea de la inceput, fie pentru ca materialul crapa, fie pentru ca era prea moale si umplutura modelata cadea. Eu aveam un bibelou mic cu `lupa capitolina` (statueta lupoaicei) drept model, si m-am jurat sa nu ma las pana ce lupoaica mare nu va iesit perfect asemanatoare cu cea mica, deci la fel cu cea de la Roma! De asemenea, ma ghidam si dupa niste fotografii marite ale originalului, luate din diferite unghiuri. Cand lucrarea a fost gata, am lasat-o cam o luna sa se usuce, apoi am dat-o cu smalt umed de teracota iar dupa uscarea completa, am coborat-o cu franghii la cuptor. A ars mai mult de 24 de ore, iar cand am scos-o era o frumoasa lupoaica lucioasa de teracota, de culoare maronie inchisa. Cand s-a racit, am dat-o cu doua straturi de bronz ce nu se mai curata niciodata, imitand culoarea inchisa a bronzului invechit, dupa o reteta secreta ce o aveam de la un sculptor iugoslav. Pentru cine se intreaba daca o sculptura de caolin ars poate avea aceeasi durabilitate cu cea de bronz adevarat, daca este expusa in aer liber, ii raspund: in Egipt, China si Japonia asemenea sculpturi au rezistat mii de ani, indiferent de intemperii, motiv pentru care in Germania se pot vedea asemenea statui expuse in aer liber. Singura grija este ca ele sa nu fie trantite cu putere ori lovite cu duritate.

INGERUL JUDECATII

La acelasi atelier am lucrat din caolin si `Ingerul Judecatii`, o sculptura frumoasa reprezentand un inger inalt de 1,65 m, cu aripile lipite de corp si cu o trompeta lunga pana la pamant. (Vezi fotografiile). Drept baza de sustinere era un drug gros de lemn care, dupa coacere, s-a transformat in cenusa, sculptura ramanand cu un gol prin mijloc. Ca model, mi-au slujit niste schite de-ale mele, unele poze cu ingeri, dar si o fata care lucra la acea fabrica. Unii `colegi` de atelier imi spuneau, mai in gluma, mai in serios: `Dom profesor, n-o mai luati pe asta drept model pentru inger, ca o sa se faca tandari imediat dupa ce il scoateti afara din cuptor…` Intr-un fel, au avut dreptate, dar statuia a rezistat peste un an de zile si a ajuns acolo unde voiam – adica sus, pe capela cimitirului – desi, in final, tot s-a facut tandari, insa nu din cauza modelului viu, ci din cauza cutremurului… Imi parea rau si o iubeam, fiindca era cea mai mare statuie de portelan din tara, glazurata cu smalt alb! Din ea n-a mai ramas decat soclul de ciment si un ciot gaunos in care anual isi fac pasarile cerului cuib. (Deci tot a fost bun la ceva!)
Ca sa iasa un inger de portelan alb, aveam nevoie, desigur, de smalt alb, pe care numai la o fabrica de portelan din Bucuresti, unde lucra maistrul Diaconu Ovidiu (Videl), din Scaieni, cu ajutorul lui, l-am putut procura. Dupa ce ingerul s-a uscat, l-am glazurat cu alb si vreo sapte insi l-am lasat incet cu franghiile in cuptor. Acolo a ars 48 de ore la peste 600 de grade Celsius. In fiecare seara visam ca opera mea s-a facut bucati. Aveam mari emotii. Dupa ce s-a oprit coacerea, s-au desfacut usile uriasului cuptor si primul care a coborat sa-l vada a fost mesterul Badea Nicu, apoi fratele lui, Badea Niculae, si amandoi au strigat de acolo, de jos: `Dom profesor, nenorocire! Jale maree!… Ingerul la care v-ati chinuit atata s-a crapat la jumatate, in doua!` Auzind asta, imi venea sa plang si am sarit repede in groapa de langa cuptor, langa ei. Amandoi au inceput sa rada: `O, stati linistit… Stati linistit, ca uite: este o splendoare de inger! Este de un alb care va ia ochii! Dar nu-l atingeti ca va arde rau!` Exact asa era si i-am imbratisat pe amandoi. Cand am iesit sus, am sarbatorit evenimentul cu un mic chef. Toti se bucurau. A doua zi, seful atelierului m-a invitat sa intru in cuptor. `Se poate intra intr-un cuptor de 500 grade Celsius?` – l-am intrebat. `Daca va zice cineva ca nu se poate, eu va spun ca se poate, caci nu este prima data cand intru sa vad cum s-a copt marfa. Totul este sa pasiti pe placa rece pusa de mine acum, sa nu va apropiati de pereti si sa va tineti respiratia pentru 7-8 secunde si sa nu aveti nimic de nailon pe dumneavoastra. Atata se poate sta.` Si a intrat. Apoi am intrat si eu pentru 4-5 secunde. Peretii dogorau si am simtit ca mor, dar am iesit repede fara sa mi se intample nimic. Nici macar parul nu mi s-a parlit. Pe urma mi-a explicat maestrul cum sta treaba: `Temperatura este, intr-adevar, foarte mare – excesiv de fierbinte, insa ea nu este flacara sa te arda si dogoarea nu are timp sa-ti prajeasca pielea ca flacara sau ca apa oparita… Cam asta era explicatia ca se poate rezista cateva secunde la peste 500 de grade Celsius intr-un cuptor incins la rosu… Incredibil, dar adevarat!`
Cand ingerul s-a racit, l-am tras zece insi afara cu franghiile, dupa care am facut
cu totii o poza in jurul lui. (Vezi poza.) In aceeasi zi, el a fost transportat pe baloturi de paie la capela cimitirului, aflata langa strada principala si l-am instalat pe acoperisul ei. Pe soclul de beton, unde ii ingropasem baza sculpturii, singurul care a ramas intact, era scris: `Dedicat fetitei mele, Codrina Maria Tatiana, si nasei sale, Maria Petre, Fecioara de la Parepa. Anul 1975`. Era anul cand se nascuse Codrina, prima noastra fetita. (Despre Fecioara de la Parepa am dat amanunte care pot fi gasite la pagina unde descriu biserica de la Seciu. Cand si cand, statiile de televiziune transmit filmul cu ea si cu crucea uriasa aparuta pe cerul senin la inmormantarea ei.)
In primele zile, multa lume a venit sa-mi priveasca `Ingerul Judecatii`. Unii chiar se inchinau in dreptul lui, ceea ce mi-a displacut, caci nu voiam sa fie idolatrizat. Dar dupa cateva saptamani, nimeni nu-l mai baga in seama; localnicii se obisnuisera foarte repede cu el. Vorba lui Goethe: `Un curcubeu care sta mai mult de un sfert de ora pe cer, nu mai este privit de nimeni…` Dupa momentele pasagere de lauda si felicitari, au sosit insa si momente mai dure, poate prea dure. Imediat ce `binevoitorii` m-au parat la organe pentru ispravile facute, tovarasii de la partid si de la Inspectoratul de invatamant s-au sesizat si m-au chemat la ordine sa le dau explicatii cum un profesor care picteaza icoane si sculpteaza ingeri mai poate sa faca si educatia comunista a elevilor? Inspectorii scolari ma urmareau si ei.
Desi cutremurul imi distrusese aceasta sculptura, disparitia ei tot nu i-a potolit pe cei care se pornisera contra mea, caci anchetele la sediul securitatii din Ploiesti si amenintarile abia incepusera si se inmulteau in progresie geometrica. Am fost anchetat in serie si ore intregi de colonelul de securitate Dumitru, care raspundea de sectorul Boldesti-Scaieni, de capitanul Cursaru, de colonelul Pescaru si de colonelul Ion Dumitru, seful Securitatii Prahova. De toti acestia mi-am batut si eu joc in romanul `Oaspetii din Elizeu`, pastrandu-le numele, aparut in Editura Eminescu (Bucuresti, 2004), epuizat din librarii intr-o singura saptamana.
Pe langa acuzatiile cu operele religioase mi s-au adus si altele, mai grave, de natura politica, de legaturi secrete cu strainatatea, cu posturile de radio straine s.a., ceea ce nu era departe de adevar. Cercul amenintarilor se strangea in jurul meu si intr-o imprejurare mi s-a turnat otrava intr-o ceasca de cafea (pe care nu o bausem toata, dar in urma careia inima mi-a fost grav afectata pentru ani de zile). Atunci am luat decizia sa scap din gura lupului. Dupa emigrarea mea ilegala din tara, toti prietenii, rudele si cunoscutii mei apropiati au fost minutios anchetati. Cand, dupa Revolutie, am revenit si am vrut sa stau de vorba cu ambii colonei Dumitru, am aflat de la fostul col. Cornel Paltanea, seful SRI Prahova, ca si unul si celalalt s-au dus dupa… Lupoaica si dupa Vulturul meu de la gara, trebuind, deci, sa-i caut la cimitir. M-am lasat pagubas sa-i mai anchetez acolo, stiind ca judecata mea ar fi fost mai mica si mai nedreapta decat aceea la care au fost ei supusi imediat dupa trecerea Styxului.

BUSTUL LUI TEODOR DIAMANT

In 1971 am sculptat un bust al lui Teodor Diamant, dupa modelul caruia am facut un tipar spre a mai turna inca unul. Ambele busturi, reconstituite din imaginatia mea, au fost realizate din ghips dentar (vezi pozele). Unul era la primarie – vorba lui Caragiale – altul la scoala… (dar si la Catedrala din Ploiesti, in fata altarului, am avut expusa, timp de peste doua decenii, o sculptura reprezentand macheta Sfantului Mormant. Cine vrea o poate vedea dupa ce il anunta pe preot, caci i s-a schimbat locul). De la primarie au mai fost plimbate, pe la Clubul Boldesti, pe la Casa de cultura din Scaieni. Iar cand, dupa Revolutie, m-am intors in vizita in tara, n-am mai gasit nici urma de ele. Un bust se spune ca a fost distrus din cauza ca autorul fugise din Romania si despre celalalt ca fusese distrus de unul din cutremure. Asa o fi. Cert este ca nu a mai ramas nici unul, decat amintirea lor frumoasa in aceste fotografii pe care le public in monografia de fata. Alte reproduceri cu sculptura mea aparusera in `Magazinul istoric` Nr. 2 (95), 1975, la pag. 25, si intr-o revista americana care vorbea despre socialismul utopic (nu detin aceasta revista). Asa cum au disparut busturile, la fel de misterios a disparut si macheta casei lui Mihai Eminescu, (vezi poza) realizata de mine dupa casa de la Ipotesti a poetului.

PORTRETUL LUI MIHAI EMINESCU DE PE CASA DE CULTURA

Mai corect era sa fi scris: `Portretele lui Mihai Eminescu de pe Casa de Cultura`, fiindca nu a fost numai unul, ci trei asemenea portrete pe aceasta institutie din orasul Boldesti-Scaieni. (V. pozele; prima poza color a fost facuta de un italian care a trecut prin Scaieni, caci pe vremea aceea fotografiile color erau o raritate la noi).
Primul portret a fost pictat in vara anului 1974, dupa ce, cu o dalta, am spart tencuiala pana la caramida, creand un spatiu oval unde urma sa lucrez portretul. Spatiul a fost retencuit de mine cu ciment fin peste care am pictat in ulei portretul, stand catarat pe o schela inalta, improvizata de pe care am si cazut odata. Portretul, il infatisa pe Luceafar, la varsta de 19 ani, dupa fotografia de la Praga si reproducerea acestui portret a aparut pe coperta cartii mele `Geniu sublim – Mihai Eminescu`, unde este reprodus scenariul meu de film cu acelasi nume, scris in 1965/66 si achizitionat, prin contract oficial, de Studiourile Cinematografice Buftea, in 1967 (scenariu publicat la Western Publishing, Chicago, in 1996). Sub acest tablou de pe fatada Casei de cultura am copiat iscalitura marita a poetului, iar sub iscalitura prima strofa din poezia `Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie`:

Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele-ti nervoase arma de tarie,
La trecutu-ti mare, mare viitor!

Imaginea picturii respective a fost transmisa de mai multe ori la TVR si reprodusa prin diferite publicatii, inclusiv in acelasi `Magazin istoric` citat mai sus (la pag. 32), specificandu-se ca este cel mai mare portret al lui Eminescu din tara, singurul de acest fel expus pe un zid exterior. Desi a rezistat perfect timp de 26 de ani, tabloul mai intai a fost varuit, apoi a fost spart cu dalta si distrus din initiative criminale, pentru aceleasi motive pentru care mi s-au distrus si busturile lui Diamant. Acest gest m-a ambitionat si mai mult. In 1991, am lucrat in America un alt portret Eminescu, pe o panza cauciucata, pe care am aplicat-o in locul portretului distrus. Pe pieptul Luceafarului se afla harta Romaniei Mari, in culorile tricolore, inconjurata de luceferi. Sub noul tablou exista aceeasi frumoasa semnatura marita a lui Eminescu si, sub ea, citate din `Ce-ti doresc eu tie`, alaturi de un fragment din poezia `Doina` :
Din Hotin si pan la mare,
Vin muscalii de-a calare,
Indragi-i-ar ciorile
Si spanzuratorile…
In anul 2000 am scos acest tablou si l-am facut cadou Editurii Eminescu din Bucuresti, inlocuindu-l cu cel de-al treilea portret, lucrat in America, tot pe o panza cauciucata. Acest al treilea portret este ceva mai mare decat primele doua, avand diametrul ovalului de 2,35 m, insa i-am pastrat iscalitura si cele doua citate de la al doilea portret, si ele scrise pe acelasi tip de panze, pictate cu uleiurile cele mai scumpe si mai rezistente la intemperii. Ultima pictura seamana cel mai mult cu primul portret care a fost distrus intentionat. Ma bucur sa constat ca nuantele culorilor s-au pastrat destul de bine pana la aparitia acestei carti. Si acest tablou a fost filmat si transmis de un post local de televiziune.

PORTRETUL PRIMARULUI ILIE RASPOP (1888-1952)

Ilie Raspop era un intelectual de vaza, stranepotul lui Octavian Goga si a venit la Scaieni ca primar pentru scurt timp, intre 1938-1940. Dar in acesti doi ani si-a dovedit o harnicie fara seaman, caci, din initiativa lui, s-au construit Caminul cultural, Biserica noua, Monumentul Eroilor, Baia comunala, Dispensarul veterinar; a extins electrificarea comunei si gazeificarea ei, a extins liniile de apa in comuna si a construit un trotuar modern de la gara pana la scoala. Pentru aceste merite, pentru ca locuitorii l-au respectat si iubit, am considerat ca ar trebui mentionat si cinstit in vreun fel si, de aceea, in 1978, i-am pictat acest portret pe care l-am asezat deasupra usii principale de intrare in Casa de cultura de la Scaieni. Portretul a fost dezvelit cu o frumoasa festivitate, la care a participat fiica dumnealui, Maria Albulescu, cu intreaga familie, locuitori ai orasului si un grup de pionieri. Dupa plecarea mea din tara, si acest tablou a fost dat cu var, dar l-am reconditionat, si in prezent el arata destul de bine, pastrandu-si neschimbat culorile, mai ales ca in locul ferit unde se afla, nu bate deloc soarele si nu i se altereaza coloratura.
Sub tabloul rotund cu portretul, am scris urmatoarele:

ILIE B. RASPOP (1888-1952)

CTITOR AL ACESTUI LACAS DE CULTURA, AL BAII COMUNALE,
DISPENSARULUI VETERINAR, AL MONUMENTULUI EROILOR SI
AL ALTOR REALIZARI EDILITARE INFAPTUITE CA PRIMAR AL
SCAIENIULUI, DIN 1938 PANA IN 1940, CAND A FOST INLATURAT
DE LEGIONARI. CINSTE LUI !
(PORTRET EXECUTAT IN ANUL 1978 DE PROF. CRISTIAN BALAN.)
PICTURILE RELIGIOASE DE PE CAPELA CIMITIRULUI SCAIENI

Aceasta capela cu clopotnita dateaza din acelasi an cu biserica noua, fiind lucrata dupa planul arhitectului Toma Socolescu. Proiectantul a lasat niste spatii libere speciale, sub forma de nise ovale, pentru a fi pictate. Contrar unor opinii lipsite total de informare, fostul preot Vlad Babi a fost acela care m-a rugat sa pictez acele spatii. Deci n-am facut acest gest din propria-mi initiativa precum celelalte lucrari de arta. De aceea, in anul 1980, la Scaieni, am executat pe un panou de p.f.l. o prima pictura, reprezentand `Judecata suprema`, in care, in planul ceresc, cel de sus, infatisam pe Tatal Ceresc, pe Fiul, Sf.Duh, pe Sf. Fecioara Maria, pe cei 12 apostoli si un sobor de ingeri, sub ei scena raiului, cu tunelul de lumina ce duce spre Eden, iar in partea stanga scene terifiante din iad. Preotul Babi mi-a multumit si l-a sfintit. Acest tablou, expus ploilor si razelor solare, s-a degradat insa repede si a trebuit sa-l dau jos. Parintele m-a rugat sa-l inlocuiesc cu o Sf. Icoana a Mantuitorului. Aceasta am lucrat-o in America, in aprilie 2000, pe o panza foarte scumpa, cauciucata, dar preotul nu a mai apucat sa o vada, fiindca s-a imbolnavit grav si nu dupa mult timp a decedat. Trebuia, asadar, sa-i implinesc dorinta acestui preot respectat de comunitate si de aceea, in vara aceluiasi an, am pictat si aplicat Sf. Icoana cu Mantuitorul pe frontonul capelei, avand titlul grecesc IISUS PANTOCRATOR (Iisus Atoatecreator), infatisandu-L pe Mantuitorul nostru cu bratele ranite intinse ca sa ne binecuvanteze. Vestmintele Mantuitorului sunt tricolore: rosu, galben, albastru. Fondul este un cer plin de stele luminoase. In mana-I dreapta Iisus tine Soarele, in stanga Luna. Sub mana dreapta se afla Sfanta Fecioara Maria cu mainile imbinate pentru rugaciune, privindu-Si Fiul cu ochii in lacrimi. (V. poza) Sub mana stanga a Mantuitorului am pictat un om pacatos, caci Iisus pentru pacatosi S-a jertfit, iar daca vreunul a spus ca acest chip seamana cu mine – foarte bine (macar de-ar fi asa!). Predominant insa este tabloul central. Am tinut foarte mult sa pictez un Iisus frumos, cu ochii albastri cum spun toti vizionarii care L-au vazut.
In octombrie-decembrie 2000, am pictat in America un alt tablou religios, daca vreti o icoana simbolica, aplicata si ea pe capela, in care personajul central este Sf. Fecioara Maria cu Pruncul in brate, incadrata de doi ingeri mai mari, doi mai mici si alti patru ingerasi pe norii din coltul stang, sus, care tin o esarfa scrisa in latina: Sfanta Maria, roaga-te pentru Romania! Si este, cu adevarat, nevoie sa se roage pentru tara noastra, a carei harta (cu Romania Mare, cum era odata) are deasupra coroana de spini, simbolul suferintelor noastre istorice inca nesfarsite. Peste Muntii Carpati, pe harta este crucea cu Iisus rastignit. In tablou, sangele Lui se scurge pe harta tarii noastre si cine are ochi de vazut intelege ce simbol adanc este acesta.
Sfanta Precista tine in mana stanga Biblia, iar un inger tine tot in mana stanga Noul Testament, scris cu litere ebraice. Tabloul, dupa cum se vede, este o compozitie mai moderna, imbinand elementele clasice ale picturilor religioase occidentale cu cele rasaritene, mai putin pregnante. Acest tablou a fost sfintit in Biserica ortodoxa Romana `Nasterea Domnului`, din Chicago, de preotul Simion Pavel, in anul 2000.
In nisele din dreapta si stanga tabloului i-am pictat, in anul 2001, pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel, in stil neobizantin. Sf. Petru tine in maini cheile raiului si Cartea Vietii, iar Sf. Pavel un citat din scrierile lui notate in limba greaca: `Harul Domnului nostru Iisus Hristos sa fie cu voi cu toti!` Cand am lucrat la compozitia religioasa alegorica, am mers si dupa exemplul marelui Nicolae Grigorescu care, atunci cand zugravea sfintii de la Manastirea Zamfira, si-a ales ca model, tinerii din sat sau chiar membrii familiei lui. Nu cred ca am comis o blasfemie cand am urmat acelasi procedeu clasic, folosit si cu sute de ani in urma de toti pictorii iconari din Europa.
Intre marele tablou de sus si compozitia alegorica de jos, in spatiul liber din jurul micutei nise ovale, am scris, din Luca, 24;36, salutul lui Iisus adresat ucenicilor cand le-a aparut dupa inviere: PACE VOUA ! – folosind un sistem de litere, inventat de mine, cu fluturasi metalici mobili care tremura la cea mai mica adiere a vantului, deci litere mobile.
Am considerat necesar ca in spatiul curb de deasupra icoanei cu Iisus, in spatiul de sub icoana si in cel de deasupra compozitiei alegorice, sa transcriu trei citate fundamentale din Biblie, niste versete de aur, cu scopul ca oamenii, ori de cate ori le privesc, sa se familiarizeze cu ele, sa li se imprime in minte si sa le memoreze. Nu stiu daca bunele mele intentii au contribuit cat de cat la educatia religioasa a localnicilor, indeosebi a copiilor, dar de un lucru am fost sigur – si el mi-a fost confirmat, de cateva ori si de multi martori: inainte fatada acestei capele de la cimitir parea goala, pustie, mohorata si nimeni nu se inchina cand trecea pe langa ea. Dupa decorarea acesteia cu picturi religioase si cu citate din Biblie, multa lume, batrani si tineri, se inchina cu evlavie, cand trec prin dreptul ei. Chiar daca exista critici care, pentru un motiv sau altul, nu pot fi de acord cu munca mea, macar la acest lucru sa se gandeasca – la faptul evident ca ceva, ceva, in mentalitatea si-n sufletul unor oameni, s-a schimbat in urma efortului ce l-am depus in aceasta directie… Criticii mei nici nu-si pot imagina cata energie trebuie investita ca sa lucrezi asemenea tablouri si ei nici macar nu stiu cu ce eforturi fizice si financiare sau cu ce riscuri deosebit de mari poti trece, din vest in est, de vamele foarte severe in ultimul timp, din cauza terorismului, si cat de greu obtii aprobarile patrimoniului american, foarte chitibusar atunci cand vrei sa iesi cu orice lucrari de arta peste granita, inainte de a te urca cu ele in avioane. Este tare usor sa barfesti, sa critici si sa jignesti, dar mult mai greu sa inlocuiesti lucrari ca ale mele – bune, rele, cum or fi – cu lucrarile altuia, mai elevate, care nici nu ar vrea sa auda sa lucreze ceva gratis in Romania, mai ales daca este si artist profesionist. Eu nu am pretentia ca sunt artist profesionist si nu am cerut niciodata vreun leu sau vreo alta recompensa pentru vreuna din picturile si sculpturile mele expuse public, dimpotriva: le-am lucrat cu tot sufletul, cu dorul fata de locurile natale, cu dragostea calda fata de oamenii de acolo, fata de conorasenii mei si poate ca am investit sume serioase in realizarea lor, fara sa apelez vreodata la sponsori.
Pentru a incheia descrierea acestor icoane, trebuie sa specific aici ca in coltul din stanga lor, pe ramele aplicate ale tabloului meu votiv, dupa cum se vede si in reproducerea anexata, sunt scrise niste explicatii pe care le transcriu mai jos asa cum au fost afisate:
DETALII DESPRE FATADA CIMITIRULUI
`ETERNITATEA` DIN SCAIENI:

`Capela cimitirului `Eternitatea` din orasul Boldesti-Scaieni s-a realizat dupa planurile marelui arhitect roman Toma Socolescu, cel care a proiectat si cladirea bisericii `Sfintii Imparati Constantin si Elena` din localitate, catedrala `Sf. Ioan` din Ploiesti, `Halele Centrale` din acelasi municipiu si multe alte constructii arhitectonice din tara, renumite prin frumusetea lor.
Fatada capelei a fost impodobita cu sase lucrari artistice de inspiratie religioasa (doua din ele disparute), executate gratuit, de-a lungul anilor, de profesorul Cristian Petru Balan (cunoscut de localnici sub numele de Puiu Balan), din Scaieni, in prezent cetatean american domiciliat in Chicago-Glen Ellyn, Statele Unite ale Americii. Intre tablouri, pictorul a citat, pe zid ori pe panza, cateva versete de aur din Biblie.
Va prezentam, pe rand, toate aceste lucrari, in mici detalii:
1. Pe soclul de sus – doar soclul a mai ramas – fusese asezata sculptura `INGERUL JUDECATII`, inalta de 1,65 m si grea de 450 kg, lucrata tot de Cristian Petru Balan, din caolin glazurat cu smalt ceramic alb. Lucrarea, conceputa in 1975 la Boldesti, a fost distrusa de cutremurul din 4 martie 1977, impreuna cu alte sculpturi ale aceluiasi autor(`Lupoaica romana`, `Vulturul feroviarilor`, asezate pe doua coloane de10 m inaltime, pe peronul garii Scaieni si bustul lui Teodor Diamant). Sculptorul intentioneaza sa reediteze `Ingerul Judecatii` daca autoritatile locale decid inlaturarea conductei ramasa in prezent fara nici o folosinta si care optureaza fatada cimitirului in dauna esteticii acestei localitati.
2. In nisa ovala de sub curbura acoperisului se afla o lucrare pe panza, pictata in ulei si culori acrilice, intitulata `IISUS PANTOCRATOR` (Iisus Atoatecreator, Imparatul lumii), executata in America in aprilie 2000 si lipita pe zid. Ea a inlocuit vechea pictura `JUDECATA DE APOI`, facuta in tara cu 25 de ani in urma de acelasi autor pe o placa de pefele, si care s-a degradat din cauza intemperiilor. Sub bratele intinse ale Mantuitorului se afla Fecioara Maria si o figura umana cu mainile impreunate pentru rugaciune. Iisus sustine in mainile Sale Soarele si Luna, simbolizand ca, impreuna cu Tatal, este Creatorul Universului.
3. In locul unde era intrarea principala a fost postata `PREABINECUVANTATA SI SFANTA FECIOARA MARIA, REGINA ROMANIEI, CU PRUNCUL IISUS IN BRATE`, o compozitie picturala complexa si alegorica, executata in America si lucrata in acrilic si ulei (oct.-dec. 2000). Ea are ca figura centrala pe Sfanta Fecioara, Preafericita Mama a lui Iisus, inconjurata de ingeri si imbracata in tricolorul romanesc.
AUTORUL A DECIS CA ACESTE PICTURI SUNT DEDICATE ANIVERSARII A 2000 DE ANI DE LA NASTEREA MANTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, DEDICATIE FACUTA IN NUMELE LOCUITORILOR ORASULUI BOLDESTI-SCAIENI SI, DE ASEMENEA, IN NUMELE POPULATIEI DIN INTREAGA ROMANIE.
Pentru acest motiv, in tabloul de jos, Sf. Fecioara Maria a fost postata pe un soclu, deasupra hartii Romaniei Intregite, peste care se afla o coroana de spini, ca simbol al suferintelor neamului nostru in acesti 2000 de ani. Un ingeras ofera Madonei trei flori de culoarea tricolorului national. In mijlocul hartii se afla Crucifixul, iar sangele lui Iisus se revarsa peste Muntii Carpati, spre a ne aminti ca Mantuitorul S-a jertfit si pentru noi romanii. Mai inainte de a fi aduse in tara, aceste picturi au fost expuse in cateva biserici romanesti si americane din SUA (ortodoxe, catolice, protestante ori neoprotestante) si prezentate in cateva programe ale posturilor de televiziune americane, fiind vazute de milioane de americani si intrunind aprecierile lor unanime. De asemenea, ele au fost reproduse in culori de mai multe publicatii americane si romanesti, laudate si descrise pe larg pentru simbolistica lor originala. Celelalte icoane sunt:
4. SF. APOSOL PETRU – in nisa din stanga fatadei. (Aceasta s-a furat, dar… a fost returnata si relipita, probabil pentru ca persoana care luase icoana citise avertizarea de mai jos).
5. SF. APOSTOL PAVEL – in nisa din dreapta fatadei cimitirului. Ca si icoanele alaturate lor, picturile cu Sf. Apostoli au fost lucrate in acrilic si ulei, in America, in aprilie 2001, aduse in Romania in vara aceluiasi an si lipite, ca si precedentele, pe zid. Daca ar fi fost expuse in interiorul vreunei biserici ori al vreunui muzeu, aceste lucrari pe panza ar fi durat cca 5-600 de ani, data fiind rezistenta culorilor bazate pe uleiuri extrafine si polimeri. Expunerea lor in exterior insa, sub bataia razelor soarelui, a vanturilor, ploilor, zapezilor, cutremurelor ori din cauza poluarii atmosferice, face ca perenitatea culorilor sa fie redusa substantial, la maximum 15-20 de ani, existand totusi posibilitatea reconstituirii lor ulterioare. Fara reconditionari, picturile de fata nu pot fi garantate mai mult.
Avertizam pe cei ce vor tenta sa le profaneze ca, fiind tablouri votive, sfintite de preoti, cu juraminte sacre in fata lui Dumnezeu, vor fi, fara exceptie, aspru pedepsiti nu numai de legile omenesti, dar in primul rand de cele divine, garantandu-le virtualilor raufacatori ca, mai rau decat i-ar urmari cel mai rau blestem, asemenea indivizi nelegiuiti vor avea cumplit de suferit toata viata lor, atat ei cat si familiile lor. Fara exceptie, nici un profanator de icoane nu a ramas nepedepsit. Este un foarte cunoscut si temut legamant al Bisericilor ortodoxe si catolice din intreaga lume.
Bine ar fi ca ori de cate ori trecem pe-aici si vedem versetele de aur biblice, consemnate intre cele doua tablouri, sa le citim cu evlavie, sa incercam a le memora si sa inaltam atunci in gandul nostru o scurta rugaciune catre Dumnezeu, pentru noi, pentru familiile noastre, pentru prietenii nostri, pentru sufletele celor pe care-i indragim, pentru sfarsirea suferintelor Tarii noastre iubite, caci procedand astfel, vom simti si mai deplin harul si maretia ajutorului ceresc, protectia divinitatii.
Iata cele trei versete de aur de pe fatada acestei capele:
1. EU SUNT INVIEREA SI VIATA. CINE CREDE IN MINE CHIAR DACA AR FI MURIT VA TRAI ! SI ORICINE TRAIESTE SI CREDE IN MINE NU VA MURI IN VECI! (Ioan, 11,25).
2. VENITI LA MINE TOTI CEI TRUDITI SI IMPOVARATI, SI EU VA VOI DA ODIHNA! (Matei, 11,28)
3. ATAT DE MULT A IUBIT DUMNEZEU LUMEA, CA L-A DAT PE UNICUL SAU FIU, CA ORICINE CREDE IN EL SA NU PIARA, CI SA AIBA VIATA VESNICA! (Ioan, 3,16)
Fie ca aceste sfinte icoane sa ne aduca indurarea Preabunului Parinte Ceresc pe care, dedicandu-I-le, Il rugam sa ne apere de rau localitatea noastra, Boldesti-Scaieni, si intreaga Romanie! Fie ca mana ocrotitoare a lui Dumnezeu sa ne protejeze cu mila si darnicie pe toti – acum si pururea si in vecii vecilor – amin!`

Atata despre singurele opere de arta afisate public in orasul Boldesti-Scaieni.
CAPITOLUL VIII.
Traditii locale, obiceiuri pastrate din batrani
Orasul Boldesti-Scaieni se afla intr-o zona a tarii noastre cu un bogat patrimoniu cultural, cu bogate traditii etnice si cu frumoase obiceiuri pastrate din batrani. In general, judetul Prahova se poate lauda ca a fost binecuvantat cu o paleta bogata si diversa de asemenea mosteniri pretioase, mai pregnanta in zonele de deal si de munte. Desigur, schimbarea rapida a nivelului de cultura, accelerat de mass-media moderna, urbanizarea si industrializarea rapida a acestei localitati, precum si afluxul continuu de nou veniti din alte zone, nu neaparat cu gandul sa se stabileasca definitiv aici, au diminuat vizibil traditiile locale, dintre care cele mai multe au disparut pentru totdeauna. Chiar daca s-a intamplat asa ceva, nu avem dreptul sa omitem acele traditiile populare si sa nu le descriem macar in linii generale cum au fost, mai ales ca ecoul unora dintre ele inca se mai pastreaza prin diferite familii.
La un moment dat, numarul bastinasilor a inceput a fi depasit de cel al `veneticilor`, aparuti atat din localitatile sudice ale tarii, cat si din cele nordice, incat populatia aceasta noua nu era deloc unitara, ci se compunea din grupuri de origini sociale si etnografice foarte variate din punctul de vedere al obiceiurilor, al deprinderilor si al conceptiilor de viata, formand un adevarat mozaic in care noii veniti au fost nevoiti sa renunte la obiceiurile din locurile natale si sa adopte altele noi, acceptate de toata lumea, adica obiceiurile locale. Cu cat orasele sunt mai noi, cu atat se adopta obiceiuri cu un grad mai mare de universalitate. Vom intelege mai bine toate aceste traditii daca ne vom referi la principalele momente ale vietii sociale de pe teritoriul orasului pe care il analizam. As vrea sa incep cu descrierea celui mai de neuitat eveniment din viata oamenilor, care este casatoria…
In trecut, ca si astazi, prilejul de intalnire al tinerilor erau horele, balurile, nuntile, slujbele religioase. Atat la Boldesti cat si la Scaieni, cu satele aferente ambelor foste comune, horele si balurile aveau loc aproape saptamanal. Pe vremea cand erau carciumi, horele se tineau ziua in batatura lor ori in salonul carciumii, incepand de pe la pranz pana la lasarea amurgului, de obicei sambata sau duminicile dupa amiaza. Lautarii cantau: braul, breaza, sarba, ardeleanca, jianul, polca si, incepand de la finele sec. al XIX-lea – valsuri si tangouri. La mijlocul si sfarsitul secolului al XX-lea apar dansurile occidentale, in deficitul celor populare. Dar la hore si sarbe, flacaii – uneori si fetele – chiuiau, strigau comenzi si tapurituri, unele cu continut ironic. In restul saptamanii, petrecerile continuau la claca de porumb, dupa culesul viilor etc. Acolo tinerii se cunosteau si daca se placeau, relatiile lor se extindeau si la relatiile dintre cele doua familii, la parintii tinerilor. Daca se decideau pentru unirea vietilor, tinerii cereau consimtamantul parintilor si numai dupa aprobarea lor hotararea se definitiva. Fetele se supuneau cel mai mult deciziei parentale. Cand parintii erau de acord, incepea perioada de logodna. Ceremonia logodnei avea loc cu o masa de petrecere la una din casele tinerilor si la ceremonie participau mai multe rubedenii si prieteni. Cu aceasta ocazie, se alegeau nasii, se schimbau inelele, se intocmea foaia de zestre si se stabilea nunta (cam la 2-4 saptamani viitoare). In trecut, foaia de zestre era semnata de ambele familii si uneori legiferata si la tribunal.
Casatoria civila era urmatorul pas si se oficia la primarie, cu participarea tinerilor, a parintilor acestora, a rudelor si prietenilor. Cu o zi-doua inaintea nuntii, tatal sau fratele ginerelui mergea pe la casele oamenilor cu plosca sau sticla de vin facand invitatii verbale pentru nunta, iar viitoarea mireasa impartea bomboane in acelasi scop pe la prietenele ei. Mai tarziu, acest tip arhaic de invitatii au fost inlocuit de invitatiile tiparite. Petrecerea nuntii, de obicei, tinea de sambata pana martea, dar partea cea mai solemna era cununia religioasa de la biserica unde preotul le citea din Biblie, le punea verighetele si pirostriile de incununare, dupa care urma `Isaia dantuieste`, dansul ortodox ritual, cu opriri, pastrat de la evrei, in care se prindeau de mana mirii, preotul, nasii, impreuna cu parintii copiilor. In portile tinerilor se prindeau brazi, lasati acolo mai multe zile. Tot cu bradul in frunte, avand o batista si poleiala in varf, incepea convoiul nuntasilor care mergeau pe strada chiuind cu lautarii dupa ei. La salon, dupa miri, urmau domnisoarele si cavalerii de onoare. Unul din flacaii de onoare purta bradul cu care incepea dansul `nuneasca`. La nunta toata lumea se prindea in hora, in mijlocul careia se invarteau multe perechi de nuntasi. Dansul `Perinita`, cu sarutari pe obraji (rareori pe gura), era atragator, tipic romanesc si de nelipsit… Spre dimineata, pana la dezbracatul miresei, aceasta arunca peste cap buchetul de flori – obiceiul acesta vad ca exista si in America – si fata care il prindea prima se zice ca va fi urmatoarea mireasa (aici trebuie sa va spun ca, aflat ca invitat la o nunta cu asemenea obiceiuri, buchetul aruncat de mireasa zbura drept spre mine si era gata sa-mi pice mie in cap, obligandu-ma sa-l prind din zbor si sa-l arunc inapoi miresei…) Inainte vreme ospatul de nunta era mai sarac decat astazi – varza, gulie, carne de oaie, tuica vin – rareori sarmale, iar darul de nunta – cratite, oale, bani – se striga in gura mare de unul din lautari. In asemenea situatii, aceia care daruiau putin se simteau umiliti de cei care se umflau in pene ca au oferit cel mai mult. Astazi mesele de nunta sunt foarte satioase, diverse, cu nelipsitele sarmale, fripturi, cu tortul miresei si, spre ziua, cu faimoasa ciorba de potroace. Momentul ofertei darului, cu strigaturi, ca la reclame, incepuse sa devina jenant. De aceea, in zilele noastre, la Boldesti-Scaieni, rareori se mai striga darul de nunta, fiindca, in general, plicul cu bani, la fel ca in America, este inmanat discret mirelui, miresei sau persoanei apropiate lor care aduna darurile. Este, desigur, un gest mai civilizat.
Nasterea pruncilor era si ea un eveniment deosebit de important al ambelor familii, fara sa se faca discriminari intre intaiul nascut si ultimul. Fiecare localitate – Boldesti, Scaieni, Balaca si Seciu – avea moasa sau moasele ei. In aceste localitati, moasele ingrijeau femeile gravide si gospodaria lor inainte de nastere si cateva zile din perioada de lauzie a tinerelor mamici, principala atentie acordandu-i-se noului nascut. Astazi nimeni nu le mai cauta, fiindca gravidele merg la maternitate unde nasterile sunt supravegheate de medicii obstetricieni si de asistentele lor (carora, prin traditie, li se spune, uneori, moase, desi moasele erau foarte empirice si fara studii comparabile cu cele ale asistentelor de la maternitate). In aria aceasta de judet nu a existat niciodata credinta ca la noul nascut apar ursitoarele care, pasamite, vin sa meneasca viitorul copilului…
Botezul era un alt prilej de mare sarbatorire in familie, caci la botez sunt chemati numerosi invitati pentru o petrecerea de bucurie organizata in acest scop. De obicei, nasii de nunta deveneau si nasii de botez, insa astazi nu se mai respecta neaparat aceasta obligatie. Inainte vreme, nasii aveau datoria sa le faca educatia religioasa a finilor lor pana la maturitate, cand minorii, deveniti majori, intelegeau semnificatia botezului. Copiii apartinand cultelor neoprotestante nu au nasi, pentru ca aceste confesiuni religioase considera ca botezul trebuie facut numai la varsta maturitatii, cum S-a botezat si Iisus, cand tinerii vin ei singuri sa ceara botezul, deoarece nou nascutii nici nu stiu ca sunt botezati iar nasii copiilor mici nu fac nicicum o educatie religioasa finului lor, fiindca ei insisi, in majoritatea cazurilor, nu au o educatie teologica. Nasul, intr-adevar, in secolele trecute, avea acest rol de initiator al vietii crestine si, in plus, avea un mare rol si in alegerea numelui noului nascut, pastrand, printre altele, dreptul sa-i puna pruncului numele ce-l poarta el sau sotia lui, propunere discutata inainte cu parintii noului nascut, iar pentru a-i impaca pe toti, copilul primea cate doua-trei nume: al nasului, al parintilor, al vreunui prieten cu nume frumos. In acest oras, in trecut, predominante, la baieti, erau numele Ion, Gheorghe, Nicolae, Constantin, Petre, Dumitru si Vasile, iar la fete Maria, Ioana, Constanta, Georgeta, Elisabeta, Nicoleta si derivatele (apocoristicele) lor. Astazi predomina numele Alexandru (Alex), Andrei, Cristian, Eduard etc. – respectiv Alexandra, Andreea, Alina, Daniela, Cristina, Monica, Melania s.a., cu seria derivatelor diminutive, ca sa nu mai vorbim de moda importarii numelor dupa eroii din filmele americane sau dupa denumirile unor actori si cantareti celebri: Mannix, Elvis, Madonna s.a. (iar la tigani: Mercedes, Dolarel, Diamanta etc.). Exista inca inradacinata credinta ca numele dat copilului ascunde o forta magica si determinanta a norocului in restul vietii lui. Mai nou, s-a extins moda ca prunculetul sa aiba mai multi nasi (doi-trei!), bine alesi si, daca se poate, oameni cat mai bogati si mai influenti in societate. La doi, trei ani copilului i se taie motul, oferind iarasi ocazia de o noua petrecere in familie, obicei care a inceput sa dispara in familiile de intelectuali cu pretentie.
Inmormantarea. Este evenimentul cel mai trist din viata oricarei familii de romani. Daca in occident plansul la mort este facut in surdina, fara tragice exteriorizari, iar uneori fara imbracaminte cernita, in Romania, deci si in orasul nostru, moartea unei fiinte dragi este perceputa ca o tragedie suprema, cei ramasi in urma neputandu-se abtine sa nu-si strige durerea pana la ceruri, in gura mare, cu lungi vaiete si sfasietoare cuvinte rostite cu voce tare printre lacrimi fierbinti. Cu cat fiinta era mai tanara, mai frumoasa, sau cu cat moartea a survenit mai surprinzatoare, in urma vreunei tragedii fulgeratoare, cu atat jalea expandata sonor este mai mare, mai cutremuratoare si mai nesfarsita. Prin aceste parti nu au existat bocitoare platite care se prefac ca plang. Doliul insa se poarta mult timp.
Biserica are obligatia sa anunte comunitatii disparitia unei persoane prin dangate rare, sacadate, de clopot, fara ca familia decedatului sa plateasca aceasta obligatie. Totusi, s-au semnalat unele cazuri cand vreun preot local nu a permis sa se traga clopotul pentru vreo persoana decedata, pentru motivul ca mortul sau familia lui nu si-a achitat taxele la biserica; dupa achitarea taxei, clopotul se auzea imediat sunand. (Aici, in America, bisericile ortodoxe sau catolice nu mai au voie sa traga deloc clopotele, nici pentru sarbatori, nici pentru morti, fiindca asa au cerut comunitatile evreilor, ale musulmanilor, ale budistilor sau ale altor confesiuni care, vezi Doamne, se simteau… ofensate de dangatul clopotelor crestine! Speram sa nu se importe si in Romania legi din acestea, sub pretextul ca… asa este `corect din punct de vedere politic`, cum deja cer acum unii romani care, de dragul `corectitudinii politice`, insista sa se scoata si icoanele din scoli.)
Imediat dupa ce se constata decesul, cineva strain de familie trebuie sa scalde mortul, cat este moale, cu apa calda si sapun (apa aceea era aruncata dupa casa), apoi il imbraca cu vesmintele cele mai bune si il aseaza, cu mainile incrucisate pe piept, pe o masa ori direct in cosciugul pregatit cu panze albe, cu capul spre rasarit, asezat pe o perna. Se aprind in jur cateva lumanari. Exista obiceiul sa se lege mortul sub barbie cu o fasa spre a nu ramane cu gura deschisa, dupa care ii inchide ochii, punandu-i cateva monede pe pleoape si le lasa asa mai mult de o ora. In Boldesti-Scaieni exista femei specializate in asemenea operatii pe care acestea le fac in urma unei plati oarecare. Tot ele barbieresc mortul, daca este barbat, sau piaptana persoana, aranjandu-i parul, daca este femeie, iar daca este fata tanara, o imbraca in mireasa, daca este flacau, in ginere. Foarfeca, pieptenul si briciul folosite erau puse in cosciug si ramaneau acolo definitiv. Intre anii 1920-1930, barbatii morti in localitatea aceasta – cu exceptia tinerilor si copiilor – erau ingropati cu asa numita `caciula de mort`, obicei disparut (uneori caciula este inlocuita cu o palarie, sapca sau basca, iar femeilor li se pune o basma). In cosciug li se mai pune, deseori flori frumoase, o icoana, 5-6 covrigi si bani, pentru… plata celor `9 vami` prin care trece sufletul spre rai. Mortul este tinut trei zile, noptile facandu-se priveghi in jurul lui, asistat de rude, vecini sau prieteni. Ora inmormantarii era 14-15, astazi devansata spre orele 12-13, cand, la casa decedatului, sosesc preotul cu dascalul, cu omul care duce steagul bisericii si cu cel care duce crucea. Atunci incep funeraliile propriu-zise. Preotul face slujba citind `stalpii`, iar cand slujba s-a terminat, mortul este scos din casa cu picioarele inainte, moment in care se sparge oala cu care s-a turnat apa folosita la scaldat. Daca era vas metalic, atunci se sparge un pahar sau o cana de faianta. Pana la biserica, ordinea cortegiului funerar la Boldesti-Scaieni este urmatoarea: in frunte – steagul bisericii, apoi crucea cu numele decedatului/decedatei scris pe ea, sfesnicul cu lumanari arzand, purtatorii de coroane, femeile cu cosul in care se afla coliva si colacii, preotul si dascalul, cosciugul transportat `pe pat`, in caruta cu boi sau cai, (uneori cu dricul iar astazi cu vreo masina de la vreo intreprindere), iar in urma lor coloana lunga formata din rude, prieteni si oameni din localitate. La raspantii preotul se opreste, cadelniteaza si recita versete pentru pomenirea mortului, in timp ce o ruda arunca pe margine bani sau bomboane invelite in poleiala. Copiii si saracii le cauta. Groapa se sapa in ziua inmormantarii. Daca cu ani inainte a fost inmormantat altcineva, i se scot osemintele acelui decedat spre a fi puse intr-un sac alb ce va fi stropit cu vin sfintit si pus apoi la capul cosciugului. Mortul este totdeauna ingropat cu fata spre rasarit, iar crucea este pusa spre apus, deci la capul mortului. Dupa ce cosciugul a fost lasat pe fundul gropii, preotul arunca cu sapa sau cu lopata primii bulgari de pamant si rosteste: `Se pecetluieste acest mormant pana la a doua venire a Mantuitorului Iisus Hristos!` (cand, potrivit religiei ortodoxe, catolice, protestante si unele religii neoprotestante, toti mortii vor invia). Dupa aceea, participantii la funeralii merg la casa mortului unde are loc un mare parastas si unde se fac danii pentru cei saraci care multumesc totdeauna numai in limba slavona: `Bog da prosti! (Bogdaproste)`=Dumnezeu sa-ti dea mila!`… Salutul in casa mortului si la parastas nu mai este `buna ziua` sau `buna seara`, ci `Dumnezeu sa-l/s-o ierte!` (Neoprotestantii nu folosesc acest salut, deoarece ei spun ca Dumnezeu nu-l mai iarta pe mort, dupa ce a murit, ci il iarta numai in functie de credinta si faptele lui savarsite atunci cand era viu.)
Doliul dureaza sase saptamani, timp in care nu se fac nunti in familie, barbatii nu se barbieresc noua zile, uneori cu extindere pana la 40 de zile. Dupa inmormantare urmeaza un serial de pomeni comemorative: de 9 zile, de trei saptamani, de sase saptamani, de trei, sase, noua ani, cronologie care este respectata cu strictete la Boldesti-Scaieni, cu exceptia protestantilor si neoprotestantilor care nu fac parastase si pomeni, afirmand ca rugaciunile celor vii pentru cei decedati nu sunt ascultate de Dumnezeu, Creatorul luand in considerare numai zestrea morala a vietii oamenilor, doar pe perioada cat acestia au trait o adevarata viata crestina. Altfel spus – cu ce credinta si valori morale au adunat in sufletul lor, cu acelea pleaca sa se infatiseze la inalta Judecata a lui Hristos. Rugaciunile celor vii nu-i mai pot ajuta cu nimic pe cei plecati dintre noi si de aceea, ele fiind zadarnice, neoprotestantii nici nu le mai fac. In schimb, ortodocsii si catolicii aduc argumente ca Dumnezeu poate ierta oamenii si dupa ce au murit, fiindca inaintea Lui nu exista diferenta intre vii si morti, sufletul fiind viu si etern. Deci, rugaciunile pentru morti trebuie facute.
Pe vremea cand, la schela Boldesti, exista fanfara condusa de prof. Ion Cucu Banateanu, la unele funeralii, ea insotea cortegiul mortuar cantand `Marsul funebru` de Fryderyk (Frederic) Chopin (1810-1849).

SARBATORILE DE PESTE AN

Daca am putea sa dam timpul inapoi cu niste decenii si sa urmarim ca intr-un film cum respectau batranii nostri, din actualul oras, sarbatorile de peste an, am ramane, cred, uimiti si incantati de frumusetea lor. Astazi numarul acestora nu a disparut de tot, dar s-a imputinat considerabil. In acelasi timp, continutul lor s-a superficializat, s-a diluat si simplificat, iar in ultimii ani, in afara de mersul cu plugusorul, celelalte se practica din ce in ce mai rar si se observa ca nici nu sunt incurajate de cineva priceput spre a fi revitalizate. Dimpotriva, cunosc un cadru didactic din oras care se opunea cu vehementa si-i certa pe elevii care mergeau cu steaua, cu colindele sau cu mos ajunul… Asa stand lucrurile, la fel cum s-a intamplat in multe tari din occident, probabil ca ele vor disparea de tot, daca nu vor exista conditii sa fie continuate. Vechile sarbatori agrare, practicate primavara, vara sau toamna, deja au disparut. Pana acum 55-60 de ani se mai practica asa numita Joia furnicilor, in saptamana branzei, dinainte de postul Pastelui, cand cei din casa mancau branza pe gunoi ca sa nu vina furnicile in casa. Este greu sa intelegem alta semnificatie subsidiara a ei si, la drept vorbind, nici nu avem de ce sa regretam ca pier fara urme asemenea obiceiuri pagane ca Joia furnicilor… Un alt obicei profan, care era insa estival, se numea `Paparudele`, practicat de tiganci tinere, semidezbracate, acoperite doar cu frunze de bozii, care, in vreme de seceta, dansau in bataturile oamenilor, se invarteau si bateau din palme invocand ploile, cantand si strigand: `Paparuda-ruda/ Vino de ne uda/ Cu galeata plina/ Ploile sa vina,/ Dati cu apa rece/ Ploile sa-nece!`. Atunci gospodarii radeau si aruncau pe ele cofite cu apa facandu-le ciuciulete, dupa care le ofereau bani. Si obiceiul `Paparudelor` a disparut, impreuna cu un alt obicei profan, de iarna, numit `Brezaia`, unde existau doua personaje comice Mosul si Brezaia. Fara sa am vreo confirmare sigura, am auzit ca, prin zona noastra ar fi existat si o sarbatoare, de origine slava, a indragostitilor (in ziua de 3 martie/24 februarie), cu nume slavon `glavovreatenie`, dar romanii o pronuntau gresit romanizand-o in `dragobete`, nume nu prea frumos, pe care unii, fortand lucrurile, ar vrea acum sa o extinda si sa o faca romaneasca. Ei bine, nu este romaneasca, ci evident slavona. Cu adevarat romaneasca este doar `martisorul` – 1 martie. De fapt, mai mare priza la tineri, in comparatie cu dragobetele, vad ca are sarbatoarea anglo-americana a indragostitilor, `Ziua Sfantului Valentin` (Valentine Day), care a prins deja radacini extensibile in Romania. Poate va ramane, poate nu. Viitorul va decide.
Putere mai mare de rezistenta au avut, desigur, traditiile legate de sarbatorile religioase si cele din preajma Anului Nou. Ele sunt stravechi, sunt frumoase, adanc consolidate in constiinta nationala si continua sa aiba o mare valoare moral-crestina si, totodata, o deosebita valoare artistica, daca ne gandim numai la exemplul corului `Madrigal`, apreciat in toata lumea, pentru prezentarea unor colinde populare romanesti prelucrate si devenite comori nationale si perle ale muzicii universale, cu care ne mandrim pretutindeni. Colindele religioase romanesti au constituit o inepuizabila sursa de inspiratie nu numai pentru poeti ca Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri sau George Cosbuc, dar si pentru compozitori de muzica corala ca Ioan D. Chirescu, D. G. Kiriac, Gh. Cucu, Paul Constantinescu, C-tin Brailoiu, Timotei Popovici, Ion Vidu s.a.
Pana prin 1916, prin Boldesti, Scaieni, Balaca si Seciu, se strangeau baieti cu armata facuta si o luau de la un capat la altul al satului cu `Buna dimineata`, atat flacaii, baietii mai mari, cat si copiii mai mici. Mergeau de la ora 6 pana la 9 dimineta, apoi seara, de pe la orele 16 la 17, cand li se alaturau si fete de 16-17 ani. Se formau cete mari de colindatori si erau primiti cu mare bucurie, mai ales daca era toata lumea acasa. Ei ziceau doar atata: Buna dimineata la Mos Ajun! – si primeau in schimb de la oameni mere, covrigi, biscuiti, colaci, turte, nuci sau bani. Toti aveau traiste facute din servete agatate dupa gat, in care isi puneau darurile primite. In ultima vreme, cu acest colind merg doar copiii mai mici, seara, fete si baieti, organizati pe mici cete, repartizate pe strazi si cartiere care canta: `Buna dimineata la Mos Ajun!/ Am venit si noi o data./ La un an, cu sanatate,/ Si la anu-o sa venim,/ Sanatosi sa va gasim…` Este o traditie infinit mai frumoasa decat colindele americane cu `Halloween`-ul (13 oct.), cand copiii vecinilor mei se imbraca in strigoi, in schelete de morti, in diavoli, Dracula, lilieci negri etc. si incep sa colinde din casa in casa rostind doar trei cuvinte: `Treat or trick!` = Ne tratati sau va speriem! – dupa care primesc dulciuri.
Cu `Steaua` se colinda prin localitate timp de trei saptamani: de la Sfantul Nicolae pana la Craciun. Mergeau numai baietii mai mari. Steaua, sustinuta de o coada, avea cinci-sase colturi, facute din carton acoperit cu poleiala. Razele stelei erau fixate pe o sita plasata in centru iar pe sita se lipea o iconita cu scena Nativitatii. Colturile erau unite intre ele cu un rand sau doua de sarme cu fluturasi de poleiala sau hartie creponata de diferite culori. Nu odata se intamplau conflicte intre colindatorii `stelisti`, cand copiii veniti din alta parte a satului, purtand bate sa se apere de caini, intrau sa colinde pe strazile colindatorilor din cartierul lor. Acestia ii somau pe intrusi: `Inchina steaua!` ceea ce insemna: cedati-ne terenul si plecati pe strazile voastre (aceasta deoarece gazdele refuzau sa primeasca trei-patru siruri de colindatori, la rand). Daca ceata adversa nu voia, se luau la bataie si le rupeau steaua, iar daca intrusii erau mai multi, mai mari si mai puternici, atunci acestia refuzau sa se predea si raspundeau imediat cu violenta distrugandu-le steaua. De aici se ajungeau la procese intre parintii copiilor implicati in disputa, dracul bagandu-si coada si dand alta turnura unei frumoase traditii crestine. Prin anii 1944-45, la Scaieni, un asemenea conflict luase o asa mare amploare incat s-a transformat intr-un razboi in miniatura intre `suseni` si `joseni`, conflict prelungit pana spre vara, cand scaienarii de pe deal, bine organizati de un baiat Ruli Sorescu, in urma unei batalii cu pietre, reusise sa ia cativa prizonieri dintre cei din vale (joseni) si sa-i inchida intr-o mica pestera artificiala din valceaua aflata in spatele casei lui Sorescu si nu i-a eliberat pana ceilalti nu au eliberat pe un prizonier de-al lor. Acestea nu erau `ganguri` de tip occidental, dar ar fi devenit un fel de ganguri daca nu interveneau autoritatile sa-i potoleasca.
Un an, doi mai tarziu, eu, impreuna cu alti copii (Popescu Emil, Beregoi Ion, Dinu Constantin si Costache Vasile s.a.) am facut o mica echipa de teatru, ne-am imbracat in costume speciale si, cu steaua in frunte, am pornit sa colindam cu `Irozii` prin Scaieni, fiecare avand cunoscutele roluri de teatru popular: Irod imparat, Gaspar, Baltazar, Melhior (cei trei crai de la Rasarit) ori Mosul, Pruncul. Cu `Irozii` nostri noi am avut atunci mari succese pe la casele oamenilor, unde interpretam aceasta mica sceneta pseudo-biblica in versuri, dupa care cantam `Steaua sus rasare` urmata de fragmente din alte colinde si eram chiar aplaudati, bine rasplatiti si intrebati ai cui suntem…
Pana in anii 40, cu `Sorcova` mergeau copiii cei mai mici, de la Craciun pana la Sfantul Vasile, indeosebi in seara de revelion si a doua zi dimineata, de 1 ianuarie. Deseori prichindeii erau insotiti de parinti. Tot in ajunul Craciunului se mergea cu `Cantecele`, (copiii intrebau: `Primiti cu canticili?`) si cand erau acceptati, ei prezentau derivate de colinde: `Noua azi ne-a rasarit`, `Florile marului`, `Asta seara-i seara mare` s.a. `Cantecele` se terminau invariabil cu: `Draga domnisoara,/ Iesi putin afara;/ Da-ne un covrig,/ Ca murim de frig!/ Ori esti ocupata/ Ori esti suparata/ De nu vrei sa iesi,/ Sa ne multumesti!/ La anul si la multi ani!…`
In dimineata Anului Nou se mergea cu `Grausorul` (cand colindatorii, purtand in maini farfurioare cu grau incoltit, aruncau cu boabe pe prispa gospodarilor, menind a recolte bune: `Grau de toamna, grau de vara/ Deie Domnul sa rasara!`) sau cand tiganii mergeau cu `Vasilica` (a nu se confunda cu `Vasilca`!), tinand in brate primii miei nascuti, pe care, dupa ce puneai bani, ii mangaiai sa-ti aduca noroc…
Pe cand era prof. Tanase Balan director, la scoala din Scaieni, el a organizat, cativa ani la rand, pana s-au impicioroganat comunistii la putere, colinde scolare cu elevii scolii Scaieni, care mergeau cu totii sa colinde gratuit, prin toata comuna, strabatuta de grupuri mari de copii, veniti din partea scolii.
Prin anii 40 s-au abandonat colindele cu `Vasilca` (in care se specializasera doar tiganii ce purtau pe-o tava un cap de porc) si `Iordanitorii` (practicat de Sf. Ion, de grupuri de 20-30 de flacai la un loc, dintre care unul purta frigarea si altul caldarusa de la biserica, primind carne, carnati pentru frigare si bani).
Cel mai spectaculos din toate traditiile sfarsitului de an si ale debutului in noul an era, desigur, `Plugusorul`, a carei vechime este cam egala cu cea a poporului roman, inceputurile trebuind cautate in sarbatorile agrare ale romanilor, poate si ale dacilor. In orasul nostru acest obicei avea doua variante: `Plugusorul mic`, la care participau doar 2-3 baieti (un urator cu clopotelul in mana si 1-2 baieti care pocneau cu biciul); a doua varianta fiind `Plugul mare`, la care participau un grup mare de flacai, cu buhaiul, cu bicele si cu zurgalai, avand un brad montat pe un plug tras de cai sau boi. Rareori se mai vedea prin Boldesti, Scaieni, Balaca sau Seciu uratori cu `Plugul mare`, pentru motivul ca nu prea mai existau animale de tractiune, dar veneau uratori cu plugul tras de cai din comunele vecine si erau bine primiti.
Vazand cat de impresionant este `Plugul mare`, pe vremea cat eram profesor la Scaieni, m-am gandit sa organizez si eu cel mai mare plugusor din cate au fost vreodata pe-acolo. Si l-am realizat! Am pregatit o clasa intreaga pentru acest spectacol, imbracandu-ne absolut toti in frumoase costume nationale, am facut rost de o pereche de boi mari si frumosi, de la C.A.P. Scaieni, si de un plug nou cu brad impodobit cu ghirlande. Apoi am pornit pe strazi, cu alai mare, cu totii impreuna, fete si baieti, inarmati cu zeci de zurgalai, cu multe talangi si cu multi manuitori de bice pocnitoare cu pleasna de borangic in varf. Mai aveam si doua buhaiuri urlatoare, improvizate din putini mari. Aceasta era in ajunul Anului Nou 1973, intr-o zi geroasa si fara zapada, cand am umplut strazile de pocnete ca de pistoale si de haulituri, peste care, la fel de puternic, suna prelung tulnicul meu pe care-l adusesem din Tara Motilor, din comuna lui Avram Iancu. Lumea se mira, toti faceau ochii mari, fiindca nu mai vazuse nimeni pe aceste plaiuri un asa pitoresc tambalau. (Vezi pozele anexate). Urarile nu se spuneau de unul singur, ci de un cor intreg, ca in dramele antice grecesti… Pe toti oamenii am reusit atunci sa-i scoatem afara din case, pe prispe, pe la porti, iar cei care ne primeau, vrand-nevrand, se simteau obligati sa ne dea bani mai multi ca de obicei, fiindca – de! – si noi eram foarte multi… Si, in plus, eram un plugusor `oficial`. Eram plugusorul scolii! Nimeni nu ne-a ignorat… Acela a fost, de fapt, si ultimul mare plugusor din istoria orasului nostru si din seria `Plugului mare`, tras de boi, caci de atunci pana astazi nici ca s-a mai vazut asa ceva, dar nici alti boi cu patru picioare nu mai existau in toata localitatea. Si, Doamne, ce boi frumosi si blanzi mai erau aceia, tragand plugul in pas solemn, amandoi fiind parca rupti din picturile lui N. Grigorescu, mai ales ca noi le impodobisem jugul cu flori rosii de hartie si cu cetine de brad, le facuseram copitele cu crema si le vopsiseram coarnele cu lac, poleindu-le la varf cu poleiala aurie!… Cand plugusorul nostru s-a terminat, multi copii, inainte de a merge acasa, si-au luat pe rand ramas bun de la bouleti, mangaindu-i cu drag, sarutandu-i pe ochi, lacrimand si imbratisandu-le gatul ros de jug – un gest suprem de multumire si de adio, deoarece cu totii stiam ca aceste animale batrane si nevinovate, care muncisera ani multi tragand poveri grele, erau programate sa fie taiate in ziua de 3 ianuarie, la abatorul din Ploiesti, unde acesti boi cuminti fusesera deja vanduti. Cred ca macelarii si parlagiii de la abator nu mai vazusera in viata lor boi adusi la taiere cu cornele poleite in culori de aur si cu copitele date cu crema…
Tot din seria obiceiurilor locale fac parte si respectarea sarbatorilor religioase mari, care au fost puternic reinvigorate astazi, dupa o jumatate de secol de ateism furibund, ce impusese dupa sine oprelisti religioase severe. Acum putem vorbi liber despre obiceiurile de la aceste sarbatori crestine mari: Pastile, Craciunul, Sfanta Marie, Sfantul Gheorge, Sfantul Nicolae, Sfantul Vasile, Anul Nou, Sfantul Ioan. Dupa Revolutie, toata lumea le respecta parca si mai mult, indeosebi cei ce-si sarbatoresc patronimul si nu mai putin femeile evlavioase si batranii. De Pasti, fiecare vrea sa aiba pe masa un miel facut la cuptor, un cozonac umplut cu nuca si un pahar de vin. In toate familiile se inrosesc oua. Unii stiu si acum sa le incondeize cu frumoase linii geometrice.
La Scaieni, de Sfintele Pasti, era nea Istrate care venea cu dulapul cu policioare pe care in unii ani il instala si prin Boldesti. Copiii plateau cu un ou patru ture, daca nu aveau bani. Seara, satenii mai cu dare de mana mergeau la carciuma lui Niculescu din Scaieni, sa asculte tarafe de muzica populara. Carciumi similare erau atat la Boldesti cat si la Balaca. Vinerea dupa Pasti, de Izvorul Tamaduirii, oamenii din localitate, luau cu ei oua rosii, branza si cozonaci si plecau la Manastirea Ghighiu unde se rugau si luau apa sfintita.
Obiceiul era (si se mai respecta) ca inainte de Pasti si de Craciun sa se lase sec. Prin 1900-1910 strachinile de pamant in care se manca `de dulce`, caci avusese in ele carne si grasime, se spalau bine cu apa calda si lesie si erau urcate pe toata perioada postului in pod. La acelasi regim de purificare si odihna erau supuse si lingurile de lemn. Din pod se coborau altele nefolosite – tacamurile cele cuvioase si curate, tacamuri de post – care erau folosit numai pe intreaga perioada a postului. Daca ramanea mancare de dulce in surplus, ce nu putea fi consumata, ea era data la caini si la porci. Existau mai multe posturi peste an si majoritatea locuitorilor le respectau cu sfintenie, obicei care a renascut in ultimii ani: postul Sfintei Marii, care dura doua saptamani; Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel – o saptamana; postul Craciunului – sase saptamani; postul Pastelui – sapte saptamani. `Caslegile`, lungi de sase-sapte saptamani, nu dadeau numai prilejul consumarii porcului afumat din podul casei, unde capata culoarea de rugina si gust deosebit, dar si libertatea pentru celebrarea nuntilor si a botezurilor. In calendarul posturilor, erau si cateva zile permisive (de harti), cu dezlegare la peste, de exemplu. Asa numita `Saptamana a branzei` constituia un antrenament pentru postul cel mare, respectat in cel putin prima si ultima saptamana din cele sapte, pe care unii batrani le respecta, cu nealterata cuviosenie, pana in zilele noastre. Cum se stie, Biserica Ortodoxa Romana, care este o biserica de rit greco-ortodox, cere ca saptamanal sa existe doua zile de post – miercurea si vinerea. De Blagovestenie, cuvant slavon care inseamna Buna Vestire, a fost si a ramas obiceiul sa se consume peste.
In orasul nostru toti localnicii ii respecta pe cei plecati in vesnicie – bunici, parinti, frati, surori, copii, rude, prieteni. Exista un respectat cult al mortilor, a caror amintire este evocata de ziua mortilor, sambata mosilor, in preajma Rusaliilor, cand poporenii fac pomeni, se duc la biserica, la cimitire sa curete mormintele, sa puna flori, sa aprinda lumanari si candele la mormintele celor dragi, rugandu-se pentru sufletele lor sa li se ierte pacatele.
In trecut, mai existau doua sarbatori respectate – Dragaicele si Marinele. Ultima a fost uitata si nici acum nu am aflat de unde ii vine numele si care ii era specificul. De Dragaica (24 iunie, nasterea Sf. Ioan Botezatorul) se tineau balciuri si targuri pe la Mizil si prin alte parti. Tot atunci gospodinele care se pregateau, peste cinci zile, de sarbatorirea Sf. Petru, scoteau la aer scoartele, velintele, saricele, scurteicile si tot avutul pe care l-ar putea ataca moliile – si tot ele, respectand cu sfintenie traditia, daruiau saracilor, pui, cirese, castraveti, si alte produse de trufandale, caci vechile datini opreau pe cei habotnici sa manance din aceste produse inainte de a imparti. Si `mosii` erau onorati cu frumoase acte altruiste de binefacere fata de cei nevoiasi, ceea ce denota caracterul de noblete al vechilor romani. De `mosi`, fiecare gospodarie isi cumpara un numar de vase – in special oale de pamant, de 1 litru fiecare – numarul oalelor fiind egal cu numarul stramosilor din arborele genealogic care se mai putea reconstitui. In respectivele vase se turna apa curata, iar de coada acestor vase femeile in varsta legau fire de `iarba mare`, o planta cu dungi albe la mijloc, pe care o intercalau printre buchetele de rosmarin si calomfir. Femeile tinere legau alte plante: muscate, trandafiri si scanteioare. Pe capacele vaselor se asezau frunze late de tei, de nuc sau de vita de vie peste care se asezau colaci, orez cu lapte, pasat sau prajituri facute din grau indulcit cu miere sau cu zahar. Femeile batrane faceau mare scandal daca vreo localnica se abatea de la traditie, incercand sa strice aceasta datina pe care noi, oamenii cu telefoane mobile la ureche si cu acces la internet, probabil ca le consideram nu numai inutile, ci de-a dreptul stupide. Dar poate ca pe vremurile acelea isi aveau si ele rostul lor, nu atat de ordin practic ori religios, cat de natura disciplinatorie pentru nevolnicul spirit.
Traditia portului romanesc, a locuintelor si a artei culinare:

Din pacate, portul national muntenesc a disparut intru totul inca de acum o suta de ani din acest oras. Auzeam pe anumiti batrani ca bunicii lor mai purtau opinci, cioareci si zeghe muntenesti lungi, cojoace si zabunuri, dar nici in fotografii nu le-am mai gasit. Femeile batrane poarta si astazi broboade ori saluri de culoare inchisa peste cap, in special iarna. Pana si caciulile din piei de oaie au devenit o raritate. Cat despre casele vechi, de tip muntenesc, cu prispe lungi, cu tinda si o camera in dreapta si alta in stanga, majoritatea au fost demolate si inlocuite cu constructii noi, moderne. Au mai ramas doar cateva din acest tip. Arta culinara s-a diversificat si ea. Primavara multi prefera mancarea de urzici si stevie cu usturoi; in zilele de post predomina mancarea de fasole (ciorba, iahnie, fasole prajita cu sosuri si rantasuri), mancarea de cartofi, varza tocata, uneori orez gatit de post. In celelalte zile, majoritatea gospodinelor stiu sa pregateasca diferite tipuri de ciorbe, foarte gustoase (ele sunt predominante), acrite cu fructe, cu bors, mai rar cu sare de lamaie. S-au raspandit mult ingredientele industriale si prafuri preparate/semipreparate, vandute la magazine – vegeta, secretul gustului, bors instant – care, in afara de faptul ca se prepara rapid, si dau gust mancarurilor, au dezavantajul ca contin multa sare, exces de E-uri conservante si colesterol. Multe familii prefera supe in loc de borsuri sau alterneaza cele doua feluri. Se consuma multa carne de pasare (de curte sau din comert), dar si de vita. La fripturile de porc nu s-a renuntat si chiar este un exces in consumarea carnii de porc. Toate gospodinele stiu sa gateasca sarmale in foi de varza si de vita, cu gust excelent. Pestele este din ce in ce mai solicitat, nu atat pentru ciorbe cat, mai ales, pentru a fi prajit pe gratar sau in tigaie. Cam toate gospodinele stiu sa prepare `salata Beuf`, cozonaci si o diversitate de prajituri, chiar si torturi, mai cu seama in preajma sarbatorilor. Prin traditie, mesele mari incep cu servirea unui paharut, doua de tuica si se incheie cu un paharut, doua de vin. `Profesionistii` depasesc adesea acest numar de paharute, de fapt pahare serioase…
CAPITOLUL IX.
Asistenta medicala

Schela Boldesti si Fabrica de geamuri Scaieni au impus necesitatea unei asistente medicale serioase in aceste doua localitati industriale. Pe cand alte comune nu aveau nici un serviciu medical, la Boldesti deja se infiintase un spital, iar la Scaieni existau doua dispensare, unul al comunei si altul in cladirea Fabricii de geamuri. Inca de acum sapte decenii, fostul primar Ilie Raspop a infiintat si un dispensar veterinar la Scaieni, cum nici o comuna din judet nu avea asa ceva. Dupa unirea celor doua comune, in 1989, a aparut si un mare cabinet medical particular, un cabinet dentar si doua farmacii. Sa le descriem, pe scurt:
SPITALUL BOLDESTI

Spitalul Boldesti, infiintat in 1953, si-a datorat existenta Schelei Boldesti si a avut o perioada maxima de eflorescenta intre anii 1966-1983, cand avea peste 50 de paturi, sala moderna de operatie, servicii de urgenta, autosanitara de salvare, sectie de boli interne, chirurgie, oftalmologie, ORL, radiologie, maternitate si farmacie.
Acolo au lucrat medici de elita care au reconditionat sanatatea a mii de oameni si au salvat sute de vieti. Numele acestor medici nu ar trebui niciodata uitate: Ion Marghescu – medic chirurg; Dinu Disescu – medic internist; Stelian Ambrus – medic oftalmolog; Aurelian Radulescu – specialist ORL; dr. Schaffer – radiolog. La fel de apreciati si iubiti medici au fost Tiberiu Negrutiu, Valeria Pop, Mihaela Voiculescu (stomatolog), Ion Vianu, Puiu Huidovici, Ion Ramniceanu, Sandu Ralea, Corneliu Comanita si Alexandru Dinescu. Toti salariatii de la schela si de la alte intreprinderi ii apreciau. In nobila lor activitate, pusa in slujba vietii oamenilor, medicii respectivi au fost ajutati de numerosi asistenti dintre care unii au lucrat pentru perioade prea scurte si nu-i putem mentiona. Dintre asistentii care au profesat acolo mai multi ani in sir, amintim pe Silvia Darie-Manastireanu (la ORL), iar la interne pe Cecilia Petrescu, Cleofira Mihalcea, Iulia Tudorache-Blebea si Aurelia Damian. La maternitatea din acest spital, in ziua de 12 ianuarie 1975, s-a nascut fetita mea, Codrina Maria Tatiana. Fiind prima nastere a sotiei mele Dorina, ca toate nasterile primipare, a fost mai dificila si atat mama cat si copilul au fost cu inalt profesionalism ajutate ca nasterea sa se termine cu succes, de o foarte apreciata asistenta (moasa), regretata Antoaneta Lazar, care era atunci angajata la acest spital. Nu pot sa nu-i trec numele in aceasta carte, mai ales ca, in toata cariera ei, dansa nu avut nici o pierdere a vietii vreunui nou-nascut.
In anul 1967, la initiativa profesorului de ed. fizica Nicolae Valimareanu, am lucrat, impreuna cu dumnealui si cu prof. de sport Radu Petre, un film sonor despre orasul Boldesti-Scaieni, dupa un scenariu scris de mine, cu excelente montaje si developari tehnice facute de prof. Valimareanu. Filmul dura aproape doua ore de proiectie si noi prezentasem, pe rand, scene din activitatea intreprinderilor de atunci, a scolilor, scene din viata sociala, artistica, sportiva etc. Printre altele, am fost desemnat eu sa surprind activitatea acestui spital si mi s-a permis sa filmez o operatie de fibrom uterin pe care medicul Ion Marghescu a facut-o unei paciente. Am filmat toata scena, timp de aproape o jumatate de ora si am realizat cata precizie si maestrie dovedise acest regretat chirurg, cautat de pacientii veniti de la Bucuresti dupa el. Din pacate, intr-un incendiu care a avut loc in laboratorul scolii de sus, intregul film, pastrat acolo intr-un dulap, a luat foc si s-a pierdut. Ar fi fost un documentar de exceptie care ar fi intarit cu multe imagini capitolele acestei monografii.
De aici, din America, nu pot sa stiu ce s-a intamplat si cine a decis ca acest minunat spital sa fie desfiintat. Pentru o perioada necesara unor reparatii capitale, usile lui au fost inchise, dar nu cu mult timp in urma, in locul lui a aparut o noua unitate medicala care se numeste acum…

UNITATEA DE AJUTOR MEDICO-SANITARA (UAMS) SAU
SPITALUL DE RECUPERARE SOCIALA BOLDESTI-SCAIENI

Directorul acestui spital de recuperare (UAMS), care depinde acum de conducerea orasului, este medicul Leonard Tudoran care a pus la punct noua institutie, creand conditii excelente pentru pacientii internati acolo. Unitatea dispune de 30 de paturi, de o cantina cu bucatarie moderna si de saloane curate si bine incalzite. Doctorul Tudoran este ajutat de inca doua colege, dr. Georgeta Arnautu si dr. Georgeta Buxbaum. Acest spital, reprofilat, este creat dupa modelul unitatilor spitaliere din occident care ingrijesc persoanele in varsta. Aici sunt internati pacientii batrani de la Spitalul judetean din Ploiesti care nu pot fi tinuti acolo mai mult de trei zile, iar la Boldesti pot fi internati doar pentru un timp de asemenea limitat, de trei luni, platind o taxa modica. De fapt, cam toti acesti batrani se afla intr-o stare critica sau chiar irecuperabila si aici sunt adusi pentru o ultima incercare de a le prelungi viata sau de a sfarsi in conditii profund umanitare. Pana in ultima clipa, batranii sunt tratati cu cea mai mare grija… Totusi, totusi – chiar asa stand lucrurile – pentru cei cativa batrani nu era deloc nevoie de o cladire atat de mare, ci de un spatiu mult mai mic. Ministerul Sanatatii ar trebui sa creeze de urgenta un asemenea spatiu, iar cladirea sa redevina ceea ce a fost: `Spitalul orasului Boldesti-Scaieni`, eventual privatizat, pentru care s-ar gasi imediat, in tara sau in strainatate, cineva care sa-l ia in custodie. Primaria si populatia orasului ar trebui sa se adreseze guvernului si sa ceara cu insistenta acest lucru.

DISPENSARUL BOLDESTI

Se afla intr-o cladire noua, terminata nu demult, pe Calea Unirii, si este dotat cu tot utilajul necesar unui dispensar modern, cu program pentru deservirea adultilor, a femeilor gravide si a copiilor. A fost in grija directiei patrimoniului de a infiinta si dota acest nou dispensar.

DISPENSARUL SCAIENI

Se afla in sectorul Scaieni, str. Colinei 41, in localul fostei primarii din vechea comuna Scaieni. La dispensarul din Scaieni, in prezent, este medic Soneriu Dorin. La infiintare, acolo au functionat ca medici: dr. Maria Dancau, dr. Maria Cristescu, dr. Viorica Lupu, dr. Ana-Maria Streianu (toate patru medici pediatru) si dr. Doina Enescu, medic internist. Asistent principal era Gheorghe Pita, detasat ulterior intr-o functie superioara, la Sanepid, pe langa Directia de Sanatate Prahova. La acest dispensar au functionat si trei asistente medicale: Valeria Pahontu, Victoria Rosu si regretata Mariana Albulescu, disparuta la o varsta foarte tanara. Colaboatoarea dispensarului era moasa Niculina Valsanoiu.

ALTI MEDICI DIN ORAS: Dr. Carmen Buzatu si dr. Elvira Manoliu, care sunt si medici de familie. Doctorul Alin Scarlat, medic internist, cu cabinet particular excelent dotat tehnic, foarte cautat si de pacientii din oras dar si din alte judete. Cu cabinete medicale individuale mai figureaza dr. Georgeta Buxbaum, dr. Carmen Nemerovschi si dr. Doru Soneriu. Exista si doi medici stomatologi: Constantin Dinu, cabinetul particular fiind zilnic solicitat, si Daniela Calinescu, de asemenea, o doctorita solicitata non-stop de multi pacienti din oras si din afara orasului, avand si un modern cabinet stomatologic la etajul propriei locuinte.
*
Cu mult regret consemnez aici un act care s-a dovedit a fi in afara oricaror principii deontologice, incalcand flagrant, prin natura lui, Juramantul Hipocratic depus de medici la absolvirea facultatii. Notez cazul respectiv in aceasta carte, fara nici o placere, cu real regret si cu sincera tristete, fara sa dam vreun nume, caci nu vrem sa jignim pe nimeni, ci sa corectam unele atitudini, pentru ca astfel de greseli sa nu se mai repete niciodata pe viitor in Boldesti-Scaieni, mai ales cand, la mijloc, este vorba de viata oamenilor.
Iata despre ce este vorba: in rarele mele reveniri in Romania, chiar in fata casei mele, am gasit intins la pamant pe un cetatean din Scaieni, pe care am aflat ca il chema Ciorobea… (Cine doreste mai multe amanunte poate verifica acest caz stand de vorba cu familia respectivului, care este usor de gasit.) Langa el se afla sotia lui care striga cu disperare dupa ajutor. Nimeni nu se afla atunci in jur. Am intrebat-o ce s-a intamplat si mi-a spus ca sotului ei, pe cand conducea masina spre casa, i s-a facut dintr-o data rau, dar a apucat totusi sa traga autoturismul pe dreapta, dupa care el s-a prabusit cu fata la pamant, aproape fara viata. Asa l-am gasit si eu. Am intrebat-o pe sotie daca dansul bause cumva ceva inainte de a-i veni rau. Mi-a spus ca nu si ca nu i-a mai fost niciodata rau, ca este pentru prima oara cand il vede lesinand in halul acesta. Am incercat sa-l resuscitez de graba si, dupa vreo zece minute, a deschis ochii, dar tot nu putea vorbi… Am sunat imediat pe medicul la care ma refer, m-am recomandat, explicandu-i ca este un caz foarte grav. Mi-a spus, sec, sa chem salvarea de la Ploiesti, fiindca dumnealui, la ora aceea, nu are timp de asa ceva, caci il asteapta niste pacienti. I-am explicat ca este o foarte mare urgenta, care nu suporta amanari, si ca nici o salvare nu poate veni, intrucat podul de la Blejoi este inchis si aflat pentru o ora in reparatii. Respectivul medic mi-a trantit telefonul in nas. L-am sunat din nou lung, dar nu a mai vrut sa-mi raspunda. Apeland la un trecator, impreuna cu sotia lui, l-am luat pe dl. Ciorobea pe sus si l-am adus la mine in casa. I-am facut respiratie artificiala si presopunctura. Dupa vreo ora a deschis ochii si a vorbit cu greu spunand ca ii este foarte rau si sa chem pe medicul… (i-a spus numele). Am anuntat Salvarea de la Ploiesti si nu a venit nici dupa doua ore. Sotia mi-a multumit si am rugat pe mai multi cetateni sa-l transporte acasa la el, la blocuri, caci nu era departe de mine. Pentru ca a doua zi m-am intors in America, nu am putut afla ce s-a mai intamplat cu cetateanul respectiv, pe care l-am lasat totusi in stare grava. Sper ca mai traieste. Atata stiu, ca sotia lui plangea si ca era extrem de suparata pe doctorul in care isi pusese toata speranta si care a refuzat categoric sa il ajute. `Cum de pot exista asemenea doctori, domnule profesor?` m-a intrebat printre sughituri de plans biata femeie, foarte dezamagita si speriata de soarta sotului ei. La fel ma intreb si eu acum: cum de pot exista asemenea doctori, fratii mei romani, pe binecuvantatul spatiu mioritic unde vrem sa-i convingem pe toti ca suntem oamenii cei mai buni la suflet? Oricum, pentru medicii care practica cu nonsalanta asemenea refuzuri, in situatii de maxima urgente, nu exista scuze!

FARMACIILE DIN BOLDESTI-SCAIENI

Exista doua farmacii in acest oras, amandoua pe aceeasi strada din Boldesti: Farmacia `Elixir`, cea mai veche, infiintata in 1979 de dr. Livia Protopopescu, proprietara farmaciei, si farmacia `Ermia`, infiintata la 7 dec. 1993, unul asociatii si din fondatorii ei fiind dl. Lucian Nicola si locata la adresa: Calea Unirii, Bloc 21 A. Aceasta farmacie este deservita de sase salariate: Georgeta Tuica, diriginta farmacista, Maria Tanase, farmacista, Ana Atena Nicola, asistenta principala si alte doua asistente, Georgiana Dinu si Florentina Iordache.
Ambele farmacii sunt riguros controlate de forurile superioare si gasite totdeauna bine ingrijite, intr-o perfecta curatenie si ordine, aprovizionate cu cele mai noi produse farmaceutice romanesti si straine, unde toti cetatenii sunt tratati cu multa deferenta, primind, fiecare in parte, toate explicatiile necesare pentru felul cum trebuie administrate medicamentele respective.

DISPENSARUL SANITAR VETERINAR BOLDESTI-SCAIENI

In cladirea de pe Calea Unirii nr. 2, construita de primarul fostei comune Scaieni, Ilie B. Raspop, a functionat vechiul Spital veterinar, care era si centru de reproductie bovina si unde cetatenii din imprejurimi apelau pentru vindecarea pasarilor si animalelor bolnave. In prezent, dispensarul apartine dr. Emilia Heroiu. In trecut, dispensarul era deservit de medici veterinari si asistenti veterinari foarte bine pregatiti. Locuitorii retin cu recunostinta numele lor: dr. Maria Voinea, dr. Eliade Radulescu, dr. Dan Drugea, iar dintre asistenti: Georgeta Anton, Lucica Puscasu, Maria Rosca, Eugen Popa, Stefan Georgescu. Dispensarul acesta are si o anexa unde sunt adapostiti si relativ bine ingrijiti circa 20 de caini vagabonzi care, speram, asteapta sa fie adoptati de cineva si nu ucisi fara mila.
CAPITOLUL X.
Diverse
COOPERATIVA MESTESUGAREASCA `ARTA METALULUI`

Pe strada Gloriei nr. 2 bis, se afla cooperativa mestesugareasca `Arta Metalului`. Investitii pentru infiintarea ei s-au facut inca din anul 1972, dar cooperativa are ca zi oficiala de nastere prima zi a Anului Nou 1979. Pe data de 3 ianuarie, in acel an, au intrat pe poarta si au ocupat locurile de munca din ateliere si birouri un numar de 150 de oameni: fierari, sudori, forjori, corpul TESA (care cuprindea 8% din salariati) s.a.
Din 1972 pana astazi, timp de 35 de ani, aceasta cooperativa a ajuns o intreprindere serioasa si vestita, pentru produsele ei finite, nu numai in toata tara, dar in primul rand in strainatate, unde avea majoritatea contractelor de export.
`Arta Metalului` a produs – si mai produce inca – piese de fier forjat, confectii metalice, feronerii, coturi si curbe forjate, piese turnate din aluminiu sub presiune si, candva, chiar si piese de bronz. Toate acestea treceau prin mainile iscusite ale unor adevarati artisti in modelarea la cald a metalelor, folosind recuzita din marile ei ateliere: forje mecanice, forje manuale, noduri, ciocane pneumatice, aparate de sudura, prese metalice de stantare, prese de amputizare s.a.
Pana in 1989, exportul nu ocupa mai mult de 20-30%, insa, dupa acest an, a inceput sa creasca de la 45% pana la 85%, ceea ce nu era putin.
In anul preajma anului 2000, si putin dupa acest an, numarul angajatilor ajunsese intre 200 si 230. Atunci aveau loc actiuni initiate de Camera de Comert a Romaniei, care au facilitat conducerii cooperativei `Arta Metalului` sa participe la un Europarteneriat, pentru stimularea exportului. Aceste fructuoase actiuni au adus cooperativei venituri de milioane de dolari.
Cooperativa isi deschisese cateva debusee banoase prin toata Europa, partenerii principali de export fiind Germania (care, timp de 35 de ani, a importat, an de an, piese de feronerie), Olanda, Franta, Italia, Suedia, dar si alte tari.
Din pacate, in anul 2007, atat numarul salariatilor s-a redus (astazi avand doar 100), cat si al productiei – care a ajuns doar la jumatate din ceea ce se fabrica si exporta in anii de varf.
Cu toate acestea, exista suficiente sanse si sperante ca `Arta Metalului` sa treaca intr-o etapa noua de productie si sa supravietuiasca. Trebuie insa recunoscut faptul ca adevaratul creator, parintele si sufletul acestei valoroase intreprinderi locale a fost inginerul Ion Nicolae (n. 17 IV 1947), care s-a aflat in functia de presedintele al respectivei cooperative tehnice, deci directorul ei, din prima zi a acestei fabrici de bijuterii lucrate din fier si otel, pana recent, in ziua pensionarii lui. Dumnealui se preocupa serios de bunul mers al intreprinderii lui, mergand prin toata Europa, cautand locuri de desfacere, prezentand partenerilor sai cataloage cu piesele metalice lucrate la Scaieni si semnand contracte pentru vanzarea acestor lucrari deosebit de frumoase, toate fiind de inalta calitate, elaborate dupa pretentiile si gusturile clientilor din Uniunea Europeana.
Dupa plecarea directorului Ion Nicolae, cooperativa si-a redus vizibil ritmul dar, cum spuneam, sub noua conducere, a inceput din nou sa dea iarasi semne ca va redeveni ceea ce a fost.

FERMA S.C. ECOFERM BOLDESTI-SCAIENI
(CRESCATORIA DE PORCI SI DE VITE `CRIS TIM`)

Cand scriu despre aceasta crescatorie, am inaintea mea trei ziare mari care abordeaza acelasi subiect: cel mai mare ziar american de limba romana, `Meridianul romanesc`, din California (numarul 480, din 7 oct., 2006), unde s-a publicat articolul `Cetatenii straini numesc orasul prahovean Boldesti-Scaieni `cel mai imputit oras din Europa!`; ziarul `Romania libera` (numarul 5073, din 8 nov. 2006), cu articolul `Boldesti-Scaieni – oameni si porci: orasul cu `aroma` de hazna`, semnat de Mihnea-Petru Parvu, din redactia ziarului – si ziarul `Prahova`, din Ploiesti, (numarul 4839, din 27 sept. 2006), cu articolul `La Boldesti-Scaieni, sute de familii traiesc intr-o cocina`, semnat de ziarista Gabriela Ionita.
Nu intamplator aceste trei articole lasa, inca din titluri, sa se inteleaga ca in localiatea respectiva ceva, ceva rau se intampla – si anume un rau cauzat de o crescatorie imensa de porci situata in intravilanul orasului Boldesti-Scaieni. Aria de 16,27 ha, ocupata de ferma, a fost luata de Cristim de la proprietarul ei, ing. Toma Calinescu, fiul marelui ing. agronom August Calinescu, primul proprietar al acestui teren si prieten cu savantul Nicolae Iorga. Inginerul Calinescu si acum se afla in litigiu cu crescatoria de porci. De fapt, crescatoria are un nume mai nobil: Ferma S. C. ECOFERM, acest ultim cuvant dorind sa spuna ca este o ferma care respecta regulile ECOlogice, `Ecofermul` fiind o sectie a marelui producator de mezeluri CRIS-TIM. Oare asa sa fie?
Cand vorbim de ecologie, de conditii ecologice, ne imaginam niste legaturi curate, impecabile, dintre fiintele vii si mediul ambiant, respectat pana la divinizare. Dar tocmai aceasta este problema, ca o ferma uriasa, alcatuita din 40.000 de porci (din care vreo 9.000 sunt la Ecoferm Boldesti-Scaieni), plus 200 de vaci lactante – raportand numarul mare al animalelor la cei numai 11.500 de oameni din oras, precum citeaza ziarele, este de la bun inceput un meci pierdut pentru bietii locuitori care fac reclamatii disperate pretutindeni, trebuind sa le indure zilnic mirosurile – dar ce mirosuri: duhori sufocante, simtite puternic, in special vara. De ce oare? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, este suficient sa dam citate alternative din cele trei articole…
`Am luat si noi legatura – scrie ziarul `Romania libera` – cu primarul orasului, Dumitru Ion, care spune ca reclamatiile sunt reale: Si noi, la primarie, primim, zilnic, sesizari in legatura cu mirosurile emanate de crescatoria de porci. Firma Ecoferm, sectie a societatii Cris-Tim, crescatorie de porci si vite, are autorizatie provizorie (subl. noastra) de mediu, deoarece se afla in program de modernizare. Pana la finalizarea acestui proiect, pe durata caruia societatea este obligata sa cumpere utilaje performante cu care sa transporte dejectiile animalelor, nu putem face nimic. (…) Cand este foarte cald, mirosul fecalelor fermentate ajunge pana in centrul orasului. I-am sesizat pe cei de la Ecoferm`. Ziarul de la Bucuresti mi-a citat si cuvintele mele de indignare, adaugand: `In asentiment cu profesorul sunt si fostul primar al urbei, Jean Popescu, si alti doi viceprimari, Gheorghe T. Gheorghe si Stefan Pahontu. La fel, si doctorita Emilia Herescu, unul din medicii veterinari care fac analizele la animalele de la Ecoferm: Vara, spre seara, intensitatea e maxima`. Am incheiat citatul din ziarul `Romania libera`.
Ziarul `Prahova` aminteste declaratia comisarului-sef al Garzii de Mediu Prahova, Stefan Popescu: `Noi am dat amenzi de fiecare data cand am fost in control la aceasta ferma. Vom efectua inca unul saptamana aceasta in urma caruia cei de aici vor fi din nou sanctionati.`
Ferma a promis ca imediat dupa la 1 ianuarie 2007, cand se va termina modernizarea, mirosurile nu se vor mai simti, dar in martie 2007 mirosurile veneau la fel ca si mai inainte, poate cu 5-6 procente mai reduse! Crescatoria si-a inlocuit filtrele anemice, care nu opreau nicidecum mirosurile fetide, cu cele mai bune filtre pe care le-a gasit, si a construit o laguna moderna pentru dejectii, departe de ferma. A facut tot ce s-a putut. Tehnic vorbind, mai mult chiar ca nu se mai poate, iar rezultatul este aproape nul, fiindca se stie: nici un filtru si nici o laguna din lume, oricat de performante, nu ar putea opri miasma dejectiilor porcine, motiv pentru care in orice tara din lume asemenea mari crescatorii se amplaseaza la distante de 20-30 km departe de orice localitate, si nu in arealul citadin! Singura solutie este ca si Ecofermul sa se mute in alta parte si sa ramana in locul fermei sectia de fabricat mezeluri foarte bune care exista inainte si pe care, dupa o scurta functionare, conducerea de la Bucuresti a desfiintat-o.
`Pe timpul comunismului – scrie ziarul american `Meridianul romanesc`, sub semnatura lui Cristian Petru Balan – acolo se aflase o ferma mica de porcine apartinand `Gospodariei locale a Comitetului Judetean p.c.r.` – popular, supranumita simplu `porcii partidului` – care totusi nu mirosea atat de insistent iar uneori deloc (…) Deoarece ferma de astazi este despartita de casele locuitorilor din oras doar de o sosea, locuintele lor, aflate la numai cateva zeci de metri de imensa cocina, sunt primele asfixiate, zi si noapte, de mirosul fecalelor de porci, miros atat de ingrozitor, incat te apuca lesinul.`
La ancheta facuta de ziarul Romania libera, ing. zootenist Petru Siman, seful fermei de la Boldesti-Scaieni, a declarat despre miros (citez din ziar): `Nici mie nu-mi place. Garda de Mediu ne-a amendat cu 35 de milioane pentru mirosuri. Luam masuri. In acest moment, nu avem autorizatie de la Mediu – spune franc inginerul zootehnist.` Mai departe, seful fermei promite solemn si se scuza cu cinism: `Pe cuvantul meu de onoare ca de la vara n-o sa mai miroase. In Tara Romaneasca mai sunt ferme care miros, da nu s-a auzit de atata scandal ca pentru ferma asta. Platim taxe si impozite de un miliard si jumatate pe an si sigur ca miroase putin. Niciodata acest miros (n.r. – de fecale de porc) n-a imbolnavit pe nimeni si nu va imbolnavi pe nimeni.`
Ziarista Gabriela Ionita, de la cotidianul `Prahova`, scrie cu indignare: `Incercand sa luam legatura telefonica cu reprezentantii acestei ferme, una dintre angajate ne-a spus ca `nu are voie sa spuna nimic` si ne-a inchis telefonul in nas.`
Seful fermei, ing. Petru Siman, afirmase ca mirosul fetid care asfixiaza orasul nu a imbolnavit pe nimeni, dar actele normative ale O.U.G Nr. 152/2005 – privind prevenirea si controlul integrat al poluarii, aprobata prin Legea Nr. 84/2006, arata ca aerosolii proveniti de la asemenea dejectii pot fi foarte nocivi, deoarece sistemul respirator al fiintei umane, inhaland zilnic emisiile azotului amoniacal, slabesc sistemul imunitar. Mirosul sesizat de glandele olfactive nu s-ar simti daca nu ar proveni din emisiunile secundare ale H2S in conditiile incubatiei vii micoorganice care se formeaza din contact cu aerul si cu solul cald, iar hidrogenul sulfurat ataca lent si alveolele pulmonare, chiar cand concentratia lui este in cantitati mai mici. Dar trebuie adaugat ca aerosolii din dejectii mai contin fosfor total, detergenti sintetici biodegradabili si nebiodegradabili, proveniti de la spalarea cotetelor; au, de asemenea, sulfuri si hidrogen sulfurat pur, sulfati si sulfiti; Cu, Zn, azot amoniacal, bacterii coliforme, escherichia coli, streptococi fecali (enterococi), hidrocarburi de petrol – toate sub forma de materie in suspensie, de aerosoli purtati de vant la mari distante. Nu este o simpla intamplare ca cele mai multe cazuri de imbolnaviri se numara in familiile din vecinatatea fermei.
Probabil ca fondatorii fermei nu au prevazut cat de puternica va fi reactia si rezistenta localnicilor din acest oras, chiar daca au fost din capul locului bine intentionati… Dar cine sunt fondatorii acestei ferme?
`Cris-Timul (sau Cristimul), cum se scrie in ultimul timp, este o afacere de familie`. Asa declara Radu Timis, presedintele grupului Cris-Tim. Daca nu ar fi comis imensa greseala de a amplasa ferma lui pe aria unui oras frumos, alta data cu aer curat, un oras cu rapida dezvoltare teritoriala, deteriorandu-i grav echilibrul ecologic prin amplasarea cu ghinion (pentru localnici) a unei ferme `ecologice`, daca ar fi ales alt loc, relativ tanarul om de afaceri Radu Timis (42 de ani) ar merita sincer felicitat si de locuitorii din Boldesti-Scaieni (acum suparati pe el) pentru iscusinta, talentul si ambitia de a porni o afacere cu mezeluri de la zero si de a ajunge in scurt timp primul mezelar din tara. Dar timpul nu este pierdut sa-si corecteze greseala de rea amplasare, fara a fi pagubit nici dumnealui nici localnicii.
Cristina Timis, impreuna cu sotul ei Radu Timis, in anul 1992, aveau un micut chiosc alimentar, de cca. 10 metri patrati, in cartierul Militari din Bucuresti, pe care l-au botezat CRIS-TIM (de la Cristina + Timis). Paisprezece ani mai tarziu, Radu Timis ajunge sa conduca una din cele mai mari companii specializata in prelucrarea si comercializarea carnii (18% din mezelurile romanesti) si in care declara ca a investit tot profitul obtinut. Astazi adresa societatii este Bd. Bucurestii Noi, Nr. 140, Bucuresti. Cifra anuala a Cristimului depaseste acum 100.000.000$. Societatea are peste 1500 de angajati, fiind sustinuta in prezent de toate companiile membre ale sale si anume:
1. S.C. ECOFERM, care are 4 ferme pentru cresterea porcilor, bovinelor, ovinelor, o ferma piscicola si unele de culturi vegetale, pe o suprafata de 200 ha. Aici este si ferma cu pricina din Boldesti-Scaieni.
2. CRISTIM 2 PROD. CO.
3. `RECUNOSTINTA` PRODCOM IMPEX, localizata la Filipestii de Padure, jud. Dambovita, cu peste 1500 de angajati care lucreaza in patru fabrici de mezeluri, livrand 150 de tone produse pe zi, din care se vand 100 t/zi, prin 15 magazine Cristim, din care doua in Capitala. La Filipesti a investit peste 2 milioane de euro, jumatate printr-o finantare Sparad.
4. SENSCONSTRUCT, o societate imobiliara si de constructii.
5. Centrul de Logistica de la Mogosoaia, cu o depozitare de 120 t/zi, care va deservi 1800 de magazine din Bucuresti, Muntenia, Italia si Grecia.
Reclamele facute de Cristim arata ca aceasta societate comerciala fabrica cele mai bune produse de parizere, cremwursti, carnati, pateuri, sunci, produse carnate crud-uscate, mezeluri fiert-afumate, vegetale, diverse – prin tehnologiile cele mai avansate, avand cel mai modern laborator fizico-chimic din Romania pentru analizele zilnice ale tuturor sarjelor.
Vanzand aceste produse in cantitate de 540.000-560.000 t/an – compania a ajuns la o afacere de peste 200 milioane de euro pe an, dand la o parte o multime de concurenti mai mici. Dar sa nu va imaginati ca acest Cristim nu mai are de infruntat concurenti seriosi pe piata romaneasca. Acestia sunt ALDIS-Calarasi, ANGST RO, CAROLI si CAMPOFRIO, ultima sustinuta de compania miliardara americana SMITHFIELD FOOD, USA. `Ca sa supravietuiesti pe aceasta piata, declara Radu Timis, trebuie sa fii agresiv, pentru ca nu te bati cu firmele locale, ci pe o piata europeana. Fara brand, nu insemni nimic. Daca nu ai brand, nu ai putere de negociere cu supermarketurile si nu poti vinde.` Cu asemenea ambitii, Cristimul a produs 150 t de mezeluri pe zi in 2006, sperand sa ajunga la 200 t/zi in 2007 si 300 t/zi in 2010. Ne-a convins ca este in stare.
Si totusi, in afara de greseala cu alegerea orasului Boldesti-Scaieni, ca loc pentru cresterea porcilor, Radu Timis a mai comis o greseala tot atat de mare, cand a lansat o marca `Salamul sasesc` fara sa o inregistreze, ceea ce i-a atras o penalizare dupa conflictul cu CAMPOFRIO si ANGST, care o aveau deja inregistrata, desi poate ca nu ei o inventasera. Penalizarea a fost de 7 milioane de euro, deci cam a IX-a parte din averea sa. Destul de mult !
Din cauza ca Uniunea Europeana, in urma unei monitorizari solicitate de cetatenii din Boldesti-Scaieni, l-ar putea obliga sa inchida ferma de porci si vite de la Scaieni, i-am sugera d-lui Timis, presedintele S.C. Cristim, sa mute porcii (nu vitele) de pe aria orasului Boldesti-Scaieni, si sa faca in acel loc o moderna fabrica de produse lactate, de care este mare nevoie in judetul Prahova, dar si sa reinfiinteze sectia de salamuri. S-ar crea si noi locuri de munca pentru cetatenii disponibilizati din acest oras. Oricum, un asemenea transfer de animale ar costa mult mai putin decat pierderea celor 7 milioane de euro si i-ar aduce un mare castig.
Pentru ca detinem cateva date mai vechi despre ECOFERM SRL de la Boldesti-Scaieni (Sos. Ploiesti-Valenii de Munte nr. 16), le reproducem si in monografia de fata:

Anul 2004 Anul 2005

Suprafata fermei: 65 ha 86 ha
Bovine: 98 capete 121 capete
Porcine 6259 capete 7259 capete
Salariati permanenti 145 144

Mentionam ca vacile de aici sunt aduse din Franta (la inaugurarea instalarii lor in grajdurile moderne de la Scaieni a fost prezent insusi ministrul francez al agriculturii) si mai mentionam, de asemenea, ca in timpul zilei, pentru marirea productiei de lapte, vacile sunt tratate non-stop, cu… muzica clasica (Mozart, Chopin, Vivaldi), fapt cu totul real si cu rezultate vizibil eficiente. Porcii de acolo nu sunt serviti cu muzica, fiindca fac ei si asa destula muzica atunci cand le este foame. Astazi se pare ca porcinile fermei depasesc 10.000 de capete (nu avem date statistice).
In anul 2004 ferma a beneficiat de ajutor financiar de la bugetul de stat, in suma de 1.890 mii RON, adica 5,3% din sprijinul financiar acordat judetului. In 2005 a primit mai mult: 2.198 mii RON (5,7% din sprijinul total acordat judetului Prahova). Din aceste sume, 1.253 mii RON au fost subventii pentru productia marfa pentru tineretul bovin, junici si porci – iar 844 mii RON au fost subventii pentru laptele livrat la procesare.
Pret net al fermei, in 2005, a fost 236,6 mii RON, pe cand cifra de afaceri/UVM a fost 5.741,1 RON fata de 1.465,2 RON in anul 2004.
Redresarea activitatii in 2005-2006 a fost determinata de aplicarea unor politici manageriale performante, ale caror decizii au condus la cresterea numarului de animale, de la 1956 de capete (din care porcine 1878 si bovine 78, la finele anului 2004), la 2275 capete (din care 2178 porcine si 97 bovine). De asemenea, suprafata furajera a crescut de la 65 ha la 86 ha. Astfel, nu numai ca S.C. Cristim Boldesti-Scaieni a acoperit pierderile, dar s-a reusit chiar sa se obtina un profit net de 223,6 mii RON si o rata a profitului de 1,7% fata de -53% cum fusese in anul 2004.
Datorita rezultatelor inregistrate in 2005 – 224 mii RON profit net – pierderea subventiilor din cifra de afaceri/UVM a ajuns la un nivel rezonabil de 16,8%, fata de nivelul 66,0%, inregistrat in anul 2006.
Dupa cum vedeti, am aratat aici si faptele rele si faptele bune ale faimoasei ferme S.C. Ecoferm/Cristim, gazduita pe ghimpii de la Boldesti-Scaieni, fara sa putem intra in cifrele de afaceri exacte din anii 2006-2007, care, fireste ca sunt altele. Avem insa convingerea ca si acelea demonstreaza tot un progres satisfacator si ca cifrele mentionate de mine aici au fost intru totul reale, demonstrand harnicia si ambitia familiei Timis. Chiar daca patronul afirma, plin de optimism: `Am aceasta firma pentru 100 de ani – trei-patru generati dupa mine` – si ii dorim succes si o perpetuare chiar mai lunga de un secol – dar daca localnicii din orasul care ii cere sa-si transfere de acolo ferma de porci, nu vor fi ascultati, plansetele lor vor ajunge pana la ceruri si nu se stie cu ce feed-back divin se pot intoarce toate suspinele si lacrimile lor…
Dar cum anul 2007, in calendarul chinezesc, este `anul porcului`, care aduce numai surprize si mari schimbari, sa ramanem cu totii optimisti!

RAMPA ECOLOGICA DIN BOLDESTI-SCAIENI

Prin Hotararea Nr. 55/19.IX.2001, Consiliul Judetean Prahova a aprobat realizarea a patru rampe ecologice de deseuri menajere in acest judet, dupa cum urmeaza:
1. Rampa ecologica de la Boldesti-Scaieni, cu o capacitate totala de inmagazinare de 750.000 tone de deseuri, extinsa la 800.000 t, urmand ca anual sa primeasca 78.000 de tone – care, prin intermedierea a 10 statii de transfer, va deservi toate localitatile din sudul judetului, pentru o populatie de 580.000 de locuitori, din care 320.000 sunt de la orase si 260.000 din rural. Alaturi de cele de la Bucuresti-Rudeni-Chitila, de cel de la Costinesti si de cel din rada portului Constanta, rampa din Boldesti-Scaieni este unul din cele mai mari depozite de gunoi din tara, pare-se chiar mai mare decat acestea.
2. Rampa de la Banesti, cu o capacitate de 10.868 t/an, destinata deseurilor industriale.
3. Rampa de la Baicoi, cu capacitate mica. Ea deserveste 49.000 de locuitori.
4. Rampa de la Valenii de Munte, cu o capacitate de 19.345 t/an.
Pe teritoriul judetului Prahova au fost identificate 106 depozite menajere neamenajate, pe o suprafata de 48,5 ha, cu o depozitare anual de cca. 400.000 t. In medie, in judetul Prahova se produc anual cca. 3,3 milioane tone de deseuri, mai multe ca in alte judete ale tarii.
O atentie deosebita i s-a acordat marii rampe ecologice de la Boldesti-Scaieni, gratie pozitiei favorabile pentru propunatorii care, placandu-le terenul, au facut prospectul, defavorabile insa pentru localnici, deoarece rampa se afla in apropierea raului Teleajen, pe aria sectorului Scaieni, la aproape 3 km sud de orasul care, in viitor, implicit se va extinde si spre aceasta zona.
In pofida protestelor vehemente facute de locuitorii acestui oras, initiate de Rodica Popescu, Jean Popescu, Toma Calinescu, Gheorghe Gheorghe si altii, rampa a fost inaugurata oficial, in prezenta autoritatilor judetene si locale, in luna septembrie 2001, cand s-a specificat ca limita de depozitare a deseurilor in acest loc este de 78.000 metri cubi pe an, dar, anual, vedem ca s-au depozitat 80.000 m.c., din care numai municipiul Ploiesti, singur a depozitat 75.900 m.c., in medie. Transportul spre rampa se face pe o cale de acces de cca. 2 km, pe un drum agricol asfaltat, insa cele mai multe transporturi gunoiere vin de la distanta.
Pentru proiectul lucrarii de depozitare si pentru construirea rampei ecologice, Consiliul Judetean Prahova a apelat la Societatea comerciala S.C. IRIDEX GROUP IMPORT-EXPORT S.R.L. Aceasta societate administreaza, de la infiintare pana in prezent, groapa ecologica de la Scaieni. Ca materiale de depozitare, acolo se transporta deseuri menajere si asimilate, deseuri stradale si inerte, deseuri industriale asimilate, zise fara noxe toxice.
Proprietarii investitiei spuneau ca rampa, intinsa pe cateva ha, a fost dotata cu instalatii moderne de compactare, balotare si impachetare a deseurilor, in scopul realizarii unui impact minim asupra factorilor de mediu. Trebuie sa mentionez ca groapa ecologica nu are incineratoare cu module ecologice de deseuri nepericuloase.
Desi ni s-au dat asigurari ferme ca aceasta rampa nu aduce nici un fel de prejudiciu mediului si populatiei, fiind intru totul foarte… ecologica (aici autoritatile cred ca au abuzat prea mult de acest termen, deoarece el a devenit un adjectiv eufemistic acoperitor si destul de relativ in atari discutii). Cercetand mai amanuntit aceste afirmatii, am dat peste o documentatie a S.C. IRIDEX, nefacuta deloc public, care a fost inaintata la conducerea A.M.P. Prahova, deoarece a fost solicitata insistent de aceasta conducere. Citind-o cu atentie, am descoperit si cealalta fata a `adevarului ecologic`, care nu putea fi deloc ascuns specialistilor ecologisti de la Protectia Mediului. Astfel, documentatia IRIDEXULUI inaintata AMP-ului, este nevoita sa recunoasca, in termeni destul de cinstiti, ca nici o rampa ecologica din lume nu poate oferi garantii de acuratete de suta la suta…
Din lecturarea ei, am aflat ca depozitul degaja in zona emisii continui de metan si bioxid de carbon – principalii constituenti ai gazului rezultat de depozitarea deseurilor menajere, produsi de microorganismele prezente in depozitele de servire in conditii anaerobe. Potrivit aceleiasi documentatii, cantitatea cea mai mare de noxe se elimina in primii cinci ani (presupunand ca nu s-ar depozita zilnic alte deseuri). Specialistii angajati la IRIDEX par oameni cinstiti, intrucat, in aceeasi documentatie, mai recunosc deschis ca in cazul in care gazul nu este evacuat deja gata controlat din depozit, atunci migrarea si depozitarea acestuia pot prezenta o serie de riscuri majore. Printre acestea, pericol de incendiu prin autoaprindere, vara; pericol de explozie, degajari de mirosuri neplacute, dar si compusi toxici, afectarea componentei biologice a solului prin reducerea concentratiei de oxigen. Conform Studiului de Impact, exista un real pericol de explozie prin posibila aparitie a acumularii de gaze ce contribuie la efectul mondial de sera.
Pozitionat fiind nu departe de firul raului Teleajen, zona strabatuta continuu de curenti puternici de aer, si luand in consideratie schimbarea climaterica pe glob, cu intensificarea vanturilor turbionare, uneori extrem de puternice in Romania, deseurile infectate pot fi zburate de vant de pe rampa daca baloturile nu sunt bine fixate in folie. De asemenea, apele uzate pot contacta panza freatica si raul din apropiere. Din pacate, documentatia in discutie nu arata cum se pot combate mirosurile infecte degajate de aceasta groapa ecologica si care ajung aduse uneori de vant pana in oras.
Au trecut mai bine de cinci ani de cand exista aceasta rampa si, intre timp, s-a vazut ca nu se respecta clauzele de functionare, intrucat rampa este supra-alimentata, depasindu-se cantitatea tonajului depozitat anual. Desi rampa nu este destinata deseurilor industriale, acestea sosesc deseori acolo, mascate bine printre deseurile menajere, fara putinta de a fi descoperite; deseurile reciclabile sunt adesea amestecate cu cele nereciclabile, iar deseurile toxice sunt uneori strecurate iresponsabil printre cele netoxice. Orice deseuri poluante ar trebui transportate doar de o societate autorizata pentru activitati cu deseurile ambalate si etichetate, dar s-au facut si abuzuri. Cel mai mare din toate a fost un transport fictiv, pagubind statul cu sute de mii de euro, cand S.C. WILLIS S.R.L., a lui William Branza, a incasat bani pe niste transporturi fictive spre aceasta rampa, ele trebuind sa fie aduse de la Termo Brazi.
Deoarece eu traiesc in America, o tara care este nu numai cea mai mare producatoare de excelente bunuri materiale, dar si de gunoaie grosiere de tot felul (inclusiv morale), am vazut cum procedeaza americanii cu aceste asa-zise rampe ecologice dupa ce acestea se umplu pana la refuz, caci orice rampa, la urma urmelor, tot se va umple peste poate. Cand s-a ajuns la acest punct, de fapt, de aici incolo incep marile transporturi spre ea: zi si noapte, sute de camioane basculante, escavatoare si compresoare muncesc cativa ani carand milioane de tone de pamant si roci, pe care le deverseaza si compreseaza in straturi peste fosta rampa, pana ce aceasta este ingropata totalmente sub o patura groasa de cel putin 50 de metri de pamant. Uneori se toarna si beton. Asa apar niste mari dealuri artificiale, ridicate in plin camp, si daca cineva a stat in apropiere si se intoarce dupa un numar de ani, nu mai poate recunoaste locul acela, deoarece ajunge plin de coline frumoase si impadurite cu diferite esente de copaci si cu brauri de flori. Peisajul, care inainte era scarbos, urat mirositor si cu totul dezolant, devine, prin interventia mainii umane, un loc cu adevarat frumos si demn de admirat. Dar – atentie! Totdeauna la poalele acelui deal exista niste pancarde cu avertismente scrise, specificand clar si sub amenintarea legii, sa nu se construiasca locuinte pe aceste coline sau la poalele lor si sa nu se foreze in aceste locuri, deoarece, din profunzimea lor, pot izbucni gaze toxice periculoase, iradieri si mirosuri insuportabile, inchise acolo ca intr-o cutie, sub un capac gros de pamant, roci si beton. Deocamdata, la Boldesti-Scaieni gazele si odorurile nu pot fi puse sub nici un capac si ele zburda libere in afara…
Cum am mai aratat si in alta parte, nu numai mirosurile dau navala de la rampa noastra, in special vara, dar si roiuri nesfarsite de muste, multe venind infectate. Pana sa existe rampa, erau muste putine in zona. Acum ele s-au inmultit, creand probleme in sezonul cald. S-a observat ca pescarusii si ciorile au si ele o mare predilectie pentru gunoaie. Aceste pasari se pot vedea tot mai des vizitand rampa de gunoi, iar ciorile si-au gasit un adevarat rai in intreaga zona urbana. Deopotriva, zburatoarele de acest fel pot colporta diferiti germeni patogeni, inclusiv gripa aviara care a aparut in Balaca. In mod inexplicabil, comparativ cu localitatile mai indepartate aflate imprejur, mortalitatea a crescut in Boldesti-Scaieni in perioada 2002-2006. Nu tin neaparat sa sperii lumea si sa fac o conexiune hazardanta intre existenta acestei mari rampe ecologice si cresterea mortalitatii. Totul s-ar putea sa fie o simpla coincidenta, dar un studiu stiintific, la fata locului, nu ar fi rau sa fie infaptuit, in primul rand pentru linistirea populatiei din acest oras asaltat de mirosuri.

BAT SERVICE S.A. BOLDESTI-SCAIENI

In Scaieni, pe Str. Gloriei nr. 4, se afla o firma veche de sase decenii, cunoscuta inainte sub numele de Baza Tubulara, unde, prin anii 60, sef era regretatul maistru Nica Petre, firma care astazi se numeste `BAT Service S.A.` Dintr-un loc de simpla depozitare, pe arii intinse, a utilajului petrolifer (tevi, materiale de constructie sonde), BAT-ul a devenit astazi unul din cele mai importante servicii de transport agabaritic din tara si depozit de materiale petrochimice. Compania raspunde la telefonul 244-210-810 si primeste zilnic comenzi ferme pentru:
- sisteme de conduce si pompe;
- sisteme de siguranta si protectie pentru industria de petrol-gaze;
- instalari de materiale tubulare si instalatii de foraj;
- inchirieri de materiale tubulare si instalatii de foraj;
- reparari de materiale tubulare de instalatii de foraj;
- comercializarea diferitelor tipuri de teava polietilena;
- oferte de scule si instrumente de foraj de exploatare;
- transportarea lor la adresa solicitata.
Compania afirma ca se afla in cautare de noi brate de munca in domeniul transporturilor agabaritice.
ABATORUL DE PASARI S.C. `AGRISOL INTERNATIONAL RO SRL`

In urma cu 45 de ani s-a infiintat un abator de pasari la Scaieni, apartinand statului si fiind administrat de o ferma avicola din Baicoi. El avea cateva mii de taieri de pasari pe zi, in special pui de gaina pana la un an. Exista o sectie de sacrificare a pasarilor pe banda, care erau trimise apoi la sectia de curatare mecanica a penelor, sfarsind la sectiile de eviscerare si impachetare. Anexat abatorului, se afla, si inca mai exista, un modern si spatios depozit de congelare de unde carnea sortata si impachetata lua drumul exportului in proportie de 60%. O parte din piepti si pulpe mergeau la sectia de afumat, unde se fabricau sortimentele `Picarom`, foarte cautate pe piata. Viscerele si fulgii nu se aruncau ci mergeau la etaj, la sectia de coacere si pulverizare, transformandu-se in ingrasaminte concentrate pentru animale, pasari sau pentru crescatoriile de pesti. De la aceasta sectie, unde se macinau deseurile organice calcinate, se emana un miros greu, de-a dreptul insuportabil, care se raspandea zilnic peste tot sectorul Scaieni si cartierul Balaca (la Boldesti nu se simtea decat rareori).
Cele cca 80 de muncitoare de la abator, desi controlate la iesire, gaseau metodele cele mai subtile sa scoata ilegal pe poarta bucati de carne pentru propriile familii sau pentru vanzare, intr-o perioada cand era criza mare de carne pe piata. Abatorul devenise foarte productiv si aducea un serios venit tarii.
Pentru nimic in lume nu intelegem de ce, dupa Revolutie, AGRISOL-ul s-a asociat cu trei businessmani libanezi, domnii Youssef Tainos Laoun, Charbel Elias Laoun (probabil frati) si Sarkis Elias Sarkis. Banca Transilvaniei le-a sarit imediat in ajutor cu imprumuturi noi. Decizia de asociere nr. 89 a fost reinnoita la 19 mai 2005 prin Societatea Civila a avocatilor Radu, Taracila, cu o autorizatie integrata de mediu legala si cu autorizatia ANPC – Autorizatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor. Astfel, la poarta abatorului, langa steagul romanesc si al Uniunii Europene, falfaie acum biruitor si steagul libanez… Este drept ca libanezii au mai modernizat putin abatorul, dar de data aceasta, castigul de pe produse se imparte intre beneficiarii libanezi si statul roman, primii avand obligatia sa gaseasca distribuitori ale produselor abatorului in strainatate, exportul preferential fiind tarile arabe.
Cifra de afaceri a AGRISOLULUI a crescut de la 10 milioane de euro in 1999 la peste 25 milioane in 2005, la un capital social initial de 4.928.000 RON. In prezent se lucreaza cu un personal mai redus decat inainte si nu totdeauna se fac taieri. Sacrificiile au fost cu totul oprite atunci cand la Scaieni si Balaca s-au semnalat focare de febra aviara H5N1 si cand au fost sacrificate toate pasarile din zona ale cetatenilor care declarau furiosi ca nimicirea lor este inutila, fiindca au fost eutanasiate pasari foarte sanatoase.
Controalele actuale la poarta abatorului sunt deosebit de severe, incat nu se mai poate fura nimic (sau cel putin asa se pretinde). Produsele de baza ale AGRISOLULUI de la Scaieni sunt: carcase cu pui congelati, produse derivate de pui si furaje concentrate. Desi s-au introdus filtre noi si mai moderne decat cele vechi, exista totusi zile cand mirosul de la sectia de concentrate (miros gretos de gainat ars!) se simte cand si cand pe aceeasi arie pe care era prezent zilnic si mai inainte. Din cauza aceasta, localnicii se plang in continuare si sunt foarte nemultumiti, mai ales cand ei au auzit si zvonul ca aceasta societate ar intentiona sa construiasca in apropiere si o mare crescatorie de rate… Multe zvonuri insa ar putea fi neadevarate.
Sediul central al S.C. AGRISOL INTERNATIONAL RO. S.R.L. se afla in Scaieni, Str. Morii nr. 38, tel. 244-211.821. Recent, la poarta abatorului s-a infiintat si un magazin de vanzare a carnii de pasare, cu pret de abator.

FIRMELE MICI DIN ORAS: ROM FOR, DANCOR COM, TECAR-SAN,
LUX MOB, PRODSIG, GAFTOS, INVEST MANAGEMENT,
BAZA DE APOVIZIONARE FLORESTI

In Boldesti-Scaieni, cu exceptia vechii Baze de Aprovizionare Floresti, care a disparut deja, cum au disparut varnitele si Sticlaria – acestea erau peste drum de gara – sau Fabrica de paine (dar se va redeschide curand o alta noua, in acelasi loc), au aparut, in schimb, cateva firme noi si este de prevazut ca numarul lor sa creasca in viitor. Ele au diferite profiluri si cateva se lupta cu greutati inerente inceputului in business, facand necesare eforturi sa nu colapseze. Daca vor rezista concurentei, dupa intrarea tarii noastre in Uniunea Europeana, ele ar merita sprijinite de banci, incurajate de forurile locale, urmarite cu atentie si descrise intr-un material special de studiu economic. Deocamdata, din cifrele de afaceri si din capitalul lor social afisat, nu putem sa spunem altceva decat ca, in majoritate, au demarat bine, ca promit sa devina companii serioase, cu tendinte de extindere si de aceea trebuie sa le acordam incredere si sa le dorim succes, intrucat ele contribuie la consolidarea economiei locale, intarind si profilul industrial al orasului Boldesti-Scaieni.
Voi mentiona fugitiv indicatorii lor financiari de evolutie si rezistenta, care sunt definiti de cifra de afaceri si de capitalul lor social.
ROM FOR (Str. Liliacului nr. 19), cea mai mare si mai veche dintre ele, cu capital american, in 1992 pornise cu o cifra de afaceri de 1 milion de euro, capitalul social fiind de 2.793.067 RON;
DANCOR COM (Str. Gloriei), in 1995, cifra de afaceri era de 500.000 euro; capital social 5000 RON;
TECAR-SAN (Sos. Ploiesti-Valeni), in 2001, cifra de afaceri 1-2 milioane euro; capital social 500 RON;
LUX MOB (Sos. Ploiesti-Valeni nr. 23), in 2003, cifra de afaceri era de 500.000 euro; capital social 200 RON; PRODSIG coopereaza cu LUX MOB.
GAFTOS PRODUCTION (Str. Bucovului nr. 79), in 2004, cifra de afaceri 500.000 euro, capital social 200 RON;
INVEST MANAGEMENT (Str. Morii 38), aceeasi firma cu AGRISOL, aceiasi indici financiari.
MORILE DIN ORAS: Exista doua mori, una etajata, pe soseaua Ploiesti Valeni, care apartinea trustului de panificatie Ploiesti si care lucreaza angro (en gros). Aceasta a fost cumparata recent de un cetatean turc. A doua moara se afla pe Calea Unirii, langa dispensarul veterinar, apartinand d-nei Caty Pahontu. Este o moara mica, cu valturi.

Se intelege ca, la iesirea acestei carti din tipografie, indicii respectivi vor fi deja depasiti, fiindca ei sunt aratati aici doar cu un simplu scop orientativ si comparativ pentru evolutiile viitoare ale acestor mici companii locale care, in viitor, ar putea deveni cu adevarat mari.

CAPITOLUL XI.
Primaria orasului Boldesti-Scaieni

In baza legii nr. 215 din 23 aprilie 2001 – a administratiei publice locale – orasul Boldesti-Scaieni este unitate administrativ-teritoriala cu distinsa personalitate juridica. Poseda un patrimoniu si are initiativa in ceea ce priveste administrarea intereselor publice locale, exercitand, in conditiile legii, autoritatea in limitele administrativ-teritoriale stabilite.
Administratia publica a orasului Boldesti-Scaieni, la fel ca orasele americane din jurul meu, la fel ca primaria orasului Glen Ellyn, statul Illinois, unde locuiesc, se intemeiaza pe principiile autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor, administratiei publice locale, legalitatii si consultarii cetatenilor in probleme locale de interes deosebit.
Consiliul local si primarul functioneaza ca autoritati administrative autonome si rezolva toate treburile publice din oras, in conditiile prevazute de lege.
Primarul orasului Boldesti-Scaieni se numeste Ion Dumitru (n. 10 mai 1940, in Boldesti), fiul unui muncitor petrolist. Este profesor gradul I, de stiintele naturii, cu o vechime de 41 de ani in invatamant, absolvent al Facultatii de biologie-geografie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj, promotia 1965. Este casatorit cu profesoara Dumitru Elisabeta (n. 31 martie 1942), profesoara gr. I de stiintele naturii, fosta colega de grupa la aceeasi universitate. Au o fiica, Alina-Paula, absolventa a Colegiului de Institutori, din Blaj, sectia engleza, si un nepot, Vasilescu Alin Alexandru, elev cl. a X-a la Liceul de Administratie si Turism din Ploiesti. Profesorul Ion Dumitru a candidat la functia de primar din partea Partidului Conservator (fost Partidul Umanist) si a fost ales, in 2004, cu o mare majoritate de voturi. Pe parcursul mandatului sau, a fost si continua sa fie foarte apreciat de alegatorii care i-au acordat aceasta incredere, pentru spiritul sau gospodaresc si pentru comportamentul lui deosebit de politicos fata de toti cetatenii.
In activitatea sa, primarul se consulta periodic, pentru orice problema importanta, cu Consiliul Local al Primariei din Boldesti-Scaieni, alcatuit din 17 membri care pot aproba sau nu unele decizii locale. Ei au fost alesi din reprezentantii a cinci partide politice, dupa cum urmeaza:
Din partea PARTIDULUI LIBERAL: Bita Paul, Isbasoiu Constantin, Marinescu
Florin;
Din partea PARTIDULUI CONSERVATOR: Bibescu Ion, Dinu Nelu, Stancescu
Gheorghe, Tanase Razvan Ionut;
Din partea PARTIDULUI DEMOCRAT: Marinescu Ion, Mirea Mihai, Popescu Ion, Starceanu Anca;
Din partea P.S.D.: Enache Vasile, Gheorghe Nicolae-Tarlea, Stancescu Petruta,
Vlasceanu Cristu;
Din partea P.R.M. : Lupu Viorel, Samoila Nicolae.

In Romania exista si functia de vice-primar. La Primaria din Boldesti-Scaieni, vice-primar este dl. prof. Petcu Paul Dorian (n. 15.02.1962), profesor de fizica, iar ca secretar este d-na Marinescu Florina Neli (n. 21.09.1947), absolventa a Facultatii de Drept Bucuresti. Sef serviciu financiar, contabilitate este d-na Elena Ionescu, cu o veche experienta in aceasta solicitanta bransa. Secretara este Georgescu Liliana, iar dactilograf-arhivar Moraru Mihaela.
Pentru ca o persoana sa poata fi inscrisa in programul de audiente, aceasta trebuie sa depuna o cerere la Registratura Primariei, in care sa precizeze motivul solicitarii audientei, sa specifice numele, adresa si telefonul sau sa se adreseze pe e-mailul primariei: pbs@opticnet.ro. Adresa primariei este str. Podgorie nr. 2, Boldesti-Scaieni, cod. 105300, iar telefon/fax: 0244-211.287; 0244-211.1363; 0244-211.275.
Relatiile cu publicul sunt de luni pana vineri, intre orele 8,30-16,30, iar programul de audiente este afisat dupa cum urmeaza:
Luni: d-na Marinescu Florina Neli, secretara orasului;
Marti: dl. prof. Petcu Paul Dorian, viceprimar;
Miercuri: dl. prof. Petcu Paul Dorian, viceprimar;
Joi: dl. prof. Dumitru Ion, primarul orasului.
La primaria orasului se fac inregistrari pentru nasterea copiilor (termenul fiind 15 zile dupa nasterea lor); inregistrari ale casatoriei; inregistrari ale decesului (in termen de 3 zile de la decesul unei persoane).
Ultimii patru primari ai orasului Boldesti-Scaieni, inainte de Revolutie, au fost urmatoarele persoane (in paranteza sunt notati anii cat au functionat in aceasta functie):
Marinescu Aurica (1968-1979);
Ciungradi Silviu (1979-1981);
Gheorghe Dumitru (1981-1988);
Bengea Nicolae (1988-1989).
Dupa Revolutie, pentru ca era o perioada politica postrevolutionara inca in fierbere, nu s-au mai tinut alegeri, caci imprejurarile nu permiteau asa ceva. Dar era nevoie de primar si trebuia numit cineva care sa nu fi fost membru de partid si sa aiba studii superioare. Noile organe de conducere ale judetului Prahova l-au numit ca primar interimar pe un specialist in economie, cu studii superioare, care nu fusese membru de partid, dl. Popescu P. Jean, din Scaieni. Cu dumnealui incepe seria noua de primari, in conditii in care orasul traia o noua epoca de libertate, post comunista si post ceausista. Iata pe toti primarii acestei noi perioade, urmatorii fiind alesi prin vot democratic:
Popescu Jean (1991-1992);
Dobre Valeriu (1992-1994);
Moroianu Gheorghe (1994-1996);
Enache Vasile (1996-2004);
Dumitru Ion (2004-pana in prezent).

DIRECTIA DE PATRIMONIU A ORASULUI BOLDESTI-SCAIENI

Dupa revolutie, guvernul a decis ca primariile sa fie degrevate de multitudinea de sarcini care le impiedicau sa se descurce bine pentru rezolvarea lor. Prin hotararea de descentralizare a serviciilor publice a primariilor, s-au infiintat directiile de patrimoniu local. In orasul Boldesti-Scaieni sediul acestei directii se afla pe str. Bucovului nr. 3, in cladirea fostei bai comunale, construita de primarul Ilie Raspop, in anul 1938. Este meritul primului director al patrimoniului local, dl. Cristu Vlasceanu, de a fi renovat vechea cladire a baii transformand-o in frumosul sediu al patrimoniului, aflat in spatele statuii lui Teodor Diamant. De asemenea, a urmatorului director, dl. Enache Vasile, care a continuat modernizarea si dotarea birourilor cu toata recuzita necesara. Actualul director al institutiei, dl. Albert Sebastian Nicolae, numit in functie in iunie 2004, continua cu succes activitatea predecesorilor dumnealui si rezultatele muncii patrimoniale se vad atunci cand parcurgi strazile orasului.
Directia patrimoniului s-a infiintat in anul 2001 si principala sarcina a acestei importante institutii este gospodarirea orasului. In acest scop, exista o armata intreaga de salariati – 54 la numar – care se ingrijesc de estetica si curatenia localitatii. Langa biroul directiei sunt birourile tehnico-administrative. Contabil-sef este Mariana Nedelcu. Referent contabil, inca de la infiintare, este Iosif Elena, o experta in domeniu, avand o solida experienta si lucrand cu alte doua specialiste in contabilitate, Alexandru Viorica si Ilie Rodica, impreuna cu alte salariate de la partea tehnica, Voicu Filofteia, Moraru Mariana s.a.
S-au facut numeroase lucrari concrete in acest oras – nimeni nu le poate contesta – , desi au mai ramas inca multe lucruri de pus la punct. Daca in urma cu niste ani, ici-colo abia zareai cate un bec la stalpii de pe strada, astazi nu exista nici o diferenta dintre strazile Capitalei si cele din Boldesti-Scaieni, in privinta iluminatului public. Dar nu numai problema luminii pe strazi sta in grija patrimoniului, ci o multime de alte capitole legate de gospodarire: drenari de canale, asfaltari de drumuri, procurarea si distribuirea materialelor de curatenie, alimentarea cu apa, plantari de arbusti si de flori cu plante aduse din serele proprii de langa clubul Boldesti, toaletarea plantelor, maturarea strazilor si a trotuarelor, procurarea de investitii pentru bunul mers al scolilor din oras, al gradinitelor, al Casei de cultura, al bibliotecii, al UAMS-ului (Unitatii de Ajutor Medico-Sanitara), contactul permanent cu primaria locala, reglarea noilor contracte de salubritate si inca multe, multe altele.
Cu toate acestea, se pare ca directia de patrimoniu a lasat in parasire marele parc de langa Clubul Boldesti. La fel, unele strazi mai laturalnice si chiar parcurile Agrisol. Cateva persoane s-au accidentat sau erau sa se accidenteze grav si sa cada in gurile de canal de unde s-au furat capacele de metal si care mult timp au ramas deschise fara ca sa fie inlocuite imediat cu altele, eventual, cu capace de beton caci pe acestea stim ca nu le mai fura nimeni. Trotuarele – si ele – sunt deplorabile! Dar problema cea mai urgenta si cea mai grava, pentru care vedem ca patrimoniul nu misca nici un pai si nu se zbate nici un pic este demontarea totala a monstruoasei conducte aeriene, lunga de cca 2 km, care, de cateva decenii, urateste cumplit sectorul Scaieni, pe acolo pe unde ea a fost fara cap montata. Conducta porneste de la punctul de evacuare a refularilor termice, de la cuptoarele de topit sticla, si merge asa pe niste strazi, pe langa blocuri, cotind prin fata cimitirului si luand-o paralel cu Calea Victoriei, pana la intrarea in Boldesti unde, pasamite, trebuia sa incalzeasca blocurile. Dar a cedat de la primele probe. Si ce urata este! Acea conducta nu a functionat niciodata, nu a fost niciodata nimanui de nici un folos, dimpotriva, a insemnat un rusinos, un urias si costisitor rateu tehnic al epocii Ceausescu. Scuza ca… sa vedeti, asa scrie intr-un contract (comunist!) ca nu avem voie sa… pana nu expira contractu… Ei bine, o asemenea scuza este stupita! De aceea, conducta va trebui demontata imediat, cu orice risc! (Este un subiect copios de reportaj TVR pe toate canalele de televiziune.) Din demontarea ei, din vanzarea fierului vechi, Directia patrimoniului ar avea bani sa mai infiinteze inca doua-trei parcuri in oras. E nevoie sa chemam pe americani ori pe rusi sa o demonteze? Tiganii din Boldesti, specialisti in demontat fiare, ar putea-o face sa dispara in numai cateva ore, daca le-am spune doar atata: so pe ea!…

STEMA ORASULUI BOLDESTI-SCAIENI ESTE JUMATATE
DIN STEMA A.R.L.U.S. SI DIN STEMA COMUNISTA A C.G.M.-ULUI!!

O alta mare rusine a localitatii este dizgratioasa stema a orasului Boldesti-Scaieni. De aceea, ati vazut? eu nici n-am reprodus-o pe coperta cartii mele, ci am folosit o stema mai veche, care intr-adevar spune ceva, desi s-ar mai putea cizela si aceasta vreun pic… Oricum, era o stema logica, bogata in simboluri si chiar frumusica. Atunci care este problema cu stema noua? Va voi convinge, in paragrafele de mai jos, ca este o problema de imagine foarte grava, poate cu mult mai grava decat aceea cu conducta monstruoasa despre care am scris mai sus. Pentru a intelege mai bine in ce consta acea gravitate, trebuie sa descriem putin stema impusa aleatoriu. Urmariti imaginile…
Prin traditie si prin lege, fiecare judet, fiecare oras trebuie sa aiba o stema, un simbol grafic, care sa spuna ceva despre istoria, frumusetea si bogatiile acelor locuri. Cei care proiecteaza stemele localitatilor (membrii Comisiei Nationale de Heraldica) se presupune ca ar avea cunostinte solide in domeniul lor (heraldica este o disciplina auxiliara a istoriei care se ocupa cu studiul blazoanelor, a stemelor). Fiecare desen dintr-un blazon sau dintr-o stema trebuie sa simbolizeze ceva. De ex., pe stema judetului Prahova, cand vedem o sonda, o distilerie de petrol si o capra neagra, intelegem cu totii ca simbolizeaza industria petrolifera si bogatia faunistica a judetului; cand pe stema judetelor Suceava, Cluj-Napoca ori pe cea a municipiului Targoviste apar niste turnuri de cetate cu creneluri, se intelege ca acolo au fost niste cetati, niste relicve medievale, dar pentru nimic in lume nimeni nu pricepe ce cauta oare turnul de cetate, semanand cu o coroana si ornata cu creneluri, pe stema orasului Boldesti-Scaieni?… Am avut noi vreodata vreo cetate istorica pe aceste meleaguri? Poate n-ar fi fost rau, dar stim ca n-am avut… Heraldistii nostri insa au cugetat altfel. Ei s-au gandit la un fel de standardizare a stemelor, nu ca aici in SUA, unde fiecare stat si oras isi poate alege liber forma stemei, fara standardizari impuse prin reguli din afara. Dar heraldistii romani au vrut sa aplice forme STAS ca in traditiile regimului trecut si au spus: haide sa le dam tuturor stemelor romanesti un contur comun – si anume o forma de scut cu simboluri pe el, iar deasupra scutului sa asezam o coroana cu creneluri (care ar fi semnul nobletei poporului nostru).
Daca este vorba de o comuna, deasupra stemei trebuie sa apara un singur crenel; daca este vorba de un oras, coroana sa aiba trei creneluri; daca este municipiu, atunci sa i se puna cinci creneluri, iar daca este judet – sapte creneluri. Conform acestui principiu, insasi stema tarii trebuia sa aiba coroane cu creneluri – si uite ca nu are! Dar fie: sa ramana orasul nostru incoronoat cu trei creneluri, caci treaca-mearga, fiecare doreste sa avem un oras de oameni nobili. Dar ce are de a face nobletea coroanei cu scaiul? Cele doua notiuni se bat cap in cap, fiindca nobletea se impaca minunat cu imaginea florilor suave: cu crinii, cu trandafirii, cu frunzele de laur, nu cu ghimpii… Heraldistii – daca intr-adevar, au fost heraldisti cei care au desenat stema cu pricina – trebuia sa stie ca, in limbaj simbolic, scaiul, ciulinele de scai, este, in orice parte a lumii, simbolul saraciei, iar ei ne-au trantit o ciumafaie de scai, innobilat si el cu o coronita de petale rosii pe cap, si nu orice scai, ci unul plin de tepi mari, veninosi si lipiciosi, pe un fond, tot cenusiu, crezand ca – gata! – cu asta au si explicat stiintifico-babeste numele de `Scaieni`, care nici pe departe nu vine de la `scai`, ci de la `Sacuieni`, caci secuienii nu erau secui, ci romanii alungati din Ardeal, veniti aici din zona secuilor si stabiliti pe aceste meleaguri. In plus, maria sa scaiul ocupa, prin `colosala` lui importanta istorica, un sfert din stema orasului. Iti vine sa plangi (de intepaturile lui), nu alta.
Insa greseala cea mai mare este ca, pe celalalt sfert al blazonului, pe cel de jos, chiar pe cel de baza, genialii creatori ai stemei au furat pur si simplu partile de jos ale stemelor comuniste ale asociatiei staliniste A.R.L.U.S. si ale C.G.M.-ului – respectiv, imaginile celor doua maini stranse tovaraseste pe fond rosu – si le-au transplantat, absolut intacte, la baza (!) stemei orasului nostru… Asadar, se pot face transplantari nu numai de organe sau de parti de organe, ci si de parti de steme comuniste… Cred ca toate persoanele mai in varsta isi amintesc detaliat si cu scarba de acele blestemate blazoane ale regimului dictatorial. Cine o fi aprobat aceasta ineptie? Probabil cineva din comisia de heraldica judeteana.
Ei bine, domnilor, este prea mult, fiindca nu putem admite asa ceva! Noi nu mai avem nevoie de simboluri comuniste, asta sa fie clar. Iata pentru ce va trebui sa protestam si sa respingem cu hotarare aceasta stema blasfematoare pentru noul oras, inclusiv pentru scaienari! Nu sunt heraldist de profesie, dar m-am ocupat cu heraldica, nu din punct de vedere profesionist, ci in calitate de profesor de istorie si de pasionat amator. Sunt printre putinii care poseda o mare colectie de steme si de steaguri din toate tarile lumii si am aproape gata o carte in care am colectionat imnurile de stat ale tuturor tarilor din lume, cu notele muzicale si cu textele imnurilor pe care le-am tradus toate in romaneste, iar in acea carte exista si mici explicatii heraldice.
Pe timpul cand `Republica Populara Romana` devenise o jecmanita colonie ruseasca, se infiintase la Bucuresti `Asociatia Romana de Legaturi cu Uniunea Sovietica`, pe scurt, A.R.L.U.S., care avea ca baza a stemei mainile stranse tovaraseste pe un fond rosu, exact cele doua maini din stema aprobata anii trecuti pentru Boldesti-Scaieni, in stema comunista mainile imbinate strans simbolizand prietenia `frateasca si de nezdruncinat` dintre poporul roman si `marele frate sovietic`… Aceleasi maini tovarasesti se puteau vedea si pe stema sindicatelor comuniste din fosta R.P.R. – adica pe stema C.G.M, `Confederatia Generala a Muncii` (1945-1953). Imaginile dintre stemele comuniste si stema orasului nostru sunt absolut identice! Ce vreti mai mult?
Toate fostele tari comuniste se feresc, ca de foc, de simbolurile care le-au nenorocit existenta si… hopa, tocmai la noi, la Boldesti-Scaieni, s-au gasit niste `minti luminate cu bec rosu`, colindate de stihiile comunismului, sa ne propuna o stema-model! Cu exceptia ciorchinelui de strugure aflat intre cele 4 frunze galbejite din jurul lui, nici un alt element nu aminteste de alte bogatii locale, de industrie, de sonde, de petrol, de fabrica de geamuri, de falanster – ca si cand noi toti din acest oras am locui sub un turn cenusiu de cetate medievala unde, la umbra lui, cultivam marea bogatie a cetatii… frumosii scaieti verzi! Halal blazon! O idee mai irationala, mai stupida, nici ca se putea imagina, iar in acest sens, da! – autorii acestui blazon al creatiilor neroade ar merita, intr-adevar, premiul intai!
De altfel, nu de geaba a protestat domnul primar Ion Dumitru, cerand sa se inlocuiasca stema orasului, dar propunerea i-a fost tratata cu indiferenta, chiar daca si in ziarul Adevarul o ziarista, Georgiana Bratu, i-a luat apararea in articolul despre schimbarea stemei orasului. Poate ca acest caz trebuia reclamat la Tribunalul Suprem, spre a decide schimbarea de urgenta a simbolului noului oras.
Acum cred ca s-a inteles clar de ce am reprodus pe coperta cartii stema ce provenea dintr-o propunere mai veche care este, cum va spuneam, o imagine destul de logica, frumoasa si corecta, reflectand, in mod vizibil, bogatiile orasului Boldesti-Scaieni.

OFICIUL POSTAL DIN BOLDESTI SCAIENI

Pe vremea cat erau comune, Scaieniul avea posta lui, veche de peste 150 de ani iar Boldestiul posta lui, chiar daca nu dispuneau de cladiri proprii, fiind adapostite de case particulare. Cunosc bine doar pe dirigintii postei din Scaieni: Beuca Traian, Darie Chiril, Hoanca Ecaterina, functionari cinstiti, devotati intru totul slujbei lor, caci faceau nu numai pe postasii, dar ei trebuia sa expedieze zilnic la tren, la vagonul postei, colete cu mandate postale, saci de bani, colete rapide etc; trebuia sa fie si centralisti-telefonisti la PTTR, si specialisti in codul Morse, sa receptioneze si sa distribuie stive zilnice de ziare, de pachete, sa colectioneze abonamente radio s.a. Atunci ei munceau zi lumina, de multe ori pana noaptea tarziu, cateodata chiar si duminica.
La numai catva timp dupa infiintarea noului oras, posta de la Scaieni (unde corespondenta era si este imensa, datorita intreprinderilor de acolo) s-a desfiintat si, pentru economia tarii, s-a hotarat sa existe o singura posta, numai cea de la Boldesti, cetatenii din unele zone din Scaieni trebuind sa mearga pe jos chiar si 6 km (3 dus si 3 intors) pentru a putea expedia o simpla recomandata. In acest scop, s-a construit la Boldesti o cladire speciala, destul de mare (pe Calea Unirii 54), dar nicidecum bine impartita, fiindca este departe de a avea un aspect de posta moderna europeana. La etajul cladirii a functionat o mare centrala telefonica, pana ce aceasta s-a mutat la Valenii de Munte. Posta are in prezent saptesprezece salariati, aflati sub conducerea d-lui diriginte Jipa Ion. Poate ar mai fi nevoie de un functionar la ghiseul de primirea taxelor de plata, pentru evitarea aglomeratiei, fenomen care se intampla des producand mari nemultumiri cetatenilor care asteapta deseori la cozi lungi.
Nu pot sa-mi explic, totusi, pentru ce, in zilele noastre, unele scrisori trimise de mine din America nu au ajuns deloc la destinatia persoanelor din raza acestui oficiu postal si nici atunci cand, de la aceasta posta, am expediat o recomandata spre Moldova, ea nu a ajuns nici pana astazi acolo unde am trimis-o. Inca nu stiu pe cine sa dau vina, fiindca experiente similare am avut si cu unele oficii postale din Bucuresti. Oare asa o fi functionand toate postele din Romania?

GARA SCAIENI, HALTA BOLDESTI
SI MIJLOACELE DE TRANSPORT DIN ORAS

In anul 1908 a fost terminata si data in folosinta calea ferata Ploiesti Sud-Valenii de Munte, inceputa in 1904. A fost un santier banos pentru echipele de muncitori alesi din locuitorii satelor de pe traseul viitoarei linii de tren. Era o cale ferata particulara: C.F.P.V. – Calea Ferata Ploiesti Valeni, a unor actionari straini si romani. Atat gara Scaieni, cat si halta Boldesti, la inceput, erau niste simple gherete. Prin anul 1936 s-a construit la Scaieni o gara-tip, asemanatoare ce cele de la Blejoi, Lipanesti si Scaiosi. Patru ani mai tarziu, s-a facut si cocheta halta de la Boldesti. Dupa 1940, pe aceasta linie circula regulat, din ora in ora, un tren automotor rapid, cu vagoane vopsite in galben, fabricate la Arad, care faceau curse dus-intors de la Ploiesti-Sud la Maneciu Pamanteni, unde, vara, excusionistii veniti din Bucuresti si din toata tara, coborau si luau `trenuletul de placere`, decovilul, (de fapt, un trenulet forestier, pe linie ingusta) care ii transporta pana la Cheia. Prin 1955 decovilul a fost desfiintat iar rambleul lui a fost transformat in sosea pentru masini. Treptat, cursele cu automotorul s-au rarit si in locul automotoarelor s-au introdus trenuri lungi pentru calatori, avand trei clase: cl. I, cl. a II-a si cl. a III-a, pentru motivul ca se inmultise mult numarul navetistilor. Elevilor navetisti li se rezervase un vagon special, numai pentru ei, numit `bou vagon`, fiindca nu avea banci. Vara calatorii mergeau sus pe vagoane si multi nu scoteau bilete, fiindca pe acolo nu-i prea controla `nasul`. Uneori trenurile veneau atat de aglomerate, ca nici pe scari sau intre tampoane nu aveai loc. Asa, pe scari, abia tinandu-ma de bare, am mers eu si alti copii, ani de-a randul, inclusiv iarna, fiindca faceam naveta de la Scaieni la Liceul I.L. Caragiale din Ploiesti. De multe ori, nu aveam unde ma urca, nici macar pe scari (de pe care odata am cazut cand trenul abia pornise, fiind totusi norocos ca am scapat doar cu niste julituri), si in asemenea zile eram nevoit sa lipsesc de la scoala.
Cand C.F.P.V.-ul a disparut, asimilat de CFR, au disparut si automotoarele. In locul lor, garniturile erau trase de o locomotiva mare, importata din Germania, care atingea 100 km/ora si pe care localnicii au botezat-o `Nemtoaica`. Ea depasea in viteza automotoarele. Astazi linia redevenise particulara, cum a fost in trecut, dar, dupa cateva luni acest fragment feroviar a revenit la stat. Totusi, numarul trenurilor s-a redus drastic: doar cateva pe zi. Cauza? SNCFR-ul este concurat teribil de companiile de autobuze care circula des, in toate directiile, pana in cel mai umil catun.
In 1974 s-a demolat gara veche si s-a construit gara noua din Scaieni, dupa planurile arhitectului ploiestean Vasile Grecu – o gara frumoasa, dar astazi mai mult pustie, fiindca numarul trenurilor s-a redus drastic. (De-a lungul a mai multor luni, gara Scaieni, ca si toate garile de pe linia Ploiesti Nord Valeni, a fost decuplata de la reteaua de curent electric si in interiorul garii s-au folosit lampi cu gaz). Noroc cu pravalioara `Artis`, deschisa non-stop pe peron, care mai anima, cat de cat, cu lume, locul pustiu de acolo, desi ghereta aceea de lemn nu are darul sa contribuie cu nimic la estetica orasului.
Arhitectul Grecu, proiectantul garii, era foarte cautat de oamenii de la tara, caci le proiecta case simple, frumoase si nu prea costisitoare. El locuia in Ploiesti, pe Str. Stefan Greceanu, si avea o casa cu balcon. Era un domn in varsta, cu parul alb; purta parul tuns castron, care ii acoperea urechile, avand oarecum o infatisare de femeie batrana. Cand un taran i-a sunat la poarta, arhitectul a iesit in balcon si taranul i s-a adresat politicos: `Sarut mana, cucoana… Domnul arhitect Grecu este acasa?`.
Majoritatea navetistilor din Boldesti-Scaieni folosesc microbuzele si autobuzele care circula foarte des, prin toate localitatile. Statia CFR Scaieni are doua cantoane, cinci linii de manevra, o linie de trimitere spre fabrica de geamuri; are o bariera langa gara (cea veche, bariera dinspre nord, care continua str. Victoriei, peste linie, spre str. Distileriei, a fost in mod nejustificat desfiintata in urma cu 60 de ani). Gara are si o statie de cantarire a vagoanelor, o rampa de descarcare si inca o linie moarta, de intare la Baza Floresti.
In Boldesti-Scaieni, incepand cu anul 1950-1952, s-au introdus autobuzele schelei pentru navetisti, functionari si copiii petrolistilor. Astazi cursele dintre Boldesti-Scaieni si Ploiesti le fac niste microbuze speciale care circula regulat, cam din jumatate in jumatate de ora, mai rare fiind sambata si duminica. De obicei, ele sunt aglomerate, calatorii suplimentari, contrar legilor, stau in picioare. Fiind un oras cu multi navetisti, micobuzele ar trebui inlocuite toate cu autobuze. Exista curse de microbuze si spre Seciu. Nu se afla statii de taximetrie.
An de an, numarul posesorilor de autoturisme din acest oras creste. Cand localnicilor li se termina benzina, ei nu mai trebuie sa alerge dupa ea pana la statiile din preajma Ploiestiului, deoarece s-a infiintat o mare benzinarie `Petrom` pe soseaua Ploiesti-Valeni, la intrarea in Boldesti.

UNITATI UTILITARE IN BOLDESTI-SCAIENI

In afara de 8-9 bodegute si 2 restaurante, exista numeroase unitati comerciale marunte in acest oras, pe aproape toate strazile principale, multe fiind mici pravalioare sau dughene infiintate de persoane cu spirit comercial mai mult sau mai putin nativ sau de oameni ambitiosi care au dispus de ceva bani imprumutati de pe la banci si le-au deschis cu mari sperante de afaceri frumoase. Cam toate vand aceleasi produse: paine, covrigi, sucuri, uleiuri, dulciuri, tigari, sapunuri, produse cosmetice marunte, ape minerale, vin sampanizat, lichioruri, banane, citrice etc., desigur, cu preturi ceva mai mari decat magazinele universale din Ploiesti. Cateva vand si produse alimentare: mezeluri, oua, lactate, fructe, zarzavaturi, vara – inghetata. Soarta lor nu se stie insa de azi pe maine – cea mai buna dovada fiind faptul ca unele au disparut deja, dand faliment nu dupa cativa ani, ci chiar dupa cateva luni. Din aceasta cauza nu voi aminti aici decat numai pe cateva din ele, pe cele care au rezistat timpului sau care, consolidandu-se, promit ca vor mai rezista.
Patronii care se ambitioneaza sa mai infiinteze asemenea pravalioare ar trebui sa nu uite de o lege nescrisa a comertului: cu cat apar mai multe unitati similare in acelasi loc, cu atat mai putini clienti vor avea si cu atat mai mari sunt sansele de a da faliment, concurenta reciproca fiind una din cauzele anihilarilor reciproce.
Cu toate acestea, nu putem face abstractie de restaurantul `Sonda` din Boldesti, frumos decorat in interior si cu mancaruri gustoase, bine preparate, cumparat recent de noul proprietar, Horia Hotoiu, nici de restaurantul-bar `Gradina Parc`, patronat de Tudose Gabriel, din parcul de langa clubul Boldesti. Imitatii mai slabe ale lor se mai afla in complexul comercial de la blocurile din Scaieni, la bodega din Balaca de la rascrucea strazilor Bucovului cu Morii si inca doua, trei aflate pe Soseaua Ploiesti-Valenii de Munte. Exista, de asemenea, doua cofetarii in Boldesti, din care una, cu un patron turc din Dobrogea, tanarul Musa Samir, o unitate care are prajituri mai bune decat cele produse la cofetaria `Scala` din Bucuresti. Magazinele cele mai aprovizionate – cu o gama foarte diversa de produse alimentare – sunt ale lui Catrinoiu Gheorghe si Tronaru Ion (Tron Prod SRL), ambele in centrul Boldestiului, `Altis` SRL (non-stop); altul la complexul comercial `Omnia`, de la blocurile Scaieni. Unele sunt mai vechi, altele mai noi: Panait SNC (non-stop), Ficus SRL, SC Ulgerox SRL (non-stop), Vostan SRL, Magazin de 38, SC Ziua Com, chioscul de ziare Caliope s.a. Pe langa cele din Boldesti, se afla magazine de menaj, de lenjerie, de carne, peste si fructe, toate cu vitrine (din pacate saracut si neprofesional amenajate). Nici Seciu nu duce lipsa de asemenea pravalii, foarte necesare acolo. Si pe langa Fabrica de geamuri Scaieni exista doua unitati comerciale, care sunt la zi cu aprovizionarea: Magazin de desfacere, SC Elysmarc Nicolae SNC (non-stop).
Se preconizeaza, in viitor, construirea unui mare complex comercial in acest oras, asemanator cu cele din Ploiesti. Aparitia lui va insemna scurtarea vietii micilor magazine din oras.

UNITATI SPECIALE DE DESERVIRE A POPULATIEI

Aici trebuie sa mentionam serviciile de distribuire a apei, gazelor si luminii din oras, cu birourile lor de incasare a taxelor, precum si CEC-ul din Boldesti, chioscurile de ziare, cooperativa de consum si de credit `Albina`, Romtelecomul S.A., clubul de noapte `Night Club`, cu servicii de internet si jocuri electronice, Agentii Loto 29-38 Boldesti, str. Unirii, bl. 27, Agentia Loto si ziare Scaieni de pe str. Bucovului nr. 21 (sub patronatul d-nei Minea Victoria, in acelasi spatiu cu gogoseria), frizeriile si alte servicii marunte, cu adrese schimbatoare. Din pacate, orasul nu are o piata ca alte orase, existand inca destui vanzatori ambulanti pe strazile si piatetele din apropierea blocurilor, unde acestia vand, vara, legume, fructe, lapte. Nu credem ca, odata intrati in UE, acest tip de comert va mai putea continua.
Spre deosebire de noi, locuitori al orasului Glen Ellyn, din America, unde toate chitantele de plata ale familiei mele (bill-uri, in engleza), ne sosesc lunar prin posta (si tot prin posta le achitam), cand imi platesc `bill`-urile in Romania, trebuie sa stau la o coada lunga la gaze, la lumina sau la birourile de distribuire a apei. Din fericire, si la Boldesti-Scaieni, se incearca sistemul american si sunt convins ca nu va trece mult timp pana va exista si in Romania aceeasi procedura de plata ca in Statele Unite sau in tarile vestice din Uniunea Europeana, adica prin posta sau prin Internet. Pana atunci, pentru plata gazelor, trebuie sa mergem la birourile S.A. SCDGN Distrigaz sud-est A, pe str. Dealului 42; pentru lumina la ELECTRICA MUNTENIA NORD S.A. S.D.F.E.E. PLOIESTI, str. Pietii nr.1; pentru apa la JOVILA CONSTRUCT S.R.L., str. Podgoriei nr. 14. La Televiziunea prin cablu deocamdata este greu de spus unde trebuie facuta plata, fiindca biroul se muta de colo-colo.
Cand esti tanar, nu este o problema sa stai in picioare la cozi si sa pierzi o jumatate de zi pentru achitarea acestor consumuri. Mai tragic este cand intalnesti acolo batrani, veniti de la distante mari si care stau mult timp in picioare, la rand, sa-si achite datoriile la zi, caci altminteri acestea cresc; mai ales vara este foarte greu, cand te sufoci de cald, sau iarna, cand te congelezi de frig.
Vor trebui, deci, eliminate cat mai rapid aceste situatii jenante, daca se poate, chiar anul acesta (2007).

CAPITOLUL XII.
Contraste dureroase sau discrepanta
dintre Boldesti si Scaieni

Iata ca am ajuns sa dezbat un capitol destul de delicat al monografiei mele, pe care, oricat as dori sa-l ocolesc, nu va fi cu putinta, caci exista un contrast izbitor intre cele doua sectoare ale orasului, intre Boldesti si Scaieni. Acest lucru este atat de vizibil si de scandalos, incat nimeni nu il poate nega, nici boldestenii, nici scaienarii; cu atat mai mult el sare in ochii oricarui vizitator strain care, inca din primele minute, dupa ce a strabatut in goana, cu masina, ambele localitati, va trage o concluzie logica si implacabila: Boldestiul arata ca un oras in devenire – Scaieniul ca o comuna veche, asfaltata si nimic mai mult. Ba pe multi oaspeti i-am auzit ca exista sate chiar mai frumoase si cu un aspect mai urban decat sectorul Scaieni. Oare acesta este un motiv care sa ne bucure? Oare eu am putut sa ma bucur cand l-am auzit pe un boldestean tachinand pe un cetatean din Scaieni cand ii spunea: Scaieniul tau a ajuns veceul Boldestiului?! De aici era sa se iste o bataie, fiindca patriotismul local este pretutindeni in voga.
As vrea sa fiu, de la inceput, bine inteles: subsemnatul, autor al acestei carti, nu sunt nici scaienar, nici boldestean. E sunt sibian – Sibiul meu fiind, in acest an, Capitala Culturala a Europei – iar in momentul de fata sunt cetatean american care si-a pastrat cetatenia romana si declar oricui ca sunt mandru atat de cetatenia americana, tara cea mai avansata a lumii, in splendoarea careia locuiesc in deplina libertate de peste doua decenii, cat si de nobila cetatenie romana. Neindoios, America mi-a deschis toate puntile spre cunoastere absoluta, fiindca aici este un loc binecuvantat de Dumnezeu unde am invatat si vazut lucruri atat de minunate si de utile pe care probabil ca in nici un alt loc de pe Terra nu mi le-as fi putut insusi, insa cand pasesc pe spatiul mioritic al Romaniei, vorba papei Ioan Paul al II-lea, este ca si cand as intra in Gradina de Aur a Maicii Domnului. Contrar acuzatiei unei cucoane nevrotice si penale din Scaieni care, cunoscandu-ma prea putin, mi-a reprosat ca dispretuiesc locul de unde am plecat, in pofida unui asemenea screamat periferic, va declar aici tuturor ca, inainte de toate, eu mi-s foarte mandru mai ales de faptul ca sunt, in primul rand, Roman, ca indiferent de limbile straine pe care le vorbesc si in ce tara traiesc, am ramas Roman, ca voi fi Roman si voi muri Roman, indragostit nebuneste de Romania, cu toate plaiurile ei, cu toate luminile si umbrele ei, mai mult ca de orice alta notiune materiala din aceasta lume trecatoare. Am facut totul pentru a dovedi acest lucru. Insasi cartea de fata, pe langa multe altele pe care le-am publicat, este tot o dovada a dragostei mele pentru Tara Mama din care m-am rupt. De-a lungul paginilor ei se poate vedea clar nu numai pretuirea mea aleasa pentru aceste minunate plaiuri prahovene, ci pentru tot poporul nostru, pentru toata cultura si istoria lui mareata, plina de glorii stralucite, chiar daca aceste glorii au rasarit din sange si din lacrimi amare si sfinte. S-a afirmat de multe ori ca orice monografie dedicata unei localitati este, de fapt, un capitol necesar al istoriei tarii noastre. Constient de acest adevar, am scris monografia localitatii Boldesti-Scaieni cu un mare dor si profund respect fata de oamenii ei; am scris-o si pentru ca sosise de mult timpul sa o scrie cineva. Speram ca vreun bastinas din partea locului se va apleca peste pagini sa o redacteze. Vazand insa ca anii se scurg cu repeziciune si ca nimeni nu are timp sa se consacre unui asemenea studiu nu prea simplu de carat in spinare, am vrut sa vad daca cineva din exil o poate face iar acela am decis sa fiu chiar eu. Nu am auzit pe nimeni din exil sa mai incerce asa ceva, pentru ca in strainatate nu ai toate datele la indemana ca in tara ta.
Viata in exil este o experienta dureroasa si complexa care, in primul rand, te invata ce este acela dorul de Patria natala; iar eu nu am ales exilul dintr-o simpla aventura, ci pentru a-mi salva viata amenintata de monstrii comunisti. Nu trecuse nici un an de zile, cand traiam in Austria si inca de acolo dorul de Romania devenise ucigator. Ca si Anteu, din mitologia grecilor antici, numai atingerea cu pamantul tarii mele, imi da forta deplina sa traiesc si sa creez, iar acesta este motivul pentru care bateriile inimii si ale sufletului meu se incarca numai si numai atunci cand vin anual in Romania.
De la miile de kilometri departare, unde ma aflu cand scriu aceste randuri, nu pot face nici o diferentiere intre Scaieni, Boldesti, Sibiu, Bucuresti, Ploiesti, culmile Carpatilor, tarmurile Marii Negre si oricare alta parte a Romaniei mele. Pe toate le iubesc la fel, toate fiind ca o icoana a Mantuitorului Iisus Hristos, despre care nu poti spune ca ii iubesti numai coltul de sus, numai imaginea unei maini sau numai coltul de jos – ci o adori pe toata, in ansamblu, fara diferentieri. La fel, iubesc cu aceeasi devotiune si Boldestiul, si Scaieniul, si Seciu, si Balaca – caci as dori sa fie componentele aceluiasi trup teluric: orasul Boldesti-Scaieni… Va marturisesc ca mai multi prieteni am avut din Boldesti decat din Scaieni, caci am pretuit foarte mult Boldestiul si oamenii lui, si ca tin foarte mult la el.
Dar in acelasi timp, cum Creatorul a pus atata frumusete in componenta fiecarei parti a corpului omenesc – unde capul are frumusetea si maretia lui, trupul frumusetea si maretia lui, unde toate elementele sunt armonios alcatuite – tot asa in componenta unei localitati nu ar trebui sa existe dizarmonie… Din pacate, exista o dizarmonie foarte vizibila si creata artificial de oameni nepriceputi sau rau intentionati, intre Boldesti si Scaieni, pornind chiar de la arhitectonica moderna si de la planul de urbanizare. Dar la inceput nu a fost asa. Inseamna ca cineva s-a facut vinovat sau vinovati de partinire, de aceasta discrepanta urbanistica, foarte vizibila, si iata de ce…
Haideti, inca de la inceput, sa punem mana pe rana – sine ira et studio – si, dand timpul cu niste ani buni inapoi, vom constata ca toata ponderea industriala, toata puterea financiara era atunci (dar chiar si acum) localizata exclusiv in Scaieni, fiindca Boldestiul, in afara de schela, nu avea nici o industrie. Atunci cand s-a decis urbanizarea localitatilor, cuantumul financiar din veniturile intreprinderilor din Scaieni mergea cu partinita prioritate pentru urbanizarea Boldestiului. Nu stiu cine a decis aceasta miscare, inca din start, generand sursa discrepantelor. Rezultatul? Priviti numai ce blocuri, de tipul celor din Bucuresti si Ploiesti, s-au construit la Boldesti, mai zvelte, mai inalte, cu apartamente mai spatioase si mai moderne, cu magazine avand vitrine la parter – si comparati-le cu jerpeliturile celor cateva blocuri trantite fara nici o noima la Scaieni. Era mai mare nevoie sa fie marita artificial populatia Boldestiului decat cea a Scaieniului? Nu era nevoie, dar construind acolo blocuri mai impunatoare si cu mai multe etaje, deja s-a produs un dezechilibru in ponderea umana, facandu-se un pas fundamental spre urbanizarea sectorului respectiv, al celui nordic si creandu-se un decalaj de populatie, un dezechilibru de forte…
Cand s-a decis ca sa fie incalzite blocurile de la Boldesti cu energie termica adusa prin conducta de la fabrica de geamuri, acea energie a fost dirijata imediat tot spre Boldesti, desi conducta trecea numai la cativa pasi de zidurile blocurilor de la Scaieni, unde nu s-a incercat nici macar o mica derivatie de bransare spre ele (dar am vazut, ca instalatia aceasta tot nu a mers), insa retinem ideea de partinire. Cand s-a solicitat necesitatea construirii unei scoli noi la Scaieni, banii s-au repartizat imediat pentru o scoala mare si moderna la Boldesti, Scaienii putand sa ramana inca mult timp fara scoala noua, daca nu ar fi fost proteste si nu s-ar fi tras mari semnale de alarma. Retinem din nou ideea de partinire. Cand scaienarii au cerut sa li se construiasca o posta noua, li s-a desfiintat si posta veche pe care o aveau, construindu-se o posta noua, unica, pentru tot orasul, tot la Boldesti, insa contribuabile erau tot intreprinderile de la Scaieni. Dispensarul cel mai modern s-a construit la Boldesti, nu la Scaieni; muzeul pe care il va avea orasul se face la Boldesti, nu la Scaieni. Retinem iarasi ideea de partinire nedreapta – si asa mai departe, caci exemplele, desigur, ar putea continua… Cui (quid) prodest?=Cui foloseste? In felul acesta Boldestiul a devenit capitala catunizatelor Scaieni, Seciu si Balaca, fiindca acolo, la Boldesti, sunt: primaria, spitalul, posta, telefoanele, CEC-ul, farmaciile, cofetariile, farmacia veterinara, lantul de magazine, restaurantele, fotograful, muzeul, benzinarie, Romtelecomul, centrul de plata al gazelor, centrul de plata a luminii, centrul de plata al televiziunii pe cablu, centrul de plata al apei si canalizarii s.a. La fosta comuna Scaieni – care isi avea inainte primaria ei, posta ei, serviciile ei proprii de plata – n-au mai ramas absolut nimic, nimic din toate acestea, decat mirosul de la crescatoria de porci, de la abatorul de pasari si de la marea groapa ecologica unde tot judetul isi varsa deseurile de gunoi… Imensa nedreptate!
In cateva ocazii solemne, la care am asistat in ultimii ani, cum ar fi Ziua eroilor, atat unii lideri localnici, cat si oaspetii straini invitati sa ia cuvantul in fata unei mari multimi, vorbeau numai despre… `orasul Boldesti` si numai despre `orasul Boldesti` (retineti: nu mai pronuntau deloc numele de `Scaieni`, scris in stil analfabetic si in batjocura `Scaeni`!)… Nu exagerez cu absolut nimic cand afirm asa ceva, caci am videoclipuri cu inregistrarea sonora a discursurilor, si daca ne gandim ca sutele de milioane de dolari erau produse de marile fabrici din Scaieni si de sondele (care, majoritatea, tot pe teritoriul Scaieniului se aflau), atunci nedreptatea este strigatoare la cer, este injositoare si pentru multi extrem de jignitoare, mai ales daca analizam sperantele si entuziasmul naiv investite de locuitorii din Scaieni, care credeau sincer ca daca se unesc cele doua comune intr-un oras mare si puternic, vor avea si ei parte de niste avantaje in plus fata de cele avute inainte. A fost exact invers – o amara dezamagire! Unde mergem, continuand pe aceasta cale, oameni buni?
Datorita acestui fapt, eu care militasem cu insistenta pentru formarea acestui oras, tot eu m-am adresat fostului presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, intr-o discutie personala cu d-lui, cu cererea sa renuntam la acest experiment, la acest mare fiasco facut in defavoarea sectorului Scaieni, punand serios in discutie separarea celor doua localitati, deci `divortul` dintre ele. Daca Teodor Diamant ar trai astazi, sunt convins ca ar plange sau ar chema pe urmasii falansterienilor pe metereze… Eu ii cerusem fostului presedinte sa se infiinteze doua orase separate, fiecare cu conducerea lui, cu primaria lui si cu bugetul lui, spre a da posibilitate localitatii Scaieni sa-si revina din decaderea jalnica in care a intrat. Eram, fireste, sustinut si de altii ca mine – de ing. Toma Calinescu, de ing. Gheorghe Gheorghe, de inv. Emil Popescu, de familia fostului primar Jean Popescu si de multi altii, care faceau parte din aceasta categorie a dezamagitilor, categorie absolut majoritara. Propunerea, cum era de asteptat, mi-a fost respinsa, dupa cum presedintele insusi a fost respins de cei care au crezut prea mult in promisiunile lui.
Ce ramane atunci de facut? In primul rand sa se ceara conducerii judetului Prahova ca repartitia fondurilor sa favorizeze, pentru o perioada de timp, sectorul Scaieni, modernizand cu prioritate acest sector, in toate domeniile ramase in urma; sa se construiasca o posta si in Scaieni; sa existe si aici o farmacie, o piata, o cofetarie, un restaurant modern si luxos, nu carciumi ordinare; sa existe sectii ale serviciilor de plata utilitare; sa se construiasca un mare magazin universal sau un mall care sa usureze viata localnicilor; sa se incurajeze infiintarea de noi magazine, cu cele mai diverse profiluri utilitare; sa se refaca trotuarele, total deteriorate, pe care nu se poate merge, desi politia rutiera striga zilnic prin megafoane pietonilor sa nu mai circule pe strazi, ci numai pe trotuare; sa se construiasca un mare parc, cu lac artificial, cu o arena in aer liber, la poalele padurii din Scaieni, spre campul care se termina la Balaca; sa se infrumuseteze sectorul prin plantari de noi arbori decorativi, cu straturi de flori s.a.
Avand in vedere ca, in urmatorii 50-80 de ani, daca Terra aceasta va supravietui cu bine schimbarilor vizibile din natura, in mod implicit Boldestiul si Scaieniul au sanse mari sa devina cartierele de nord ale Marelui Municipiu Ploiesti sau Marii Meropole Ploiesti, ajunsa pana aici. (Deja, in afara de Oradea, Iasi si Constanta, la ora actuala, exista inca 9 proiecte de constituire a zonelor metropolitane, inclusiv Ploiestii, care vor asocia toate localitatile din jurul municipiilor, pe o raza de 30 km.) Atunci aceasta localitate isi poate pierde, in viitor, statutul de oras de sine statator, ajungand sa fie doua cartiere moderne si de elita, poate chiar cartiere rezidentiale, luxoase, incluse in aria Ploiestiului. La nivelul tehnologiei viitoare, care se va dezvolta sub auspiciile epocii respective, ele vor capata, oricum, o alta infatisare, fata de cum arata acum, conform gusturilor urbanistice specifice acelei perioade. Insasi populatia care va trai in acele decenii va deveni mult mai evoluata din punct de vedere material, intelectual si tehnologic, si mult mai eterogena in comparatie cu noi cei de la debutul veacului al XXI-lea, care am trait si mai traim inca o epoca destul de zbuciumata si plina de multe neajunsuri materiale si contradictii, din care ne zbatem din rasputeri sa iesim, fara sa gasim solutia ideala, atata timp ne indepartam cu vinovatie de poruncile divine.

CAPITOLUL XIII.
Artisti, cantareti, muzicieni

S-a spus ca, in localitatile cu profil industrial, cum este orasul Boldesti-Scaieni, trebuie sa ne asteptam ca numarul artistilor sa fie mic. Opinia nu este departe de adevar, deoarece in acest loc gasesti mai de graba un numar mare de oameni pasionati de calcule si de tehnica decat de arta. Cu toate acestea, exista cateva persoane care s-au facut cunoscute, pe plan local sau chiar la nivel de tara, in domeniul muzicii vocale, instrumentale sau in domeniul muzicologiei. Cei mai cunoscuti sunt: Ligia Duna, Florentin Duna, Miltiade Paun, Mircea Dumitrache, Puica Balan, Dumitru A. Iosif, Titi Iosif, Costache Marian, Ovidiu Pascu, Ion (Nelu) Paun, Jean Pandele, Vasile Pandele, Dimitrii Pasuk, Elena Licu, Petre Petcu, Ion Nistor, Ion Parvu, fratii Bratu (dar poate ca mai sunt si altii de care eu inca nu am auzit).
As incepe cu Miltiade Paun (1928-2002), asistent universitar la Conservatorul de Muzica din Bucuresti, director la Directia Muzicala din Ministerul Culturii, prin anul 1958, secretar literar la Teatrul de Opera si la Teatrul de Opereta din Bucuresti, libretist si autor al cartii `Opereta` (Ed. Muzicala, Buc., 1969). Voi vorbi, mai pe larg, despre Miltiade Paun si cei doi frati Duna, la capitolul `Personalitati de seama din Boldesti-Scaieni`.
Ligia Duna (n. 19 aprilie 1970, Scaieni – solista a Teatrului de Opereta `Ion Dacian` din Bucuresti, pe rol de soprana, prezenta in numeroase spectacole transmise de Radioteleviziunea Romana.
Florentin Duna (n. 19 iunie 1969, Scaieni), profesor de vioara in Germania, la Berlin, unde si-a sustinut si masteratul, membru al unui cuartet german de coarde care a obtinut numeroase premii internationale. Este fratele Ligiei Duna.
Mircea Dumitrache (1925-2006), succesorul prof. Ion Cucu Banateanu, despre care am vorbit inainte pe larg, dirijor de orchestre si fanfara, fost copil de trupa, excelent interpret la trompeta, la acordeon si la orga electronica. Dupa pensionare, foarte cautat pentru a canta la diferite ocazii.
Dumitru A. Iosif (1911-2003), specialist in predarea lectiilor de mandolina si chitara, a lucrat cam toata viata punandu-si intregul talent de interpret la mandolina si chitara in slujba copiilor. Ca nimeni altul, a invatat zeci de copii sa cante bine la aceste instrumente, formand cateva orchestre cu ei si participand la concursuri in care a obtinut totdeauna locul intai.
Puica Balan (Victoria Pascu – n. 3 oct. 1949, Poienarii Burchii, Prahova), a debutat la Televiziunea Romana si la radio inca de la varsta de 17 ani, intepretand melodii populare. A participat la concursuri pe tara si a obtinut premii si diplome. A continuat sa cante muzica populara si muzica usoara acompaniata de diferite orchestre, sub bagheta unor cunoscuti dirijori si violonisti ca Ionel Budisteanu, Marin Cioaca, mergand prin toate regiunile tarii, cu exceptia Moldovei. A fost chemata sa cante la ospetele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ale lui Nicolae Ceausescu date in cinstea presedintelui Frantei, Charles De Gaulle, atunci cand acesta ne-a vizitat tara, in 1967 si a aplaudat-o. La Crama Seciu i-a cantat lui Henri Coanda care a sarutat-o pe frunte dupa concert.
Ovidiu Pascu (n. 10 martie 1968, Boldesti), fiul d-nei Puica Balan, pentru ca a mostenit o voce frumoasa, a fost deseori solicitat pentru diverse ocazii festive, unde prezinta atat piese de muzica usoara, cat si populara, insotit de diferite orchestre. A cantat la TVR Prahova.
Dumitru D. Iosif (Titi Iosif, n. 1 apr. 1946), fiul lui Dumitru A. Iosif. A fost director al Clubului (1970-75); talentat interpret la chitara si mandolina, organizator de orchestre si de concerte pe raza orasului Boldesti-Scaieni.
Marian Costache (1947-1996), fara sa aiba studii speciale in domeniul muzicii, a fost cel mai bun baterist din tot orasul, motiv pentru care a fost solicitat de toate orchestrele locale si regretat de toti pentru pierderea prematura a acestui talent innascut al ritmurilor sonore.
Ion (Nelu) Paun, cu domiciliul in Scaieni si la Pitesti, este solist de muzica populara al orchestrei `Doina Argesului` din Pitesti, avand o voce cuceritoare, inregistrata pe casete si CD-uri cu principalele piese de succes din concertele sustinute cu aceasta mare orchestra prin toata tara si peste hotare. Trebui sa mentionez ca acesti trei Pauni – vezi urmatorii doi – nu sunt rude intre ei.
Ilie Paun, trompetist de elita in toate orchestrele locale, frate cu Miltiade Paun. A fost si trompetistul fanfarei lui Cucu Banateanu.
Virgil Paunescu, zis si Puiu Paun (1932-2006), alt trompetist solist al fanfarei lui Cucu Banateanu.
Jean Pandele, vechi membru al orchestrei si fanfarei lui Ion Cucu Banateanu, unde era tobosarul formatiilor, este in acelasi timp un deosebit de talentat acordeonist, interpret al pretentioaselor valsuri franceze in acord cromatic. Este si cel mai bun patineur din oras pe patinele cu role.
Vasile Pandele, baterist si saxofonist in cateva orchestre de pe raza orasului, frate cu Jean Pandele.
Elena Licu, domiciliata in Balaca, solista a Corului armatei din Ploiesti. Era o soprana cu o voce de o larga amplitudine, datorita careia putea interpreta, intr-o maniera distinsa, diferite arii de opera si opereta din repertoriul clasic universal. Pacat ca vocea ei splendida nu i-a fost valorificata dupa cum ar fi meritat.
Petre Petcu, domiciliat in Scaieni, de asemenea, a fost solist al diferitelor orchestre populare sau de muzica usoara, mai mult sau mai putin cunoscute. Daca ar fi fost sprijinit, acest tanar cu voce frumoasa ar fi ajuns mai departe.
Ion Parvu, un saxofonist apreciat pentru frumoasele piese interpretate cu multa maiestrie la acest instrument. De asemenea, dansul era trompetist in orchestra lui Cucu Banateanu.
Ion Nistor, cel mai bun interpret la trombon din tot orasul.
Fratii Bratu – Nicu si Florica – primul, acordeonist iar Florica interpret la mandolina. Au prezentat impreuna frumoase piese muzicale prezentate deseori in public.
Cristina Panaitescu solista vocala cu repertoriu din muzica populara si usoara.
Bogdan Albulescu (n. 22.03.1978, la Ploiesti), desi nu este cantaret, il citam printre artistii de mare valoare din acest oras, fiind un bun actor dramatic angajat la Teatrul Mic, la Teatrul National si la Teatrul Casandra din Bucuresti. El a terminat liceul I.L. Caragiale din Ploiesti, Facultatea de Drept din Bucuresti dar si Institutul de Arta, Teatru si Cinematografie (I.A.T.C.). In prezent este cunoscut in toata tara si datorita rolurilor lui de protagonist in unele din apreciatele telenovele transmise de canalele televiziunii romane.

CAPITOLUL XIV.
Activitatea sportiva din Boldesti-Scaieni

Terenurile de sport din acest oras au dat tarii doi mari fotbalisti, jucatori in echipa nationala si mari antrenori – pe Viorel Mateianu si Valeriu (Vivi) Rachita. Despre ei voi oferi amanunte la capitolul `Personalitati de seama din Boldesti-Scaieni`. Fara o puternica baza materiala sportiva, destul de moderna, indiferent de faptul ca era veche, poate ca nu ar fi existat asemenea personalitati sportive de elita, desi ele nu au fost singurele. Atat in trecut, cu peste 60 de ani in urma, cat si in prezent, aici sportul preferat – intr-adevar, sportul rege – era si a ramas fotbalul. Spre fala intregului judet, au existat cateva echipe de fotbal cu jucatori minunati pe care ar fi pacat sa-i dam uitarii. Fotbalistii formati in aceasta zona nu a fost nevoie sa se ridice de pe terenuri improvizate, aflate undeva pe maidane laturalnice, deoarece atat Fabrica de geamuri Scaieni, cat si Schela Boldesti, aveau echipe in divizia C si frumoase terenuri proprii de fotbal, in special modernul si bine ingrijitul stadion de la Boldesti. Comparativ cu acesta, terenul de fotbal al Fabricii de geamuri, recent vandut cu fabrica cu tot, a ajuns sa arate pe an ce trece tot mai abandonat.
Baza sportiva a schelei mai cuprindea: o sala de sah (aici repurtau frumoase victorii un mare sahist din Boldesti, regretatul si simpaticul Ionel Damian, impreuna cu partenerul lui permanent, Nelu Slaboiu), o sala de ping-pong, apoi un splendid teren de tenis de camp, un teren de volei, o popicarie, cabine vestiare si un mare strand, impartit in doua jumatati de un baraj separator de ciment: prima jumatate fiind pentru neinotatori si cealalta jumatate pentru inotatori, acesta din urma sapat mai adanc si dotat cu o trambulina inalta de 3 m. Ambele bazine de inot au fost construite (1940) in panta: primul are si trepte de intrare in apa, adancimea maxima fiind 1,20 m. Bazinul pentru inotatori, in dreptul trambulinei, are adancimea de 3,50 m.
Toate aceste terenuri de la Boldesti exista si astazi si sunt din nou bine ingrijite. Doar micutul bazin pentru copilasii de 4-5 ani a fost desfiintat, fara nici un motiv. Si la Fabrica de mucava era un bazin de inot, parasit insa de mai multi ani. In curtea fostei Baze de Aprovizionare Floresti, cam in spatele intreprinderii Arta Metalului si a Bazei Tubulare din Scaieni, se construise, acum 65 de ani, un alt bazin modern de inot, desfiintat, cu cateva decenii in urma, sub pretextul ca nu avea scurgere. El a fost transformat, din pacate, intr-un bazin de colectare a lichidelor reziduale petroliere, apoi astupat.
Pe terenul de fotbal al schelei, atat pe timpul razboiului, cat si dupa razboi, se antrenau zilnic fotbalistii de la Schela Boldesti. M-am interesat de numele lor si, de la un fost jucator, Pilica Ion (Manzu), am putut reconstitui, in mare, formatiuni intregi ale fotbalistilor schelei Boldesti, impartiti pe mai multe manse cronologice… Fiind niste sportivi de elita, numele lor merita sa ramana amintite in aceasta carte. Cel mai vechi dintre ei a fost Pelinescu Titus, portarul echipei – frecvent pe teren la meciurile dintre anii 1937-1949, dar, sporadic, a mai aparat si dupa acea perioada de varf. In total, au fost patru manse, incluzand grupuri mai constante sau mai putin constante de jucatori, cea mai veche (batranii) fiind mansa intai – si cea mai adulata de public.

MANSA I (anii 50) MANSA a II-a (anii 60)

Titus Pelinescu (portar) Augustin Ghioca, zis Tolo (stoper)
Jean Berila (portar) Nicolae Stroe
Ion Marinscu-Pisica (portar) Matei Vladuca
Gheorghe (Ghita) Armean (fundas) Puiu Dragomirescu
Gheorghe Tescula (fundas) Constantin Diaconu, zis Tanana
Gheorghe Anghel, zis Cairo (inaintare) Vasile Vancea
Vasile Georgescu (stoper)
Victor Iofter (mijlocas)
Jean Boieru (mijlocas)
Nicolae Pilica, zis Boly (extr. dreapta)
Ion Pilica, zis Manzu (extr. stanga, frate cu Boly)

MANSA a III-a (anii 60-65) MANSA a IV-a (anii 65-80)

VIOREL MATEIANU (inaintare) Ilie Dragnea (portar)
Haralambie Eftimie Nicolae (Puiu) Doman
Constantin Tarcovnicu Ion Voinea (stoper)
Ion Tanase Stelica Julea
Vasile Gheorghe, zis Gica Ion Pilica, zis Manzu (extrema dr.)
Constantin Niculae, zis Nei Ion Stroe, zis Paganel
Nicu Teodorescu
Ica Filipoiu
Ion Loghin (frate cu Irina Loghin)
Vasile Olteanu

Acestia au fost fotbalistii din generatia de aur a sportivilor de la Schela Boldesti. Cativa dintre ei au trecut deja in lumea celor drepti, dar s-ar merita ca numele tuturor sa fie mentionate undeva, pe o placa comemorativa aplicata inauntru sau afara, pe Clubul mic de la Boldesti.

LIDIA BELEA, O FETITA DE 16 ANI DIN SCAIENI, PILOT DE AVION

Desigur, inginera Lidia Belea (n. 2 mai 1957, Slanic, Prahova), astazi nu mai are 16 ani, insa de mica visa sa fie pilot de avioane, motiv pentru care, la Strejnic, a urmat o scoala de pilotaj. La 16 ani, curajoasa fetita deja pilota perfect avioanele usoare de sport, insotita de instructorul de zbor care, mai tarziu, avea sa-i devina sot, insa brevetul l-a luat la 18 ani, deoarece numai la acea varsta se putea primi un brevet de pilot. Cetatenii din Boldesti-Scaieni, admirau deseori o avioneta rapida care le sageta deseori cerul, zburandu-le peste case si facand loopinguri spectaculoase si mici acrobatii prin aer. In carlinga avionului acela se afla Lidia, singura, care deseori cobora foarte jos avionul pe deasupra casei parintesti de langa padurea Scaieni… La 20 si 21 de ani a castigat toate concursurile de aterizare la punct fix si a facut cateva salturi curajoase cu parasuta. Ca studenta a Facultatii de Foraj-extractie a Institutului de Petrol si Gaze din Ploiesti, a continuat sa piloteze inca doi ani, indemnand, la randul ei, si pe alte colege de facultate sa-i urmeze exemplul.

FEDERATIA ROMANA DE RADIOAMATORISM (YO9A)

In orasul Boldesti-Scaieni exista si un radioamator sportiv, dl. Sandu Doru, membru al Federatiei Romane de Radioamatorism care are indicatorul YO9A si al Federatiei Prahova (ZYO7Z-Repetor), de Radioamatori. Il felicitam! Toti radioamatorii din lume – cateva zeci de mii – il pot contacta. Statia dumnealui are urmatoarele indicative tehnice:
PREFIX

INDICATIV

CLASA

NUME

DOMICILIUL
CXY

YO9CXY

a III-a

Sandu

Doru Boldesti-Scaieni

Stim ca YO9CXY emite/receptioneaza, alternativ, pe unde scurte, in functie de momentele favorabile ale ionosferei, in benzile de 13 m, 16 m, 19 m, 25 m, 31 m, 41 m si 49 m, fara sa cunoastem exact derivatele frecventelor (banuim, in spatiile rezervate numai radioamatorilor), ca sa-l putem receptiona, dar il putem repera si prin www.hamradio.ro. De aici, din orasul Glen Ellyn, din America, il salut cu un simbolic QSL american din partea statiei vecine cu mine W9CCU, specializata si in comunicari meteo, pe 103,5/145,390 KHz, asteptand un QSL card de la YO9CXY-Boldesti-Scaieni…

CAPITOLUL XV.
Industria din orasul Boldesti-Scaieni

Se stie ca judetul Prahova este judetul cu cele mai multe orase din tara, 13 la numar, toate aceste orase, cu exceptia orasului nostru, avand un vechi statut de urbanizare. Desi Boldesti-Scaieni era cel mai tanar din toate, fiind infiintat in 1968, el a avut o dezvoltare economica uluitor de rapida, incat numai la doi ani de la infiintare, de pe locul ultim a propulsat pe locul al treilea in ceea ce priveste ponderea economica, imediat dupa Ploiesti si Campina. Intre anii 1970-1980, din cele treisprezece orase (12 fiind cu mult mai mari), Boldesti-Scaieni – iata, ocupa deja locul al treilea, imediat dupa Ploiesti si Campina, loc in care s-a mentinut timp de zece ani! Nu a fost acesta un miracol? Sigur ca a fost, iar acest miracol s-a putut intampla numai datorita faptului ca aceasta localitate dispunea si inca mai dispune, intr-o oarecare masura, de o puternica baza industriala, condusa de oameni destoinici. Astazi, din pacate, forta lui economica nu mai este aceeasi. Chiar si numele unor intreprinderi s-a schimbat.
In oras existau patru unitati industriale de anvergura si alte cateva mai mici. In ordinea traditiei locale, ele sunt: Intreprinderea de Geamuri Scaieni, Fabrica de mucava Scaieni, Schela Boldesti si Intreprinderea de Foraj si Lucrari Geologice Speciale (IFLGS), urmate de Arta Metalului, Baza Autotubulara (BAT), ARTEMA Plast SRL (din 1996), Abatorul de pasari, Firma Ecoferm Cris-Tim si alte cateva firme mai mici. Un caz special este firma PETROMSERVICE S.A. si veti vedea de ce. Vom descrie toate aceste unitati, pe rand.

INTREPRINDEREA DE GEAMURI SCAIENI (IGS)

La inceput se numea simplu: Fabrica de Geamuri Scaieni (FGS), apoi cand, pentru o perioada, ajunsese cea mai mare fabrica de geamuri din tara, i s-a zis Intreprinderea de Geamuri Scaieni (IGS); dupa care a capatat niste nume instabile, fugitive si… friabile, ca si sticla produsa acolo, gata a fi din nou schimbate si fragmentate peste noapte, ca urmare a diminuarii puterii ei productive si de vanzare: SCAIGLAS S.A, s.c., SCAIGLASS SRL, S.C. GES S.A. SCAIENI, S.C. TRANSFEROVIAR (??!) S.R.L. (`firma mama` care a cumparat-o pentru a-i mai adauga un nume: GES GLASS SRL) si Dumnezeu stie ce alte nume noi de `botez` va mai capata, biata fabrica, peste o alta perioada de timp… Evident, denumirile finale sunt neinspirate din punctul de vedere al pretentiilor de branduri europene. In America, schimbarea numelui unei firme mijlocii aduce cheltuieli si pagube de zeci de milioane de dolari, iar a unei firme mari de sute de milioane. Daca isi schimba numele de trei ori, intreprinderea respectiva poate ajunge la faliment. Se pare ca si in Romania schimbarea numelor unei firme a inceput sa coste. Poate ca nu chiar din aceasta cauza fabrica de geamuri de la Scaieni a cunoscut crize endemice… Cert este ca de cand s-a inchis sectia de la Blejoi, productia de sticla de la aceasta intreprindere fosta de elita, s-a redus simtitor, ca si numarul salariatilor de acolo. Nu stim daca si calitatea produselor finite. Acestea sa speram ca nu, caci longevitatea oricarei intreprinderi depinde cel mai mult de valoarea produselor ei si a mediului de marketing.
Se stie ca sticla este un element de baza al oricarei constructii si locuinte omenesti. Fara sticla, nu ne-am putea imagina civilizatia moderna. Totdeauna a fost nevoie de fabricarea ei. Localitatea Scaieni indeplinea prin excelenta toate conditiile sa se infiinteze pe teritoriul ei o asemenea fabrica, deoarece dispunea de brate de munca, de gaze bogate de sonda si se afla nu departe de cariera de nisip fin de la Valenii de Munte, de unde aceasta materie prima se putea transporta lesne pe calea ferata, langa care s-a decis sa se construiasca aceasta fabrica. Prin apropiere trecea linia electrica de inalta tensiune de la posturile TRAFO ale schelei Boldesti; nu departe, erau si niste puturi de joasa adancime pentru apa industriala.
In Romania mai existau trei fabrici de geamuri: Fabrica de sticla de la Azuga cu gaz metan, Societatea Anonima Medias, infiintata in 1918, si Fabrica de sticla Ardeleana, care avea o capacitate de productie de 2000 m. p. geam tras, pe an. Ulterior, necesitatea de geamuri a fost suplimentata de inca trei fabrici similare mai mici: Fabrica de sticlarie, geamuri, becuri electrice din Putna, Fabrica de sticlarie Turda si Fabrica de geamuri Ploiesti. Alte fabrici nu existau, iar cererea de geamuri era din ce in ce mai mare. (Astazi, bineinteles, ca mai exista inca doua mari fabrici de geamuri, la Buzau si Tarnaveni, dar atunci ele nu se infiintasera.)
Localitatea Scaieni oferea locul optim pentru construirea unei noi si mari fabrici. In aprilie 1934 a inceput constructia primului cuptor de topire si de tragere a geamului, fiind inregistrata sub numele de Industria Romana de Geamuri Scaieni, constituita ca societate anonima prin actul constitutiv si prin statutele publicate in Monitorul Oficial nr. 56, din 10 aprilie 1934. Sediul societatii era la Bucuresti, capitalul social fiind fixat la 8.500.000 lei, la nivelul anului 1934, impartit in 17.000 de actiuni nominative a cate 500 de lei fiecare.
Fabrica de la Scaieni era, de fapt, prima industrie de geamuri romaneasca din Vechiul Regat. Documentele de arhiva ne arata ca, neavand personal romanesc specializat in industria sticlei, s-a recurs la doi specialisti germani, ing. Kristionsent si ing. costr. tehnic Warteschi. Ei au proiectat cuptorul care avea urmatorii parametri: L=10 m; asezat direct pe pamant, fara camere regeneratoare (ardere, topire, limpezire) care erau comune si, bineinteles, cam primitive, in comparatie cu complexitatea tehnologiei de astazi controlata electronic. Capacitatea totala maxima de productie proiectata era de 2400-2800 m.p. geam tras (de 3 mm grosime) in 24 de ore. La inceput, ruperea geamului se facea manual, cu mari riscuri de accidentare (ele nu au putut fi totdeauna evitate). Peste patru ani, in 1938, se monteaza o a doua masina de tras geam, de tip Fourcauld, capacitatea cuptorului crescand la 1.000.000 mp/an, depasind productia celorlalte firme similare din tara. Urmare beneficiilor obtinute si subscriptiei actionarilor, in anul 1941 capitalul social a ajuns la 60.000.000 lei, suma destul de rezonabila. De-a lungul anilor, aceasta capacitate a crescut progresiv. La fel, numarul salariatilor. Fabrica avea hale de productie, unde erau amplasate liniile tehnologice, depozitul de materii prime, depozitul de marfuri, rampa auto, rampa de cale ferata, atelier de prelucrari mecanice, atelier de reparatii utilaje, laborator chimic de analize. In 1940 fabrica mai functiona si cu o linie de incarcat butelii, dar dupa 1948 s-a unit cu sectia de la Blejoi, care apartinuse fratilor Vernescu, si care avea un cuptor de geam colorat. Tot in acea perioada s-a infiintat si sectia de vata de sticla/vata minerala.
Prima etapa de refacere a avut loc in anii 1955-1960, iar etapa a doua intre 1961-1965, cand s-au construit inca trei cuptoare cu tragere orizontala, deci cu risc mai mic de periclitate. Initial, fabrica pornise numai cu 60 de muncitori, dar dupa un deceniu deja avea 800, apoi, in 1965, avea 1200 de oameni in productie.
In urma cutremurului din 1977, s-a simtit necesitatea executarii unor serioase lucrari de refacere a capacitatii de productie, prin asimilarea de noi tehnologii pentru tragerea geamului, avand loc conversia primelor masini de tras geam de pe vechiul procedeu Fourcault pe altul mai avansat, procedeul Atachi, pe baza de brevet japonez, accelerand dinamica productiei fizice la principalele sortimente finisate. In 1998 s-a trecut la construirea unei linii moderne franceze de geam float, care se lucra exclusiv pentru export. In 1999 se exporta peste 80% din totalul productiei. Avand un buget favorabil, fabrica a putut construi un liceu industrial, un club, o cantina, un camin pentru nefamilisti, cai de acces asfaltate, linie ferata interioara, apoi si un hotel, ramas neterminat. Acesta, finisat, ar putea deveni acum hotelul orasului, caci este nevoie de asa ceva.
Intrucat, in perioada 1991-1993, utilajele erau in cea mai mare parte uzate fizic, dar mai ales moral, se impunea necesitatea unor investitii, cat si implementarea unor noi tehnologii care sa se ridice la nivelul celor utilizate in tarile avansate ale lumii, pentru producerea geamului. Ca urmare, din fondul de investitii s-a realizat o instalare de securizare a geamului cu incalzire mixta (gaze naturale si energie electrica), urmata, in peioada 1997-1999, de realizarea unei instalatii de producere a geamului prin tehnologia float-glass, despre care am amintit mai sus.
Desi dinamica productiei fizice isi propunea un ritm ascendent sau macar constant, urmarind graficele dintre anii 1993-2000, observam ca daca la `geam laminat` ea s-a mentinut oarecum constanta, la sortimentul de `geam tras` a scazut ingrijorator. La fel in productia de `metri patrati baza`, cauza, dupa opinia autorului acestei monografii, fiind concurenta, diminuarea cererii de pe piata internationala si contractele nepatriotice ale unor companii romanesti de constructii cu societatile occidentale care le conditionau regimul de finantare numai daca acceptau sa importe geam tras de la firmele lor apusene, chiar daca costul geamului lor era mai ridicat. Daca, de pilda, in trecut, vanzarea geamului tras si laminat mergea struna pentru ca, prin contractul din cadrul fostului CAER, tarile din fostele state comuniste erau obligate sa cumpere cantitatile de geam romanesc, indiferent de calitatea lui, conform acelor contracte, astazi nu putem obliga nici o firma din tara, cu atat mai putin cele de peste hotare, sa cumpere produsele fabricii de la Scaieni. De aceea, spre a scapa de faliment, a trebuit sa se caute noi solutii salvatoare pentru comercializarea produselor de geamuri, de vata de sticla si de alte produse de sticla etc., si s-a ajuns la colaborarea cu o firma americana. Astfel a luat fiinta S.C. SCAIGLAS-S.R.L., in care S.C. GES S.A. Scaieni detinea 60% din capital. Aceasta firma si-a concentrat toata atentia pe producerea si comercializarea geamului securizat, mult mai solicitat pe piata decat geamul clasic. Gratie geamului securizat, intreprinderea a mai luat o gura de oxigen intaritor si vedem ca inca mai traieste, desi nu exista garantii absolute de supravituire continua, totul depinzand de mediul de marketing care, la randul lui, cuprinde un ansamblu de factori, de natura economica, sociala, culturala, juridica, politica, demografica, ecologica, unii deveniti destul de nefavorabili. Societatea S.C. GES S.A. Scaieni se confrunta in prezent cu un mediu extern nefavorabil, chiar turbulent, care a facut ca intreprinderea sa lucreze uneori la limita de avarie. Dupa aproape o jumatate de secol de comunism, noua ne lipsea in totalitate experienta dinamicii capitaliste si a sistemului de privatizari. De aceea, trecerea la privatizare poate fi un salt dureros, plin de contradictii antagoniste, aparent ireconciliabile, motiv care a facut ca o parte din intreprinderile de geam din Romania, inclusiv cea din Scaieni, sa fie restructurate, in acest proces de privatizare si chiar de lichidare.
Prin acelasi proces de soc trec si furnizorii de materii prime, rupand ritmul de coordonare a productiei. Furnizorii de materii prime pentru fabrica de la Scaieni sunt S.C. Sticloval Valenii de Munte (furnizoarea de nisip), S.C. Uzina de produse chimice Govora (furnizoarea de soda calcinata) si Exploatarile miniere din Harghita, Brasov si Hunedoara (furnizoarele de dolomit, calcar, feldspat si alabastru).
In mod indubitabil, perioada de inflorire a Intreprinderii de Geamuri Scaieni a fost ajutata de Grupul Scolar de Industria Sticlei (liceul industrial) din localitate, furnizorul noii generatii de sticlari. Celelalte categorii de salariati au fost recrutate prin organizarea de interviuri, atat pentru posturile din productie cat si pentru personalul TESA. In ceea ce priveste numarul de personal, redam mai jos situatia scriptica la data de 31 mai 1999:

Din care

la SCAIENI la sectia BLEJOI
________________________________________________________________
Total personal 1390 1240 150
Muncitori 1340 1091 150
Personal tehnic 50 149 0
————————————————————————————————————
masinisti 28 28 0
personal CAF 70 70 0
personal de deservire
generala 30 30 0
personal cercetare
proiectare 4 4 0
________________________________________________________________

Pe compartimente, exista urmatoarea structura a salariatilor:

TESA 102 salariati
Complex 186
SME 193
Aprov., desfacere, administratie,
CTC, laborator 149
Geam laminat 160
Geam tras Blejoi 188
Geam tras Scaieni 246
Prelucrari 42
Geam cristal 83
Confectii lazi 41
________________________________________________________________

Analizand evolutia in ultimii ani a numarului scriptic de personal, se observa o scadere a acestuia in anul 1997, ca urmare a pensionarii masive in conditiile decretelor-lege nr. 60/190 si nr. 70/1990. De asemenea, s-au sistat angajarile, fiind inchise doua cuptoare (cuptorul 2 si cuptorul 3).
Imi pare rau ca nu dispun de graficul cu personalul fabricii dintre anii 2001 si 2007, dar urmarind tabelul de mai jos, veti deduce ca, daca atunci numarul salariatilor scadea intr-un ritm relativ lent, in ultimii sapte ani reducerea s-a accelerat iar numarul salariatilor s-a redus cu si mai mare viteza, ajungandu-se in prezent la peste 50%, fata de ceea ce era atunci:

________________________________________________________________
personal 1995 1997 1998 1999 2000
________________________________________________________________

TOTAL PERSONAL, 2154 2037 1842 1450 1390
DIN CARE:
muncitori 1925 1811 1648 1389 1208
pers. tehn. productiv 101 97 63 61 50
maistri 49 44 39 36 28
personal CAF 82 83 93 88 70
pers. cercet. proiectare 16 16 5 6 4
pers. devenire generala 30 30 33 29 30
________________________________________________________________

Clientii fabricii de la Scaieni au contribuit si ei la ridicarea si coborarea prestigiului fabricii. Exista clienti interni si clienti externi. Fiecare fabrica de geam are zona ei de distribuire, ferindu-se sa intre in `parohiile` celorlalte fabrici, evitand, deci, conflictele comerciale. Astfel, fabrica de la Scaieni, vindea/vinde produsele ei catre firme din Pitesti, Campulung-Muscel, Targoviste, Gaiesti, Bacau, Onesti, Botosani, Dorohoi, Braila, Constanta. Campina, Bucuresti, Brasov, Covasna, Oradea etc., respectiv catre clienti ca S.C. DAKO DISTRIBUTION S.R.L. CONSTANTA, S.C. MOBREAL S.R.L. VALENII DE MUNTE, S.C. CRISTAL BRAD S.R.L. BUCURESTI, S.C. STORAD EXIM S.R.L. PLOIESTI, S.C. ACHETRANS S.R.L. POSESTI, numarul acestor clienti micsorandu-se in prezent.
In ceea ce priveste piata externa, aceasta este foarte restransa, datorita concurentei, China comunista acaparand, practic, tot globul, desi geamul chinezesc este categoric mai slab calitativ decat cel de la Scaieni, dar este vandut mai ieftin. Cu toata aceasta concurenta in crestere, fabrica de la Scaieni, in ultimii ani, inca a mai putut exporta produsele de sticla securizata in tari ca Turcia, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova (Basarabia), Ungaria, Serbia, catre clienti precum DEMGEXIM-Grecia, KEM WOOD-Bulgaria, GOTCEV-Bulgaria, PTOP-VICTORIA-Macedonia, VORMICEL-Republica Moldova, INDIGENA-Republica Moldova, TARDINT-Serbia, UMRAMIYE-Turcia.
Un factor frenator in evolutia acestei fabrici a fost totdeauna concurenta interna, deseori neloiala. Citam concurentii cei mai persistenti din aceasta categorie: S.C. GEROM BUZAU (concura/concureaza pe sectorul de geam prelucrat) si S.C. OMEGA PROD COM TARNAVENI (care concura pe sectorul geamului ornament si geamul armat). La concurenta lor se adauga afluxul firmelor straine de geam care vand produsele lor in tara noastra, venind din tari ca Turcia, Cehia, Ungaria, Polonia, Franta, ca sa nu mai vorbim de geamurile aduse din China, Indonezia, Coreea de Sud sau Iran, mai ieftine dar de cea mai proasta calitate.
In istoria lunga de peste 73 de ani a Fabricii de Geamuri din Scaieni, s-a folosit nu numai o mare energie umana, soldata uneori cu accidente si sacrificii, dar si cu enorm de multa energie termica si electrica, cuptoare sigure si solide pentru folosirea materiei prime in vederea procesului topirii; cuptoare ultramoderne electrice sau termice cu gaze pentru recoacerea geamului, dar si o tehnologie moderna bazata pe mecanisme sofisticate si comandate electronic, structuri adiacente de amestecuri chimice sub presiune in care, de ex., la sectia fluide, azotul lichid joaca un rol esential. In asemenea puncte importante s-au construit structuri calculate sa reziste si la seisme de gradul 8 pe scara lui Charles Richter, asemenea sectii avand un personal supercalificat de dirijare si supraveghere, de grija si maiestria carora depinde nu numai siguranta de perfecta functionare a procesului, uneori periculos, de fabricare a sticlei, dar de priceperea acestor tehnicieni operatori depinde nu numai viata colectivului, ci insasi existenta neafectata a intregului mediu inconjurator, spre a nu se intampla evenimente posibil catastrofice. Am inteles, de la d-na operatoare Camelia Voinea, care lucreaza cu devotiune intr-un asemenea loc de mare responsabilitate, cu adevarat vital, ca datorita inaltei calificari a personalului, la aceasta fabrica nu se va intampla niciodata nimic rau. Singura mare neplacere intamplata recent acolo si in toate sectiile a fost reducerea numarului de salariati, trecerea lor pe listele de persoane intrate in somaj care, nestiind alta meserie decat aceea de sticlari, avuta de o viata, va fi foarte greu sa-si gaseasca imediat alt loc de munca. Din totalul efectivului de salariati 80% aveau studii medii, iar restul angajatilor prezentau studii superioare de specialitate (numai 10% erau varstnici, iar 60% cu varste intre 30-50 de ani, 30% pana in 30 de ani. Din totalul salariatilor 77,26%, deci marea majoritate, sunt calificati sticlari, fiind dificil sa se reprofileze in alte joburi intr-un timp scurt.) In 1991 cifra de afaceri a fabricii era de 10-26 milioane de euro, cu un capital social de 6,3 miliarde RON. In 2005 cifra de afaceri a scazut intre 10-20 milioane de euro, iar capitalul social la 4.928.000 RON in 2006 intreprinderea, in urma unei licitatii, a fost achizitionata la un pret minim de firma S.C. Trans Expedition Feroviar S.R.L. din Bucuresti, str. Economul Cesarescu, nr. 1-9 (director general Cristi Radulescu, owneri Vasile Didila si Gruia. In ultima instanta, insa, licitatia pentru aceasta fabrica a fost castigata de un nou patron, dl. Tahir.
Am dori ca noul director al acestei foarte utile intreprinderi, sa faca necesare eforturi de a mentine faima de care ea se bucura inainte, sub directori deosebit de intreprinzatori, cum au fost neuitatii ingineri Mircea Vasiliu, Vasile Dragos, Constantin Olteanu, Stelian Grecu, Ion Nagy (dir. adm.), Mircea Popescu (dir. comercial) s.a. Noii conduceri si edililor orasului le mai dam un sfat: sa se uite pe zidul fabricii de langa linia ferata, pe unde trec zilnic trenurile, si sa stearga odata, pentru vecie, lozinca aceea comunista – `Traiasca Republica Populara Romana, scumpa noastra patrie!` – care zace acolo, neatinsa, sfidand anacronic timpul de peste 60 de ani… Este o poveste adevarata in legatura cu ea: lozinca a fost scrisa de un zugrav moldovean (se numea Doroftei, fara sa fie ruda cu campionul la box) care, dupa ce a scris-o, montase deasupra ei o stea rosie, electrica, din geam vopsit, care lumina noaptea. In timp ce o monta, scara s-a rupt si, in cazatura, zugravul a murit pe loc. Este, cum s-ar spune, o lozinca cu blestem. Nu stim daca din cauza aceasta nu a indraznit nimeni sa o stearga… Sau – cine stie – poate ca se intentioneaza sa fie pastrata nealterata pe acel zid ca sa devina un zid al plangerii pentru cei nostalgici ori, poate, spre a i se atribui locului valori istorice, pentru generatiile viitoare, ca un fel de memento, cu semnificatii muzeistice, sa se stie ce a fost inainte. In acest caz, fabrica insasi are sanse serioase sa devina o piesa de muzeu, o cladire parasita precum arata acum fosta fabrica de sticla de la Blejoi sau, in cel mai fericit caz, un muzeu al sticlei, vizitat de fantome…

INTREPRINDEREA DE MUCAVA BOLDESTI-SCAIENI – CAHIRO S.A.

Este cea mai veche intreprindere din oras si una din cele mai vechi din tara. Astazi i s-a dat un nume destul de neinspirat, cam greu de pronuntat in romaneste, daca nu de-a dreptul arabesc: CAHIRO!… Cand ascult cel mai mare post de radio egiptean, el incepe programul in limba araba astfel: `Hunaa al-CAHIRO… Sayyidati ua sadati as-sallamu alaykum!`=`Aici CAIRO…Doamnelor si domnilor, pacea sa fie cu voi!` Cine ar fi crezut vreodata ca fabrica de mucava din Boldesti-Scaieni sa primeasca numele capitalei Egiptului si inca in pronuntie araba? (Fara macar sa aiba in ea vreun capital de la bancile egiptene)? Am inteles ca noii stapani nu stiu limba araba si ca s-au gandit sa formeze un nou cuvant, dar au nimerit-o cu oistea-n gard – alipind fortat silabele din alte trei cuvinte: CArtonHIrtieROmania (dar hartie nu se mai scrie cu `i`, domnilor, ci cu cu `a` – iar dupa numele propus de dv., ar trebui sa zicem `hirtie`, caci vedem scris CaHIro !) In fine, daca tot nu le placea denumirea veche, care avea o respectabila etate de 118 de ani, puteau gasi o alta, cum ar fi: FABCARO=fabrica de carton romaneasca FAMURO=fabrica de mucava romaneasca iar daca si astea par caraghioase, atunci oricare alta, dar nu rostita pe arabeste – CAHIRO !… Sa lasam problemele filologice si sa descriem acum aceasta intreprindere…
In 1789, Luis Robert construieste in Franta prima masina de fabricat hartie cu sita tesuta de cupru. La un secol dupa masina lui Robert, in ziua de 24 august 1889, se infiinteaza, la Scaieni, fabrica de hartie, pe o suprafata de 5 ha, avand ca vecini, la vest, soseaua Ploiesti-Valenii de Munte, la sud, mosia lui Balaceanu, Eforia Spitalelor, la est, si la nord tot mosia lui Balaceanu.
Initial, fabrica avea doua corpuri de cladire, in care s-a mutat intreaga instalatie de fabricat hartie, cladirea aceasta fiind cu un etaj. De la inceput, aceasta intreprindere a beneficiat de scutiri de vama pentru materialele de import (clorura de calciu, culori minerale etc), cum scutite erau si celelalte fabrici de hartie si celuloza existente la acea data: Fabrica de la Busteni, `LETEA` Bacau si Fabrica de hartie de la Campulung.
Materia prima, la infiintare, erau paiele, din care se fabricau 300.000 kg hartie, cartoane perforate, celuloza – toate livrate in tara, dar si in doua tari importatoare: Austria si Germania.
Primul proprietar a fost Esra Penhas, in baza hotararii Tribunalului Judetean Prahova, nr. 2422 si 423 din 1888, inaltand fabrica pe un camp cumparat de la Mauriciu Blank, proprietar de terenuri, cumparat de acesta, la randul lui, de la Petre Balaceanu. Dupa zece ani de activitate, fabrica este cumparata de ing. A. Tehener. La scurt timp, este scoasa la licitatie si va fi cumparata, in 1899, de ing. Zahareanu, pentru suma de 420.000 lei. Inginerul Zahareanu mai era proprietar si al fabricii de pasta celulozica de la Cheia-Maneciu Ungureni, pe care, in 1892, o va anexa fabricii de la Scaieni .
La finele secolului trecut, fabrica de mucava detinea magazii, pivnite, locuinte pentru muncitori, ateliere pentru reparatii, cazane de abur, cladirea de serviciu a patronului (directorului) si alte instalatii utile producerii de hartie.
In baza legii de protejare a industriei romanesti din 1912, cu avantaje pe 30 de ani, fabrica de la Scaieni are un numar de 120 de lucratori (fata de 50 cu cat pornise initial). De asemenea, avea capital imobiliar de 609.751 lei, detinea instalatii de 600.000 lei, valoarea productiei fiind de 400.000 lei. In timpul primului razboi mondial intreprinderea nu a putut lucra si a fost inchisa pana in 1920.
In anii de criza 1933, fabrica isi reduce productia relansata din plin in 1922, la jumatate, reprezentand 3,22% din totalul de hartie pe tara.
Intre anii 1935-1973, numarul de salariati a crescut de la 800 la 1300, iar productia de la 15.000 tone la 23.000 de tone, prin modernizarea instalatiilor sau inlocuirea celor vechi, uzate.
In 1945 fabrica a fost nationalizata de comunisti. Documentele arata ca din 1969 si pana in 1985, capacitate fabricii a crescut la 268.000 tone, producandu-se carton duplex, hartie igienica sanitara, carton suport tapiterie auto, hartie de ambalaj, confectii de carton pentru cca 400 de beneficiari interni si externi (industria de incaltaminte, de textile, alimentara, auto s.a.m.d.). Va rog sa retineti ca aceasta crestere spectaculoasa a productiei nu se datora atat celulozei obtinuta din lemnul padurilor, cat miilor de tone de carti sosite zilnic, si ani de-a randul, in gara Scaieni (un nou tip de materie prima), de unde veneau camioanele sa le incarce pentru topit (abia mai tarziu s-a construit o linie ferata care sa mearga direct in fabrica). A fost perioada crancena de librocid, de `ardere pe rug` a cartilor, trimise la distrugere din ordinul regimului stalinist al lui Gheorghiu Dej, apoi al lui Ceausescu, incepand din anii 1949 pana in 1989, cand milioane si milioane de carti, confiscate din biblioteci particulare ori de la toate marile biblioteci publice, veneau la Scaieni pentru… reciclat (topit). Ele erau aruncate in vagoane fara nici un discernamant, incat fabricile de hartie, inclusiv cea de la Scaieni, devenisera mari abatoare culturale, unde au fost distruse imense valori, irecuperabile. Editii intregi de opere de Eminescu, toate cele zece Istorii ale Romaniei scrise de Iorga, Istoria literaturii romane din 1941 a lui George Calinescu, Opere de V. Alecsandri, Cosbuc, Goga, Lucian Blaga, opere filosofice, traduceri din marii clasici ai lumii etc., etc. – toate, toate acestea erau trimise la topit, pentru motive minore. De exemplu, cartile cu poeziile lui Eminescu erau interzise numai pentru ca aveau intre filele ei, poezia antiruseasca `Doina`. Din ordinul lui Ceausescu au sosit zeci de mii de Biblii si carti de rugaciune la topit pentru a se fabrica din ele… hartie igienica! Regretatul parinte Gh. Calciu Dumitreasa, cunoscut ca mare disident anticomunist care a zacut doua decenii prin inchisori, a trimis la ONU un sul de hartie igienica fabricat la Scaieni din pagini de Biblii, in care se mai cunosteau texte fragmentate din cartile sfinte! Pe cand eram copil, impreuna cu multi colegi de-ai mei de clasa, `furam` carti de la maculatura din vagoanele prost pazite si astfel reusisem sa-mi fac o biblioteca aleasa, cu opere de mare valoare. Cei care descarcau vagoanele de maculatura de la fabrica, mai piteau dintre ele si le vindeau. De aceea, descarcatorii au fost alesi numai din persoanele analfabete, sa nu stie ce valori treceau prin mainile lor! Cand s-au pornit cercetarile prin case dupa cartile luate de oameni de la maculatura, o parte, invelite bine in cartoane, le-am ingropat, de frica raziilor, dar cand le-am dezgropat, deja putrezisera, fiindca, pe atunci, nu aparusera foliile de plastic… Distrugerea a mii de biblioteci intregi din tara a fost un mare `auto da fe`, una din cele mai mari crime anti-culturale din istorie, din intreaga lume. Astazi, la maculatura vin vagoane cu `genialele` opere ale lui Gh. Gheorghiu Dej si ale lui Ceausescu. Deci, roata istoriei s-a intors, iar acele carti din anii de teroare comunista, care au fost procurate cu greu de la maculatura din Scaieni, se vand acum pe la anticariate cu preturi fabuloase…
In anul Revolutiei 1989 fabrica aducea 376.000 lei zilnic, cu un personal de 1950 de salariati. Dupa 1989, in conditiile aparitiei economiei de piata, s-au inceput primele privatizari, dar cei ramasi la putere in institutiile statului n-au acordat atentie modernizarii fabricii, din lipsa de fonduri, ceea ce a cauzat o involutie in productia de materiale finite, fenomen specific si la celelalte intreprinderi cu profil similar.
In 2001, intreprinderea a fost cumparata de S.C. ALEXANDRION, din Grecia (proprietara firmei de bauturi alcoolice), avand si o necunoscuta cota-parte de capital romanesc despre care pe Internet s-a scris ca apartine unui fost prim-ministru din Romania. N-am putut verifica aceasta asertiune. Din pacate, noua firma a dispus reducerea activitatii si a personalului la un numar de 130 de oameni, existand o productie de zece ori mai mica decat in anul 2000. Laudabile au fost realizarile tehnice si sociale pe timpul cand fabrica se afla sub directia inginerului Gheorghe Genel Costache, cand Intreprinderea de mucava Scaieni s-a aflat la apogeul perioadei ei de aur.
Nu ma pot abtine sa nu amintesc ca, in urma cu un an de zile, facand cumparaturi prin magazinul `Interex` din Ploiesti, m-am mirat vazand ca lumea se inghesuia sa cumpere suluri de hartie de toaleta cu pret redus, pe care scria cu litere mari tiparite: HARTIE IGIENICA `SCAIENI` – adica facuta la CAHIRO! Vai, ce distinsa `onoare` pe biata noastra localitate!

SCHELA PETROLIFERA BOLDESTI

Oriunde ai fi forat terenul inainte, pe suprafata orasului Boldesti-Scaieni, ai fi dat fie de apa sarata fierbinte, fie de gaze, fie de petrol, toate trei reale bogatii, fiindca zona aceasta este un pamant binecuvantat de Dumnezeu nu numai la suprafata, dar si in adancime. Din arhive aflam ca, in 1836, fratii Nastase si Matache se judecau cu 12 locuitori boldesteni pentru pacura. Cu toate acestea, nu la Boldesti a inceput exploatarea petrolului.
Primele puturi de pacura (de fapt, izvoare de suprafata) s-au descoperit la Pacureti si Izesti, in 1676, apoi la Podeni, in 1747, la Matita, in 1813, puturi cu adancime maxima de 300 m. Intre 1900-1920 s-a trecut la exploatarea titeiului prin sonde, prima sonda fiind ridicata la Pacureti, in anul 1901. Ea fusese forata la adancimea de 469 m. In anii urmatori apar pe rand sonde de foraj si extractie la Scaiosi, Urlati, Ceptura, Copaceni, Apostolache, toate in perimetrul schelei Boldesti. Fratii Schumberger au facut prima investigatie geologica a unei sonde pe structura Boldesti, in 1929. Acest lucru vor atrage societatile nou nascute Astra Romana, Steaua Romana, Romano-Americana, Sospiro, Creditul Minier. In 1933 se foreaza pentru prima data in Romania la 2540 m adancime – record pentru Europa – in urma forajului rezultand o productie de cca 40 vagoane/zi. De-a lungul anilor, Schela Boldesti se dezvolta rapid, ajungandu-se, in 1955, sa se asigure 20% din totalul de productie pe tara.
Intre 1951-1965, s-au descoperit si extins alte zacaminte de titei, in noi si noi localitati: Podeni, Urlati, Urziceni, Predealul Sarari, Posesti si Baraitaru. In 1970 s-a dat in exploatare prima sonda de gaze la Sinaia de Mizil.
In general, concesionarea terenurilor petrolifere a condus la obtinerea unor castiguri mari, nu neaparat de catre proprietari, cat mai ales de catre misiti si de tot felul de alti intermediari care au speculat acest domeniu banos de activitate. Totodata a aparut si o concurenta mare intre societati pentru achizitionarea terenurilor care au inghitit o sumedenie de parcele de la tarani, pe preturi de nimic. Schela Boldesti, unde exploatarea meotianului s-a extins, este un exemplu tipic in acest sens. Prima societate petrolifera care a achizitionat terenuri a fost Regatul roman (devenita Astra romana din 1 ianuarie 1911). Ea a instalat baterii, cazane cu aburi si turle de foraj de lemn. Tot ea a sapat prima sonda la Boldesti, descoperind meotianul productiv de aici. Forajul adevarat a inceput abia in 1933. Intre 1921-1940 se cam terminase impartirea terenurilor petroliere dintre societati, cele mai mari terenuri revenind Astrei Romane (3318 ha) si societatii Sospiro (2181 ha). Continuarea exploatarii meotianului de catre stat, dupa actul nationalizarii comuniste din 11 iunie 1948, gasea zacamantul produs in proportie de aprox. 70%.
Cand rusii ne-au cerut sa le platim despagubirile de razboi prin bogatiile noastre naturale, ei au infiintat marea societate sovieto-romana de petrol – `Sovrompetrol` (romanii ii ziceau `Savaluampetrol`) care a gasit straturi si mai bogate, forand in sarmatian. Sovieticii nici nu mai aveau unde sa depoziteze petrolul furat din Romania si il pompau la ei, direct in pamant, prin sondele lor. Intre 1932-35 s-a exploatat mai mult meotianul iar intre 1952-54, mai mult sarmatianul pe care era profilat majoritatea sondelor, folosindu-se sisteme noi de pozitionare a sondelor la suprafata. Sondele s-au sapat prin turbina hidraulica, doar una prin turbina electrica. In forajul rotativ hidraulic – Rotary, actiunea de deblocare si sfaramare a rocii se face cu ajutorul unei sape actionata de la o sursa de energie de suprafata. Miscarea de rotatie a sapei este obtinuta prin intermediul unei garnituri de prajini incastrate intr-o masa rotativa de suprafata si actionata – prin transmisie – de la un motor (care inainte era o masina cu abur iar acum cu motor diesel). Pompele cu noroi (splung) se folosesc sa micsoreze indicele de frecare si sa raceasca coloana. Turlele de foraj de lemn au fost inlocuite cu cele de metal. Cand liftingul de gaze si titei inceta, era semn ca petrolul va trebui scos prin instalarea de pompe canadiene. Acestea extrag si mai mult petrol daca in stratul de adancime se injecteaza apa sub presiune de la sondele de injectie. La inceput, apa era adusa din puturile de la Recea (care era dedurizata), ulterior, cu apa sarata de la alte sonde care era pompata sub presiune de la statia de Recuperari din Scaieni. Pe teritoriul schelei existau separatoarele care separau apa sarata de titei, iar la sectia dezbenzinare era un prim proces de distilare. Tot la Scaieni, pe str. Distileriei, se infiintasera niste bai cu apa sarata si calda de tratament antireumatic, in fond, foarte pretioase ape geotermale, bai in prezent desfiintate fara rost, caci ele puteau fi extinse si modernizate. De ce nu au nemtii aceste ape?
La schela Boldesti, in total se sapasera 493 de sonde, din care: 31 la dacian, 293 la meotian, 167 la sarmatian si numai 1 la helvetian (cu destinatie la oligogen). La pontian nu detin date. Adancimea medie a sondelor productive era de 2450 m, la meotian, si 2350 m la sarmatian, dar s-a ajuns si la 2530 m. Desigur, s-a mers si mai departe: sonda 94 AR atinsese 3013 m la meotian, iar sonda 700 PM la 3032 m, la sarmatian, dar stim ca s-a putut fora la peste 4000 m. Se spune ca exista unele studii si prospectiuni la adancime, deocamdata secrete, care au dovedit ca Romania ar sta pe o adevarate mare de petrol si daca s-ar fora la 10.000 m, s-ar descoperi pungi largi de petrol cu mai mult titei decat are acum Irakul… Vom avea nevoie de o asemenea tehnologie de foraj care exista in prezent doar in SUA.
Trebuie mentionat ca intreg materialul de foraj folosit la schela Boldesti era fabricat la noi in tara, la Uzina 1 Mai Ploiesti. Aceste sape de foraj au gradele cele mai mici de deviere de la linia verticala. In mod normal, in timpul forarii, se produc devieri, si cu cat devierea este mai mare, cu atat forajul dureaza mai mult. Si sondele de la Boldesti au tendinta naturala de a devia in sens perpendicular pe directia straturilor, si anume spre axul anticlinalului, cele de pe flancul sudic cu talpa spre nord si invers, pentru acelea de pe flancul nordic. Trebuie sa mentionez faptul ca, in forajul cu turbina hidraulica, gaura sondei deviaza circa 40-60 grade in stanga directiei pe care ar fi avut-o cu masa rotativa. Dupa forare se trecea la tubing, apoi la perforari (impuscaturi cu explozibil), pe straturi. Aici aveau un cuvant greu de spus specialistii in carotaj. Uneori impuscaturile se simteau si la suprafata, caci provocau microseisme artificiale.
Sondele de titei de la schela Boldesti exploatau zacamantul prin trei sisteme diferite: eruptie naturala, eruptie artificiala sau gazlift si pompaj, iar mai modern prin metode `secundare` (apa sarata sub super-presiune). In perioada initiala, sondele au pornit eruptiv, cu debite maxime de 740 tone/zi de la meotic (sonda 206 RA) si 450 tone/zi de la sarmatian (702 SRP). Continuarea productiei sondelor prin gazlift se face prin folosirea gazelor de la separatoarele sondelor de titei, dupa care au fost dezbenzinate si apoi recomprimate in statiile de compresoare care, atingand presiuni mari, sunt utilizate direct la gazlificare. Pentru comprimarea gazelor existau trei statii de compresoare, care refulau gazele in trei conducte magistrale de presiuni diferite. Sondele tinere functioneaza prin gazlifting intre 3 si 23 de ani (sonda 10 St.R., care a dat o productie record de 594.000 de tone de titei). Cand gazliftingul inceteaza, petrolul este extras prin metoda pompajului. Pompajul prin pompele canadiene este acum predominant: peste 75% la sondele de pe raza schelei Boldesti. Cand sondele se infunda, se deparafineaza cu un cutit razuitor (saibar) adaugat pe tubing si el merge pana la 1000 m adancime, dupa care se curata prin emulsii continand detergenti speciali de sonda. In ce priveste gazele de la separatoare, care lucreaza la o presiune de 2,5 -3,2 atm. acestea sunt colectate si pompate pe o conducta magistrala la statia de dezbenzinare de la Scaieni. Gazele superflue erau trimise populatiei pentru consum sau fabricilor din Scaieni care le foloseau la centralele lor. Daca inainte aceste gaze aveau o cantitate de apa sub forma de vapori in continutul lor, cauza pentru care iarna gazele acelea inghetau, astazi exista o statie de dehidrolizare a gazelor, tot la Scaieni, care sunt apoi distribuite curate spre ardere fara dificultati.
In schela Boldesti, dezvoltarea activitatii de foraj-extractie s-a inceput cu aprox. 80 de ani in urma, de un grup de cateva societati cu capital strain. Ele au venit cu un personal de conducere si specialisti din afara, care se intelege ca erau putini. Se simtea nevoia formarii unor cadre de specialisti localnici, caci primele echipe de sondori, maistri si maistri-sefi (`chirovnici` cum li se spunea atunci), erau adusi de la alte schele. Largirea si dezvoltarea schelei a impus formarea de multe categorii de muncitori, tehnicieni, functionari si ingineri. Mai intai au fost atrasi taranii muncitori din localitate si comunele invecinate, chiar din cele de la munte. Ei au invatat repede sa lucreze la sonde, au urmat scoli si, prinzand dragoste de sondarit, au devenit maistri si brigadieri, electricieni, constructori-montaje etc. O parte s-au stabilit la Boldesti si astfel atat numarul de locuitori ai asezarii a crescut, dar si numarul de angajati la schela s-a marit. In 1932 erau 24 de ingineri, 83 maistri sondori-sefi si ajutori, 288 sondori de extractie, 989 total tehnicieni, 128 de functionari administrativi – in total: 1512 salariati, din care 21 adusi din strainatate.
In 1946 erau 1506 muncitori si salariati, in 1968 – 3200 muncitori si salariati. Cu trecerea anilor, desi se spera ca acest numar sa se dubleze, el a inceput sa scada in primul rand pentru faptul ca sectia de foraj incepuse sa fie dezactivata, apoi a fost oprita.
Organizarea tehnica-administrativa a schelei Boldesti a variat, de-a lungul anilor, in functie de conditiile social-economice si statale. Oricum, Societatea Astra Romana era lidera schelei. In general, fostele societati aveau in schela o conducere unica pentru foraj si extractie, care lucra in legatura cu o directie tehnica in unul din orasele Campina sau Ploiesti si o directie generala la Bucuresti. Conducerea schelei o avea directorul, dupa care urma un inginer-sef de exploatare pentru partea tehnica, ajutat de o serie de ingineri sefi de servicii si un administrator pentru problemele de contabilitate si cele administrative. Personalul tehnic-administrativ era obligat sa locuiasca in schela, creandu-i-se toate facilitatile, in primul rand locuinte. Muncitorilor, de asemenea, li s-au oferit cantine, dormitoare, bai, un club, terenuri sportive, biblioteca s.a. Tinerii ingineri erau de la inceput bine platiti si bine primiti, chiar daca erau folositi 1 an – 1 an si jumatate ca ingineri stagiari, indrumati zilnic, dar si tinuti sub stricta supraveghere, prin rapoarte lunare de comportare, pana primeau aprobarea de a ramane definitiv in posturi.
Dupa nationalizarea comunista de la 11 iunie 1948 si mai ales in perioada de activitate a Societatii talharilor sovietici de la `Sovrompetrol`, adica 1948-1956, schela a fost faramitata in `oficii`, dupa modelul dictat de Moscova. De ea raspundea un director rus iar, sub el era directorul roman care dadea raport lunar scris politrucului sovietic si supraveghea urmatoarele departamente: foraj, extractie, recuperare secundara, constructii si montaje, gaze si dezbenzinare, transporturi, bunuri sociale s.a. Muncitorii cumparau hrana rationalizata (painea, uleiul, zaharul etc.) vanzandu-se pe cartele. Cu cartelele rosii (munca grea, adica sondorii), puteau cumpara mai mult (o paine intreaga), cu cartelele verzi, de functionar (numai o jumatate de paine, nu mai mult!). Conducerea oficiilor era formata dintr-un colectiv de trei persoane: director, inginer-sef si contabil; numai la `extractie`, in conducere, era si geologul-sef. Dar, in mod strict secret, raspundea de activitatea lor politica secretarul de partid al schelei, apoi seful Biroului 1 (cu documente militare strict-secrete – si in acea perioada, la BDS, sef era C-tin Musat), iar mai presus de toti, deci si de director (nu insa de directorul rus, fireste) era ofiterul de securitate al carui nume nu trebuia stiut decat numai de directorul schelei si de seful Biroului de Documente Secrete (BDS-Biroul Unu)…
Pe linie ierarhica, activitatea din schela era subordonata unui trust cu resedinta teritoriala centrala pentru mai multe schele, respectiv la Ploiesti pentru Schela Boldesti, care, la randul lui, era subordonat unei directii generale la Bucuresti si Ministerului Petrolului. Pana in Revolutie, schela devenise o intreprindere numai de extractie, subordonata trustului de la Ploiesti, pe cand forajul se separase devenind si el o intreprindere dependenta de acelasi trust. Revolutia a prins schela cu o schema mai simplificata. Conducerea era formata numai dintr-un colectiv format din trei persoane: director, inginer-sef si contabil-sef care se considera un fel de director financiar. Subordonate lor erau aproximativ aceleasi servicii si sectii, de mai inainte, coordonarea lucrarilor facandu-se pe baza unui plan actual de productie, buget de venituri si cheltuieli, pret de cost, plan si fond de forte de munca, precum si pe baza unui plan de investitii si reparatii capitale, fixat de trust.
Schela Boldesti era compusa din cinci sectii complexe, din care doua corespunzatoare vechii schele, sectiile de productie lucrand dupa aceiasi indicatori de plan ca si schela, insa repartizati de conducerea schelei si de comitetul de directie. Ele erau formate dintr-un numar de 2-3 brigazi complexe, de intretinere si interventie la sonde, plus un numar apreciabil de muncitori calificati si maistri in serviciile auxiliare de: mecanica, electrica, transporturi, gaze si compresoare, inclusiv echipe de muncitori pentru intretinerea drumurilor de acces la sonde. La conducerea schelei s-au aflat directori priceputi si, mai exact spus, presati puternic sa munceasca cu teama si daruire pentru randamente superioare si marirea productiei acestei importante intreprinderi. Amintesc numele lor: Ion Stan, Vasile Ardeleanu, regretatul Nicolae Metea (colegul meu de banca, in primele clase primare facute in Ceptura-Prahova, comuna lui natala), Corneliu Dantov. Nu mai stiu pe alti directori. Stiu insa ca ing. Vasile Ardeleanu era o fire cam dura, categorica si bataioasa care, voind ca lucrurile in petrol sa mearga si mai bine, atunci cand, pentru rezultatele frumoase, a fost promovat ca ministru al petrolului, s-a dus curajos la Ceausescu sa-i vorbeasca despre coruptia gasita in minister si sa-i dea sfaturi ce sa faca… Rezultatul? Dictatorul, care nu accepta decat sfaturile Leanai lui, a devenit furios, l-a dat imediat pe usa afara si l-a destituit. Astfel ing. Vasile Ardeleanu a intrat in istoria Romaniei ca ministrul cu cea mai scurta domnie: doar 26 de zile, nici macar o singura luna – la fel ca Papa Pius al III-lea – care a fost papa tot 26 de zile, in anul 1503, dupa care a murit subit! (Inginerul Ardeleanu insa nu a murit, ci se zice ca l-a blestemat pe Ceasca sa ajunga acolo unde a ajuns. Si se vede ca a avut gura aurita…)
Astazi la intreprinderea boldesteana s-au mostenit toate componentele lasate in urma de vechii stapani: birourile care erau destul de moderne, atelierele mecanice, atelierele electrice, cele de reparatii ale utilajelor, garaje, sectia de transporturi grele si usoare, magazii, depozite, laboratoarele, statia de pompieri, centrala telefonica si multe altele.
Schela Boldesti era una dintre cele mai importante unitati petroliere din tara si din Europa, gratie zacamintelor sale foarte bogate in titei si gaze si a unui petrol de cea mai buna calitate. Ea a imbunatatit enorm conditiile de viata ale populatiei locale, urbanizand-o inainte de a fi devenit oficial un oras; a accelerat si sustinut aparitia unor alte intreprinderi in oras – fabricile de geamuri, de mucava, varnite (acestea din urma disparute), fabricile de caramizi din vecinatate, a creat un nou centru cultural; a ajutat enorm buna functionare a rafinariilor de la Ploiesti, Campina s.a.m.d. Din acest motiv, fostii lideri politici o aveau in centrul atentiei, o vizitau si se mandreau cu aceasta schela la oaspetii straini, aducandu-i aici sa o vada. Asa a facut Gheorghe Gheorghiu-Dej care i-a adus pe Tito si pe liderul comunist german, Walter Ulbricht, la Scaieni si la Boldesti sa vada cum se foreaza sondele. Aici a venit Ceausescu si consoarta lui, dar au plecat suparati si cu coada intre picioare ca scaienarii si boldestenii nu se prea inghesuiau sa-i aplaude…
Astazi persoane de la carma tarii si de la Ministerul Petrolului, probabil pentru motivul ca schela nu mai produce petrol ca inainte, dintr-un subsol stors fara mila de aurul negru pana la ultimele picaturi (desi acest aur nu s-au terminat de tot!), astazi, pentru acest motiv sau pentru altele stiute numai de ei, s-a decis in pripa ca schela sa nu mai depinda de ea insasi ci sa aiba un alt pupitru de comanda, la Schela Baicoi. In baza Hotararii guvernului nr. 692 din 7 oct. 1994, privind infiintarea de societati comerciale cu capital integral de stat prin reorganizarea unor subunitati din cadrul Regiei Autonome a Petrolului `Petrom` Bucuresti, s-a decis ca Schela Boldesti sa devina o unitate petrolifera subordonata. Poate ca s-au grabit luand o asemenea decizie nu indeajuns justificata si peste cativa ani se va vedea cat de mare a fost greseala. Asa se face ca acum birourile schelei sunt pe jumatate pustii, culoarele goale, multe usi inchise, restul sectiilor nu mai clocotesc nici ele de efervescenta impresionanta care era mai inainte. Doar ing. Florin Marinescu, seful unitatii, care raspunde de noul satelit al schelei Baicoi (unde este director ing. Ghita), se zbate din rasputeri ca ramasitele schelei Boldesti sa nu moara de tot si realizeaza ca este tare greu acest lucru, fiindca multe forte locale s-au diminuat. Personalul fostei schele este si el mult mai redus, de la 3000 la 600. Schela nu mai are nici sectie de foraj, chiar daca in ultimii ani s-au mai forat doua-trei sonde. Activitatea febrila a epocilor stralucite de dezvoltare a zacamintelor de titei de la meotian si sarmatian s-a dus de mult. Aici va continua, cu mai putin entuziasm, doar exploatarea unor sonde vechi, ajunse la un grad inalt de epuizare.
Oricum, ca intreprindere eroina, schela si-a facut pana acum pe deplin datoria si se poate retrage incet, incet, si foarte glorioasa, la pensie, impreuna cu oamenii care au deservit-o. Poate ca asa vor sfarsi toate schelele petrolifere din lume, mai ales ca in zilele noastre tehnologia mondiala face eforturi imense sa inlocuiasca combustibilul lichid, benzina, motorina, kerosenul – fara indoiala, factorii poluanti de baza ai sec. al XXI-lea – cu care inca mai merg automobilele, avioanele, rachetele cosmice, trenurile, vapoarele etc. – cu o alta energie, cu alte motoare conventionale, tatonand cu febrilitate noi energii alternative, dar sa nu uitam: de petrol nu ne putem desparti totusi chiar atat de usor. Bine, bine – nu-l vom mai arde, spre a evita sa mai poluam planeta… Poate chiar am facut o imensa crima ca ne-am batut joc de el transformandu-l in fum. Insa ce ne facem, ca el inca mai sta la baza chimiei mondiale a polimerilor si nu-l vad chiar atat de curand eliminat din cursa… Fiindca din petrol, din pretiosul aur negru, obtinem 99% din masele plastice existente in lume, iar lumea moderna nu cred ca ar mai putea fi numita moderna fara aceste mase plastice care au devenit a doua natura a omului. Masele plastice domina totul! Doar priviti putin in jur: telefonul mobil sau fix, televizorul, radioul, pixul, jucariile, CD-urile, microcasetele, filmele, benzile de magnetofon, peste 60% din obiectele de imbracaminte si incaltaminte, automobilele, avioanele etc., etc. – toate, toate acestea sunt facute integral din plastic sau au componente indispensabile din mase plastice, deci din petrol! Iata de ce inca mai este nevoie de petrol, de mult petrol! Din lupta pentru petrol poate lua foc toata planeta, Doamne fereste! Iata de ce inca mai este nevoie de Schela Boldesti, mai ales ca, in perspectiva, pare foarte posibil ca adevaratele straturi explodand de titei sa se afle, cum spuneam, la 10.000 m profunzime sau mai adanc. Aici in America s-a forat deja la aceasta adancime si s-a gasit petrol mult si foarte bun. Poate va veni timpul sa foram si in Boldesti la aceasta adancime, vizitata imaginar de Jules Verne in romanul `Calatorie spre centrul pamantului`. Iar daca nu-l vom gasi, atunci trebuie sa ne gandim serios cum sa inventam cel mai bun petrol artificial…

O INTREPINDERE PETROLIFERA DIN BOLDESTI-SCAIENI
INTRATA IN GURA MASS-MEDIEI: PETROMSERVICE S.A.,
SUCURSALA BOLDESTI

La nivelul declarativ, PetromService S.A., infiintata in Bucuesti, la data de 02.02.02, a fost gandita ca o entitate inchisa care sa serveasca exclusiv interesele salariatilor din Petrom, ce urmau a fi disponibilizati ca urmare a restructurarii gigantului petrolier autohton; de asemenea, urmarea micsorarea substantiala a impactului negativ asupra mediului. Cotidianul `Curentul`, apoi si alte ziare din Capitala, sunt de alta parere. `Curentul`, bunaoara, sustine ca a intrat, recent, in posesia unor documente care atesta, fara tagada, faptul ca Petromservice S.A., infiintata pe scheletul Petro Serv, sucursala a SNP Petrom (patronata de Austrian OMW), al carui patrimoniu a fost `externalizat` cu dedicatie pe mai nimic catre firma `nasita` de catre controversatul sindicalist miliardar Liviu Luca, isi are ca sursa principala de venit SNP PETROM, cauzandu-i acesteia mari prejudicii. Ziarul respectiv incearca, prin documente declarate ferme, sa demonstreze modalitatea prin care PETROMSERVICE-ul lui Luca a reusit sa capuseze activitatea SNP PETROM, in complicitate cu directori ai acestei companii, aflati intr-un vizibil conflict de interese. Afacerea a ajuns, in 2004, la urechile Curtii de Conturi, perceputa de aceasta ca un canal de exteriorizare si subtilizare a unor uriase profituri ilegale, cu manevre inteligente facute prin intermediul unor firme straine ca Elbahold Limited, din Cipru, sau Comac Lmtd. Astfel, dezvaluie ziarul `Cotidianul`, sute de milioane de euro au fost vanturati in Cipru, via Petromservice, prin tandemul de interese Sorin Ovidiu Vintu-Liviu Luca. De aceea, spune ziarul, sucursala PETROMSERVICE S.A. de la Boldesti, alaturi de cele din Targoviste, Craiova, Pitesti si Moinesti, au lovit dureros in economia nationala, fara sa aduca vreun beneficiu localitatilor respective.
Pentru a astupa gura presei libere, patronii marii companii se zice ca au decis vanzarea acestei companii catre aceiasi stapani austrieci ai petrolului romanesc, deci catre AUSTRIAN OMW, stapanul Petromului. (Dar va amintiti cand neocomunistii strigau pana raguseau: `Nu ne vindem tara?`). Pana in prezent, problema nu a fost pe deplin limpezita, iar in opinia mea, subiectul respectiv ascunde interese nu tocmai ortodoxe, care nu pot fi dezvoltate mai mult intr-o monografie precum cea de fata, dar nici nu putea fi ocolita, dat fiind faptul ca una din sucursalele importante ale Petromservice-ului S.A. se afla in orasul Boldesti-Scaieni, pe Aleea Clubului la nr. 7, avand si o sectie de interventii (Sectia I), pe Str. Viilor nr. 3.

ACEX- ISEM – IGEX- I.F.L.G.S. – FORADEX…

Nici aceasta intreprindere nu a scapat de avatarul schimbarii numelor – in titlu le-am amintit si pe cele vechi – iar schimbarea numelor in serie imi aminteste de un caz real, petrecut pe vremea cand eram eu elev la Liceul `I.L. Caragiale` din Ploiesti – actualul Colegiu `I.L. Caragiale`.
Iata intamplarea: intr-o buna zi, la domnul director de atunci al liceului, prof. Andrei Vijoli, a venit un parinte extrem de furios, sa se planga de faptul ca bietul baiatul lui, elev la una din clasele a X-a din acel liceu, un adolescent silitor care avea note bune la aproape toate obiectele, era in fiecare an lasat corigent la unul si acelasi obiect (o limba straina) de trei profesoare la rand, probabil intelese intre ele sa-l tracaseze – si barem nici macar nu era vorba de un obiect de baza. Insa toate trei voiau probabil sa-l umileasca sau sa-si bata joc de el. Protestul taticului nemultumit suna cam asa: `Domnule director, va rog sa priviti carnetul de note al baiatului meu si sa vedeti ca are numai medii de 8 si de 9 la principalele obiecte, dar la pacatoasa asta de limba straina din 4 si din 5 nu mi-l mai scoate, incat a trebuit sa-i pun meditator ca sa nu mi-l lase iarasi corigent. Si cred ca toate astea se intampla, fiindca in fiecare an a avut o alta si o alta profesoara – si le-a spus numele la toate trei -, fiecare doamna cu metodele ei, cu pretentiile ei, care mai de care mai severe, incat mi-a zapacit de tot copilul… Si de-aia am venit la dumneavoastra, sa va anunt, inainte de a cere o ancheta de la minister. Ca de o asa persecutie, eu nici ca am mai auzit…` Directorul l-a ascultat cu atentie, mustacind, apoi l-a calmat cu urmatoarea explicatie: `Stimate domn, v-am inteles, dar nu e nevoie sa mai reclamati la minister, ca rezolv eu problema asta… Si sa stiti ca baiatul dumneavoastra nu a schimbat trei profesoare, cum spuneti… A avut aceeasi si aceeasi profesoara in fiecare an, numai ca atunci cand preda la clasa a VIII-a ea purta un nume, cand preda la a IX-a si-a luat un alt nume, fiindca a divortat, si cand preda anul acesta, are iarasi un alt nume, fiindca s-a recasatorit a treia oara. Dar este una si aceeasi profesoara, casatorita in fiecare an cu altul… M-ati inteles?` Taticul a ramas cu gura cascata si a plecat resemnat, renuntand la alte reclamatii.
Istorioara suna a anecdota, dar o stia tot liceul si este absolut adevarata, fiindca acea persoana mi-a fost si mie profesoara, iar ca istorioara aceasta sa aiba si un happy-end, va anunt ca respectivul elev `persecutat` si-a insusit atat de bine limba aceea straina, incat a mers in tara unde ea se vorbea si a terminat acolo o facultate tehnica, revenind in tara cu functii mari pe la Ministerul Comertului Exterior… Deci, concluzia: tot raul spre bine. Sa vedem acuma ce se intampla cand schimbi un nume de cinci ori la o intreprindere, fara sa aiba nimic de a face cu vreun divort…
La inceput, FORADEXUL de astazi, infiintat in 1939, se numea `Administratia Comerciala pentru Prospectiuni si Explorari Miniere` (ACEX). Pana la inceputul anului 1991, societatea s-a numit succesiv: `Intreprinderea de Stat pentru Exploatari Miniere` (ISEM), apoi in `Intreprinderea Geologica de Explorari` (IGEX), apoi in `Intreprinderea pentru Foraje si Lucrari Geologice Speciale` (IFLGS), iar din 1991 s-a transformat in societate comerciala pe actiuni, S.C. `FORADEX` S.A., inregistrata in Registrul Comertului al Muncipiului Bucuresti cu nr. 140/1864/1504/1991. Numele actual provine de la Foraj-Exploatari…
De la infiintare pana in prezent, obiectivul principal de activitate al societatii l-a constituit: executarea de prospectiuni si explorari geologice pe teritoriul Romaniei, prin lucrari de foraj, minerit si alte metode specifice pentru descoperirea de noi rezerve de titei, gaze, ape geotermale si alte resurse minerale (carbuni, minerale, roci utile etc.) cat si crearea de mijloace tehnice specifice activitatii de foraj, cu precadere pentru lucrari speciale. Rezultatele cercetarilor geologice ale S.C. FORADEX S.A. s-au concretizat prin:
– descoperirea si evidentierea a 850 de zacaminte exploatabile de petrol, gaze, ape geotermale, minerale si potabile, dioxid de carbon, minereuri de fier, aur, argint, uraniu etc.;
– evidentierea primului zacamant de petrol si gaze din Marea Neagra, prin initierea programului `offshore` in Romania, in anul 1975.
Ca realizari tehnice deosebite, pot fi mentionate:
– fabricarea in tara, pe baza licentei Christensen-SUA, incepand din 1970, a sculelor de foraj cu diamante naturale tip `surface set`, destinate forajului geologic si celui petrolier; betoanelor usoare si greu armate (cca. 300.000 de bucati coroane si 4000 de bucati sape);
– punerea la punct a tehnologiei si echipamentului destinat forajului cu diametru mare (de 500 mm si adancime de 400 m);
– executarea prin foraj a suitorilor si puturilor de aeraj cu instalatii proiectate si realizate de societate;
– fabricarea echipamentelor destinate cercetarii geologice si geotermice pentru platformele marine si pentru substantele minerale utile solide.
Trebuie sa amintesc ca, pana aici, am vorbit despre S.C. FORADEX S.A., la modul general, deoarece sectia de la Scaieni are o vechime de numai 63 de ani, dar si ea a lucrat cu toate fortele umane de care dispunea cca. 600 de salariati – pentru consolidarea unui domeniu strategic al economiei nationale, cel al explorarii si exploatarii resurselor de substante minerale. Activitatea intreprinderii poate fi pe scurt exemplificata prin urmatoarele mari realizari: descoperirea zacamintelor de petrol si gaze de pe platforma continentala a Marii Negre; cercetarea geologica si hidrogeologica a zacamintelor de lignit din Oltenia; zacamintele de fier de la Ghelar; zacamintele de cupru de la Moldova Noua; peste 930.000 m forati in domeniul petrolului si gazelor naturale, prin folosirea celor 365 de sonde realizate in Romania, inclusiv la aceasta unitate, destinate tarii noastre, Republicii Moldova si Kazahstanului; cca. 400.000 m forati in Romania care au dus la identificarea a peste 100 acvifere de apa exploatabila, de asemenea 740.000 m forati pentru alimentarea cu apa potabila in Romania si cca. 400.000 m in Libia si Zambia; peste 3.800.000 m de foraje destinate cercetarilor geologice de substante minerale solide, realizati in Romania, Peru, Tanzania si Zambia; peste 360.000 m forati pentru valorificare apelor geotermale, din care 340.000 m in tara si restul in Grecia si Tunisia; producerea uneltelor de forajare de dimensiuni mari, pana la diametru de 4000 mm, si pana la 400 m adancime; producerea si comercializarea sapelor si coroanelor de foraj cu diamante naturale, sintetizare sau PDC etc., etc.
Mentionam ca o buna parte din aceste realizari s-a facut cu personalul acestei sectii de la Scaieni. De peste saizeci de ani, aceasta intreprindere cu hale mari, luminoase, cu macarale rulante, cuptoare si ateliere mecanice complexe, plina de strunguri, contribuia zilnic la indeplinirea contractelor interne si externe, sub conducerea unor directori devotati trup si suflet acestui loc de munca. Acestia erau ing. Ion Berbecaru, care fusese mai inainte seful platformei de foraj marin de la Constanta si Nicolae Toma, al doilea director al fostului IFLGS, amandoi colaboratori cu directia centrala de la Bucuresti unde director general era ing. Iancu Feldman. Atunci contractele mergeau struna si echipele IFLGS-ului lucrau simultan in tari ca Marea Britanie, Germania, Grecia, Republica Sud Africana, Peru, Zambia, Tanzania, Ghana, Libia, Algeria, Yemen, Peru, Turkmenia s.a. si veniturile erau mari.
Dupa 1991, FORADEX-ul de la Scaieni este condus de ing. mec. Dan Paduroiu. Contabil sef este Lia Petre. Ing. Violeta Cazacu, care este angajata de multi ani acolo, mi-a spus ca, in prezent, sectia de la Scaieni mai lucreaza cu 57 de salariati. Prin efortul lor unit si calificarile superioare ce le au, aceasta echipa mica incearca sa egaleze recordurile si rezultatele stralucite din anii precedenti, mai ales ca s-au semnat noi contracte cu tarile enumerate mai sus, iar numarul lor este din nou promitator. In concluzie, intreprinderea de la Scaieni a pierdut cateva sute de salariati buni, din care a pastrat numai 57, pe care insa i-a calificat sa devina cei mai buni. O pierdere de personal dureroasa, dar intreprinderea de la Scaieni nu s-a predat, nu a disparut si inca mai lucreaza. Deci… tot raul spre bine!
ARTEMA PLAST SRL, BOLDESTI-SCAIENI

In timp ce majoritatea intreprinderilor din acest oras se plang ca intampina serioase dificultati, zbatandu-se sa supravietuiasca si sa-si pastreze salariatii, iata ca pe teritoriul orasului a aparut si o intreprindere noua, al carei director fondator, inginerul Gheorghe Comanescu, un tanar plin de energie, se arata foarte optimist si incearca sa-si transforme firma in unitatea de profil cea mai mare din tara, hotarat sa-si mareasca numarul de angajati – si aceasta cat mai curand. Este o veste foarte buna.
Imediat dupa Revolutie, inginerul Gheorghe Comanescu a infiintat o firma privata pe care a numit-o GEMATO, in cadrul careia a abordat diferite activitati: comert, productie, turism, diferite alte servicii. A fost un prim pas. In anul 1996, a infiintat actuala Societate ARTEMA PLAST SRL, ca urmare a asocierii firmei GEMATO cu firma italiana de mase plastice ARTEMA PLAST SRL. In acest scop, a fost cumparat un teren pe care s-a construit sediul noii companii. El se afla pe Soseaua Ploiesti-Valeni nr. 26, in orasul Boldesti-Scaieni.
Domeniul de activitate abordat de noua societate este fabricarea ambalajelor flexibile pentru industrie si in special pentru industria alimentara. Cine face cumparaturi prin marile magazine din tara, prin noile malluri, primeste deseori produsele alese in niste sacose foarte elegant decorate, cu litere frumos scrise si cu imagini comerciale viu colorate, avand un design bine gandit si facut cu mult gust. Ei bine, acelea sunt sacosele fabricate la ARTEMA PLAST, unul din seria de numeroase alte produse folosite la ambalarea marfurilor.
An de an, aceasta firma s-a dezvoltat armonios, ajungand astazi una din cele mai importante intreprinderi industriale cu acest profil din Romania, care dispune de un utilaj modern, de personal calificat si de un numar in crestere de lucratori, in buna parte calificati la locul de munca. Firma romana, in cadrul componentelor ei, spera sa definitiveze atragerea unui mare grup industrial italian din domeniu. Probabil ca aceasta a si fost cauza pentru care, in aeroportul din Milano, l-am vazut pe inginerul Comanescu angajat in discutii febrile si prietenesti cu partenerii lui italieni pe care stiu ca ii viziteaza foarte des. Cooperarea cu firma italiana va permite firmei din Boldesti-Scaieni sa-si mareasca de cateva ori capacitatea de productie, sa diversifice foarte mult gama de produse si sa devina astfel cea mai mare intreprindere cu acest profil din Romania – `si de ce nu, din toata Europe de est`, mi-a specificat odata, cu multa incredere, patronul companiei.
M-am bucurat sincer sa aud aceste cuvinte din gura unui fost elev de-al meu de elita cu care ma mandresc si pe care il vad decis sa faca tot ceea ce ii sta in putinta pentru a dezvolta si alte activitati in orasul Boldesti-Scaieni, in special prin atragerea de noi investitori straini. Nu ramane decat sa-l felicitam calduros pe inginerul Gigi Comanescu si sa ne dorim sa avem cat mai multi oameni ca el, care sa-i urmeze nobilul sau exemplu.

CAPITOLUL XVI.
Rezistenta anticomunista in Boldesti-Scaieni
- 14 NOIEMBRIE 1981 – PRIMA GREVA GENERALA MUNCITOREASCA
DIN ROMANIA, INSOTITA DE UN MARE PROTEST PE STRAZI, CU 6 ANI
INAINTEA GREVEI DE LA 14-15 NOIEMBRIE 1987 DE LA BRASOV ! -

Din localitatea Boldesti-Scaieni nu s-au ridicat partizani ca generalul Ion Aldea, colonelul Uta, ca taranca Elisabeta Rizea ori ca intreaga familie a lui Toma Arnautoiu – ori ca multi, multi alti eroi cunoscuti si necunoscuti – care sa lupte cu arma in mana, ca partizani ai rezistentei anticomuniste, pe culmile Fagarasului, prin Muntii Vrancei, in Muntii Banatului, in Muntii Apuseni ori ai Dobrogei, batandu-se cu trupele securitatii criminale si cazand eroic in aceste lupte. Acei partizani eroi, atunci cand au fost prinsi, au fost batjocoriti, schingiuiti cu cruzime si multi dintre ei ucisi in cumplitele temnite comuniste. Si, totusi, la Boldesti si Scaieni am avut luptatori extrem de curajosi care sa le semene…
Despre eroii partizani si despre altii ca ei am scris o carte, un `Dictionar al eroilor cazuti victime ale comunismului in Romania`, pe care am publicat-o la Chicago, in 1993, dupa cum, in acelasi an, am mai scris si o alta carte, despre schingiuitorii lor – `Dictionarul criminalilor politici comunisti din Romania`, pe care am publicat-o in editura `White Wings`, din Glen Ellyn, Illinos, SUA. Desigur, ca scriitor, eu cautam sa descriu, daca se poate, si faptele unor eroi locali, deci, alesi chiar din orasul unde locuiam… Si nu mi-a trebuit mult timp sa-i caut si sa-i gasesc. Iar dupa ce i-am gasit, am relatat amanuntit, atat prin ziarele din tara, cat si prin jurnalele americane, tot ce stiam ca au facut ei. Aveam avantajul ca pe acestia eu ii cunosteam personal si am putut sta de vorba cu toti. Astfel, am aflat nemijlocit toate actiunile de bravura facute de fiecare in parte. Pentru ca nu toata lumea cunoaste aceste amanunte, extrem de interesante, despre lupta lor temerara, m-am decis sa le reproduc si in monografia de fata, deoarece veti vedea ca, intr-adevar, se merita a fi stiute, fiind niste pagini deosebit de dinamice, reale si glorioase din istoria localitatii. Daca nu le-as reaminti, cu siguranta ca ele s-ar pierde si ar fi mare pacat sa fie uitate. De aceea, consider ca trebuie neaparat sa le stie toata lumea, atat contemporanii, cat si urmasii nostri.
Chiar daca eroii mei, fiind foarte tineri, aproape niste copii, nu au apucat sa lupte prin munti cu hoardele comuniste inarmate, asta nu inseamna ca, la o scara mai mica, nu au incercat si ei asa ceva, imitandu-i, intr-un fel, destul de bine si de curajos, pe faimosii partizani anticomunisti romani din munti pe care ii aveau ca exemplu, caci si tinerii din Scaieni, ca si partizanii, tot cu arma in mana au luptat, tragand in militieni si in securisti si ranindu-i. Dar scena nu se petrecea undeva prin Muntii Fagarasului, ci chiar pe dealurile dimprejurul localitatii. Cruciada lor a durat ore intregi, pana ce curajosii razvratiti au fost prinsi…
Mai inainte de a povesti ispravile lor, trebuie sa specific ca, in Boldesti-Scaieni, rezistenta anticomunista a fost de doua feluri: una pasiva (o rezistenta in surdina sau chiar ascunsa) si alta activa (pe fata).
Ca pretutindeni in tara, cetatenii din aceasta localitate industriala se aratau foarte nemultumiti de viata precara pe care majoritatea populatiei a dus-o timp de o jumatate de secol, atat sub regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cat si sub dictatura lui Ceausescu. Nici astazi nu pot spune ca cetatenii de acolo sunt mai multumiti, pentru ca tot fostii comunisti se pare ca ii conduc – nu neaparat toti cei aflati la scara guvernamentala – insa acum acesti `fosti` sunt infinit mai sireti, mai versati, mai puternici, mai bogati, mai indrazneti si mai corupti decat erau inainte si, in plus, cu dosarele vechi prelucrate si falsificate, au invatat sa interpreteze perfect rolul de anticomunisti, de foste victime ale comunismului – ma rog, lupul paru-si schimba, dar naravul ba…
Acum 40-50 de ani, familiile care aveau aparate de radio riscau si faceau eforturi sa asculte, seara de seara, plini de iluzii si de sperante, promisiunile de libertate facute in limba romana de posturile de radio `Vocea Americii`, `Europa libera`, `BBC-Londra`, `Radio Paris`, `Radio Madrid`, `Radio Roma` sau chiar `Radio Ankara`, chiar daca emisiunile erau bruiate continuu… Din muntii Carpati emitea, dupa amiezile si seara, prin anii 1959-60, un post de radio clandestin numit `Radio Romania Viitoare`, pe unde scurte, care, fiind bruiat, isi muta frecventele din minut in minut, la fel ca si postul de radio clandestin bulgar, `Radio Gorianin` din Balcani. Bancurile anticomuniste, cu rusii, cu Stalin, cu Dej sau cu Ceausestii amandoi, faceau deliciul natiunii si erau pe buzele tuturor. Pe la cozi, oamenii erau nervosi, se certau intre ei pe locuri, pe alimente, ridicau vocea si indrazneau cateodata sa invinuiasca direct conducerea. Pe timpul lui Dej, mereu apareau pe portile (pe atunci din lemn) ale Fabricii de Geamuri Scaieni, portretele regelui Mihai I si ale lui Iuliu Maniu, bine lipite (erau afisate cam pe la 3-4 dimineata) si cu toata paza, niciodata nu au fost prinsi cei care riscau sa le afiseze. Iar acesti temerari au fost fratii Mircea, Puiu si Nicu Angelescu, vecinii fabricii. Era, totusi, vorba de un risc enorm, deoarece, fiind vorba de doua localitati muncitoresti cu potential mai mare de nesupunere, politia secreta politica, securitatea, se afla infiltrata peste tot, fie direct, fie prin agentii ei turnatori care, imediat ce auzeau ca unii localnici nemultumiti actionau contra statului comunist sau numai ca ridicau tonul mai mult decat trebuie, inaintau raporturi scrise sau telefonice la securitate si aceasta trecea pe loc la actiuni drastice, cum a patit Gh. Petrescu (1917-2001), seful serviciului salarizare de la Schela Boldesti, care a fost batut de securitate numai pentru ca un `binevoitor` adusese la securitate un ziar vechi militar care il lauda pe Petrescu ca, pe cand luptase pe frontul de est, el distrusese cinci tancuri rusesti. Mai tarziu, M.I. voia sa faca uitate numele schingiuitorilor. (Printre cele 270.000 de dosare ale membrilor de partid si turnatorilor securisti vinovati, topite la fabrica de mucava din Scaieni, din ordine date de sus, de teama sa nu fie desconspirati, s-au aflat si unele dosare grele ale unor cozi de topor locale – conf. ziarului `Ziua` nr. 1216 din 2406, 1988).
Petrescu nu a fost singura victima de acest fel. In urma unor astfel de turnatorii, au fost anchetati mai multi scaienari si boldesteni, dintre care cel mai rau au patit-o doi prieteni de-ai mei: seful protectiei muncii de la Schela Boldesti, Jean Pandele, si specialistul in lucrari de foraj marine, Matei Grigore (Mielu Soroiu), primul din Boldesti, al doilea din Scaieni.
Jean Pandele a fost turnat la securitate de un secretar u.t.c., atunci cand fusese auzit povestindu-le sondorilor despre cum a fost furata Basarabia de rusi. N-a trecut mult timp dupa aceste discutii si Jean Pandele s-a trezit la serviciu cu un ofiter de securitate, Lazar, de la sediul securitatii din Ploiesti. Securistul a venit imbracat civil, i-a vorbit frumos, chiar foarte politicos, si l-a rugat cu amabilitate pe Jean sa-l duca inapoi la sediul securitatii cu masina, iar Jean s-a conformat intocmai. Cand s-a vazut in biroul lui, securistul Lazar, s-a scuzat cateva momente, s-a dus in biroul vecin de unde a venit imbracat cu un halat muncitoresc si deodata s-a transformat brusc intr-o fiara turbata: si-a sumecat manecile si, incepand sa urle si sa injure de mama focului, a tabarat cu pumnii si cu picioarele asupra boldesteanului, batandu-l minute intregi fara oprire si facandu-l lac de sange. Ancheta a durat zile de-a randul. Stiind ca Jean este un foarte bun acordeonist, i-a zdrobit degetele, incercand sa i le rupa. Abia a scapat cu viata, dupa ce a facut o sumedenie de declaratii scrise prin care promitea sa nu mai spuna nimanui ca Basarabia este romaneasca. Ultima oara, anul trecut, cand l-am vazut pe Pandele, mi-a spus ca Lazar o duce bine-mersi, nederanjat de nimeni, cu o pensie mai mare decat salariul unui profesor universitar!
Mielu Soroiu, care povestea colegilor ce mai spun posturile de radio `de peste garla` si care il tot critica pe Ceausescu, a patit-o si mai rau. Desigur, la sediul securitatii din Ploiesti, a fost si el batut cateva zile de-a randul, lovindu-l cel mai mult peste testicule, iar la anchetele facute ore intregi, a fost tinut pe un scaun special, sub care se afla `Raducu` (asa se numea in limbaj conspirativ aparatul de iradiat cu doze mari). Aceasta se intampla in preajma anului de gratie 1989. Dupa acele anchete dubioase, Mielu s-a imbolnavit de un cancer galopant in regiunea anala, cu metastaze la penis, victima murind in chinuri amarnice dupa ce penisul i-a fost amputat. Inainte de a muri, l-am vizitat acasa unde l-am gasit in pat. Atunci el mi-a povestit cu glasul stins tot ceea ce ceea patise. Intors in America, eu am publicat un amplu material despre aceasta crima, alaturi de alte mari crime ale fostei securitati ploiestene, iar articolul l-am expediat familiei. Nici in momentul de fata, fiul sau, Paul Matei, nu a putut obtine dosarul cu ancheta facuta de fosta securitate tatalui sau, desi incearca acest lucru de peste 16 ani!
Se cunoaste un singur caz de agent securist pedepsit `de reactionari` cu moartea, pe un camp dintre Scaieni si comuna vecina Pleasa, la marginea Scaieniului. Este vorba despre baiatul postarului Stanescu, din Pleasa, un tanar cu mustata, frumos si inalt, avand infatisarea unui star cinematografic, despre care se spunea ca este securist si ca arestase pe niste muncitori de la intreprinderile de ceramica de la Bucov. Nu s-a putut afla niciodata cine l-a asasinat. Sincer vorbind, mi-a parut rau de frumusetea lui, mirandu-ma ca acel tanar putuse sa fie atat de rau.
In timp ce rusii ne furau zi si noapte petrolul, prin societatea `Sovrompetrol`, aproape toate sondele cu pompa canadiana de pe aria Boldesti-Scaieni, erau zilnic sabotate prin oprirea curentului electric de la saltarul central al dinamurilor electrice care puneau in miscare pompele. Pana veneau operatorii de serviciu ca sa reporneasca motorul pompelor, treceau niste ore bune in care sondele stagnau si nu mai scoteau petrol. Cu toata paza intensa, nici pana astazi nu se stie cine sabota, pe rand, toate sondele avand acest sistem.
Prin anii 1978-79, la clubul Schelei petrolifere Boldesti, sosise prietenul cel mai bun al lui Nicu Ceausescu, Ion Traian Stefanescu, sa-i mustruluiasca pe muncitorii petrolisti ca nu merge bine productia. Ma aflam si eu in sala. Stefanescu, desi un bun si foarte inteligent intelectual, bazat pe vocea lui de tunet si pe faptul ca era prim secretar al c.c al u.t.c., ministrul tineretului (ulterior prim secretar la jud. Salaj si Dolj), bazat pe marea sa putere politica, folosea fata de muncitori un vocabular dur, execrabil, vorbindu-le de sus, cu aroganta si total dispret, neavand nici un respect pentru ei: `Ba, la voi aicea nu se munceste suficient si de-aia merge treaba prost in schela voastra!…` In clipa aceea, sutele de muncitori din sala au protestat cu glas tare; unii l-au fluierat, altii l-au huiduit. Un sondor l-a apostrofat fara frica: `Va rugam, tovarasu, sa ne vorbiti frumos, ca noi nu suntem nici `ba` si nici `voi`… Noi muncim din greu de dimineata pana seara la sonde si vrem sa fim respectati, si nu ne vorbiti ca unor slugi, cum le vorbeau boierii!` `Asa-i! Asa-i!` – il aprobau toti din sala. Stefanescu o cam sfeclise si mitingul nu a putut continua pana nu si-a schimbat stilul de vorbire. Si eu am fost admonestat verbal de acest ministru pe cand faceam practica agricola cu copiii in viile de la IAS Boldesti-Scaieni, la cules de struguri. Din senin, a aparut acolo o masina neagra sosita pe drumul de acces intre vii, din care a coborat acest stab insotit de primarul din Boldesti si de inca doi tovarasei de la judet, veniti in control sa vada cum muncesc elevii. I.T.S. il intreaba incruntat pe un copil de clasa a V-a: `Cate galeti ai facut tu, pustiule, de dimineata pana acum?` `Cinci galeti, iar norma este de zece galeti. Asa ne-a spus tovarasul diriginte`, a raspuns copilul. `Trebuiau cinsprezece! – i-a dat el raspunsul – Cine-i dirigintele, dumneata?` – mi s-a adresat secretarul mie. `Da, eu le-am spus numarul galetilor – 8 pentru elevii mici, 12 pentru cei mari. 15-20 galeti este norma pentru studenti. Si va rog sa priviti de la ce distanta cara copiii galetile pana la bena. Eu nu pot sa le cer mai mult la copiii astia mici si slabuti`. `Cine-i proful asta de-mi raspunde asa obraznic?` l-a intrebat I.T.S. pe primarul Dumitru Puisor. `Este profesorul care l-a pictat pe Eminescu pe Casa de cultura`. Stefanescu a facut un gest de mirare si a plecat fara sa salute pe nimeni.
Daca nu era revolutia, Nicu Ceausescu, care voia sa-l debarce pe taica-su si sa-i ia locul, numindu-l pe batran intr-o functie moarta (de secretar general onorific al p.c.r.), Tr. Stefanescu era propus de Nicu ca vice-prim ministru sau chiar premier in fruntea tarii condusa de el, caci fiul dictatorului planuise cu maica-sa o `lovitura familiala de stat`, pentru a deveni el presedinte. Dar nu i-a mers. La Revolutie insa, Stefanescu nu mai stia unde sa se ascunda de frica.
In ziua de luni, 18 decembrie 2006, in prezentarea Raportului Comisiei Prezidentiale de `Analiza dictaturii comuniste din Romania` (in asa-numitul `Raport Tismaneanu`), care condamna cu vehementa comunismul, citit in sesiunea Parlamentului de presedintele Basescu, Ion Traian Stefanescu era printre primii citati pe lista neagra a fostilor mari lideri comunisti, invinuiti de crimele din Romania, dar lui putin ii mai pasa, fiindca el si-a pastrat titlul vechi de profesor universitar, functionand acum la Academia de Stiinte Economice, specializat in probleme de drepturile muncii si ale muncitorilor, fiindca tare mult il doare grija fata de dragii lui muncitori… Cine-l cunoaste spune ca foloseste acelasi vocabular mostenit din trecut. Si, totusi, trebuie sa mentionez aici si o fapta buna a lui Tr. Stefanescu care l-a ajutat pe un prieten de-al meu, scriitorul Nicolae Mihai, sa-si publice un excelent roman respins de toate editurile, pe criterii politice.
O tulburare mult mai mare decat cea din sala Clubului, s-a produs in ziua de 14 noiembrie 1981, pe la orele 11 dimineata. In acea zi, toti muncitorii de la Intreprinderea de Foraj si Lucrari Geologice Speciale (IFLGS) din Scaieni, actualul FORADEX, s-au revoltat spontan si, uniti, au declarat greva generala (grevele, se stie, erau strict interzise pe vremea aceea, fiind socotite crime politice).
Mai intai grevistii s-au strans in curtea fabricii. Apoi toti muncitorii din uzina, ca la o comanda, au iesit pe poarta intreprinderii si au pornit hotarati in mare grup pe strazi, strigand curajosi: `Vrem pai-ne! Vrem pai-ne!` Era, de fapt, si o lozinca mascata de protest, impotriva politicii de opresiune, dar ei stiau ca punand accentul pe lipsa de paine, protestul lor nu va fi interpretat neaparat ca o miscare politica, desi miscarea avea evidente conotatii politice. De cateva zile, nu se mai gasea aproape deloc paine pe piata si nu s-a mai adus paine nici la chioscul din incinta fabricii. Coloana mare de vreo 270 de muncitori, s-a indreptat marsaluind vreo 3 km cu darzenie, pe soseaua Ploiesti-Valeni, apoi pe str. Petrolistilor, scandand cererea lor neincetat, pana ce au ajuns in centrul orasului, in fata primariei. Grupului, format initial numai din demonstrantii grevisti, li s-au alaturat numerosi trecatori si angajati ai societatilor din imprejurimi. In final, se adunasera cca. 1000 de demonstranti. Cu totii erau foarte decisi sa ajunga la primaria orasului.
Informatorii din cadrul primariei l-au anuntat pe primarul Silviu Ciungradi ce avalansa mare se apropie si nestiind pe ce traseu au luat-o grevistii, primarul s-a urcat grabit in masina, hotarat sa plece la Ploiesti pe soseaua nationala. Pe drum, insa, ghinion! El a dat chiar de masa compacta a demonstrantilor. Masina i-a fost oprita si luata pe sus de muncitori. Primarul a iesit din ea afara. Grevistii nu numai ca l-au intors din drum, ci, dupa ce fugarul a primit cateva ghionturi anonime, a fost pus in fruntea coloanei, fiind obligat sa strige alaturi de demonstranti `Vrem paine!`, pe tot traseul, pana in dreptul primariei. Ajunsi acolo, a avut loc un consiliu la care au participat primarul, consilierii si reprezentantul grevistilor, Sandu Stelian. Ca tema de discutie a fost cauza care a declansat aceasta greva. La fel era sa pateasca si plutonierul de militie Cremeneanu, care era responsabil pe aceasta zona, dar el a fost mai norocos, deoarece a putut fugi cu masina. Intre timp, a aparut acolo intempestiv si… Ion Traian Stefanescu, impreuna cu colonelul Pescaru, seful adjunct al securitatii din Prahova, cu care incepuse sa se ciondaneasca, fiecare pretinzand ca reprezinta cuvantul partidului si ca stie ce decizie sa ia. La un moment dat, Pescaru i-a replicat lui Stefanescu: Tu sa taci, fiindca noi stim ce avem de facut !` Nu stim cine ii anuntase, caci vestea ajunsese pana la Ceausescu, iar Stefanescu fusese trimis cu porunca sa restabileasca imediat ordinea. Cu Pescaru sosisera o multime de alti securisti, in civil, inarmati, care inconjurasera cladirea primariei si pe toti grevistii, decisi sa intervina cu forta daca va fi nevoie. Intregul Inspectorat M. I. de la Ploiesti intrase in alerta si camioanele cu militieni si securisti erau pregatite sa mearga la Boldesti-Scaieni pentru interventie. Asteptau doar un semnal sa porneasca, daca va fi nevoie. Delegatul grevistilor, Sandu Stelian a explicat limpede ca trebuie sa li se acorde mai multa atentie muncitorilor si sa li se aduca paine, ca sa poata munci.
Stefanescu a telefonat pe loc la Bucuresti si a primit raspunsul ca, pentru a nu agrava situatia, cererea muncitorilor va trebui pe deplin implinita. Asa le-a raspuns si el primarului si lui Sandu Stelian. Acesta a iesit afara, s-a urcat pe o pubela metalica de gunoi si s-a adresat colegilor sai, strigandu-le ca problema a fost rezolvata iar cererea le va fi, in urmatoarele ore, indeplinita, rugandu-si colegii sa se intoarca la uzina. Oamenii s-au intors potoliti, mergand agale la locurile de munca, insa nu au inceput lucrul pana nu au sosit masinile cu paine, mezeluri si carne. Intr-adevar, au venit atunci cateva masini supraincarcate si au descarcat la IFLGS painea cea mai buna, pachete intregi de mezeluri si carne de cea mai buna calitate, chiar mai multa marfa decat puteau cumpara muncitorii. Concluzia: deci, iata ca se putea! De atunci, IFLGS era prima intreprindere din oras unde se aducea totdeauna marfa, inaintea altor puncte de desfacere. Din pacate, Sandu Stelian a fost ore intregi anchetat la sediul securitatii din Ploiesti, iar daca nu a fost arestat se datoreaza faptului ca pentru el a intervenit Gheorghe Deliu, varul sau si ministrul metalurgiei din acea perioada.
Greva a fost, asadar, o reusita deplina si a demonstrat nu numai faptul ca `unirea face puterea`, dar si ca regimul comunist se temea serios de furia maselor. Vestea despre greva din Boldesti-Scaieni si despre succesul ei s-a raspandit cu repeziciune in toata Romania, in primul rand, prin posturile de radio occidentale. Evident, succesul ei a incurajat si pe muncitorii de la Intreprinderea de Autocamioane `Steagul rosu`, de la Brasov, care au ales, nu intamplator, exact aceeasi zi – 14 noiembrie 1987. Ea a inceput la acele uzine in seara zilei de 14 noiembrie, la schimbul al III-a, si a continuat toata noaptea, cand schimbul nu a lucrat deloc, iar dimineata, pe 15 noiembrie, la fel ca la Boldesti-Scaieni, si tot pe la orele 11, sutele de muncitori au iesit in strada indreptandu-se spre primarie si spre sediul partidului, strigand lozinci anticomuniste. Uzina fiind mai mare, se intelege ca si numarul demonstrantilor era mult mai mare, dar si organizarea grevei era mai buna si cu o lista de mai multe revendicari, predominand nu cele economice ci cele politice. Greva aceea luase, inca de la inceput, aspectul unei rascoale anticomuniste si s-a lansat cu ciocniri serioase cu militienii si securistii, cu devastarea sediului p.c.r., a depozitelor alimentare ale stabilor (unde s-a vazut ce bunatati consumau ei), cu ruperea tablourilor lui Ceausescu si aruncarea lor pe geam in strada, desi revolta s-a terminat cu o multime de arestari si deportari. Cum era de asteptat, ea a fost infranta de masiva interventie militara securista, dar a pregatit solid terenul pentru marea revolutie ce va avea loc peste numai doi ani, cand regimul dictatorial a fost aruncat jos de la putere printr-o revolutie nationala.
In lantul acestor evenimente, muncitorii din orasul Boldesti-Scaieni, au aprins prima scanteie, vizibil anticomunista, fiindca a fost prima greva muncitoreasca din tara, cu o masiva iesire pe strazi din toata perioada dominatiei comuniste. A fost prima treapta, primul pas revolutionar spre libertate si ma mir cum, pana la aceste consemnari ale mele, nimeni nu a pus vreodata mana sa descrie amanuntit aceasta greva extrem, extrem de importanta in contextul rezistentei nationale anticomuniste din Romania. Nu a fost un fapt comun oarecare, peste care sa-l trecem cu usurinta si cu nepasare la index! Ne-am dovedi nepasatori si nerecunoscatori, am fi demni de condamnat, daca l-am omite din paginile de istorie ale tarii noastre. Pana atunci, nu se mai intamplase asa ceva in regimul dictatorial din Romania, chiar daca mici opriri de la lucru s-au mai produs uneori, ici si colo, insa acelea au fost numai in interiorul uzinelor. IFLG-esistii au riscat si au iesit vitejeste in strada – initiind o faza noua, una publica, un pas, intr-adevar, mic, poate nu lipsit de o anumita timiditate, dar care, in viitor, va incuraja enorm, prin reusita lui, pornirea la lupta cu pasi mai mari si mai vijeliosi… Acesta este marele merit al grevei de la Scaieni din anul 1981 si ea va ramane in istorie! De aceea propun ca in Piata Petrolistilor din fata primariei orasului sa fie pusa o placa comemorativa in care sa se specifice greva si demonstratia muncitorilor de la IFLGS.
Tot pe teritoriul acestei localitati a avut loc si prima lupta cu arme de foc, nu in munti, cum luptau partizanii, ci chiar in interiorul localitatii, intre trupele securitatii si o mica gherila anticomunista alcatuita de un grup de tineri curajosi, destul de bine instruiti si organizati de un tanar de 19 ani, Gheorghe C. Nicolae Tarlea-Castellano, absolvent al Liceului agricol din Valea Calugareasca. Gheorghe Nicolae-Tarlea (a nu se confunda cu actualul consilier Gheorghe Nicolae Tarlea, o ruda omonima a lui Castellano) a devenit o figura legendara in Scaieni, prin organizarea a doua actiuni extrem de curajoase, cum nimeni inaintea lui nu a indraznit pe susnumitele meleaguri. Sa urmarim, pe rand, aceste importante si palpitante evenimente…
In toamna anului 1966, Nicu Tarlea-Catellano (n. 10.08.1948) bate la poarta vecinului sau Ilie Savu (I.D.), un baietel de 16 ani, firav si brunetel, cu care era bun prieten, spunandu-i ca vrea sa discute amandoi ceva important. Atunci Nicu i-a destainuit un plan secret ce-l avea mai demult in cap, in legatura cu organizarea unei armate de rezistenta nationala anticomunista in munti, cum fusesera grupurile de partizani anticomunisti formate imediat dupa ocuparea tarii de catre rusi. `N-ai vazut ca bestiile comuniste ne-au luat totul: pamantul, boi, cai, oi, vaci, toate vitele, obligandu-ne sa ne inscriem la colhozurile CAP? Nu se poate sa-i lasam asa! Eu cred ca formand un mic nucleu militar in munti, mai tarziu vom atrage si armata tarii de partea noastra, caci ne vor ajuta cu siguranta si occidentalii – si ne vom elibera de comunisti!`
Era un plan pe cat de eroic, pe atat de infantil, aproape imposibil de materializat, dar in care adolescentul Nicu Tarlea credea cu toata convingerea si vom vedea ca o parte din planul lui, primele inceputuri `logistice`, vor fi, totusi, pline de succes, ceea ce il va stimula si mai mult sa le continue. In plus, Nicu avea o carisma a lui aparte si o mare putere de convingere. Era un excelent organizator, iar Iliuta il asculta incantat, cu gura cascata, fiindca totul semana cu un palpitant scenariu din filmele americane de aventuri (ulterior ei isi alesesera chiar si niste nume conspirative, inspirate din aceste filme, Nicu zicandu-si `Sfantul`, Iliuta `Fantomas`). Planurile strategice erau gata. Trebuia gasiti restul luptatorilor… `Mai intai am incercat cu prietenul nostru, Ticuta Lucian (Manghinita) (19 ani), sa-l atrag in aceasta treaba`, il incuraja Tarlea pe Ilie. `Desi lui ii placea propunerea mea si era intru totul de acord cu mine, mai tarziu insa mi-a marturisit ca nu are curajul sa se angajeze la asa treaba dificila si riscanta. Cine nu risca nu castiga, i-am raspuns eu. Lucian mi-a urat succes si s-a exprimat ca mai indicat ai fi tu decat el… Si, iata, de aceea am venit acum la tine…` Iliuta, i-a multumit pentru incredere, i-a jurat ca va fi fidel viitorului grup de luptatori si a acceptat bucuros sa-l ajute in acest maret plan secret, care l-ar fi inspirat pe romancierul Constantin Chirita sa mai scrie un roman pentru tineret, tot asa de bun ca si `Ciresarii`.
Amandoi au cautat, in continuare, alti aliati ai `Armatei Prahovene de Lupta Contra Comunismului`. Si i-au gasit. Ei erau: Nicolae Gheorghe, zis Baronul (n. 8.12.1952), varul lui Nicu (15 ani), Gheorghe Constantin, zis Puisor (n. 17.08.1951), fratele lui Nicu (16 ani) si Urzica Vasile (1950-2005), care pe atunci avea 17 ani si jumatate. `Sfantul`, comandantul lor, le-a cerut sa jure ca vor lupta pana la victoria finala si ca nu vor trada.
Planul mai avea si o alta varianta, in cazul ca lupta gheriliera ar fi prematura, grupul va incerca sa puna in aplicare un atac de rapire – si anume baietii sa pandeasca elicopterul care stropea viile de la IAS, sa patrunda in el si sa-l oblige pe pilot sa-i transporte peste hotare, revenind de acolo parasutati pentru a organiza grupe anticomuniste de partizani in munti. Dar si pentru acest plan era nevoie de arme. Aceasta era o prima necesitate.
De aceea `Sfantul` a inceput instruirea grupului, explicandu-le tuturor ca ii asteapta o misiune grea, dar foarte importanta pentru intreaga tara care, cu siguranta, ca li se va alatura si ii va sustine, ca micul nucleu va deveni cu timpul o armata mare si puternica si ca planul este fara riscuri… Cea mai fezabila varianta nu mai parea aceea cu elicopterul, ci varianta cu urgenta formatiunii de partizani. Ca atare, ei vor trebui sa se retraga inarmati in munti, cam prin locurile pe unde luptasera inainte partizanii anticomunisti. In vederea acestui lucru, vor fi necesare urmatoarele: procurarea de arme, de corturi, de rucsacuri, de telefoane fara fir pentru comunicare la distanta, de conserve alimentare, de imbracaminte de munte si imbracaminte groasa de iarna, de paturi, medicamente, cutii medicale cu componente de prim-ajutor si, mai cu seama, de bani, de cat mai multi bani. O buna parte din acea recuzita fusese deja procurata. Chiar si o suma buna de bani. Necesitatea cea mai urgenta erau insa armele. De unde arme?
Nicu Tarlea juca fotbal in echipa de juniori a `Petrolului` din Ploiesti si i-a explicat lui Ilie ca el cunostea perfect salile stadionului. I-a mai spus ca intr-una din sali vazuse, cu cateva zile in urma, depozitul de arme si ca stie sigur cum se poate ajunge in depozit, fara mari probleme. Planul era sa dea o lovitura in sala de arme a stadionului, si sa ia de acolo cate arme si munitii va putea cara fiecare. Zis si facut… In martie 1967, au pornit-o amandoi la Ploiesti. Pe la orele 8-9 seara, au ajuns la portile inalte ale stadionului. Inchise. Trebuia escaladate. Le-au escaladat cu bine, desi aveau in spinare rucsacurile indesate cu lanterne, paturi, clesti, bomfaiere, mini-rangi, speracle, surubelnite s.a. Nicu cunostea perfect toate interioarele. Nu a fost o mare problema fortarea usii de la sala cu arme. S-a lucrat cu manusi sa nu lase urme de amprente… Odata acolo, trebuia alese armele cele mai bune. Au luat din ele 5 pusti mari si 3 pistoale automate. Alte pistoale nu mai erau. Gloantele se aflau impachetate in cutii de carton, fiecare cutie continand 50 de cartuse. Cutiile ar fi fost incomode la transport, asa ca au fost desfacute si toate gloantele desertate in rucsacuri. Au luat peste 3000 de gloante, caci atatea au incaput in ranitele lor. Pustile au fost invelite in paturi si legate peste umar cu cateva curele, astfel incat pareau ca transporta niste chitare… Pe la ora unu noaptea erau din nou in strada, dupa ce au sters urmele si au inchis usile la loc, sa nu se cunoasca imediat sustragerea armelor. Nu au facut nici cativa pasi, ca le-a iesit inainte un militian si doi elevi de la scoala de militie. Nicu s-a dus curajos spre ei, i-a salutat zambind si le-a spus ca sunt niste artisti instrumentisti din alt oras si cautau drumul spre Gara de sud. Foarte amabili, militienii le-au aratat drumul spre gara.
Baietii, cu inimile ticaind, bucurosi ca au scapat, le-au multumit cu acelasi zambet amabil si au mers pe drum inainte, dand insa coltul spre Gara de nord. Au trecut de bariera de langa rafinaria Vega si au mers pe jos, in toiul noptii, numai pe langa linia ferata si prin locuri unde sa nu intalneasca oameni, pana la pod la Blejoi; au trecut apoi podul si si-au continuat calea pe poteca din lunca paralela cu linia ferata pana la Balaca. Dupa aceea, au mers grijulii, tot pe drumuri ocolite, pana au ajuns acasa. Pe la 3-4 dimineata erau la casele lor din Scaieni, foarte multumiti de reusita perfecta a actiunii lor. Au dormit cateva ore, apoi au reluat programul de instruire cu grupul `micii armate de eliberare`. Spargerea a fost sesizata abia dupa un mare numar de ore si disparitia armelor a declansat din partea securitatii o deosebita ingrijorare si o alerta de anvergura. S-au inceput cu disperare cercetarile, dar neexistand urme clare si nici un fel de amprente, nu s-au putut depista deloc vinovatii. Intre timp, pe dealul Seciului, tarziu noaptea, baietii faceau exercitii de tragere la tinta, invatand bine sa manuiasca armele. Antrenamentul a durat cca. doua luni. Se apropia ziua plecarii spre munti. Armele, cartusele si restul echipamentului urmau a fi carate cu o caruta trasa de niste cai procurati ilegal de Puisor, pana la poalele muntilor, toata incarcatura trebuind bine mascata sub un material transportabil oarecare, nebatator la ochi. Dar este o vorba: socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, fiindca s-a intamplat ceva neprevazut…
Mama lui Urzica Vasile a constatat ca fiul ei lipseste foarte des de acasa si de la scoala. Cand, intr-o zi, cautand ceva prin casa, a gasit intamplator pistolul ascuns, si-a intrebat baiatul de unde are arma. Vasile nu a vrut sa-i spuna, dar nici maica-sa nu a vrut sa i-o inapoieze, ci a plecat cu ea si a predat-o militiei, crezand ca in felul acesta ii face un mare bine baiatului. Militia din Scaieni avea deja semnalmentele de calibru si de marca ale armei si a anuntat Inspectoratul judetean al M.I. ca au pus mana pe capatul firului in povestea cu armele furate de la stadion. Acest lucru a schimbat brusc cursul evenimentelor care s-au precipitat in defavoarea virtualilor partizani. Cand baietii au auzit ca pe urma lor s-a trimis un mare numar de securisti, s-au retras cu totii repede pe dealul plin de numeroase tufisuri, intelegandu-se intre ei sa nu stea gramada, ci ascunsi la distanta mai mare unul de altul, iar in cazul ca se va tragea asupra lor, sa deschida si ei focul din mai multe unghiuri, aproape simultan, astfel incat atacantii sa aiba impresia ca lupta cu o armata intreaga si sa nu urce la ei.
Chiar asa s-a intamplat. Inainte de a deschide focul, securistii au folosit un difuzor porta-voce, cu o considerabila putere de amplificare, prin care, indreptandu-l in toate punctele cardinale, strigau raspicat: `Predati-va, fiindca sunteti inconjurati de multi tragatori inarmati si nu deschideti focul! Nu aveti scapare! Predati-va!`. Au repetat apelul de mai multe ori. Nici un raspuns, in afara de ecourile megafonului… Atunci au recurs la o alta stratagema: au pus-o pe mama lui Vasile sa strige, cu voce mai mult plangand: `Vasile, mama, haide, mamico, de te preda ca nu-ti face nimeni nimic! Coboara si vino acasa!` Nimeni nu se misca. Tatonarea aceasta a durat ore intregi. Intre timp, au mai sosit intariri, insotite de un caine lup care tot latra spre directia celor ascunsi. La un semnal, toti securisti incep sa urce si sa descarce focuri de avertisment in aer. Cand s-a apropiat prea mult de baieti, acestia, precum s-au inteles, au inceput si ei sa traga numeroase focuri din toate partile. Securistii, la inceput, s-au speriat si au repliat. Dupa un timp, au pornit iarasi la deal, de data aceasta un ofiter, folosind o arma SKS, tragand cu ea imprastiat, fiindca baietii, dupa ce deschideau focul, isi schimbau imediat locul, asa cum ii instruise `Sfantul`. Rafalele armei automate incepusera sa suiere foarte aproape de Tarlea. Atunci acesta, ca sa-l potoleasca pe tragatorul cu arma automata, pe care il vedea bine, a tintit in el si a tras. Securistul a fost ranit si a inceput sa se vaiete, strigand dupa ajutor. Colegii lui s-au oprit din tragere si au venit sa-l salveze pe ranit. Dupa ce ofiterul ranit a fost transportat de colegii lui la vale, acestia s-au intors foarte furiosi si toti au inceput sa mitralieze numai cu focuri automate, incat focurile baietilor nici nu se mai auzeau. Un ofiter a strigat: `Prindeti-i vii sau morti!` Era o harmalaie de nedescris, care semana cu o scena de atac din cel de al doilea razboi mondial. Ca si cand nu ar fi fost de ajuns, securistii au folosit si niste detonanti fumigeni, un fel de grenade, care faceau sa rasune vaile ca niste canonade de tunuri. Cainele lup latra continuu spre tufisurile baietilor. Batalia a durat vreo doua ore. Evident, lupta era inegala, iar partizanii amatori, carora li se cam terminasera cartusele, au realizat ca nu se pot bate cu niste profesionisti care erau numerosi si foarte bine dotati cu SKS-uri automate. Apoi din nou s-a auzit prin difuzor vocea plangand a mamei lui Urzica: `Aoleu, Vasile mama! Mai traiesti? Vino jos, Vasile, ca acolo sus poti fi impuscat!` Vasile a iesit din tufis cu bratele ridicate, semn ca se preda. Ceilalti, vazand cum sta treaba, au facut la fel. Nici unul din ei nu fusese ranit. Pe Iliuta l-au gasit mai greu, fiindca se ascunsese pe langa Parcul Petrolier 803. Planul maret al tinerilor partizani, `de eliberarea patriei de sub jugul comunist`, a esuat in mod lamentabil aici. Pe moment, nu au fost batuti, ci au fost adusi la sediul militiei aflat vizavi de scoala. Atunci elevii, aflati in recreatie, i-au vazut pe securisti si pe militieni cum ii urca pe luptatori intr-o duba care a demarat rapid cu ei spre Ploiesti. Tot drumul, tinerii au fost batuti, acuzandu-i ca sunt criminali si ucigasi, fiindca au omorat pe un ofiter de securitate. Mai tarziu, s-a aflat ca ofiterul nu a murit, caci nu avea rani prea grave.
De aici incepe calvarul lor. Ancheta de la securitate a durat doua saptamani, zi de zi. Erau mutati de la subsol la etaj cu suturi in spate si cu catuse la maini. La ochi li se puneau ochelari de tabla, sa nu vada pe unde merg. Au fost condamnati intr-un proces politic, in care s-a cerut pedeapsa cu moartea pentru Nicolae Gheorghe Tarlea, iar pentru ceilalti, fiind minori, sentinta a fost inchisoare intre un an si trei ani. Nu dupa mult timp, mass-media din occident a condamnat cu asprime regimul lui Ceausescu care condamna copiii la moarte in procese politice, si aceasta tocmai cand Romania incepuse sa se mai reabiliteze oarecum in fata occidentului. Imediat, procesul s-a reluat si s-a rejudecat la Tribunalul judetului Prahova, de data aceasta ca un proces de drept comun. Judecata a durat peste sase luni, devenind greu de descifrat, fiindca parintii acuzatilor le-au pus ca aparatori pe cei mai buni avocati, care au subliniat caracterul de aventura ludica a evenimentelor de pe deal, in care erau implicati niste minori. Drept urmare, sentintele s-au indulcit mult: Nicu Tarlea a primit 8 ani, fratele sau, Puisor, 3 ani si jumatate, Ilie – un an si trei luni, iar ceilalti numai un an. Totusi, perioada de detentie nu a fost usoara. La securitate stateau cate doi in celula (al doilea fiind un fals detinut care ii tot tragea de limba pe condamnati). Paturile din celula erau din ciment, acoperite cu o saltea subtire. Veceul se afla in celula, iar mesele erau foarte sarace si insuficiente. Tineretea din ei insa i-a facut sa reziste cu bine tuturor incercarilor, iar dupa Revolutie, acestor tineri li s-a schimbat brusc statutul: din `mari banditi, criminali tradatori si mari dusmani ai poporului si ai oranduirii socialiste`, au devenit `mari eroi, luptatori pentru libertate`, laudati de toti… Intorsaturile vietii sunt uneori ciudate.
Interesant este ca Gheorghe Nicolae-Tarlea Castellano, dupa ce a scapat din detentie, desi semnase o declaratie prin care se angaja ferm ca se va cuminti, desi stia bine ca este urmarit pas cu pas, a inceput o noua campanie de lupta anticomunista, finalizata, de data aceasta, cu mai mari izbanzi pentru el si cu mai puternice lovituri date comunismului, fara ca urmaritorii lui sa-l mai poata infrange. In a doua campanie anticomunista, Nicu Tarlea, acum mai maturizat si cu o ferma experienta de luptator neinfricat, va iesi intru totul victorios, motiv pentru care am publicat despre el mai multe articole in presa americana si in cea din Romanie. Trebuie spus ca atitudinea revolutionara si curajoasa de razvratit contra nedreptatii isi are originea in familie. Strabunicul sau, Grigore Ion, este faimosul erou de la Grivita` (Razboiul de independenta 1877) care a smuls steagul turcesc si a pus in locul lui steagul romanesc pe reduta de la Grivita, iar tatal lui Nicu Tarlea Castellano este sergentul Gheorghe N. T. Constantin, fiul primarului din Scaieni Gheorghe Nita (primar 16 ani, intre 1902-1918) care a primit numeroase decoratii pentru ca a facut tot frontul 1937-1945, fiind langa maresalul Ion Antonescu cand acesta a dat ordin: Romani, treceti Prutul !`.
In incheiere, am sa citez cateva fragmente din articolul: `Nicolae Gheorghe Tarlea – un erou care a bagat spaima in comunisti`, publicat la rubrica `Dezvaluiri` a ziarului ploiestean `Telegraful de Prahova`, din 27 mai 1998…
`In 1967 Nicolae Gheorghe Tarlea a fost condamnat la temnita grea. Personal, dupa ce tinerii au fost prinsi (unii din ei erau copii, fosti elevi de-ai mei de la scoala Scaieni, unde le fusesem profesor), am fost si eu anchetat la sediul securitatii din Ploiesti, banuit ca sunt probabil unul din organizatorii grupului respectiv, daca nu chiar seful lor din umbra. Nu aveam insa nici o legatura cu aceasta tentativa de highjacking decat dovada ca securistii m-au gasit pe lista alcatuita de acuzati, consemnat acolo in calitate de traducator, in cazul cand elicopterul ar fi ajuns in Vest. Anchetatorii securisti m-au pus sa dau mai multe declaratii despre participarea mea la acel grup si ma vor ancheta de mai multe ori, pentru ca tot nu credeau ca niste copii pot fi atat de bine organizati. Dar organizatorul principal fusese tot curajosul Nicu Tarlea si nu eu. (…) Pe parcursul a cinci ani, intre varsta de 19 si 23 de ani, Tarlea trecuse prin urmatoarele inchisori: Ploiesti, Bucuresti, Vacaresti, Fortul nr. 13 Jilava, Deva, Galati, Poarta Alba, Chilia si Periprava. Putini romani au gustat din `dulceata` batailor securiste la o varsta atat de tanara, ca Nicu Tarlea. (…) Voi cita, in continuare, din insemnarile acestui erou pe care il cunosc de pe cand era copil: `…Ascultam si urmaream in fiecare zi tot ce se intampla in jur; vorbeam cu mama si cu fratele meu, Puiu, afirmand ca cineva trebuie sa se ridice, sa protesteze, sa faca ceva impotriva dictaturii! Dar cine? Si cum? Prin revolta in masa nu se putea; conditiile nu erau coapte, iar securitatea inabusea totul inca din nucleu. (…) Singura cale accesibila era o actiune individuala, pe risc propriu, si declansata cat mai curand. Ea ar fi dat aripi nemultumirilor generale ale populatiei, fiind ca un bulgare mic de zapada, care, incepand sa se rostogoleasca, devine avalansa. A fost un risc enorm, bazat pe un mare curaj, pe care poate numai divinitatea mi-l poate insufla. A fost un sacrificiu al meu, al familiei mele, al localitatii Scaieni, unde locuiam, al Malaiestiului, unde locuia mama, al Ploiestiului, din apropierea acestor asezari, al Prahovei, care trebuia sa dovedeasca prin ceva concret ca tara a inceput sa se miste. Cu ajutorul lui Dumnezeu, noi am reusit!` Indemnul la rezistenta trebuia facut prin manifeste.
Nicu Tarlea s-a apucat sa elaboreze manifestele. Le-a lucrat manual, acasa, la Scaieni si la Malaiesti. Textul lor suna: `Romani! Luptati prin toate mijloacele posibile pentru rasturnarea dictaturii comuniste! Jos dictatorul Ceausescu!` – si era semnat `Armata Republicana Prahoveana`. In diagonala, pe suprafata manifestului, figura tricolorul romanesc. Odata multiplicate, manifestele au fost impartite in doua: cu distribuirea primei jumatati a fost insarcinat cumnatul lui Nicu Tarlea, Nicolae Litoiu, un tanar de 22 de ani, angajat la Uzina Mecanica Plopeni. El a raspandit manifestele prin toata uzina, incepand cu usa directorului si pana in fiecare sectie. Cealalta jumatate a manifestelor a fost raspandita personal de autorul lor, prin toate garile municipiului Ploiesti, precum si in diferite trenuri. O parte din ele a fost aruncata de la terasa cofetariei aflata la ultimul etaj al magazinului `Omnia` din Ploiesti, exact in fata cladirii administrative, numita de ploiesteni `Casa Alba`, unde era si sediul partidului.
Securitatea se alertase si intrase in febra nebuna a cautarilor, fara sa gaseasca pe nimeni. Tot in acele zile, Nicolae Gheorghe adresase o scrisoare catre primul secretar al organizatiei de partid a judetului Prahova, Ilie Casu, prin care protesta, din partea ploiestenilor, pentru apropiata vizita a lui Ceausescu la Ploiesti, anuntata in august 1981, aratand ca dictatorul criminal nu are ce cauta in acest oras si nici in alte asezari ale Prahovei. Securitatea intrase in panica si a inceput pretutindeni cercetari masive. Se luau probe scrise, amprente, indeosebi in randul intelectualilor, al elevilor si al studentilor. Atunci mi s-au solicitat si mie trei probe caligrafice si de amprente, de catre niste ofiteri de securitate care m-au scos din ore afara de la Scoala nr. 17 din Ploiesti, spre a-mi dicta un text oarecare.
Ceausescu totusi a venit la Ploiesti, apoi in orasul Boldesti-Scaieni, la Plopeni, pe valea Prahovei, dar a fost o vizita pe fuga, privind infricosat la populatia care nu-l aclama, cu exceptia grupurilor de securisti pusi sa urle lozinci la aparitia delegatiei. Pe blocuri si in balcoane, stateau militieni inarmati, care pazeau sa nu se intample ceva. Nicu Tarlea ii pregatise lui Ceausescu, la Ploiesti, surpriza surprizelor – niste bombe, care nu aveau explozibil sa ucida, nici macar sa raneasca, ci un explozibil artizanal, dar care bubuiau mai tare decat bombele de avion. Auzindu-le, Ceausescu, care totdeauna se temea de atentate cu bombe, ar fi facut stop cardiac auzindu-le.
Bombe artizanale pentru dictator
Bombele trecusera probele de `laborator`, fiind testate pe deal, la Scaieni, apoi alte probe, cu declansari programate prin ceas, experiente la scara redusa, facute in locuri izolate, pe valea Teleajenului, pe Valea Varbilaului si pe Dealul Malaiesti. In ciuda speculatiilor, materialul exploziv nu provenea de la Uzina Plopeni, nici de la cea de la Gavanel. Inainte de a transporta bombele in centrul Ploiestiului, Nicu Tarlea a cercetat cu atentie locul unde sa le poata amplasa, dar, atat ziua cat si noaptea, centrul Ploiestiului era strajnic pazit de patrule de securisti si militieni. A fost imposibil sa fie aduse acolo si montate pentru a-l primi `fierbinte` pe Ceausescu. Riscul era prea mare si ar fi intrat cu siguranta in gura lupului. Trebuiau gasite alte momente, eventual dupa trecerea delegatiei prezidentiale din august. Pentru detonare s-au ales datele de 12 si 15 septembrie, in ajunul inceperii anului scolar, cand Ploiestiul forfoteste de elevi si de studenti. Exploziile, fiind inofensive, erau menite sa actioneze psihic, sa creeze o atmosfera de protest `sonor`. Fusesera planificate cinci explozii succesive, una la `Casa Alba` (pe o coloana de sustinere, in forma de Y, intre unghiul celor doua laturi), una in cartierul Nord al Ploiestiului, una in incinta unei librarii centrale, una la Procuratura si una langa lozinca `Traiasca PCR` de pe acoperisul Cinemascopului. Practic insa nu s-a putut monta decat bomba de la sediul partidului si cea de la librarie. Ele au fost instalate personal de Nicu Tarlea, fiecare fiind insotita de un ceas programat sa le detoneze la ora pranzului. Bubuiturile au fost infernale si s-au auzit in tot orasul. Intregul centru a fost zguduit din temelii si toate geamurile dimprejur s-au spart, dar nimeni nu a fost ranit. `Nici la bombardarea Ploiestiului de catre americani nu s-au auzit asa puternice bubuituri`, spuneau batranii. `Tocmai serveam masa, imi povestea varul meu care locuia in centrul orasului, in blocul de langa sediul partidului. Cand s-a auzit bubuitura, farfuria cu ciorba a saltat in sus pe suprafata mesei…` Imediat au aparut securistii, pompierii, militienii, armata. `Era ca si cum s-a rascolit intr-un cuib de viespi. Exploziile venisera dupa campania cu afise. Efectul a fost teribil. Pentru scurt timp, magazinele incepusera sa se umple cu bunatati. S-a vorbit foarte mult in presa straina si la posturile de radio occidentale, iar lumea a capatat curaj. Pentru exil, a fost un motiv in plus de a ataca si mai puternic dictatura comunista`, noteaza Nicolae Gheorghe in insemnarile sale.
Incep arestarile
Prima victima a fost Manu Gheorghe, un tanar de 20 de ani, care lucrase inainte la I.U.P.C. Baicoi, banuit ca ar fi furnizat focoasele, si care atunci era incorporat in Garda Nationala, la U.M. 02546 din Drumul Taberei. El a fost transportat la sediul Securitatii din Calea Rahovei, unde a fost batut de ministrul Tudor Postelnicu, ajutat de seful arestului, col. Vasile Vasile. Tribunalul Militar Bucuresti, prin sentinta nr. 33, dosarul 127/1982, il va condamna pe Manu Gheorghe la 8 ani inchisoare, in baza articolului 167, aliniatele I, III si IV din Codul Penal. Evident, Manu era complet nevinovat, dar va executa 64 de luni in Penitenciarele Rahova si Aiud. Apoi anchetele s-au indreptat cu repeziciune spre Uzinele Metalurgice Plopeni, intrucat aici era o sectie speciala care producea munitie. In urma cercetarilor de la Plopeni, in ziua de 20 septembrie 1981, a fost ridicat Nicolae Litoiu, cumnatul lui Tarlea, care distribuise afisele in toata uzina, si a fost batut la sediul Securitatii din Ploiesti de maiorul Ion Trascu, avansat ulterior la gradul de colonel. Seful securitatii din Ploiesti era col. Dumitru Popa, care ma va ancheta mai tarziu si pe mine. Tanarul Litoiu (22 de ani) a fost condamnat la 20 de ani detentie si a stat dupa gratii 87 de luni, trecand prin inchisorile din Prahova, Aiud si Jilava. Tarlea dispare la timp, dar Litoiu nu a mai putut scapa de arestare.
Doi binevoitori s-au oferit sa-l ajute pe Nicu Tarlea sa fie scos din zona de urmarire, ducandu-l intr-o noapte la Constanta. Cei doi erau Costel Lucian si Costel Liviu Ionescu, tatal si fiu. Numai pentru simpla incercare de a-l ajuta pe cel urmarit, tatal si fiul vor fi arestati de Securitate, acuzati de grava complicitate si condamnati de TMB, in ziua de 14 aprilie 1982, primul la 5 ani inchisoare, iar fiul la 20 de ani inchisoare. Tatal a executat 16 luni, iar sentinta data fiului nu s-a mai aplicat. Pus provizoriu in libertate, pentru a fi capcana de prindere a altor implicati, Costel Liviu Ionescu se intalneste in secret cu Nicu Tarlea si, intrucat asupra lor plana pericolul arestarii, ambii se decid sa paraseasca de urgenta tara, mai ales ca autorul bombelor de la Ploiesti fusese deja declarat `inamicul public nr. 1%, cautat febril de securisti si militieni in toata tara, pe toate drumurile, fotografiile lui, fata-profil, fiind distribuite pretutindeni.
Drumul exilului
Cu mare prudenta, ei ajung pana la Drobeta Turnu Severin. Au reusit apoi sa treaca in Iugoslavia, de unde sarbii i-au transportat pana la granita cu Italia, sfatuindu-i sa inainteze cel putin 20 km pe teritoriul acestei tari, apoi sa se predea politiei, ceea ce au si facut. La Udine, politia i-a inregistrat si i-a trimis la Roma. Politia romana i-a transferat in lagarul de refugiati de la Latina, unde au ajuns pe 21 octombrie 1981. Fiind sigur de acordul azilului, Nicu Tarlea s-a grabit sa sune pe cei de acasa si sa le spuna unde se afla. In mod ironic, urmaritul i-a felicitat pe securisti pentru nereusita de a-l prinde… Imediat, punctele de paza de la Scaieni si Malaiesti ale Securitatii sunt retrase si urmarirea tinerilor pe teritoriul Romaniei inceteaza. Dar, din acel moment, se declanseaza razboiul diplomatic intre Bucuresti si Roma. Ceausescu intervine personal pe langa guvernul italian, ca tinerii fugari sa fie imediat extradati, fiind niste… `ucigasi de rand si criminali periculosi`. El incearca si prin Interpol sa-i scoata din Italia, dar nu reuseste. Atunci il trimite pe Stefan Andrei, ministrul de externe, la Roma, sa insiste pentru extradare, sub motivul ca italienii apara niste criminali sangerosi. De fapt, Nicu Tarlea fusese deja condamnat la moarte, in contumacie, de TMB si, odata adus in tara, ar fi fost executat. Spre a-i oferi o oarecare satisfactie ministrului de externe de atunci, Nicu Tarlea si Costel Liviu Ionescu sunt, pentru 24 de ore, pusi sub stare de arest si cercetati mai amanuntit de italieni, dar anchetatorii se lamuresc ca au de a face cu refugiati politici autentici si nicidecum cu criminali de drept comun, refuzand categoric extradarea lor. Ii elibereaza cu conditia sa se prezinte zilnic la Politie. In apararea celor doi fugari au intervenit de urgenta cativa reprezentanti ai exilului romanesc. Imediat, Costel Liviu Ionescu paraseste Italia, stabilindu-se in Franta, iar Nicu Tarlea primeste viza de intrare in America in ziua de 18 februarie 1982. El este scos din lagar si trimis la o familie de italieni, capul familiei fiind de profesie detectiv. In ziua de 11 mai 1982, sponsorizat de Biserica Catolica, Nicu Tarlea pleaca din Roma cu un avion al Companiei americane TWA si aterizeaza la New York, unde sta o luna. Din ofertele facute de statul american, prefera Dakota de Nord, orasul Bismark.
In America, Nicolae Gheorghe Tarlea va continua lupta impotriva comunismului, avand legaturi permanente cu mari personalitati ale exilului, cu posturile de radio anticomuniste, cu presa libera de aici, careia ii ofera informatii detaliate despre rezistenta nationala din patria lasata in urma. Devine membru al Uniunii Mondiale a Romanilor. Revista `Tara si Exilul` publica un articol despre bombele de la Ploiesti; la fel ziarul `Micro Magazin`, din New York. Noul venit scrie articole la `Stindardul` din Germania, la `Cuvantul romanesc` din Canada; se ofera voluntar in campania de alegere a presedintelui Ronald Reagan, de la care primeste multumiri personale. La Bismark isi realizeaza unul din visurile sale, urmand o scoala de pilotaj. In 1987 paraseste Bismark-ul, venind in Richmond, Virginia. Apoi urmeaza cursurile a doua scoli de detectivi, ambele in Washington D.C. In timpul Revolutiei din 1989 din Romania, a manifestat in fata Ambasadei romane din Washington, alaturi de parintele Gheorghe Calciu, si a cerut sa lupte ca voluntar pe baricadele anticomuniste. Plecarea in Romania i-a fost insa refuzata`.
Aici se termina citatul din articolul publicat de mine in `Telegraful de Prahova`, precum si episodul rezistentei orasului Boldesti-Scaieni impotriva comunismului. Daca fiecare localitate din tara s-ar fi opus dictaturii cum s-au opus cetatenii din aceasta localitate, cu siguranta ca am fi rupt si mai devreme lanturile asupririi comuniste.
La numai cativa ani dupa Nicolae Gheorghe Tarlea, simtindu-ma zilnic urmarit de Securitatea din Ploiesti, fiind deseori anchetat la sediul ei de pe str. Vasile Lupu nr. 60, apoi chiar otravit de agentii securitatii, am decis sa-mi salvez viata si in ziua de 12 august 1985 am parasit si eu ilegal tara, impreuna cu sotia. Din Ungaria, falsificand ambele pasapoarte, am trecut in Austria (securitatea si vamesii maghiari au descoperit falsul pe unul dintre ele – cealalta falsificare o facusem perfect – si ne-au arestat, dar ulterior ne-au eliberat si ne-au lasat sa trecem). La Viena, primele zile am dormit prin parcuri si prin gara, apoi ne-am predat politiei care ne-a internat in lagarul de refugiati de la Traiskirchen, care ne-au tinut 21 de zile sub arest, ca suspecti, apoi, constatandu-se cine suntem, ne-au detasat intr-o sectie mai sigura a acelui lagar, care sa ne fereasca de spionii si atacantii comunisti romani ce forfoteau pe langa lagar cautand sa-i lichideze pe cei notati pe listele lor. Aceasta sectie speciala se afla ascunsa in orasul de munte Gloggnitz, NiederOsterreich, de unde, dupa aproape un an de zile si dupa ce am fost chemat personal de ambasadorul american la Viena, am obtinut viza de emigrare in SUA, ca refugiati politici. Cu sponsorizarea varului meu, prof. dr. George Nicolae si sotia sa Mariana Lorisa, am venit in SUA, cu compania aviatica PANAM, aterizand la aeroportul `Kennedy` din New York, pe data de 22 aprilie 1985. A doua zi, pe data de 23 aprilie, de la aeroportul `La Guardia`, am decolat spre Chicago unde am ajuns dupa mai bine de trei ore de zbor. Drumul ne-a fost platit de Organizatia Mondiala a Bisericilor (The Church World Service).
Din Chicago am inceput demersurile pentru aducerea fetitelor noastre, de 10 si 11 ani, ramase acasa cu bunicul lor, prof. Tanase Balan. Autoritatile comuniste au refuzat sa ni le trimita, iar convorbirile telefonice cu fetitele ne erau intrerupte de fiecare data de securitate, inca de la primele cuvinte. Cand am apelat la unul din vecinii nostri sa le comunice copiilor o urgenta, acesta a raspuns furios: `Ia mai lasati-ne in pace, ca nu vrem sa va cunoastem cine sunteti!` si ne-a inchis telefonul. Mai mult decat atat: am fost surprinsi chiar si de atitudinea unor profesori, fosti colegi de-ai mei de la scoala Scaieni, unde Codrina si Ozana erau eleve in clasa a V-a (nu le divulg aici numele acelor dascali care si ei aveau copii, spre a nu fi blamati public), deoarece la revederea cu ele ni s-au plans cat au fost de persecutate si ca, o data li s-a strigat in fata: `copii parasiti si lasati pe drumuri de parinti tradatori si fugari, care habar nu au de voi!`, obligandu-le pe fete sa se apere plangand si sa raspunda `cu obraznicie` ca nu este adevarat ce li se spune. Una din ele a fost chiar batuta, incat bunicul lor, prof. Balan Tanase, fost director al scolii respective, s-a vazut obligat sa vina la scoala sa protesteze si sa le ia apararea. In final, ele nici nu au mai fost primite la scoala.
Pe de alta parte, securitatea ii ancheta pe prietenii mei de acolo. Spre a ne aduce copiii, am cerut ajutor Crucii Rosii din Austria, Crucii Rosii Americane, organizatiilor internationale de protectia copiilor, dar interventiile lor pe langa guvernul roman nu au fost luate in seama. Am facut si proteste publice in centrul Chicago-ului, insa nici acestea nu ne-au ajutat cu nimic. Ne-am adresat atunci presedintelui Statelor Unite, Ronald Reagan, aratand ca fetitele noastre sunt mici, sunt singure, ca bunicul lor este internat in spital si ca nici nu mai au din ce sa-si mai gateasca de mancare, hrana capatand sporadic, de la unii vecini si rude, ceea ce era absolut adevarat. Presedintele american ne-a raspuns, prin sotia sa Nancy Reagan, ca vor interveni imediat pentru aducerea lor. Interventia a fost prompta si de bun augur, deoarece am primit vestea buna ca atat lor, cat si bunicului lor, li s-a aprobat cererea de reintregirea familiei. Le-am trimis biletele de avion si a sosit ziua plecarii spre America. Dar securistii tot securisti diabolici au ramas, caci au recurs la o ultima razbunare impotriva mea…
Era in ziua de 24 noiembrie 1986, Thanksgiving Day (Ziua multumirii) si ne asteptam fetitele si bunicul lor la marele aeroport OHare din Chicago – o multime de peste 40 de persoane, romani si americani, cu multe buchete de flori in maini, inclusiv reprezentanti ai presei si televiziunii locale. Cu cateva ore inainte, in timp ce avionul se afla in zbor deasupra Atlanticului, primisem un telefon din Romania in care aud vocea planganda a tatalui meu care povestea cum bestiile cu chip de om si-au batut joc de el. Mai intai l-au lasat sa se urce in avion si tocmai cand motoarele pornisera si aeronava era gata de decolare, un `organ` s-a urcat la bord si a intrebat cine este domnul Balan, fiindca `se gasise ceva in neregula` si trebuie sa coboare imediat. Codrina si Ozana au inceput sa planga si sa tipe: `Nu-l luati pe bunicu, nu-l luati pe bunicu !` – o scena care a miscat si intrigat pe toti pasagerii, multi fiind straini – dar au fost potolite cu vorbe blande de o stewardesa. Toate asistentele de bord au venit repede la ele sa le consoleze, fetitele noastre trecand din clipa aceea sub ingrijirea lor care le-au mai sustinut cat de cat moralul. Totusi ele au calatorit restul drumului singure si plangand. Dupa ce avionul decolase cu fetitele noastre, i s-a spus bunicului lor de catre securistii din aeroport ca in geamantanul sau i se gasise… `corpul delict`: `o carte religioasa interzisa (?!) – romanul `Camasa lui Cristos`, de Lloyd C. Douglas, roman celebru, tradus in mai toate limbile lumii, care nu avea absolut nimic subversiv in continutul lui!! Un motiv mai diabolic, mai stupid, nici ca se putuse gasi si se vedea de la o posta ca era vorba de o razbunare murdara, de un santaj criminal facut nici macar cu o bruma de inteligenta. Ajuns acasa, am pus imediat mana pe telefon si am sunat la sediul Inspectoratului M.I. din Ploiesti. La santaj am raspuns prin santaj…
Eram perfect informat ca doi dintre liderii securitatii prahovene se urau de moarte din cauza unei functionare dragute de acolo care traia cu amandoi, caci se certasera cumplit intre ei, cu mainile pe pistoale. Ca sa-i conving ca stiu bine cazul, le-am pronuntat numele fiecaruia si le-am spus ca voi divulga acest secret, intai la Ministerul de Interne, apoi prin radio si presa – si asta in cel mai scurt timp – daca nu i se permite tatalui meu sa ni se alature. Amenintarea a avut efectul trasnet, fiindca numai dupa trei zile bunicul fetelor era cu noi in America. Aici dansul nu a ramas definitiv, caci dupa revolutie s-a intors in tara. Securitatea ne-au mai produs si alte necazuri (condamnarea noastra la cinci ani inchisoare, in contumacie, confiscarea casei, a tuturor bunurilor, perchezitii la casa din Scaieni etc), dar nici nu-mi mai face placerea sa mai amintesc de ele si sa insist asupra acestor lucruri urate si murdare, pe care numai un regim terorist le putea intreprinde.
Iar timpul a trecut repede. Sufleteste si materialiceste, noi ne-am redresat. A trebuit sa luam totul de la inceput, de la zero… Dupa trei ani de domiciliere in metropola Chicago, din statul Illinois, ne-am mutat in suburbia Wheaton, apoi la vest de Wheaton, la Glen Ellyn, orasele foarte linistite, bogate si splendide, ambele suburbii ale marii metropole. Aici, in linistitul Glen Ellyn, ne-am cumparat o casa proprie, situata in frumosul parc-padure Arboretum, unde locuim si astazi si unde ne-au vizitat o multime de prieteni din Boldesti-Scaieni si din toata tara. Dumnezeu ne-a ajutat sa facem fata dificultatilor inerente inceputului si nu avem cuvinte sa-I multumim.

CAPITOLUL XVII.
Persoane de onoare ale orasului

Din orasul Boldesti-Scaieni s-au ridicat cateva personalitati care au facut sau fac in continuare mare onoare localitatii respective, prin intreaga lor activitate depusa de-a lungul anilor in slujba acestei comunitati, prin distinsa profesie pe care o au, prin titlurile stiintifice si onorifice, cat si prin recunoasterea lor ca personalitati marcante pe plan national sau international. Sunt convins ca aceasta lista este incompleta, insa cu ajutorul dumneavoastra, al cititorilor, sper ca editia a doua a monografiei sa-i cuprinda pe toti. Deocamdata prezint ceea ce mi s-a adus la cunostinta, etalandu-i in prim-plan pe cei pe care ii cunosc personal, fiind sigur ca infatisez date a caror realitate este verificabila. (Fireste, unii dintre cititorii cartii nu vor fi de acord cu includerea unor persoane pe aceasta lista, dintr-un motiv sau altul si pot veni cu exemple contestatare. Este dreptul lor sa creada altfel, dar autorul monografiei de fata declara limpede ca este foarte greu sa impace toate opiniile si sa evalueze la centime toate caracterele umane. La urma urmelor, nimeni nu este perfect in lumea noastra si nu pot fi excluse nici impresiile ori informatiile aparent corecte.)
In final, dupa cateva nominari din aceasta prima categorie, voi prezenta si activitatea personalitatilor locale mai in varsta sau a celor plecate dintre noi si voi incepe aceasta rubrica cu subtitlul:

De pe micuta strada a Pacii din Scaieni au rasarit cateva nume mari

In spatele garii Scaieni exista o straduta care face jonctiunea cu alte doua strazi mai mari, la capetele ei: str. Bucovului si str. Zorelelor. Este Strada Pacii. Pe aceasta strada, din 4-5 case, foarte, foarte aproape una de alta, au rasarit sase persoane minunate, caracterizate nu numai prin inteligenta, ambitie si harnicie, dar si printr-o forta de munca creatoare iesita din comun, una dintre ele dovedind un spirit de sacrificiu suprem, cum rareori se poate vedea intr-o viata de om. Este vorba de ing. Alexandru Parianu, astazi in varsta de 77 de ani. Vecinele lui, parca mai ieri niste scolarite nu numai frumoase, dar cuminti si deosebit de studioase, veneau cand si cand sa-l viziteze. Ele au ajuns acum mandria intregului oras. Toate au crescut, au invatat cu pasiune si astazi tot mai multa lume vorbeste numai laudativ despre ele.
Cam toti romanii indragostiti de cultura au auzit despre Zeca Daniela-Buzura, directoarea postului de Televiziune Culturala, si destul de multi au aflat despre fostele ei colege de scoala generala, surorile Stan, toate trei absolvente a doua facultati, toate trei cu titlul de doctor in stiinte (Cornelia, Rodica si Lidia), precum si de vecina lor, fosta lor colega de scoala, procuroarea Oana Alexandru, care in curand va avea si ea titlul de doctor in drept. Tot pe aceasta strada sta o reputata specialista in restaurari de obiecte istorice de arta si pictorita de icoane pe sticla, State-Iliescu Veronica. Operele ei artistice vor fi prezentate in lista cetatenilor cu contributii de seama din acest oras.
Daca editorul care a adunat in `Cartea recordurilor`, faptele cele mai iesite din comun ar fi cunoscut acest lucru, cred ca ar fi mentionat aceasta strada in cartea lui, deoarece rareori se intampla ca dintr-un spatiu atat de mic, de pe o singura straduta, uitata de toti, sa rasara asemenea personalitati dotate cu un asa mare har de la Dumnezeu. Si toti acesti distinsi colocatari ai strazii au fost elevi ai scolii din Scaieni, dintre care cinci sunt fostele mele eleve, pline de tinerete si intelepciune, cu care ma mandresc impreuna cu toate celelalte cadre didactice care le-au educat, desi primul merit este in mod categoric al acestor fete. Vom vedea ca, la acest subcapitol, mai exista si alti fosti elevi ai acestei scoli, asa cum exista si fosti elevi, la fel de merituosi, ai Scolii nr. 1 din Boldesti. Sa-i prezentam, pe scurt, pe fiecare in parte:
Inginerul Alexandru Parianu s-a nascut la 13 mai 1929 in comuna Castelul, din judetul Constanta, fiind fiul lui Vasile Parianu, muncitor, si al Elenei, casnica. De mic s-a mutat la Scaieni, unde a invatat primele clase primare. Intre anii 1940-1944, a continuat studiile la Liceul comercial `Spiru Haret`, apoi la Liceul `Sfintii Petru si Pavel`, ambele din Ploiesti. A urmat Facultatea de Tehnologia Titeiului, din cadrul Institutului de Petrol din Bucuresti, devenind, in 1955, inginer tehnolog in petrol. Fiind unul din absolventii eminenti, a fost repartizat din prima zi de serviciu pe o functie de raspundere, ca diriginte de santier la Blocul de ulei de la Brazi, dupa care, in urma unor inovatii tehnice facute, a fost avansat ca inginer operator la desalinizarea titeiului din cadrul Rafinariei Teleajen. Cand s-a infiintat moderna statie de deparafinare, inginerul Parianu a fost numit inginer sef la sectia de Instalatii de deparafinare la aceeasi rafinarie. Si de data aceasta tanarul inginer lucra la un complex de inventii care reduceau timpul de deparafinarea titeiurilor. O alta avansare, venita din partea conducerii centrale de la Bucuresti, a fost aceea de inspector tehnic la Banca Romana de Investitii. Intrucat la intreprinderea `Petrochim` din Ploiesti era insa mare nevoie de niste imbunatatiri tehnice urgente, inginerul a fost solicitat la acest nou loc de munca unde multe instalatii nu functionau bine si se lucra cu ele defecte.
Aceasta intreprindere se afla locata in zona Blocurilor Nord de la Ploiesti, langa intreprinderea de detergenti DERO. Daca inginerul Parianu ar fi stiut peste ce mare necaz va da acceptand acest transfer, ar fi ramas in continuare pe postul de inspector tehnic la banca. Dar e greu sa ne cunoastem viitorul…
Intr-o zi nefasta, in ziua de 15 august 1959, pe la orele 18, cand dansul facea o verificare de rutina, cu cateva minute inainte de iesirea din tura si de plecarea acasa, niste muncitori il anunta alarmati ca s-au spart ventilele cu gazul izopetan lichid, un gaz extrem de inflamabil, mai ales in apropiere de flacari. Cel mai mult lichid se scurgea dintr-o coloana principala si jeturile lui erau imprastiate cu putere in toate partile. Se stia ce urma in minutele urmatoare: o explozie uriasa a intregii coloane care ar fi antrenat alte explozii catastrofale, in lant, ale rezervoarelor din vecinatate, din cauza ca, in apropiere, ardea focul de la cuptorul de la statia de polimerizare. Izopetanul era dirijat prin conducte la un catalizator care polimeriza izopetanul in faza intai de cauciucare (aceasta statie se va transfera ulterior la Onesti).
Cand au vazut cum curg ventilele si ca se mareste jetul, cei din jur, cu exceptia a cativa, au rupt-o la fuga. Cel mai mult curgea ventilul nr. 1. Inginerul a alergat spre el si l-a inchis, dar pana sa-l inchida fusese deja stropit cu lichid pe pantaloni si pe maini. Mai putin lichid se scurgea din ventilul nr. 2, din apropierea cuptorului, dar chiar acesta era cel mai periculos punct detonant. Tocmai cand voia sa fuga spre ventilul al doilea, gazele lichide care il stropisera pe corp, s-au aprins si inginerul Alexandru Parianu a devenit o torta vie. Urland de durere, s-a trantit cu spatele pe iarba si s-a tavalit cu flacarile pe el. Cel mai curajos a fost inginerul Sturm, un coleg de serviciu, care a avut prezenta de spirit sa-i traga repede pantalonii. Focul i s-a stins, insa avea arsuri de gradele II, III si IV pe toata suprafata trupului (75%), mai putin pe fata. Chiar asa ars, stiind ca tot va muri, s-a ridicat in pielea goala, numai in chiloti, si a mai fugit 30 m sa opreasca pompa care alimenta izopetanul lichid, oprind instalatia de polimerizare, dar si scurgerea ventilului care se indrepta spre cuptor. In felul acesta explozia nu a mai avut loc. Nu numai toata intreprinderea a fost salvata de la dezastru, ci intreg orasul, iar daca nu chiar tot Ploiestiul, atunci tot cartierul de nord aflat langa Petrochim a fost salvat; mii de vieti s-au aflat atunci in mare pericol fara ca oamenii nici macar sa stie acest lucru. Bravul inginer facuse un gest maret de sacrificiu. Dar trupul lui, din nenorocire, devenise o rana vie. Salvarea a sosit dupa cateva minute, insa medicii de la serviciul de salvare nu-i mai dadeau absolut nici o sansa de supravietuire.
Parintii inginerului au fost distrusi, fiindca Sandu era unicul lor copil, iar accidentul lui le-a scurtat mult viata. Pana in ultima lor clipa, dansii au facut tot ce au putut sa-i aline suferintele. Sotia inginerului, cand l-a vazut in ce hal arata, s-a speriat si a fugit – si dusa a ramas pana astazi, incat la cumplitele-i rani fizice i s-au mai adaugat si alte rani sufletesti. Medicii de la spital l-au trimis sa moara acasa. Parintii sufereau si ei eroic alaturi de fiul lor. Il ungeau zi si noapte cu `leacuri babesti` – naturiste, cum le zicem noi astazi: albus de ou, miere, ceara de albine topita cu ulei, seu topit cu ceara, in care dizolvau antibiotice etc. Zilnic ii faceau bai cu ceaiuri de plante. Dupa cativa ani, ranile incepusera sa i se cicatrizeze, desi multe plesneau la cea mai mica miscare, iar trupul i-a ramas chircit in pozitia de stat cu genunchii ridicati. Durerile si usturimile ii erau insa cumplite, insuportabile. Ani de-a randul tanarul acesta a urlat de durere. Cand a putut sa miste putin mana stanga, inginerul a cerut carti sa citeasca. `Citirea Bibliei si a rugaciunilor, l-au ajutat sa traiasca` – asa spuneau parintii lui. A urmat o serie de patru operatii dificile facute la spitalul din Azuga de marele medic osteolog Gheorghe Meghea. Gratie lui, dupa cativa ani, Sandu a putut sa-si intinda picioarele si sa stea in sezut. Acolo, la acel spital, a cunoscut-o pe cea de a doua sotie a sa, pe directoarea unei gradinite din Ploiesti, Mioara Iordanescu, nepoata sculptorului Ion Iordanescu. Ea a fost ingerul lui pazitor si sufletul de aur care i-a insuflat inginerului dorinta de a supravietui. De 49 de ani, inginerul-erou sta lungit in pat, numai cu fata in sus. Rareori a putut sa fie ridicat si pus cu dificultate intr-un carucior cu roate. Poate ar fi avut nevoie de tratament in strainatate, dar mijloacele lor materiale sunt extrem de modeste. Pensiile mici nu li se ajung nicicum. De-a lungul acestor ani, rareori a putut fi scos afara. Cat timp au stat la Scaieni, Mioara isi mai plimba sotul cu caruciorul. De cand au parasit strada Pacii si s-au mutat la bloc, la Ploiesti, au trecut cativa ani buni si de atunci Alexandru nu a mai putut fi coborat pe scari afara, de la etajul intai, decat numai de cateva ori. In cei 49 de ani de suferinta, inginerul a citit insa enorm de multa literatura: religie, filosofie, arta, beletristica, stiinta, matematici superioare etc.
Sandu Parianu, cu care am fost prieten de-a lungul intregii lui suferinte, a devenit nu numai o persoana extrem de inteleapta, plina de multa carisma – a devenit un sfant. Suferinta l-a apropiat si mai mult de Dumnezeu. Cine a stat cu dumnealui de vorba, a descoperit un mare intelept, un filosof autentic si un om de o bunatate si modestie rara, care te fascina cand te prindeai cu dansul in discutiile elevate, pe orice subiect ai fi dorit. Daca ii spuneai ca a fost un erou, se supara si schimba imediat vorba.
Despre dansul au aparut cateva articole elogioase prin ziarele locale, (unul dintre ele este impresionantul articol `A merge`, scris de poetul Corneliu Serban in Flamura Prahovei), care ii puneau in evidenta marele sau eroism, insa acest lucru l-a cam deranjat. `N-a fost nimic exceptional… Am facut doar ceea ce trebuia facut`, raspunde el cu simplitate. Cand a aflat ca a devenit unul din eroii romanului meu `Dincolo de curcubeu`, am observat ca nu s-a bucurat prea mult, desi mi-a marturisit ca romanul i-a placut.
Parerea mea este ca enormul sau sacrificiu trebuia, oricum, sa fi fost si mai mult scos in evidenta, dupa cum si sacrificiul sotiei lui, Mioara Parianu, merita din plin sa fi fost facut cunoscut. Putini cunosc istoria aceasta. Viata lor, oricum, este si va fi totdeauna un subiect de filme, de telenovele nesiropoase si reale, iar eroismul celor doi ar fi trebuit prezentat intregii tari. Iata pentru ce inginerul Alexandru Parianu s-a remarcat ca o personalitate de onoare si de frumoasa exceptie in orasul Boldesti-Scaieni, un simbol al demnitatii si sacrificiului suprem, un erou respectat si iubit de toti. Și totusi, soarta a fost extrem, extrem de nedreapta cu eroul Sandu Parianu, deoarece a avut parte de o moarte cumplita, pierind tot de foc, in vara anului 2006, cand s-a aflat nu pentru prea mult timp singur in patul in care, de decenii, zacea nemiscat, ascultand la un radio bagat in priza, asezat pe pervazul patului. Avand o defectiune tehnica, aparatul a declansat un incendiu care a aprins toata camera, eroul pierind carbonizat de flacari. Nu se putea o nenorocire mai mare care a impresionat profund toata comunitatea. Este de-a dreptul greu de inteles cum un om de o asemenea valoare si puritate morala a putut pieri in cinurile cele mai cumplite, fara sa se poata apara si arzand ca in flacarile iadului. Amintirea jertfei lui va ramane vesnica, inscriindu-se in seria tragediilor de neinteles.

Daniela Zeca-Buzura – Nici nu-mi vine sa cred ca fetita aceea micuta, cu ochi frumosi si cu voce blanda (n. 01.11.1966), care-mi citea acasa la ea sau la mine din caietul ei de poezii adolescentine, a devenit directoarea Televiziunii Culturale Romane, singurul post serios de TV romanesc, pe care il urmaresc deseori si aici in America pe Internet, cu mult interes. A muncit enorm de mult copilul acesta, daruit de Dumnezeu cu talent si elocinta, pana a ajuns in cercurile cele mai rafinate ale elitistilor romani, fara sa se intimideze de prestanta lor. Dupa cele peste 200 de interviuri luate unei diversitati de mari intelectuali din tara, a acumulat o experienta atat de bogata in acest domeniu, incat a simtit nevoia sa elaboreze primul manual de `Jurnalism de televiziune` din istoria Romaniei. Cartea, destinata profesionistilor de televiziune, dar si studentilor de la facultatile de jurnalism, trecand in revista principalele genuri ale audio-vizualului, a aparut in vara anului 2006 in colectia `Media` a Editurii Polirom din Bucuresti.
Este o reala placere si destindere sa o urmaresti pe lectorul universitar dr. Daniela Zeca-Buzura, conducand discutiile in stil peripatetic, cu somitatile culturii contemporane de la noi, etalandu-ne o arta noua, necunoscuta inainte, aceea a interviurilor radiofonice sau de televiziune profund elevate si deosebit de originale, care au darul sa fascineze atat pe telespectatorul/ascultatorul cel mai exigent, cat si pe interlocutorul insusi – dar chiar si pe oamenii cei mai simpli. In prezent, Daniela este lector univ. dr. asociat la Catedra de Jurnalism a Universitatii din Bucuresti. Vechea ei pasiune, scrisul, se pare ca a trecut din nou pe prim plan. Este o poeta de o rara sensibilitate, dovedind aceasta prin volumul ei de versuri `Orfeea`, cu care a debutat in 1993; este o romanciera care s-a impus prin lansarea, in anul 2000, a romanului ei `Ingeri pe carosabil` si mai este o excelenta memorialista, membra a Uniunii Scriitorilor si a Uniunii Ziaristilor din Romania. Teza de doctorat din anul 2002, `Melonul domnului comisar`, contine pagini antologice.
Daniela a devenit cunoscuta si prin seria de articole aparute in publicatiile `Viitorul Romanesc`, `Ora`, `Convorbiri literare`, `Caiete critice`, `Luceafarul`, `Ramuri` etc., prin numeroasele emisiuni de radio pe care le-a realizat. Aparitia ei eleganta pe micile ecrane, cu vocea deosebit de calda si explicita, a facut-o cunoscuta prin sutele de emisiuni de autor, precum `Cafeneaua artelor`, `Libraria pe roti` ori emisiunea `Ceva de citit`.
Am survolat cu privirea un manual american similar, de teorii si concepte pentru realizarea unor emisiuni TV, dar comparativ cu `Jurnalismul` Danielei Zeca-Buzura, el mi s-a parut sarac in modalitatile de punere in practica a conceptelor clasice si moderne, prin exemple, exercitii utile si aplicatii, cat si prin texte inedite, in care profesionisti ai programelor romanesti de televiziune, precum Robert Turcescu, Marius Tuca, Eugenia Voda, Lucia Hossu-Longin, Irina Pacuraru s.a, impartasesc din experienta lor. Pentru emisiunile sale de televiziune, autoarei i-a fost decernat Premiul National de Televiziune pe anul 1997, acordat de Uniunea Scriitorilor si Fundatia `Scrisul Romanesc`, distinctie acordata, la acea data, moderatorilor Octavian Paler si Nicolae Manolescu. Sa nu uitam ca Daniela este inca foarte tanara si ca mai are destul de multe de spus, de abia de acum incolo… Oricum, de cand scaienara noastra este directoarea statiei TVR Cultural, ea a ridicat mult stacheta gustului estetic al romanilor, dar si prestigiul acestei televiziuni care are ca vedete numai personalitati de prima mana ale vietii culturale din Romania, reusind sa integreze armonios TVRC in simfonia televiziunilor culturale europene.
Cand dansa, in urma cu cativa ani, m-a vizitat acasa la Scaieni, cu distinsul ei sot, Mihai Buzura, fiul cunoscutului scriitor Augustin Buzura, m-am bucurat foarte mult. De atunci eu nu am mai vazut-o decat pe micile ecrane. Cand am sa o intalnesc, poate ca am sa-i pun o intrebare care ma roade: Daniela, de ce ti-ai vandut frumoasa ta casa de la Scaieni, de pe strada Pacii nr. 4, fara sa mai treci spre a-ti revedea locurile copilariei? Dar poate ca… o sa ma razgandesc si nu o sa-i mai adresez niciodata aceasta intrebare, de teama ca nu cumva, la randul ei, sa nu ma intrebe si ea: De ce ai parasit frumoasa ta tara ducandu-te peste mari si tari?
La urma urmelor, fiecare am avut motivele noastre personale. Dar oriunde ne-am duce, locurile copilariei nu le vom putea smulge niciodata din sufletul nostru…

Surorile Stan: Din casa modesta a unui muncitor harnic, care era si carutas in timpul liber (Stan I. Ion, casatorit cu Elena, o mama eroina, cu un inalt spirit de sacrificiu), s-au nascut cinci copii-minune – trei fete frumoase, astazi fiecare cu doua facultati si cu doctorate luate, precum si doi flacai, la fel de inteligenti (Abel si Daniel), unul profesor de sport si ziarist, celalalt un excelent mecanic auto, care au facut parintilor si localitatii o foarte mare cinste. Dupa casatorie, fetele si-au schimbat, desigur, numele:
Cornelia Raicea (n. 14 ian. 1966, la Ploiesti) este cea mai mare dintre fratii Stan. As incepe insemnarile mele despre ea cu o mica istorioara… Pe cand Cornelia era eleva la liceul `Mihai Viteazul` din Ploiesti, sotia mea, Dorina, si Cornelia se intorceau amandoua in aceeasi masina mica spre Scaieni, venind acasa. Soferul gonea cu o viteza mult peste viteza normala si deodata o masina a militiei o ajunge din urma si o opreste, lucratorul de la circulatie cerandu-i conducatorului prins in culpa, carnetul. Cand militianul furios da cu ochii de frumoasa eleva blonda din masina, care-l tintea cam speriata cu privirile ei albastre, dintr-o data mutra lui incruntata i se transforma intr-un zambet larg, inima i se inmoaie si ii da soferului carnetul inapoi spunand: `Ai noroc cu domnisoara asta frumoasa de langa dumneata, fiindca altminteri iti luam carnetul. Nu stiu de ce toti soferii cand au fete frumoase langa ei, accelereaza totdeauna vitezele. I-ati carnetul inapoi si mergi cu viteza normala.`
Acuma si eu, ca si militianul din Romania, mi-am pus de cateva ori aceeasi intrebare: de ce barbatii cand au fete frumoase langa ei apasa mai tare pe accelerator, iar raspunsul pe care mi l-am dat ar fi ca, intr-un asemenea anturaj, conducatorii auto vor sa-si mareasca prestigiul demonstrand barbatosi una din agilitatile lor, ca semn ca dispune si de restul celorlalte.` Dar jocul poate fi periculos. Grecii antici aveau despre privirile oamenilor un cuvant: `kalokagathia`, care s-ar traduce in romaneste prin `frumusete si bunatate`. Cam aceasta au fost dintotdeauna privirea si sufletul Corneliei. Insa la ea era mult mai mult, caci la caracterul ei bland trebuie adaugat si surplusul de inteligenta si seriozitate, o caracteristica transmisa genetic tuturor fratilor ei, cu totii educati intr-o curatenie de spiritualitate exemplara, izvorata din modelul viu, de mucenicie, al mamei, combinata cu unele asperitati restrictive venite din directii paterne. Rezultatul a fost excelent, intrucat a stimulat impulsul volitional al tuturor copiilor, caci toti sunt un produs exemplar nu atat al unei atmosfere familiale rigide, ci in primul rand al seriozitatii. Numai asa se explica felul cum aceste fete au raspuns cu acelasi sacrificiu sacrificiului facut de parinti, efortul finalizandu-se cu rezultate admirabile, intr-un fel de intrecere ambitioasa la care Cornelia a dat startul.
Dupa terminarea liceului, tentata de dragostea pentru motoarele masinilor, Cornelia s-a inscris la Facultatea de Transporturi, din cadrul Universitatii Politehnice Bucuresti, pe care a absolvit-o cu brio, primind diploma de inginer specialist in automobile. A continuat cu masteratul in management, ceea ce i-a permis sa se inscrie la doctorat. Teza de doctorat se baza pe cercetarile originale intreprinse de tanara inginera in ateliere si in laborator, avand titlul `Cercetari privind reducerea transmisibilitatii vibratiilor de la motor la cabina autocamionului`, demonstrand practic ca asemenea trepidatii, destul de daunatoare ansamblului auto, specifice mai ales motoarelor diesel, pot fi mult reduse. Conducatorul lucrarii era prof. dr. ing. Gheorghe Fratila, un cunoscut specialist in domeniu. In urma unor concursuri pretentioase, dupa o stagiatura de asistenta, a devenit Senior Lector la Facultatea de Transporturi din cadrul aceleiasi universitati politehnice si, desigur, drumul ei nu se va opri aici, dorind sa concureze pentru functia de conferentiar iar mai tarziu pentru aceea de profesor universitar. Nici o bariera nu ii poate rezista. De acest lucru putem fi siguri, chiar daca, dupa casatoria cu un campion la tir al Romaniei, Iulian Raicea, si dupa aducerea pe lume a doua fetite minunate, Alexia-Teodora si Anastasia-Ioana, grijile dascalitei universitare se impart intre familie si facultate. Acest lucru nu a impiedicat-o sa participe la congresele internationale din Europa sau sa colaboreze la Buletinul INFO SIAR (Societatea Inginerilor de Automobile din Romania), sa publice o serie intreaga de articole de specialitate, precum si carti tehnice de mare cautare pentru specialisti: `Combustibili pentru automobile`, Edit. Printech, Buc., 2000, impreuna cu colegul ei, ing. C. Ioz; `Documente, tabele si date baza pentru MS Office Applications`, o carte de computerologie cu elemente introductive si de baza in MS Word, aparuta in Editura MATRIX, Buc., 2005. In engleza, a publicat lucrarea `A model for theoretical studies of the dynam behavior of truck structures`. Capacitatea de a demonstra abilitati profesionale si-a etalat-o la cursul ei de combustibili, lubricanti si materiale speciale pentru automobile pe care il preda studentilor ca director de curs, descriind compozitia combustibililor, specificitatile lor fizice si chimice. Acest curs se bucura in continuare de mare succes.
Angrenata in atatea directii, este greu sa intelegem cum aceasta fiinta tentata sa devina un spirit universal, a mai facut o facultate de cibernetica si a mai urmat inca o Facultate de Teologie interconfesionala din cadrul Institutului Teologic Ortodox Bucuresti, pregatind scrierea unor carti care sa abordeze si o tematica aferenta acestor studii. Evident, specialista Cornelia Raicea nu are astampar, combustibilii pe care ii descrie si ii analizeaza ea in laboratoare aprinzandu-i spiritul avid ce se vrea propulsat tot mai sus, nu din orgolii, ci din setea nestinsa de a sti si de a ne fi tuturor de folos.
Pentru multi spiritul universal al lui Leonardo da Vinci s-a dovedit o boala care se ia, contaminand acum si sexul frumos.
Rodica Puste (n. 14 IV 1967, la Ciorani, PH), surioara Corneliei si a Lidiei, aflata acum in America, cu sotul ei Adrian, geolog si asistent universitar, la doua ore si jumatate de zbor cu avionul de la Chicago, pastreaza in sange, la fel ca surorile ei, dorinta de a cobori stiinta din cer pe pamant si de a o stapani in totalitate. Dupa terminarea scolii generale din Scaieni, a studiat la Liceul de chimie nr. 4 din Ploiesti, pe care l-a absolvit in 1986.
Intre anii 1989-1984, urmeaza facultatea de Biologie, Geografie si geologie, din cadrul Universitatii Bolyai-Babes din Cluj-Napoca. Intre 1994-1995 face masteratul si devine Master in geologie, la aceeasi facultate clujeana. Nedorind sa intrerupa traditia lansata de sora ei mai mare, intre 1998-2002, urmeaza Facultatea de istorie si Filozofie a aceleiasi universitati, absolvind-o cu teza de licenta `Iubire si euharistie` (2002), lucrare unanim apreciata de comisie si care am dori sa fie publicata. Se inscrie la doctorat si obtine titlul de Doctor in geologie. Intre 1996, pana in prezent, a lucrat pe postul de cercetator principal gradul 3 la Institutul de Geologie din Bucuresti, filiala Cluj, de la care a cerut concediu fara plata pentru perioada cat va sta in Statele Unite.
Desi avea doua facultati terminate, Rodica a vrut sa mareasca numarul lor la patru, incepand inca doua facultati pretentioase, pe care le-a urmat in paralel un an (1996-1997), dar pe care, in final, s-a vazut nevoita sa le abandoneze din lipsa de timp: Facultatea de Psihologie din Oradea si Facultatea de Automatizari si Calculatoare din cadrul Universitatii Tehnice Cluj-Napoca.
Rodica Puste este autoarea a 15 lucrari de specialitate publicate in tara si strainatate si a fost invitata sa participe la cinci scoli de vara, la Budapesta, Munchen si Luebek, Germania. Prin concurs, dansa a castigat 3 granturi si a avut 11 contracte in care a lucrat. Alaturi de vecinul ei, ing. Alexandru Parianu, Rodica este una din eroinele romanului meu `Dincolo de curcubeu`. Totdeauna m-am simtit onorat sa corespondez cu dansa prin e-mailuri si sa avem rarissime colocvii cand se nimereste sa vizitam amandoi Scaienii de care si ea si eu suntem despartiti pentru mult timp.
Lidia Stan-Ghioltan (n. 11.12.1968, com Ciorani, Prahova), sora cea mai mica din cele trei surori – ultima, dar tot la fel de… prima – cu un an mai mica decat Rodica, a terminat scoala generala din Scaieni, unde i-am fost diriginte, fiind una din cele mai bune eleve ale scolii. Era un copil inteligent, ambitios si de o cumintenie exemplara. La fel de buna s-a dovedit si in perioada studiilor medii, facute la Liceul `Mihai Viteazul` din Ploiesti, pe care l-a absolvit in 1987.
Conform traditiei lansata de Cornelia si continuata de sora ei Rodica, Lidioara nu s-a lasat mai prejos pana nu a terminat doua facultati, una cu profil tehnic, cealalta cu profil umanist. In anul 1993 a absolvit Facultatea de Textile-Pielarie din cadrul Universitatii Tehnice `Gh. Asachi` din Iasi, apoi in 2002 a absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie din cadrul Universitatii Bolyai-Babes din Cluj-Napoca, unde studiasera si surioarele ei.
Doctoratul l-a sustinut anul trecut (2006), cu o teza din domeniul ingineriei industriale cu aplicatii practice: `Contributii privind studiul confortului in corelatie cu parametri imbracamintei, conditiile de stare pentru adolescenti si factorii principali de micro sau macro climat`.
Casatorita in capitala Ardealului cu ing. electronist Ghioltan-Stan Sorin Ioan (n. 28.02.1969), Lidia este inginer-profesor la Colegiul Tehnic Napoca` din Cluj si aparitia ei la Scaieni este un prilej imens de bucurie pentru batranii care, din cinci copii, nu au mai ramas cu nici unul pe acasa, toti fiind raspanditi in toate punctele cardinale, rareori fiind prilejurile cand se pot aduna cu totii impreuna. Desi aflati departe unii de altii, ceea ce ii uneste pe toti clipa de clipa este marea nadejde si credinta pe care intreaga familie si-a pus-o in Creatorul Suprem, pentru ca reusitele exemplare ale acestei familii binecuvantate se datoresc in primul rand traditiei familiale si credintei de care nici un copil nu s-a dezis, Lidia fiind un model in aceasta privinta.
Oana Alexandru (n. 7 aug. 1968, Buc.) este colega de clasa a Lidiei care de mica dorea sa ajunga jurista ca mama ei, Gabriela Radulescu, care isi iubea fetita ca pe ochii din cap, nu numai pentru motivul ca era unicul ei copil, dar pentru ca era sa o piarda. In urma unei operatii extrem de dificile si riscante la care fetita a fost supusa, Oana nu numai ca a scapat, dar s-a dezvoltat foarte normal, recapatandu-si puterea de munca si vointa de a se depasi pe sine insasi. Ca si colega ei de clasa, Lidia, cu care se afla in permanenta intrecere – fenomen ce le-a stimulat pe amandoua – Oana va fi o eleva si studenta de elita.
A urmat Liceul pedagogic din Ploiesti, terminat in 1987, dupa care s-a inscris la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o in 1993 cu note maxime. Ultima functie – cea pe care o detine si in prezent – este procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti.
Daca Oana si-a amanat putin obtinerea doctoratului in drept, aceasta se datoreaza faptului ca, la Procuratura, are un program foarte incarcat, cu procese dificile care o solicita peste programul de lucru, iar acasa o asteapta sotul ei, managerul echipei Petrolul Ploiesti, si cei doi copilasi, Maximilian-Alexandru, elev in cl. a VII-a la Liceul de informatica si fetita, Bianca-Amelia, eleva in cl. a III-a. Oana este proprietara celei mai mari sali de fitness din Ploiesti, iar acest lucru asigura familiei o buna stabilitate financiara.
Marian Zamfirescu (n. 19 ian. 1975, Moreni) – asa cum Scoala din Scaieni se mandreste cu personalitatile descrise mai sus, Scoala din Boldesti se mandreste, printre altii, cu inginerul fizician Marian Zamfirescu, specializat in optica, laseri, spectroscopie si fizica nanostructurilor. Dupa absolvirea Liceului `I.L. Caragiale` din Ploiesti, in 1992, se inscrie la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Fizica, pe care a absolvit-o in 1998, iar un an mai tarziu isi va sustine masteratul in stiinte, devenind asistent cercetator la NILPRP-Bucuresti (Institutul National de Fizica Laserelor, Plasmei si Radiatiilor), de pe langa Institutul de Fizica Atomica din Magurele. In 2003 isi ia doctoratul in Franta, la Universitatea `Blaise Pascal` din orasul Clermond Ferrand, cu o teza in fizica materialelor, pregatita acolo timp de trei ani. Perioada de studii stiintifice este mai indelungata: sase luni la Strasbourg, doi ani in Italia, pentru post-doctorat. Din 2005 pana in prezent este membru al NILPRP cercetand opticile nonlineare, laserii ultrarapizi si cristalele fotonice. Intre 2003-2005, in Italia, a lucrat la INFM – `Instituto Nazionale per la Fisica della Materia, Dipartamento di Fisica Paolo Scientifico, Universita degli studi di Firenze`, cercetand spectroscopia ultra-rapida a semiconductorilor nanostructurati. Inginerul Marian Zamfirescu este autorul unor cercetari vaste si minutioase, ca urmare a experientei stiintifice din tara si strainatate, in domeniul nanostructurilor, incluzand spectroscopia temporal-rezolvata, microscopia confocala, microscopia fortei atomice. In prezent accentul este pus mai cu seama pe cresterea nanostructurii si pulsurilor de laser ultra-rapide, pe facilitatile acestui tip de lasere si pe nanotehnologie in general.
Singur, sau in colectiv cu alti cercetatori romani, francezi, italieni, rusi, japonezi britanici etc., fizicianul boldestean este autor/coautor a cca 20 de lucrari stiintifice de baza, tratand despre dinamica de recombinare a purtatorilor de sarcina in structurile semiconductoare, metode optice de nanostructurare, fizica microcavitatilor, fizica nitridelor bazate pe microcavitati, studii ale nanostructurilor fotonice prin laseri ultrarapizi s.a. Parte din ele le-a facut deja cunoscute prin diferite comunicari stiintifice, in reuniuni cu specialisti din acest domeniu. Fizicianul atomist, dr. in Fizica Materialelor, Marian Zamfirescu are, in continuare, planuri frumoase, programate pe o perioada de un an de zile, intre lunile martie 2006-februarie 2008, cuprinzand cercetari foarte avansate, prin optimizari si implementari de tehnici noi, absolut originale, in domeniul structurilor investigate, cu numeroase aplicatii in scrierea structurilor fotonice si ale materialelor semiconductoare.
Iata ca din orasul Boldesti-Scaieni se ridica si un viitor mare savant al microstructurilor atomice, cu care nu numai parintii si fostii lui dascali se pot mandri, ci intreaga comunitate din care tanarul doctor fizician s-a ridicat prin eforturi demne de admirat.
Gabriel Nastase (n. 6 apr. 1963) este, din ianuarie 2007, directorul PETROM-ului din Ploiesti si fostul purtator de cuvant oficial al PETROM-ului, companie privatizata in ultimele luni de mandat ale fostului guvern. Ea se afla sub actionariatul companiei austriece OMV. Intrucat austriecii aveau nevoie de o personalitate competenta, ei s-au orientat la inginerul boldestean Gabriel Nastase, bazati pe experienta lui si pe faptul ca fusese unui dintre cei mai buni studenti ai Universitatii din Ploiesti, Facultatea de Petrol, absolvita in anul 1978. Gabriel, dupa absolvirea celor opt clase la Scoala din Boldesti, s-a inscris la Liceul industrial de la Scaieni, iar de acolo reusise la examenul de admitere la Facultatea de petrol si gaze ploiesteana. Initial, dupa absolvirea facultatii, aceasta l-a repartizat la Schela petrolifera Boldesti, pe functia de sef al fortei de interventie, serviciu unde a lucrat pana in anul 1980. Din acest an a fost chemat de Societatea Nationala Petrom care l-a recrutat pentru importanta functie de purtator al ei de cuvant, devenind principala veriga de comunicare dintre marea societate privata si restul colaboratorilor sau chiar dintre ea si mass-media. Cand aceasta functie a disparut, fiind preluata de alte subsectii, ing. Gabriel Nastase a fost numit intr-o functie mult mai responsabila, aceea de director PETROM, cu mari puteri decizionale. In perioada cand era purtatorul de cuvant al susnumitei companii, Gabriel a solicitat aprobarea unei oferte de 200 milioane lei vechi necesari pentru ridicarea noului Monument al Eroilor din Piata Petrolistilor. Propunerea i-a fost aprobata si suma a ajutat mult la finisarea acestei lucrari.
Dumitru Negoita este singurul sportiv din orasul Boldesti-Scaieni, medaliat cu o medalie de aur. Cel care si-a pus tot sufletul in descoperirea si antrenarea tanarului Negoita ca aruncator de sulita a fost profesorul sau de educatie fizica Nicolae Valimareanu, de la Scoala nr. 1 Boldesti-Scaieni. Negoita este in mod cert creatia profesorului Valimareanu – el insusi fost campion national la aruncatul sulitei – care, vazand in elevul lui mult dinamism si multa vointa, l-a poreclit `Motor`. Iar acest motor a functionat atat de bine incat, din diplomele castigate, si-ar putea croi cateva costume de haine – bineinteles, din hartia lor care este de cea mai buna calitate, purtand parafele unor mari organizatii sportive din tara si din strainatate, cum ar fi cele din Bucuresti, Stara Zagora, Iugoslavia, Kobe (de aici medalia de aur luata la Universala din Kobe), Japonia s.a. Dar Dumitru Negoita a preferat sa-si decoreze toti peretii casei cu frumoasele sale diplome. Ceea ce a impresionat pe multi a fost faptul ca Motor, la randul lui, a nutrit ambitia ca si cei doi copii ai sai, Maria-Nicoleta, si Alexandru-Dory sa devina aruncatori si medaliati. Si, intr-adevar, ei au mers pe urmele tatalui campion. Astazi fetita lui este printre cele mai bune sulitare din tara (54,24 m), iar Alexandru-Dory, s-a situat printre primii cinci aruncatori, ambii copii fiind antrenati sistematic de taticul lor, devenit unul din marii antrenori romani la aruncatul cu sulita, alaturi de profesorul Nae Valimareanu. De cateva ori am asistat la orele lor de antrenament si, fiind prieten cu maestrul sau, i-am prezis lui Motor ca intr-o zi va ajunge un mare campion, ceea ce s-a adeverit. Orasul din care a tasnit si el spre inaltimi precum sulitele lansate din mainile lui puternice, se mandreste atat cu numele sau, cat si cu cei doi copii Negoita, neindoios, alti viitori mari campioni ai Romaniei in acest sport frumos si vechi de cateva mii de ani.

ALTI CETATENI DE ONOARE:

Stoica Teodorescu (1887-1973): Profesorul Teodorescu s-a nascut in Boldesti si, analizand cartile lasate in urma sa, conchidem ca este unul din cercetatorii de baza ai istoriei prahovene, un mare indragostit de plaiurile acestor locuri. Lui ii datoram `Monografia orasului Campina` (1924), `Unitatea geografica si etnografica a pamantului si poporului romanesc` (1925), `Monografia comunei Telega` (1926), `Monografia liceului `Sf. Petru si Pavel` din Ploiesti – 75 de ani de la infiintare: 1864-1939`. Aceasta ultima monografie a fost publicata in 1940. Ceea ce ne surprinde este faptul ca, desi boldestean prin nastere, profesorul Teodorescu nu a conceput o monografie despre locul lui natal. Ne-ar fi fost de mare folos la monografia de fata, fiindca suntem sigur ca ar fi scris despre Boldestii vremii lui lucruri pe care noi nu le cunoastem, dupa cum eu, daca nu as incerca o descriere a Boldestiul si Scaieniul vremii mele, cu localitatile anexe, urmasii nostri ar sti mai putin despre aceste localitati, peste 50-100 de ani…

Sever Voinescu, ambasadorul Romaniei la Washington D.C., capitala Statelor Unite, este considerat, de asemenea, locuitor al orasului Boldesti-Scaieni, de vreme ce are o frumoasa casa in acest oras, langa Casa Seciu, in care locuieste cand si cand…
Sever Voinescu este jurist si ziarist, fost Coordonator al Programului Guvernamental de Afaceri Externe din cadrul IPP (Institutul Politicilor Publice) din Bucuresti. In acelasi timp, este bine cunoscut in calitate de jurnalist la ziarul Cotidianul si la cel mai prestigios jurnal cultural Dilema Veche. Are o extensiva experienta in probleme de afaceri guvernamentale. In 1997 s-a retras din practicile juridice interne pentru a deveni consilier in probleme externe de natura europeana pe langa Secretariatul General al Guvernului Roman. In anul 2000 a debutat in cariera diplomatica externa devenind Prim Consul General al Romaniei la Chicago unde l-am intalnit de cateva ori. Ca nou ambasador roman in America, tanarului diplomat Sever Voinescu ii revin cateva misiuni considerate grele, pentru ca atat Romania cat si Statele Unite trec printr-o perioada dificila si destul de incordata pe plan extern, datorita razboiului din golf si amenintarilor terorismului islamic care sunt indreptate deopotriva atat contra Americii cat si contra Romaniei, de fapt, contra intregii omeniri civilizate.

Cristian Parvulescu (n. 9 ianuarie 1965 in Ploiesti) este profesor universitar, doctor in politologie, ziarist si bun manuitor al frazei rostita sau scrisa pe romaneste. Ca politolog, s-a remarcat in presa si prin multe programe televizate. A devenit un frecvent comentator al vietii sociale si politice din Romania, considerat unul dintre cei mai buni si carismatici analisti, date fiind neutralitatea si spiritul sau critic lipsit de angajament politic. Cristian este fiul Constantei Parvulescu, profesoara de limba romana la scolile din Boldesti si Scaieni. Tatal sau era medic expert in medicina legista. In copilarie, a trait si in casa bunicilor de pe strada Podgoriei, din Boldesti, unde locuia si mama lui. Bunica sa era cunoscuta invatatoare Ioana Mocanu de la Scoala nr.1 Boldesti. C.P. a absolvit Facultatea de Filosofie a Universitatii Bucuresti (1989) si s-a format la scoala de politologie franceza, remarcandu-se in Romania ca una din vocile importante ale societatii civile si unul din liderii de opinie din generatia tanara care cerea independenta de politic si democratizarea societatii in primii ani de dupa Revolutie. Din 1999 este presedintele celui mai mare ONG – Asociatia Prodemocratia. Ca analist politic s-a pronuntat pentru corectitudinea si transparenta finantarii partidelor si a actualului politic, dar si pentru diminuarea rolului lor in ceea ce priveste initiativele guvernamentale, aceasta fiind o cauza a ineficientei politice. A condus multe seminarii si scoli de vara privind modificarea Constitutiei si a legii partidelor. Este, de altfel, unul din expertii in domeniul stiintelor partidelor sau partidologiei.
In prezent, activeaza ca profesor universitar la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative unde sustine cursurile de Politica Comparata si Institutionalism Politic, iar din decembrie 2005 este decanul Facultatii de Stiinte Politice. Personal, am mare incredere ca drumul ascensiv al lui Cristian Parvulescu nu se va opri aici.

Horia Gane – poet, scriitor, publicist de mare sensibilitate (n. la 10 aprilie 1936, la Scaieni). Toti iubitorii de poezie din Romania au apreciat frumoasele lui poeme iar cine i-a cunoscut familia – tata: Samoil Gutman, care era muncitor, iar mama, Fani Sigler, casnica – au putut afla nenorocirile acestor parinti harnici si nevinovati, care au suferit cruzimile unei deportari nedrepte din Bucovina de Nord (Gura Humorului), in Transnistria, numai pentru motivul ca erau evrei. In 1935, pentru o scurta perioada, parintii se stabilesc la Scaieni, unde, in anul 1936, se naste H. Rosu-Gutman, viitorul poet care isi va alege pseudonimul Horia Gane. El va urma Scoala elementara (1945-1949) si Scoala Profesionala textile (1950-1952) la Buhusi. Tot in acel oras, se va angaja ca muncitor la Fabrica de Postav (1951-1953). Intre 1954-1956 frecventeaza cursurile Facultatii Muncitoresti din Bucuresti, echivalente studiilor liceale, apoi va intra la Facultatea de Limba si Literatura Romana (neterminata) a Universitatii din Bucuresti (1956-1960).
Impreuna cu alti colegi, Horia Gane infiinteaza primul cenaclu literar studentesc, la care citeste, printre altii, poetul Nicolae Labis. Va avea servicii de bibliotecar la Bucuresti, la Santierul Naval Oltenita, va fi director la Biblioteca Raionala din Urziceni, la Bibl. Jud. Bacau, apoi coregraf pentru dansuri nationale, redactor la o statie de radioficare, instructor de brigazi artistice (1967-68), corector la revista Ateneu (1970-74), muncitor la fabrica `Proletarul` din Bacau etc. Va debuta la Scrisul banatean (1956), din Timisoara, iar editorial cu volumul de versuri Lumina intarziata (1967). Va colabora la multe reviste literare: Romania literara, Luceafarul, Viata Romaneasca, Tribuna, Ateneu, Cronica etc. Opera: Lumina intarziata, versuri, Buc., 1967; Dimineata noului venit, roman, Buc., 1974; Plante ganditoare, poezii, Buc., 1977; Melior, poeme, Buc., 1981; Puntea de hartie, poeme, Buc., 1986; Frageda fire, poezii pentru copii, Buc. 1990; Calm, pus deoparte, antologie de autor, Bucuresti, 2002.
Ne bucuram ca Horia Gane este sanatos si continua sa scrie. Asteptam sa-l intalnim odata si in Boldesti-Scaieni unde i s-ar face o primire festiva, dupa cum merita.

Aurica Marinescu: Primul primar al noii localitati s-a nascut la Boldesti in ziua de 3 noiembrie 1930, intr-o familie de muncitori. A studiat Liceul Militar Manastrea Dealului, din care s-a transferat la Liceul `Sfintii Petru si Pavel` din Ploiesti, continuandu-si studiile superioare la Academia de Studii Economice (ASE) la Bucuresti, devenind economist. A lucrat la Schela Boldesti pe postul de sef contabil (director economic). A fost primar al comunei Boldesti din anul 1969. In 1968, cand se unesc comunele Boldesti cu Scaieni, devine primul primar al noului oras, calitate in care si-a dovedit toata destoinicia. Cetatenii l-au considerat unul dintre cei mai valorosi lideri din cati a avut acest oras. Despre dansul s-a mai scris in aceasta carte. Dupa ce a iesit la pensie, disparitia sotiei sale, Mimi, i-a slabit mult starea de sanatate. S-a stins in ziua de 17 septembrie 2005, regretat de intreaga comunitate.

Ion Dumitru, actualul primar al orasului, s-a nascut la 10 mai 1940 in Boldesti, in familia unui muncitor petrolist. Este absolvent al Facultatii de Biologie Geografie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, promotia 1965. Este profesor gr. I, cu o vechime de 41 de ani in invatamant, in prezent pensionar. In primul an dupa absolvire, a fost profesor la scolile generale din Gornetul Cuib, apoi la Teisani, dupa care a functionat ca profesor la Seciu, timp de 23 de ani, unde a fost si director. Inainte de a se pensiona, a functionat la Scoala nr. 1 Boldesti-Scaieni unde era profesoara gr. I sotia sa, Dumitru Elisabeta Mona (nascuta la 31 martie 1942 la Blaj, avand numele de domnisoara Sevestrean), fosta lui colega de facultate si de grupa. Au o fata profesoara, Alina Paula, si un nepot Alin Alexandru. Profesorul Ion Dumitru a candidat la functia de primar din partea P. Conservator (fost Umanist Roman) si a fost ales primar in 2004, cu vot majoritar. Initiativa principala de a se ridica un monument al eroilor in fata primariei a venit din partea dumnealui, conform insemnarilor dintr-un proces-verbal. In Boldesti este apreciat de boldesteni pentru felul cum conduce orasul iar colaboratorii lui de la primarie spun ca adevarata casa a primarului a devenit Primaria unde se zbate sa rezolve problemele orasului care uneori sunt foarte complicate.
Alte amanunte despre primarul Ion Dumitru pot fi gasite la capitolul despre primaria orasului Boldesti-Scaieni.

Iulian Gheorghe Bach este Comisar sef de politie, Inspector sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Prahova. Este domiciliat in Scaieni, pe strada Falansterului, si de cand s-a mutat in aceasta localitate, s-a atasat mult de oamenii si de viata acestor locuri pe care, cat ii sta in posibilitati, le ajuta. S-a nascut la 4 iunie 1956 in com. Balta Doamnei, jud. Prahova. Este casatorit si are doi copii. Studiile militare si civile l-au calificat pentru viitoarele functii in care a fost promovat, ultima fiind actuala pozitie primita in luna aprilie 2006, dupa ce, cu un an inainte, in martie 2005, prin dispozitia Sefului I.G.P.R., fusese desemnat pentru indeplinirea atributiilor specifice functiei de inspector sef al Politiei Judetene Prahova.
Iulian Gheorghe Bach a absolvit Scoala de ofiteri activi a M.I. – arma politie – specializarea: investigarea fraudelor (1985). A continuat cu Facultatea de Politie – Academia de Politie `Alexandru Ioan Cuza`, Bucuresti, profil – Stiinte juridice (1995), dupa care a absolvit foarte importante cursuri post-universitare (`Drept civil`, la Fac. de Drept a Universitatii Bucuresti – intre 1995-96); curs de management politienesc, curs de Drepturile Omului, de computere, de `Analiza tranzactionala`, la Scoala de agenti de politie `Vasile Lascar`, Campina s.a. Prin scoli si-a insusit notiuni de limba rusa si engleza. Ar trebui sa ne iasa din cap ideea ca politistii de astazi, care trec prin atatea scoli, sunt echivalentul militienilor de ieri, carora nu li se cerea mai mult decat forta pumnilor. Desigur, pentru a capata asemenea atributii, viitorul lider de politie s-a distins prin niste merite, promovand examene pretentioase si urcand toate treptele necesare, comparative, daca vreti, cu treptele de grade militare. Astfel, Comisarul sef Iulian Bach a pornit-o de la nivelul de simplu ofiter de politie economica din cadrul Politiei orasului Boldesti-Scaieni (1985-1990), devenind pentru sapte ani Seful politiei acestui oras (1990-1997). Intre 1997-2001 a fost avansat ca Prim-adjunct al Sefului Politiei Municipale Ploiesti, iar intre 2001-2005 Adjunct al Inspectoratului sef, functie din care a fost promovat in postul ocupat in prezent. Aici indeplineste o serie intreaga de activitati, pe care le-as numi mari responsabilitati, intr-o perioada cand, dupa Revolutie, multi cetateni se considera atat de liberi incat fac cam ceea ce vor, iar unii chiar se intrec sa incalce legile. Atributiile noului sef sunt: coordonarea activitatii Serviciului Politiei de Ordine Publica, Serviciului Politiei Rutiere, Serviciului Transporturi, controlul a sase birouri de politie comunala, in calitate de Adjunct al Sefului Inspectoratului Sef al Politiei de Siguranta Publica din anul 2001 si pana in prezent.
Inspectorul Sef este si coautor in editarea lucrarii `Noua legislatie rutiera completa`, aparuta in 2003, si a lucrarii `Timpul de munca`, lucrare de licenta (1995). Pentru serviciile aduse, a primit o Diploma de Onoare in anul 2001 si Semnul Onorific `In Serviciul Armatei`, in 2002.

Vasile Enache (n. 28.06. 1958, Magurele Prahova) – medic veterinar si fost primar al orasului Boldesti-Scaieni, intre 1 iunie 1996 si 1 iunie 2004. Dupa terminarea scolii generale din com. Magurele, a urmat Liceul Agricol din Ramnicu Sarat, sectia veterinara (1973-1977), cand a devenit tehnician veterinar. Intre 1984-1989, a urmat Facultatea de medicina veterinara din Bucuresti, din cadrul Universitatii Agricole. Intre 31 decembrie 1989 si iunie 1996 lucreaza ca sef al Gospodariei agro-zootehnice la UM 0443 Boldesti, ca sef de laborator al oficiului de reproducere. La alegerile pentru postul de primar al orasului Boldesti-Scaieni, obtinand majoritatea voturilor, devine primarul orasului, viceprimari fiind Cristu Vlasceanu si C-tin Nastase. Dupa acel mandat, intre 2005-2007, devine director EGA Metal Ploiesti. In 2004 a terminat o a doua facultate, de Administratie Publica SNSPA.
In urma activitatii de primar, in orasul Boldesti-Scaieni au ramas urmatoarele obiective realizate: modernizarea cladirii primariei; infiintarea Directiei patrimoniului (prima de acest fel din tara); demararea constructiei si de scoli la Boldesti si Scaieni; monumentul eroilor de la Boldesti; fundamentarea unui muzeu al orasului, nedeschis inca; dispensarul nou de la Boldesti; cresa de la Boldesti; asistenta sociala pusa la punct; continuarea asfaltarii si repararii infrastructurii unor strazi s.a. Fostul primar este casatorit cu Mioara Enache, functionara la oficiul de gaze, si au doi baieti: Mirel Mircea Catalin, ing. la SN Petrom Prahova, si Liviu Adrian, student an. V la Biotehnologie medical-veterinara, profesie similara cu aceea a tatalui sau.

Cristu Vlasceanu (n. 22.04.1954, Tintea-Baicoi, Prahova). Scoala generala a absolvit-o la Tintea, continuand studiile la Liceul din Baicoi. Este absolvent al IANP Bucuresti, Universitatea Agricola si de Medicina Veterinara, Facultatea de economie agrara (1993). De asemenea, a urmat si un curs postuniversitar de administratie publica, terminat in 2004 la Universitatea Petrol si Gaze Ploiesti (UPGP). Intre 1990-2001, a fost ales viceprimar, iar din 2001 pana in 2004 a desfasurat o splendida activitate in cadrul patrimoniului local, fiind directorul-fondator al Directiei Patrimoniului din Boldesti-Scaieni, prima institutie de acest fel din tara. Impetuos si plin de dinamism l-a sustinut in activitate pe primarul Vasile Enache, in toate realizarile din perioada acelui mandat de primariat: constructii de scoli, dispensar, canalizarea centrului Boldesti pana la Scaieni, monumentul s.c.l.

Cristina Stoicescu – fosta eleva a Scolii nr. 2 cu clasele I-VIII din Scaieni, Cristina Starceanu din Balaca, este actualul sef al sectiei de Medicina muncii de la Spitalul judetean Prahova din Ploiesti. Ea s-a nascut la 25 ianuarie 1969 in Ploiesti si dupa terminarea Liceului `Mihai Viteazul` (1983-1987), va reusi printre primii la Facultatea de Medicina si Farmacie `Carol Davila` din Bucuresti, pe care o va absolvi in 1995, ca medic internist. Este casatorita cu medicul Danut Stoicescu, absolvent al aceleeasi facultati. Au doi baietei.
Rezidentiatul a fost facut intre 1994-1998 in medicina muncii, iar urmatorii cinci ani (1999-2004) a fost un timp necesar de specializare in pneumologie. Desi amandoi sotii fusesera repartizati la Bucuresti, dupa o perioada de lucru in spitalele din Capitala, au cerut sa fie transferati la Ploiesti. Dupa cum vedem, Cristina a revenit la vechea ei specializare din medicina muncii, care este o bransa destul de responsabila a medicinii moderne din zilele noastre, tanara doctorita fiind acolo, ca si in viata de toate zilele, un model de corectitudine. In serviciul pe care il are acum, duce si o importanta activitate de cercetare. Sora Cristinei, ing. Niculina Voinea (n. 4.09.1959, Scaieni), absolventa a Universitatii Politehnice Bucuresti, este specialista in ingineria proceselor chimice la Schela Boldesti, mama a doi copii, Andrei si Razvan, studenti la Facultatea de Informatica.

Nicolae Moianu (n. 7 aug. 1941 la Aricesti Rahtivani, jud. Prahova) este unul dintre cei mai prolifici arhitecti romani din generatia sa, autor de lucrari splendide, extrem de cunoscute de milioane de oameni care, din pacate, le vad, le folosesc, dar numai cativa se intreaba cine o fi fost autorul lor… Va dau numai trei exemple din lucrarile lui si o sa va convingeti ca am dreptate. Sute de mii de cetateni trec anual prin fata Garii de Sud si vad acolo o mare si frumoasa fantana arteziana, aparuta in 1969 langa monumentul eroilor, dar cine stie ca autorul ei este arhitectul Moianu, care a trait mai toata viata la Scaieni? Zeci de mii de turisti romani si straini, cand viziteaza Satul de Vacanta de la Mamaia, admira frumusetea si originalitatea `Hanului Prahova`, dar cati stiu ca a fost conceput mai intai pe planseta arhitectului Moianu? De asemenea, zeci si zeci de mii de oameni circula sau se plimba pe frumosul Bulevard CFR din Giurgiu, dar cati stiu oare ca modernul bulevard este tot opera lui? (La drept vorbind, cu cativa ani in urma, admiram si eu acest bulevard, dar nu stiam ca este opera con-oraseanului meu.) Si tot asa, putem insira o lunga lista cu o serie de alte lucrari minunate create de arhitectul din Scaieni, insa, deocamdata, ma voi multumi sa amintesc doar pe cele mai apropiate, mai accesibile, dintre ele, fiindca multe sunt raspandite pe o arie larga, prin tara.
Voi incepe cu marea si noua scoala etajata din Boldesti, care are 12 sali de clasa, 4 laboratoare, 4 alte sali pentru clasele I-IV, o mare sala de sport (15 x 30 m) si o infatisare impunatoare. Intregul centru al orasului Mizil este proiectat tot de acest arhitect, apoi intregul cartier Micro-14 din Buzau, precum si cartierul Costieni din Ramnicu Sarat. La fel – Policlinica `Cina` de pe Str. Andrei Muresanu, din Ploiesti, cinematograful-cineplex `Modern`, cu doua sali, de pe Soseaua Vestului (construit in 1975), din acelasi municipiu, Sala Polivalenta de 1000 de locuri, de la Plopeni (1984-1985), Casa de cultura Plopeni (1980), Hotel-Park din Baile Govora etc., etc., spre a nu mai vorbi de atatea si atatea renovari, printre care Casa Camarasiei din Slanic Prahova, Hanul Rosu de la Valenii de Munte (acesta, din pacate, incendiat cu rele intentii de niste criminali mafioti), proiectari de case particulare, cimitire s.a. La toate as mai putea adauga si propria lui casa – nu aceea parinteasca din Scaieni, pe care a vandut-o – ci eleganta vila din Seciu, aceasta fiind locuinta de vara a marelui constructor care locuieste acum mai mult in Ploiesti. Pana sa iasa la pensie, arhitectul Moianu era cunoscut si ca `violonistul Moianu`, fiindca interpreta piese clasice la vioara; i se mai spunea si `pictorul Moianu`, caci a pictat o serie de minunate tablouri care, fotografiate si adunate, ar putea alcatui astazi un frumos album de arta ce ar merita sa fie publicat.
Pentru ca am copilarit cu Nicusor, cum ii ziceam eu in copilarie, imi amintesc cum il chibitam cand el picta, pana intr-o zi cand mi-a zis-o in fata: `Decat sa te uiti la mine, mai bine pune mana si incearca sa faci si tu o pictura!` `Nu, ca nu pot si… nu stiu cum`, i-am raspuns eu. Atunci Nicusor mi-a dat in mana o pensula si tuburi cu ulei, mi-a pus in fata o bucata de carton pregatit pentru a fi pictat, a luat din perete icoana Sfantului Nicolae, patronul casei si al lui, si mi-a raspuns: `Ai sa poti!`. Si l-am `gresit` destul de bine. Astfel am devenit si eu pictor – numai datorita lui.
Arhitectul Moianu a facut acelasi liceu ca si mine – Liceul `I.L. Caragiale` din Ploiesti (1959-1965), apoi Facultatea de Arhitectura de la Institutul de Arhitectura `Ion Mincu` din Bucuresti (1959-1965); a urmat studii de urbanism si proiecte de arhitectura, apoi a lucrat ca arhitect la DSAPC Ploiesti (1965-1968), devenit I.P.P. (Institutul de Proiectari Ploiesti). De acolo a iesit la pensie in anul 2004. Este casatorit cu o reputata profesoara de franceza, Constanta Florica Moianu si au o fata care a absolvit Facultatea de Stiinte Juridice din Bucuresti, avocata Oana Moianu.
In cartea de fata sunt si reproduceri dupa picturile acestui distins arhitect roman.

Ligia Duna (n. 19 apr. 1970) Despre Ligia am mai vorbit cand am prezentat talentele muzicale ivite din acest oras. Ea debutase ca pianista, insa profesoara ei de canto a descoperit ca are o voce de exceptie si a indemnat-o sa studieze canto. Dupa absolvirea Conservatorului de muzica din Bucuresti, a fost repartizata ca soprana la Teatrul de Opereta `Ion Dacian` din Capitala. Pana acum a avut roluri interpretative, ca soprana, in urmatoarele operete: `Frumoasa din padurea adormita`, de Marius Teicu (rolul Barzei Berta), `Hello Dolly`, de Jerry Hems (rolul Irenei Malloy), in opereta `Farmecul operetei` de Emmerich Kalman si in `Opereta, dragostea mea`. Anul acesta pregateste si alte roluri.

Florin Duna (n. 9 iun. 1969) Si pe fratele Ligiei l-am prezentat la capitolul despre talentele muzicale ridicate din acest oras. El locuieste in Berlin. Ca si sora lui, a terminat Liceul de muzica din Bucuresti si conservatorul `Ciprian Porumbescu`. Este un foarte talentat violonist. Preda cursuri de vioara in limba germana la o scoala de muzica din capitala Germaniei. Mai nou, intentioneaza sa publice un curs de vioara.

Miltiade Paun (n. 3 oct. 1928 la Pleasa, Prahova – decedat la 29 iulie 2002 la Scaieni), absolvent al Liceului Militar din Predeal, dar avand inclinatii muzicale, a continuat studiile la Conservatorul din Bucuresti. A fost oprit acolo ca asistent. Peste cativa ani, devine director la Directia de muzica din Ministerul Culturii, colaborator extern la revista `Muzica`, secretar muzical la agentia de impresariat artistic ARIA, secretar literar muzical la Opera si Opereta, director la `Electrecord`, autor de librete muzicale, co-autorul cartii `Opereta Ghid`, impreuna cu Titus Moisescu (Ed. muzicala, Bucuresti, 1969). A condus ansambluri romanesti peste hotare. Prieten cu marele tenor Ion Dacian care il va cununa cu Elena Nicolae din Scaieni si care le-a cantat la nunta ce a avut loc in aceasta localitate. Are un baiat inginer, Ionel Paun, care locuieste tot la Scaieni. Alte amanunte sunt descrise la capitolul despre talentele muzicale ale orasului.

Rusu Dragos (n. 21.06.1963) este un fost elev al Scolii din Scaieni care, dupa absolvirea Facultatii de Economie Industriala din cadrul ASE (1989), a mai urmat Facultatea de Drept a Universitatii Ecologice Bucuresti, sustinandu-si masteratul in stiinte economice la ASE Finante-banci si a devenit director general in cadrul Agentiei Nationale de Administratie Fiscala ANAF. Este doctor in Finante-banci. A fost vicepresedinte si comisar la Garda Financiara Centrala, presedinte de Antrepozitare Fiscala, director general al Directiei Generale de Inspectie Financiar-Fiscala din cadrul Ministerului Finantelor Publice. De pe aceasta pozitie a devenit primul luptator cu retelele mafiote, declansand atacuri bine documentate contra firmelor fantoma, contra valului de evaziuni fiscale din tara, cerand intensificarea expertizelor (in special in vanzarile la negru de bauturi alcoolice de marca, a tutunului fin din import prin folosirea banderolelor false netimbrate corespunzator si fara elemente de siguranta specifice). S-a ocupat cu verificarea produselor impuse accizarii, inclusiv a foliilor holografice care au – sau, mai bine zis, care trebuia sa aiba – mai multe niveluri de securizare, deoarece chiar si acestea se falsificau, fiind necesar introducerea obligatorie a controlului si verificarii cu lampa ultravioleta a etichetelor holografice. Rusu Dragos, in prezent director in Ministerul Finantelor, a contribuit concret la combaterea acestui flagel care pagubeste bugetul de stat cu sume de ordinul miliardelor de euro (peste 50% din valoarea bugetului de stat). Este casatorit cu Raicu Angela Iuliana (n. 21.07.1961), absolventa a ASE 1988. Au doi copii: Andreea studenta anul I la Universitatea Hiperion si Corina Teodora, eleva clasa a II-a.

Nicolae C. Gheorghe Tarlea-Castellano (n. 10.08.1946): Pentru lupta cu arma in mana impotriva comunismului, descrisa la capitolul respectiv, pe acest fost elev al Scolii din Scaieni l-am trecut pe lista cetatenilor de onoare.

Ilie Dutu (n. 20.05.1951): Pentru lupta impotriva comunismului, descrisa la capitolul respectiv, pe acest fost elev al Scolii din Scaieni l-am trecut pe lista cetatenilor de onoare.

Costin Pelinescu (n. 8 iulie 1936) este inginer, profesor, fost inspector general-adjunct al Inspectoratului de Invatamant al Municipiului Bucuresti si inspector general sef al Sectiei de Invatamant din Sectorul 1 al Capitalei. Tatal sau este cunoscutul portar al echipei de fotbal a Schelei Boldesti, Titus Pelinescu.
Scoala generala a facut-o la Ploiesti si la Scaieni iar studiile medii la Liceul `Spiru Haret` din Bucuresti (1954). A continuat cu studii la Institutul Politehnic din Bucuresti (actuala Universitate Politehnica), absolvita in 1966 cu titlul de inginer mecanic. Dupa o perioada de stagiatura ca profesor inginer de tehnologie la Grupul scolar de constructii metalurgie, unde a fost si director, a fost recrutat, in 1972, la Inspectoratul Scolar Bucuresti, in functiile amintite. Intre 1985-1998 a fost inspector sef la Sectorul 1 Bucuresti. De asemenea, a fost ales ca Presedinte pe tara a Federatiei Sportive de Inot. Are doua lucrari publicate in domeniul sociologiei.
Inspectorul general Costin Pelinescu a venit si continua sa vina deseori in vizita in Boldesti-Scaieni, locuri de care il leaga cele mai frumoase amintiri din copilarie. In scoala generala a fost colegul meu de clasa, unul dintre fruntasii la invatatura pe scoala. Ca inspector general a fost, de-a lungul anilor, unul din cei mai apreciati si respectati inspectori din invatamantul bucurestean, apreciat de toti directorii de licee si scoli generale pentru impartialitatea si corectitudinea sa exemplara despre care, de-a lungul anilor, s-au scris frumoase articole de lauda.

Viorel Mateianu: Unul din cei mai mari fotbalisti si antrenori de fotbal, juristul Viorel Mateianu, s-a nascut la 1 iunie 1938 la Lipanesti, Prahova. Desi primele clase le-a facut in comuna natala, apoi Liceul `I.L. Caragiale` la Ploiesti (abs. 1956) si studiile de drept civil la Facultatea de Drept din Cluj si Bucuresti, ca sportiv el s-a nascut la echipa de fotbal a schelei Boldesti. Viorel traia zilnic in Boldesti, venea zilnic pe jos de acasa la terenul de fotbal din Boldesti si deseori se recomanda ca este fotbalist boldestean. De aici, fostul centru-inaintas al echipei boldestene a fost remarcat si recrutat mai intai in echipa Petrolului din Ploiesti, apoi, intre 1954-1970 in alte mari echipe, succesiv, la Progresul CSPS, Progresul Finante-Banci Bucuresti, Universitatea Cluj, Steaua-CCA, apoi din nou la Progresul Bucuresti, echipa purtatoare a `felinarului rosu`, pe care a adus-o in prima linie din divizia A, Viorel jucand ulterior in ambele echipe nationale – cea de juniori si de seniori – si participand in turnee nationale ori internationale, care i-au slefuit talentul pana la nivelul de mare vedeta internationala si l-au transformat in idolul numarul unu al spectatorilor din intreaga tara. `Vio` era cel mai bun dribleur al fotbalului romanesc din toate timpurile, rapid si imbatabil in fente zigzagate de tip sud-american, fiind adesea comparat cu marele brazilian Pele. S-a spus despre el, pe drept cuvant, ca, in calitate de antrenor de elita, a revolutionat fotbalul romanesc prin metode stiintifice si idei de joc personale. Ca jucator extrem de dinamic, odata minge intrata in iuresul pasilor sai, nu se oprea decat in poarta adversarului, motiv pentru care, de mai multe ori, manageri ai marilor echipe occidentale i-au oferit sume tentante de sute de mii de dolari incercand sa-l achizitioneze in formatiile lor. Dar Viorel le-a respins pe toate cu demnitate, chiar daca in patria sa, adeseori a fost nedreptatit din invidia unor potentati, intr-un fel nemeritat si dureros, creandu-i o stare psihica ce a contribuit considerabil la imbolnavirea lui. Abia in preajma decesului, dupa revolutie, i s-a oferit – destul de tardiv – titlul de `maestru al sportului`. V.M. a fost nu numai un mare fotbalist roman, dar si unul dintre cei mai buni antrenori, ridicand, intre anii 1978-1980, echipa F.C. Maramures Baia Mare la nivelul unei imbatabile echipe de club european (amintim ca la Baia Mare clubul sportiv ii poarta numele. Dupa asemenea rezultate, Federatia Romana de Fotbal l-a `imprumutat` pentru trei ani (1970-73) echipei germane TUS Wansee din Berlinul Occidental, unde, de asemenea, Viorel Mateianu a facut minuni pe teren. Necazurile traite in relativ scurta sa viata (moartea unicului fiu care de abia se casatorise, un prim accident vascular), nu l-au mai ajutat sa reziste la al doilea stroke cerebral si in ziua de 25 nov. 1996, a plecat dintre noi, cu trei ore inaintea meciului echipei `Steaua` in cupa UEFA, pe care o iubea si voia sa o vada evoluand pe teren. A lasat in urma pe iubitoarea lui sotie, jurista Mihaela Mateianu, redactor la ziarul Libertatea, si doi nepoti, astazi studenti – Danut si Viorel Mateianu-2, care locuiesc la Boldesti cu Dana, mama lor, profesoara de matematica la scoala din aceasta localitate. Fiindu-mi bun prieten si coleg de liceu, am apucat sa-l vizitez acasa la Bucuresti, unde ne-am imbratisat cu emotie cand ne-am revazut dupa mai bine de patru decenii. Am scris despre el in ziarele americane, iar acum consemnez trecerea lui prin lume si in aceasta monografie care este inchinata locului pe care Viorel il iubea atat de mult.

Vivi Rachita: (n. 30 mai 1970 la Boldesti-Scaieni). A fost elev al Scolii din Scaieni. Alaturi de Viorel Mateianu, Valeriu Rachita este unul din cei mai de seama fotbalisti si antrenori romani. Pe undeva, chiar li se aseamana soarta si stilul lor de lucru. Ar fi multe punct comune care ii apropie – chiar si initialele de `V` de la `victorie` – dar si multe diferente. Daca Viorel era centru-inaintas, Vivi era `back`, adica fundas, despre care multi au spus, in perioada cand a mai evoluat la Steaua, ca are ceva din Prodan, cu exceptia unor mici gafe de care fireste ca nu poate scapa nici un fotbalist. Obtinuse o medie foarte buna (8,48) intr-un meci cu Bistrita, cam prin vremea cand el juca la Steaua. De fapt, Rachita a fost preferatul spectatorilor cam in toate echipele si meciurile in care a jucat – si se poate mandri ca are un palmares de jucator formidabil, evoluand in vreo opt echipe bune, in decursul a numai cativa ani. Daca ne gandim ca a pornit de pe simulacrul de stadion al IGS-ului, de langa casa lui din Scaieni, si a ajuns cu repeziciune pe marile stadioane ale tarii si ale Europei, aceasta nu e lucru putin.
Intre anii 1990-1996 a jucat la Petrolul; intre 1989-1990, 1996-1999, 2002-2005, deci in trei randuri, ajunsese sa fie idolul stelistilor, caci Vivi se dedicase trup si suflet echipei `Steaua` si poate ca ar fi ramas acolo mai mult timp daca nu ar fi intrat in conflict cu Gigi Becali. Dupa plecarea de la echipa ros-albastrilor, a mai perindat pe la Plopeni si pe la Onesti, apoi in capitala Turciei, in echipa Ankaragk, iar din Turcia la Farul Constanta, apoi la echipa Litex, din Bulgaria si, in sfarsit, la Universitatea Craiova… A jucat ca fundas si in echipa nationala. Cele mai mari foloase, Rachita cred ca le-a adus echipei ploiestene Petrolul, unde s-a remarcat ca un bun si devotat antrenor. Din aceasta functie, s-a retras in mod festiv, in august 2005, cand i s-a si organizat un `meci festiv` special, sustinut in cinstea lui, un meci de retragere, cu participarea formatiilor din anul 1995 ale Petrolului si Rapidului, finalistele acelui an.
Incontestabil, Valeriu Rachita este unul din marii fotbalisti ai tarii, motiv pentru care consider ca merita sa intre pe lista de onoare a orasului Boldesti-Scaieni.

O PRIMA LISTA CU CETATENII CARE SI-AU ADUS
CONTRIBUTII DE SEAMA IN ORASUL BOLDESTI-SCAIENI,
SPRIJININD, PRIN MUNCA LOR ZILNICA, RIDICAREA LOCALITATII

Deoarece aceasta lista este alcatuita de la mare distanta de tara, fara sa existe posibilitatea de a fi intru totul completata cu datele necesare, nici verificata suta la suta, precum autorul si-ar fi dorit, sunt dator cu niste explicatii. Mai intai m-am izbit de criza de spatiu si de timp, dar si de imposibilitatea de a intra in contact direct cu o multime de locuitori care sunt sigur ca meritau sa figureze pe ea si pe care inca nu am putut sa-i contactez, desi am incercat asa ceva. (Cateva plicuri cu date personale expediate din tara nu au ajuns la mine in America, probabil oprite de SRI, caci au vazut ca erau liste care transmiteau date personale din Romania in America si, de aceea, as avea dreptul sa spun ca acest serviciu de informatii mi-a facut un mare deserviciu, deoarece mi-a sabotat lucrarea de fata. Credeam ca am scapat de cenzurarea scrisorilor, obicei criminal mostenit de pe vremea dictaturii comuniste. Se vede treaba ca mai avem mult pana sa ne aliniem la cerintele UE.) De aceea, trebuie sa imi cer scuze de la persoanele apartinand acestei categorii si care sper sa ma inteleaga ca, deocamdata, nu figureaza aici, nu din rea vointa, ci din simplul motiv ca, in ciuda unor eforturi facute, pana la tiparirea cartii, ceruta urgent de editura, nu am putut afla totusi numele lor si celelalte amanunte. De asemenea, insasi uitarea, uneori, ne joaca feste…
Sunt sigur ca lista trebuia sa fie cu mult mai mare, fiindca majoritatea cetatenilor si-au adus obolul la ridicarea localitatii. Cauzele omisiunilor respective raman, totusi, motive serioase, vizavi de pretuirea fiecarui locuitor in parte, pentru care ii rog pe cei care lipsesc din aceasta succinta enumerare si se considera neindreptatiti, stiind ca au contribuit cu ceva concret la ridicarea spirituala sau materiala a orasului, sa aiba rabdare si sa-mi comunice numele lor pe urmatoarea adresa: Prof. Cristian Petru Balan, str. Bucovului nr.19, Boldesti-Scaieni, jud. Prahova, cod. 105300 (sau prin e-mail: cristianbalan1@yahoo.com). Observatiile si adaugirile imi vor fi comunicate electronic aici, in Statele Unite. In afara de nume, i-as ruga pe acesti solicitanti sa specifice profesia, domiciliul si care anume a fost contributia lor principala la consolidarea bunului renume al acestei localitati. Daca explicatiile vor fi plauzibile, dupa verificare, numele lor vor fi cu certitudine incluse in editia a doua a acestei monografii. Le multumesc inca de pe acum cu anticipatie.
Deocamdata, in aceasta prima editie, avem informatii despre urmatoarele persoane, domiciliate in Boldesti-Scaieni. Din pacate, cateva sunt decedate (numele insemnate cu o cruciulita), dar aceasta nu inseamna ca nu meritau a fi amintite. Toate numele sunt mentionate in ordine alfabetica (oferind si unele amanunte in cazul ca activitatea lor a fost necesar a fi subliniata):
Prof. univ. Alecu Ioan-Nicolae (n. 09.07.1945, Bucuresti), fost presedinte AGA in cadrul S.C. `Agros` Boldesti-Scaieni, intre 1990-1999; +Albulescu Mariana (asist. med., n. 21.12.1953, Ploiesti m. 19.12.1996), Albulescu Serban (n. 19.07.1949), electronist, Albulescu Doina (n. 12.05.1955), economista, Albulescu Bogdan (n. 22.03.1978), actor Teatru National Bucuresti, Albulescu Andreea (n. 31.10.1980), economista, ing. Ion Nicolae Alexandru, ing. Ion Angelescu, +Margareta Angelescu, ing. +Mircea Angelescu, Nicolae Angelescu, +Petrache (Petre) Angelescu, ing. Petre (Puiu) Angelescu, Georgeta Anton (tehnician veterinar), Gh. Antonescu, Liliana Antonescu, Ion Anton, Silviu Andrei Antonoiu, prof. Steliana Apostu, ing. Vasile Ardeleanu, Daniela Aron (asist. medicala), Valentin Aron, prof. Natalia Atanase, +Corneliu Axente, ing. Ion Baraonici, Titi Badica, +Ion Balan, Puica Balan, ing. geolog Barbatescu, Coca Beuca, +Traian Beuca, Daniela Bica, C-tin Belea, ing. Lidia Belea-Mitu, ing. Aurel Bilciurescu (presedintele unei companii de import-export), ing. Doina Bilciurescu (n.1949), ing. Olga Bilciurescu (n.1957), Mariana Bilciurescu, prof. Ana Bita, +prof. Ion Bita, Paul Bita, Stelian Bita, +Gheorghe Birjoveanu, ing. C-tin Blebea, Ana Bocioaca, Gh. Bratosin, Paulina Bratu, Elena Buiac, Simion Buiac, ing. Valeriu Carp, Marilena Carp, Gheorghe Catrinoiu, Antoanta Cazacu, ing. Violeta Cazacu, Tiberiu Ceausu, +inv. Gheorghe Catalin, ing. Gabriel Calinescu, medic stomatolog Daniela Calinescu, Puiu Calinescu, Filofteia Caproiu, Simona Carcioiu, Stelian Carcioiu, Cristina Cernat, +Dumitru Cernat, +Emilia Cernat, C-tin Chesca, Niculina Chiriac, ing. prof. Doina Marina Chirita, prof. Constantin Chirita, Ion Chivaran, Rodica Chivaran, Cristina Ciobanu, Natalia Ciobanu, Gabriel Cioc, Rodica Cioc, Ciorobea Daniela, farm. Valeria Ciuperca, econ. Cristina Ciulei, Florin Ciulei (n. 15.09.1969), admin. Sc. nr. 1 Boldesti, Ion Ciulei, Florica Ciulei, Vasile Ciulei (n. 22.04.1941), abs. Fac. Electromecanica, Ciulei Fanica (n. 8.10.1967), sudor, Ciulei-Gurau Irina (n. 15.01.1963) economista si patron de magazin, Ion Constantin, ing. Ciprian Costache, Iulian Costache, Elena-Luminita Costache, ing. Stelian Croitoru, col. sec. Ion Croitoru, Florin Croitoru, Cucu Croitoru, +Crozzolo Alexandrina, Gheorghe Danciu, +Chiril Darie, Valeriu Darie, prof. Elena Darie, Ion Darie, Mariana Darie, ing. Mihai Darie, Petre Darie, Virginia Darie, Cornel Diaconu, +Elena Diaconu, +Ion Diaconu, Fivi Diaconu, +Ovidiu Diaconu, inv. Constanta Diaconescu, ing. Dan Diaconescu, prof. Dana Diaconescu, prof. Silviu Diaconescu, ing. Ion Dima, prof. +Emilia Dinca, econ. Ion Dinca, prof. Constantin Dinu, prof. Ion Dinu, prof. Maria Dinu, ing. Viorel Dinu, ing. +Nanu Dragu, prof. Mona Dumitru, Gh. Duma, Cristian Petre Dumitrache, Eremia Duna, ing. Gh. Duna, Eugenia Dutu-Mihailescu, ing. Gheorghe Enache, ing. Liana Enache, ing. Enescu Traian, inv. Enescu Veronica, Carol Fechete, Virgil Fechete, Floarea Fechete, Ana Filip, Adrian Filostache, Ioana Filostache, Florea Daniela, Elena Frecauteanu, Teodor Frecauteanu, prof. Eugenia Filote, Ionut Filote, ing. Gheorghe T. Gheorghe, Rosika Gheorghe, Constantin Gheorghe, prof. Tatiana Gheorghe, Alexandra Georgescu, ing. Marian Georgescu, Adriano Valeriu Geotti, Corneliu Geotti, +Maria Gotonoga, prof. +Platon Gotonoga, +Leon Grigore, +Nicolae Grigore, Marilena Grigore, +Tamara Grigore, econ. +Valerica Hancu, prof. Hanganu Maria, Ecaterina Hoanca, Eugenia Ilie, Gh. Ilie, ing. Mircea Ilie, Benone Ionescu, econ. Elena Ionescu, cant. Stefan Ionescu, Constantin Iosif, Elena Iosif, C-tin Isbasoiu, Stelu Ivan, +Antoaneta Lazar, Maria Leuca, Elena Leuca, Elena Licu, Maria-Lala Licu, Nicolae Licu, inv. Vera Licu, Ion Loghin, inv. Florica Manea, Elena Manole, Ilie Manole, Miruna Manole, Valentin Manole, Aurel Marin, +Constanta Marin, ing. Petre Marinescu (inginer pensionar, fost director a Uzinei de masini si utilaje din Giurgiu), Elena Matei, +Grigore Matei, Marian Matei, +Niculina Matei, Paul Matei, C-tin Mateescu, ing. text. Teodora Mateescu, Valeriu Mateescu, Ion Mazilu, Bogdan Metea, ing. Corina Metea-Patranescu, Elena Mihai, Cleofira Mihalcea, Cristian Mihalcea, Ing. Aurelian Mihailescu, ing. +Elena Mihailescu, ing. Constanta Mihailescu-Dragu, prof. Dorina Mihailescu, Victoria Minea, Petre Mitita, prof. Ciresica Marciu, educ. Elisabeta Marciu, inv. +Ioana Mocanu, Maria Musceleanu, Stefan Musceleanu, farm. Ileana Munteanu, Ion Munteanu, econ. Maria Munteanu, Aurelia Muresanu, +Mircea Muresanu, Musa Samir (proprietar cofetarie), Laura Musa, Elisabeta Nagy, Mihai Nastase, Gheorghe Negut, dr. Nemerovschi Carmen, inv. +Constantin Nichita, Elena Nichita, asist. farmac. Ana Atena Nicola, Lucian Nicola, Gheorghe Nicolae, Bodola Nicolescu, Lizica Nicolescu, C-tin Nicolescu, Puiu Olaru, Valeria Pahontu, Adrian Pantelimonescu, Maria Pantelimonescu, Roxana Pantelimonescu, +Ioan Paraschivescu, Valeria Paraschivescu, Onitiu Eugenia, Vanda Oprea, Ovidiu Pascu, ing. Corina Metea-Patranescu, dr. Doru Parvan, prof. Constanta Parvulescu, econ. Lia Petre, +Maria Petre, +Nica Petre, Romeo Petricioiu, Ion Pilica, econ. Adrian Petre Popescu, +C-tin Popescu, inv. Eugenia Popescu, ing. prof. Emilia Raluca Popescu, Steliana Popescu, Caius Aurelian Pita, Eduard Mihai Pita, asist. med. Gheorghe Pita, Eugenia Pita (maistru cofetar cu practica indelungata in Germania), +Ion Pita, Eugen Popa, Florica Popa, Ileana Popa, Liviu Popa, Lucica Popa, Manole Popa (fost viceprimar), Marius Popa, Olguta Popa, +Puiu Popa, econ. +Constantin Popescu, +Paraschiva Popescu, +Petre G. Popescu (fost notar, primar de centru), Mihai Predescu, farm. Livia Protopopescu, Lucia Puscasu, Victor Puscasu, Aurelia Radu, C-tin Radu, Dr. Luiza Radu, Radu Dumitru (Conu Mitica, figura pitoresca a orasului, prin nota distinsa de eleganta a vestmintelor sale), prof. Petre Radu, Elisabeta Radu, Eugenia Lelia (Gina) Radu, ing. Gh. Rachita, jurist Gabriela Radulescu, Georgeta Radulescu, Ion Radulescu, Jana Radulescu, Dorina Radulescu, col. Mircea Radulescu, Paul Radulescu, Relu Radulescu, Ion Rosca, Lucica Rosca, +Razvan Rosca, Aurelia Samoila, Nicolae Savu, Ana Sandulescu, dr. Alin Scarlat, Elena Scarlatescu, Jean Scarlatescu, +Lica Scarlatescu, ing. Elisei Scirenco, Mihaela Scirenco, Pavel Scirenco, ing. Floru Secreteanu, ing. Nelu Slaboiu (Pavel), Silvia Sorescu, prof. Abel I. Stan, Daniel I. Stan, Elena I. Stan, Aurel Stan, prof. Fabiola Stan, ing. Sever Stan, Ioan I. Stan, inv. Ioana Stan, Valentin Stanciu, Ana State, +Gheorghe State, Mariana State, prof. Petre State, Veronica State, inv. Georgeta Suditu, prof. ing. Constanta Tanase (directoarea Liceului industrial Scaieni; v. Liceul), econ. +Corneliu Tanase, +Aurelian Tanasescu, prof. Florica Tanasescu, Ilie Tanasescu, Remus Tanasescu, +Ilie Teodorescu, dr. Valentin Teodorescu, Elena Teodorescu, C-tin Teodoru, Alexandru Tolomei, Aurica Tomescu, ing. Ion Tomescu, C-tin Tomescu, +Nicolae Tomescu, Petre Tomescu, +Vasile Tomescu, Ioan Tronaru, Gheorghe Tudor (fost director camin cultural, consilier primarie), Severa Tudor, ing. Florin Turbatu, tehn. oper. Camelia Voinea, Marius Voinea, Madalina Voinea, ing. Niculina Voinea, econ. Mariana Urdea, +Vasile Urzica, prof. Cezarina Vasile, ing. Dorin Vasile, Lucica Vasile, Petre Vasile, inv. Georgeta Vasilescu, Grigore Vasilescu, inv. Mariana Vasilescu, ing. Sorin Vasilescu, +Niculina Valsanoiu, Octavian Visan, Maria Voda, Alexandru Zamfirescu, Emil Zamfirescu, Silvia Zamfirescu, Mirela Zeca, +Tanase Zeca, Ion Zirnea. (Lista va continua, cu corectarea omisiunilor, in editia a II-a).

FOSTI PRIMARI SI AJUTOARELE LOR : +Tanase Vasilache (v. mai jos: fondatori), +Ilie B. Raspop (v. mai jos: fondatori), +Popa Manole, Maria Musceleanu (fosta secretara sefa a primariei orasului, un model de constiinciozitate), C-tin Nastase, Cristu Vlasceanu, +Stela Chivaran, Gheorghe T. Gheorghe, (v. mai jos: fosti lideri locali), jurist Dumitru Pita, Gh. Tudor, Stefan Pahontu.

FOSTI SI ACTUALI LIDERI DE INSTITUTII LOCALE SI INTREPRINDERI :

Col. Petre Raduta (n. 01.01.1946 la Valea Salciei, Buzau). Dupa terminarea Scolii generale din comuna natala, a urmat Liceul din Ramnicu Sarat si Scoala Militara din Bucuresti (1964-1967). Are gradul de colonel. S-a inscris la Universitatea Bucuresti, urmand Facultatea de Drept si Filosofie (1970-1979) pe care a terminat-o cu titlul de Diplomat in Drept. Este casatorit cu prof. de matematica Alexandra Raduta (n. 15.03.1951, la Ramnicu Sarat), licentiata a Facultatii de matematica din cadrul Universitatii `Al. I. Cuza` din Iasi. Au doi copii: Cristian Raduta, sculptor (prezentat la artistii locali) si Georgeta Raduta, asist. univ. la catedra de matematica a Universitatii Ploiesti, (n. 24.03. 1976), casatorita cu ing. Valentin Maniu. Georgeta si Valentin au doi copii. Colonelul Petre Raduta a lucrat in cadrul Ministerului de Interne, in fosta militie, fiind detasat la Buzau, Mizil, Valeni si Boldesti-Scaieni unde a fost comandantul Postului de militie orasenesc (1973-1985). In prezent, este pensionar, dar, avandu-se in vedere inalta sa calificare si experienta, a fost numit comandantul Politiei comunitare din Boldesti-Scaieni, de la infiintare (2005) pana in prezent. (Vezi. cap. politia locala). Trebuie mentionat faptul ca atunci cand Securitatea a aflat ca Petre Raduta a avut niste relatii mai stranse cu familia mea `fugita in America`, a fost mutat din postul ce-l avea in Boldesti-Scaieni, la Slanic Prahova. Abia dupa revolutie a fost repus in drepturi.
Ing. Florin Marinescu (n. 28.12.1954, Ploiesti), actualul sef al `Unitatii Boldesti`, cum se numeste reminiscenta fostei si glorioasei Schele petrolifere Boldesti care, de la peste 3000 de salariati, a mai ramas cu vreo 300, se straduieste, pe cat ii sta in putinta, sa mentina aceasta unitate la linia de plutire. Eradicarea Schelei Boldesti s-a produs prin Hotararea nr. 692 din 7 oct. 1994 privind infiintarea de societati comerciale cu capital integral de stat prin reorganizarea unor subunitati din cadrul Regieiei Autonme a Petrolului `Petrom` Bucuresti. Inginerul Florin Marinescu continua munca inceputa de pe cand lucra la fosta schela. Experienta indelungata il ajuta in acest efort pe care il duce cu speranta ca va fi din nou posibil ca `Unitatea Boldesti` sa redevina ceea ce a fost – Schela petrolifera Boldesti – nicidecum o anexa a Schelei Baicoi. Dupa absolvirea cursurilor elementare la Boldesti, apoi a claselor V-VIII la Liceul Caragiale din Ploiesti, a urmat Liceul militar `Dimitrie Cantemir` din Breaza. Nu si-a ales cariera militara ci a vrut sa devina inginer petrolist. De aceea a urmat cursurile Institutului de petrol si gaze din Ploiesti (1976-1981) pe care le-a absolvit cu titlul de inginer. A lucrat in fosta schela Boldesti din 1981 pana in prezent, 2007, avand mai multe responsabilitati: inginer sef de brigada, sef de sectie, sef de productie, pana la functia actuala – supervizor interventii, sef de unitate.
Constantin Nastase (n. 24.07.1936, com. Corbii Mari, Dambovita, fosta Tudor Vladimirescu). Sudii elementare si gimnaziale in comuna natala (cl. I-VI la Corbii Mari, cl. a VII-a la Tudor Vladimirescu). A urmat o scoala profesionala de electricieni la Targoviste, fiind repartizat la Schela Boldesti unde a lucrat pana in 1955. Din 1955 pana in 1958 a urmat o scoala de maistri, lucrand ca maistru la schela pana in 1959. In acel an a fost ales presedinte de sindicat pe schela de unde a fost trimis la o scoala de partid de un an de zile dupa care este numit instructor teritorial pe fostul raion Ploiesti. In 1969 revine la schela. Conducerea schelei il trimite la Academia Stefan Gheorghiu unde se specializeaza in probleme economice. Va lucra, in continuare, in cadrul asociatiei sindicale din Ploiesti, apoi ca director comercial la Intreprinderea de aparataje electrice din Ploiesti, iar de aici va fi cerut ca director comercial timp de zece ani la Magurele. Revine la schela Boldesti de unde va iesi la pensie in 1995. A candidat la alegerile pentru primarie din partea PSD si va deveni viceprimar intre anii 2001-2006, pe vremea cand era primar dr. Vasile Enache. In aceasta perioada s-a avut ca sarcina colectiva doua obiective principale: construirea scolii noi de la Scaieni si a salii de sport de la Scoala cu cl. I-VIII nr. 1 Boldesti-Scaieni, dotarea lor cu 52 de computere (35 la Boldesti, 17 la Scaieni); de asemenea, asfaltarea a 14 km de strazi, construirea monumentului s.a. Este casatorit cu educ. Adriana Nastase (vezi A. N.) si au doi copii Gabriel si Mihai (v. G.N.).
Ing. prof. Gheorghe Genel Costache (n. 30.03.1942 la Magurele, Prahova), fostul director al Fabricii de mucava Scaieni, este fiul Paraschivei si al preotului surghiunit de comunisti, Teodor Costache, dupa cum arata cartea `Preoti ortodocsi in inchisorile comuniste`, de Vasile Manea, Editura Arhiepiscopiei Alba Iulia (Reintregirea). Dupa terminarea scolii generale de la Lipanesti, inginerul a urmat Liceul I.L. Caragiale din Ploiesti (1960). Dar, fiind `baiat de popa`, a intampinat mari dificultati cu inscrierea la facultate. A trebuit sa se angajeze ca muncitor strungar, dupa trei ani de scoala tehnica, la Uzinele `Steagul Rosu` din Brasov. Mai avea colegi 14 fii de preoti, ca si el, acestia fiind tot strungari… A fost luat in armata la tancuri. Cu certificat de muncitor, a urmat Facultatea de mecanica, din cadrul Politehnicii Bucuresti (1968) si a primit repartitia la Uzinele de fibre sintetice `Republica` din Savinesti, langa Piatra Neamt. In 1969 se transfera ca diriginte de santier la Fabrica de mucava din Scaieni. Din 1987 pana in 2001, devine directorul general al acestei fabrici care acum a fost rebotezata CAHIRO. Deci, la aceasta fabrica, a lucrat 32 de ani, timp in care a fost si profesor de tehnologie la Liceul industrial din Scaieni. Inginerul Costache a fost trimis de trei ori in Mongolia, unde a stat mai bine de un an de zile, construindu-le acolo o fabrica de mucava, deoarece acea tara nici nu stia ce sunt acelea cutiile de carton. A fost medaliat cu cea mai inalta medalie a muncii mongola, personal de Yumjaaghiin Tedenbal (1916-1991), seful statului. In afara de doua surori, Mariana (1933-1980) si Elena (administrator la o gradinita), fostul director mai are un frate, Silviu Costache (n. 4.06. 1949, Ploiesti), fost secretar al primariei in perioada cand Aurica Marinescu era primar. Silviu fusese operator chimist la Brazi. El a terminat scoala generala la Lipanesti, liceul seral la Boldesti si Universitatea, Fac. de drept administrativ, la Sibiu. In prezent este jurist la Ploiesti, doctor in economie. Ceilalti doi frati ai lui Genel Costache au decedat: Costache Marian (1946-1996), absolvent al Liceului industrial Scaieni, un expert electrician auto si fost operator de cinematograf (v. talente muzicale locale) si Ionel Costache (14.10. 1936-09.03.2004), absolvent al Liceului seral Boldesti (1968) si al unei scoli de maistri (1978), fost director al Clubului de la Schela Boldesti, care, gratie maiestriei sale actoricesti, a ajuns la locul intai pe tara intr-un concurs artistic.

ALTI CETATENI DE FRUNTE AI LOCALITATII:

Ing. Mihai Moraru, fost ministru al petrolului, in regimul trecut, provenit din Balaca.
Ing. Toma Calinescu (n. 22.04.1928, Ploiesti) este inginer constructor si proiectant arhitectura. Dupa terminarea liceului si a Institutului de constructii din Bucuresti (1962-1968), a lucrat ca inginer constructor la asa numita Casa Alba din Ploiesti, pana la pensie. Este autorul unor frumoase constructii (casa ing. Alexandru, de pe str. Pacii din Scaieni, casa familiei Valcu, de pe str. Liliacului, casa dr. Daniela Calinescu de pe str. Monumentului, casa dr. Scarlat, de pe str. Monumentului – toate din Scaieni; a lucrat la proiectul cladirilor Omnia, Fabrica de paine de la bariera Rafinariei Vega s.a.).
Inginerul Calinescu este un militant neobosit pentru drepturile cetatenesti ale locuitorilor din Scaieni, sprijinind orice activitate a autoritatilor dusa in aceasta directie, venind cu numeroase initiative frumoase si deosebit de utile, acceptand pana si `sacrificarea` propriei case pe care a lasat-o ca multi ani sa fie lacasul dispensarului localitatii Scaieni. Fratii inginerului sunt: Mihai Calinescu (n. nov. 1929, Ploiesti, inginer constructor; Alexandru Puiu Calinescu (n. 1932, Ploiesti, sofer, desenator tehnic. Copiii lui, trei la numar, au facut cinste familiei sale Daniela Calinescu (n. 20.06. 1970 la Scaieni) este medic specialist stomatolog, absolventa a Facultatii de Medicina din Constanta (1995), avand cabinet propriu, luat zilnic cu asalt de pacienti locali sau din afara localitatii; Gabriel Calinescu (n. 14.11.1956, Ploiesti), inginer constructor, absolvent al Institutului de constructii, Bucuresti, facultatea de constructii. Poseda o firma proprie de instalatii. Are doua fete, amandoua absolvente a liceului de muzica, Bianca-Andreea fiind pianista la Viena; sora lui Gabriel, Gina (n. 10.09.1955 Ploiesti) este profesoara la Toronto, in Canada.
Popa Manole (1936-1993) regretatul viceprimar, a fost foarte atasat de scaienarii pe care ii reprezenta si a fost totdeauna purtatorul lor de cuvant in primarie.
Ciungradi Silviu (primar intre 1979-1981), in ciuda faptului ca a avut ghinionul sa fie primar pe timpul grevei de la IFLGS, cu care, de altfel, a cooperat foarte echitabil, ramane un primar care era vestit pentru finetea sa de a sta de vorba cu cetatenii si de a le oferi sprijinul solicitat de cei care isi puteau justifica solicitarile.
Econ. Popescu P. Jean (primar intre 1991-1992) a fost primul primar al orasului numit dupa Revolutie, acoperind perioada cea mai dificila, cand intreaga tara era inca destul de debusolata. De aceea lui ii revenise sarcinile cele mai incalcite pe care, din fericire, le-a depasit cu bine, lucrand foarte constiincios si fiind deosebit de apreciat, mai ales ca era primul primar care nu apartinuse fostului partid de la guvernare. Desi ceruse sprijin din partea conducerii judetene, aceasta nu l-a ajutat dupa cum dorise, asa ca a trebuit sa se descurce singur. Dupa un an de zile de primariat, nu a mai vrut sa continue aceasta munca, din cauza ca a constatat lipsa de cooperare a autoritatilor superioare, asa ca nu si-a mai depus candidatura pentru continuarea mandatului.
Moroianu Gheorghe (1993-1996) este al doilea primar provenind din Scaieni si a cautat sa faca totul pentru ridicarea acestui sector al orasului, indeosebi pentru cartierul Balaca pe care l-a ridicat mult.
Pahontu Stefan ramane ca unul dintre cei mai activi viceprimari. In buna parte, lui i se datoreaza estetizarea orasului. A ajutat pe cetateni, oferindu-le sfaturi si planuri moderne pentru remodelarea locuintelor. Era vazut zilnic controland curatenia strazilor si discutand cu cetatenii sa-si infrumuseteze fatadele caselor si curtilor din partea strazilor.
Ing. Gheorghe T. Gheorghe (n.30.06.1931 la Scaieni), dupa terminarea Liceului Sf. Petru si Pavel din Ploiesti, a urmat Facultatea de mecanica textile din Iasi (1955). Directorul I.G.S. ing. Mircea Vasiliu, l-a angajat ca inginer la fabrica de geamuri, unde ing. Gheorghe a inventat si pus in productie `sticla spongioasa` si geamul armat. In 1989, ing. Gheorghe devine presedintele local al PNTCD iar intre 1994-1995 devine viceprimar al orasului, demonstrand ca este o personalitate cu initiative originale si practice.
Gheorghe Dumitru (primar intre 1981-1988) era unul dintre cei mai tineri primari din judet si meritul lui principal este ca, avand relatii la judet mai concrete decat ceilalti predecesori ai lui, a obtinut fonduri si sprijin direct, destul de consistent. De asemenea, s-a inconjurat de un consiliu comunal in care predomina tineretul si i-a mobilizat pe toti cu sarcini concrete, indrumandu-i si controlandu-i pe fiecare in parte.
Dobre Valeriu (primar intre 1992-1994) a fost unul dintre primarii care au colaborat indeaproape cu conducerea schelei Boldesti, obtinand sprijinul schelei in multe probleme gospodaresti.
Prof. filos. Constantin Dinu (n. 24.02.1936, Scaieni) a urmat clasele primare si gimnaziale la Scaieni, Liceul `I.L. Caragiale` la Ploiesti (1950-1954). In 1963 a absolvit Facultatea de filosofie din cadrul Universitatii Bucuresti. Pe cand a facut armata, pentru comportament exceptional, a fost trimis la un curs pe care l-a terminat cu gradul de locotenent, ceea ce i-a facilitat intrarea in partidul de la putere. Desemnat de conducerea uteceului pe judet, va deveni secretar cu probleme de scolarizare si pionieresti, inclusiv pe linie de educare a tineretului, activitate pe care nu era voie sa o desfasoare decat profesorii calificati. Dupa ce, printr-o intelegere, organizatia pionierilor s-a rupt de organizatia uteceului, functionand independenta, sub conducerea Consiliului national judetean, profesorul Constantin Dinu este numit seful unei Comisii de comunicari stiintifice pe teme de educatie si filosofie, unde tine 31 de comunicari stiintifice in fata unor profesori universitari specialisti. Uneori a fost nevoie sa se documenteze in strainatate (intr-o biblioteca universitara din Praga) pentru elaborarea materialelor, toate apreciate de un auditoriu format din specialisti. Alta functie avuta a fost cea de inspector sef al corpului de control al presedintelui consiliului popular judetean de atunci. Intre timp, fiind profesor gr. doi, a pastrat legatura cu invatamantul, predand ore (plata cu ora) de filosofie la liceele din Ploiesti: Liceul I.L. Caragiale, liceul Mihai Viteazul, liceul Nichita Stanescu s.a. In ultimii ani, a lucrat in informatica, timp de 14 ani, in calitate de analist programator de sistem electronic. In 1990 a trecut la catedra, de unde s-a pensionat in 1996. A publicat in revista `Viitorul social` materialul `Critica social-economica a lui Virgil Magiaru, elaborata pe baza cuvantarilor lui de la Liga Natiunilor pe cand era ministru de externe.` Prof. Constantin Dinu are doua fete: Dr. vet. Cristina-Denisa Dinu (n. 1988, Bucuresti), absolventa a Facultatii de medicina veterinara din Bucuresti, avand si masteratul in bransa, in prezent lucrand in administratia de stat. Cealalta fata, Loredana-Irene (n. 1970 la Ploiesti), a absolvit Facultatea de biochimie si domiciliaza in Italia, casatorita cu italianul Imes, fiind mama unui copil de patru ani. Sotia prof. C-tin Dinu, Viorica Balan (n. 18.03. 1936, Focsani), absolventa a Liceului pedagogic, este invatatoare pensionara.
Ing. Florin Turbatu (n. 01.06.1965, Ploiesti), in 2001, a deschis, pe str. Liliacului nr. 7, un foarte solicitat birou, `S.C. Conturimob`, de proiectari si de copiat documente prin sistem xerox. Inginerul Florin Turbatu a studiat clasele primare si gimnaziale la Scaieni, Liceul industrial tot la Scaieni, dupa care a urmat Institutul politehnic din Bucuresti, Facultatea de metalurgie (abs. 1990).
Prof. rusa Platon Gotonoga (19.11.1916-29.03.2005), director al Scolii generale nr.2 Boldesti-Scaieni, intre 1 sept. 1963 si 1 iulie 1980, absolvent al Institutului `Maxim Gorki` din Bucuresti. A fost casatorit cu Maria Gotonoga (n. 10.10.1924-22.08.2001). Au avut doua fete: Rodica si Gabriela. (V. mai jos, ing. Rodica Dinescu).
Inv. Constantin (Titel) Vasilescu (n. 07.01.1924, la Scaieni), frate cu inginerul Gheorghe, cunoscut mai ales prin buna dispozitie pe care o imprastia totdeauna in jurul sau, chiar si atunci cand era bolnav; este invatatorul cel mai in varsta din oras, caruia i-a trecut prin maini mai multe generatii de elevi. Pe vremea cat a fost director la Scoala cu cl. I-IV din Balaca, urmandu-i, in 1956, invatatorului Frecauteanu, s-a ingrijit pentru marirea spatiului scolii, pentru ingradirea curtii si dotarea claselor cu materiale didactice noi. Dupa terminarea Scolii Normale de 8 clase de la Barlad si a Liceului teoretic, a peregrinat prin scolile ardelene de langa Beius. A urmat un an ca student la Universitatea Bucuresti, Facultatea de drept, (1947) dar, fiind socotit `fiu de chiabur`, a fost dat afara din facultate impreuna cu numerosi alti studenti ca si el. In 1956 vine ca invatator si director al scolii de la Balaca, post din care va iesi la pensie. Este casatorit cu Georgeta Vasilescu (n. 18.02. 1938, la Saranga, Buzau), invatatoare gr. I, care a functionat la scoala din Scaieni pana la pensionare. Au doi copii: Sorin Vasilescu (9.09.1958) inginer petrolist, absolvent al facultatii de petrol si gaze din Ploiesti si Lizeta Vasilescu (n. 09.11. 1967), inginer informatician, absolventa a Facultatii de informatica, Bucuresti. Lizeta este casatorita in Italia si locuieste acolo cu sotul ei, revenind anual la Scaieni.
Prof. Ion Dinu (n. 30.11.1945), profesor de limba romana la Scoala nr. 2 Boldesti-Scaieni despre care procesele verbale ale inspectiilor facute in acea institutie consemneaza elogios ca preda orele de limba romana la un inalt nivel profesional, ca si sora lui, Maria Dinu, profesoara de matematica.
Medicul Teodorescu Valentin (n. 15.01.1951), absolvent al Liceului I.L. Caragiale Ploiesti (1965-1969) si al Universitatii de Medicina Carol Davila, Bucuresti (1969-1975) fost director medical al Spitalului Sinaia, medic sef (1987-2007), specialist in boli interne (1987-1990). Casatorit cu ing. petrolista Valentina Teodorescu, au doi copii: Letitia Gabriela, absolventa a Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative Bucuresti si Maximilian Mihai, absolvent al Universitatii Romano-Americane, specializata in marketing si management. Ing. Valentina Teodorescu a urmat si dansa Universitatea Romano-Americana Facultatea de Economie a Turismului si Universitatea Ploiesti, Facultatea de Contabilitate, specializata in Informatica si Gestiuni.
General rez. de brigada Teodorescu D. Stelian (n. 15.05.1932, Boldesti), profesor la Academia Militara Bucuresti.
Prof. dr. univ., Ionescu Mihai (n. 13.01.1956, Ploiesti), de la UPG Ploiesti, seful catedrei de hidraulica. Are 2 copii: Alexandru student anul III la automatica si Andre clasa a IX-a.
Ing. Ionescu Nicolae-Claudiu (n. 5.11.1959, Ploiesti), inginer petrolist pe Platforma Maritima Gloria`. Are 2 copii: Luminita, clasa a IX-a si Cezar, clasa a V-a.
Ing. Ioan Ionescu (n. 11.09.1924, com. Batrani, PH), fost sef de sectie la schela Boldesti. Sotia d-lui este invatatoarea Ionescu Mandruta (n. 8.08.1932, Ogretin, PH), absolvent al Liceului Pedagogic Ploiesti. S-a pensionat dupa 35 de ani de vechime.
Ing. chimist Murasan Iuliana (n. 31.07.1960, Ploiesti) manager la firma de Protectie a Mediului, Ploiesti.
Ing. chimist Murasan Nicolae (n. 25.11.1959. Brasov), manager la firma Unilever Ploiesti. Sotii Murasan au 2 copii: Diana Elena studenta la Conservator, facultatea de Muzicologie anul I, Bucuresti; si Radu Florian clasa a XII-a la Liceul de Arta, Ploiesti.
Ing. Ioan-Liviu Todoran, nascut la 24 iunie 1958, Tagu Bistrita Nasaud, absolvent al Facultatii de automatica, Universitatea Bucuresti. Este inginer la firma personala ArtSoft S.R.L. Ploiesti.
Director economic Valeria Todoran (n. 20.05.1960, Scaieni), absolventa a ASE, fosta directoare a Bancii Transilvania Ploiesti, pe care a condus-o timp de 10 ani. In prezent, timp de 4 ani, este directoare la Banca Romaneasca Ploiesti.
Ing. Dima Ion (n. 21.06.1946, Banesti, PH), absolvent al Institutului Agronomic Bucuresti, Facultatea de Horticultura, 1970.
Ing. Dima Valeria (n. 1.12.1949, Scaieni), absolventa a aceleeasi facultati in 1974. Sotii Dima au doi copii studenti: Dragos si Bogdan.
Ing. Dan Mogos (n. 4.04.1970, Segarcea-Vale, Teleorman), absolventa a ASE, Facultatea de economie agrara 1994, proprietaru firmei DANCOR, Scaieni, fondata in 1998. Ing. Crenguta Mogos (n. 19.12.1942, Parscov, Buzau), absolventa a Liceului I.L. Caragiale Ploiesti (1991) si a ASE Bucuresti, Facultatea Management Industrial, sotia lui Dan Mogos.
Din persoanele cu functii trecute sau actuale, mai citam pe:
Dinu Neacsu (fost deputat in fosta Mare Adunare Nationala), Ilie Mircea (fost director la Jovila Construct, alimentarea cu apa a orasului); econ. Jean Boeru, sef contabil schela Boldesti; +Ion Ionita (fost deputat in MAN pe timpul lui Petru Groza), Ion Jipa (in prezent, dirigintele oficiului PTTR), jurist Gh. Pavel (fost judecator la Judecatoria Ploiesti; a suferit persecutii sub regimul comunist); educ. Adriana Nastase, fosta directoare la Gradinita Boldesti nr. 4 (1961-1990). econ. Ion Nagy (fost director economic al I. Geamuri Scaieni); Prof. Georgeta Necula, fost director al Scolii generale nr. 1 Boldesti-Scaieni; prof. C-tin Chirita (director al Grupului Scolar Industrial `1 Mai` Ploiesti); Nica Petre (1930-1992), fost director al BAT; ing. Nicolae Ion, prof. Simion Pop, fost director al Scolii Seciu); ing. Artur State (specialist in fibre optice), ing. Cristian Tomescu (director tehnic la Romtelecom), prof. Gh. Necula (fost director al Liceului industrial Scaieni. Vezi Liceul Scaieni; col. Alecse Olteanu (n. 17 mai 1929 in Boldesti-Scaieni) fost loctiitor al sefului Inspectoratului Jud. Teleorman in 1970. In 1977 ajunge sef-plin al securitatii la Teleorman, pana an 1978.
Prof. Silviu Diaconescu (n. 21.05.1921, la Podenii Vechi, Prahova), fost director la scolile din Boldesti, Scaieni si Seciu, personalitate distinsa prin toate initiativele si lucrarile sale pe plan de invatamant si de conducere indelungata a tuturor scolilor din oras (singurul profesor care a fost director la toate scolile generale din Boldesti, Scaieni si Seciu), respectat de toti cetatenii. Impreuna cu sotia sa, distinsa inv. Constanta Diaconescu, a avut trei copii ingineri: Lioara-Aurelia Bodan, (n. 19.09.1947), multi ani directoare la Liceul Scaieni, Octavian Diaconescu (n. 27.07.1946 m. 30.12.1932), inginer specialist in turboreactoare (in unele articole aparute in strainatate s-a scris ca a fost asasinat de securitate in fata uzinei Turbomecanica din Bucuresti unde avea o functie de raspundere) si Dan Diaconescu (n. 27.07.1946 in Podenii Vechi), inginer naval pe vapoare comerciale, fost coleg cu presedintele Traian Basescu.
Prof. mat. Dumitru Arcanu, fost director al Scolii nr. 1 cu cl. I-VIII si al Liceului seral Boldesti, intre 1968-1980;
Prof. ist. Eugenia Filote, absolventa a Universitatii Bucuresti Facultatea de istorie, fosta directoare a Scolii nr. 1 cu cl. I-VIII Boldesti-Scaieni, intre 1 sept. 1980-8 sept. 1989;
Prof. Georgeta Nicula, fosta directoare intre anii 1989-2000;
Inv. Emil Petre Popescu (n. 12.10.1937, Scaieni), fost director la Scoala cu cl. I-IV de la scoala Fundeni, Faget, Prahova. Dupa absolvirea liceului teoretic a satisfacut stagiul militar intr-un detasament de munca DGSM (Directia Generala a Serviciului Muncii, pentru ca era fiu de chiabur`. Acolo a fost repartizat ca invatator la una din scolile de alfabetizare ale unitatii militare. In doi ani a alfabetizat complet peste 200 de soldati, motiv pentru care a fost recompensat de conducerea detasamentului respectiv. In 1960, lasat la vatra, a functionat ca profesor suplinitor necalificat la Scoala generala din comuna Gura Viitoarei, langa Valenii de Munte, apoi la Scoala generala din Gornetul Cuib. Intre 1963-1965, a urmat Institutul Pedagogic de doi ani din Buzau, dupa care a fost numit invatator-director la Scoala cu cl. I-IV din Fundeni, comuna Scaiosi (Fagetu) Prahova, apoi la Scoala Seciu. Invatatorul Emil Popescu a functionat peste 30 de ani la Scoala generala Scaieni de unde s-a pensionat la 1 sept. 2000, cu gradul didactic I, dupa 42 de ani de invatamant. Sotia sa, inv. Eugenia-Victorita Popescu (nascuta Sorescu la 2.03.1944, in comuna Soimari) a urmat Scoala Pedagogica de 6 ani din Buzau, absolvita in 1965, functionand ca invatatoare la Soimari si Surani. In 1968, se transfera la Scoala generala Scaieni, unde a excelat cu elevii dumneaei la olimpiadele de romana si matematica, iar cu formatiile scolare de teatru a obtinut locul al doilea pe judet. Inv. Eugenia Popescu a fost multi ani conducatoare de cerc pedagogic si a colaborat cu articole la revista Tribuna scolii. S-a pensionat la 1 septembrie 2002. Sotii Popescu au trei copii: Popescu Camelia-Anca, casatorita Bucur (n. 2.09.1967), absolventa a Universitatii Petrol si Gaze Ploiesti, Facultatea de Inginerie Mecanica si Electrica, specializata in Utilaj Petrolifer (1996). Este sefa de birou administrativ la Casa de cultura a studentilor din Ploiesti, fiind casatorita cu ing. Bucur Cristian si au un copil, Vladut de 3 ani si jumatate. Cealalta fiica este ing. prof. Emilia Raluca Popescu (n. 12.10.1948), absolventa a Liceului I.L. Caragiale Ploiesti in 1997 si a Universitatii Tehnice Gheorghe Asachi din Iasi, Facultatea de Textile-Pielarie, specializarea Filatura-Tesatorie (1998). Este ing. prof. gradul I la Catedra de Industrie Usoara de la Grupul Scolar Agromontan Romeo Constantinescu` din Valenii de Munte, unde a obtinut calificativul foarte bine in fiecare an si unde i s-a decernat diploma de excelenta din partea primariei orasului Valenii de Munte pentru elevii ajunsi pe locul I la concursurile pe meserii. Ultimul copil al invatatorilor Popescu este Adrian Petre Popescu (n. 10 mai 1980m Ploiesti), absolvent al Liceului Nichita Stanescu, profil Chimie-Biologie si al Universitatii Valahia` din Targoviste si al Universitatii de Petrol si Gaze Ploiesti, Colegiul de birotica (2003). In prezent este angajat ca specialist la Vodafone Ploiesti. Din mainile invatatorilor Emil Popescu si Eugenia Popescu, ambii cu gr. I, au iesit unii din cei mai straluciti intelectuali din orasul Boldesti-Scaieni, cativa ajunsi in inalte functii din conducerea statului. Adesea fostii elevi vin sa le multumeasca pentru felul cum i-a invatat si educat.
Ing. Ion Nicolae (n. 17.04.1947, Scaieni) director/presedinte al cooperativei Arta Metalului Scaieni timp de 28 de ani. A absolvit scoala generala la Scaieni, Liceul uzinei `1 Mai` Ploiesti, la seral si Institutul politehnic Bucuresti. A infiintat sute de locuri de munca pentru multi cetateni din acest oras. (Vezi amanunte la cap. industria locala). Are doi copii: Silviu Nicolae, profesor la Bucuresti, absolvent al Facultatii de filozofie (v. scriitorii din orasul Boldesti-Scaieni) si Gabriel Nicolae, doctorand in calculatoare, la Dallas, Texas, SUA.
Ing. Victor Dragoi (cercetator fizician la Inst. de Fizica Atomica Magurele);
Ing. Florin Georgescu (n. 29.01.1940 la Campina) este fostul director tehnic al Uzinei de utilaj petrolifer `1 Mai` din Ploiesti. A absolvit Liceul `I.L. Caragiale` din Ploiesti (1956), dupa care a urmat Institutul de Petrol si Gaze din Bucuresti (1967), cu titlul de inginer foraj-extractie. Mai intai a fost sef de sectie la Uzina `1 Mai` Ploiesti, apoi, din 1987 pana in 1998, directorul tehnic al uzinei. A fost trimis in delegatii in Grecia, Germania, Italia, Ungaria, Rusia etc. Este casatorit cu Alexandra (Sanda) Georgescu (n. 25.10. 1939 la Giurgiu). In orasul natal, dansa a terminat Liceul teoretic (1956), iar la Bucuresti Scoala tehnica de chimie (1959). A lucrat ca tehnician chimist la Institutul de cercetari si inginerie tehnologica Ploiesti. Sotii Georgescu au doi baieti ingineri: Cristin-Florin Georgescu (n. 30.12.1970. Ploiesti), absolvent al Liceului `Mihai Viteazul` si al Universitatii de petrol Ploiesti, Facultatea de petrol si gaze (1996). Este inginer la o firma de burse de valori Bucuresti – firma `Confident`. Vivian Georgescu (n. 18.08.1969 la Ploiesti), a urmat aceleasi scoli, apoi Facultatea de petrol si gaze, sectia electromecanica (1996). Lucreaza ca inginer la Uzina `1 Mai` Ploiesti.
Ing. Nicolae Metea (n. 16.05.1936, Ceptura de Sus, Prahova – m. 30.05.2005 la Boldesti), fost director general al Schelei Boldesti. Coleg cu prof. Cristian Petru Balan in clasele I-III la Scoala primara din Ceptura de Sus. Scoala medie tehnica de petrol a absolvit-o la Ploiesti (1955), iar facultatea la Institutul de petrol si gaze, Facultatea de geologie tehnica, Bucuresti. (1961-1966). La inceput, a lucrat ca tehnician principal la Schela de foraj Zemes, Moinesti, apoi ca tehnician geolog la Schela Modarzau. Ca inginer petrolist, a lucrat in mai multe locuri, ultima oara la Schela Boldesti, unde a fost, mai intai, inginer geolog, sef santier, apoi director intre 1977-1987. La pensie iesise in 1990. Casatorit cu Ana Bocioaca (n. 13.01.1942-m.10.09.2004), absolventa a fostului Liceu A. Toma din Ploiesti, actualul Colegiu `Mihai Viteazul`, si a unei scoli tehnice de trei ani de drumuri si poduri. Sotia a functionat ca tehniciana la primaria orasului pana la pensionare (1967-1997). Fratele ei, Mircea Bocioaca (n. 05.04.1950) a fost angajat ca maistru militar la Strejnic. Sotii Metea au avut doi copii: Bogdan Metea (n.16.12.1968), absolvent al Liceului auto. Ploiesti, electrician auto si ing. Corina Metea-Patranescu (n. 15.12.1981, Ploiesti), absolventa a Liceului economic Ploiesti (in prezent, Colegiul Virgil Magiaru) (1996-2000) si a Universitatii de Petrol Ploiesti, Facultatea de petrol si gaze (2000-2005), continuata cu un an postuniversitar de Studii aprofundate de inginerie de zacamant (2005-2006).
Ing. Stelian Croitoru (n. 1935, Scaieni) fost director tehnic adjunct al Schelei Boldesti.
Iulian Costache (20.07.1878, Scaieni), inspector de specialitate gradul 1 A, la Primaria municipiului Ploiesti, sectia Gradina zoologica din Parcul Bucov. Este fiul lui Marian Costache si al Elenei-Luminita Costache. A urmat clasele elementare si gimnaziale la Scoala nr. 2 Boldesti-Scaieni si Liceul industrial din Scaieni, iar studiile superioare le-a facut la USAMV (Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara) Bucuresti, cu specializare in Managementul dezvoltarii rurale in inginerie economica – functii de conducere globala. Fratele sau, econ. Ciprian Costache (n. 04.02.1973, Scaieni), dupa aceleasi studii ca ale lui Iulian, a urmat Facultatea de finante si management de la Universitatea `Spiru Haret` din Ploiesti. In prezent, lucreaza la Compania Wiltelski, cu contracte de lucru in Marea Britanie. Practic, Ciprian face naveta intre Scaieni si Londra de cateva ori pe an. Fratii Costache au o sora medic stomatolog, Luiza Radu (n. 01.01.1972, Scaieni). Dansa a facut aceleasi scoli ca si fratii ei, apoi, la Bucuresti, a urmat Universitatea `Titu Maiorescu`, Facultatea de medicina dentara (2006), lucrand in Capitala, la Clinica de stomatologie si la Centrul de investigatii radiologice `Maxdent`, cel de al doilea job. Luiza este casatorita cu preotul Cristi Radu, (n. oct. 1968) din Scaieni, preot de mare har duhovnicesc, care a fost preot in Geneva, Elvetia, trimis acolo cu o bursa de Facultatea de Teologie din Bucuresti – Facultatea de Ortodoxie Greco-ortodoxa. Au locuit amandoi un an la Geneva. Acum sf. sa este preot la biserica din comuna Blejoi, jud. Prahova.
Prof. Valeriu Teodorescu (directorul Scolii Seciu cu cl. I-VIII; V. Sc. Seciu);
Prof. Silviu Paul Pantelimonescu (n. 26 dec. 1943), alaturi de ceilalti colegi ai lui, profesori de matematica, Ion Bilciurescu, Maria Dinu si Fabiola Stan, pot fi socotiti printre cei mai buni dascali de matematica din judet, daca ii judecam dupa rezultatele impresionante ale fostilor lor elevi, orientati de acesti profesori sa aprofundeze matematica, urmarea fiind faptul ca multi din elevii lor, ulterior, au devenit cunoscuti cercetatori, profesori in invatamantul mediu si universitar, ingineri, sefi de institutii etc. Prof. Paul Pantelimonescu a fost si director al Scolii cu clasele I-VIII nr. 2 din Boldesti-Scaieni intre 01.07.1980-01.02.1990.
Ing. Sorin Dinescu (n. 17 iunie, 1940) a fost multi ani Seful Departamentului Termotehnic la IPIP (Institutul de Proiectaai Petrolifere Ploiesti), implicat in proiectarea rafinariilor: Pitesti, Midia, Teleajen, Brazi, Banias-Siria, Anatolia, Turcia. A emigrat in Canada (1988) unde lucreaza la SNC Lavalin, companie de investitii a teritoriilor petrolifere din nordul Albertei, cotate pe locul doi in lume dupa Arabia Saudita. Este Senior Mechanical Specialist. Sotia sa, Rodica Dinescu (n. 3 Februarie 1946), a terminat Institutul Politehnic Bucuresti, facultatea de Electronica, promotia 1968. A lucrat la Ploiesti alaturi de sotul ei, la IPIP, unde era sef colectiv Calculator. In Canada a lucrat la IBM ca System Implementor, in prezent la TransCanada ca sef instalare sisteme de operare si alt soft specific la servere care monitorizeaza acest proces. Fiul lor, Adrian Dinescu (n. 4 oct. 1968), absolvent al Fac. de Mecanica, Institutul Politehnic Bucuresti si Facultatea Mecanica la Michigan University-Kalamazoo USA (1994) este Manager la Concernul MAGNA Windowmotion Toronto – firma implicata in construirea automobilelor din Detroit USA, Malaiezia si China. Fiica lor, Alina Dinescu (n. 10 ian. 1974), casatorita Warner, a terminat University of Iowa, USA (2001) si lucreaza la firma Rockwell Collins Rapids Iowa, firma de soft si echipamente aviatie, inclusiv pentru compania TAROM. Dupa cum vedem, o familie de scaienaro-boldesteni foarte realizata, care face cinste orasului nostru.
Med. farm. Tuica Georgeta (n. 1956), absolventa a Facultatii de farmacie Bucuresti; Med. farm. Maria Tanase (n.1955), absolventa a Facultatii de farmacie Bucuresti si Ana-Atena Nicola (n. 01.04.1946, Boldesti), tehn. farm., absolventa a Scolii tehnice de farmacie Ploiesti si a Liceului de farmacie Ploiesti (1969), impreuna cu sotul ei, Lucian Nicola (n. 1945, Ploiesti), cu totii impreuna, au infiintat, prin asociere, Farmacia `Ermia` din oras care este de mare ajutor populatiei locale prin gama larga de medicamente aflate zilnic in stocul farmaciei.

PREOTII LOCALI: +Ioan Vlaiculescu, +Vlad Babi, C-tin Banu, +D. Bercaru, +Vasile Cazacu, Marian Dinca (in Noua Zeelanda), +Lica Dinescu, +Ionescu, C. Petre, +Ion Pita, Cristi Radu, Grigore Simion. (Vezi biserici.)

ARTISTI PLASTICI, TINERI ZIARISTI SI SCRIITORI :

Nicolae Moianu (v. cetateni de onoare), fratii Stoica (V. arta in B.-Sc.)
Cristian Raduta (n. 17 apr. 1982, Bucuresti) sculptor profesionist care a domiciliat la Scaieni. A absolvit Liceul de arte plastice din Ploiesti si Universitatea de Arte Plastice din Bucuresti, Facultatea de Sculptura (2005). Studii postuniversitare de arte plastice la Paris iar in prezent in Italia, la Roma (2006-2007), cu o bursa `Vasile Parvan` oferita de `Academia di Romania` din Roma. A avut cateva expozitii in Bucuresti, Paris si Roma, cu diferite lucrari de sculptura moderna. A ilustrat unele carti de versuri ale scriitoarei Viorica Raduta din Ploiesti.
Veronica State-Iliescu (n. 16 aug. 1950, Scaieni), specializata ca restauratoare de arta si pictor de icoane pe sticla (reproduceri dupa icoane vechi din sec. XVIII s XIX). Mare colectionara de arta rara, valoroasa. A fost restauratoare a Muzeului National de Istorie Bucuresti, specializata in obiecte de podoaba. Revista Tribuna Romaniei nr. 7 din 1 aug. 1986, apreciaza ca Veronica Iliescu este una din cele mai vechi restauratoare ale muzeului fiind foarte exigenta cu bijuteriile. Ea a tinut sa aiba in expozitia de restaurari un minunat Crucifix din argint aurit datand din secolul al XII-lea si descoperit la Dobarca`. Dansa a restaurat Tezaurul de la Peretu, care este considerat o capodopera a artei metalurgice realizata de marii maestrii. Cea mai delicata restaurare pe care Veronica Iliescu a executat-o au fost piesele Traco Getice turnate din argint dublate cu foite de aur. In prezent, restauratoarea se ocupa cu pictarea de icoane pe sticla, copii de pe icoanele din sec. XVII si XIX, ca de pilda Maica Precista` si Cina cea de taina`, precum si lucrari de inspiratie personala.
Rodica Vlasceanu (n. Dragomir, 9 iunie 1952, Scaieni-Balaca), Scoala generala absolvita la Scaieni, dupa care a urmat Liceul de arte plastice din Ploiesti, absolvit in 1970. Specializare in pictura la Scoala populara de arta de pe langa Palatul Culturii din Ploiesti, cu maestrul Ovidiu Pastina (n. 20.11.1934), fost Presedinte al Uniunii Artistilor Plastici din Romania. A lucrat pictura si grafica (portrete, compozitii si peisaje) si a participat la expozitii colective in saloane de arta din Prahova. Sotia fostului viceprimar Cristu Vlasceanu.
Cristina Ciulei (n. 18 aug. 1968, Pitesti), economista si pictor de icoane pe sticla. A terminat scoala generala si liceul la Pitesti si ASE, – Academia de Stiinte Economice – la Bucuresti, in 1990. Subiecte preferate: Sfantul Petru, Sfanta Fecioara Maria cu Pruncul, Sfantul Vasile, Nasterea Domnului, Invierea, lucrate in serie, in stilul traditional al vechilor iconari pe sticla din Romania. S-a casatorit la Scaieni cu Florin Ciulei (n. 15 sept. 1969). Cristina a donat la institutii 15 frumoase icoane pe sticla.
Silviu Nicolae (n. 1.12.1975, Scaieni) poet de mare talent cu capacitati de a deveni o voce dinstincta in marea poezie moderna romaneasca. A urmat cursurile Facultatii de Filozofie din Cadrul Universitatii Bucuresti, cu masteratul din 1999, prof. la Liceele din Ploiesti si Bucuresti, a publicat un prim grupaj de poeme in Facla literara` (1999) si a debutat cu volumul de versuri O zona Zoster interzisa`, editura Vinea, Bucuresti, 2000. Citam: Ciopli-voi in copacii minerali / sufletul tau coconi de diamant / Va mirosi in jur a portocali / Cand ei (plesnind) vor recita din Kant`. Silviu Nicolae a fost sufletul cenaclului literar String` din Scaieni.
Abel Stan (n. 19.07.1973, Boldesti-Scaieni) absolvent al Facultatii de Educatie Fizica si Sport din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Profesor de sport la Scoala cu cl. I-VIII din Matita Prahova si ziarist la Ploiesti. A descoperit ca batrana Victoria Ghita (n. 20.06.1889, Aricesti-Zeletin) care avea 110 ani si 3 luni era cea mai batrana persoana din Romania. Fratele profesorului Abel Stan este Daniel Stan (n. 28.03.1970), absolvent al Liceului seral Boldesti-Scaieni. El a adus inovatii la motoarele cu ardere interna.
Daniela Neagu este eleva in ultimul an la Liceul Pedagogic din Ploiesti, o fata de o sensibilitate literara deosebita, un talent real, dar cu inima-i de inger impovarata de aparitia ei nedorita intr-o familie cu probleme, despre care revista Formula As, nr. 528 (din 15-21 ian. 2004), la rubrica `Acasa`, scrie un foarte miscator articol `Un inger cazut vrea sa zboare`. Desi doreste sa scrie versuri si proza, visul Danielei este sa ajunga inginer geolog, fiind o pasionata colectionara de roci si de pietre rare. Ne-am bucura ca ea insasi sa ajunga o piatra rara, cu straluciri de diamant.

REPREZENTANTI AI REZISTENTEI ANTICOMUNISTE DIN BOLDESTI-SCAIENI: Petrache (Petre) Angelescu (1906-1973) – functionar la Asigurarea Romaneasca intre 1936-1943, fost secretar local PNT, arestat si dus la Canalul Dunare-Marea Neagra intre 1951-1953. Mircea Angelescu (1932-2006), fost director comercial la Gara de Sud Ploiesti, ISAR si IMUT Buzau; Petre (Puiu) Angelescu (131.01.1933-2004), Nicolae Angelescu (n. 07.12.1936 Ploiesti); Ghorghe Petrescu (1917-2001); Nicolae Gheorghe Tarlea, Nicolae Gheorghe (Barbosu), Gheorghe Constantin (Puisor), Vasile Urzica (1950-2005), Jean Pandele, Mielu Soroiu (Grigore Matei). Despre toti am vorbit la cap. tratand rezistenta locala anticomunista.
MILITANTII LUPTATORI PENTRU DREPTURI LOCALE: O lista care cuprinde localnici bataiosi pentru drepturi cetatenesti si teritoriale, pentru fondari de noi locuri de munca, coordonatori si organizatori de excursii de documentare in locuri istorice: ing. Toma Calinescu, Gheorghe T. Gheorghe, Stefan Pahontu, ing. Ion Tomescu (sef cadre la schela, sef de sectie care a angajat multi muncitori), inv. Emil Popescu, inv. Titel Vasilescu, prof. Silviu Diaconescu, ing. Gheorghe Genel Costache, ing. Ion Nicolae, ing. Codruta Mogos, ing. Dan Mogos, ing. Gheorghe Comanescu (v. intreprinderile locale), Ioan Tronaru (a oferit locuri de munca in magazinul sau din Boldesti), Gheorghe Catrinoiu (a oferit locuri de munca in magazinul sau din Boldesti), Rodica Popescu (militanta pentru organizarea de proteste contra celor ce au poluat orasul cu mirosuri infestate la asa-zisa rampa ecologica; organizatoare de excursii); Tot organizatoare de excursii mai sunt Puica Balan, din Boldesti (indeosebi cu pensionarii) si Aurelia Radu, din Scaieni, tot cu pensionarii sau alti cetateni dornici de a cunoaste frumusetile tarii.
BATRANII FONDATORI: Balaceanu Manolache (v. capit. Falansterul), Teodor Diamant (v. capit. Falansterul), Petre Balaceanu (stranepotul lui Manolache), +Ilie B. Raspop (v. capit. opere de arta),
Tanase V. Gheorghe, zis si Vasilache: (1889-1969) A fost de profesie croitor, apoi proprietarul unei mici pravalioare. Fiind un om foarte intreprinzator, scaienarii l-au ales primar in primele decade ale secolului trecut. Conteaza ca unul dintre primarii care, la primaria din Scaieni, au avut cele mai multe numiri succesive in aceasta functie, intre anii 1930-1936, aceste mandate de primariat, intrerupte, depinzand de timpul cand PNT, al carui membru era, venea la putere in parlamentul tarii. Ori de cate ori veneau liberalii, primarul Tanase V. Gheorghe era schimbat cu un primar liberal, dar readus cand taranistii redeveneau lideri politici. In acea perioada de alternanta, dansul a avut o misiune destul de dificila, de reimpartirea marii mosii ce apartinuse lui Petre Balaceanu si care, prin lege, trebuia distribuita localnicilor dupa disparitia mosierului. Intrucat Scaieniul ducea o mare criza de apa, Tanase Gheorghe a initiat saparea a doua fantani in comuna. O tentativa a unei firme germane de a infiinta o fabrica de cauciuc sintetic la Scaieni a esuat, in parlamentarile ei cu primaria locala, pe motiv ca propunatorii cereau extensie mare de teren din fosta mosie a lui Balaceanu, invocandu-se si poluarea cu miros de cauciuc. Fabrica de anvelope s-a construit atunci la Floresti (Intreprinderea Banloc).
Petre G. Popescu (n.1898), fost notar al comunei Scaieni si primar de centru pe mai multe comune. La varsta de 18 ani a plecat ca voluntar in Razboiul de intregire a neamului (1916-1918), luptand eroic la Marasesti si Marasti, unde au supravietuit 300 de soldati din cei 3000 de colegi ai regimentului Dorobanti. Dupa razboi, Petre Popescu a urmat scoala de notari, fiind notar timp de 35 de ani, sub 12 primari din Scaieni, colaborator principal al celui mai bun primar, Ilie Raspop. Datorita rezultatelor obtinute, a fost ales presedinte al Asociatiei Notarilor din jud. Prahova si vicepresedinte al Asociatiei Notarilor din Romania. A condus comisia de unificare a legilor din vechiul regat cu sediul la Brasov. In 1930 a reusit la concursul de primari de centru devenind, timp de 6 ani, primar de centru peste comunele Prahovene Surani, Boldesti, Lipanesti, Pleasa si Magurele. In 1950 a fost dat afara din serviciu de comunisti, iar in 1952 a fost alungat cu familia din propria casa, confiscata de comunistii locali. Mai tarziu si-a recapatat casa tinandu-se cont ca fusese erou cu multe decoratii din primul razboi mondial.
Jean Popescu (n. 19.06.1933, Scaieni). Dupa absolvirea Liceului I.L. Caragiale in 1952, unde a fost coleg de clasa cu Nichita Stanescu si Eugen Simion (presedintele Academiei Romane), a urmat ASE Bucuresti, devenind economist, sef la BAUPS Ploiesti (Baza de Aprovizionare de Utilaj Petrolifer). In 1990, a fost numit primar pana in 1992 cand, din motive personale nu a mai putut candida la alegeri. Jean Popescu s-a distins ca un activ militant pentru drepturile cetatenilor din orasul Boldesti-Scaieni, ca si fratele lui Constatin Raul Popescu (n. 29.09.1934 – m. 14.03.1993), disparut prematur. El fusese absolvent al Scolii medii tehnice din Ploiesti (1952), devenind tehnician proiectant la Institutul de Proiectari Miniere din Bucuresti, apoi mecanic sef la Intreprinderea Valea Telejeanului din Valenii de Munte, iar in cele din urma sef al serviciului de transporturi ICIL Ploiesti, de unde s-a pensionat in 1990.
August Calinescu (13 oct. 1893-31 oct. 1978) a fost un mare inginer agronom din jud. Prahova. Locuia la Scaieni si era foarte apreciat de prof. univ. Gh. Ionescu-Sisesti (1885-1867), intemeietorul ICAR-ului (Institutul de Cercetari Agronomice din Romania) si de savantul Nicolae Iorga (1871-1940), pe cand inginerul era Seful Regionalei Agricole din Valenii de Munte. Participase ca reprezentant al judetului la improprietarirea taranilor in 1923. Dansul mai functionase si ca sef al Consiliatului Agricol Ialomita. Absolvent de frunte al Scolii Nationale de Agricultura Bucuresti-Herastrau, actuala Universitate Agricola, agronomul Calinescu era un mare indragostit de natura si un mare fermier. Si-a construit o ferma-model la Scaieni, care va deveni baza Ocolului Agricol Scaieni. Aceasta va coordona ocolurile agricole subordonate din Valea Calugareasca, Baicoi si Tintea. Inginerul August Calinescu a fost printre primii romani care au introdus masini agricole mecanizate in jud. Prahova: tractoare, combine, batoze, trioare s.a., ajutand si pe agricultorii din comuna. Comunistii l-au declarat chiabur si i-au confiscat toata averea, ferma transformandu-i-o in Gospodaria de partid Prahova. Actuala ferma ECOFARM/CRIS TIM se afla pe pamantul lui, prin legile noi urmand a fi mostenit de fiul sau, ing. Toma Calinescu, dar care se afla, in continuare, in conflict cu noii proprietari.
Inv. Constantin Nichita, unul din primii directori ai scolii din Boldesti, apreciat de inspectorat ca unul din invatatori cei mai buni de pe valea Teleajenului.
Inv. Nicolae Tanase (1905-1979, n. la Homoraciu, Prahova), invatator, casatorit cu inv. Adriana Filcescu (invatatoarea mea in clasele III-IV), absolventa a Scolii Normale din Arad si care a predat la Scoala elementara Scaieni, intre 1924-1965. Sotii Tanase au fost considerati de localnici intemeietorii noii scoli elementare din comunna Scaieni. Nicolae Tanase a absolvit Scoala Normala din Ploiesti, dupa care a functionat ca invatator in Baraolt, jud. Covasna. Intre 1924-1941 va functiona ca invatator la Scoala elementara Scaieni, unde va fi si director, apoi va fi luat pe front, unde va lupta avand gradul de capitan. Vor avea doi copii: Cornel si Natalia. N. T. se va desparti de invatatoarea Adriana Filcescu (n. Drajna de Sus, PH -15.05.1906-27.05 1982, Scaieni), in ciuda faptului ca in fata comunitatii dansii contau ca unii dintre cei mai buni invatatori. Lui N.T. i s-a datorat crearea gradinii model din anexa scolii, considerata cea mai frumoasa gradina din tot judetul, dar din care astazi nu a mai ramas nici o urma. Invatatoarea Adriana Filcescu (n. in Drajna de Sus la 15.05.196 – 27.05. 1982, Scaieni) a facut Scoala normala din Arad, dupa care a functionat ca invatatoare la Scaieni intre 1924-1965. Cornel Tanase (1928-1987), dupa studiile elementare de la Scaieni, Liceul Sf. Petru si Pavel, Ploiesti, a studiat la fara frecventa ASE Bucuresti si a fost numit ca sef al Serviciului de informatica la Cooperatia din Ploiesti. Este tatal marii artiste Carmen Tanase (n. 18.01.1961, Ploiesti) de la Teatrul Odeon Bucuresti. Natalia Tanase, casatorita cu ing. + Anton Atanase. Natalia (Papusa) Atanase (n. 10 iulie 1934 la Scaieni -m. 2003), dupa studiile elementare din comuna natala, urmeaza Liceul `Despina Doamna` – L.D.D. – din Ploiesti, apoi Institutul pedagogic de 3 ani, continuat la Universitatea Bucuresti, Facultatea de Biologie (1958), devenind profesoara de biologie, mai intai predand zece ani la Scaieni, apoi la Scoala generala nr. 3 din Ploiesti, condusa de subsemnatul, dupa care a predat la Liceul Pedagogic din Ploiesti (1970-1980) si la Liceul economic din Ploiesti (1980-1991). Un an a locuit in Libia, la Tripoli, cu sotul ei.
Prof. Tanase I. Balan (1911-1999). Despre el, fostul inspector sef al raionului Ploiesti, prof. de matematica Gheorghe Nedelea, in cartea sa `Din istoricul unor scoli prahovene`, vol. I, Editura PRINTEURO, Ploiesti, 2005, la pag. 191-192, sub titlul `Profesorul Tanase Balan – exemplu luminos de dascal autentic`, scrie urmatoarele: `In toamna anului 1945 este numit directorul Scolii din Scaieni (01.09.1945-01.09.1963) – distinsul invatator Tanase Balan, care s-a straduit sa transforme scoala primara intr-o scoala generala cu clasele I-VIII si a obtinut fonduri pentru construirea unui nou local de scoala. Intre timp, a devenit profesor de limba romana si istorie. Nascut la 22 aprilie 1911 in satul Blidarele, comuna Carligele, judetul Vrancea, intr-o familie de tarani saraci, era fiul lui Ioan D. Balan, unul dintre eroii devotati care au luptat la Marasesti in primul razboi mondial, devenit primar la Carligele. Viitorul dascal a urmat scoala primara in satul natal, apoi Scoala normala din Focsani, fiind in fiecare an elev premiant. La absolvirea scolii, a obtinut titlul de invatator si a functionat in primii ani in Moldova, apoi mai mult in Transilvania, la scolile din Clopotiva si Rau de Mori, judetul Hunedoara, langa Sarmisegetuza. Acolo s-a casatorit cu Margareta Vasilescu, o colega de la scoala unde functionau amandoi ca invatatori, avand doi copii. La Rau de Mori a fost directorul scolii pana in anul 1938, cand se muta in comuna Ceptura, jud. Prahova. Acolo ii moare unul din copii, Maria-Doina. Tanase Balan a functionat ca invatator atat la Ceptura de Jos cat si la Ceptura de Sus, timp de sapte ani, dupa care este numit ca director la scoala din Scaieni. Aici devine si directorul caminului cultural, care a obtinut rezultate exceptionale cu echipele de coruri, teatre si dansuri nationale, ajunse la concursuri de mai multe ori la finala pe tara. Scoala pe care o conducea devenise una dintre cele mai bune din Prahova, fapt pentru ca a fost pastrat ca director pana la pensionare, la 1 sept. 1963. S-a stins din viata in ziua de 17 martie 1999, intretinandu-se prieteneste, pana in ultimele clipe ale vietii, cu toti cei care il vizitau, raspunzandu-le intotdeauna cu aceeasi caldura, cu aceeasi blandete si prietenie ce i-au fost caracteristice in intreaga viata. (…) Sotia domniei sale, remarcabila invatatoare Margareta Balan (n. 31.03.1902 in orasul Beresti, jud. Galati), desi orfana de mama de la varsta de 14 ani, si-a crescut mai mult dansa cei sase frati mai mici, pana la terminarea liceelor si facultatilor, s-a ostenit nespus pentru instruirea si educarea elevilor, fiind foarte apreciata de acestia. Dupa pensionare, a continuat sa functioneze ca profesoara de muzica la Maneciu-Pamanteni. Foarte constiincioasa in munca, ii ajuta intotdeauna pe cei aflati in dificultati materiale. Si-a incheiat viata exemplara la aproape 82 de ani, la 15 octombrie 1983, in Scaieni. (…)
Prin comportarea respectuoasa fata de fiecare cetatean, prin inteligenta si calmul proverbial, prof. Tanase Balan si-a cucerit o buna reputatie prin toate locurile prin care a muncit. Mii de oameni i-au apreciat devotamentul fata de meseria aleasa, talentul sau didactic incontestabil, blandetea si bunatatea fata de toti romanii. Figura domniei sale de dascal de elita va ramane nestearsa in memoria fostilor elevi, a parintilor acestora, a colegilor si prietenilor, fiind pentru toti un exemplu luminos de dascal autentic, devotat intru totul nobilei meserii pe care si-a ales-o.` Este consemnarea unui inspector sef, recunoscut prin corectitudinea lui destul de drastica si pretentioasa, care i-a controlat scoala de mai multe ori.
VECHII SI NOII EMIGRANTI: Violeta Aljizawi – boldesteanca Violeta Zamfirescu – s-a casatorit cu libianul Abdulatif Aljizawi, fost student la IPG Ploiesti, care ajunsese ing. prof. in inv. universitar din Tripoli, Libia, unde a decedat in urma unui accident. Violeta s-a repatriat; ing. Petrica Angelescu si sotia sa Olimpia Angelescu, din Scaieni, si-au urmat pe fiica lor, ing. Adriana Angelescu, in Quito, Ecuador, tara sotului ei, fost coleg de facultate la IPG Ploiesti. Acolo Adriana a fost ucisa intr-un accident de circulatie. Parintii indurerati se repatriaza, iar fiul lor, Adrian Angelescu, se stabileste in Toronto, Canada. Nicolae Angelescu, frate cu Petrica, a emigrat in Germania. In apropierea varstei de pensie, a revenit in tara. Familia mea a emigrat in SUA: Cristian Petru Balan si sotia, Dorina Balan (dr. in cosmetologie estetica), Codrina Balan (graduata a Universitatii din Chicago, cu specializari la Sorbona, Franta si Florenta, Italia), Ozana Balan (cu masterat la Universitatea din Bloomington, Indiana), directoare Muzeului Apelor` din Chicago; noi nu ne-am repatriat. Econ. Rodica Darie, din Scaieni, absolventa a ASE, Bucuresti, este sefa unui mare birou din Washington, D.C.; preotul Marian Dinca, din Boldesti, s-a stabilit cu familia in capitala Noii Zeelande, Wellington. Ma aflam in Auckland, fosta capitala a Noii Zeelande, de unde l-am contactat si m-a invitat sa-l vizitez. Familia de ingineri, Sorin Dinescu, Rodica Dinescu, din Scaieni; ei locuiesc in Calgary, provincia Alberta, in Canada, dar promit sa revina in tara dupa pensionare. Tatiana Mihalcea-Cotillard, din Scaieni, s-a casatorit in Franta, cu Alain si locuieste in Saint Brieuc, unde va ramane definitiv. Ing. Liliana Tatu (Bahlmann) s-a casatorit cu ing. neamt Hubert Bahlmann, in Germania, revenind doar in vizite anuale in Boldesti-Scaieni; la fel, Violeta Popescu, stabilita in Italia, revine cand si cand in tara. Dr. Raluca Pascu (Serrano), casatorita in SUA, viziteaza rar orasul de unde a plecat. Boldestencele Florentina Savu-Aguletti si Nely Carcioiu, stabilite in Franta, revin doar ca vizitatoare in Boldesti. Ing. Lizeta Vasilescu, casatorita in Italia, de asemenea, revine doar in vizita la parintii din Scaieni. La fel, biologul Loredana Irene Dinu-Imes. Surorile Constantin, arhit. Constantin Liliana (Glasser) si ing. Constantin Valeria (Busnakowsky), casatorite si stabilite definitiv in Toronto, Canada, datorita serviciilor carora li s-au dedicat acolo cu pasiune, revin rar sa-si viziteze parintii din orasul Boldesti-Scaieni s.a.m.d.
V-am oferit aceste cateva exemple, din multe altele, spre a dovedi ca persoanele care au parasit tara, in marea majoritate a lor, chiar daca ar dori sa revina in locurile de bastina, obisnuindu-se cu noile locuri unde isi formeaza noi relatii, noi prieteni – aceasta obisnuinta care le devine cea de a doua natura – le diminueaza dorinta de repatriere. Uneori necazurile ii cheama definitiv acasa, alteori bucuriile. Altii nu mai vin deloc. Acesta este si fenomenul care li se intampla multor romani care si-au gasit in ultimii ani de lucru in tarile din Uniunea Europeana si decizia lor nu poate fi condamnata, mai ales daca acel loc de munca este excelent si le permite sa-si cumpere case in tarile de adoptiune.

MARI PERSONALITATI DIN TARA SI DIN STRAINATATE CARE, IN DECURSUL TIMPULUI, AU VIZITAT LOCALITATILE BOLDESTI SI SCAIENI SAU NUMAI AU TRECUT PRIN ELE FARA SA LE VIZITEZE AMANUNTIT

Fiind o zona foarte bogata si bine aranjata peisagistic, fiind, de asemenea, un loc de pasaj rapid spre Valenii de Munte, spre statiunea turistica Cheia si spre Brasov, prin cele doua localitati, de-a lungul timpului, au trecut sau – mai spre zilele noastre – chiar s-au oprit sa viziteze faimoasa Crama Seciu, o multime de mari personalitati din tara si din strainatate, sefi de state, ministri, ambasadori, oameni de arta si stiinta, scriitori, artisti etc. Dinspre Ploiesti, nici nu se poate trece pe un alt drum mai scurt spre Valeni decat, obligatoriu, traversand pe teritoriul Scaieniului si Boldestiului. Inca inainte de construirea vilei de la Casa Seciu, localitatile Boldesti si Scaieni au fost vizitate de mari oameni de seama, de numeroase delegatii straine, atat in trecut, cat si in prezent. Sa trecem, deci, in revista cateva din aceste nume celebre, indiferent de pozitionarea lor politica…

Pe drumul care merge dinspre Ploiesti spre Valenii de Munte si spre Ardeal, de-a lungul timpurilor, au trecut:
Stefan cel Mare, Domnul Moldovei (care a distrus Cetatea Teleajenului de pe dealurile din Scaieni); Mihai Viteazul, Domnul Tarii Romanesti al Moldovei si al Ardealului; gen. Ioan Kemeny (principe al Transilvaniei (1661-1662), cdt. trupelor lui Gheorghe Rakocsi I; Constantin Brancoveanu (1688-1714), domnul Munteniei; N. Mavrogheni (1786-1791); Ion Ghica (1817-1897), Domnitorul Tarii Romanesti; Gh. Bogdan Duica; Gustave Eiffel (1832-1923), ing. francez care a construit Turnul Eiffel. Cand a venit in vizita la prietenul sau ing. Gh. Panculescu din Valenii de Munte, in 1879, s-a oprit sa admire peisajul salbatic pe atunci, din actuala asezare Boldesti-Scaieni; Regele Carol al II-lea; Maresalul Ion Antonescu (1882-1946); I. Agarbiceau, N. Cartojan; B. St. Delavrancea; N.N. Tonitza, pictor; Nicolae Grigorescu, pictor Horia Stamatu (1912-1989), poet si ziarist legionar; Oscar Han (1891-1976), sculptor; C. Moisil; Moses Gaster; Vasile Parvan; Mihail Sadoveanu; I. Simionescu; Al. Vlahuta; A. D. Xenopol (1847-1920); M. R. Paraschivescu; Corneliu Vadim Tudor; Vasile Brezeanu, actor; G. Calinescu; Nicolae Manolescu; Octavian Paler; Andrei Plesu; Gabriel Liiceanu; Horia Patapievci; Mircea Cartarescu; Valeriu Sarbu (1931); Mircea Malita (n. 1927); Chivu Stoica; Regele Mihai I; Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938), lider politic, fondator al miscarii legionare; Ion Iliescu, presedintele tarii; Emil Constantinescu, presedintele tarii; Nicolae Furdui Iancu; Gheorghe Zamfir; Gheorghe Turda; Ion Dichiseanu si multi altii (vezi numele lor la pozele anexa).

Localitatile Boldesti si Scaieni, printre multe somitati din tara, in majoritate lideri politici de la Bucuresti, au mai fost vizitate de:
Dimitrie Anghel (1872-1914), poet clasic roman, care a venit de mai multe ori in vizita la fratele sau, Constantin D. Anghel (1867-1935), prefectul judetului care avea un conac la Scaieni. Stirea o am de la fiica prefectului, d-ra Viorica Anghel, prietena mamei mele, care mi-a povestit despre vizita unchiului ei la Scaieni. Acolo, in livada din fata casei, a scris impetuosul D. Anghel celebrul poem `Balul pomilor`. Iata un citat din aceasta gingasa poezie: `Ce e de spuma sus pe ramuri, se face jos de catifea,/ Si astfel umbrele cazute pe pajiste par mantii grele/ Zvarlite de dantuitorii ce au ramas numa-n dantele,/ In parcul legendar in care s-a prefacut gradina mea.` In acea gradina am stat mult de vorba cu acad. D. Panaitescu-Perpessicius. Despre geneza poeziei `Balul pomilor` am publicat un articol in Flamura Prahovei, nr. 5979 din 13 mai 1971. Tot in acea gradina veneau adesea prietenii prefectului, conducatorii socialisti Iosif Nadejde si Paul Bujor. Continuam lista cu vizitatorii de seama a acestor localitati: Nicolae Iorga (1871-1940), istoric, scriitor, om politic. A cercetat bisericile din Scaieni si Boldesti; Mateiu Caragiale (1885-1936), scriitor, fiul lui I.L. Caragiale; Gheorghe Eminescu (1889-1987), col. rez., nepotul de frate al poetului national M. Eminescu, istoric. Era prieten cu Cristian Petru Balan cu care se vizita reciproc. Atunci nepotul Luceafarului a fost adus sa viziteze Scoala de la Scaieni si Clubul de la Boldesti unde a vorbit multimii adunate; Parvu Mutu (1657-1735), vestit pictor de biserici. A pictat biserica (disparuta) de la Boldesti; Patriarhul Iustin al Bisericii Ortodoxe Romane; Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Romane; Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul secretar al partidului comunist roman; Maresalul Iosip Broz Tito (1892-1980), maresal, presedintele Iugoslaviei; Walter Ulbricht (1893-1973), presedintele Consiliului de Stat al fostei R. D. Germana; Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu, presedintele fostei RSR si consoarta lui; Henri Coanda (1886-1972), inventator de reputatie mondiala; Acad. D. Panaitescu Perpessicius (1891-1971), cu care am stat multe ore de vorba la Scaieni si acasa la dansul, la Bucuresti; Ioan Socolescu (1856-1924), arhitect; Toma Socolescu (1883-1960), arhitect; Justin Capra, inventator roman, colaborator al lui Henri Coanda si vechi prieten al lui Cristian Petru Balan, care vine anual acasa la prof. Balan, cand el isi viziteaza casa de la Scaieni; Nicolae Simache (1905-1972), profesor, istoric, director de muzee prahovene; Nichita Stanescu (1933-1983), poet, colegul de clasa al fostului primar Jean Popescu; Acad. Eugen Simion (n.1933), presedintele Academiei Romane, colegul de clasa al fostului primar Jean Popescu; tenorul Ion Dacian, care a cantat la Scaieni, Maria Petre (Fecioara de la Parepa, nasa de botez a Codrinei Balan si a Ozanei Balan). Intrucat, la nivelul de conducere a Bisericii Ortodoxe Romane, se discuta posibilitatea sanctificarii in viitor a acestei fiinte deosebite, redau aici cateva date biografice ale Mariei Petre. Ea s-a nascut in satul Parepa-Rusani, com. Colceag, Prahova, in ziua de 22 sept. 1923 si a decedat in casa ei in ziua de 5 iunie 1996, la varsta de 73 de ani. De mica, era o copila foarte evlavioasa. In ziua de joi, 29 august 1935, la sarbatoarea Taierii capului Sf. Ioan Botezatorul, intr-o zi senina, zi mare de post, cand fetita nu implinise 12 ani, dupa ora pranzului, dansa a avut o revelatie coplesitoare, cand, dintr-un nor care s-a coborat din cer asupra ei, luand forma unui tunel plin de mii de ingeri, ca in gravura lui Gustav Dore din cartea lui Dante `Divina comedie`, a aparut o figura de lumina puternica. Maria, care se afla la marginea lacului din spatele casei, a cazut in genunchi. Fiinta de lumina i-a vorbit cu un glas bland, spunandu-i ca a ales-o pentru sfanta misiune de a fi un exemplu a credintei adevarate si pentru a sfatui pe oameni sa se intoarca la credinta. I s-a cerut ca in acel loc sa se faca o fantana si o biserica. La inceput, Maria s-a speriat, dar lumina vorbitoare a atins-o si copila s-a calmat, ramanand asa cateva ore, timp in care s-a strans in jurul ei o multime de lume. Cei care incercau sa o atinga erau aruncati de o forta invizibila inapoi. Din clipa aceea, Maria putea vindeca bolnavii de cele mai grele boli si putea prezice evenimente care s-au realizat. A fost vizitata de patriarhul Miron, iar, la batranete, de patriarhul Teoctist. La inmormantarea ei, o cruce alba, imensa, televizata in direct, a aparut deasupra cortegiului de preoti si de oameni, iar crucea nu a disparut decat atunci cand Maria Petre a fost asezata in mormant. Intr-o noapte, acoperisul manastirii construita la locul aparitiei, pe malul lacului, a luminat puternic, vecinii crezand ca arde manastirea. In acel loc s-au mai petrecu si alte minuni. Alti vizitatori ai orasului: prof. univ. Vladimir Zamfirescu, pictor, coleg de clasa cu autorul acestei carti; Savel Stiopul, regizor; Toma Caragiu (1925-1977), actor; Matilda Caragiu-Marioteanu (n. 1927), prof. univ., sora lui Toma Caragiu, venita la Scaieni in inspectia de grad. I pentru prof. Cristian Petru Balan; Adrian Paunescu (1943-2010, poetul impetuos, indragostit de acest oras pe care l-a vizitat in repetate randuri; Corneliu Serban, poet (n. 1937), coleg de clasa cu autorul cartii de fata; Zigu Ornea, scriitor; Nicolae Mihai (1932-2001) romancier, prieten cu autorul acestei carti; Vasile Nicolescu (1929-1990), poet; C-tin Enciu, prof. lui Nichita Sanescu, al lui Eugen Simion, al lui Toma Caragiu si al lui C.P. Balan; Mihai Apostol, prof. si prolific istoriograf prahovean; Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Judetene `N. Iorga`, Ploiesti; prof. Emil Vasilescu (n. 01.01.1907 la Tg. Bujor-m. 27.06.1971, Ploiesti), compozitor, profesor, dirijor, publicist. Scoala Normala la Tg. Mures (1927), Conservatorul de Muzica tot la Tg. Mures, prof. de muzica la Liceul I.L. Caragiale Ploiesti (1954-pensionare), autorul `Simfoniei ploiestene`, a operei `Corina`, compozitii pt. vioara, pian, coruri mixte, lieduri etc. A infiintat Corul Ansamblului CFR, Corul Primariei Ploiesti, Corul Sindicatului Invatamant; autor de carti de catece si coruri `Carte de cantece si coruri scolare` (1936), `Mos Cocolos` (1940) etc. Este unchiul prof. Cristian Petru Balan, fratele inv. Margareta Balan; econ. George Vasilescu (1904-1983), inspector general al CFR, apoi director general al Ministerului Telecomunicatiilor, frate cu inv. Margareta Balan; prof. Leonida Vasilescu-Brezeanu (n. 28.10.1938, com. Teisani), fiul prof. Emil Vasilescu, compozitor, profesor de muzica, dirijor al orchestrei populare Flacara Prahovei Ploiesti, folclorist, publicist. Compune muzica de scena, de estrada, operete, muzica vocal-simfonica, de camera, corala. Editeaza antologii muzicale cu folclor prahovean (`Mandra floare-i Prahova`, `De pe plaiuri prahovene`, `Flori din Prahova` etc; Carmen Tanase (n.18.01.1961, Ploiesti), actrita, a urmat IATC – Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti (1980-1984) la clasa Prof. Olga Tudoreche, colega cu Oana Pellea si cu Radu Duda, Alteta Sa, principele de Hohenzollen. Tatal si bunica ei, traind la Scaieni, avand mormintele la Scaieni, Carmen a venit si a stat de multe ori in aceasta localitate; Maria Tanase; Maria Lataretu; Irina Loghin; Angela Moldovan; Romica Puceanu; Ileana Sararoiu; Ion Luican; Ileana Constantinescu; Ion Bogza; Stefan Lazarescu; Nelu Hutu. Dintre sportivii care si-au sarbatorit victoriile la Casa Seciu, il amintim pe marele campion mondial de box la categoria semiusoara, posesorul `Centurii cu diamante`, Leonard Doroftei, adus de colegul sau care l-a recrutat de la juniori, boxeurul Dan Codescu s.a. Acestia – si inca mult mai multi, nedescoperiti de mine, au calcat pe frumoasele meleaguri ale mult cautatului oras Boldesti-Scaieni. Putine orasele atat de mici au fost vizitate de oameni atat de mari…
Concluzii
Cititorii care survoleaza cu privirea unele sau altele din capitolele acestei monografii, sau cei care le parcurg cu rabdare cronicareasca, la rand, vor ajunge, cu siguranta, la o concluzie clara: citind paginile respective, orasul Boldesti-Scaieni va fi inteles si va fi vazut intr-o alta lumina; realitatile si oamenii lui vor capata alte aprecieri, alte dimensiuni si – cine stie – poate chiar si o anumita aura stralucitoare.
Dintr-o localitate din Prahova, mai mult sau mai putin cunoscuta, ea va fi perceputa de orice lector interesat, ca un punct geografic destul de important pe harta tarii noastre – si, in multe privinte, chiar ca un punct unic. Desigur, cand m-am decis sa scriu aceasta monografie, m-am gandit in primul rand sa o redactez mai mult pentru localnici, dar, pe masura ce avansam in cercetarea documentelor, mi-am dat seama ca as face o greseala sa nu largesc mai mult aria descriptiva si sa nu o adresez oricarui cititor din Romania, din orice judet, deoarece unele capitole se refera la problemele generale ale tarii, iar alte capitole m-am straduit sa le prezint ca pagini necesare a fi incluse in insasi Istoria Romaniei, cum sunt acele informatii inedite despre Falansterul de la Scaieni, prezentat aici intr-o lumina noua, alta decat fusese infatisat sub interpretarile ideologice impuse de regimul comunist; sau cum sunt paginile de revolta muncitoreasca din Boldesti-Scaieni si de lupta armata cu organele securitatii, de care nici o istorie contemporana nu pomeneste, pentru ca nu fusesera facute cunoscute de nimeni inaintea mea. Asadar, pe spatiul acestei localitati, pierdute undeva pe valea Teleajenului, s-au petrecut evenimente istorice deosebite, demne de stiut de fiecare roman.
Lasand la o parte importanta ei economica si industriala pentru intreaga tara, care este si va ramane un factor indiscutabil, valoarea localitatii am urmarit sa fie perceputa si in intreaga ei complexitate social-istorica, suficient de amplificata, atat de un trecut istoric impresionant, cat si de prezenta in contemporaneitate a noului oras, aflat intr-un rapid proces de schimbare, importanta la care a contribuit in primul rand valoarea insasi a multor cetateni care au trait aici, care provin de aici sau care traiesc aici in zilele noastre. Pe cat a fost posibil, m-am straduit sa scot in evidenta cat mai multe din aceste valori, cu numeroase exemple concrete alese din viata zilnica. Nu a fost usor sa le gasesc de la distanta de peste 10.000 de kilometri si dupa o lipsa din tara de peste 22 de ani.
Oricum, Dumnezeu a asezat localitatea descrisa de noi intr-un loc destul de binecuvantat si de bogat. Oamenii au valorificat mai mult sau mai putin acest urias avantaj. Peisajul natural intercolinar, de o splendoare unica, este departe de a fi fost valorificat in intregime, precum ar fi trebuit. Un american care a venit la mine si a privit peisagiile locale din jur, mi-a spus: `Cristian, daca ar exista acest loc frumos in America, fii sigur ca s-ar face investitii colosale si s-ar scoate din el o perla, o statiune balneo-climaterica de prim rang`. Poate a vrut sa ma flateze si sa-mi gadile putin patriotismul meu local, vizibil pentru el, dar m-am gandit ca s-ar putea, totusi, sa aiba dreptate. Stiu, de pilda, ca la Tintea exista niste bai termale pentru tratarea reumatismului. Ei bine, apele termale saline care fusesera folosite acum cincizeci de ani la baile improvizate de pe strada Distilariei din Scaieni, mi s-au spus de niste specialisti ca erau mult mai bune si mai puternic curative decat apa din baile de la Tintea. Dar cineva a avut grija sa desfiinteze acele bai scaienare. Nici acum nu este tarziu sa fie repuse in functie…
Nici de bogatiile subsolului nu s-ar spune ca locuitorii boldesteni si scaienari ar fi profitat cat trebuie, caci, in trecut, aurul negru de sub pamantul lor era folosit mai mult de straini decat de ei, realitate deosebit de trista care vedem neputinciosi ca, iata, continua si astazi, toate companiile petrolifere fiind acum in mana austriecilor, date lor printr-un contract criminal de un fost premier neocomunist care a fost deja adus in fata justitiei fara a pati totusi mai nimic. Inechitatea acestui contract a fost aratata si de presedintele Basescu, fara sa poata interveni nici el cu ceva concret spre a-l anula. Daca numai 5% din pretul petrolului scos din sondele locale ar fi fost folosit pentru modernizarea localitatii, va garantam ca s-ar fi putut pava cu marmura trei orase de marimea acestui oras.
Frumusetea peisajului local a atras scriitori care l-au vizitat cu inters (poetul Dimitrie Anghel, Mateiu Caragiale, Nicolae Iorga, Dumitru Panaitescu Perpessicius, Gheorghe Eminescu, Zigu Ornea, Nicolae Mihai, Corneliu Serban, Vasile Nicolescu, Nichita Stanescu), iar oameni cu spirit practic au ales intinderile de teren locale sa ridice pe ele solide intreprinderi. Orasul devenise o mica citadela industriala. Ne doare sufletul sa vedem si sa spunem acum ca toata industria locala din Boldesti-Scaieni, elaborata cu greu si cu mari sacrificii, de-a lungul zecilor de ani, a inceput sa moara sub ochii nostri si ca locuitorii lui tineri au plecat deznadajduiti in bejanie, prin strainataturi, ca sa-si poata intretine familiile. Desigur, situatia este specifica multor alte asezari, nu numai acestui oras – si de ea se fac vinovati neocomunistii care faceau spume la gura strigand cu ipocrizie: `Nu ne vindem tara!` – dar iata ca ne-au vandut-o in propriul lor folos, spre a acumula averi fabuloase, procurate necinstit din avutul statului roman, saracindu-ne si distrugandu-ne valorile nationale. Zilnic creste numarul miliardarilor rasariti din randul acestor vampiri hidosi si, toti la un loc, bazati pe forta banilor, cumpara pe justitiari, incurajeaza coruptia, incalca moralitatea crestina, sfideaza cu nonsalanta legile si, la urma urmelor, ei sfideaza masa populatiei sarace care este majoritara si care spera cu entuziasm ca Revolutia le va aduce frumoasele schimbari visate, chiar daca au existat si cateva cuceri de libertati evidente. Dar ei – acesti neomafioti – au distrus industria infloritoare, ei au vandut bogatiile subsolului companiilor straine, ei au devalorizat bancile, ei au privatizat (vandut) strainilor cele mai valoroase terenuri, fermele, crescatoriile de porci, vite si pasari – tot ce s-a mai putut vinde spre folosul lor. Din pacate, orasul Boldesti-Scaieni nu a scapat de tentaculele acestei caracatite mafiotice. Nu mi-a fost teama sa arat deschis acest lucru in lucrarea de fata.
Grija mare a edililor din prezent si din viitor este sa creeze conditii care sa schimbe radical aceasta situatie. Sa fim convinsi ca se pot gasi si cai concrete de rezolvare a ei. Un prim pas, chiar unul destul de urgent, ar fi ca orasul Boldesti-Scaieni sa dispuna de un ziar propriu, de un organ de presa distribuit gratis fiecarui locuitor, care sa mobilizeze populatia si sa trezeasca constiinta oamenilor in orice domeniu – economic, material si spiritual – paralel cu existenta unui post de radio si de televiziune local, care sa difuzeze stiri locale, necenzurate, stiri din tara si de pretutindeni. In Chicago, am putut infiinta atat o publicatie locala, `Datoria romaneasca`, cat si un post local de televiziune pentru romanii americani, `Suflet romanesc`, care au mers bine ani de zile (`Datoria` mai apare si acum), dar dorinta mea de a face asa ceva si la Boldesti-Scaieni nu este realizabila, deoarece eu nu traiesc acolo. Las altora mai tineri implinirea acestui deziderat si sunt convins ca se vor gasi initiatori. Trebuie umblat la buget pentru asemenea prioritati si trebuie apelat insistent chiar si la bugetul statului. Forta mass-mediei este uriasa; ea va fi vocea cetatenilor din oras si, in primul rand ea va uni pe toti locuitorii frumoasei asezari sa-i accelereze evolutia si lupta pentru drepturile cetatenesti inalienabile. Tocmai de aceea, nu putem incheia aceste pagini pe un ton pesimist.
Lumea evolueaza rapid, tehnologia de asemenea. In oras exista destule resurse materiale si umane ce pot fi valorificate. In perspectiva viitorului, stim ca Boldesti-Scaieni va arata ca un oras ultramodern, cu totul diferit de felul cum il cunoastem noi astazi. Fara indoiala, el va fi un cartier nordic al viitoarei Metropole Ploiesti. Ceea ce am dori cu totii este ca urmasii urmasilor nostri sa nu uite ca aceste generatii – numite fara exagerare generatii de sacrificiu – au pus bazele fundamentale ale noii cetati. Ei vor trebui sa fie mandri ca am existat si ca am trait inaintea lor pe aceste blande meleaguri ale visurilor ce trebuie implinite, construindu-le o pista de decolare spre viitor.
Autorul s-a straduit sa ofere tuturor cititorilor o mica enciclopedie despre orasul pe care cu drag l-a descris, in speranta ca va fi si va ramane o carte de referinta, chiar daca au mai ramas inca multe de spus.
Urarea mea, pentru prezentul si viitorul Boldesti-Scaieni, este una de bun augur: EXCELSIOR! – TOT MAI SUS!

Cristian Petru Balan

Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania
Membru al Academiei de Stiinte si Arte Romano-Americana

Chicago/Glen Ellyn, 8 martie 2007

About this book
Author Christian Petru Balan was born in 1936 in Sibiu , Romania . A former teacher in both Romania and the United States , as well as a painter and sculptor, his published works include novels, plays, screenplays, books of poems and various dictionaries. His latest book, `The Monograph of Boldesti-Scaieni,` is the first book dedicated exclusively to documenting the history of the city where he spent most of his life before moving to the United States , where he has been residing with his wife Dorina and their two daughters for more than twenty years.
Boldesti-Scaieni is an agrarian-industrial city of 11,485 residents located in Prahova County . It is located 80 kilometers north of Romania `s capital, Bucharest , and 10 kilometers north of the county seat, Ploiesti . The city officially formed in June 1968, through the unification of Boldesti and Scaieni, two towns with rich individual histories. In Scaieni, the engineer Teodor Diamant (1810-1841)-a young disciple of the French socialist Utopian Charles Fourier (1772-1837) – and his friend Manolache Balaceanu (1807-1842) founded an agrarian-industrial Utopian community based on egalitarianism called a phalanstere where the locals worked together for mutual benefit. The Scaieni phalanstere lasted only one year, after which it was forcibly dissolved by the authorities of the day.
The author describes the evolution of the city from historical, economic, political, social, cultural and artistic vantage points, with an emphasis on its industrial transformation and its cultural development. The two formerly modest towns, located in the picturesque undulating region along the Teleajen River valley where residents practiced agriculture, viticulture and cattle raising, were transformed by the discovery of petroleum in the heart of their hills. With the onset of petroleum extraction, the towns grew quickly and local industry expanded to include a glass factory – at one time the largest in Romania – and a paper mill in Scaieni, while the headquarters of the oil extraction operation were located in Boldesti. The accompanying population boom -mostly industrial workers – led to the construction of new residential buildings, stores, and schools.
The city`s main tourist attraction is Crama Seciu, a beautiful villa that crowns a hilltop and is home to a winery and restaurant and which attracts hundreds of Romanian and foreign visitors every year. More recently, the city`s picturesque areas have become a favorite vacation home destination.
In conclusion, the author shows the potential that the city of Boldesti-Scaieni has to become one of the most beautiful and prosperous locations in Romania .

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA:

Marele dictionar geografic al Romaniei (1898-1902), 5 vol. de Gr. Tocilescu, G. I. la Hovari gen. C.I. Bratianu.
Contributii la istoricul oraselor Ploiesti si Targoviste, 1969, de prof. Nicolae Simache.
Dictionar topografic si statistic al Romaniei, de D. Frunzescu, 1872, tip. Statului Bucuresti.
Dictionar istoric al judetului Prahova, de Mihai Apostol, Societatea Culturala Ploiesti, editura Mileniul III, 2004,.
Comentarii si contributii la Dictionar(ul) istoric al judetului Prahova, de Octavian Onea, editura Pygmalion, Ploiesti, 2006.
Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane (DOOM), al Academiei Romane, editia a II-a, editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2005.
Falansterul de la Scaieni, de Zigu Ornea si Ion Cojocaru, editura Politica, Bucuresti, 1966.
Ion Ghica, Opere vol. I, Bucuresti, ESPLA, 1956.
Magazin istoric nr. 2, feb. 1985.
Micul dictionar enciclopedic, editura Cartier, 1999.
Micul dictionar enciclopedic MDE, editura Enciclopedica si editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2005.
Din istoricul unor scoli prahovene, vol. I, de prof. Gh. Nedelea, editura Printeuro, Ploiesti, 2005.
Contributii la istoria petrolului romanesc, de Boncu M. Constantin, editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1971.
Oameni care au fost, vol. I si II, de Nicolae Iorga.
Studii si materiale privitoare la trecutul istoric al judetului Prahova. Date noi privind industria petroliera din judetul prahova in jurul anului 1900, de Mihai Racheru si E. Negulescu.
Industrializare si urbanizare, cercetare de psihosociologie concreta la Boldesti, sub redactia prof. univ. Traian Herseni, editura Academiei R.S.R. 1970 (258 pagini).
Arhivele Nationale Directia Judetului Prahova.
Monografia unui sat, de Henri N. Stahl, editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1939.
Rucar (monografie), de prof. Gherghe Parnuta, Bucuresti, 1972.

CUPRINS:

Cuvant inainte
CAPITOLUL I. Istoricul localitatii: primele mentionari documentare
CAPITOLUL II. Cadrul geografic, climateric, peisagistic, arheologic si botano-faunistic al orasului Boldesti-Scaieni
CAPITOLUL III. Infiintarea orasului Boldesti-Scaieni
Despre numele acestui oras
CAPITOLUL IV. Falansterul de la Scaieni
STATUILE LUI DIAMANT SI FILMUL ARTISTIC DESPRE FALANSTER
CAPITOLUL V. Localitatile Boldesti si Scaieni in timpul celor doua razboaie mondiale
CAPITOLUL VI. Populatia orasului Boldesti-Scaieni. Politia locala
CAPITOLUL VII. Cultura in orasul Boldesti-Scaieni
MUZEUL ORASULUI
SCOLILE ORASULUI
SCOALA DIN BOLDESTI
GRADINITELE DIN BOLDESTI
SCOLILE DIN SCAIENI
SCOALA DE LA SECIU
GRADINITA DE LA SECIU
GRUPUL SCOLAR INDUSTRIA STICLEI BOLDESTI-SCAIENI
SCOALA MILITARA DE SUBOFITERI POMPIERI `PAUL ZAGANESCU`
BOLDESTI-SCAIENI
CLUBURI, CAMINE CULTURALE, CASE DE CULTURA
CLUBUL BOLDESTI
CASA DE CULTURA SCAIENI
BIBLIOTECA DE PE LANGA CASA DE CULTURA SCAIENI
CASA DE COPII ORFANI DIN SCAIENI
BISERICILE DIN ORASUL BOLDESTI-SCAIENI
BISERICA `SF. ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRIL` DIN BOLDESTI
BISERICA `ADORMIREA MAICII DOMNULUI` DIN SCAIENI
BISERICA `SFINTII IMPARATI CONSTANTIN SI ELENA` DIN BALACA
BISERICA `SFANTA TREIME` DIN SECIU
BISERICILE CRESTINE DUPA EVANGHELIE
CIMITIRELE
CASA SECIU
LUCRARI DE ARTA DIN ORASUL BOLDESTI-SCAIENI
MONUMENTUL EROILOR DIN SCAIENI (1916-1919)
MONUMENTUL EROILOR DIN BOLDESTI
STATUIA LUI TEODOR DIAMANT
STATUIA `RUPATORUL DE GEAM`
LUPOAICA ROMANA DE LA SCAIENI (`LUPA CAPITOLINA` CU ROMULUS SI REMUS)
INGERUL JUDECATII
BUSTUL LUI TEODOR DIAMANT
PORTRETUL LUI MIHAI EMINESCU DE PE CASA DE CULTURA
PORTRETUL PRIMARULUI ILIE RASPOP (1888-1952)
PICTURILE RELIGIOASE DE PE CAPELA CIMITIRULUI SCAIENI
DETALII DESPRE FATADA CIMITIRULUI `ETERNITATEA` DIN SCAIENI
CAPITOLUL VIII. Traditii locale, obiceiuri pastrate din batrani
SARBATORILE DE PESTE AN
CAPITOLUL IX. Asistenta medicala
SPITALUL BOLDESTI
UNITATEA DE AJUTOR MEDICO-SANITARA (UAMS) SAU SPITALUL DE RECUPERARE SOCIALA BOLDESTI-SCAIENI
DISPENSARUL BOLDESTI
DISPENSARUL SCAIENI
FARMACIILE DIN BOLDESTI-SCAIENI
DISPENSARUL SANITAR VETERINAR BOLDESTI-SCAIENI
CAPITOLUL X. Diverse
COOPERATIVA MESTESUGAREASCA `ARTA METALULUI`
FERMA S.C. ECOFERM BOLDESTI-SCAIENI (CRESCATORIA DE PORCI SI
DE VITE `CRIS TIM`)
RAMPA ECOLOGICA DIN BOLDESTI-SCAIENI
BAT SERVICE S.A. BOLDESTI-SCAIENI
ABATORUL DE PASARI S.C. `AGRISOL INTERNATIONAL RO SRL`
FIRMELE MICI DIN ORAS: ROM FOR, DANCOR COM, TECAR-SAN, LUX MOB, PRODSIG, GAFTOS, INVEST MANAGEMENT, BAZA DE APOVIZIONARE FLORESTI
CAPITOLUL XI. Primaria orasului Boldesti-Scaieni
DIRECTIA DE PATRIMONIU A ORASULUI BOLDESTI-SCAIENI
STEMA ORASULUI BOLDESTI-SCAIENI ESTE JUMATATE DIN STEMA A.R.L.U.S. SI DIN STEMA COMUNISTA A C.G.M.-ULUI!
OFICIUL POSTAL DIN BOLDESTI SCAIENI
GARA SCAIENI, HALTA BOLDESTI SI MIJLOACELE DE TRANSPORT DIN ORAS
UNITATI UTILITARE IN BOLDESTI-SCAIENI
UNITATI SPECIALE DE DESERVIRE A POPULATIEI
CAPITOLUL XII. Contraste dureroase sau discrepanta dintre Boldesti si Scaieni
CAPITOLUL XIII. Artisti, cantareti, muzicieni
CAPITOLUL XIV. Activitatea sportiva din Boldesti-Scaieni
CAPITOLUL XV. Industria din orasul Boldesti-Scaieni
INTREPRINDEREA DE GEAMURI SCAIENI (IGS)
INTREPRINDEREA DE MUCAVA BOLDESTI-SCAIENI – CAHIRO S.A.
SCHELA PETROLIFERA BOLDESTI
O INTREPINDERE PETROLIFERA DIN BOLDESTI-SCAIENI INTRATA IN GURA MASS-MEDIEI: PETROMSERVICE S.A., SUCURSALA BOLDESTI
ACEX- ISEM – IGEX- I.F.L.G.S. – FORADEX
ARTEMA PLAST SRL, BOLDESTI-SCAIENI
CAPITOLUL XVI. Rezistenta anticomunista in Boldesti-Scaieni – 14 NOIEMBRIE 1981 – PRIMA GREVA GENERALA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA, INSOTITA DE UN MARE PROTEST PE STRAZI, CU 6 ANI INAINTEA GREVEI DE LA 14-15 NOIEMBRIE 1987 DE LA BRASOV !
CAPITOLUL XVII. Persoane onorabile ale orasului
ALTI CETATENI DIN ACEASTA CATEGORIE
O PRIMA LISTA CU CETATENII CARE SI-AU ADUS CONTRIBUTII DE SEAMA IN ORASUL BOLDESTI-SCAIENI, SPRIJININD, PRIN MUNCA LOR ZILNICA, RIDICAREA LOCALITATII
FOSTI PRIMARI SI AJUTOARELE LOR
FOSTI SI ACTUALI LIDERI DE INSTITUTII LOCALE SI INTREPRINDERI
ALTI CETATENI DE FRUNTE AI LOCALITATII
PREOTII LOCALI
ARTISTI PLASTICI, TINERI ZIARISTI SI SCRIITORI
MARI PERSONALITATI DIN TARA SI DIN STRAINATATE CARE, IN DECURSUL TIMPULUI, AU VIZITAT LOCALITATILE BOLDESTI SI SCAIENI SAU NUMAI AU TRECUT PRIN ELE FARA SA LE VIZITEZE AMANUNTIT
Concluzii
About this book (Rezumatul cartii in engleza)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>